SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei”

30-11-2014 Sublinieri

sfantul_andrei-

Vedeti si:

***

sfantul-andrei

***

Predica parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la praznicul Sfantului Apostol Andrei (2013):

DRUMUL SFANTULUI APOSTOL ANDREI si DRUMUL RELATIEI NOASTRE CU DUMNEZEU

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

În ziua Sfântului Andrei, un scurt cuvânt din partea noastră, un cuvânt care se leagă bine de viaţa noastră. Cum începe întâlnirea dintre Sfântul Apostol Andrei şi Mântuitorul? Într-un loc public, între oameni obişnuiţi, la malul Iordanului, între mii și mii de oameni care se botezau de către Ioan, care îşi punea mâinile peste ei şi le cerea să-şi schimbe viaţa şi să-şi transforme inima din inimă de piatră în inimă de carne. Printre aceştia, Ioan Botezătorul a zis:

Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatele lumii!

şi L-a botezat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Andrei era printre ucenicii lui Ioan, era, cumva, dinainte pregătit de către Sfântul Prooroc Ioan pentru întâlnirea aceasta cu Mântuitorul. Îl întâlneşte ca pe un om obişnuit, se ia după El, merge o vreme în urma Lui. Pasul Mântuitorului nici nu era diferit de al altor oameni, nici nu plutea deasupra pământului, nici hainele Lui nu erau diferite, dacă nu L-ar fi arătat cu degetul Ioan și nu L-ar fi botezat şi n-ar fi zis cuvintele acelea, n-ar fi ştiut nimeni în niciun fel că El este Mântuitorul. Probabil că au mers pe străzile din Capernaum în urma Lui, încât la un moment dat Mântuitorul S-a întors spre ei şi le-a zis: Ce vreţi?, pentru că ei mergeau aproape de El, Îl urmăreau, printre care primul şi în primul rând Andrei. Şi de aceea, nu întâmplător, Andrei are îndrăzneala să spună:

Vrem să ştim unde locuieşti.

Şi El le-a zis:

Bine, veniţi şi vedeţi.

Și i-a dus într-o casă obişnuită, cu siguranţă nu era o casă ieşită din comun, nici ca mărime, nici ca micime, nici ca bogăţie, nici ca sărăcie. Au stat cât au stat, nu ştim cât, nici ce au vorbit, dar, oricum, nu le-a spus lucruri prea mari, era prea devreme, nici ei n-ar fi putut duce. Acesta e începutul lucrării şi urmării lui Hristos a Sfântului Apostol Andrei.

Iar sfârșitul estesf.andrei_1 Învierea, bucuria cutremurătoare a Învierii Mântuitorului, Pogorârea Duhului Sfânt, vorbirea în limbi, mergerea până la marginile pământului, până în Dacia noastră, în Sciția, Crimeea, Odessa de astăzi, şi în alte și alte părţi ale lumii, să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu cu putere şi cu tărie și cu credinţă şi cu nădejde și cu minuni nenumărate. Ce diferenţă între un om obişnuit care Îl găseşte pe Dumnezeu între ale Sale, prin străzile oraşului, într-o casă obişnuită și omul Andrei de la sfârşit, care a lăsat totul, și casă şi părinţi şi fraţi și surori și Capernaum şi Iudeea şi Israel şi Ierusalim şi ţară şi toate de dragul lui Dumnezeu, şi nu le-a lăsat, că, de fapt, le-a câştigat; departe fiind, era mai aproape de ele şi departe fiind, se ruga pentru toţi şi îi acoperea pe toţi cu rugăciunea sa şi era departe de puţinătăţile omeneşti. Acest drum trebuie cumva să îl parcurgem cu toţii.

Toţi L-am cunoscut pe Dumnezeu “domestic”, firesc, între ale noastre, în necazurile noastre și Îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa, având o lipsă, o durere, o neputinţa, o stare de aşteptare, nu ştiu cum L-am cunoscut, fiecare în felul nostru, şi L-am găsit firesc, ajutător nouă, în casele noastre, venind aşa cum a venit în atâtea case, ajutând și tămăduind, şi-L urmăm pe străzile noastre şi ne adăpostim în casa Lui. “Domestic” Îl găsim pe Dumnezeu, adică într-ale noastre, în casele noastre, în apropierea noastră. Dar cu cât Dumnezeu ne creşte şi ne împărtăşeşte cu Cinstitul Său Trup şi ne dăruieşte Cinstitul Său Sânge, pentru că celor care li se dă mult, mult li se cere – iar părintele Nicolae Steinhardt spunea că nouă ni s-a dat Trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică cel mai mult – și ni se cere mult nu pentru că Dumnezeu cere de la noi, ci pentru că deja în noi şi în cei care-L urmează pe Hristos începe să strige inima noastră, sufletul nostru, începe să-L mărturisească altfel pe Dumnezeu, încearcă să-L caute altfel pe Dumnezeu, să urce sufletul nostru o altă treaptă în căutarea Lui, nu se mai simte sufletul nostru mulţumit cu puţin, nu mai vrea să se mulţumească cu puţin. Şi zice Sfântul Apostol Pavel că de nu voi propovădui, vai mie! Şi tot mai mult parcă strigă în noi cuvântul acesta, că dacă nu-L voi propovădui pe Dumnezeu întâi în inima mea, în sufletul meu, apoi prin faptele mele manifestate, arătate, fără ruşine, dacă va fi nevoie și prin cuvintele mele, dacă va fi nevoie, şi prin jertfa mea, dacă nu voi propovădui aşa, vai mie! Vai mie, nu pentru că Dumnezeu mă judecă sau mă pedepseşte sau mă scoate din lume, ci sufletul meu cere deja altceva, pentru că inima mea nu se mai mulţumeşte cu puţin, cu domesticul, cu obişnuitul.

sfantul_apostol_andrei_cel_intai_chemat_ocrotitorul_romaniei_6Şi, într-un fel, toţi trebuie să facem acest drum al Sfântului Apostol Andrei. Aşa cum drumul Sf. Apostol Andrei a fost într-o urcare şi într-o luminare, aşa trebuie să fie şi drumul nostru. Nu neapărat mergând și propovăduind în depărtări sau cine-ştie-unde, nu suntem chemaţi la apostolatul acesta, în felul acesta, dar, oricum, treptele trebuie să le urcăm. Îl cunoaştem pe Dumnezeu în cele domestice ale vieţii noastre, în necazurile noastre, în ispitele noastre, dar nu la acestea trebuie să rămânem. Îl vom chema totdeauna în necazurile noastre, vom striga totdeauna când vom avea boli, dar El ne cheamă la ceva mai mult. Dacă noi vom rămâne tot timpul tot aşa, căutându-L şi chemându-L numai atunci când avem necazuri sau ispite şi dacă relaţia noastră cu El nu devine vie în orice clipă în orice zi, că avem sau nu necazuri, că ne merge bine sau nu, că suntem sau nu pe cale sau acasă, dacă relaţia noastră cu Dumnezeu nu devine tot mai importantă, tot mai unică, tot mai valoroasă, atunci cred că nu suntem pe calea cea bună.

Dumnezeu ne cheamă din lumea asta, dar nu ca să ieşim din ea, ci inima noastră se pecetluieşte tot mai mult faţă de răutăţile lumii acesteia, nu le mai primeşte, aşa ar trebui să se întâmple, şi tot mai mult se aleg prietenii și apropiaţii noştri, nu [in sensul ca] devenim nişte mofturoşi şi nişte judecători ai celorlalţi, ci îi iubim şi îi primim pe toţi, însă oamenii cu care te însoţeşti, locurile în care se odihneşte inima ta să devină tot mai clare, să te fereşti de ceea ce trebuie să te fereşti, să te hrăneşti cu ceea ce trebuie să te hrăneşti, să nu judeci când ai putea să judeci, să faci cele la care ne cheamă Dumnezeu şi să iubeşti când trebuie să iubeşti – şi întotdeauna trebuie să iubeşti, cum zice Sf. Ap. Pavel:

Iar voi să nu fiţi datori cu nimic nimănui decât unii altora cu dragostea.

Deci unii altora cu dragostea suntem datori totdeauna, nu există că <Mi-am făcut datoria, am iubit destul…>, nu, n-am iubit destul, am datorie veşnică să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe aproapele meu şi nu-i destul, oricât l-aş iubi.

Cred că acest drum, pe care ni-l înfăţişează viaţa Sf. Ap. Andrei şi a tuturor apostolilor, dar în mod special azi, când îl prăznuim pe el, această urcare de la viaţa domestică, obişnuită, simplă, la care de multe ori ne trage sufletul să tot rămânem. spre Dumnezeu, spre Unicul necesar, spre Singurul necesar, Adevăratul şi Singurul Dumnezeu, pe Care trebuie să-L căutăm și să-L dorim. Sf. Andrei a continuat să mănânce şi după ce a devenit Apostolul lui Dumnezeu şi a plecat să propovăduiască, a continuat să se îmbrace, a continuat să se spele, a continuat să aibă nevoie să doarmă noaptea, numai că era altceva mai important decât acestea. Înainte poate că acestea erau importante, acestea erau dorinţele, acestea erau aşteptările, acestea erau rugăminţile şi rugăciunile, dar acum Dumnezeu devenise Primul, relaţia cu Dumnezeu era pe primul loc și ca această relaţie să nu cadă se punea totul în balanţă, toate treceau pe planul doi, deşi se făceau şi ele şi nu era niciun păcat că se făceau, nici că mânca, nici că dormea, nici că se spăla, nici că se schimba, nu erau păcate.

Aşa şi pentru noi, nimic din ceea ce este omenesc şi necesar nu e păcat, numai că, încetul cu încetul, Dumnezeu cere de la noi ca relaţia cu El să treacă pe primul loc şi osteneala de a ţine relaţia cu El şi strădania în multe chipuri de a nu o pierde; iar celelalte ale noastre, ale lumii, de la serviciu până la orice altceva, să fie, totuşi, pe planul doi. Cred că asta aşteaptă Dumnezeu şi Se bucură de aceştia. Într-un fel sau în altul, aceştia îi urmează şi Apostolului Andrei. Amin”.

tool-IMG.php

***

Predica parintelui Teofan Popescu (Man. Putna) la sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei, cel intai chemat (2013):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

(rezumat partial, de la min. 12)

“(…) Poporul a legat inca din vechime pe Sf. Andrei de meleagurile noastre. Faptul ca avem un crestinism apostolic ne obliga foarte mult. Pamantul tarii noastre este, intr-un fel, sacralizat de sangele marturisitorilor si sfintilor care au aparut de-a lungul timpului, de aceea, din punct de vedere crestin, pamantul acesta, al unei tari ortodoxe, nu se vinde strainilor, paganilor, ereticilor. Este foarte trist ca acum, in Romania, se pune problema sa se vanda pamantul strainilor fara nicio restrictie. (…)

De ce se intampla aceste lucruri grave? E foarte usor sa aratam cu degetul pe politicieni, insa, daca venim la Biserica, trebuie sa fim sinceri si sa ne dam seama ca la mijloc e o ingaduinta a lui Dumnezeu pentru pacatele noastre. Si vorbesc despre acest lucru pentru a constientiza neputintele noastre si a le indrepta, nu intr-un sens fatalist, pesimist. Pentru a lua in serios credinta, trebuie sa aratam clar si unde gresim, pentru a ne putea schimba.

Si as vrea sa insist, in acest sens, asupra unui aspect. Se spunea despre români un cuvant foarte frumos – omenia. Se spunea ca la noi este o anumita omenie izvorata din credinta ortodoxa. Parca aceasta omenie nu o mai gasim astazi. Noi nu prea mai suntem in continuitatea stramosilor nostri din acest punct de vedere.

Stiti cand vine omul inuman, ca o fiara? Atunci cand un om ucide si nu are pocainta, atunci el devine ca un demonizat, ca o fiara. Iubiti credinciosi, in România s-au facut 15-20 milioane avorturi, au fost omorati o gramada de copiii, si oricate explicatii am cauta, tot aici o sa ajungem. Aici este principala problema care trebuie rezolvata daca vrem sa ne revenim. Si, cum spunea un parinte la un moment dat, fiecare dintre noi, daca mergem la Biserica, trebuie sa ne asumam pacatele poporului ca si pacatele noastre personale.

Dar mai exista si un alt mod de a-l ucide pe aproapele. A-l ucide prin barfa, prin clevetire. Iata un alt aspect: foarte mult barfesc si clevetesc românii, chiar si cei care merg la Biserica. Si nu isi dau seama acestia ca, facand astfel, se dau de gol ca nu sunt crestini cu adevarat. Caci omul care a gustat catusi de putin din rugaciune se fereste ca de foc de clevetire, pentru ca stie ce efecte are.

Ca sa ne meritam titulatura de crestini apostolici, trebuie sa constientizam aceste lucruri. Atunci cand ne vom reveni la omenia aceasta tipic romaneasca, adica atunci cand o sa fim crestini autentici, o sa vedem cum o sa aiba grija Dumnezeu de noi. (…)

Orice cruce am avea de dus, trebuie sa o ducem pentru Hristos. Daca privim crucea prin ochii credintei, atunci ne vom echilibra si ne vom da seama ca aceasta cruce este foarte folositoare pentru dobandirea vietii vesnice. Si am sa citesc o rugaciune atribuita Sf. Andrei legata de asumarea crucii:

“Doamne Iisuse Hristoase, nu ma lasa sa fiu dezlegat de pe Crucea pe care sunt spanzurat pentru Numele Tau/ Ci pomeneste-ma Invatatorul meu, care Te-am iubit, care Te-am marturisit in toata viata mea/ si-acum inca te marturisesc/ Care doresc a Te vedea si prin care sunt ceea ce sunt/ Primeste Doamne Iisuse Hristoase, in pace, sufletul meu, caci acum este vremea a veni si a Te vedea pe Tine, cel dorit/ Primeste-ma, Bunule Invatator, si nu porunci a fi coborat de pe Cruce, mai inainte pana a nu lua sufletul meu.”

103-sf andrei

***

Fragment din predica Parintelui Hrisostom C. (Man. Putna) la 1 decembrie 2013 (in Duminica a XV-a dupa Rusalii, a dregatorului bogat si a pazirii poruncilor):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

(de la min.14)

“… Si Hristos a fost pus, dupa cuvantul Apostolului, “intai-nascut intre mai multi frati”. El a venit ca Frate al nostru sa ne conduca spre Dumnezeu. Frate al nostru Care a venit sa ne uneasca. Credeti ca este spus numai asa, intamplator, ca a doua porunca, adica “sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” este “la fel” cu aceea de a-L iubi pe Dumnezeu “din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău”? Daca stam sa ne gandim mai mult, ne dam seama cat de infricosatoare si de inalta este acaesta porunca. Iar daca noi implinim aceasta porunca, inseamna ca nimic nu va putea sta intre noi si dragostea lui Dumnezeu.

Suntem pacatosi. Toti.

Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut., spune Sfanta Scriptura.

Toti suntem pacatosi. Si mincinos este intreg omul, spune aceeasi Scriptura. Insa pentru acesti pacatosi Dumnezeu S-a rastignit. Pentru acesti pacatosi, Dumnezeu a venit. Acestor pacatosi Dumnezeu vine astazi si le spune ca este un lucru care se ridica inaintea lui Dumnezeu mai presus decat pacatele: iubirea. Iubirea care uneste. Pentru ca “in unire” se vede “binecuvantarea si viata in veac. Suntem pacatosi, insa impreuna daca ramanem, ne aratam a fi fiii lui Dumnezeu. In aceasta unire se vede chipul lui Dumnezeu.In aceasta unire chipul lui Hristos straluceste in inimile fiecaruia dintre noi. Vrem sau nu vrem, suntem constienti sau nu, avem nevoie unii de ceilalti. Pacatul meu poate fi acoperit de dragostea fratelui, pacatul fratelui poate fi curatat prin jertfa lui fata de mine, pacatele tuturor vor fi topite in aceasta iubire care uneste. Nu este altceva mai puternic si mai de folos noua, oamenilor, decat unirea. Dar unirea in jurul lui Hristos. Unirea in jurul credintei pe care El, Fiul lui Dumnezeu, a venit sa ne-o arate. Iubirea noastra fata de fratii nostri, care se va arata adevarata iubire de fii fata de Dumnezeu, Care L-a trimis pe Unul Nascut Fiul Sau, ca Frate mai mare al nostru.

steagul tariiAceasta unire o sarbatorim, iata, in ziua de astazi, si noi, românii. Pentru ca Ziua Nationala a României nu este o alta sarbatoare decat a desavarsirii unirii. Românii s-au luptat de-a lungul veacurilor pentru a desavarsi aceasta unire. Noi serbam astazi Ziua Nationala a României. Insa mi-ar placea sa spun si sa aud spunandu-se ca astazi este ”ziua românilor”, mai mult decat ”ziua României”. Caci ce inseamna sa spui România, daca nu iubesti pe români? Ce inseamna sa spui ca esti român, daca atunci cand auzi ca celalalt este român, te ascunzi? Ce inseamna sa spui România, daca tu nu iubesti pe români? Si acest lucru se vede, din pacate, atunci cand iesi din hotarele acestei tari. Caci românul, cand pleaca in afara tarii, devine putin mai vulnerabil. Si atunci ies la iveala anumite parti negative. Si foarte greu o sa gasim români uniti in afara tarii. De ce? Fiindca ei nu inteleg ca legaturile noastre nu sunt simple legaturi, sunt si radacini. Si cand spui radacina, spui statornicie. Cand spui radacina, spui legatura ta cu viata. Noi nu putem sa fim si români, si sa uitam de parintii nostri, sa uitam de mormantul mamei sau al bunicilor. Din pacate, astazi sunt foarte multi carora le este rusine sa spuna ca sunt români. Sunt foarte multi, din pacate, care prefera sa plece din aceasta tara, pentru ca – socot ei – nu se pot implini aici. Dar, oare, ce implinire cautam noi? Nu suntem toti, oare, fiii unei mame sau al unui tata si frati si surori intre noi, nu intelegem noi, oare, ce inseamna acea intalnire sfanta in jurul mesei de Craciun sau de Pasti, in care toata familia este prezenta? Nu intelegem noi, in toata firea noastra, ca românul nu poate fi altfel decat in comuniune cu ceilalti români? Noi, care ne-am nascut ortodocsi, ne punem astfel de probleme? Am uitat, fratii mei, am uitat cine ne-a nascut. Am uitat ca si noi trebuie sa aducem pe lume fii trupesti sau duhovnicesti. Am uitat…

Insa, om fi noi risipiti si dezbinati, dar, cum ati auzit tot in Apostolul de astazi, nu suntem striviti. Chiar daca am uitat, acest lucru nu a disparut si din inima noastra, din firea noastra, usor este sa ne aducem aminte. Numai putin sa ne intoarcem si vom afla. Pamantul acesta românesc, daca numai putin il “zgarii”, cum spunea cineva odata, si izbucneste din el viata. Acest pamant nu este roditor decat pentru ca in el se afla stramosii nostri. Aceasta tara a ramas in picioare, desi a fost la confluenta atator si atator neamuri, care mai de care mai lacome si mai viclene… A ramas in picioare, pentru ca noi am ramas uniti, si am ramas uniti datorita credintei noastre. Românul – uitati-va in batrani si vedeti – nu a despartit niciodata nationalismul de Ortodoxie. Românului i s-a parut la fel de sfant si mormantul mamei, ca si sfantul altar. Românul a inteles ca binecuvantarea mamei este [la fel de importanta] ca binecuvantarea preotului. Românul nu a despartit unirea de Dumnezeu. De aceea, ziua românilor este ziua unirii. Noi nu sarbatorim unirea in sine, nu sarbatorim România, ci pe cei care au facut acest lucru, adica pe români. Si faca Bunul Dumnezeu ca aceasta Unire, care a lucrat multi ani, si care inca lucreaza, sa se desavarseasca si astazi, si ca aceasta sarbatoare sa fie cu adevarat desavarsirea iubirii dintre noi si dintre ceilalti!

Oare nu sunt profetice cuvintele imnului nostru, care spun: “Croieste-ti alta soarta, la care sa se-nchine si cruzii tai dusmani”? Deci noi, prin iubirea aceasta a unuia fata de celalalt, nu numai ca ramanem in picioare, dar chiar si pe cei mai cruzi dusmani ai nostri, ii aducem in starea de evlavie…

Sa binecuvanteze Dumnezeu România si pe români si sa faca aceasta unire sa se desavarseasca prin rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si a tuturor sfintilor români! Amin!”

***

sf-andrei-1-800

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Avort, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Hrisostom de la Putna, Parintele Teofan Popescu, România, Sfantul Apostol Andrei, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei”

  1. Pingback: Dinu C. Giurescu: DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NECUNOSCUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TR
  2. România a primit ortodoxia de la apostolul Andrei, primul apostol al Domnului, fiind primul care s-a alăturat Mântuitorului la chemarea sa lăuntrică şi cea a Domnulu, “vino şi vezi”. Poporul român asemeni apostolului său, a venit la chemare-i lăuntrică de la început, şi a dovedit asemei apostolului său, dragoste nețarmurită, înțelegere adâncă şi dăruire. Ronânia are mărturii de netăgăduit în acest sens, dovedite.
    Ruşinea de a fi român?
    Cui îi este ruşine că este român şi de ce ?
    Să vedem cu atenție natura şi originile acestei ruşini şi ce fapte şi ce credință au aceşti oameni ce se ruşinează că sunt români.
    Ruşinea lor nu este firească, nu este naturală. Este o ruşine împotriva firii. România nu are de ce să se ruşineze în fața lumii. România este una dintre cele mai ortodoxe națiuni. România nu a râvit la bunurile alrora, la teritoriile altora, nu sa îmbogațit sărăcind pe alții, chinuind pe alții, obligând pe alții sa le adopte credința, cultura şi năravul.
    Ruşinea acelora este împotriva firii. Este ruşinea că nu am fost ,,deştepți sa facem tocmai aceste blestemății. Că am rămas aceiaşi nație cinstită, credincioasă valorilor ce nu se devalorizează niciodată, că nu avem “deşteptăciune” de val (care care ca valul trece, cum spunea Eminescu).
    Aceştia nu socotesc batjocorirea propriului popor şi a volorilor sale ruşine, nu socotesc ruşine aducerea celor de ruşine la rang de valori de vârf, nu se văd cozi de topor.
    Această ruşine este este ruşinea cu părinții, ruşinea cu cinstea autentică pe care demonul o vrea devalorizată, căzută în dizgrație, învechită. Este ruşinea demonică. Ruşinea trufiei. Ruşinea omului cu nasul pe sus. Ruşinea prostului, care disprețuieşte curăția hainei şi valoarea stofei pentru că nu are croială pe trend, nu dezgoleşte cele prețuite de neruşinare, cum o face haina de trei parale ce debordează de neruşinare, de vopsele țipătoare şi de calitatea cea mai îndoielnică.
    Aceştia prețuiesc spoiala, poleiala ce se degradează rapid, şi se schimbă cu alta, prețuiesc tinicheaua lucitoare, nu aurul autentic, nu diamantul de nedistrus. Aceştia sunt asemeni celor pe care le iubesc şi de care nu se ruşinează. Aceştia nu sunt români ci vânzători de români. Sunt Iudele neamului românesc. Şi sunt mulți.Tot mai mulți.
    Azi e ziua României. E ziua în care sufletul meu se bucură. E ziua în care dragostea de neam î-mi umple ochii cu lacrimi de bucurie şi recunoştință pentru pronia Divină ce a făcut ca România sa fie astfel şi pentru bravul şi sfântul meu popor ce sa dovedit vrednic de chemarea lui Dumnezeu prin Andrei apostolul noastru, pentru puterea de a se jertfi pentru ce cu adevărat merită şi se cere să te jertfeşti.
    Azi se bucură România tuturor veacurilor, în duhul dragostei autentic creştine şi Dumnezeu se bucură că încă mai iubim (câți mai iubim) România ortodoxă, românescul ortodox şi pe românii ei.

  3. “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
    Tânără mireasă, mamă cu amor!
    Fiii tăi trăiască numai în frăţie
    Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
    Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
    Arme cu tărie, suflet românesc,
    Vis de vitejie, fală şi mândrie,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”

    (M.Eminescu)

    AMIN!

  4. +++ DOAMNE AJUTA!

    SCRISOARE CATRE SFANTUL ANDREI… si nu numai, asa…, de ziua Romaniei!

    Draga Sfinte Andrei, iata, indraznesc si eu sa-ti raspund la mangaietoarea ta scrisoare cu, o alta, dar, lipsita de vrednicie si cuvinte deloc imbucuratoare despre noi romaniii, cei carora tu le-ai deschis calea spre DUMNEZEU.., infingand in pamantul reavan O MARE SFANTA SI DE VIATA FACATOARE CRUCE, cei carora tu le-ai construit primul LACAS AL DOMNULUI.., cei pentru care tu, te-ai ostenit in privegheri, post si rugaciuni, zdrelindu-ti poate si talpile obosite si imbatranite alergand de la unii la altii propovaduind, pentru noi toti ca si popor, totusi, iubit de Dumnezeu…; ostenindu-te peste masura, iata, pentru fratii tai mai mici, noi, ingratii de romani, “romanii de azi”, si nu cei de ieri…; pentru-ca cei de ieri, ti-au facut cinste si lauda, si inchinaciune si rugaciune si multumire nu numai prin cuvinte, cat, prin FAPTE!

    Noi insa, cei azi.., “Iudele” ajunse si metamorfozate in fel si chip, iata, ne vindem valorile, de-altfel, singurele VALORI, cele SPIRITUALE pentru cei “30 de dinari” sau, CHIAR, MULT MAI PUTIN in Eu, eventual pentru “blidul cu linte” incepand de la marele arhiereu si pana la cel mai marunt dintre noi, ignoranti sau cu nepasare chiar, tradandu-i pe unicul TATA adevarat.., pe FIUL, MANTUITORUL HRISTOS, pe unica MAICUTA cea mult milostiva si gingasa.., IMPARATEASCA CERULUI SI A PAMANTULUI…, pe fratii nostri mai mari, SFINTII si MUCENICII care au ales moartea pentru HRISTOS si pentru turmele pastorite.., tradand, iata, toate PUTERILE CERESTI care privesc spre noi cu mare jale si fac neostoite rugaciuni de obste in Fata SFINTEI TREIMI pentru toate caderile si neputintele noastre…, tradandu-ne si vanzandu-ne chiar si pe noi insine (!!!), ca si ROBI in PROPRIA TARA!!!….

    Se vede bine draga Sfinte Andrei ca in multi dintre noi, nu mai lucreaza Harul Domnului cat duhul beznei, al urii si al rautatii…Ma uit in jurul meu si vad cum soarele a palit cu mult in stralucire.., cum luna, obosita.., prefera sa se retraga tacuta, intr-o liniste cu totul amortita.., privesc la muntii de-altadata semeti care se garbovesc de-atata jale…, la dealurile ce se surpa, cazand la vale, in durere…, la padurile furate si dezbracate de podoabe care varsa lacrimi amare.., la apele ce vuiesc agitate-n matca, la anotimpurile care au intrat intr-un cortegiu al cumplitei tristeti, atat de cenusii…, la toate vietatile din jur.., atat de frumoase altadata.., care, s-au salbaticit parca si nu mai recunosc Glasul Bland al Celui ce le-a creat….
    Privesc la toate acestea si la noi toti…si, draga Sfinte Andrei, marturisesc, ma cutremur si ma inspaimant! SI IERTARE ITI CER pentru mine si pentru neamul meu, pentru toate cate au fost.., sunt si, vor mai veni, pentru toate, IERTARE-TI CER, DRAGA SFINTE ANDREI!…

    DAR precum:

    “TU ESTI CU TOTUL DRAGOSTE, TU ESTI CEL PE CARE TOATE LE ZIDESTI SI CEL CE IARASI LE DAI VIATA, PE TINE TE LAUDAM CANTAND, ALILUIA”! Acatist de MULTUMIRE LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

    SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! +++

  5. ce semnificatie duhovniceasca profunda are pentru romani faptul, deloc intamplator cred, ca serbeaza Ziua Nationala imediat dupa Sarbatoarea Sfantului Andrei, apostolul care ne-a nascut prin Evanghelie in Imparatia Cereasca.
    Acele cuvinte “Vino si vezi”, le-a spus Domnul prin apostolul Sau si poporului care locuia la gurile Dunarii acum 2000 de ani. Sa dea Domnul ca si noi, azi, sa raspundem cu tot atata iubire si credinta indemnului de a-L urma, precum au facut-o stramosii nostri.
    La Multi Ani binecuvantati tuturor celor care simt romaneste!

  6. +++ DOAMNE AJUTA!

    Ptr. elena@ si nu numai..

    Departe de mine sa lezez o opinie….Faptele noastre, astazi de ziua nationala, vorbesc si vorbesc tare si cu prisosinta!……

    In marturisirea credintei, trebuie sa participe gandesc eu, inima izvorand sentimentul, mintea slobozind cuvantul si vointa buna generand fapta care primeaza si decide!

    Asistam ieri la o predica intr-o biserica din Moldova al carei patron este si Sfantul Andrei…; si preotul vorbea.., si vorbea…,si vorbea chiar foarte frumos, si la obiect, pe-ntelesul fiecaruia, relativ la ziua nationala a Romaniei si la ce se mai intampla pe langa….Il ascultam.., cautam sa-mi adun gandurile doar, in jurul predicii sale dar, recunosc, intr-o masura, (pacatoasa fiind), am fost furata si de alte chipuri, activitati din jur.. Si m-am pomenit intrebandu-ma: oare, cati dintre noi, asculta si simt cu adevarat cuvintele preotului care le rostea cu capul plecat si cu ochii aproape inchisi de tristete si sincera dezamagire??? Raspunsul a venit fara sa-l procesez si acesta a fost, la fel de trist si descumpanitor asemeni chipului acelui preot cu har…

    La sfarsit, am spus parintelui: Sfintia voastra, cautati sa vorbiti chiar, mai adanc si mai ferm!
    Raspunsul parintelui: “cui sa-i vorbesc?! Ei stiu doar o cale!” si a dat din mana a “lehamite”…si sincer va scriu, am fost de acord cu el…

    Probabil, unii abia asteptau sa-si primeasca portia de pomana de la oameni si din partea bisericii cu hram.., altii, doar vroiau sa ajunga mai repede acasa sa-si bea cafeaua si sa faca nani.., altii, preocupati cam de cati banuti le-ar iesi din cersit in fata usii.., altii poate, doar si doar…etc…

    NU, nu in chip de judecata scriu aceste lucruri.., incerc sa le scriu din suflet pentru alte suflete intrucat, dor si cu siguranta, durerea aceasta se va mai accentua inca….

    “Eu imi apar saracia si nevoile si neamul”, inca strabate in ecou adanc si doina de jale.., prin vanzarea pamantului aproape de la un capat la altul, prin nevoile populatiei sugrumate in fel si chip, prin neamul, deja prostit si vandut!
    Personal, ma-ntreb, ce sarbatoare nationala a Romaniei de fapt, sarbatorim noi in realitate?! Nu stiu daca aceasta laica sarbatorire.., poate chiar avea conectie duhovniceasca cu marea sarbatoare a Sfantului Andrei…; ar avea una, gandesc eu, dar, cu aspect de “luare aminte” si nu oaresce comfort crestinesc si psihologic..

    Speranta noastra ca si neam, ar mai fi, ca, “orice rau cauzat de om, poate fi indreptat intr-un MARE BINE DE MANA LUI DUMNEZEU” – deci, la pocainta sincera, rugaciune, smerenie, dragoste, milostenie si, marturisire intru’ HRISTOS dragi frati! Nu vom ajunge peste noapte “buni si inzestrati cu toate aste virtuti” nu, dar macar, sa ne nevoim un pic – DAI VOINTA, IEI PUTERE!Numai astfel am mai putea sarbatori cu cinste ziua de 1 Decembrie!…numai astfel…

    ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU! +++

  7. Ortodoxă,
    Şi sfântul Ilie a trăit dezamăgirea aceea şi totuşi Domnul i-a facut cunoscut ca avea încă sute de drepți.
    Ai avut posibilitatea să ne dezvălui simțămintele şi să ne împărtăşeşti durerea, ai avut bucuria să asculți (în predică) cele ce inima î-ți dorea şi căuta. Ce spun oare acestea?
    Cuvântul lui Dumnezeu se rosteşte, este viu, este prezent, dar numai pentru cine are urechi de auzit.
    Este o vină a fiecăruia şi a tuturor. Acei oameni nu au crescut în biserică, din pruncie, nu s-au hrănit cu tainele lui Dumnezeu cu adevărat. Încă nu s-au născut, pentru că durerile facerii nu le poartă nimeni. (Vezi sf. Ap. Pavel). Cine se oferă să poarte aceste dureri (nevoindu-se pentru ei???).
    Se hotărăşte cineva ??? Măcar pentru proprii copii ???

  8. +++ DOAMNE AJUTA!

    pentru “cazut in ..@” si nu numai…

    Daca recititi mesajul meu de mai sus, sustineam acele lucruri pentru TOTI.., inclusiv pentru mine, care, imi faceam mea culpa in doua cuvinte:” pacatoasa fiind” tocmai pentru-ca, in toiul predicii acelui preot atat de smerit…, am cazut in pacatul de a privi in fata mea.., de a fi distrasa, de cei din jur, chiar si pentru cateva momente….
    Adevarat ce scrieti, “este o vina a fiecaruia si a tuturor” pentru-ca, suntem cu totii un mare TRUP si daca unul din madularele acestui trup nu se mai hraneste din neputinta ori, mai dureros, refuza a se hrani din seva vietii intregului TRUP, atunci, madularul se betegeste si, intreg TRUPUL are de suferit…
    Despre rugaciunea personala.., nu se poate vorbi simplu si oriunde deci,
    ma rezum doar la o parere umila de novice in credinta asa cum sunt si ma simt..: RUGACIUNEA PENTRU INTREAGA LUME si, MARTURISIREA ADEVARULUI la masura fiecaruia, dar aceasta, NU inainte de a cere ajutor Domnului sa NE LUMINEZE in acest sens pentru-ca altfel, cadem lesne in sminteala aproapelui…
    Aste doua lucruri, cred eu, pot fi la indemana oricui…si, sigur, incununate de iertarea, intelegerea acordate aproapelui pentru-ca, OH DOAMNE, “nimeni nu este far’ de pacat!!!”….Iata, cea mai pacatoasa sunt eu Doamne!

    ……

    “Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.”

    “Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel legea Lui Hristos”

    “Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, Stapanul le va afla priveghind”

    “CRED DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!”

    Si, fie ca DOMNUL DUMNEZEUL SI MANTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS sa aiba mila si iertarea de a binecuvanta sarbatoarea nationala a Romaniei.., intr-o SARBATOARE A INIMILOR, SUFLETELOR SI CUGETELOR CURATE, PRIMENITE SI PREGATITE PENTRU INVIERE SI VIATA VESNICA IN SI ALATURI DE HRISTOS, AMIN!

    ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU SI MAICUTA DOMNULUI, CEA PREACURATA SI PREANEVINOVATA! +++

  9. Pingback: IADUL ROMÂNILOR – “bancul” spiritual tragic de adevărat spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” | Cuv
  10. Pingback: IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” |
  11. Pingback: DE ZIUA ROMÂNIEI. Cum luptam pentru unitate, in zilele dezbinarii nationale? | Cuvântul Ortodox
  12. Sfantul Apostol Andrei ocrotitorul Romaniei sa va ocroteasca pe cei ce cred in puterile lui.
    Primul apostol chemat de Hristos sa-I fie ucenic , fratele lui Petru.Cred ca are o semnificatie mare ca a fost intaiul chemat.A fost la cina cea de taina si nu l-a tradat pe Hristos, nu l-a vandut pe bani, nu s-a indoit de EL si s-a jertfit ca Hristos.

  13. Române, să nu uiţi

    Române, să nu uiţi că eşti creştin
    Şi la botez tu Duhul Sfânt ai luat,
    Să-ţi fie colţul sufletului mai senin,
    Şi ingerii să-i ai în preajmă ne-ncetat.

    Când a ta bună mamă te-a născut,
    Cu semnul sfintei cruci te-a însemnat,
    La Dumnezeu lumină a cerut,
    Să-ţi ocrotească viaţa s-¬a rugat.

    Strămoşii tăi din cimitir, smeriţi,
    Lângă o veche cruce odihnesc.
    De ea o viaţă-ntreagă au fost păziţi,
    Cu taine care astăzi ne unesc.

    La rugăciunea lor tu ai crescut,
    Să-i nalţi la fel pe-ai tăi copii,
    Credinţa să le fie scut,
    Şi harul să le dea tării.

    Cu dragostea ţâşnită de la Dumnezeu,
    Hrăneşte-ţi, soră, pruncul tău,
    Să crească bun ,senin , frumos,
    Şi-ai să te bucuri că nu-i rău.

    Şi când necazul vieţii tale
    În poala zilei pune chin,
    Tu tot la Dumnezeu pe cale,
    Să cauţi mângâiere şi alin.

    Să fii lumină picurată
    Din pajiştea credinţei strămoşeşti,
    Străbunilor să laşi în dor o poartă
    Spre a urmaşilor fereşti.

    Tu neamul tău să îl iubeşti
    Şi ţara ta, cu al său destin,
    În Duhul Sfânt să te-ntăreşti,
    Române, că tu eşti creştin.

  14. La mulți ani România , la mulți ani romanilor !

  15. Pingback: PUNTE DE LACRIMI, de ziua nationala, pentru un POPOR RISIPIT, DEZBINAT SI MANIPULAT. “Daca neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva”. AVERTISMENTUL PARINTELUI IOANICHIE BALAN: “Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom sco
  16. Pingback: DE ZIUA NATIONALA, SUB PRESIUNEA INTETITA A MANIPULARII SI SUBVERSIUNII. România si ”GENERATIA ABSENTA”/ România hoata si lenesa, Arhanghelul Dacian si singura ideologie cu voie de la stapanire: VOTAM DNA! | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “Nu uita că ești român… și-n țara asta te-ai născut să fii stăpân!”. CE NE-AR SPUNE SFÂNTUL ANDREI ASTĂZI? “Române drag, credința ta s-a născut din lacrimi! Nu da cu piciorul la două milenii de pâine neagră, ameste
  18. Pingback: ȚARA NOASTRĂ... E A NOASTRĂ? "Urmași, ne tineți minte, o clipă-n care-o mână de oameni și cuvinte au pus un pic de suflet, un pic de tricolor, ca să-ți ramână toate, în vis, la locul lor" - Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: PĂRINTELE CIPRIAN GRĂDINARU – Cu dragoste, dor şi durere pentru poporul român: “Atât la nivel de popor, cât şi de persoană, NU MAI ȘTIM CINE SUNTEM” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate