Cuviosul Sofronie de la Essex despre PERICOLUL INCREDERII PREA MARI IN PROPRIA INTUITIE SI IN PROPRIA RATIUNE

9-07-2010 Sublinieri

Intuitia, visele si concluziile ratiunii noastre.

Despre dreapta judecata.

Despre rugaciunea pentru cei bolnavi

The Old Rectory Ianuarie 1958

(…) Eu am trimis felicitarile mele mai degraba decat voi. Apoi, suvoiul vietii m-a atras, incat nu am putut sa-ti mai scriu inca o data.

Noua, crestinilor, ne este firesc ca orice contact cu apropiatii nostri, sa-l incepem cu rugaciune si binecuvantare. Si eu mi-am creat o astfel de obisnuinta, incat orice scrisoare adresata celor in care am incredere o incep cu binecuvantarea mea. Acum, cand tu esti atat de nelinistita, sunt dator sa-ti raspund fara intarziere. Te rog sa ma ierti, iti spun cu mare sinceritate ca m-ai pus intr-o situatie dificila.

Tu-mi scrii: „Inainte, intuitia nu m-a inselat niciodata. Acum, as fi bucuroasa sa aflu ca eu am gresit”. Daca iti voi spune ca, de aceasta data, intuitia ta cu adevarat a gresit sau, cum scrii tu, „te-a inselat”, atunci ma tem ca nu vei fi cu adevarat multumita si bucuroasa de aceasta. Cu atat mai mult cu cat in privinta mea si a celor ce sunt cu mine aici tu nu te inseli pentru prima data. Daca eu nu-ti voi spune nimic in aceasta privinta si voi intarzia cu scrisoarea, tu te vei increde in intuitia ta si lucrurile nu vor fi deloc bune. In legatura cu acestea, eu ma repet putin. Multor oameni li s-a intamplat si li se intampla ca deseori visele lor sa se dovedeasca a fi profetice. Si, in felul acesta, ei[1] s-au obisnuit sa creada in visele lor. Lucruri asemanatoare se intampla multora si cu intuitia lor. Dupa cum spun parintii cu viata ascetica, este extraordinar de periculos. Cand este vorba despre lucruri de mica importanta, atunci greseala nu este atat de importanta. Dar daca se afla in discutie probleme de importanta majora, atunci fiecare greseala va avea ca rezultat catastrofe grave. Ceva asemanator se petrece permanent in lume cu o multime de oameni. Nu este de asemenea mai putin important si ceea ce se intampla cu increderea noastra ce depaseste limitele necesarului in decizia ratiunii[2]. In cartea mea, eu ating foarte pe scurt aceasta problema, vorbind despre limitele logicii noastre, adica ale gandirii noastre logice, despre faptul ca concluziile ratiunii noastre nu sunt niciodata absolut corecte[3]. Asa se intampla si cu rationamentele despre oameni. De aceea, s-a dat porunca celor ce cauta dreptatea: Nu judecati! (Matei 7, 1).

Ce judecata cautam noi la urma urmelor? Fara indoiala, pe cea absolut adevarata, daca noi suntem oameni autentici si nu „neoameni”. Asa si in cautarea noastra, a cunoasterii, noi ne straduim intr-o tensiune maximala a fiintei noastre sa cunoastem nu mai putin decat ADEVARUL ABSOLUT. Pentru orice OM NORMAL, adica creat cu adevarat dupa chipul lui Dumnezeu, acesta este un lucru foarte firesc si altul nu exista. In „gandirea noastra logica” insa este un viciu inevitabil: insuficienta fundamentarii.

Astfel, in mod obisnuit, din punct de vedere psihologic, oamenii isi inchipuie ca deductia rationamentului lor este CORECTA pana la evidenta. Dar daca ei sunt capabili de autoanaliza, pot de asemenea sa inteleaga pe cale logica ca aceasta evidenta este inselatoare. Si nu te poti opri la aceasta.

Pentru o judecata absolut dreapta, rationamentele si analogia trebuie sa fie purtatoare ale unei experiente atotcuprinzatoare si a unei cunoasteri inepuizabile. Noi cunoastem doar „in parte”, asa cum a spus Apostolul Pavel[4]. Desigur, si tu si oricare altul veti spune: “Atunci cum este posibil sa traiesti, adica sa actionezi in viata de zi cu zi?” Aceasta nu este un lucru simplu. Stiinta noastra este prea mare, telurile ce ii stau in fata sunt atat de marete, incat orice alta „stiinta” mandra prin sine in fata ei este NIMIC; ca de exemplu miscarea „lunaticilor” contemporani care este nimic in comparatie cu nemarginirea lumii. Este neindoielnic ca in aceasta lume totdeauna suferim oarecum. Este fireasca pentru noi nazuinta spre EXISTENTA FARA DE INCEPUT si CAUTAREA unitatii cu PRINCIPIUL oricarei EXISTENTE, dar in hotarele pamantesti si in vagaunile trupului nostru nu vom dobandi desavarsirea. De aici si suferinta noastra. Noi uitam „detaliile” acestui plan pamantesc; noi cedam locul oricarei fiinte; ne dam pe sine chiar spre pangarire, pentru a crea” o cariera, oricare ar fi ea. Suntem neputinciosi nu pentru ca suntem in realitate neputinciosi, ci pentru ca in „puterea” iubirii noastre fata de Dumnezeu si de aproapele cedam si ne retragem.

Astfel, prin aceste scurte cuvinte, te rog sa faci o deductie corespunzatoare, adica sa temperezi in primul rand, increderea, in intuitia ta si atunci vei gresi mai putin. Imi va fi mai usor sa te iubesc si tu insati vei fi mai libera in iubirea ta fata de oameni. Te rog sa crezi ca ai trecut rece, mai mult decat altadata, pe langa iubirea sincera ce ti s-a aratat. Stiindu-te pe tine ca pe cea care nazuiesti fierbinte spre ADEVAR si DESAVARSIRE, m-am hotarat sa-ti spun ca, dupa cuvantul aceluiasi Apostol Pavel, noi putem fi indatorati in multe privinte, dar nu in iubire. Imi vei spune ca este o adaptare a cuvintelor Apostolului Pavel. Da, este o adaptare pentru a sublinia faptul ca suntem datori sa-i iubim pe altii nu mai putin decat ne iubesc acestia pe noi. Este adevarat, N. te iubeste, dar nu mai mult decat altii. Zilele trecute am primit o scrisoare de la N. Ea scria: Iata N. N. este un om de care nu te poti lovi, nu te poti zgaria”. Asa era si staretul Siluan. Cu toate ca nu toti sunt asemenea acestor oameni, dar ne staruim si noi sa fim mai putin mai „usori”…

(…) Deseori am spus oamenilor ca atunci cand sunt vindecati prin rugaciune si nu intentioneaza sa-si schimbe in mod radical viata lor, atunci ar face mai bine sa se foloseasca de medici obisnuiti[5]. Acestia isi primesc onorariul lor si totul se termina cu ei. Insisi doctorii nu isi iau mai multa responsabilitate asupra lor decat socotesc a fi necesar, si aceasta depinde de finetea fiecarui doctor. Legile statului ii apara pe doctorii „calificati”, adica pe cei cu diplome, de acuzatii, in cazul cand ei au adus prejudicii oamenilor prin neglijenta lor. In felul acesta, sunt posibile chiar infractiuni din partea medicilor, dar aceste neglijente le pot formula asa: „diagnostic gresit”. Si nu se mai intampla nimic cu ei.

Altfel stau lucrurile cu rugaciunea crestina. Cel ce se roaga ia, in chip launtric, asupra sa, in parte, suferintele celui pentru care se roaga si, in afara de aceasta, responsabilitatea pentru acel om in fata lui Dumnezeu. Iti spun aceasta, nu cu scopul de a refuza rugaciunile pentru N, ci pentru a-ti spune ca noi Il punem si pe Dumnezeu intr-o situatie „imposibila”. Este mult de vorbit despre aceasta, dar noi, intr-un fel sau altul, L-am dus pe Dumnezeu pana la Cruce, L-am omorat, iar acum cream o “teologie a mortii lui Dumnezeu”[6].

Stiinta contemporana a avansat considerabil in domeniul stapanirii fortelor naturii. Dar care este rezultatul? Creatorul naturii este inlaturat tot mai mult si mai mult din lume si din constiinta omenirii. Cu cat se descopera mai profund adevaratele „minuni” ale lumii, cu atat omul este mai putin sensibil la „minune”[7]…

Note:

[1] In varianta de fata, cuvantul „ei” a inlocuit cuvintele „multi neintelepti”

[2] In varianta initiala a scrisorii, parintele Sofronie si-a continuat ideea sa: “Pentru noi, activitatea rationala a creierului are putere de convingere interioara primejdioasa. Este greu sa gasesti oameni care_sa si inteleaga mediocritatea lor (pentru a nu spune „ignoranta”) si, in virtutea acestui lucru, sa fie foarte prudenti in concluziile lor. Eu am scris foarte pe scurt referitor la aceasta problema (asa cum ma straduiesc intotdeauna) pentru a se constientiza cu claritate faptul ca concluziile ratiunii noastre nu sunt niciodata absolut corecte, deoarece, pentru aceasta, ar trebui sa purtam in sine intreg universul si sa fim uniti cu desavarsire cu Creatorul tuturor…”

[3] Arhimandritul Sofronie, Staretul Siluan, p. 69.

[4] Cf. I Cor. 13,3

[5] Parintele Sofronie face referire la aceasta tema ca raspuns la rugamintea Mariei sa se roage pentru o ruda a lor. In scrisoarea sa din 2 ianuarie 1968 Maria scria : „Ea nu a fost botezata. Acum este bolnava si pe moarte, avand un traumatism din nastere. Este inconjurata de oameni care o iubesc, dar vreau ca tu sa o pomenesti din cand in cand”.

[6] Parintele Sofronie are in vedere aici unele forme ale teologiei radicale din anii ’60. Ideea principala a teologiei „mortii lui Dumnezeu” consta in faptul ca notiunea de Dumnezeu, ca si Insusi Dumnezeu, si-a pierdut o oarecare importanta pentru Occidentul contemporan, deoarece existenta poate fi explicata si fara El.

[7] In aceasta scrisoare parintele Sofronie a facut o insemnare: „Aceasta scrisoare nu am expediat-o Mariei, temandu-ma ca o va primi cu durere si ca relatiile noastre vor deveni si mai delicate”. In varianta de fata a scrisorii, parintele Sofronie a introdus schimbari fata de textul initial. In scrisoarea anterioara, din 2 ianuarie 1968, Maria, raspunzand parintelui Sofronie la felicitarile de Craciun, scria: Straniu lucru, in ciuda faptului ca in cuvinte nu am gasit nimic din ceea ce ar fi putut sa-mi insufle gandul ca te superi pe mine, eu am avut sentimentul ca scrisoarea adresata mi-ai scris-o fara nici un fel de caldura si poate cu un sentiment de iritare. Inainte, intuitia nu m-a inselat niciodata. Acum as fi bucuroasa sa aflu ca am gresit”.


***

Despre lucrarea asupra sinelui.

Despre intuitie si sfintenie

The Old Rectory, 13 ianuarie 1968

Draga Maria,

Sa se inmulteasca neincetat asupra ta binecuvantarile de Sus si pacea lui Hristos sa imparateasca in sufletul tau.

Astazi este o zi deosebit de importanta, deoarece am inceput scrisoarea mea cu rugaciunea ca cele de sus sa se coboare asupra ta. Tu ma obligi sa-ti scriu neintarziat, deoarece ultima mea scrisoare te-a tulburat. Tu imi scrii: “Inainte, intuitia nu m-a inselat niciodata. Acum as fi bucuroasa sa aflu ca eu am gresit”. Te rog nu mai pune omul intr-o situatie atat de dificila cand poti gasi ceva negativ la orice raspuns. Astazi vreau sa-ti scriu nu numai ca intuitia ta, relativ la scrisoarea trimisa, a fost neadevarata si ca, in general, faptul de a te increde atat de profund in intuitia ta nu este un lucru lipsit de primejdii. Nu trebuie sa te indoiesti de faptul ca eu am avut intotdeauna fata de tine cele mai bune sentimente. Tu ai o inima minunata, dar chiar si asa, trebuie sa mai lucrezi inca la tine insati, ca sa fii si mai calda cu oamenii care te iubesc. Sa devii o persoana care sa nu zgarie, cu care sa nu se insele si de care sa nu se loveasca nimeni. Asa era staretul Siluan.

Ei, Maria, daca este vorba despre lucruri degrab-trecatoare, atunci greseala nu este atat de esentiala, dar daca noi incredintam intuitiei noastre probleme de maxima importanta, atunci orice greseala poate fi periculoasa si chiar mortala pentru om. Relativ la aceste probleme, fii cu luare aminte la experienta vechilor nostri asceti care nu permit sa ne incredem intr-o asa mare masura in intuitia noastra.

Din pacate, aceasta greseala, se savarseste permanent in lume. Noi ne folosim, in mod inevitabil, de „aparatul” pe care-l avem. Fidel sau infidel, radarul nostra, care este inima, nu poate fi trecut cu vederea. Pentru a infrange increderea noastra, trebuie sa ducem o intensa munca sufleteasca si intelectuala. Intuitia noastra ar fi dreapta cu adevarat daca si noi am fi cu adevarat sfinti. Daca nu am dobandit aceasta sfintenie, atunci si intuitia si logica noastra lucreaza incorect. Eu am scris undeva: „Concluziile ratiunii noastre ni se prezinta noua ca fiind imanente din punct de vedere psihologic, evidente si indubitabile”[1]. Dar daca am gandi cu adevarat, mai profund, daca este asa, atunci ne-am incredinta ca un asemenea lucru nu se poate intampla cu noi. De ce? Deoarece, pentru om, unica necunoscuta este doar judecata absolut dreapta. Dar pentru aceasta este necesar sa fii inzestrat cu o vedere dumnezeiasca, pe care noi n-o avem. In gandirea noastra logica exista un defect ce nu poate fi inlaturat si anume acela al argumentelor sau al fundamentelor pe care le avem, in virtutea carora facem deductia; in realitate niciodata nu sunt suficiente. In existenta noastra marunta, cotidiana, o astfel de logica cu deductii insuficiente pare oarecum folositoare, dar in cautarea Vesnicului Adevar noi iesim dincolo de limitele celor vazute si gandite de noi. Acest lucru nu ne este permis sa-l uitam. Fara prea multe si indelungate lamuriri, ingaduie-mi propunerea de a-ti modera increderea in intuitia ta…

[1] Arhimandritul Sofronie, Staretul Siluan, p. 69.

(in: “Ne vorbeste parintele Sofronie. Scrisori”, Editura Bunavestire, Galati, 2003)

Cititi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Parintele Sofronie Saharov, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “Cuviosul Sofronie de la Essex despre PERICOLUL INCREDERII PREA MARI IN PROPRIA INTUITIE SI IN PROPRIA RATIUNE

  1. Dumnezeu si Sfintii Sai sa ne pazeasca de inselarea vicleanului,cel urator de bine!
    Amin noua,tuturor!Amin!

  2. OFF TOPIC

    Doamne ajuta! Postez acest anunt aici, pentru ca nu stiu unde in alta parte, iar problema e importanta. Am scris in mai multe randuri celor de la Apologeticum, cerand sa-mi faca publica o intrebare, pentru a primi explicatii publice, dar au refuzat sistematic. Intrebarea mea se refera la o posibila infiltrare la Petru Voda a unui ziarist Victor Roncea, foarte (auto)mediatizat, care pozeaza in mare luptator pentru neam si ortodoxie. Acest Roncea, prin fundatia sa, a primit un contract si a realizat siteul http://www.nato-romania.ro. Intrati la rubrica contact si veti gasi. Mai mult, logoul saitului foloseste siglele nato, SRI etc. Acum va intreb. Cum este posibil ca un asemenea sait sa fie incredintat tocmai lui Roncea, care se da mare “luptator” anti-sistem, anti-cip etc.? De cand fac ortodocsii siteuri pentru Nato si SRI? E limpede ca Roncea e o diversiune, infiltrata la Petru Voda pentru urmarirea si discreditarea, prin atitudini extreme, a acestei manastiri si a Parintelui Iustin. Ce-ar zice Parintele Iustin sa afle ca “luptatorul” anti-cip face tocmai saitul Nato?
    Chiar suntem orbi? Chiar nu vedem diversiunea? Acum ma gandesc, vazand tacerea celor de la Apologeticum, ca Roncea nu e singurul infiltrat la Petru Voda. Probabil este cineva care il sustine, cu aceleasi scopuri.
    Nu vad ce explicatii publice, scuze etc. ar putea da Roncea.
    Singura explicatie este ca s-a dat de gol. Adevarul razbate pana la urma.

  3. Da, asa e, despre Roncea se stie mai demult si stiu multi. Dar problema e ca sunt si unii in rasa acolo asa, si astia-s mult mai periculosi. Nu se poate demonstra, fireste, dar… “dupa faptele lor ii veti cunoaste”. Insa nu aici e locul sa discutam, e mai nimerit la:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/07/06/cuviosul-dionisie-de-la-colciu-risipeste-tulburarea-cu-privire-la-actele-electronice-pecetluire-si-vinovatie-totul-este-vointa-omului-numai-cand-ti-se-cere-o-lepadare-de-hristos-atuncea-e-prim/

  4. Mare e sminteala! Dintotdeauna in istoria Bisericii sfintii au biruit nu in afara Bisericii, ci in Biserica si pentru Biserica. Iar Biserica a fost acolo unde a fost si episcopul – asta a spus-o un sfant Parinte. Maxim Marturisitorul a stat impotriva Bisericii vazute, a episcopilor si a patriarhilor eretici, ei l-au condamnat, dar adevarul de credinta tot prin Biserica vazuta a venit si tot in Biserica vazuta a ramas. Cei care au ramas cu Biserica au ramas, pana la urma, si cu adevarul. Au fost sinoade iconoclaste in Biserica Ortodoxa, sute de episcopi iconoclasti, dar adevarul a venit tot prin sinoadele Bisericii Ortodoxe. De aceea a spus Mantuitorul ca portile iadului nu o vor birui.
    In schimb, atunci cand au stat impotriva episcopului si a Bisericii, sfintii, chiar sfintii au cazut. Cine au fost mai mari drepti, nevoitori, marturisitori, cuviosi si facatori de minuni decat parintii Patericului Egiptean? Si totusi, ei au primit invataturile necalcedoniene si au cazut din Biserica dreptmaritoare. Praful s-a ales din pustia egipteana, pentru ca nu a ascutat de mai-marii lor.
    Sfintenia nu se masoara in nevointe, in minuni sau in anii de inchisoare. Sfintenia e sa faci voia lui Dumnezeu in Biserica. Biserica nu vorbeste pentru un om sau altul, pentru un caz particular. Duhovnicul, da, vorbeste pentru un fiu al sau sau pentru altul, dar Biserica are datoria sa vorbeasca pentru toti fiii ei, pentru tot neamul. Nu poti ridica cuvantul unui duhovnic la rang de cuvantul Bisericii! Se duce unul sau altul la cate un duhovnic, il filmeaza, il inregistreaza intr-un anume cuvant, si apoi il face public pe internet si declama: “duhovnicul acesta sa fie garantul uniunii noastre!” “Cine nu asculta de el, nu e primit la liturghie!” Mare sminteala! Numai Biserica e garantul uniunii noastre duhovnicesti. Iar Liturghia nu e a duhovnicului, e a Bisericii, pentru ca duhovnicul a primit-o nu din cer, ci din Biserica prin episcopul sau.
    Ascutati de Biserica, credeti in lucrarea Duhului Sfant in Biserica, urmati poruncile Bisericii si asa ne vom mantui, fiecare ca om, si toti ca neam.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire”
  6. @ Radu Humor:

    Iertati-ne, dar este vorba de un cuvant al parintelui Sofronie. Comentariile off-topic nu vor mai fi acceptate. Va multumim!

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Cleopa DESPRE VISE, VEDENII, GHICITORII, VRAJITORII SI “DRACII ARHICONI”: “Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea ca sa te duca in iad?”.
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi ale Staretului Partenie de la Pecerska DESPRE TREZVIE SI LUPTA DUHOVNICEASCA
  9. Tot uitandu-ma pe site, mi-a atras atentia (a)semanarea izbitoare…
    peste ‘ceva’ ani – e-adevarat! – dintre Cuv.Sofronie si Pr.Amfilohie Branza de la Man.Diaconesti 🙂 – au aceeasi privire care exprima darzenie in afirmatii intarite de intelepciune care sunt darul Sf.Duh pentru cei arzand de iubire pentru Dumnezeu si aproapele.

  10. Pingback: Pericolul legaturii cu duhurile cazute sau: "Cu uimire si infricosare" despre "USURATATEA CU CARE 'CRESTINII' DE ASTAZI SE INCRED IN VEDENII SI ARATARI"
  11. Pingback: Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca… -
  12. Pingback: Parintele Arsenie Muscalu despre INCREDEREA IN VISE si deosebirea intre RAVNA DUHULUI si RAVNA NEBUNA. Ce urmareste VRAJMASUL prin ispite de-a dreapta? -
  13. Pingback: DE CE NE INCREDEM MAI MULT IN NOI INSINE DECAT IN VOIA LUI DUMNEZEU? Unde ne duc pacatul ingamfarii si incapatanarea in urmarea dorintelor si a ideilor proprii? De ce ne razvratim, ne agitam si refuzam Crucea? -
  14. Pingback: SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL – sfaturi intelepte despre INSELARE si IMPARTASANIE -
  15. Pingback: Parintele Rafail Noica: SA NU NE GRABIM SA TRAGEM CONCLUZII INAINTE CA DUMNEZEU “SA-SI TERMINE FRAZA”! (si audio) -
  16. Pingback: Duminica dupa Nasterea Domnului: FUGA IN EGIPT, DREPTUL IOSIF, PRUNCII UCISI DE IROD. “Crucea lui Iisus incepe deodata cu nasterea Sa”. Predica Parintelui Cleopa despre DEOSEBIREA VISELOR SI A MINUNILOR MINCINOASE -
  17. Pingback: Sfantul Macarie de la Optina: AVERTISMENT CELOR AFLATI IN PRIMEJDIA INSELARII SAU CAZUTI IN CURSELE “SATANEI CARE IA CHIP INGER DE LUMINA” -
  18. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  19. Pingback: PREDICI AUDIO la Vindecarea lunaticului despre FELURILE DE NECREDINTA ASCUNSE SUB CHIPUL CREDINTEI si despre lucrarea ascunsa a vrajmasului prin superstitii, horoscoape, prin increderea noastra in semne exterioare facile -
  20. Pingback: PREDICI AUDIO ale PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU care aduc in actualitate Evanghelia despre TANARUL BOGAT: “NOI suntem FARISEII. Primim incercari si ispite LA MASURA LA CARE NE-AM FATARNICIT sau AM JUDECAT PE ALTII” -
  21. Pingback: VIATA DUHOVNICEASCA INCHIPUITA (II): “Crestinul dupa inchipuire pregusta unele expe­riente harismatice, care-l incredinteaza ca este bun crestin… In spatiul comod al inchipuirii sale caderile lui sunt uitate” -
  22. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  23. Pingback: PARINTELE CLEOPA: Paza mintii si rugaciunea inimii. IMAGINATIA – “pod al dracilor” care impiedica rugaciunea curata – si ISPITA RATIUNII “TEOLOGHISITOARE”, de care “RADE DRACUL CU GURA PANA LA URECHI”: ̶
  24. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei | Cuvântul Or
  25. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate