Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos!
Doamne, iesi de la mine ca sunt om pacatos!
Parintele Melhisedec Ungureanu
“… e vorba de faptul cand Domnul a iesit la propovaduire si, pentru ca erau multi cei care erau in jurul lui Hristos si s-ar fi putut auzi mai bine cuvantul pe care Hristos l-a rostit, Hristos a intrat in corabia lui Petru si l-a rugat sa se departeze un pic mal – tarmul marii Galileii e ca un fel de amfiteatru -, si a putut mai usor sa vorbeasca multimilor care erau acolo cu El pe tarmul marii Galileii. Petru era dupa o noapte de priveghere – as numi-o -, in care impreuna cu Iacov si cu Ioan fusesera la pescuit pe marea Galileii si n-au prins nimic, deci era, fizic, sa spunem asa, rupt de oboseala. Dar totusi, pentru gestul pe care Hristos l-a facut, de a intrat in corabia lui si l-a rugat sa se departeze un pic de la tarm, a primit cumva ceea ce Hristos i-a cerut. Si Hristos dupa ce Si-a tinut cuvantul in fata celor care-L ascultau pe tarmul marii Galileii i-a spus lui Petru: mână la adanc ca sa pescuiesti. Si Petru a spus: Doamne, toata noaptea am pescuit si n-am prins nimic, dar pentru cuvantul Tau…, pentru ca-l atinsese cumva cuvantul lui Hristos, pentru cuvantul Tau voi arunva mreaja. Si spune Evanghelia ca a prins multime de peste incat a trebuit sa cheme si pe Iacov, si pe Ioan, care erau in cealalta corabie, si au umplut corabiile incat stateau amandoua sa se scufunde. La aceasta minune, reactia inimii lui Petru a fost ca a cazut la picioarele lui Hristos si a spus: Doamne, iesi de la mine ca sunt om pacatos!
Replica asta, cuvantul acesta al Sfantului Petru mi se pare ca cuprinde in ea atitudinea omului care nu e deloc obisnuit cu Duhul Sfant, nu este deloc obisnuit cu Dumnezeu, nu este deloc obisnuit cu felul de a fi al lui Dumnezeu, cum reactioneaza Dumnezeu. Si omul, in prezenta lui Dumnezeu, in prezenta luminii lui Dumnezeu se simte pacatos, se simte murdar, se simte nevrednic, se simte incomodat cumva de prezenta Lui. Doamne, iesi de la mine ca sunt pacatos, a zis Petru, pentru ca simtea ca pamantul ii fuge de sub picioare.
El era pescar profesionist, stia prea bine ce putea si ce nu putea in meseria lui de pescar, si a vazut ca pentru cuvantul lui Hristos a fost imposibil sa se adune atata peste incat mrejile stateau sa se rupa. Si omul, in general, care nu e obisnuit cu Duhul Sfant si cu Dumnezeu, cand Dumnezeu se manifesta ca prezenta, cand se savarseste o minune, cand Hristos savarseste o minune, se suspenda cumva legile lumii acesteia cu care omul este obisnuit si pe care se sprijina, iar lucrul acesta ii da o senzatie si o stare de nesiguranta. Daca omul nu atarna de Dumnezeu, nu e obisnuit sa stea smerit inaintea lui Dumnezeu, nu poate purta si nu suporta minunea lui Dumnezeu si nu suporta prezenta lui Dumnezeu. De aceea reactia Sfantului Apostol Petru a fost: Doamne, iesi de la mine ca sunt om pacatos. S-ar fi simtit mai bine, mai in albia lui, mai in pielea lui daca Hristos ar fi fost mai departat, nu asa aproape, nu chiar in corabia lui, nu chiar sa-l atinga. Doamne, iesi de la mine ca sunt pacatos.
Vedem ca Hristos stia prea bine ca omul care nu-l cunoaste reactioneaza asa si i-a spus: Nu te teme, Simone, pentru ca de astazi inainte n-o sa mai fi pescar, te voi face pescar de oameni! Si ne spune Evanghelia ca Hristos a plecat si Petru L-a urmat si L-a marturisit pe Hristos pana la sfarsitul vietii lui, cand a fost rastignit cu capul in jos, pentru ca s-a socotit nevrednic sa fie rastignit pe cruce asa cum a fost rastignit Domnul si Dumnezeul lui, in care el credea si pe care il marturisea lumii.
Deci prima atitudine a lumii in urcusul sau, in felul de a fi, si de a-L cunoaste pe Dumnezeu asa cum este, aceasta este: Doamne, iesi de la mine ca sunt pacatos! Dar ceea ce vedem la Sfantul Apostol Petru, si ceea ce vedem in istoria mantuirii, in istoria Bisericii, este ca atunci cand harul lui Dumnezeu raneste inima omului, inima omului nu mai poate sa traiasca cum traia inainte. De aceea Hristos i-a spus lui Petru: nu te teme, Simone, ca de astazi inainte o sa fii pescar de oameni, n-o sa mai fii un simplu pescar, un om necunoscut care traieste aici, in Capernaum. Si intr-adevar, Apostolul Petru a devenit verhovnicul apostolilor.
Dar experienta lui ne ajuta pe noi, daca vedem in viata noastra reactii in care socotim ca Dumnezeu ar fi bine sa stea un pic la distanta. Si spun lucrul acesta pentru ca-mi aduc aminte cand eram monah la Sambata, veneam de la facultate catre manastire cu o ocazie, si nu aveam bani sa dau la ocazie, si am zis sa-i fac o urare omului. Cand am coborat din masina i-am zis “Dumnezeu sa va duca… in fundul Raiului!” – m-am gandit ca ce-i mai mult decat atat?! Si reactia omului a fost: “Da, dar nu acum!”. Daca omul respectiv ar fi trait la o constiinta plenara marturia, sau ceea ce am vrut sa-i impartasesc, n-ar fi avut reactia asta, dar pentru el asta insemna ca ar fi trebuit sa moara si-a zis: “Da, dar nu acuma!”. Asta e reactia omului care inca nu-L cunoaste pe Dumnezeu, nu cunoaste cum lucreaza Dumnezeu: Doamne, iesi de la mine ca sunt om pacatos! E reactia, comoda cumva, a omului care mai bine Il alunga pe Dumnezeu decat sa schimbe ceva in viata lui.
[…]
***
Despre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul oamenilor
Părintele Constantin Coman
– R. Rădulescu: Părinte Constantin Coman, două corăbii pline cu peşti pe un lac care fusese, să zicem aşa, sterp, înainte cu câteva ore. Două corăbii pline cu peşte, în faţa cărora omul pescar reacţionează, aş spune eu, aparent straniu! În loc să fie captivat de abundenţa peştelui, Îl roagă pe Cel prin care îi vine abundenţa, adică pe Iisus, să plece de la el. În loc să-L ţină mai mult, ca pe un loz câştigător, el Îl alungă. De ce reacţionează Petru astfel, pentru că despre el este vorba, despre Simon pescarul. Cum să înţelegem reacţia lui Petru?
– Pr. Coman: Nu-L alungă pe Hristos, ci se alungă pe sine! Trebuie să luăm seama la motivul „alungării”. Scena pe care tocmai aţi descris-o, este una în care Sfântul Apostol Petru Îl descoperă pe Însuşi Dumnezeu. Reacţia lui este chiar o reacţie pe care ar trebui să o aibă oricine dintre noi, dacă, la un moment dat, ar avea revelaţia dumnezeirii. În momentul acela Petru conştientizează nimicnicia sa, micimea sa, netrebnicia sa, care se descoperă cu adevărat omului numai atunci când acesta este faţă în faţă cu Dumnezeu. De altfel, Petru însuşi mărturiseşte lui Iisus exact acest lucru: „Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.” (Luca 5,8).
Este un fel de conştientizare prin oglindire, un fel de confruntare cu etalonul absolut, cu măsura desăvârşirii. Nu Îl alungă pe Hristos pentru că deranjează, ci pentru că se simte pe sine nevrednic de a sta în faţa Lui. Îi spune să plece de la el, pentru că este om păcătos, nu pentru că i-a făcut ceva rău sau pentru că ceea ce s-a întâmplat îl înfricoşează. Sigur că multe din minunile Mântuitorului Hristos înfricoşau, pentru că nu puteau fi înţelese. Sfântul Evanghelist Luca, cel care consemnează evenimentul, face acest comentariu: „Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră.” (Luca 5,9).
Petru, însă, are revelaţia dumnezeirii, I se descoperă Dumnezeu şi instantaneu are şi revelaţia sinelui. Mai avem astfel de reacţii. Sutaşul roman, când îi cere lui Hristos să-i vindece slujitorul, iar Hristos îi spune că va veni la casa lui. Acesta spune: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”. (Matei 8,8). O să vă mire, dar orice om când se întâlneşte fie şi numai cu ideea de Dumnezeu sau cu un semn-simbol care trimite la Dumnezeu (biserică, preot, cruce etc.) are reflexul judecăţii [de sine – n.n.]. Altfel, cum s-ar explica fuga de Dumnezeu concretizată în cele mai neînsemnate gesturi reflexe, precum cel al ocolirii preotului, pe care nu-l cunoşti etc.?!
R. Rădulescu: Cum se întâmplă revelaţia dumnezeirii, ca să înţelegem ce se întâmplă cu Petru? Ce înţelege el în momentul în care vede două corăbii pline cu peşti? Hristos era învăţătorul, aşa Îi şi spuneau. Propunea o învăţătură nouă, captivantă, care îi atrăgea pe foarte mulţi oameni. Asistăm, în acelaşi episod evanghelic, la această întâmplare, El predică oamenilor dintr-o corabie, tocmai ca să fie văzut de toţi. Erau mulţi pe malul lacului. Ce înţelege, de fapt, Petru din toate acestea?
Pr. Coman: Lui Petru nu-i era străină ideea de Dumnezeu. El făcea parte din poporul iudeu. Acest popor avea un foarte puternic fond religios. Vechiul Testament era foarte aproape de ei, dar prezenţa lui Dumnezeu, întâlnirea lui Dumnezeu era un eveniment absolut excepţional. Întâlnirea lui Dumnezeu se trăieşte în momentul în care omul simte că se întâmplă lângă el ceva care depăşeşte limitele umane şi limitele lumii create. Tocmai aceasta i se întâmplă lui Petru. Erau convinşi că în lacul acela şi la ora aceea nu era deloc peşte. Mântuitorul îi spune să arunce mrejele. Petru o face doar pentru cuvântul Său: „Pentru că ne spui Tu să mergem, mergem şi aruncăm din nou mrejele!”
R. Rădulescu: Îi face un hatâr, cum am spune?
Pr. Coman: Îi face pe plac, deşi era convins că n-o să prindă peşte! Ascultarea, deşi nu părea să fie foarte convinsă, se dovedeşte roditoare! Cuvântul Mântuitorului Hristos se adevereşte şi se întâmplă o minune. Rezultatul depăşeşte, evident, calculele omenescului. Puterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu se manifestă asupra firii.
Şi nouă ni se întâmplă astfel de lucruri! Sunt situaţii în care ne confruntăm cu soluţii, cu evoluţii ale unor situaţii, care depăşesc, mai mult decât evident, calculele noastre umane, calculele celor din jurul nostru, chiar condiţiile lumii noastre create. Atunci, dacă beneficiem de o oarecare vigilenţă sau trezvie, avem şi noi simţul unei intervenţii de undeva „din afară”. Dacă suntem familiari cu ceea ce înseamnă Dumnezeu, din vieţuirea noastră cu El în Biserică, în rugăciune sau din experienţele noastre anterioare, atunci percepţia dumnezeirii poate avea o anume evidenţă. Dacă nu avem vigilenţa necesară, spunem că s-a întâmplat ceva neobişnuit, că s-a întâmplat ceva ciudat, că a intervenit ceva inexplicabil. Îmi vine în minte Mircea Eliade, care consemnează, dacă nu mă înşel, în memoriile sale o serie de astfel de întâmplări „minunate“. Dumnezeu este prezent clipă de clipă în existenţa noastră, dar noi nu avem capacitatea de a-L observa. Cele mai multe dintre lucrurile care ni se întâmplă, le considerăm a fi consecinţe logice ale unor cauze de asemenea omeneşti. Cei care au însă ochi duhovniceşti, cum le spunem, sau ochii inimii sau ochi lăuntrici suficient de treji, văd intervenţia lui Dumnezeu în mai tot ce li se întâmplă.
(extras din talcuirea Pr. Constantin Coman la Pescuirea minunata, din cartea “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor“)
[continuarea la: PESCUIREA MINUNATA. Predici si talcuiri: “Cei care au OCHI DUHOVNICEŞTI sau ochii inimii suficient de treji, VĂD INTERVENŢIA LUI DUMNEZEU în mai tot ce li se întâmplă”]
***
SA TE INCREZI MAI MULT IN CUVANTUL LUI DUMNEZEU DECAT IN SIMTURILE SI CUGETELE TALE!
Parintele Amfilohie Branza
“Si iata ce ne cere actul pocaintei in Legea cea Noua: sa lasi ale tale – ne pare greu, dar asta le-a cerut si la ucenici- cum gandesti, ce crezi, ce vezi, ce pipai, ce simti in mana, ceea ce auzi si mirosi, si sa te increzi in Cuvantul lui Dumnezeu mai mult decat in simturile tale, si in perceptia si cugetele tale. Primii Apostoli cand i-a luat [Domnul ca ucenici], s-au chinuit o noapte intreaga sa pescuiasca – noaptea, cand era momentul prielnic pentru pescuit. In zori, Mantuitorul le-a spus sa arunce mreaja. “Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit, dar dupa cuvantul Tau o sa facem“. Ce inseamna! Nu asa: “Adica ne inveti Tu pe noi, da’ ce esti Tu pescar, mai?“, “Unde mai? Pai n-am dat-o toata noaptea acolo?“. Auzi! Deci nu vii cu treburi de-astea. Dar dupa cuvantul Tau vom face. Si pentru ca au lasat, iata ca si Dumnezeu imediat a intervenit. Asta nu este o ascultare oarba in sensul ca sa nu gandesti, ci este o ascultare oarba in sensul ca: Doamne, toate le stii, toate le poti, in sensul acesta, al incredintarii; ca El a vrut mai intai sa ne incredinteze cine este El. Nimic nu ne-a pretins mai intai de a face El ceea ce ne-a cerut El noua. Si atunci, in lumina acestui adevar, al jertfei Sale depline, al puterii Sale, noi venim“.
[extras din: PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio, video): “Tara are nevoie de oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT DEMONILOR!” ]
***
“Toata noaptea m-am ostenit si nu am prins nimic…”
Din predica pr. Cezar Axinte la Duminica a XVIII-a dupa Rusalii:
“[…] Si, vazand una ca aceasta, Petru atat de mult se uimeste si atat de mult se cucereste de Omul acesta exceptional, atat de mult se infricoseaza de aceasta minune, incat cade in genunchi si spune: Doamne – nu-I mai spune <Invatatorule>, ci Doamne – iesi de la mine, ca sunt om pacatos.
Iata, iubitilor, ce anume naste ascultarea. Ascultarea de Dumnezeu, ascultarea de duhovnic, cu incredintarea ca Dumnezeu lucreaza prin el, cu incredintarea ca Dumnezeu vorbeste cu tine, crestine, prin duhovnicul tau, ascultarea aceasta si incredintarea ca Dumnezeu iti vrea binele duce la strapungerea inimii, duce la pocainta. Acea stare minunata fara de care nimeni nu poate sa vada Raiul. Orice alte lucruri vom face, fara pocainta nu avem cum sa ne unim cu Hristos, nu are cum sa vina Duhul Sfant sa se salasluiasca in noi. Numai in stare de pocainta, de zdrobire a inimii, omul se transfigureaza sub actiunea, sub lucrarea energiei dumnezeiesti, sub lucrarea harului, sub lucrarea Duhului Sfant.
Iata, Petru, cel pe care il stim ca era ca o stanca, Petra, numele pe care i l-a dat Mantuitorul, inseamna stanca, fiindca era puternic, dar era, sa stiti, si invartosat, adica incapatanat, Petru, acest om extraordinar, cade in genunchi si, vazand maretia lui Dumnezeu, indata se aprinde de pocainta si spune – dar nu asa cum au vorbit ghergehesenii: Pleaca de la noi, ca, desi ai facut minuni, ne-ai facut paguba si turma noastra de porci s-a inecat in adanc. Iata un alt adanc, adanc pe adanc cheama spune Proorocul David, cat de frumos e cuvantul acesta: Mana, Petre, mai la adanc, ca adanc pe adanc cheama. Si adancul acela pe care voi sa i-l arate Mantuitorul era adancul sufletului sau, fiindca a gasit in adancul sufletului sau putere ca sa poata sa se marturiseasca: Pleaca de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos, infricosat fiind nu atat de puterea Acelui Om, cat de vederea duhovniceasca pe care i-a dat-o Dumnezeu, sa-si vada pacatul sau, si s-a infricosat de ce-a vazut inauntrul sau. Si-i spune atunci Dumnezeu: Da, stiu ce-ai vazut, nu te speria, ai vazut serpi si baluri, dar nu te teme, fiindca Eu te voi face pe tine pescar de oameni. Iata cat de frumos Mantuitorul nostru Iisus Hristos prilejuieste o transfigurare, o metanoia; un om ca o piatra, ca o stanca, un om coleric am spune dupa profilul pe care-l cunoastem din gradina Ghetsimani, cand taie urechea lui Malhus cu sabia, si-i spune Mantuitorul: Petre, baga sabia inapoi in teaca, fiindca cine scoate sabia, de sabie va muri. Si-l vindeca pe Malhus, refacandu-i urechea. Greu de crezul lucrul acesta fara credinta, foarte greu de crezut; asta pare o magie, sa ma iertati ca am luat-o putin prin porumb, dar trebuie sa va spun asta. Foarte greu de crezut,o virgula acolo, zice, si i-a pus urechea la loc, ce mare lucru, cine poate sa faca asta fara sa ramana acolo o cicatrice, fara sa curga sangele, si cum sa pui la loc urechea, cum sa refaci tesutul?! Pai Cel Care a facut cerul si pamantul nu poate sa faca lucrul acesta?
Dar iata ce doreste, fiindca putea sa-l faca sfant pe Petru, insa sfintenia nu e magie, este osteneala: Toata noaptea m-am ostenit si n-am prins nimic. De aceea viata noastra duhovniceasca este mai mult o noapte. Cand si cand cate un licar de lumina, si atunci stam infricosati sa nu fie cumva demonul preschimbat in inger de lumina. Si, dupa ce ca am stat in intuneric atat, acum sa vina sa ma insele demonul…? Toata noaptea acestei vieti, sau, daca vreti, toata viata aceasta in afara Duhului Sfant este o noapte de osteneala fara niciun fel de pescuire, fara niciun fel de rod.
Dar atunci cand vine Mantuitorul si spune: Nu voia ta, ci voia Mea, asa cum te rogi in rugaciunea Tatal nostru, Faca-se voia Ta, Doamne – deci nu voia ta, fiule duhovnicesc, ci voia lui Dumnezeu sa se faca – si atunci, prin aceasta smerire, prin aceasta plecare a genunchilor duhovnicesti, sufletesti, Dumnezeu daruieste pocainta, strapunge inima si vin lacrimile cele duhovnicesti si prin aceasta se arata ca ne-a cercetat harul; si in intunericul acesta fara nicun rod, in viata aceasta fara niciun fel de gust, pana la urma, iata, unii dintre noi avem parul alb, ce putem spune, cum a fost viata?, Adame, cum a fost viata 969 de ani, a trait atat Adam si a zis: Doamne, cum am intrat pe o usa si am trecut in partea cealalta. Putem spune lucrul acesta si noi si in toata viata aceasta, numai o furtuna, de fapt, ni s-a parut ca am prins o plevusca si ne-am bucurat de ea cateva clipe si iarasi am insetat si toata noaptea am lucrat, am ostenit, si am venit cu mrejele goale. Dumnezeu, insa, spune: Veniti toti cei osteniti la Mine si luati jugul Meu, fiindca jugul Meu este usor si aduce roada multa si bogata.
Acesta este, cat m-a lasat Dumnezeu sa va transmit, cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Daca vreti sa fiti fii ai luminii, sa umblati in lumina, iar lumina voastra sa lumineze in intuneric si inaintea oamenilor, pentru ca aceia, vazand-o, sa urmeze lumina, si, mantuindu-i pe ei, sa va mantuiti si voi, cautati sa faceti voia lui Dumnezeu si nu voia voastra. Ne-anulandu-va ca persoane, avand o vointa puternica spre a face cele de trebuinta, de dragoste, de jertfa pentru aproapele si de iubire pentru Dumnezeu. Amin”.
***
Pentru Duminica a optsprezecea (a XVIII-a) dupa Rusalii, va mai recomandam:
- INCREDEREA IN DUMNEZEU PREFACE ZDROBIRILE IN BINECUVANTARI daca “ne punem vietile in mana Lui”. CUM LUCREAZA PUTEREA MINUNATA A LUI DUMNEZEU IN CIUDA NEPUTINTELOR MELE?
- Predici si talcuiri audio la PESCUIREA MINUNATA aplicate la realitatile vietii noastre (PARINTII IOANICHIE BALAN si CIPRIAN NEGREANU): “Aceasta e smerenia lui Dumnezeu: ca Se coboara pana si la cele mai mici!”
- CAND NE DEVINE ZADARNICA LUCRAREA DUHOVNICEASCA? Predica Parintelui Valentin Mordasov la Duminica pescuirii minunate despre FATARNICIE si ROSTUL FAPTELOR EXTERIOARE: “Sa nu fim credinciosi doar cat timp stam la slujba!”
- MÂNĂ LA ADÂNCUL INIMII!
- “MANA LA ADANC!” Predici audio la PESCUIREA MINUNATA (Mitropolitul Teofan al Moldovei, Pr. Coman, Ierom. Dosoftei, Arhim. Damaschin)
- EVANGHELIA PESCUIRII MINUNATE. Predica exceptionala a Sfantului Nicolae Velimirovici: “Cat de zadarnice sunt toate stradaniile omenesti fara ajutorul lui Dumnezeu… Dumnezeu rasplateste mai mult ascultarea decat truda”
- AMBITIA NERODITOARE SI PESCUIREA MINUNATA
- Sf. Teofan Zavoratul: Sa nu ne straduim in desert, bizuindu-ne pe puterile noastre
- CE TREBUIE SA URMAREASCA UN “PESCAR DE OAMENI”? Raspunsurile a doi misionari rodnici ai Rusiei: Parintele Mucenic Daniil Sasoev si Iurii Maximov
***
- VENITI SA-L OMORAM SI SA FIM NOI STAPANI!
- CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu vreau sa fiu ca sfintii…”
- TRUFIA SI INDREPTATIREA VICLEANA NE FAC ORBI IN FATA EVIDENTEI. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”
- “S-a dat cap de sfant pe trup de desfranata…” – CHIPUL LUI IROD DIN NOI, “masochismul duhovnicesc”, superficialitatea si radacinile ascunse ale pacatului; GLASUL SFANTULUI IOAN DIN NOI – mustrarea constiintei, pe care cautam sa o acoperim. PREDICI AUDIO LA TAIEREA CAPULUI INAINTEMERGATORULUI IOAN: “Desi se indulcea de cuvantul lui, nu facea nimic ca sa isi schimbe viata…”
- “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?…
Parintele Melchisedec si ceilalti parinti de la Lupsa sunt niste oameni atat de smeriti si iubitori incat chiar si demonizat de esti, te misca dragostea lor, atmosfera din manastire asa discreta, interiorizata, binecuvantarea Maicii Domnului, a Sf Siluan. Sa ii tina Dumnezeu si sa “ii manance raiul”
Subscriu, frate anonim.