DE VORBA CU PARINTELE ANTHONY KARBO (II): „Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune!”

16-10-2012 Sublinieri

FAMILIA ORTODOXA: “Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune!” (II) 

De vorba cu Parintele Anthony Karbo din Colorado Springs (SUA) despre problemele tinerilor din ziua de azi

Publicam in numarul din iunie al revistei noastre prima parte a interviului cu Parintele Anthony, povatuitorul duhovnicesc al unei mici parohii din Colorado, inchinata Sfintilor Constantin si Elena. Tata a cinci copii, mari acum, dar „toti in Biserica”, asa cum insusi ne-a marturisit, Parintele are o lucrare deosebita cu tinerii, si indeobste cu cei greu incercati de navala acestei lumi, care „toata intru cel viclean zace” 1Ioan 5:19. Dupa ce in partea intai ne-a vorbit despre cum trebuie abordate problemele adolescentilor, acum sfaturile Parintelui Anthony se indreapta catre parinti, a caror datorie este in primul rand sa se sfinteasca pe ei, pentru a-i sfinti si pe fiii lor…

– Parinte, cum le vorbiti tinerilor despre pa­catul trupesc, in aceasta lume in care valorile crestine sunt ridiculizate la tot pasul?

– De fapt, problema este alta: copiii nostri sunt, unii dintre ei, in preajma bisericii cel mult doua ore pe saptamana, o singura zi pe sapta­mana, numai cateva ore — si atat! Şi, chiar si-n orele acelea, daca nu avem grija, se vor plictisi, vor incepe sa susoteasca intre ei… inraurirea lui Dumnezeu e asa de mica, iar restul de 99,9% din viata lor – adica scoala, televizorul, muzica, toate la un loc le spun altceva decat glasul abia auzit al lui Dumnezeu… Au redus glasul acesta la un procent infim in viata lor. Toate celelalte le spun: „Nu-i nici o problema!”, „E-o prostie sa n-o faci!”, „Nu mai fi virgin!”, „Inca n-ai incer­cat drogul asta? Care-i problema ta?!”, „Trebuie sa te imbraci asa, trebuie sa vorbesti asa, trebuie sa te porti asa, trebuie sa faci asta..!’. Toate celelalte din viata lor ii imping in alta directie.

Mereu le spun ca acelasi sarpe din gradina Raiului se strecoara si in spatele lor si le sop­teste in ureche: „Dumnezeu nu vrea sa te simti bine! Nu vrea sa ai si tu o viata!”, exact la fel cum le-a spus si lui Adam si Evei. Se intam­pla exact la fel, chiar si in ziua de azi – la fel cum s-a intamplat cu Adam si Eva. Diavolul ne promite ceva mai interesant, mai atractiv, care o sa ne dea viata: „Chiar a zis Dumnezeu asa? Ei, hai, n-a zis chiar asa…” – si strecoara indoiala asupra lui Dumnezeu. Iar noi ne la­sam sedusi si ne impartasim de pacat…

Le spun ca cea mai buna modalitate de a lupta cu diavolul este sa nu-l asculti. Sa nu-l asculti pe el, ci sa-L asculti pe Dumnezeu. Sa ai incredere in Dumnezeu. Şi uite, Dumnezeu zice ca asta e cel mai bine, asta ne da viata. Toate celelalte pe care le zice diavo­lul — „Fa sex inainte de casatorie!”, „Ia dro­guri!”, „Dumnezeu nu vrea sa te simti bine!” — toate astea aduc doar moarte. Nu aduc viata. Diavolul vrea sa te distruga; iti promite viata, dar iti aduce doar moarte. Iar modul cel mai eficient de-a te lupta cu el este sa nu-l asculti. Şi sa ramai intru Dumnezeu.

Şi o mai zic o data: pentru adolescenti este foarte greu sa inteleaga daca parintii nu-i formeaza in acest fel, daca parintii nu traiesc ei insisi o viata cu adevarat duhovniceasca, daca singura data cand aud vorbindu-se des­pre Dumnezeu este in acel infim rastimp de Duminica dimineata…

Trebuie sa-I facem lui Dumnezeu mai mult loc in viata noastra, ca sa vorbeasca in viata lor. Sa-I dam mai mult timp. Sa-i expunem pe adoles­centi mai mult la Dumnezeu. Daca familia merge la biserica o data pe luna, o data pe an, de Pasti, si acolo stau putin in fata intrarii, aprind o luma­nare, apoi pleaca acasa – ce nadejde mai poate fi pentru un adolescent, daca tot ce aude el despre Dumnezeu e numai „Fa asa, ca asa trebuie, asa e obiceiul”? Ce nadejde mai poate fi daca nu-L la­sam pe Dumnezeu sa vorbeasca sufletului lor?

Bine, acum Dumnezeu oricum lucreaza si cu ei… dar vorbim despre ce putem sa facem noi, ca parinti. Dumnezeu ii poate mantui — dar noi, ca parinti, putem inlesni asta – daca exista ruga­ciune in casa, daca exista o icoana in casa… Noi suntem cei care trebuie sa-I dam lui Dumnezeu mai mult spatiu, sa-I facem mai mult loc in viata noastra. Iar copiilor, tot ceea ce le oferim despre Dumnezeu trebuie sa fie bun, placut, atragator… Daca Dumnezeu apare numai in morala — „nu fa asta”, „nu fa cealalta” — cine sa-L mai vrea atunci pe Dumnezeu? Cine sa mai stea sa asculte? Spatiul lui Dumnezeu trebuie sa fie dragostea, bunatatea, mila, iertarea, harul… Lumea nu le poate oferi co­piilor nostri asa ceva. Lumea doar fi va lovi, la fel cum a patit bunul samaritean — ii va talhari, ii va lovi si-i va lasa pe jumatate morti…

„Dumnezeu a binecuvantat casatoria pentru mantuirea mea in vesnicie”

– Ce sfat ati da unor tineri care se pregatesc sa se casatoreasca? Aveti in parohie multe fami­lii care s-au casatorit aici…

– Multe sfaturi… Cel mai important: casa­toria voastra e o Sfanta Taina. E o cale prin care Dumnezeu va va mantui. Asa ca pentru mantu­ire va casatoriti, nu pentru placerea personala. […] Trebuie sa intelegeti legatura dintre voi ca fiind o cale prin care Dumnezeu va aduce mantuirea. Şi cum se intampla asta? Prin faptul ca, in legatura dintre voi, Dumnezeu te va invata cum sa-l ierti pe celalalt, cum sa-l iubesti, cum sa-i slujesti, cum sa te jertfesti, cum sa mori tie insuti, cum sa te daruiesti pe tine celuilalt. Cu cat este mai stransa o relatie, cu atat este mai greu. Iar in casatorie avem cea mai stransa relatie cu putinta, o relatie binecuvantata de Dumnezeu…

Deci perspectiva noastra nu este „Ce pot eu sa obtin din relatia asta?”, ci „Ce mi-a dat Dumnezeu sa fac? Catre ce ma cheama Dumnezeu in casnicia mea?”. Caci, si atunci cand nu obtin ce doresc, Dumnezeu imi ofera prilejul sa cresc in dimensiunea launtrica a persoanei mele. Cand mor mie insumi de dragul celuilalt, atunci, prin casnicie, sinele meu se largeste dupa chipul dumnezeiesc. Daca am o intelegere in vesnicie, o intelegere a casatoriei mele ca prilej pentru mantuire, atunci voi intelege greutatile ce vor veni ca fa­cand parte din pronia lui Dumnezeu in viata mea si le voi primi ca atare — in loc sa ma plang de ele, in loc sa ma cainez pe mine, in loc sa cedez si sa dau bir cu fugitii. Daca voi intelege casatoria mea ca fiind o cale de mantuire, atunci voi sti si ca, daca cedez si dau bir cu fugitii, inseamna ca fug de mantuirea mea.

De crucea mea…

Da, e foarte important sa intelegem asta, ca Dumnezeu ne-a binecuvantat sa mergem pe aceasta cale. Cu alte cuvinte, nu pot sa dau vina pe Dumnezeu pentru casatoria mea. E calea pe care eu mi-am ales-o, iar Dumnezeu a binecuvantat-o, pentru mantuirea mea in vesnicie. Asa ca trebuie sa accept orice greu­tati se ivesc.

Am vorbit de cazul fericit cand aman­doi sotii merg la biserica. Dar daca unul e in Biserica si celalalt nu?

Da, e mai greu… dar principiul ramane acelasi. Sfantul Pavel vorbeste despre asta, in prima epistola catre Corinteni 1Cor. 7:14 — parte­nerul care este credincios isi poate sfinti fami­lia, chiar daca celalalt este necredincios. Dar este mai dificil… crucea este mai grea. Zice Sfantul Pavel: „Daca cel necredincios te alunga, fie! Tu continua sa-ti lucrezi mantuirea!” cf. 1 Cor. 7:15. „Iar daca te accepta asa crestin, cum esti, atunci nu-l parasi, mergi inainte si…” — ii zice sotiei — „…si il vei castiga cu purtarea ta”.

Asa ca, daca cel credincios este plin de dra­gostea lui Dumnezeu, il va putea trage pe cel necredincios tot mai mult catre Dumnezeu. Este exact acelasi lucru ca la adolescenti: vor fi atrasi doar atunci cand li se ofera ceva bun, ceva din dragostea, din mila, din harul, din bunatatea, din adevarul lui Dumnezeu.

Cred ca e o greseala atunci cand cel ce merge la biserica il sileste pe celalalt sa urmeze randuielile sale, cand il bate la cap pe celalalt — acolo nu mai e dragoste, acolo nu mai e har, acolo nu mai e mila, acolo nu mai e adevar…

„Cand mama se roaga, ii da copilului sau rugaciune”

– Ce sfat ati da unei familii care asteapta un copil? Cum ar trebui sa se poarte mama in perioada sarcinii?

– Nu-i nimic mai sfant decat maternitatea! O numim pe Maica lui Dumnezeu „Panaghia” (Preasfanta) – si, prin extensie, intreaga materni­tate este ceva sfant. Sa ai un copil e un lucru sfant— te face, in esenta, impreuna-creator cu Dumnezeu! Nimic nu-i mai minunat decat asta! Dar lumea ce­-ti spune? „Fereste-te cu orice pret sa faci copii!”. De ce? Pentru ca diavolul este potrivnic sfinteniei…

Deci, ce sa faca mama cand asteapta un co­pil? Tot ce mananca, tot ce bea, toate se transmit copilului din pantece, prin cordonul ombilical. Se stie, din cercetarile medicale, ca daca mama fumeaza, asta are impact asupra copilului; daca mama consuma alcool, acesta se duce la copil, iar copilul se poate naste cu probleme cauzate de alcoolism. Şi ce este dovedit in privinta tru­pului, este dovedit si in privinta sufletului. Daca ce mancam sau bem are impact asupra copilu­lui, atunci si ce avem in suflet influenteaza copilul. Asadar, cand ne impartasim, ii dam copilului din harul lui Dumnezeu si-l impartasim si pe el, in pantece. Cand mama se roaga, ii da copilului sau rugaciune, il invata sa se roage. Cand mama are pace — pacea lui Dumnezeu, ii da copilului acea pace launtrica, ii impartaseste acea pace de sus…

Asa ca le spun celor ce asteapta un copil: straduiti-va cat mai mult sa fiti sfinti, ca sa puteti da si copilului acea sfintenie! Asta-i cel mai important lucru. Sa aveti in voi pace, sa agonisiti harul lui Dumnezeu, sa aveti ruga­ciune launtrica. Zice un Sfant ca atunci cand citesti Psaltirea, cand citesti Scriptura, sa ci­testi cu glas tare, ca sa auda si pruncul din pantecele tau. Daca sunt certuri in casa, sa va impacati repede, sa va iertati unul pe altul, ca si pruncul sa invete iertarea inca din pantece.

 – Ce pregatiri sa faca mama pentru nasterea copilului? Sa se impartaseasca?…

– Da, mama sa se spovedeasca, sa se im­partaseasca… inainte sa nasca, noi de obi­cei ne adunam aici si fac o rugaciune pentru mame, catre Maica Domnului, si le ung cu untdelemn sfintit. Uneori, cand e o sarcina cu probleme, facem un Maslu, ca Dumnezeu sa vindece copilul.

Cand urmeaza sa nasca, ma duc sa le vizi­tez — fie la spital, fie acasa – si le fac rugaciunile randuite, in prima zi de la nastere, in a opta zi de la nastere, chiar si in a douazecea zi. Incerc sa fac asta de fiecare data, atunci cand este posibil. Pentru mama, rugaciunile astea sunt minunate, o inconjoara cu ingeri, o pazesc de feluritele is­pite care apar atunci, o ocrotesc, o tamaduiesc!

O alta predanie a Bisericii pe care incercam sa o pastram este ca femeia sa ramana in casa in vremea celor patruzeci de zile de lauzie. De ce? Pentru ca mama are nevoie sa stea acasa cu co­pilul ei, sa-l ocroteasca, sa-l alapteze, sa se refaca si ea, sa se linisteasca, sa citeasca Scripturile… Va avea la dispozitie tot restul vietii sa iasa afara. Dar, in rastimpul celor patruzeci de zile, pe cat este cu putinta, sa stea sa puna temelie vietii pruncului — sa citeasca Scripturile, sa aprinda candela inaintea icoanei. Atunci copilul stie – nu-mi dau seama cum, dar stie ca este in siguranta.

Mi se pare interesant ca, in cultura acestei tari, in cultura americana, femeile au tot luptat pentru concediul de maternitate de sase sapta­mani, ca sa nu fie silite sa mearga la munca dupa nastere si ca sa stea acasa cu copilul. Iar cand Biserica le spune sa stea acasa sase saptamani cu copilul, se revolta: „Of, dar de ce ma obliga Biserica sa fac asta?! E cumplit! Vreau sa merg la un film, vreau sa merg la cumparaturi…”. Iata, Biserica iti da prilejul sa te odihnesti!

– Pe gratis!

– Nu intelegem ca e o perioada sfanta, un rastimp plin de sfintenie. Şi apoi, in a patruzecea zi, vii la biserica, se fac rugaciunile si pentru copil, si pentru mama. Iar copilul este primit, prin Botez, in Biserica. Apoi mama se poate spovedi, se poate impartasi…

„A fi sfant inseamna ca, atunci cand facem un pacat, sa reactionam in chip sfant”

– Ce inseamna sa cresti un copil in Biserica? Care-i cel mai important lucru pe care trebuie sa puna parintii accentul?

– Voi mai spune inca o data: cel mai important lucru este ca parintii sa-L caute pe Dumnezeu, sa se straduiasca sa fie sfinti, sa traiasca in adevar, sa traiasca integru. Cand spun „sa se straduiasca sa fie sfinti” nu inseamna neaparat sa fie fara de pacat. Nevointa de a ma sfinti, de a trai in adevar, in cinste, in dreptate inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu familia mea, nu inseamna ca nici­odata nu ma manii, ci inseamna ca, atunci cand ne certam, sa ne impacam repede si sa ne cerem iertare unul de la altul. Nu inseamna sa fim fara de pacate, ci inseamna ca, atunci cand pacatuim, sa reactionam in chip sfant — sa ne cerem iertare, de pilda. Daca copiii nu-l vad pe unul din pa­rinti cerandu-si iertare de la celalalt, atunci cand e cazul, sau daca parintele nu-i cere iertare copilu­lui, si se incapataneaza, si isi tot indreptateste gre­seala: „Nu m-as fi enervat asa daca tu…” — vedeti cum se arunca vina asupra copilului? – asadar, daca copiii nu vad la parinti cum sa se impace dupa o cadere in pacat, atunci nici ei n-o vor face. Asa ca o spun iarasi si iarasi: sa fii sfant nu inseamna neaparat sa fii fara de pacat. Sigur ca asta ne-o dorim cu totii. Insa a fi sfant inseamna ca, atunci cand cadem intr-un pacat, sa reactio­nam la pacat smerindu-ne, sa ne cerem iertare. Asa se pastreaza sfintenia, chiar si cand cadem in pacate. Daca eu nu-mi cer iertare, nici copiii mei nu-si vor cere iertare! Daca eu insa ma smeresc si-mi cer iertare, atunci si ei o sa-si zica: „Aha! Deci asa trebuie sa fac si eu!”.

– Cum ii sfatuiti sa se roage pe cei care vin la sfintia voastra si nu cunosc Ortodoxia?

– Daca sunt de curand in Biserica, daca sunt la inceput cu Ortodoxia, cred ca e important sa inceapa sa se roage dupa o carte de rugaciuni. La pangar avem tot felul de carti de rugaciuni, una chiar pentru adolescentii ortodocsi, care are rugaciuni specifice, culese de la Parintii Bisericii, de la Sfinti… Cred ca este important sa aiba o carte de rugaciuni — ea te va invata sa te rogi, cum sa te rogi.

Cei de curand veniti in Biserica se aseamana unor copilasi care abia invata sa mearga. Nu le poti zice: „Gata, azi trebuie sa faci 10 kilome­tri!”. E important sa faca putin cate putin, ma­car putin cate putin. Fiindca, daca le zic sa faca zilnic trei acatiste si doua paraclise, e prea mult pentru ei! Se vor descuraja, pentru ca sunt prea slabi. Uneori trebuie sa le dau o carte de ruga­ciuni ceva mai subtire, cu rugaciunile prescurtate — mie nu-mi plac, dar cred ca isi au si ele rostul lor, mai ales daca ei inteleg ca, odata ce se mai intaresc, ar trebui, poate, sa faca mai mult.

Le zic, in primul rand, sa-si faca rugaciunile — sa aleaga cinci din zece rugaciuni, dar pe acelea sa le faca. Sa se simta bine cand le fac, sa capete curaj sa le faca, ca sa faca si mai mult. Apoi, le cer sa aiba cu ei o metanie, pe care sa o tina la indemana.

– Şi sa faca Rugaciunea lui Iisus?

– Da, cred ca este important. Se tine usor minte, este la indemana oricui…

„Viata crestina este, pur si simplu, Viata”

O ultima intrebare... Care este scopul vie­tii crestine? Şi ce sa facem ca sa-l atingem?

– O intrebare bogata si minunata!…

Scopul vietii duhovnicesti este, pur si simplu, viata. Hristos zice: „Viata am venit sa va dau, si inca din belsug! cf Io. 10:10. Scopul este pur si sim­plu sa traim, sa avem viata din belsug. Caci pu­tem muri inainte de-a muri trupeste. Cand traiesc o viata crestina, traiesc cu adevarat. Cand nu tra­iesc o viata crestina, mor. Cand iert, primesc viata. Cand nu iert, sunt bolnav, sunt pe moarte. Cand am control asupra a ceea ce vad pe Internet, pri­mesc viata. Cand devin robul a ceea ce vad (por­nografie sau altceva), sunt pe moarte. De asta spun ca scopul este sa traiesc, iar viata pe care o traiesc acum va urma si va creste din belsug in vesnicie. Viata crestina este, pur si simplu, Viata, iar viata necrestina este, pur si simplu, ne-viata, Moartea.

Cum sa o obtinem? Avem mijloacele pe care ni le pune la indemana Biserica – Sfintele Taine, Impartasania, Spovedania, Botezul, slujbele, ru­gaciunea, toate sunt mijloace de a primi viata: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata” Io. 6:54. Daca pacatul este moarte, atunci cel ce-si spovedeste pacatul si primeste harul lui Dumnezeu are viata. Botezul, de pilda: copiii sunt mai intai nascuti din trup, apoi sunt nascuti din Duh – Botezul este viata: se nasc din nou. Ca veni vorba, nici un crestin ortodox nu ar trebui sa-i lase pe acei misionari protes­tanti sa le zica ca trebuie sa se nasca din nou — bineinteles ca noi suntem nascuti din nou; ex­presia e noastra, ei ne-au furat-o! Noi suntem cei ce ne nastem din nou, in baia Botezului.

Avem, asadar, Sfintele Taine ca mijloace de a primi viata. In continuare, pentru a spori aceasta viata pe care am primit-o, avem po­runcile Evangheliei, care tot spre viata ne ca­lauzesc. Ele nu ma ingradesc – diavolul spune asa, dar nu-i adevarat — ele ma largesc. Cand traim Evangheliile, primim viata.

A consemnat Adriana B.

Traducere de Radu Hagiu

 (In: Revista Familia Ortodoxa, nr 45, octombrie, 2012)

Legaturi:

***


Categorii

Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Pentru tineri, Taina Cununiei, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “DE VORBA CU PARINTELE ANTHONY KARBO (II): „Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: INVIEREA LUI HRISTOS CA POGORARE IN MIJLOCUL IADULUI DIN LUMEA NOASTRA… Pastorala IPS Teofan: “Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşeza
  2. Pingback: PARINTELE RAFAIL NOICA, in a doua zi a Colocviului de la Iasi, PENTRU PARINTI si pentru cei care vor sa transmita altora adevarul: Cautati sa lucrati cu Dumnezeu ca sa deschideti inimile celorlalti spre a primi cuvantul! (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: PREDICA PĂRINTELUI CRISTIAN ONEA (Biserica Ceauș Radu) despre OTRĂVIREA SUFLETELOR COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR DE AZI: “Să-ți fie milă de copilul tău, să nu-l lași să se ducă la moarte! A venit vremea să ne rugăm, să ne punem în genu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate