Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958)

7-06-2013 Sublinieri

valaamskiistarec

“Trebuie sa fim ingaduitori cu cel care cade, incurajandu-i virtutile, pentru ca, fara sa aiba intentia de a pacatui, a cedat din neatentie ispitei: in schimb, pentru cel care nu face nici un efort, se impune o pedeapsa aspra, ca sa-si dea seama de asta si sa caute in continuare virtutile…”

***

***

ELOGIUL SIMPLITATII

Viata Cuviosului Ioan de la Valaam

Se stie foarte putin despre copilaria celui ce va deveni staretul Ioan de la Valaam, Ivan Alekseevici Alekseev. S-a nascut la 26 februarie 1873, in provincia Tver, in Rusia. Vechi iobagi eliberati, pa­rintii lui sunt tarani. Fiind credinciosi, fac impre­una cu copiii lor (trei baieti si o fata) numeroase pelerinaje la marile lacasuri spirituale, cum ar fi Manastirea Sfantul Iosif de la Volokolamsk.

Foarte curand, micul Ivan este atras de religie. Citeste cu pasiune opuscule despre Vietile Sfintilor, cumparate cu cateva copeici. Incepand de la 13 ani pleaca in pelerinaje cu un prieten, mai ales in pustnicia marelui ascet, Sfantul Nil Sorsky (1433-1508). Dar, cum necesitatile economice obliga, Ivan este fortat sa-si paraseasca satul natal pentru a se alatura fratelui sau mai mare, care-si deschisese o carciuma la Sankt-Petersburg.

“Barman”, si-a fa­cut timp de trei ani ucenicia de viitor mangaietor de suflete. De dimineata pana seara, omenirea isi desfasoara in fata ochilor lui spectacolul tragic si lipsit de menajamente al maretiilor si mizeriilor ei, al bucuriilor si suferintelor ei. Prin intalnirea zilnica cu oameni simpli, betivi sau talhari de tot felul, Ivan invata sa rabde, sa compatimeasca si sa nu judece pe celalalt.

Caracterul profund existen­tial si comun al invataturii sale isi trage cu sigu­ranta de aici radacinile. Insa aceasta viata lumeas­ca nu-l atrage. Ivan isi doreste altceva. Dumnezeu il cheama dinlauntrul fiintei sale. Se hotaraste sa de­vina calugar. La 16 ani intra la renumita Manas­tire Valaam. Foarte repede este trimis la Schitul Sfantul Gherman, eficient in agricultura si in cres­terea animalelor.

Patru ani mai tarziu este chemat sa-si satisfaca serviciul militar: 48 de luni intr-un batalion de carabinieri! Dupa eliberare, Ivan se intoarce in satul natal. Insa el stie unde ii este locul, adevarata sa patrie. Asa cum va scrie mai tarziu: “Ideea de a ramane in lume nu mi-a trecut niciodata prin minte.”

La 28 mai 1901, Ivan se intoarce definitiv la Manastirea Valaam. Culme a nenorocului, este trimis intr-o de­pendinta urbana a manastirii, in portul Sankt-Petersburg. O ascultare care, dupa cum va spune, i-a facut mai mult rau decat bine. Caci grupul mic de calugari instalat in capitala este insarcinat indeosebi cu gestiunea treburilor intre oras si ma­nastire. Ivan isi petrece zilele strabatand orasul. Peste tot nu vede decat mandrie, agitatie, goana dupa bani, patimi exacerbate. Nefericit, pricepe sensul profund al vanitatii si al caracterului efemer al lucrurilor lumii acesteia. Este tuns calugar in 1910 si primeste numele de Iachint.

44-60-ИОАНН_АлексеевDupa mai multe cereri, Iachint primeste inga­duinta sa se intoarca la Manastirea Valaam. Insarcinarile si ascultarile se succed. In 1915 este trimis la Schitul Sfantul Ioan Botezatorul. O mare binecuvantare, tainic nadajduita. Fiindca locul acesta, o insula stancoasa, este o veritabila scoala de stareti, de pa­rinti inaintati in viata duhovniceasca. Programul zilnic este auster dupa puterile fiecaruia, posturile deosebit de aspre: niciodata lapte, branza, oua sau peste si foarte rar ulei. Femeilor, bineinteles, le este interzis accesul.

Dar Iachint nu are ragazul sa se aseze. Dupa sase ani de viata aproape pustniceasca, este che­mat de ierarhia Bisericii sa ia conducerea Manas­tirii Sfantul Trifon de la Petsam, infiintata in se­colul al XVI-lea in nordul indepartat al Rusiei. O “onoare” care il apasa si care, mai ales, il uimeste mult. De ce el, un simplu calugar, a fost ales, in vre­me ce comunitatea de la Manastirea Valaam, consolidata de cei 500 de membri, are nu mai putin de 75 de ie­romonahi si 35 de diaconi? Dar nu are de ales. Trebuie sa se supuna. Timid din fire, se simte foar­te linistit. Evenimentele se precipita. In cincispre­zece zile este pe rand hirotonit diacon, preot si, in sfarsit, pe data de 19 octombrie 1921, egumen. Are doua saptamani pentru a invata sa oficieze Sfanta Liturghie si pentru a se pregati de lunga sa calatorie spre Oceanul Arctic.

Contrar obiceiurilor, parintele Iachint renunta sa-si compuna dinainte o predica cu ocazia intronizarii sale. Cu atat mai rau pentru zelosii pro­tocolului, ai pompei si ai retoricii ecleziastice! De­cide, pur si simplu, “sa-si lase inima sa vorbeasca”. El cere cu umilinta fratilor noi sa-l ajute, sa-i ierte greselile si stangaciile pe care le-ar putea comite in exercitarea functiunilor.

Esentialul, spune el, este sa ne straduim ca pacea si intelegerea sa domneas­ca intre noi”.

Centru cultural infloritor si bastion prosper al credintei ortodoxe in nord la inceputul acestui se­col, Manastirea Sfantul Trifon, pe care o mosteneste parintele Iachint este in plina decadenta. Primul razboi mondial a lipsit-o de viata, cucerirea inde­pendentei finlandeze (1919-1920), separand-o de Rusia, i-a distrus fortele vitale, esentiale pentru in­noirea ei. In douazeci de ani, comunitatea a sca­zut de la 200 la 20 de membri. Mai grav insa, nivelul spiritual al calugarilor, care merg rar la bi­serica si nu-i citesc pe Sfintii Parinti, este foarte scazut. Parintele Iachint va face tot posibilul pentru a-l redresa. Insa el nu are decat o dorinta: sa se in­toarca cat mai curand la Manastirea Valaam. Cu inima plina de nostalgie, el va trebui totusi sa ramana vreo zece ani in nord.

In primavara anului 1932, parintele Iachint este, in sfarsit, eliberat din functiile sale. Poate reveni la Manastirea Valaam. La intoarcerea sa, primeste schima mare si numele de Ioan, echivalentul rusescului Ivan, prenumele sau de botez. Se stabileste la Schitul Sfantul Ioan Botezatorul si devine pustnic. Iubeste aceasta viata simpla, solitara, ritmata de post si de lungi privegheri, inchinata rugaciunii neintre­rupte pentru mantuirea sufletului sau si a lumii intregi. Insa, cu anii, viata pe insula devine din ce in ce mai dificila. Numarul schimnicilor scade vazand cu ochii. Incepand cu sfarsitul anilor 30, parintele Ioan trebuie sa revina la manastirea principala, pentru a-si petrece iarna.

El are drept sarcina sa-l asiste pe duhovnicul manastirii si sa slujeasca. In 1938, devine parintele duhovnicesc al comunitatii, dar si al numerosilor vizitatori si prieteni ai manastirii. Renumita in in­treaga lume, situata pe teritoriul controlat de Fin­landa dupa cucerirea independentei (1919-1920), Manastirea Valaam era atunci un loc valaam01-520x371important de pelerinaj, mai ales pentru emigrantii rusi si pentru finlan­dezi.

Dar roata istoriei se intoarce inca o data si totul se schimba in iarna lui 1938. Reluand ofensiva, U.R.S.S.-ul invadeaza o parte a Finlandei. In ciuda unei rezistente eroice, finlandezii cedeaza Carelia – bastion al Ortodoxiei, unde se gaseste Manas­tirea Valaam – si o parte din Laponia. Calugarii de la Valaam sunt constransi la exil. Parasesc ma­lurile lacului Ladoga pentru a ajunge in centrul Finlandei, regiunea Heinavesi.

Gasind o icoana a Sfantului Serghie si a Sfantului Gherasim – fonda­torii Valaamului – intr-o ferma de vanzare, ei vad un semn al Providentei si se instaleaza aici. Insula de pace si singuratate, pierduta intr-o regiune de paduri si lacuri greu accesibila, se naste Manastirea Noul Valaam. Daca peisajul este superb, conditiile de existenta sunt foarte aspre. Locurile de cazare nu ajung sa gazduiasca cei 150 de membri ai comu­nitatii. La Vechiul Valaam, fiecare calugar avea chilia lui. Aici, sunt uneori cinci in aceeasi camera si unii dorm pe podea.

In fapt, este mai putin o re­nastere decat o decadenta pe care manastirea o traieste. Comunitatea imbatraneste primejdios si novicii, foarte rari, nu sunt indeajuns pentru a reinnoi fortele. La inceputul anilor ’40, din 127 de calugari 71 au intre 70 si 84 de ani, 49 intre 60 si 70 si doar 7 mai putin de 60 de ani! Pentru pa­rintele Ioan, nu mai incape indoiala: profetia epis­copului Ignatie Briancianinov despre calugarii timpurilor din urma este pe cale de a se implini.

In octombrie 1947, egumenul de la Manastirea Valaam moa­re si parintele Ioan este chemat sa-i urmeze. O cruce pe care nu si-o doreste, dar pe care este gata sa o poarte din ascultare, cu ajutorul fratilor si al rugaciunilor lor. Din fericire pentru el, invocand motive canonice, episcopul de Kuopio respinge ale­gerea facuta de manastire. Spre usurarea parin­telui Ioan, un alt calugar este ales.

Inca de pe atunci, staretul isi va imparti timpul intre munca campului si in padure, celebrarea slujbelor, spovedanii si bogata sa corespondenta cu fiii sai duhovnicesti. Atat cat va fi in putere si pana la sfarsitul vietii, el va scrie scrisori si felicitari de Craciun si de Pasti. Adesea, dupa cum povesteste Arhimandritul Pantelimon, el mai trimitea si paini sfintite, medicamente facute la manastire, obiecte personale, cum ar fi ceasul sau de buzunar.

Ne-ar putea mira faptul ca parintele Ioan vor­beste asa de des de hrana in scrisorile sale. Aceasta din cauza ca la Valaam conditiile de viata erau mai mult decat rudimentare. Aproape inumane. Dupa razboi, foametea pusese stapanire pe tara. Batrani, la capatul puterilor, multi calugari in­cetau sa se mai lupte. Neglijate, spatiile in comun deveneau de nesuportat. Infirmeria era prada gu­noaielor si mirosurilor pestilentiale, bucataria si trapeza erau invadate de gandaci asa de numerosi, incat erau gasiti si in supa. Uneori, prin milos­tenia unei pensiuni sau a unor donatori externi, calugarii, intocmai ca si parintele Ioan, preferau sa manance in chilia lor.

Viata nu era aspra doar la nivelul material. Era si la cel comunitar. Asa ca manastirea, cu tre­cerea anilor, semana tot mai mult cu un ospiciu. Ne putem imagina viata staretului Ioan in mijlocul acestor batrani dintre care unii isi pierdeau me­moria, surzeau, intelegeau totul pe dos, ii furau bas­tonul si lucrurile, barfeau egumenul, acuzandu-l ca psalmodiaza ca un docher, scuipau in fata pe femeia ce spala rufele, fugeau, treceau clandes­tin granita ruseasca in speranta de a ajunge la Vechiul Valaam si ajungeau in inchisoare.

Toate acestea, fara a numara si certurile in­terne dintre calugarii nostalgiei ai Vechiului Va­laam si pragmaticii dornici de a-si termina zilele in Noul Valaam, disputele intre partizanii calendarului iulian folosit de Patriarhia din Moscova, si adeptii calendarului gregorian adoptat de Bi­serica finlandeza – luptele interne erau prilejuite si de probleme de jurisdictie si conflictele intre Biserica Finlandei – subordonata Patriarhiei de la Constantinopol din 1923 si preocupata de inde­pendenta ei – si Patriarhia de la Moscova, dornica de a lua iarasi la sanul sau vechea sa dioceza si de a se reuni, fara autorizatia episcopatului finlan­dez, cu Manastirea Valaam. Intre cele doua bi­serici nu va exista comuniune pana in 1957.

Intelegem de ce, in aceste conditii, staretul Ioan se plange de mai multe ori ca nu are pe nimeni la manastire cu care sa vorbeasca despre viata du­hovniceasca. Dar, in ciuda tuturor conditiilor, el va pastra intotdeauna o atitudine foarte inteleapta si echilibrata, multumindu-se sa repete:

“In gene­ral, orice se poate intampla in viata.”

Duhovnic oficial al manastirii, recunoscut ca fiind un ade­varat staret, Parintele Ioan de la Valaam va ramane pana la capat fidel exigentelor vietii de obste. In loc sa se re­traga in chilia sa, el se straduieste din ascultare sa asiste la slujbe, sa lucreze cu ceilalti. Insa anii trec si simte cum flacara vietii sale se stinge putin cate putin. Moartea calugarilor batrani sporeste in jurul lui si-si petrece din ce in ce mai mult timp in cimi­tir, in 1956, 39989881intorcandu-se de la o inmormantare, noteaza intr-unui din carnetele sale:

In curand, foarte curand, trupul meu pamantesc se va odihni intr-unul din aceste cosciuge, va cobora intr-o groapa rece si va fi acoperit de nisip. Se va face o movilita pe varful mormantului si se va infige in ea o cruce. Poate vreun suflet milostiv imi va scrie numele pe o placa. Inalti Parinti care ramaneti in aceasta viata, va rog, cand veti veni la mormantul meu, rugati-va pentru sufletul meu cel pacatos!”

In scrisorile si in carnetele sale, aluziile la pro­pria sa moarte vor deveni din ce in ce mai frecven­te. Sentimentele exprimate sunt multiple, schimba­toare. Dorinta de a trai:

“M-am privit in oglinda. (…) Ochii si obrajii imi sunt zbarciti. Dar, lucru minunat, mintea imi este inca puternica si vigu­roasa” (24 ianuarie 1957).

Luciditatea:

“Cu toate ca ma simt foarte bine in trupul meu (…), a venit timpul sa merg catre cealalta viata, cea vesnica si fara de sfarsit” (13 aprilie 1957).

Spaima sfanta:

“Cand ma gandesc la viata vesnica, sufletul imi este cuprins de spaima. Este o mare taina. (…) In general, este usor sa privesti pe cineva murind, dar cand vine vremea sa mori tu insuti, cat de greu este sa suporti vederea infricosatoare a vesniciei! Este absolut inspaimantator, pentru ca noi nu stim nimic din ceea ce este dincolo” (17 noiembrie 1957 si 12 ianuarie 1958).

In sfarsit, acceptarea:

“Chiar daca incercam sa ne economisim fortele, nu vom putea scapa legii mortii. (…) Oamenii se deosebesc prin maniera de a muri. Pentru unii este greu, pentru altii usor; aceasta depinde de ce da Dumne­zeu fiecaruia dintre noi” (5februarie 1958).

In zorii zilei de 6 iunie 1958, novicele Andrei, comisionarul manastirii, il gaseste pe Parintele Ioan, sezand pe pat, incovoiat. Isi daduse sufletul Domnului. Unul dintre apropiatii sai va scrie:

“In­mormantarea lui a fost linistita, simpla, modesta – asa cum ii placeau lui lucrurile sa fie, si asa cum a fost el insusi toata viata.”

Maxime Egger

ioan

***

27 iulie 1940

Fericita esti, daca te simti ca un copil sarman in mijlocul oamenilor cultivati sufleteste. Nu invidia si nu cauta euforii spirituale. Misticii cauta asemenea senzatii de har si in loc sa obtina contemplatia adevarata cad in naluciri diavolesti. Domnul da perceperea harului sau celui care si-a curatat inima de patimi. Sfintii Parinti dobandisera acesta stare, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa-i cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru a ne putea razboi cu patimile. Patericul povesteste ca un ucenic i-a spus batranului “Cutare vede ingeri”. Batranul i-a raspuns: Nu-i de mirare ca vede ingeri, dar as avea mare admiratie pentru cel ce isi vede pacatele. Desi scurta, aceasta pilda a batranului este de o mare adancime duhovniceasca, caci nimic nu este mai dificil decat de a te cunoaste pe tine insuti. Tu scrii “Cuvintele rugaciunii au devenit una cu Domnul si sunt de nedespartit de Domnul Insusi”. Nu gresiti, si asa si trebuie sa fie.

Da, “bunatatea, bogatia, dragostea parintilor si laudele ce ne inconjoara” sunt o mare piedica in viata duhovniceasca. Sfintii Parinti se temeau de aceste ispite si le evitau pe cat posibil. Tocmai de aceea s-au retras in manastiri si in pustiuri. Dar tu nu ai nevoie sa te retragi nicaieri. Straduieste-te sa fii inteleapta ca sarpele si nevinovata ca porumbelul! Restul este trecator, gol si de mica importanta. Noi trebuie sa ne aducem aminte si chiar sa ne convingem ca vom muri intr-o buna zi. Si acolo, viata vesnica ne asteapta, timpul se opreste. Doamne, fie-ti mila!

Te afli la o varsta si la o intorsatura primejdioasa a vietii tale. Smereste-te si, pana la moarte, nu te increde in tine insati. Dumnezeu sa te intelepteasca!

Continua sa te rogi cum te rogi acum. Daca ai VIETILE SFINTILOR, te sfatuiesc sa le citesti din cand in cand; ele te vor inspira si te vor invata multe.

Cu dragoste in Hristos.

*

nedatata

Multumeste lui Dumnezeu ce ti-a dat sa gusti, fie cat de putin, “cat de bun este Domnul”. Este adevarat,nu trebuie sa-i descoperi altcuiva viata ta launtrica – […] – daca nu are aceeasi viata ca a ta. Sfantul Antonie cel Mare scrie: Daca vorbesti despre lucruri duhovnicesti unuia care nu este induhovnicit, toate aceste ii vor parea ridicole”. In scrisoarea precedenta ti-am vorbit despre smerenie si-ti repet: “Smereste-te, copila mea: vrajmasul este foarte viclean si noi suntem slabi”. Sfantul Macarie cel Mare scrie: “Am cunoscut oameni ce erau intr-o asemenea stare de desavarsire duhovniceasca, incat contemplau slava sfintilor din ceruri; au trait 6 ani aceasta stare, si totusi – este cumplit sa o spunem – s-au pierdut”. El mai citeaza cazul unor martiri ce au indurat chinuri groaznice, dar totusi au cazut. Cat despre iertarea pacatelor, Duhul Sfant graieste prin gura proorocului Iezechiel: “Dar daca cel rau se intoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a facut si pazeste toate legile Mele (…), nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi facut (…). Dar si dreptul, daca se abate de la dreptatea sa (…), toate faptele lui bune pe care le va fi facut nu se vor pomeni” (Iz.18,21-22,24)

Pastreaza-ti discernamantul, copila mea! Fii inteleapta ca sarpele si nevinovata ca porumbelul!

Trag mare folos din faptul ca traiesc intr-o incapere comuna si ca dorm alaturi de ceilalti, toti ingramaditi pe dusumele. Dumnezeu este unul, dar multe sunt caile care duc la El. Ne-o arata pilda Sfintilor Parinti: unii au inaintat in viata duhovniceasca practicand rugaciunea interioara, altii recitand psalmi, canoane si tropare. As mai adauga numai atat: Sfinti Parinti spun ca, chiar si la sfinti, cusururile firesti se pastreaza – si aceasta pentru smerenia lor.

Este cu siguranta foarte placut sa fii cu Mantuitorul pe Tabor; dar trebuie de asemenea sa fii cu El si pe Golgota; deci, inarmeaza-te cu rabdare! Cel ce are urechi de auzit sa auda (Lc. 14 35)

Domnul sa te lumineze!

*

21 februarie 1947

Iti doresc atat tie, cat si lu X., sa veti parte de un sfant post. Dumnezeu sa va ajute sa-l treceti bineplacut Lui si sa va bucurati de luminoasa inviere a lui Hristos.

Ai acum cartea Sfantului Varsanufie. Consult-o caci este foarte de folos. Poti gasi in indexul alfabetic intrebarile legate de problemele tale. Iti trimit o carticica ce contine o explicatie sistematica a invataturii morale a Sfantului Isaac Sirul. Citeste-o fara sa te grabesti.

Fiica duhovniceasca a parintelui X.X. nu-mi scrie. Sunt bucuros de asta, caci nu voiam sa intru in legatura cu multi oameni. Tu insa scrie-mi cand doresti! Iti voi raspunde cu dragoste, in masura puterilor mele. Imi doresc sa fii o adevarata credincioasa, in sensul deplin al cuvantului. Desigur, fumatul nu este bun, dar sunt mai aspru in ce priveste patimile sufletului: invidia, ranchiuna, judecarea, rautatea, ipocrizia, batjocorirea si dragostea de argint. Patimile trupului ne umilesc mult adesea. Mandria este mai rea decat toate; prin ea diavolul si-a pierdut stralucirea initiala pentru a deveni intuneric. Mandria este inventie diavoleasca. Cu voia lui Dumnezeu, vom discuta despre patimile sufletului cand ne vom vedea.

Fiica mea, doreste-ti smerenia si pana in clipa mortii nu te increde in tine insati! Nu ne sta noua in putere sa staruim in virtute: aceasta este lucrarea harului, pe care nu putem s-o pastram decat prin smerenie. Sfantul Ioan Scararul spune: “Acolo unde a fost o cadere ea a fost cauzata de mandrie“. Este un mare noroc pentru noi ca avem scrierile Sfintilor Parinti, deoarece ei vorbesc pe larg despre viata duhovniceasca. Desigur, e bine sa inaintam in viata spirituala sub indrumarea unui parinte duhovnicesc; este foarte periculos sa te conduci numai dupa carti. Este ca si cum o persoana ce nu a studiat medicina ar cere de la farmacie otrava in loc de medicamente potrivite.

[…]

Marele Staret Paisie Velicikovski, si el, s-a plans de lipsa indrumatorilor spirituali; el, care era experimentat in viata duhovniceasca, ne sfatuia sa ne calauzim simplu, vorbind cu persoane cu aceeasi viata duhovniceasca si citind scrierile Sfintilor Parinti. Deci, comunitatea voastra este cat se poate de utila, deoarece aici schimbati idei. Nu trebuie insa sa va tulburati daca apar unele neintelegeri – asa se se intampla si ascetilor. Dumnezeu este unul, dar cei ce merg spre El au orizonturi diferite. De aceea este de folos si profitabil sa ai un interlocutor ce-ti impartaseste modul de gandire. Sfantul Serafim spune: “Daca vrei sa-ti pierzi armonia sufleteasca, vorbeste cu cineva care are un alt fel de a fi decat tine”. De fapt asa se intampla. Daca este linistitor sa discuti cu o persoana, poate fi penibil sa discuti cu o alta: n-ai nimic sa ii spui si speri sa plece.

Deoarece ai volumul al doilea al Filocaliei, citeste Capetele Sfantului Isihie despre trezvie si rugaciune. Lupta impotriva gandurilor este aici foarte bine explicata. Citesc adesea aceasta carte; nu pot sa ma dezvat de ea si nu ma oboseste niciodata. Este sursa de inspiratie; chiar daca noi nu urmam sfaturile Sfantului Isihie este bine sa cunoastem esenta vietii duhovnicesti.

Ce scrisoare lunga ti-am scris, nu prea inchegata, dar asta nu face nimic.

Dumnezeu sa va pazeasca!

*

30 decembrie 1947

Hristos este in mijlocul nostru!

In ultima ta scrisoare, imi vorbesti din nou despre incercarile tale; insa acuma, multumita lui Dumnezeu, ele au trecut. Sfintii Parinti au spus ca nu exista mantuire fara suferinta. Acestea au doua avantaje. In primul rand, ne dau ravna catre Dumnezeu si ne invata sa-L multumim din tot sufletul. In al doilea rand, ele ne elibereaza de preocupari si griji inutile. In scrierile lor, vedem cum Sfintii Parinti se mahnesc si se descurajeaza ca si noi; ei chiar au incercat stari pe care au preferat sa nu le pomeneasca, ca sa nu tulbure si sa nu deznadajduiasca pe incepatorii in ale vietii duhovnicesti ca si noi.

Desigur, Dumnezeu ingaduie suferinta in masura in care fiecare o poate suporta. Suferintele ne smeresc; avem o oarecare infumurare sa dorim sa progresam in viata duhovniceasca prin propriile noastra forte. Or, prin suferinta, invatam smerenia si pricepem ca, fara ajutorul lui Dumnezeu, straduintele noastre nu sunt suficiente. Trebuie sa ne straduim sa practicam virtutile, dar izbanda depinde de har. Doar celor smeriti Dumnezeu le da Harul Lui. Iar fara intamplari ce ne smeresc este imposibil sa devenim smeriti!

Sfintii Parinti au expus in amanuntime in scrierile lor ceea ce trebuie sa fie o viata duhovniceasca plina de intelepciune; ori, doar facand aceasta experienta putem incepe sa intelegem scrierile lor. Daca te pui la lucru, daca-ti cureti inima de patimi, totul iti va deveni foarte limpede si pe inteles. Sfinti calugari, rugati pe Dumnezeu pentru pacatosii de noi si deschideti mintile noastre sovaielnice invataturilor voastre!

Tu-mi scrii ca indeletnicirile te distrag de la rugaciune. Pastreaza amintirea lui Dumnezeu in timpul activitatilor tale! Si asta tot rugaciune se cheama. Este bine ca aspiri la viata duhovniceasca si la rugaciune; este jumatate din calea mantuirii; pentru restul, Domnul te va ajuta sa inaintezi. Dar nu te incredinta acediei si nu-ti pierde curajul.

Imi spui ca parca nici macar nu ai inceput. Este un sentiment bun, ce te duce la smerenie. Este o regula a vietii duhovnicesti: cu cat ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atat mai mult ne vedem greselile si pacatele. Dumnezeu sa ne fereasca sa ne credem drepti! Dumnezeu sa va ajute si sa va elibereze de chinurile vesnice!

*

1947

Am primit biletul tau si-ti raspund. Totusi, nu lua cuvintele mele ca pe un ordin sau ca pe o regula, ci ca un simplu sfat, pe care poti sa nu-l urmezi, daca crezi ca el contravine Sfintei Scripturi si traditiei Sfintilor Parinti.

Nu te grabi si nu tanji inainte de vreme dupa stari sufletesti inalte.Fiindca intr-adevar, nu prin salturi, ci printr-o cale rabdatoare inaintam in viata duhovniceasca. Ai vazut deja in parte ceea ce nu-ti este de folos: cartile lumesti, politica si vizita oamenilor fara rost. Da, toate acestea sunt daunatoare celui preocupat de viata lui sufleteasca. Felul in care lupti cu patimile este bun; oricare ar fi patimile pe care le descoperi in tine lupta impotriva lor, si asta nu doar cu proprile tale forte, ci si cu ajutorul lui Dumnezeu. Acorda totusi mai multa atentie celei mai mari patimi cu care te afli in razboi. Mai afla si ca, desi nevointele sunt ale noastre, biruinta depinde de har. Harul ne este dat ca raspuns al smereniei, si nu al ascezei. Cu cat un om se smereste mai mult, cu atat harul il viziteaza mai des. Nu ne sta noua in putere sa staruim in virtute, ci harului!

Sa stii de asemenea ca omul nu se poate afla tot timpul in aceeasi stare launtrica. Este ca si cu vremea: exista schimbari. Este bine sa te afli pe Tabor, dar uneori trebuie sa ne aflam si pe Golgota. Cel ce vegheaza si are discernamant gaseste multe ocazii pentru a face experienta acestora. Sfantul Isaac Sirul a vorbit despre aceasta in cea de-a 46-a cuvantare a sa.

Scrii: “Am putina nadejde sa ajung acolo unde Sfintia Voastra mergeti”. Ia-ti inapoi aceste cuvinte! Judecata Domnului nu ne este cunoscuta: stim noi care va fi locul fiecaruia? Este imbucurator ca te-ai impacat cu X. Fa intotdeauna asa chiar daca, din partea ta, nu exista nici un motiv de discordie. Staretii de la Optino sunt pnevmatofori si hraniti de duhul Sfintilor Parinti. Ii stimez si ii respect in mod deosebit. In concluzie as spune doar atat: “Purtati-va sarcinile unii altora, si asa veti implini legea lui Hristos (Gal.6,2). Nu fa celorlalti ce nu-ti place sa ti se faca tie – iata o regula de aur! Adu-ti aminte mai des de ceasul mortii. Nu judeca pe nimeni, orice ar fi; daca judeci pe altul, vei cadea in aceleasi pacate. Nu poate fi altfel. Ma rog ca Dumnezeu sa te binecuvanteze.

*

5 ianuarie 1948

Domnul cunoaste slabiciunea noastra si ne-a dat cainta zilnica – si asta pana-n clipa mortii. Sfantul Ioan Scararul scrie: “Vechile obiceiuri ii chinuie adesea chiar si pe cei ce isi plang pacatele, si nu este de mirare. Cauza caderilor noastre este necunoscuta si nici o minte nu poate pricepe”. Mai spune: Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te indeparta de la calea Domnului, ci inainteaza cu indrazneala si fara nici o indoiala, ingerul tau pazitor iti va rasplati rabdarea”. Avva Dorotei a spus:Nu cel ce se imbata odata este betiv, ci cel ce bea tot timpul; si nu cel ce cade odata in desfranare este un desfranat, ci cel ce pacatuieste tot timpul”. Pedepsele sunt diferite si potrivite nivelului spiritual al fiecaruia. Trebuie sa fim ingaduitori cu cel care cade, incurajandu-i virtutile, pentru ca, fara sa aiba intentia de a pacatui, a cedat din neatentie ispitei: in schimb, pentru cel care nu face nici un efort, se impune o pedeapsa aspra, ca sa-si dea seama de asta si sa caute in continuare virtutile. Asa incat, unica ta slabiciune merita ingaduinta. Nu este nimic! Mai degraba esti incercata de un strop de mandrie. “Cum am putut face una ca asta?”

Dumnezeu sa te pazeasca!”

 (din: Cuviosul Ioan de la Valaam, “Fericirile”,  Editura Anastasia, 1997)

large

Legaturi:

***

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Despre inselare, Ioan de la Valaam, Mandria, trufia, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958)

  1. Cum sa te mai increzi in tine, mai ales in ziua de azi?!

    Cred ca toti – in genere – traind vremurile pe care le traim, realizam ca nu stam bine…

    -trebuie sa-ti accepti mizeria interioara si sa te rogi s-o curete Cel ce Este pentru ca ”toate le poate, cate le voieste” (unu’ la mana) si doi – daca te ajuta sa te despatimesti azi de una, maine de-alta…trebuie si i te rogi Lui, ca nu cumva sa se schimbe inima ta, crezand ca laurii izbandei iti apartin tie! De la noi – doar VOINTA, de la Dumnezeu VINDECAREA si PUTINTA!

    Iar trei la mana si, nu in ultimul rand – chiar daca esti paduchios, plin de bube si raios, sa i te rogi Lui – sa-ti randuiasca sfarsitul in stare de pocainta;

    In al patrulea rand – cred ca trebuie ceruta multa RABDARE (cu toptanul) pentru sine, prin suportarea celor ce vor sa vina peste tine: oameni si situatii care te pot darama si fizic, si psihic!

    Citeam in articol cum s-a transformat totul, aproape in ospiciu – batrani senili, neputinciosi, boli, mizerie multa (gandaci) si saracie!

    Si incerc (prin imaginatie), sa ma pun in locul staretului Ioan de la Valaam si, sincer! Judecand ”la rece” nu stiu daca as fi rezistat la asa-ceva…poate doar Dumnezeu sa-ti anestezieze starile de repulsie fizica si morala si sa iesi intreg la cap dupa asa-ceva!

    P.S. Ma adresez si voua admini: de ce credeti voi (aici, pe site) ca nu prea se mai comenteaza cand e vorba despre martiri, despre ceea ce au suferit ei in inchisori?
    Credeti ca celor care citesc, nu le pasa?
    Ba da!
    Dar, doare prea tare – asemeni unei imagini socante, care risca sa ti se impregneze in memorie, asa si despre sfintii inchisorilor comuniste – torturile lor sunt greu de digerat (indiferent daca sunt relatate prin scris – deci citit, audio sau video – ca film);
    -de ce?!
    Fiindca, oripileaza si zgarie (mai intai pe retina, la timpan si apoi, in suflet)!
    Iar, perceptia repetarii ORICAND a unor asemeni orori (mai rasate, mai rafinate) peste noi, cei de astazi – este/a devenit o probabilitate/ posibilitate, aruncandu-te vertiginos in REALITATE!
    Am spus intotdeauna, si sunt sigura ca sufletul simte, anticipeaza…si-atunci, instantaneu – are o atitudine de recul la ceea ce s-a intamplat candva, pentru ca STIE cumva, ca istoria se va repeta!

  2. Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Sale
    S-a mai terminat un studiu biblic ortodox:
    Despre păcat în Sfânta Scriptură
    http://binevestitorul.wordpress.com/2013/06/08/despre-pacat-in-sfanta-scriptura/
    P.S. Rog fraţii să mă anunţe despre eventualele greşeli sau omisiuni.

  3. Pingback: Sfaturi si incurajari duhovnicesti de la Cuviosul Ioan de la Valaam (III) – de folos si pentru POSTUL SFINTILOR APOSTOLI. Chemare la concentrare asupra lucrarii launtrice. Sa nu credem in vise! -
  4. Pingback: sa … | Maru
  5. Pingback: Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: “Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate“
  6. Pingback: NU TE DA BATUT IN LUPTA CU TINE INSUTI, NU ABANDONA DRUMUL LA JUMATATE! Prietenii paraliticului din Capernaum: conditia hotararii neabatute si a statorniciei in viata duhovniceasca: “Lucreaza dupa putere!” -
  7. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) -
  8. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  9. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  10. Pingback: PREDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  11. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  12. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  13. Pingback: Fericitul Parinte PAISIE DE LA SIHLA (†18 octombrie), cel care a deschis multora USA RAIULUI: “Tot timpul asta faci: cazi si te ridici… Nu te lasi in disperare” -
  14. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit CU DUREREA INIMII e si pazit cu grija“ | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE SAROV, invatatorul pocaintei si TAMADUITORUL DEZNADEJDII (II). Ce rugaciuni – “antidot” recomanda in mod special Cuviosul? NECESARA CORECTARE A UNEI PARERI GRESITE: “Fara a merge pe calea pocaintei, oamenii incea
  16. Pingback: Din scrisorile duhovnicesti ale Sfantului Ignatie Briancianinov: PACEA DUHULUI SFANT si “LUCRAREA SANGELUI” NOSTRU: “Mai bine sa fii socotit nestiutor din pricina neputintei mintii tale de a se sfadi decat intelept din pricina nerusinari
  17. Pingback: Sfaturi si incurajari duhovnicesti de la Cuviosul Ioan de la Valaam (III) – de folos si pentru POSTUL SFINTILOR APOSTOLI. Chemare la concentrare asupra lucrarii launtrice. Sa nu credem in vise! | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  19. Pingback: CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Din SCRISORILE SFANTULUI NECTARIE catre ucenicele sale monahii – pilde de IUBIRE SI GRIJA PARINTEASCA PLINA DE DISCERNAMANT: “Cu trupuri bolnavicioase nu se poate ajunge la sporire duhovniceasca pentru cei care nu s-au desavarsit. Voi AVETI NE
  21. Pingback: LEPADAREA LUI PETRU si PRIVIREA LUI IISUS. “Fara ispite si caderi, omul nu isi cunoaste slabiciunea”. Adevarata CAINTA ca “durere mistuitoare” pentru RANIREA DRAGOSTEI versus SPOVEDANIA FORMALA, DIN OBISNUINTA, fara frangerea inimi
  22. Pingback: “Să luăm locul care ni se potriveşte, acela care se află LA PICIOARELE DOMNULUI nostru şi să cerem mila Sa”. ÎN CIUDA PĂCATELOR NOASTRE, NĂDĂJDUIM! | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate