“Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”
Nu uitati aceste cuvinte. Dumnezeu v-a dat timp pentru a lucra la mantuirea voastra vesnica. Nu-l irositi!
- Intr-o zi, un pelerin aflat in Muntele Athos a pus aceasta intrebare mai multor stareti: Ce este cel mai important in viata noastra? De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea divina: sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugaciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. Ce sa fac? Apoi, in sinea lui, a hotarat: Voi trai in asa fel ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarziu, Duhul Sfant i-a daruit darul iubirii.
- In mod inevitabil, vor fi ore, saptamani, ani in sir, in care vom trai fara sa simtim lucrarea Duhului Sfant in noi. Sunt perioade importante in care ni se ofera prilejul sa ne marturisim statornicia dragostei noastre pentru Hristos.
- Chiar daca nu percem lucrarea harului, trebuie sa traim ca si cum Duhul Sfant ar fi in noi. Staretul Siluan gandea ca daca pazim cu fidelitate poruncile lui Dumnezeu, va veni timpul cand harul se va face cunoscut si va ramane mereu in noi. Este inutil sa ne grabim. Unii parinti de la Muntele Athos n-au primit harul si nu l-au cunoscut pe Dumnezeu decat abia dupa patruzeci de ani de nevointe si, uneori chiar mai mult, tocmai inaintea sfarsitului lor.
- La inceput harul ne invata, provoaca in noi stari asemanatoare cu duhul poruncilor Evangheliei. Totul este usor. Intotdeauna cu noi, Duhul Sfant ne face sa fim binevoitori fata de semeni. Este o atitudine normala, naturala. Dar aceasta stare nu dureaza mult. Intr-o zi, pe nesimtite, harul ne va parasi sub aceasta forma tangibila. Incepe o a doua perioada dificila cu aceasta intrebare: Cum sa traim fara har? Trebuie sa continuam sa actionam ca si cum Duhul Sfant ar fi cu noi, sa incercam sa pastram aceeasi stare sufleteasca in care, prin har, am dobandit anumite atitudini fata de fratele si de sora noastra. Trebuie sa ne silim. Acelasi lucru este cu rugaciunea. La inceput, este ca o stare naturala. Ne rugam cu usurinta; rugaciunea tasneste din inima. Cand Duhul Sfant ne paraseste, trebuie sa ne silim sa ne rugam ca inainte, cand aveam harul: din toata fiinta, din toata inima, cu toata mintea si chiar cu tot trupul nostru.
- Trebuie sa pastram, in acelasi timp, un elan foarte puternic spre Dumnezeu si constiinta insuficientei si saraciei noastre. Daca suntem multumiti de noi insine, rugaciunea inceteaza sa fie ceea ce ar trebuie sa fie: eruptia unui vulcan.
- Intr-o societate, unde fiecare se imagineaza fiind primul, nimeni nu progreseaza. In schimb, daca se considera intotdeauna ultimul, intalnirea cu aproapele devine de fiecare data prilejul unui folos si al unui spor duhovnicesc. Astfel, e preferabil sa fii ultimul. Daca sunt primul, e o plictiseala groaznica. Daca sunt ultimul, e o bucurie continua, pentru ca invat mereu ceva util.
- Sa ne smerim continuu: iata lucrarea noastra! Domnul a spus: Cel ce se smereste se va inalta. Doar Dumnezeu singur poate sa inalte.
- Problema vietii cotidiene este, ascetic vorbind, legata de frica de Dumnezeu. Aceasta este un dar extrem de pretios. Prin ea cerem lui Dumnezeu sa ne povatuiasca in viata de zi cu zi, in fiecare clipa. Printr-o actiune a harului care scapa logicii noastre, intram pe nesimtite in libertatea copiilor lui Dumnezeu.
Sa ramanem in fiecare moment in frica de Dumnezeu. Astfel, vom ajunge sa slujim pe semenii nostri si sa lucram la mantuirea noastra. - Nu incetati, in fiecare zi, sa-L rugati pe Dumnezeu sa va Daruiasca Duhul Sfant, harul pentru a implini si a ne insusi poruncile lui Hristos, pana ce ele devin a doua natura.
- Daca simtim o anumita antipatie fata de cineva, cel mai bine este sa nu ne gandim nici la chipul acestei persoane, nici la cauza acestei uri, ci sa ne rugam independent de toate acestea. Prin aceasta lucrare interioara, putem sa trecem peste antipatia noastra, sa refuzam imaginea nascuta din patimile noastre.
- Daca ne ataca “gandurile” si ne impiedica sa ne rugam curat, trebuie sa rabdam si sa strigam: “miluieste-ma pe mine!”. Prin aceasta impotrivire activa, transformam, putin cate putin, natura umana cazuta, care face din noi copiii primului Adam. Luptam, si aceasta lupta trebuie sa fie, cu adevarat, profunda, sa imbrace o forma cosmica. Nu, noi nu suntem doar niste indivizi atacati de “ganduri”. Cu rabdare sa strigam: “Miluieste-ma, miluieste-ma!”. Iata maniera de a rezista “gandurilor” urate si de a le impiedica sa ne stapaneasca.
- Nu va descurajati prea repede, ci repetati rugaciunea, pana cand ea se va intipari in mintea voastra. “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Cand rostim aceasta rugaciune, stabilim cu Hristos o relatie personala care scapa ratiunii noastre. Viata lui Hristos patrunde treptat in noi.
- Unii se roaga cu gandul, cu mintea. Or, nu poate exista rugaciune acolo unde nu e participarea inimii. In rugaciune, inima si mintea sunt, in mod indisolubil, unite.
- Rugati-va in camera voastra. Unii vor putea sa se scoale cu o ora mai devreme, altii cu o jumatate de ora, altii cu un sfert de ora sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecaruia. Dar trebuie s-o faceti. Astfel, inima si mintea voastra se vor obisnui sa traiasca mereu si pretutindeni cu rugaciunea. Cand rostiti rugaciunea lui Iisus, impiedicati orice alt gand sa va atace. Cei care sunt incepatori in viata duhovniceasca trebuie sa invete sa lupte impotriva poftelor trupesti.
- Rugati-va seara, dimineata si in celelalte clipe ale vietii voastre de zi cu zi. Rugati-va pentru altii. Numai prin unitate in Duhul Sfant veti fi capabili sa lucrati mantuirea voastra. Rugati-va pentru semenii vostri si cereti lui Dumnezeu sa va binecuvinteze prin rugaciunile lor.
- Cand ne rugam pentru o persoana bolnava, rostim numele ei si ne gandim la ea cerand lui Dumnezeu sa o vindece. Nu este o iluzie, ci o realitate. Nu este un pacat, ci o atitudine de iubire crestineasca pentru fratele nostru.
- Cand sufletul nostru este in intregime indreptat spre Dumnezeu, toate intrebarile inceteaza. Nu mai exista decat o intrebare: Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?
- In zborul sufletului spre Dumnezeu, putem atinge sfera rugaciunii curate. Cand rugaciunea devine curata, o altfel de vedere se naste in om. Tot ceea ce a asimilat in aceasta lume, prin experienta sau prin studii, este depasit. In starea de rugaciune, omul nu-si cunoaste nici varsta, nici starea sociala sau ierarhica. Toate detaliile vietii pamantesti sunt depasite. Intelegem mai bine sensul cuvintelor lui Hristos: Si in ziua aceea, nu Ma veti mai intreba despre nimic.
- Cum sa ne comportam in Biserica? Trebuie sa fim incordati si concentrati; sa avem o tensiune, adica o atentie foarte mare pentru ca sa nu fim distrasi de lucruri superficiale si de ganduri straine. (…)
- Doar printr-o experienta indelungata, ce poate dura luni si ani, putem dobandi, incetul cu incetul, o atitudine crestineasca in rugaciune.
- Fiti nebuni, nebuni precum adevaratii asceti! De ce nebuni? Pentru ca a fi crestin inseamna a trai pe doua planuri in acelasi timp: in prezent si in vesnicie.
- O repet: sa ne sporim acum atentia pentru zidirea vietii noastre.
- Pastrati toate acestea in constiinta voastra si viata va va fi plina de interes, nu doar in fiecare zi, ci in fiecare clipa.
- Nu uitati aceste cuvinte. Dumnezeu v-a dat timp pentru a lucra la mantuirea voastra vesnica. Nu-l irositi!
- Sa pastram aceasta trezvie, care mentine trupul intr-o tensiune permanenta. Datorita acestei tensiuni, chiar dormind putem pastra in minte scopul vietii noastre. Rugaciunea poate sa patrunda pana in ceea ce psihologii numesc subconstient. Un adevarat ascet se cerceteaza pe sine mereu, chiar si in somn. Daca mintea sa este invadata de ganduri urate, el se scoala si se roaga. Astfel, putin cate putin, constiinta va lumina tot ceea ce facem zilnic.
- Nu lasati ca lucrurile acestei lumi sa va imprastie mintea. Concentrati-va toata atentia, dedicati-va toata puterea unei vieti care sa corespunda duhului poruncilor Evangheliei.
(extrase din aforismele duhovnicesti incluse in volumul: Arhimandritul Sofronie, Din Viata si din Duh [editia veche], Editura Pelerinul, Iasi, 1997 – carte care a aparut recent, intr-o noua traducere, deosebita, a parintelui Rafail Noica, la Editura Reintregirea)
Din aceeasi carte:
Legaturi:
- CARTE-EVENIMENT: “Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex” de Mitropolit Hierotheos Vlachos (extrase)
- Cuviosul Sofronie Saharov: SFATURI SI EXPLICATII DUHOVNICESTI ESENTIALE PENTRU VIATA DE FAMILIE (I). CUM SA NE CRESTEM COPIII? PENTRU CE ESTE CASATORIA?
- Arhimandritul Sofronie Saharov: „Traim in vremurile de pe urma. Judecata se poate petrece si acum”. CARE E CONDITIA DEOSEBIRII DUHURILOR?
- “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
- CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire”
- Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”
- Cuviosul Sofronie, ucenicul Sfantului Siluan despre rugaciune si Liturghie dincolo de formalism
- Parintele Sofronie despre ratacirile academismului teologic si teologia vietii fara de pacat
- PARINTELE SOFRONIE SAHAROV: “Nu inteleg o credinta adogmatica…”
- SUFERINŢELE PRIN CARE SE CUNOAŞTE UNIMEA OMENIRII – CALE A MÂNTUIRII ÎN VREMEA NOASTRĂ
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Fratilor, iar imi puneti degetul pe rana de cateva zile incoace. Nu am timp sa va citesc mereu, dar cand hotarasc sa citesc ceva de aici, Doamne-Doamne imi trimite…
Domnul sa va mantuiasca!
De la Parintele Paisie Aghioritul:
Când omul începe să lucreze duhovniceşte Dumnezeu îi dă, de pildă şi câte o… ciocolată. Începe astfel încet-încet şi învaţă să lucreze mâncând şi câte-o… ciocolată. Dar atunci când Dumnezeu nu îi dă ciocolată şi omul încetează să mai lucreze şi spune: “Mai întâi mâncam ciocolate, acum nu mai mănânc nici una. Oh, ce am păţit!” – nu sporeşte. Adică omul trebuie să se bucure şi atunci când nu primeşte ciocolate. Să nu vrem să ne ajute uşor Hristos, să nu cerem iconomii, pentru că atunci vom fi necercaţi, neinstruiţi. Şi în armată, cei ce se instruiesc bine nu mor. Atunci când omul se ajută mereu pe sine, în cele din urmă nu se ajută. Pe mine mă mişcă faptul că Hristos nu ajută mereu. Simt ca şi cum aş fi elev, şi profesorii au pretenţii de la elevi. Este greu ca să treacă cineva la examenele duhovniceşti. E trebuinţă de neîncetată supraveghere de sine şi silinţă. Numai aşa sporeşte cineva duhovniceşte. Oare lui Dumnezeu îi este greu să ajute mereu pe fiecare om? Dar omul nu este ajutat în felul acesta. Un copil răsfăţat, căruia părinţii îi dau mereu ciocolate şi vrea numai să i se dea, va deveni trândav, nenorocit şi vrednic de plâns. La fel şi omul, dacă primeşte mereu ajutorul lui Dumnezeu, fără ca el însuşi să se ostenească, niciodată nu se va coace duhovniceşte. De aceea, deşi la începutul vieţii duhovniceşti Dumnezeu ajută pe om, după aceea încet-încet se retrage ca omul să înţeleagă că trebuie şi el să facă tot ce poate. Iată, pe copilaşul cel mic părinţii lui nu-l ţin mereu de mânuţă ca să meargă, ci îl lasă puţin să meargă şi el singur şi, când este gata să cadă, hop, îl prind. După aceea copilul înţelege că puterile lui ajung numai pentru a merge ţinându-se de balustradă. Dacă merge numai când este ţinut de mână, iar când îl lasă nu se prinde de balustradă să meargă şi astfel, încetul cu încetul să se întărească, ci stă jos, atunci copilul nu va învăţa niciodată să meargă, pentru că n-a făcut ceea ce putea să facă.
– Omul simte că mai întâi a avut harul dumnezeiesc şi după aceea nu-l mai are?
– Dacă omul nu se supraveghează pe sine însuşi, nu simte nimic.
O cunostinta a vazut pe cineva apropiat din familie cum in timpul somnului (profund, sforaia) isi facea semnul crucii…
Mulțumesc din inimă!
Excelent! Multumim!
Când Tu eşti lângă mine
Iisus prieten drag,
Uit greul ce e’n mine,
Şi mii de căi spre Tine
Cu dragoste m’atrag.
Când mila-Ţi mă’nconjoară
Şi-aud doritu-Ţi glas,
Uit jalea ce doboară,
Uit groaza ce’nfioară,
Şi-n grija Ta mă las.
Când Tu eşti lângă mine,
Aşa’s de fericit…
Când Tu eşti lângă mine,
Mi-s clipele senine
Şi simt din cer că-mi vine
Un har desăvârşit.
Rămâi mereu cu mine
Iisus prieten drag.
Că nu-i nimic s’aline
Furtunile haine,
Ca vorbele-Ţi divine,
Spre Tine când m’atrag.
Ortodoxia este calea
(Bisericii) spre mântuire
Și lupta cea adevărată
Ce duce la desăvârșire.
Ortodoxia nu-i cultură
Nu-i strategie, nu-i știinţa
Ci lupta despătimitoare
(Prin Iisus) în nevoinţă.
Unde nu-i post și osteneală
Concretă și răstignitoare,
Acolo-i artă, e…cultură
Nu luptă despătimitoare.
Ortodoxia, fără crucea
Traită-n aspră pocainţă,
Împătimește și înșeală
(Prin netrăita cunoștinţă).
Căci cunoștinţa netrăită
Îngâmfă, duce în păcat
Și pune’n locul pocăinţei
Tot ce’n afară s’a lucrat.
Ortodoxia fără cruce
Și’arată culmea instruirii,
Artisticul și…culturalul,
Dar nu sfinţenia trăirii.
Că niciodată nu s’ajunge
La viaţa nepătimitoare
(Și dragostea desăvârșită)
Prin faptele exterioare.
Orice’am zidi și orice’am face
Nu vom trăi (concret) smeriţi
Fără trairea’n pocăinţă
Întocmai, ca sfinţii părinţi.
Dacă poporul nu iubește
Sfinţenia, viaţa morală,
Ortodoxia-i doar cultură
Și…scop și ţintă socială.
Dacă aproapele nu simte
În noi lucrarea pocăinţei
Și luptele despătimirii
Stricăm lucrările credinţei.
Dacă în orice gând și faptă
Nu osândim trufașul “eu”
Și nu ne raportăm (în toate)
La Preaânaltul Dumnezeu,
De nu ne socotim nevrednici
Și nu ne’nvinuim trăirea,
De nu trudim în pocăinţă
Cum căutăm desăvârșirea ?
De nu se simte’n viaţa noastră
Trăirea sfinţilor părinţi
(Și ravna lor), ci duhul lumii…
Nu vrem să fim desăvârșiţi.!
Oare’am uitat că Domnul cere
Să dobândim despătimirea
(Sprea’a fi desăvârșiţi ca Tatăl)
Și să-L urmăm, trăind iubirea ?
Fără asceză-n ascultarea
Și-n traiul sfinţilor părinţi
Nu dobândim despatimirea
Și nu suntem nicicum smeriţii.
Dumnezeu sa va calauzeasca intotdeauna pe calea cea buna ,ca ,astfel,cei doritori de hrana duhovniceasca sa gaseasca mereu in voi un sprijin !
Eu,gasesc deseori cu mare bucurie intimpinari duhovnicesti care-mi intaresc certitudinea unora dintre trairile mele in ce priveste viata in Hristos,Duhul Sfint,Dumnezeu Tatal,intru proslavirea perpetua a Sfintei Treimi,asistat de grabnica ajutatoare Maica Domnului ,impreuna cu toti Sfintii !
Tineti mereu alaturi de Lumina Lina !
Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti si sa ne miluiasca ,ca-n lume plina de sminteala traim !
Acelasi mesaj ca Vasile. Multumesc si Dumnezeu sa va intareasca!
Invredniceste-ne Doamne, sa se faca inspre Tine si bineprimit sa fie “zborul sufletului” nostru!
@ diacon Tudor, kushter, Vasile, Mihaela:
Amin! Bogdaproste! Multumim Domnului ca mai sunteti si fratiile voastre, ca inca mai are un rost si cuvantul duhovnicesc, ca inca mai ai cui sa-l transmiti, ca inca are cine sa-l astepte insetat si sa se bucure de el, sa-i foloseasca. Ar fi bine daca am putea cumva sa strangem mai mult si mai bine randurile… Suntem si ramanem tot mai putini si ne va fi tot mai greu.
Doamne, miluieste si mantuieste!
30. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.
31. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.
32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=10
🙂
Cautam un text de folos pentru panoul de la noi de la Biserica si citind din Parintele Sofronie nu ma mai puteam opri… Cat echilibru, cata chibzuinta si intelepciune! Cata profunzime!
Voiam sa aduc si eu un cuvant de incurajare pentru admin, sa aiba incredere ca nu e nimic fara rost din ce fac ei… Dar Cuvantul adus de fratele Costel e de ajuns! Doamne, ajuta!
“Astfel, e preferabil sa fii ultimul. Daca sunt primul, e o plictiseala groaznica. Daca sunt ultimul, e o bucurie continua, pentru ca invat mereu ceva util.”
Ce sfat minunat pentru cineva care vrea sa invete sa fie smerit dar nu-i prea reuseste…ca nu-i usor sa te simti sau sa gandesti ca esti printre ultimii.