CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI MORTI

24-09-2014 Sublinieri

“Sufletele celor mandri sufera pururea din pricina de­monilor”

Silouan1

Relatări ale unor experienţe trăite şi ale unor întâlniri, şi convorbiri cu alţi nevoitori (II)

(fragmente)

“Un diacon mi-a povestit:

Mi s-a arătat Satana şi mi-a zis: «Iubesc pe cei mândri şi ei sunt ai mei. Tu eşti mândru şi eu te iau cu mine». Dar eu i-am răspuns Satanei: «Eu sunt mai rău decât toţi», şi Satana s-a făcut nevăzut.”

Şi eu am fost ispitit în chip asemănător când mi se ară­tau demonii. Eram puţin înfricoşat, dar am spus:

– Doamne, Tu vezi că demonii nu mă lasă să mă rog. Spune-mi ce trebuie să fac ca demonii să se depărteze de la mine.

Şi Domnul a grăit în sufletul meu:

– Sufletele celor mândri suferă pururea din pricina demonilor.

Şi eu am spus:

– Doamne, fă-mă să înţeleg ce trebuie să gândesc pen­tru ca sufletul meu să fie smerit.

Şi am primit acest răspuns în sufletul meu:

– Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!

Din acea clipă am început să fac aşa şi sufletul meu şi-a găsit odihna în Dumnezeu.

***

[…]

Celui ce are harul vrăjmaşii îi aduc laude, iar când su­fletul se lasă înşelat de ele, pierde prin aceasta harul. Şi sufletul simte că harul pleacă, dar la început nu înţelege că aceasta este pentru mândrie, şi numai după îndelungate lupte învaţă smerenia.

Când pierd harul, sufletul meu se mâhneşte foarte şi spune:

– De ce am pierdut prin neascultarea mea pe Domnul? Când se va sătura iarăşi sufletul meu de iubirea lui Dumnezeu? Când se va bucura iarăşi de Domnul? Când se va veseli iarăşi inima mea şi se va umple de înţelepciunea lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să mă iubească aşa cum l-a iubit pe prorocul David pentru blândeţile lui [Ps 131,1] sau pe Moise pentru că a fost credincios în toată casa Domnuluj [cf. Evr 3, 5]?”

***

Domnul spune: „Fericiţi făcătorii de pace” [Mt 5, 9]. Şi eu mă gândeam: „O parte din timp mă voi linişti [în isihie], iar în restul timpului voi face pace între oameni”. Şi m-am aşezat într-o chilie lângă un frate iute la mânie şi, vorbind cu el, am început să-l îndemn să trăiască în pace cu toţi şi să-i ierte pe toţi. El m-a răbdat puţin, apoi a iz­bucnit la mine atât de năprasnic, încât a trebuit să-mi pă­răsesc chiar şi chilia, şi de-abia am scăpat de el, şi mult am plâns atunci înaintea lui Dumnezeu pentru că nu s-a păs­trat pacea. Şi am înţeles că trebuie să căutăm voia lui Dum­nezeu şi să trăim aşa cum vrea Domnul şi să nu născocim nevoinţe [ascetice] pentru noi înşine. Am făcut multe gre­şeli de acest fel. Citeam şi mi se părea că ar fi bine să fac aşa [cum citeam], dar în fapt ieşea altceva.

E un lucru chinuitor să trăieşti fără un „bătrân” [„sta­reţ”]. Sufletul neîncercat şi lipsit de experienţă nu înţelege voia lui Dumnezeu şi îndură multe întristări înainte de a se învăţa smerenia.

***

cuvioasul-siluan-noua-fotografie-descoperitaChiar la început, când eram tânăr frate sub ascultare, am spus duhovnicului că primisem un gând de curvie şi duhovnicul mi-a răspuns: Niciodată să nu-l mai primeşti”; şi de atunci s-au scurs patruzeci şi cinci de ani şi n-am mai primit un gând de curvie, nici nu m-am mâniat vreodată pe cineva, pentru că sufletul meu îşi aduce aminte de iubirea Domnului şi de dulceaţa Duhului Sfânt şi uită ocările.

Acum cincisprezece ani, părintele egumen [arhiman­dritul Misail] l-a trimis pe părintele S. cu ascultare la bar­ca mănăstirii, dar el a zis: „Nu mă duc”. Atunci egumenul l-a întrebat: „Unde vrei să te duci?” Părintele S. i-a răspuns: „Să tai lemne în pădure”, şi, când s-a dus, la puţin timp a căzut peste el un pom şi a rămas mult timp bolind la pat şi s-a căit pentru neascultarea sa.

Tot aşa şi eu am sfârşit prin a dobândi o ascultare după voia mea. Lucram la economat şi doream să mă duc să vieţuiesc în liniştire [ca isihast] în Vechiul Russikon. Acolo se postea post continuu, toată săptămâna se mânca fără ulei, afară de sâmbăta şi duminica, şi datorită acestui post puţini mergeau acolo. La arhondaric era pe atunci părin­tele Serapion care mânca numai pâine şi apă; iar după el a venit la arhondaric părintele Onisifor. Acesta din urmă atrăgea multă lume la sine cu blândeţea, smerenia şi darul cuvântului. Era atât de blând şi smerit, că şi fără cuvinte, numai uitându-te la el, te îndreptai; aşa un caracter de liniştit şi bun avea. Am trăit multă vreme împreună cu el. Schimonahul Savin a stat şapte ani fără să se culce pe pat ca să se odihnească. Părintele Dositei era în toate privin­ţele un monah model. Părintele schimonah Anatoli avea darul pocăinţei. îmi spunea: „Mulţi ani n-am ştiu cum lucrează harul, dar acum ştiu”. A primit harul pe când era la trapeză [la masă].

Aici era şi părintele Izrail, care o văzuse pe Maica lui Dumnezeu. Era foarte bătrân; pe când trăia încă în Rusia, el s-a dus la Cuviosul Serafim din Sarov şi l-a văzut în via­ţă. Părintele Izrail trăia într-o colibă, acolo unde sunt acum grădinile de zarzavat; acolo era şi fânul pe care îl coseam. Intr-o zi m-am dus la el; şedea pe o băncuţă sub un stejar verde; era foarte înalt şi foarte slab şi şedea cu mătăniile în mâini. Eu eram un tânăr monah; m-am în­dreptat deci spre el, m-am închinat adânc, cu evlavie şi am zis: „Binecuvântează, părinte”. El mi-a răspuns cu blânde­ţe: „Dumnezeu să te binecuvânteze, copile al lui Hristos!” I-am spus: „Părinte, iată vieţuieşti singur, numai bine ca să te ocupi cu rugăciunea minţii”. El mi-a răspuns: Rugă­ciune fără minte nu este, dar iată că noi suntem fără min­te”. M-am ruşinat şi n-am îndrăznit să-l întreb mai multe, dar n-am înţeles sensul cuvintelor lui. Mai târziu însă am înţeles ce înseamnă „noi însă suntem fără minte”, pentru că nu ştim să vieţuim cum se cuvine şi să lucrăm pentru Dumnezeu. Afară de bătrânul Izrail, la noi în mănăstire mai erau doi care se duseseră la Cuviosul Serafim: părintele Savin şi părintele Serafim; ei erau din Tambov.

Iată la ce nevoitori [asceţi] doream să mă duc să trăiesc împreună cu ei şi, rugându-mă cu tărie de egumen, am sfârşit prin a-l îndupleca şi am lăsat economatul. Dar nu i-a plăcut lui Dumnezeu să vieţuiesc acolo şi, după un an şi jumătate, m-a chemat înapoi la vechea ascultare, pentru că aveam experienţă la construcţii; dar pentru rânduiala-de-sine [idioritmie], Domnul m-a pedepsit şi la Vechiul Russikon am răcit la cap, şi de atunci sufăr neîncetat de dureri de cap.

Astfel e nevoie să cunoaştem voia lui Dumnezeu prin egumen, iar nu să stăruim după ceva luându-ne după noi înşine.

***

Iubirea lui Dumnezeu dă puterea de a petrece toată noaptea în rugăciune, dar iată că eu, neputincios fiind, nu mai pot aceasta din pricina durerilor de cap şi trebuie să mă odihnesc. Durerile de cap mi s-au dat fiindcă am stăruit în dorinţa mea şi am lăsat economatul pentru pustie, spre a avea mai multă libertate pentru rugăciune; dar Dom­nul a vrut ca eu să fiu toată viaţa econom în mănăstire.

De două ori am fost numit responsabil cu construcţiile, o dată econom-şef, dar am refuzat şi pentru asta Dumne­zeu m-a pedepsit. Mai târziu numai am înţeles că de fieca­re e nevoie la locul lui şi că toţi se mântuiesc fără nici o legătură cu poziţia sau rangul lor.

***

Când soborul mănăstirii m-a numit econom în locul părintelui Severin, după ce am ajuns în chilie, am început să mă rog:

Doamne, Tu îmi încredinţezi purtarea de grijă de marea noastră mănăstire, ajută-mă să îndreptez bine acest lucru”.

Şi în sufletul meu am primit acest răspuns:

„Adu-ţi amin­te de harul Sfântului Duh şi străduieşte-te să-l ai mereu”.

