Duminica Ortodoxiei. CE INSEAMNA SA FIM CU ADEVARAT ORTODOCSI?

12-03-2011 Sublinieri

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Parintele Melchisedec Velnic (VIDEO, 2010)Predica la Duminica Ortodoxiei (despre MARTURISIREA SI APARAREA CREDINTEI)

 

Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sfantului Luca al Crimeei:

“(…) Poruncile Vechiului Testament, date de Dumnezeu prin Moise pe muntele Sinai, priveau păcatele grosolane – iar aceste porunci cer de la noi cea mai înaltă desăvârşire. Dar cui vorbesc eu despre cea mai înaltă desăvârşire? Oare nu sunt şi printre ascultătorii de acum oameni ce nu cunosc nici alfabetul creştinismului, care nu au făcut nici primul pas pe calea virtuţii?

Ascultaţi ce spunea marele arhiereu Ioan Gură de Aur turmei sale, cu care semănaţi în multe privinţe:

Văd că după Botez mulţi trăiesc în mai mare nepăsare decât cei încă nebotezaţi şi nu vădesc nici măcar un semn de viaţă creştinească. Iată de ce nici în piaţă, nici în biserică nu se poate face deosebire grabnică între credincioşi şi necredincioşi… Credinciosul trebuie să se vadă nu numai după dar, ci şi după viaţa înnoită. Credinciosul trebuie să fie luminător şi sare a lumii. Iar dacă nu luminezi nici ţie, dacă nu sărezi propria putreziciune, după ce să te mai cunoaştem că eşti credincios? După faptul că te-ai scăldat în apele sfinţite? Dar asta ţi se va face temei de pedepsire, căci mărimea cinstirii se face întru adaos de certare pentru cei ce nu vor să trăiască în chip vrednic de aceasta. Nu prin cele primite de la Dumnezeu trebuie credinciosul să strălucească, ci prin cele pe care le aduce de la sine, şi prin toate să se vădească: prin umblet, prin privire, prin înfăţişare, prin glas. Nu vreau să spun că trebuie să luăm ochii lumii, ci că trebuie să ne aducem la rânduială pe noi înşine spre folosul celor care ne văd.

Or, acum, dacă încerc să recunosc în tine creştinul, din toate părţile te arăţi tocmai pe dos de cum ar trebui: că dacă vreau să te recunosc după loc, te văd petrecându-ţi ziua la alergările de cai şi la spectacole şi în nelegiuiri, în adunările cele rele din piaţă şi în tovărăşia oamenilor stricaţi; dacă vreau să te recunosc după înfăţişare, te văd mereu râzând cu o înfăţişare dezmăţată, ca o curvă rânjită, ca o femeie pierdută; dacă vreau să te recunosc după haine, te văd îmbrăcat ca un comediant; dacă vreau să te recunosc după însoţitori, târăşti după tine paraziţi şi lingăi; dacă vreau să te recunosc după vorbe, nu aud de la tine nimic sănătos, nimic de trebuinţă, nimic folositor pentru viaţa noastră; dacă vreau să te recunosc după hrană, aceasta mai mare osândă îţi aduce.

Spune-mi, deci, după ce voi putea să te recunosc drept credincios, când toate cele spuse mai înainte arată cu totul altceva? Dar ce zic eu „credincios”?! Nu-mi pot da seama limpede nici măcar că eşti om: fiindcă atunci când dai din copite ca un măgar, împungi ca un taur, nechezi la femei ca un armăsar, te îmbuibi ca un urs, îţi îngraşi trupul ca un catâr, eşti ranchiunos ca o cămilă şi răpitor ca un lup, te mânii ca un şarpe, înţepi ca un scorpion, eşti prefăcut ca o vulpe, păstrezi veninul răutăţii ca o năpârcă, te războieşti împotriva fraţilor ca dracul cel rău, cum voi putea să te număr împreună cu oamenii fără să văd în tine semnele firii omeneşti? Căci iată, căutând să aflu deosebire între catehumen şi botezat, sunt în primejdie să nu mai aflu deosebire nici între om şi fiară. Dar ce zic „fiară”?! Fiara are una dintre aceste scăderi, în timp ce tu suferi de toate, întrecându-o cu dobitocia. Şi nici nu ştiu de ce te-am numit drac – căci dracul nici nu e rob tiraniei pântecelui, nici nu iubeşte avuţia. Aşadar, dacă ai mai multe scăderi şi decât fiarele, şi decât dracii, cum să te numim om, ia spune-mi? Şi dacă nu-ţi putem spune om, cum să te numim credincios? Şi – lucru mai rău – având o asemenea aşezare rea, nu ne gândim la sluţenia sufletului nostru, nici nu pricepem cât de urât este…”

Iată înfricoşătoarele cuvinte ale marelui sfânt, cuvinte rostite cu o mie cinci sute de ani în urmă, dar atât de proaspete şi acum! Oare nu sunt şi între noi oameni pe care ele îi privesc? Sunt, spre ruşinea noastră, şi încă nu puţini! Cum se poartă unii în biserică? Se împing, se ocărăsc, se înjură, se osândesc, clevetesc. De ce mai merg aceştia la biserică? De ce spurcă locaşul sfânt cu prezenţa lor? De ce smintesc inimile curate ale celor pentru care o asemenea profanare e de neîndurat?

Şi după ce se întorc de la biserică, ce fac? Îşi chinuie casnicii. Soacra rea îi otrăveşte zilele nefericitei nore, prigonind-o, blestemând-o şi înjurând-o pentru orice fleac, o bate, o alungă din casă, reuşeşte să o despartă de fiul ei, o aduce la sinucidere! Dar numai soacrele sunt aşa? Sunt şi nurori, fii şi fiice care îşi alungă părinţii şi socrii bătrâni din casă. Legea veche, a lui Moise, poruncea ca asemenea oameni să fie omorâţi cu pietre. Ei sunt cu duhul pe de-a-ntregul depărtaţi de Biserică.

Sunt şi creştini mincinoşi care fură, mint, îşi strică proprii copii! Un băiat de unsprezece ani a furat un caiet la şcoală. Tras la răspundere, a zis: „Eu văd cum mama ia mereu cărbuni de la vecina, şi am crezut că aşa trebuie”. Alt băiat, de doisprezece ani, minte întotdeauna – iar când i se spune că e urât să minţi, el răspunde: „Dar totdeauna mi se zice că trebuie să iau exemplu de la cei mari, iar eu aud în fiecare zi cum mama îi minte pe tata şi pe mătuşa şi îi înşală. Înseamnă că aşa trebuie”. O fată de cincisprezece ani îşi vopseşte buzele şi sprâncenele. Ea a învăţat asta uitându-se la mama sa, al cărei păr este deja cărunt. O, mamă nefericită! Ce-ţi înveţi fiica? Mereu mergi la biserică şi nu ai auzit ce spune Sfântul Apostol Petru:

Podoaba voastră să nu fie cea din afară – împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu (1 Pt. 3, 3-4).

Cuvintele acestea parcă nici n-ar atinge-o: ea nu-şi învaţă fiica cum să fie frumoasă cu inima, ci o învaţă la fals şi la minciună.

Iată că iese din biserică o femeie bine îmbrăcată cu o fetiţă de şase ani. Copilul, bun la suflet, vede un bătrân sărman şi îi dă o rublă. Mama ce face? Îşi pedepseşte copilul! Oare n-a auzit nicicând că la înfricoşata Judecată a lui Hristos nemilostivii vor fi trimişi în chinurile veşnice? Darmite să-l înveţi şi pe copil să fie nemilostiv, să-i interzici să facă fapte bune!

Ce îi aşteaptă pe toţi aceşti nefericiţi? Domnul nostru Iisus Hristos ne învaţă: Nu oricine îmi zice: „Doamne! Doamne!” va intra în împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Mt. 7,21). Acestor oameni, care merg mereu la biserică şi se socot creştini, El le va spune: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea (Mt. 7, 23) – plecaţi, ticăloşi, care cutezaţi să vă deschideţi gurile de năpârci ca să primiţi Trupul Meu şi Sângele Meu!

Temeţi-vă de mânia Dumnezeirii! Amintiţi-vă de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la faptul că celor care nu vor să trăiască potrivit făgăduinţelor date lui Dumnezeu, Sfântul Botez nu face decât să le sporească osânda. (…)”

***


***

Un extras din predica Sfantului Ioan Maximovici la Duminica Ortodoxiei:

Cu totii păcătuim, dar unii pacătuiesc si se căiesc, iar altii hulesc toate poruncile pe care le încalcă. Asa a fost si în vechime, când Arie si alti eretici au respins dogmele Sfmtei Biserici; adesea sufereau atunci credinciosii. Sufereau credinciosii pe vremea conducătorilor nelegiuiti care îi trimiteau în exil; astfel, Sfântul Atanasie cel Mare, din cei patruzeci si sapte de ani de episcopat, douăzeci de ani a petrecut în surghiun. Si alti episcopi tot asa au suferit pentru adevăr, au suferit si multi credinciosi; cu toate acestea, în curătia Ortodoxiei, ei s-au mântuit si au deschis portile vietii vesnice, portile Imparătiei Ceresti. Adesea biruiau necredinciosii, adesea împilau Biserica lui Hristos, dar apoi le venea vremea pieirii si a căderii, si sufletele lor erau trimise nu spre Impărătia Cerească, ci spre chinurile vesnice, în gheenă, la fel cum odinioară Hristos a trimis în iad sufletul lui Irod si pe al altora, care voiau să-i ia viata.

In fata noastră se află calea mântuirii sau calea pierzării. De Cruce s-au împiedicat si crestinii în vremea luptelor iconoclaste, când începuse prigoana sfmtelor icoane, când au început să fie distruse si alte odoare, printre care si Crucea Domnului. Si era vorba de cei care se numeau pe sine dreptcredinciosi, ba se socoteau si ortodocsi. Astfel, o sută cincizeci de ani a domnit erezia iconoclastă, până când, în sfârsit, a fost sfărâmată definitiv.

În ziua Biruintei Ortodoxiei sărbătorim biruinta lui Hristos asupra iconoclasmului si asupra tuturor diavolilor. Crucea Domnului i-a despărtit pe credinciosi de necredinciosi, pe cei care mergeau pe calea mântuirii de cei ce mergeau pe drumul pierzării.

La fel resping Crucea Domnului si iconoclastii de astăzi – protestantii si altii, care resping sfintele icoane; ei sunt gata să accepte în casele lor orice reprezentări frumoase ale evenimentelor evanghelice, însă neagă cinstirea sfintelor icoane, care ne aduc aminte că mântuirea se dobândeste pe o cale anevoioasă, pe o cale îngustă pe care a calcat Însusi Domnul lisus Hristos, pe calea luptei cu păcatele si cu viciile noastre, pe calea postului si a rugăciunii.

Aceasta nu recunosc cei ce doresc să vadă în crestinism doar ceva roz si splendid, prin care se poate ajunge la fericirea cea vesnică fără nici o silintă, fără nici o încordare, fără nici un fel de luptă cu propriile păcate. Ei merg pe drumul pe care a mers tâlharul spânzurat de-a stânga: ei tăgăduiesc toate legile pe care le-a dat Domnul cu gura Sa, care i-a trimis pe apostoli să le propovăduiască în întreaga lume; ei tagăduiesc scrierile si rânduielile pe care Sfânta Biserică Ortodoxă le păstrează cu sfintenie.

Si iată că prin Cruce unii se mântuiesc spre cunoasterea teologiei, spre cunoasterea Adevărului vesnic, iar altii, prin povara hulei, se coboară la chinurile iadului. Această cale largă se află în fata noastră, a ortodocsilor, si există si aici ispite care-i despart pe credinciosi, dacă ei vor si doresc sa meargă pe calea pe care le-a arătat-o Hristos. Cu totii păcătuim, cu totii încălcăm poruncile lui Hristos si legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc păcătosi din pricina căderii lor si se căiesc de greselile lor, iar altii, în loc de aceasta, resping însesi legile si nu voiesc să li se supună, spun că aceste legi s-au învechit, că nu mai este nevoie de legi, că noi am fi mai destepti decât cei care au dat legile Bisericii, pe care Insusi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii si arhiereii Săi. Iată cele două căi care se află în fata voastră: calea tâlharului întelept si calea tâlharului care, prin povara hulei, s-a coborât în iad.

Tot în fata noastră se află acum si acele opere nemuritoare. Ei [iconoclastii de astăzi] sunt gata să accepte imaginile dacă sunt bine pictate, dacă sunt frumoase si desfată privirea, altii cinstesc acele icoane în care sfintii sunt reprezentati în suferintă, unde sunt înfătisate nevointele lor mucenicesti, posturile si rugăciunile lor si diverse lucruri neplăcute la suprafată, dar frumusetea lăuntrică se vede în aceste imagini sfitite. Aceasta este, fratilor, calea celor doi tâlhari. Unii doresc mântuirea, altii doresc doar desfătarea în lumea aceasta si, când nu o primesc, hulesc legile care sunt date pentru mântuirea noastră.

Si acum pot apărea între noi diverse separări. Dar întrucât legile Bisericii lui Hristos sunt neschimbătoare, crestinul trebuie să se supună legilor si rânduielilor Bisericii, indiferent de felul în care altii se raportează la ele, indiferent dacă societatea este binevoitoare sau ostilă fată de ele. Cei ce-i sunt credinciosi lui Hristos îl urmează pe calea acelor legi, pe calea rânduielilor păzite cu sfintenie de Sfânta Biserică. Iar cei ce-si doresc înlesniri fără masură si bucurii în lumea aceasta pământeana, care va pieri mai devreme sau mai târziu, aceia preferă alte legi, nu pe cele ale Bisericii, ci pe cele care le permit să trăiască asa cum vor si să gândească după bunul lor plac, să-si aseze voia lor proprie deasupra Duhului Bisericii – Duh dat de Insusi Domnul Dumnezeu – si îi cheamă si pe altii să le urmeze calea.

Este posibil, fratilor, ca în curând iarăsi să aveti parte aici de tulburări, si unii dintre voi să vă cheme să mergeti pe calea tăgăduirii legilor sfinte si să vă supuneti numai legilor stăpânirii omenesti. Temeti-vă de această cale! Temeti-vă de calea pe care a mers tâlharul din stânga, căci prin povara hulei, prin povara hulirii lui Hristos, s-a dus la moartea cea vesnică. Cei ce hulesc legile Bisericii Îl hulesc pe Hristos însusi, Care este Capul Bisericii, căci legile Bisericii sunt date de Duhul Sfânt, prin apostoli. Iar legile locale sunt întemeiate pe aceleasi legi, pe legile si pe canoanele Bisericii. Să nu ne credem mai întelepti ca arhiereii care au rânduit pravilele Bisericii, să nu ne socotim mai învătati. Ci să strigăm smeriti, împreună cu tâlharul cel întelept: „Pomeneste-mă, Doamne, întru Împărătia Ta!

Rugati-vă pentru iertarea păcatelor. Daca ne îndepărtăm de legile Bisericii, dacă le încălcăm necontenit, rugati-vă ca Domnul să ne miluiască si, împreună cu tâlharul [cel bun], să ne ducă în împărătia Cerească. Atunci nu vom merge pe calea pe care a mers tâlharul nelegiuit, care a rămas nelegiuit până la sfârsit si s-a coborât în gheenă – de care să ne izbavească Domnul pe toti. Amin”.

(intreaga predica AICI)

***

Din predica rostita la Duminica Ortodoxiei, in 1971, de Fericitul Arhiepiscop Averchie Tausev, prietenul apropiat si fratele in duh al Sfantului Ioan Maximovici:

“(…) Cand Biserica lui Hristos a biruit in lume, el a starnit impotriva-i o noua si chiar mai primejdioasa prigoana, anume cea dinauntrul Bisericii – asa cum inaintevestise Sfantul Apostol Pavel in convorbirea sa cu preotii efeseni – s-au ridicat oameni “graind lucruri stricacioase” (Fapte 20,30). Pavel i-a numit pe astfel de oameni “lupi rapitori” (Fapte 20, 29). Acestia erau asa-numitii “eretici” care au cautat sa rastalmaceasca adevarata invatatura a lui Hristos despre credinta si evlavie, ca sa faca zadarnica pentru oameni aceasta invatatura. Cand aceasta s-a intamplat, Sfanta Biserica, prin cei mai buni slujitori ai sai, a ridicat armele impotriva acestor eretici pentru a apara invatatura ei cea adevarata, nedeformata. Atunci au inceput sa fie convocate mai intai “sinoade locale” si apoi “ecumenice“. Din toate colturile pamantului s-au adunat episcopi si, prin Duhul Sfant, au dat glas Adevarului celui curat si nestrambat, urmand pilda Celui Dintai Sinod Apostolic din Ierusalim (Fapte 15, 6-29).

De asemenea, i-a despartit pe eretici de Biserica si i-a anatemizat. Aceasta era in accord cu porunca limpede data de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a spus: Iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagan si ca un vames (Matei 18, 17); si in acord cu porunca Sfantului Apostol Pavel, acest mare “Apostol al neamurilor” care a spus: Ci chiar daca noi sau Inger din Cer va va binevesti altceva afara de ceea ce v-am binevestit noi sa fie anathema!“(Galateni 1, 8 ). Iar in alt loc, tot el graieste: “Cel ce nu-l iubeste pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa fie anathema. Maranatha! (Domnul vine)(1 Corinteni 16, 22).

In acest fel, ritualul nostru ortodox emotionant, maret si solemn, isi are incepatura de la Insusi Domnul nostru Iisus Hristos si de la marele Sau Apostol, chemat de El sa fie “apostolul neamurilor“, cu alte cuvinte al intregii lumi pagane. Incepand din veacul al IX-lea, Sfanta Biserica a hotarat ca acest ritual trebuie oficiat in prima Duminica a Sfantului si Marelui Post si ca aceasta zi se va numi “Duminica Ortodoxiei”.

Acest ritual, frati si surori, este deosebit de important si plin de insemnatate in cumplitele vremuri pe care le traim, vremuri in care credinta ortodoxa este sovaielnica si nestatornica. Aceasta sovaielnicie si nestatornicie a credintei ortodoxe se datoreaza tocmai acelor persoane care s-ar cuveni sa o intareasca si sa o sprijine in sufletele credinciosilor. Cei care ar trebui sa fie stalpi ai Sfintei Ortodoxii – inalti ierarhi incluzand si ocarmuitorii anumitor Biserici locale – se departeaza de la adevarul Sfintei Ortodoxii. Este cumplit sa trebuiasca sa spui ca pana si ocarmuitorul Bisericii constantinopolitane, care e cunoscuta drept Biserica “Ecumenica”, omul socotit a fi ierarhul cel dintai al oricarei Biserici Ortodoxe, a parasit aceasta cale!

Neindoielnic, peste toate acestea stapaneste pecetea apostaziei, despre care a inaintevestit Sfantul Apostol Pavel (2 Tesaloniceni 2-3) – lepadarea de Hristos a crestinilor. Suntem acum fata in fata cu aceasta apostazie. Marea amenintare ce sta asupra credintei crestine, asupra credintei ortodoxe, este asa-numita “miscare ecumenica“, avand in frunte ceea ce se cunoaste drept “Consiliul Mondial al Bisericilor“, un corp care neaga doctrina unitatii si negreselniciei adevaratei Biserici a lui Hristos si incearca sa creeze din toate credintele deformate existente in prezent o “pseudo-Biserica” noua care, din punctul nostru de vedere, fara nicio indoiala va fi “Biserica” lui Antihrist, acea falsa biserica pe care o va ocarmui Antihrist, a carei venire se pregateste cu grabire in lume acum.

Din invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si a Sfintilor Parinti ai Bisericii, cunoastem ca Antihrist va fi ocarmuitorul atat religios, cat si politic al intregii omeniri: el va sta in funtea noii Biserici universale false; de asemenea, el va fi seful unui nou guvern mondial si va cauta sa supuna totul sub puterea sa absoluta.

Credinta ortodoxa – aceasta este “credinta Apostolilor“, credinta Sfintilor Parinti, este acea credinta pe care Parintii Apostolici, ucenicii directi ai Sfintilor Apostoli, dimpreuna cu Sfintii Parinti si Invatatori ai Bisericii si cu urmasii lor legiuiti, asezati de Duhul Sfant, au talcuit-o pentru noi in scrierile lor minunate si de Dumnezeu insuflate. Fratilor si surorilor, trebuie sa ne pastram statornici in aceasta credinta, daca ne dorim izbavirea cea vesnica!

Acum vom sluji dimpreuna cu dumneavoastra acest ritual ce are mare putere invatatoreasca, e emotionant si deosebit de solemn si care e alcatuit din doua parti: prima parte este rugaciunea Sfintei Biserici pentru toti cei care au ratacit sau au cazut de la adevarata credinta ortodoxa; in partea a doua, Sfanta Biserica rosteste teribila anatema impotriva tuturor invatatorilor mincinosi, ereticilor si schismaticilor care au staruit intru rautatea lor si care nu doresc sa se uneasca din nou cu Biserica cea adevarata a lui Hristos, ci lupta impotriva ei. Apoi vom canta “Vesnica pomenire” pentru toti aparatorii raposati ai Sfintei Ortodoxii si “La multi ani” pentru acei aparatori ai sfintei credinte si Biserici Ortodoxe care sunt inca printre cei vii”.

(in: “Apostazia si Antihristul dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008)

***

Parintele Serafim Rose: MIREASMA ORTODOXIEI SI FALSA “CORECTITUDINE”.

Cum putem fi ultra-ortodocsi (rationali), fara sa mai fim si… crestini simpli?

(….) În cazul convertitilor nostri este evident ca cei ce insista sau sunt convinsi sa primeasca Botezul dupa ce au fost membri ai Bisericii încearca, dintr-un sentiment de nesiguranta, sa primeasca ceva pe care taina nu îl da: siguranta psihologica, o compensatie pentru vechile esecuri din vremea cind era deja ortodox, un abonament pe viata la “clubul” celor care au dreptate, o “corectitudine” duhovniceasca automata. Dar acest act pune sub semnul întrebarii Biserica si slujitorii ei.

Daca preotul sau episcopul care ar primi asemenea oameni ar gresi (atit de mult încit sa fie necesar apoi ca întreaga rinduiala a primirii sa fie savirsita din nou!), s-ar crea un soi de Biserica în Biserica, un cliseu care, spre deosebire de „cei mai multi episcopi si preoti”, are întotdeauna “dreptate“. Si desigur ca aceasta este cea mai mare problema de astazi – si chiar a vremurilor ce vor urma [subl. trad.]. Este foarte greu sa te lupti cu ea, pentru ca ti se ofera raspunsuri “simple si clare” la toate întrebarile, iar instabilii nostri convertiti gasesc ca acesta este raspunsul la toate nevoile lor.

Citeodata am vrea sa credem ca toata “problema parintelui Pantelimon” din Biserica noastra este doar o chestiune de accente diferite care, în final, nu vor fi teribil de importante. Dar cu cit analizam mai mult, cu atit ajungem sa credem ca treaba e mult mai serioasa decit atit, ca de fapt se formeaza un “sectarism ortodox” pe cheltuiala (si spre paguba) poporului nostru simplu. Pentru aceasta, cei ce sunt constienti de acest lucru, trebuie sa fie “ravnitori conform cunostintei”. În trecut, Biserica a supravietuit unor ispite mai mari, dar ne temem pentru convertitii nostri, ca nu cumva în simplitatea lor sa fie atrasi în vreo secta si/sau în afara Bisericii.

Dumnezeu este cu noi! Trebuie sa sporim în credinta”.

Cel ce voieste sa ramina în adevarata traditie a Ortodoxiei va trebui sa fie ferm hotarit si rivnitor, fara a înclina spre fanatism, fara sa creada ca ar putea sa-i învete pe episcopii nostri ce sa faca. Mai presus de toate, trebuie sa ne nevoim sa pastram adevarata mireasma a Ortodoxiei, fiind macar putin “afara din lumea aceasta”, detasati de toate grijile si politica acestei lumi sau chiar de cea bisericeasca, hranindu-ne din mancarea nelumeasca pe care Biserica ne-o da cu prisosinta.

Bine scrie Batrinul Macarie într-o scrisoare: “Fanatismul limiteaza modul de gindire al omului, dar adevarata credinta da libertate. Aceasta libertate se descopera prin fermitatea omului în toate momentele de fericire sau de tristete”. Acea libertate este un semn al Ortodoxiei (…) Dar, pentru a simti aceasta, trebuie sa avem mireasma Ortodoxiei. Sa nu o pierdem!

“… ce rau nemasurat a fost facut Bisericii Ortodoxe din Grecia de ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au „dreptate” si ca toti ceilalti se inseala. Corectitudinea poate deveni cu adevarat o „boala” atunci cand este administrata fara dragoste, toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a cuiva.O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia.

Vadit printre ortodocsii de astazi – si cu siguranta ne va insoti si in anii ’80 – este duhul lumesc, prin care Ortodoxia isi pierde din savoarea sa, ce se manifesta in miscarea ecumenica, impreuna cu reactia impotriva acesteia, care este deseori exagerata, exact din cauza aceluiasi duh lumescce se gaseste intr-insa.

Trebuie sa ne straduim ca marturia misionara pe care o dam sa ajute la plamadirea nu a unor experti in litera legii, reci, calculati, “corecti”, ci a unor crestini calzi, iubitori, simpli – macar pe cat ne va ingadui aroganta noastra fire apuseana.

Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe Hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau “corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere. Vladimir Soloviev, in parabola sa asupra Antihristului, are o introspectie valoroasa, scriind ca Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi – “ortodocsi, dar nu si crestini”.

Este de o importanta vitala ca vocea Ortodoxiei sa fie una adevarata, adica patristica. Din nefericire, se intampla uneori, indeosebi in focul disputei, ca pozitii fundamental Ortodoxe sa fie exagerate de o parte, si intelese gresit de cealalta, si astfel o impresie cu totul inselatoare se creeaza in unele minti ca cauza adevaratei Ortodoxii astazi este un fel de “extremism”, un fel de “replica de extrema-dreapta” la cursul de “aripa-stanga” urmat de unii ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe. O astfel de viziune politica a luptei pentru Ortodoxie este complet falsa. Aceasta lupta, din contra, are forma unei intoarceri la calea moderatiei, a intelegerii intre extreme; este ceea ce Sfintii Parinti numesc CALEA IMPARATEASCA.

Aplicand aceasta invatatura situatiei noastre, putem spune: calea imparateasca” a Ortodoxiei de astazi este o intelegere intre extremele reformismului si ecumenismului pe de o parte, si a “ravnei, dar fara cunostiinta” (Romani 10,2) pe de alta. Ortodoxia nu merge „in pas cu vremurile” pe de o parte, nici nu face din „strictete”, „corectitudine” ori „canonicitate” (bune in sine) o scuza pentru o auto-satisfactie fariseica, exclusivism si neincredere, pe de alta.

(integral la:

***

Parintele Mihail Stanciu: Ortodoxia = Smerenie și Dragoste

Spunea Părintele nostru Sofian că trăsăturile fundamentale ale Ortodoxiei sunt smerenia și dragostea. Cu aceste frumuseți și puteri ale sufletului mărturisim și noi ascultarea de Dumnezeu și dăruirea către semenii noștri. Smerenia și dragostea sunt roadele pe care ni le caută Dumnezeu la vremi de cercetare și încercare… Întru acestea arătăm, de fapt, cât de ortodocși suntem.

Prin smerenie și dragoste devenim și noi ucenici ai Domnului, ne integrăm și noi în trupul lui Hristos, în comunitatea Bisericii, răspunzând chemărilor Mântuitorului nostru: ”Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2) și ”Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. (Ioan 13, 34-35)

Cu smerenia punem începutul urcușului duhovnicesc, al înnobilării și îmbunătățirii vieții, iar cu dragostea deschidem și altora acest drum pe care nu trebuie să-l săvârșim singuri. De fapt, cu cât deschizi mai multor semeni drumul către împărăția lui Dumnezeu, cu atât mai mult înaintezi și tu pe acest drum împreună cu ei. Nu este un drum ușor, nici larg. Nu are scurtături, nu poți face salturi. Cu toții trecem printr-un lanț de încercări, de examene ale credinței prin care Dumnezeu-Tatăl nostru ne ajută să creștem. Nu să cădem, ci să ne mai ridicăm cu câte o biruință peste noi înșine.

Oare am trecut toate examenele, oare le-am ratat pe cele mai multe? Suntem notați cumva în catalogul lui Dumnezeu, în ”cartea vieții” (Apocalipsa 3, 5)? Cum ne mai putem îndrepta din căderile trecute? Din examenele căzute? Tot prin smerenie și dragoste. Căci Dumnezeu ne dă iară și iară șanse să ne pocăim și să iubim, să-L iubim smeriți și să-L mărturisim senini prin fapte, prin cuvinte și prin gânduri ziditoare de comuniune. Doar așa-L mărturisim pe Dumnezeu. De aceea, să fim smeriți că suntem ortodocși… Nu c-am fi meritat. Poate că nu puteam duce crucea căutării lui Dumnezeu în afara Bisericii, și de aceea ne-a întărit și binecuvântat El cu harul Duhului Său Sfânt și Iubitor ca să-I mulțumim pentru aceasta și să mijlocim smeriți mântuirea celorlalți semeni care nu-L cunosc încă. Iubindu-i și pe cei ce nu-s ca noi, dorindu-le mântuirea lor precum ne-o dorim și nouă.

Totuși, mă tem… că din prea multă ”ortodoxie” nu le dorim mântuirea neortodocșilor. Poate nici a tuturor ortodocșilor… Și tare mă tem să nu o ratăm și noi… Ar trebui să ne bucurăm când întâlnim un neortodox, sau un ortodox rătăcit. Să mulțumim Tatălui nostru că ne-a dat o nouă șansă a mărturisirii iubirii Lui și a lui rugându-ne pentru mântuirea lui, purtându-i neputințele, răbdându-i neștiințele, pansându-i rănile și alinându-i durerile… Și pentru el a venit Hristos. Și ni l-a adus nouă înainte ca să-l îngrijim, nu ca să-l judecăm. Ca să-l luminăm prin iubire, nu ca să-l întunecăm prin izgonire. Ca să-l ajutăm, nu ca să-l anatematizăm. Ca să-l împodobim cu harul lui Hristos, nu ca să-l dezgolim de orice virtute… Nu care cumva din nedibăcia noastră vreun suflet să se smintească și calea mântuirii să fie defăimată!

Ne trebuie, e drept, multă înțelepciune, multă răbdare și gingășie ca să-L mărturisim pe Hristos, fără agresivitate, fără aroganță, fără îndârjire. Să fim creștini adevărați, smeriți și iubitori. Dar pe cât de râvnitori suntem când ne rugăm pentru noi, la fel de râvnitori se cade să fim și când ne rugăm pentru ceilalți. Pentru că Însuși Dumnezeu-Tatăl nostru iubitor ”voieşte ca toţioamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). Să ne rugăm și noi împreună cu Sfântul Siluan Athonitul:

Așa cum ai dat Apostolilor Tăi pe Duhul Sfânt

și ei Te-au cunoscut pe Tine,

așa, Doamne Iisuse Hristoase, dă tuturor oamenilor

să Te cunoască pe Tine

prin Duhul Tău cel Sfânt. Amin”.

***sunday-of-orthodoxy.jpg

***

***

Alte omilii la Duminica Ortodoxiei:

Sf. Nicolae Velimirovici

Sf. Ignatie Brianceaninov

Parintele Cleopa

Pr. Gheorghe Anitulesei (audio)

Parintele Efrem Athonitul


Categorii

1. Slider, Cuvantul ierarhilor, Duminica Ortodoxiei, Ecumenism, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Teofan, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Marturisirea Bisericii, Parintele Melchisedec Velnic, Parintele Mihail Stanciu, Parintele Serafim Rose, Pastorale, Sfantul Ioan Maximovici, Sfinti Parinti recenti, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

48 Commentarii la “Duminica Ortodoxiei. CE INSEAMNA SA FIM CU ADEVARAT ORTODOCSI?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Am recitit cu mahnire cuvintele pr. Seraphim Rose contra Sfantului Botez. Tineam minte ca pr. Seraphim a vorbit frumos contra zelotismului, dar uitasem ca a considerat zelotism ingrijorarea unora cu privire la “primirea prin Mirungere” in Biserica. Este bine sa fim constienti ca a fi cu adevarat ortodocsi nu inseamna a fi zelotisti, ca zelotistii fara minte carora nu li se pare suficient de ortodoxa Biserica si atunci se rup de Ea si-si fac bisericutzele lor schismatice. Pe de alta parte, refuz sa cred ca a fi cu adevarat ortodocsi inseamna a relativiza Sfintele Taine, in cazul de fata Sfantul Botez. In problema Botezului avem de altfel o carte foarte buna a pr. Ghiorghios Metallinos, “Marturisesc un Botez”, care costa cativa lei la libraria Evanghelismos, putand fi comandata si online, dar care poate fi citita si pe internet sub forma de pdf scanat. De asemenea, in problema zelotismului exista o carte a pr. Epifanie Theodoropoulos, de asemenea foarte buna, care si ea poate fi citita pe internet, “Cele doua extreme: Ecumenismul si stilismului”.

    Ca o concluzie a opiniei bine argumentate a Pr. Epifanie, cine fuge — fara discernamant — de ecumenism da in stilism (sau la modul general in zelotism, ca unii pot sa fie deja pe vechiul calendar, daca de exemplu sunt rusi) si invers. Mi se pare ca acceptarea primirii “iconomice” prin Mirungere a convertitilor, ca evitare a zelotismului, sare peste cal in partea cealalalta, in ecumenism: una din conceptiile ecumeniste este ca poate ereticii au si ei totusi putin Har in tainele lor, sau macar in botezul lor.

    Daca a primi pe toti convertitii prin Sfantul Botez este zelotism, atunci si Sfantul Munte este zelotist, caci acolo aceasta este practica normala. Nu sunt primiti la Sfanta Impartasanie crestinii ortodocsi “primiti prin mirungere”, iar preotii in aceastra situatie nu sunt primiti la slujire. Cine vrea sa fie primit, este botezat. De asemenea, cand un prieten american care se pregatea sa devina ortodox a venit in Romania acum cativa ani, am fost cu el la Petru Voda si pr. Iustin Parvu a randuit sa fie botezat, ca nu cumva, fiind “primit prin iconomie” in America, sa ramana nebotezat (intr-adevar, de atunci el n-a mai avut posibilitatea sa vina in Europa).

    Ce sa mai spunem de Serafim Larsen, un danez care s-a convertit la Ortodoxie? Se gasesc pe internet marturiile lui atat scrise, cat si sub forma de film. A fost “primit prin Mirungere” in tara lui, insa suferea in continuare din cauza unor influente demonice cu care s-a ales in urma unor practici “spirituale” pagane orientale. Vizitand Romania, un ieromonah de la o manastire l-a botezat si nu numai ca a scapat de suferinta lui, dar a avut si descoperirea ca Hristos il imbratiseaza in apa Sfantului Botez.

    Nu stiu de ce pr. Seraphim a scris ce a scris, probabil vedea ca se profileaza noi pretexte pentru schisme, dar in orice caz cuvintele lui n-ar trebui sa adoarma constiinta nimanui care se pregateste sa fie primit sau care a fost primit in Biserica numai prin Mirungere.

  2. @ Ana Elisabeta:

    In Biserica au existat dintotdeauna si exista si astazi principiul iconomiei, complementar celui al acriviei, in aplicarea canoanelor Bisericii si in administrarea Tainelor, (folosit in situatii inca si mai “scandaloase” de catre mari Sfinti Parinti). Dupa acrivie, categoric ca Botezul ortodox este necesar convertitilor si e foarte bine ca Sfantul Munte tine aceasta linie, dar Parintele Serafim ne surprinde tocmai acolo unde gandirea noastra se blocheaza in supercorectitudinea autosuficienta siesi, care rateaza tocmai esentialul: “mireasma” Duhului Ortodoxiei. Exact despre aceasta erau fragmentele selectate, tocmai pentru a combate aceasta viziune reductionista a unei Ortodoxii a mintii, aducatoare cu sine a ispitei trufiei “celui care stie” si a criticismului vesnic nemultumit, care are tot timpul ceva de protestat fata de deciziile mai-marilor, inclusiv ale ierarhilor celor mai sfinti (cum era cazul in vremea Parintelui Serafim cand ajungeau contestati pana si Vladici ca Nectarie sau Ioan Maximovici – in cazul de fata era un altul). Tocmai asta a incercat Parintele Serafim Rose, sa ne invete sa intram intr-o cu totul alta abordare, intr-o alta “paradigma”, daca vreti, sa ne scoata din ispita duhului criticist si din judecatile rationalist-dogmatice si sa ne ridice la nivelul duhovnicesc al intelegerii, fara a relativiza in acelasi timp nimic. Iata intreg contextul din “Scrisori”:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/04/despre-sectarismul-ortodox-si-inselarea-dreptilor-hipercriticisti-pur-si-simplu-actual-iii/

    “28 Ianuarie/10 Februarie 1976

    (…) Deja am vorbit cu L., ne-am si scris despre aceasta abordare rasfatata a Ortodoxiei – plina de palavre, care “stie ce se-ntimpla”, care are “raspunsul exact” la orice problema, conform cu ceea ce spun “specialistii”. Încep sa cred ca aceasta e problema ei principala, care nu îl priveste în mod direct pe parintele Pantelimon.

    Un exemplu: ea este îngrozita de faptul ca T. a fost primita în Biserica [venind din romano-catolicism] fara Botez… “E gresit”, zice ea. Dar noi nu vedem nimic gresit; e de datoria preotului si a episcopului sa decida, si deci nu e treaba noastra (cu atit mai putin a ei). Rinduiala prin care ea fost primita a fost de mult aprobata prin iconomie, si poate ca în acest caz a fost cea mai buna solutie, deoarece T. ar fi putut ezita si mai mult în fata Botezului. Pogoramantul Bisericii a fost întelept. Dar L. ar vrea ca cineva “sa-i citeasca Vladicai Antonie hotarirea Soborului” pe aceasta tema. Dragul meu, el a fost aici, compunind hotarirea care permite explicit episcopilor sa se foloseasca de iconomie ori de cite ori doresc! Nu ne place deloc aceasta atitudine, pentru ca introduce în atmosfera Bisericii tulburari complet inutile. Iar daca are de gind sa-i spuna lui T. ca ea nu este cu adevarat o membra a Bisericii Ortodoxe, ar putea pricinui rani de nespus în sufletul ei.

    Un alt exemplu: L. era foarte bucuroasa ca Q. a fost botezata [dupa ce fusese de mai multi ani membra a Bisericii Ruse din Diaspora]: în sfirsit, a procedat “drept”! Dar pe noi nu ne multumeste deloc aceasta atitudine, pentru ca vedem din partea ei un semn al unei imaturitati spirituale de proportii si un fanatism îngust din partea celor ce îl încuviinteaza. Sfintul Vasile cel Mare refuzase sa boteze un om care se îndoia de validitatea botezului sau, si aceasta deoarece el primise deja împartasanie de mai multi ani si era prea tirziu sa te îndoiesti atunci de calitatea lui de membru al Bisericii lui Hristos!

  3. Ana Elisabeta,
    Parintele Efrem, egumenul Manastirii Vatopedi, a tinut o serie de conferinte in Romania. Printre altele, a spus ca in Manastirea Vatopedi cei primiti in Biserica doar prin mirungere sunt considerati ortodocsi (ICONOMIA) si ii primesc la impartasit, dar pe cei care cer sa fie botezati in manastirea Vatopedi ii afunda de trei ori (ACRIVIA). Se referea la cei convertiti, evident.
    Nu am timp sa caut acum citatul exact, daca doriti, gasiti dvs in cartea “Cuvant din Sfantul Munte” aparuta prin osteneala Manastirii Oasa la editura Reintregirea.
    http://www.librariaortodoxia.ro/carti-ortodoxe/cuvant-din-sfantul-munte_3084

  4. Suntem prea putini ortodocsi pe pamantul acesta.Credinta asta este cea mai toleranta dintre toate si asta cred ca este o dovada ca se inspira si urmeaza viata Mantuitorului Hristos.Ca sa te vindeci si sa fii un om imbracat in haina noua trebuie sa ierti, ca si Iisus i-a ierata pe cei care L-au ucis dovedindca este mai bun ca ei.Daca nu ar fi facut asta spunand:,,Iarta-i ,Doamne ,ca nu stiu ce fac.! , ar fi devenit ca ei , rau.Iertandu-i pe cei care au facut rau , i-a facut frati ai Lui, fii ai Mariei, fii ai Dumnezeului Creator.Vindecarea sufletului vine prin iertare, post si rugaciune.Apoi trebuie sa-ti recunosti si greselile ca toti suntem supusi greselii si daca te-ai certat cu cineva in ziua aceea, pana apune soarele sa te si imapaci cu aceea persoana ca sa te ierte Dumnezeu.Cred ca ortodoxia nu va disparea chiar daca vor veni vremuri grele dupa cum spun vremurile pe care stim sa le citim, dar unii nu vrem sa le vedem sau ne facem ca nu le vedem.

  5. @ Admin & Cititor

    Nu am avut catusi de putin intentia sa incep o polemica cu privire la subiectul Botezului. De aceea am si oferit cartea pr. Ghiorghios Metallinos ca sugestie de lectura pentru cine are curiozitatea si nelinistea cea buna sa se documenteze — acum pot sa ofer si un link pentru ca nu ma mai ingrijoreaza ca-mi va intra mesajul in spam:

    http://www.evanghelismos.ro/carte/129/marturisesc_un_botez (de cumparat)
    http://www.teologie.net/data/pdf/marturisesc-un-botez.pdf (de citit online)

    Problema pe care am semnalat-o este ca opinia personala a pr. Seraphim Rose in aceasta problema apare sub titlul “Ce inseamna cu adevarat sa fim ortodocsi”. Este sustinuta cu o referinta la Sf. Vasile cel Mare, dar nu ni se spune exact ce combatea Sfantul: poate ca omul respectiv se indoia ca preotul care l-a botezat avea Harul preotiei din cauza unor pacate sau din cauza unei lepadari de credinta pe moment in timpul vreunei prigoane sau avea vreo alta conceptie eretica cu privire la Preotie, la Botez…

    Exemplul dat cu practica din Manastirea Vatopedului accentueaza ceea ce am spus, ca un text cu privire la controversa “primirii prin mirungere” nu are ce cauta sub titlul “Ce inseamna cu adevarat sa fim ortodocsi”. Am gasit intamplator textul la care se refera “Cititorul” (cautand altceva ce n-am gasit). Suna asa:

    Intrebare: “Un catolic convertit la ortodoxie trebuie rebotezat?”

    Arhim. Efrem: “Ascultati, Biserica a facut in aceasta privinta un pogoramant. Il primeste cu mirungere. Noi, pe catolicii care vin in Sfantul Munte si au fost primiti la orto­doxie cu mirungere, ii impartasim. Daca insa vine un catolic si vrea sa devina ortodox, noi il botezam pentru ca noi suntem pentru acrivie.”

    Mai jos insa spune: “In Sfàntul Munte cand botezam adulti, cand botezam romano-catolici, cat har simt acestia! Cati nu simt ca rugaciunea nu se opreste timp de o saptamana, nici macar o clipa!”

    Mi se pare foarte interesant ca acolo intrebarea nu era despre adulti sau despre romano-catolici, ci despre forma botezului (scufundare sau stropire), dar ca pr. Efrem a tinut sa faca aceasta marturisire cu privire la harul pe care il primesc cei care se boteaza desi “Biserica” a hotarit ca ei e suficient sa fie mirunsi.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/01/03/parintele-efrem-la-alba-iulia-2000-ii-biserica-este-una-nu-exista-alta-biseri%C2%ADca-botezul-se-face-numai-prin-afundare-nu-prin-stropire/

  6. @ Ana Elisabeta:

    “Nu are ce cauta sub titlul…”. Waw! Pana unde ati ajuns… Minunat. Ati inteles perfect! Cata dreptate avea parintele Serafim Rose, cu atat mai mult cu cat vorbea in pustiu! Grea patima prejudecata mintii. Mai mult de atat nici nu mai e de comentat.

  7. @ Admin

    Vad ca insistati sa nu incercati sa intelegeti ceea ce incerc sa spun. Deci nu stiu cine vine cu prejudecati in discutie…

    Post binecuvantat sa ne dea Domnul!

  8. Ma bag ca de obicei ca musca-n lapte.

    Tin minte o pilda din Patericul Egiptean (parca…) – de fapt cred ca era vorba de un avva induhovnicit – la a carui coliba veneau foarte multi calugari si credinciosi sa afle sfat, el fiind vazator cu duhul. El insa nu ii trata pe toti la fel: de vizitele unora era cat se poate de bucuros, pe cand cu altii era mofluz si scump la vorba. Cand a fost intrebat de ce pe unii ii sfatuieste pe larg iar altora le spune ca nu stie sa le raspunda, a raspuns: sunt unii care ma intreaba probleme teologice, de dogma etc. Astora nu am ce sa le raspund, pt ca nu ma pricep. Sunt altii care imi vorbesc de pacatele lor. Pe astia ii primesc bucuros, pt ca lupta cu propriul pacat o duc de o viata, stiu despre ce e vorba si e de folos sa ne sfatuim (bineinteles, redau din memorie).

    Cred ca subiectele de acest gen tr lasate in seama preotilor. Mai ales noi, femeile, sa ne batem capul cu astfel de lucruri cand clar nu vom fi confruntate in viata cu astfel de alegeri – asadar cand clar nu asta ne e crucea – nu stiu…sincer, mi se pare pierdere de vreme. Daca ne va bate gandul sa luam de barbat vreodata vreun convertit, cred ca s-or gasi niscai preoti induhovniciti si infomati care sa ne spuna ce si cum ar fi trebuit facut sau corectat 🙂

    Deci nu, nu cred ca astfel de preocupari tin de ‘nelinistea cea buna’, ci de una smintitoare, cam prea de dreapta ca sa zic asa…

    Sper sa ma iertati pt interventie, am facut-o din simpla onestitate. Stiu ca poate nu pica bine, dar pana la urrma nu conteaza critica, ci masura in care ea exprima un adevar. Lucru pe care va ramane dv sarcina de a-l verifica.

  9. Pingback: PREDICI AUDIO-VIDEO la DUMINICA ORTODOXIEI: “Hristos trebuie sa se faca ICOANA IN NOI! Ortodox – asta inseamna la urma urmei: sa poti sa privesti pe cel de langa tine ASA CUM HRISTOS TE PRIVESTE PE TINE“ | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Parintele Andrei Coroian despre ADEVARUL ORTODOXIEI si distinctia intre ECUMENICITATE si ECUMENISM. “Unirea creștinilor înseamnă ÎNTOARCEREA LA ORTODOXIE. Este necesar ca Biserica să nu cadă în în ecumenism, nu numai pentru a-și păstra ide
  11. Pingback: DE CE ICOANA NU E IDOL SI DE CE NE INCHINAM LA ICOANE?/ Sensul duhovnicesc al Duminicii Ortodoxiei: “Frumosul liturgic in absenţa rigorii dogmatice esueaza in sentimentalism siropos”/ INTERVIU CU IPS IUSTINIAN despre POST (video) | Cuvântul
  12. Pingback: MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI: “Chemarea crestinilor-ortodocsi este sa-si pazeasca inima lor smerita si in discernamant” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Arhim. Nichifor Horia: FARA DREAPTA CREDINTA SE SPURCA TOT, PRECUM UN GRAM DE BALEGAR STRICA TOATA APA CURATA/ IPS Teofan – predici audio trezitoare in prima saptamana de Post/ “ORTODOXIA NOASTRA NU-I MUZEU, CI VIATA”/ SFINTII 40 DE MUCE
  14. Pingback: Cuvintele Cuviosului Ioan Krestiankin la SARBATOAREA ORTODOXIEI | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Păzind dreapta credinţă, te sârguieşti tu să vieţuieşti după regulile acestei sfinte credinţe? | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI: "Chemarea crestinilor-ortodocsi este sa-si pazeasca inima lor smerita si in discernamant" - Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “CU MÂNTUIREA NU NE PUTEM JUCA! Nu putem arde tămâie şi la idoli, şi la sfinți”. PS MACARIE DRĂGOI – adevăruri dureroase despre ORTODOXIA ÎN LUMEA IDOLATRĂ DE ASTĂZI: “Nu am ajuns noi să trăim în vremuri în care raț
  18. Pingback: PASTORALA SFANTULUI SINOD din Duminica Ortodoxiei AVERTIZEAZA SEVER asupra pericolelor aduse de "ERA VIDEOCRATIEI" si asupra patimilor din sfera NARCISISMULUI si (AUTO)IDOLATRIEI induse de RETELELE DE SOCIALIZARE: "Suntem captivi, fără ni
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate