De 1 decembrie… cu amaraciune, nu cu triumfalism gaunos, de parada

1-12-2007 ~~Sublinieri~~

E o vreme de pustiire a neamului

Interviu din 2001, cu parintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, aparut in “Credinta Ortodoxa”

(fragment)

“Tot ce se întâmplă acum este şi din lipsa prezenţei Bisericii”.

” (…) Nu ne merităm oare soarta? Nu ar fi cazul ca Biserica să se implice mai mult pentru reclădirea sufletului românesc şi întoarcerea lui sa la Dumnezeu?

Părintele Iustin: Numai aşa se poate face o coeziune, o strânsă convieţuire între oamenii aceştia care au aceeaşi aspiraţie, acelaşi ideal, care pot avea un scop bine determinat, aceeaşi continuitate pentru viaţa morală, spirituală, politică, economică şi socială. Oare Biserica este pusă în această situaţie, chipurile de a nu face politică? Da, nu face politică, dar la degradarea aceasta politică la care se găseşte societatea noastră, nici nu se poate coborî la nivelul acesta ca să facă.

Din păcate la această degradare şi-a pus amprenta şi un partid ce şi-a legat tinicheaua de creştin democrat în coadă…

Părintele Iustin: Ţărăniştii, bieţii de ei, sunt nişte naufragiaţi ai lui Maniu care au mai rămas după Coposu. Chiar dacă au încercat să facă ceva în conjunctura politică actuală, nu au putut pentru că ăştia i-au înăbuşit şi au reuşit să-i compromită. Toate partidele, toată ciupercăria asta comunistă, îmbrăcată în PDSR, PNL şi, în fapt, toată structura asta care nu are nimic comun cu viaţa şi aspiraţiile noastre şi-au atins scopul, pentru că cine aude acum de ţărănişti, e ca şi cum ar auzi de comunişti. Neocomunişti, liberali, ţărănişti… E o confuzie totală. Şi ţărăniştii, sigur, nici nu au fost pregătiţi pentru aşa ceva, venind cu toate tamtamurile acestea ale Occidentului, crezând că fac aici mare lucru în România. După o educaţie şi o deformare comunistă de atâta amar de ani s-au creat mentalităţi ce frânează procesul de schimbare. Atunci Biserica, în sfârşit, care este forţa într-un stat, într-o ţară, nu s-a impus imediat, pentru că nu face politică. Dar şi asta e o politică interesantă, pentru că i s-a pus pumnul în gură. Să nu orienteze, să nu spună creştinilor ce au de făcut, pe cine ar fi mai bine să aleagă. Şcoala în mâna lor. Biserica, în mâna lor. Votul, în mâna lor. Adică nimeni nu are de spus nimic. Şcoala nu are voie să facă politică, Biserica nu, armata nu, magistratura nu, sănătatea nu. Atunci rămâne cel de pe cheiul gârlei Bucureştiului să facă politică în haosul creat de oamenii de stradă. În atare situaţie vin toţi străinii în ţară, îşi aşează cortul şi ideile lor, la televiziune, calculatoare şi Internet, românul căscând gura şi bătând din palme la oricine apare. În fond nu e decât o minciună goală, timp de 12 ani nefăcându-se altceva decât să se distrugă totul! Am rămas în straiele acestea de sărăcie şi de mizerie.

Dintotdeauna politica guvernanţilor a fost să dezbine, nu să unească. Nu au greşit totuşi slujitorii Bisericii, acceptând aproape orbeşte acest joc?

Părintele Iustin: La noi preotul nu vrea să-l supere pe stăpân şi de aceea tace şi deci, săracul este pierdut. Acolo unde Biserica a fost prezentă, cum s-a întâmplat cu ani în urmă în Polonia, lucrurile s-au schimbat mai repede.

Ce-i de făcut, atunci?

Părintele Iustin: La noi în ţară nu se poate vorbi încă de aşa ceva, pentru că şi majoritatea acestor reprezentanţi care ajung în politică nu au conştiinţa creştinului. Ce este paradoxal e că şi în această parte, a Moldovei, unde creştinii sunt mai buni, ei rămân la vechea poziţie, nu se mişcă în nici un fel. Stau aşa înţepeniţi, nu-şi dau seama ce se întâmplă în jur. Se uită la televizor şi ce văd şi aud, aceea este. Aşa de mult le-a fost pustiit sufletul, încât nu mai judecă. Tot ce se întâmplă acum este şi din lipsa prezenţei Bisericii. Politicienii ştiu că întotdeauna Biserica a fost forţa şi rămâne forţa unui stat şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim într-un asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva.

Uitaţi-vă numai la ce se petrece acum: tineretul pleacă, se duce în lume, bătrânii mor, femeile nu mai nasc, hoardele asiatice vin peste noi, chinezii umplu Bucureştiul, sate întregi plângi de mila lor, că au rămas casele goale, românilor în genere le plângi de milă, ajungând mai răi decât cerşetorii. În străinătate sunt cotaţi mai prost decât ţiganii. Aici, dacă-I pui să facă ceva nu fac nimic, dar pe unde ajung spală rufele şi mizeria din toate marile metropole ale lumii!

Cum mai poţi vorbi în acest caz de politicieni, când ei trec cu atâta uşurinţă peste aceste crime şi urgii, când copiii noştri, neamul nostru este pângărit şi asuprit, sărăcit şi silit să devină cerşetor. Mai poţi spune că suntem un neam unit, o naţiune închegată, când toţi specialiştii noştri emigrează spre Canada şi alte zări, când acolo sunt foarte buni iar acasă nu fac nimic, ci doar aleargă după un dolar şi o bucată de pâine? Când aici îşi pierd şi copilul şi casa şi familia şi viaţa lor? Unde sunt convingerile lor religioase, ca să-i lege de acest pământ?

S-a ajuns din nefericire la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară.

E o vreme de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, aşa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniţi cu toţi călugării şi călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni? Înainte de toate erau creştini care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului (…)”

(Apărut în revista “Credinţa ortodoxă”, ianuarie 2001)