***

Sufletul meu e întristat. Din pricina bolii nu pot sluji Domnului. Durerile de cap mă chinuie şi harul care biruie durerile nu este cu mine. Când are în el un har mare, su­fletul doreşte să sufere. Astfel în mucenici era un mare har şi trupul lor se bucura împreună cu sufletul când erau chinuiţi pentru Domnul Cel Iubit. Cine a făcut experienţa acestui har, acela cunoaşte acest lucru: noi însă trebuie să îndurăm bolile.

Boala şi sărăcia smeresc pe om până la capăt. M-am dus să-l vizitez pe părintele S. care era bolnav, şi i-am zis: „Cum îţi merge?” El însă, înfuriindu-se din pricina bolii, în loc de răspuns şi-a aruncat fesul la pământ. I-am spus:

Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru boală; dacă nu, vei muri rău. Iată, vei fi tuns în schima cea mare, şi atunci harul va veni şi te va mângâia în întristarea ta”.

In ziua în care a fost tuns în schima cea mare, m-am dus să-l văd ca să-l felicit şi l-am întrebat: „Cum îţi merge?” Iar el mi-a răspuns cu bucurie:

– Ca la Sfântul Botez, mi-a dat Domnul în dar harul Său.

Şi începând de atunci a îndurat uşor boala lui şi s-a sfârşit în mare pace, pentru că dulceaţa Duhului Sfânt covârşeşte toată dulceaţa lumii.

***

Domnul dă păcătoşilor harul Duhului Sfânt şi de aceea e tare credinţa noastră. Şi cum vom mulţumi Domnului pentru iubirea Lui pe care o simţim în flecare zi şi în fieca­re ceas?

L-am întrebat pe un tânăr schimonah dacă n-a pierdut harul care i s-a dat la tunderea în schima cea mare. Trecu­seră douăsprezece zile de la tunderea în schima cea mare. Mi-a spus:

– Deşi sunt bolnav, simt în sufletul meu harul lui Dum­nezeu.

Au mai trecut zece zile şi i-am pus din nou aceeaşi întrebare şi el mi-a răspuns cu faţa veselă:

– Slavă lui Dumnezeu, simt mila lui Dumnezeu.

***

p1030964Am fost ispitit: când sufletul meu a pierdut smerenia, atunci m-am făcut arţăgos, dar sufletul meu şi-a adus aminte de smerenia lui Hristos şi a însetat după ea; şi am început să mă rog lui Dumnezeu să mă ierte, şi să cureţe duhul meu de mândrie şi să-mi dea pacea. Şi când sufletul meu a urât păcatul, Duhul Sfânt m-a învăţat rugăciunea neîncetată şi iubirea. Şi am cunoscut cât de mult iubeşte Domnul norodul Său, şi îndeosebi pe cei morţi, şi în fieca­re seară vărsam lacrimi pentru ei. Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei înşişi de un Domn atât de milostiv. Intr-o zi am spus duhovnicului:

Mi-e milă de oamenii care se chinuie în iad şi în fie­care noapte plâng pentru ei şi sufletul meu se chinuie atât, încât îi este milă chiar şi de demoni.

Şi duhovnicul mi-a spus că această rugăciune e de la harul lui Dumnezeu.

Un nevoitor [ascet] m-a întrebat: „Plângi pentru păcatele tale?” I-am spus: „Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: „Plânge pentru tine însuţi, de cei­lalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari”. L-am ascultat şi am început să fac cum mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru cei morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi.

Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor [ascet] care avea darul lacrimilor. Ii plăcea să se gândească la pătimi­rile Domnului, cum Domnul, împăratul slavei, a suferit atât de mult pentru noi, şi în fiecare zi vărsa multe lacrimi. L-am întrebat pe acel nevoitor:

– Să mă rog pentru cei morţi?

El a suspinat şi a zis:

– Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui.

După aceea nu m-am mai oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei.

***

Mi-am petrecut viaţa în lucruri bune şi în păcate, şi timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Şi sufletul, şi mintea pot dobândi obişnuinţe. Iar omul face ceea ce este obişnuit să facă. Dacă e obişnuit cu păcatul, va fi necontenit atras de păcat, şi demonii îl vor împinge spre el; dar dacă s-a obişnuit cu cele bune, Dum­nezeu îl va ajuta cu harul Său.

Tot aşa, dacă te obişnuieşti să te rogi neîncetat, să iu­beşti pe aproapele şi să plângi în rugăciune pentru întrea­ga lume, atunci sufletul va fi atras spre rugăciune, lacrimi şi iubire. Şi dacă te obişnuieşti să dai milostenie, să fii totdeauna deschis faţă de părintele duhovnicesc la spoveda­nie, atunci vei lucra totdeauna aşa şi îţi vei găsi odihna în Dumnezeu.

***

DSC_6812Sufletul căruia îi place să osândească pe oameni sau care e neascultător sau neînfrânat sau care a lăsat pocăin­ţa, nu poate să scape de cursele demonilor şi să se elibere­ze de gândurile rele; dar dacă plânge pentru păcatele sale şi iubeşte pe fratele, Domnul îi va da lacrimi pentru în­treaga lume.

„Doamne, dă-mi lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele ziua şi noaptea!”

Şi, iată, Domnul ascultă rugăciunea şi dă sufletului la­crimi mari.

Domnul ne iubeşte atunci când în rugăciune vărsăm la­crimi din iubire şi ne ascultă cu milostivire.

***

Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustijorsk, unde staţiona batalionul nos­tru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câine turbat şi, când a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, miluieşte!”, şi la aceste cuvinte o putere nevăzută a împins câinele deoparte, ca şi cum s-ar fi izbit de ceva şi, ocolindu-mă, s-a îndreptat spre Kolpino. Acolo a muşcat pe mulţi şi a pricinuit mult rău la oameni şi la oi.

Din această întâmplare am înţeles cât de aproape este Domnul de omul păcătos şi cât de repede ascultă rugăciu­nea lui.

[…]

***

Intr-o zi mi-a venit gândul să cumpăr nişte peşte proas­păt. N-aveam la mine banii mei, ci numai pe cei ai mănăs­tirii. Aş fi putut să cumpăr, dar nu voiam să încalc regula vieţii mele. Dar gândul mă urmărea într-atât, încât chiar şi în biserică, la liturghie, nu-mi ieşea din minte. Am înţeles atunci că aceasta venea de la vrăjmaşul şi mi-am dat sea­ma prin mila lui Dumnezeu că harul ne ajută să mâncăm puţin, demonii însă ne împing să mâncăm mult şi să ne procurăm mâncăruri căutate.

Trei zile m-a chinuit acest gând şi numai cu anevoie l-am alungat prin rugăciune şi lacrimi. Atât de chinuitor este să lupţi chiar şi împotriva unui gând atât de mic.

St Silouan the AthonitePe când eram la metoc mi s-a întâmplat aceasta: mâncam pe săturate, dar după două ore puteam mânca din nou aceeaşi cantitate. Am început să-mi supraveghez gre­utatea pe un cântar şi ce văd? In trei zile am pus patru kilograme. Şi am înţeles că aceasta era o ispită, pentru că noi, monahii, trebuie să ne uscam trupurile, ca în ele să nu mai fie nici o mişcare care să tulbure rugăciunea. Un trup sătul e o piedică pentru rugăciunea curată şi Duhul Sfânt nu vine într-un pântece ghiftuit. Pe de altă parte, trebuie postit cu măsură, ca trupul să nu slăbească înainte de vre­me şi să rămână în stare să-şi facă ascultarea. Am cunos­cut un frate sub ascultare care se uscase de atâta post, dar care a slăbit şi a murit înainte de vreme.

***

[…]

***

Intr-o zi m-am dus la mănăstirea sârbească Hilandar. Mi s-a alăturat părintele Nikolai, de la arhondaricul schi­tului nostru al Tebaidei. Mergeam noaptea printr-o pădu­re verde; drumul era plăcut, asemenea şi conversaţia. Vor­beam despre iubirea de aproapele şi părintele Nikolai mi-a povestit o întâmplare remarcabilă.

In sudul Rusiei, în împrejurimile Rostovului, lucra o echipă de douăzeci de oameni. Unul din ei, pe numele lui Andrei, avea un caracter şi o purtare rea, astfel că era greu de trăit împreună cu el. Un altul, cel mai tânăr dintre toţi, era un om foarte bun; iubea pe Dumnezeu şi păzea poruncile Domnului; numele lui era Nikolai. Cum Andrei făcuse multe rele şi tot felul de neplăceri tovarăşilor lui, aceştia s-au hotărât să-l omoare, dar tânărul Nikolai n-a fost de acord cu această fărădelege şi i-a îndemnat ca în nici un caz să nu ucidă. Muncitorii echipei nu l-au ascultat pe Ni­kolai şi l-au ucis pe Andrei. Crima a fost descoperită. Afa­cerea a ajuns la poliţie. Atunci Nikolai, văzând nenoroci­rea lor, le-a zis: „Voi toţi aveţi soţie şi copii, eu însă sunt fecior şi singur. Spuneţi că eu l-am omorât, şi eu voi spune acelaşi lucru. Mie nu-mi este greu să merg la ocnă şi, oricum, mă voi duce acolo fiind singur. Dar dacă vă condam­nă pe voi, câtă lume va suferi!” La început muncitorii n-ati răspuns nimic, căci se ruşinau de Nikolai care-i îndemna­se să nu ucidă, dar până la urmă acesta a reuşit totuşi să-i convingă şi s-au înţeles să spună că Nikolai a omorât.

Au venit la locul faptei procurorul, judecătorul de in­strucţie şi jandarmii, şi au început ancheta: „Cine a omo­rât?” Nikolai spune: „Eu am omorât”. Au fost interogaţi şi ceilalţi; aceştia au spus şi ei că Nikolai era făptaşul. Nikolai avea o faţă blândă şi un caracter smerit şi vorbea liniştit şi tihnit. Judecătorul de instrucţie a făcut intero­gatorii foarte lungi, căci nu se putea convinge că un om atât de blând şi paşnic era un ucigaş. Dar afacerea şi-a urmat cursul ei şi a fost înaintată tribunalului. Şi la tribu­nal toţi s-au minunat cum a putut omori un om atât de smerit şi liniştit, şi nici un judecător n-a vrut să-l creadă, deşi Nikolai susţinea sus şi tare că el a ucis. Multă vreme judecătorii n-au putut da o sentinţă. Nimeni nu voia să semneze condamnarea lui. Atât Nikolai, cât şi toţi ceilalţi au fost interogaţi din nou pentru a elucida misterul şi au fost conjuraţi să spună adevărul. In cele din urmă, Nikolai, acuzatul nevinovat, a declarat că, dacă adevăratul vi­novat nu va fi pedepsit, va spune adevărul. In timpul an­chetei, a ieşit la iveală că Andrei era un om rău, astfel că toţi, procurorul şi judecătorul, au fost de acord să claseze afacerea dacă li se va face cunoscut adevărul. Şi atunci, nu Nikolai, ci ceilalţi au povestit cum se petrecuseră lucrurile şi cum Nikolai hotărâse să ia totul asupra lui, ca să-i salve­ze de pedeapsă. Judecata a fost suspendată şi s-a spus că crima lui Nikolai n-a fost stabilită, iar unul din judecători a spus: „Andrei a fost un om rău şi după faptă şi răsplată, dar aceştia sunt oameni buni: să trăiască în pace”.

Din această întâmplare se poate vedea ce putere are iu­birea de aproapele. în inima tânărului Nikolai era harul lui Dumnezeu şi el se oglindea pe faţa lui şi lucra asupra tuturor celorlalţi“.

(din: Sfantul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001)

ss.

Legaturi:

***

***

 

rugaciunile-serii-rugaciunea-sfantului-antioh-catr_87022cdac86b85[…] Avem nevoie de rugaciune intotdeauna, in orice situatie, dar in momentele importante din viata, cand trebuie sa luam o hotarare serioasa si de raspundere, ea este absolut indispensabila – indispensabila nu numai pentru ca prin ea Domnul da ajutorul Sau haric spre implinirea cu succes a celor planuite, ci si pentru ca hotararea sfintita prin ruga­ciune capata pentru rugator putere si insemnatate deosebite, fiind in acord cu voia lui Dumnezeu, ceea ce inlatura toate indoielile si sovaielile voii omenesti nestatornice.

Nicioda­ta nu ne putem increde neconditionat in hotararile propriei noastre voi, fiindca stim prea bine toata fragilitatea si miopia judecatilor noastre ca sa ne bizuim total pe ele. Aceasta lipsa de incredere duce inevitabil la sovaieli, care slabesc lucrarea noastra si scad astfel sansele de reusita – dar cand in sufletul omului credincios exista convingerea ferma ca hotararea lui este potrivita cu voia lui Dumnezeu si ca indeplinind-o face voia lui Dumnezeu, lucrarea lui capata punct de sprijin laun­tric si o putere neobisnuita, si nici un fel de piedici si insuccese nu o pot opri, nu o pot clinti.

In acest scop trebuie sa te rogi insa dorind numai impli­nirea voii dumnezeiesti, nicidecum a voii proprii, atat in cere­rea insasi, cat si in primirea celor cerute – sa te rogi pentru ca asa vrea Dumnezeu si sa doresti sa fii ascultat tot pentru ca asa vrea El. Pe scurt, in mintea si in inima ta sa fie dorinta de a uni pe de-a-ntregul voia ta cu voia lui Dumnezeu, de a te supune acesteia pe de-a-ntregul si de a nu dori nicidecum sa silesti voia lui Dumnezeu sa fie pe potriva voii tale.

[…] Si revin la cuvantul Sfantului Siluan, care este cuvantul intregii Filocalii, pentru ca toti o spun intr-un fel sau altul, ca ar trebui sa nu facem nimic in viata noastra fara sa cerem lui Dumnezeu.

Si Sfantul Siluan m-a uimit pe mine – si poate pe multi dintre voi – cand zice ca Adam, cand i-a venit in gand sa manance din rodul ala, trebuia sa se roage lui Dumnezeu. Si in mai multe locuri unde nu m-am asteptat… Ca doar Adam stia, Dumnezeu ii spusese sa nu ia din rodul ala, uite ca Siluan spune ca trebuia sa cerceteze cuvantul lui Dumnezeu. Si noi cred ca trebuie sa ne obisnuim ca prima noastra reactie sa fie “Doamne”… vreau sa zic, constient, sau sa patrunda pana in subconstient, poate ar trebui ca pana in visele noastre – si se intampla asta, am auzit pe multi zicand ca, intr-un vis, in care se intampla nu stiu ce, striga catre Dumnezeu. Bun lucru! Asa trebuie sa devina rugaciunea. […]

[…] Aşa şi noi, dacă noi am pune în faţa noastră neîncetat lucrările lui Dumnezeu cu noi, tainele pe care Dumnezeu le-a făcut cu noi, minunile, rugăciunile nenumărate pe care ni le-a ascultat şi cele pe care nu ni le-a ascultat și am văzut în timp că bine a făcut că nu ni le-a ascultat atunci, că dacă ne împlinea rugăciunea în felul cum credeam noi atunci, nu înţelegeam sau nu vedeam sau nu descopeream lucrurile acelea sau nu întâlneam această situaţie. Până şi rugăciunile pe care Dumnezeu pare că nu ni le ascultă putem să le folosim în timp, dacă avem înțelepciune, să dăm slavă lui Dumnezeu şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru minunile pe care le face cu noi, pentru că, dacă deschidem bine ochii, o să vedem că şi acele rugăciuni părut neascultate sunt, de fapt, nişte rugăciuni mai înalte împlinite cu noi. Dacă suntem sinceri și corecţi, spunem: <Doamne, fă tu cum crezi că e mai bine cu mine, că, până la urmă, eu nu ştiu ce-i mai bine. Eu o să mă rog pentru tot felul de lucruri, de nimicuri sau lucruri mari pentru mine, dar nu ştiu dacă sunt bune sau rele, dacă e bine sau rău. Tu fă cum crezi Tu!> Şi mult mai puţine n-o să le împlinească Dumnezeu şi o să vedeţi că multe din cele foarte mici, până şi cele care-ţi trec numai prin minte, Dumnezeu ţi le împlineşte, multe, multe şi mici, dar câteva din cele mari mai greu ţi le împlineşte. Şi o să zici: <Bine, dar astea mici mi le împlineşti aşa de repede, și numai că am visat sau m-am gândit ce frumos ar fi, şi ultimul gând ce l-am avut, şi cea mai mică rugăciune, iar cealaltă, în care am zis că vreau pe acesta să-mi fie soţ sau aceasta soţie, nu mi-o împlineşte?…> Sau cine ştie ce lucruri mari sau să mergi undeva sau să rămâi definitiv în profesia asta sau să faci cealaltă, <Pe astea nu mi le împlineşti, Doamne?…> Şi simţim că ne străduim, forţam mâna lui Dumnezeu și El parcă tot nu Se lasă. Şi asta se întâmplă pentru că mai ales aceste lucruri mari, când cineva cere lucruri mari și care să ţină o viaţă, acestea pot duce la moartea noastră veşnică duhovnicească sau la viaţă veşnică. Sunt lucruri prea mari, nici nu ştiu dacă ştim ce cerem atunci când cerem. Foarte mulţi oameni vin, după ani şi ani, şi plâng şi zic: „Eu mi-am dorit să mă căsătoresc cu nu-ştiu-cine. Eu am trecut peste toate barierele. Eu am călcat peste toate sfaturile şi am făcut lucrul acesta şi acum îmi pare rău. De ce nu m-a oprit Dumnezeu?” Tot ei sunt cei care se revoltă mai târziu şi se învârtoşează şi zic: „Trebuia să mă oprească Dumnezeu!”, deşi uită că atunci erau gata să zică: „Îmi dau viaţa dacă nu-mi dai asta, îmi pun capăt dacă nu-mi dai ceea ce cer eu!”. Şi, de multe ori, din două motive Dumnezeu nu împlineşte anumite rugăciuni ale noastre mari: 1. de obicei, când cerem lucruri mari, acestea chiar sunt mari şi implică şi viaţa altor oameni şi ne implică şi pe noi în viaţa lor şi, pe de o parte, încă nu suntem pregătiţi şi nu suntem destul de copţi pentru aşa ceva şi putem face mai mult rău decât bine şi Dumnezeu poate să amâne luni şi ani, până ne împlineşte acea rugăminte şi pare că Dumnezeu a fost zgârcit şi abia ţi-a dat, dar abia după ce ai crescut şi ai învăţat şi ai înţeles multe. […] De fapt, de multe ori suntem aşa de siguri de ceea ce vrem şi suntem hotărâţi, încât de obicei ce vrem nu este duhovnicesc, ci doar o realizare cât mai bună aici pe pământ, materială, profesională, familială. De multe ori, aceste opriri sau întâmplări care ne stau în cale sau situaţii în care Dumnezeu pare că nu ascultă să ne treacă mai departe, acestea îţi deschid pentru prima oară ochii asupra unor realităţi ale lumii pe care până atunci nu le-ai băgat în seamă. Începi să descoperi că ai suflet, că este ceva în tine care suferă, pe care nu l-ai crescut până atunci, care nu are aripi, pe care nu l-ai învăţat să zboare niciodată, că tu puteai să ajungi aşa până la sfârşit, fără să-ţi dai seama că tu ai venit în lume pentru altceva decât ca să fii primul, să fii în frunte, să realizezi, să faci, să dregi. E alt motiv pentru care ai venit în lumea asta şi pe Altcineva trebuie să descoperi, pe Altcineva, cu amar, să-L cunoşti şi să te întâlneşti cu El. Şi de multe ori oamenii numai la aceste dureri mari încep să cunoască pe Altcineva, pe Dumnezeu. Şi noi credem că în suferinţă Îi place lui Dumnezeu să se întâlnească cu noi. Nu! Este nevoit! Că nu ştim să drămuim și să ne bucurăm și să mulţumim pentru bucuria pe care ne-a dat-o Dumnezeu şi astfel să ne întâlnim cu Dumnezeu şi să-L chemăm în viaţa noastră şi, de multe ori Îl uităm complet atunci când avem linişte, pace, lucrurile ne merg din plin; avem o relaţie mai mult decât superficială cu El în momentul acela. Şi abia în dureri şi în necazuri, când toţi ne părăsesc, când toţi se uită destul de dubios la noi, abia atunci începem să vedem că sunt nişte ochi mult mai buni şi mai dragi care se uită spre noi și pe care noi i-am trecut cu vederea până atunci, ochii lui Dumnezeu. Să ne gândim la ochii cu care Hristos a privit la Petru, care se lepădase de El şi, după ce s-a lepădat de trei ori, a auzit cocoşul cântând şi şi-a adus aminte Petru şi s-a întors spre Mântuitorul, care era în pridvorul casei lui Caiafa. Credeţi că ochii aceia ai Mântuitorului care s-au uitat spre Petru erau de asprime sau de ceartă? Nu, cred că sunt ochii cei mai curaţi, care ne susţin, care ne ajută, care ne iubesc, sunt, de fapt, ochii Celui Care ne poartă pe mâini şi în braţe şi la Care nu ne uităm. Cred că acei ochi l-au trezit pe Petru mai mult decât cântatul cocoşilor.

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Egoismul, voia proprie, Mandria, trufia, Razboiul nevazut, Sfantul Siluan Athonitul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI MORTI

  1. “Domnul spune: „Fericiţi făcătorii de pace” [Mt 5, 9]. Şi eu mă gândeam: „O parte din timp mă voi linişti [în isihie], iar în restul timpului voi face pace între oameni”. Şi m-am aşezat într-o chilie lângă un frate iute la mânie şi, vorbind cu el, am început să-l îndemn să trăiască în pace cu toţi şi să-i ierte pe toţi. El m-a răbdat puţin, apoi a iz­bucnit la mine atât de năprasnic, încât a trebuit să-mi pă­răsesc chiar şi chilia, şi de-abia am scăpat de el, şi mult am plâns atunci înaintea lui Dumnezeu pentru că nu s-a păs­trat pacea. Şi am înţeles că trebuie să căutăm voia lui Dum­nezeu şi să trăim aşa cum vrea Domnul şi să nu născocim nevoinţe [ascetice] pentru noi înşine. Am făcut multe gre­şeli de acest fel.”

    Uite aici o legatura cu ceea ce ne spunea si Parintele Ciprian Negreanu legat de luarea crucii aceleia “mici” randuite sau ingaduite de Domnul in fiecare zi, fara a cauta nevointe ascetice speciale, deci mai presus de (ne)putinta noastra… Deci, smerenie in toate!

  2. “De două ori am fost numit responsabil cu construcţiile, o dată econom-şef, dar am refuzat şi pentru asta Dumne­zeu m-a pedepsit. Mai târziu numai am înţeles că de fieca­re e nevoie la locul lui şi că toţi se mântuiesc fără nici o legătură cu poziţia sau rangul lor.”

    Atat la mine cat si la cunoscuti de-ai mei am vazut ispita aceasta, de a ne dori “altceva” fata de unde si ce suntem in prezent…

    Doamne, miluieste-ne, ca de cele mai multe ori, nu stim ceea ce cerem!

  3. Pingback: CUVIOSUL SILUAN si CUTREMURUL din Sfantul Munte, 1932, de ziua Crucii. Plus: CUM II SMERESTE si ii indreapta Dumnezeu pe cei credinciosi, atunci cand pacatuiesc JUDECAND PE FRATII LOR sau aratandu-se NEMULTUMITORI -
  4. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  5. Pingback: RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL” -
  6. Pingback: VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “Nu numai ca parintii isi pierd propriii copii, ci familii intregi se scufunda, chiar si economic, fiindca au vrut sa administreze problema singuri. Nu s-au increzut in Dumnezeu si iata rezultatele de astazi” -
  7. Pingback: SFANTUL PAISIE AGHIORITUL ne vorbeste despre cat de importanta este POMENIREA MORTILOR: “Mereu sa ne aducem aminte de cei adormiti si sa ne rugam pentru ei!” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Staretul Efrem Filotheitul: “DACA ATI STI CAT DE MULT CER AJUTOR CEI ADORMITI…”. Importanta extraordinara a POMENIRII LA PROSCOMIDIE pentru cei plecati dintre noi | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: SFANTUL SILUAN despre PĂSTORI si DUHOVNICI si despre CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU. “Toate pacatele si greselile mele au venit pentru ca in ceasul is­pitei si nevoilor n-am chemat pe Domnul. MARE PUTERE AU RUGACIUNILE UNUI DUHOVNIC. Daca omul nu spun
  10. Pingback: SFANTUL SILUAN despre PĂSTORI si DUHOVNICI si despre CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU. “Toate pacatele si greselile mele au venit pentru ca in ceasul ispitei si nevoilor n-am chemat pe Domnul. MARE PUTERE AU RUGACIUNILE UNUI DUHOVNIC. Daca omul nu spune
  11. Poate le deschide ochii si clor “inspirati” de site-ul (CULMEA!) http://cotidianulortodox.blogspot.ca/# sa se inscrie la…. CURS TEORETIC ŞI PRACTIC DE PROIECŢIE ÎN AFARA CORPULUI FIZIC (EXTRACORPORALIZARE) 2015 (http://www.altermedia.info/romania/2015/09/03/curs-teoretic-si-practic-de-proiectie-in-afara-corpului-fizic-extracorporalizare-2015/) => “Asociaţia NEXUS (România) în colaborare cu REAPREDENTIA (Brazilia) organizează:….”
    Am postat la “origine” – la altermedia – ceva averyisment si exemple de informare sanatoasa:
    Serafim Rose despre Vamile Vazduhului:
    CAPITOLUL VII
    Experienţele „din afara trupului” în literatura ocultă
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte/sufletul-dupa-moarte-experientele-din-afara-trupului-in-literatura-oculta.htm
    si
    CAPITOLUL X
    Scurtă învăţătură ortodoxă despre soarta sufletului după moarte
    http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte/sufletul-dupa-moarte-soarta-sufletului-dupa-moarte.htm
    ——-
    Poate cinerva sa il contacteze pe blogger si sa ii arate necuviinta alaturarii elementului crestin (ortodox) cu tentatia alunecarii in inselare??

  12. Pingback: INVATAMINTE DUHOVNICESTI ALE SFANTULUI SILUAN VALABILE ORICARUI CRESTIN (I): “Durerile de cap mi s-au dat fiindca am staruit in dorinta mea… Cand sufletul meu a pierdut smerenia, atunci m-am făcut artagos” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei | Cuvântul Or
  15. Pingback: RAZBOIUL NECONTENIT CU “STAPANITORUL ACESTEI LUMI”: “De partea cui sunt, intr-adevar: a lui Hristos ori a diavolului?” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: CUVIOASA MACARIA – MANGAIETOAREA SUFERINZILOR (†18 iunie 1993): “Am ajuns sa traim vremuri rele. Oamenii sunt indeobste vicleni, facatori de rele, nu se supun defel Domnului Dumnezeu… Astazi se poate ajunge la Dumnezeu numai prin boala
  17. Pingback: Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne! VALOAREA TIMPULUI SI FOLOSUL AMINTIRII MORTII | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: TRANDAVIE vs. ATENTIE, APATIE vs. HOTARARE. Ce se intampla cand vrem sa Ii “fortam mana” lui Dumnezeu? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate