Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA

23-08-2010 Sublinieri

Va oferim in cele ce urmeaza un nou fragment extins dintr-un capitol al cartii unui intelectual anonim ce a imbracat haina monahala, Zeul tolerantei si descrestinarea crestinismului”, carte deja foarte cunoscuta si apreciata pentru explicarea si denuntarea intregii reţele ideologice contemporane a  minciunii institutionalizate, retele dezlantuite spre incercarea de distrugere, dinauntru si dinafara, a Bisericii lui Hristos, stalpul si temelia adevarului. O carte remarcabila prin analiza si decorticarea metodica, laborioasa a sistemului “corectitudinii politice”,  realizata intr-o maniera academica limpede, lipsita de echivoc, dar si extrem de echilibrata, dupa cum o dovedesc si precizarile clare din acest capitol, care, cu certitudine, nu va starni aceeasi incantare celor ce se vor simti vizati de el, precum cel despre TOLERANTA SI “CORECTITUDINEA POLITICA.

Dar este vitala pentru oricine doreste sa se mantuiasca si sa urmeze gandului lui Hristos, iar nu infierbantarii sangelui si nici logicii si dreptatii omenesti. Un om sincer si smerit in ravna sa va intelege unde se abate si  va lupta cu pornirile firii patimase, va fugi de inselare si “va prinde cu duhul” deosebirea esentiala intre “calea imparateasca” si “calea  compromisului”, intre dreapta socoteala si “caldicism”, intre ispitirea lui Dumnezeu si lasitate, intelegand si aplicand continuu indemnul la trezvie al Macabeilor:

“Nu ne vom abate de la închinarea noastră, nici la dreapta, nici la stânga! (1 Macabei 2, 22).

RAVNA SUFLETEASCA SI RAVNA DUHOVNICEASCA

„Trebuie să fim osârduitori şi fermi în Ortodoxia noastră, fără a fi fanatici”. (Parintele Serafim Rose)

„Doctorule şi învăţătorule, Părinte, tămăduieşte patimile sufletelor şi trupurilor noastre şi ne învaţă cum să ne păzim de smintelile ereticilor care şi azi hulesc Biserica. Iar tu, prin învăţătura ta, să-i întorci la dreptmăritoarea credinţă, ca unindu-ne prin dragoste, să te lăudăm pe tine aşa: Bucură-te Ioane Gură de Aur, prealuminate învăţător a toată lumea “. [Parintele Paisie Olaru, Icosul al 5-lea din Acatistul Sfantului Ioan Gura de Aur, in Acatistier]

Fiindcă am vorbit despre mişcarea ecumenică, am putea spune câteva cuvinte acum şi despre ceea ce s-ar putea numi anti-ecumenismul greşit”. O bună descriere a acestuia a făcut ieromonahul Damaschin în cartea ce relatează viaţa Fericitului Părinte Serafim Rose, în capitolul cu titlul Supercorectitudinea. De asemenea, pentru a ne izbăvi de această boală a sufletului, de folos este a se citi şi cartea Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme: Ecumenismul şi stilismul, şi mai ales cuvântul „Despre râvna sufletească şi cea duhovnicească” al Sfantului Ignatie Briancianinov. Acum am vrea doar să adăugăm câteva gânduri pentru a explica în ce constă această nouă ispită.

Sfântul Vasile cel Mare a scris multe pagini analizând care este mustrarea cea corectă, ştiind că este necesară şi aceasta câteodată, dar şi că trebuie făcută cu mult, mult discernământ şi iubire de oameni. Intr-un loc sfântul pune următoarea întrebare:

Din ce roade se cuvine să se probeze cel care mustră cu milă pe fratele care greşeşte?” Şi răspunde: „Mai întâi din cele cu totul deosebite ale compasiunii, după cele spuse de către Apostol că: «de suferă un mădular, împreună toate mădularele suferă»; şi că «cine se sminteşte şi eu să nu ard?» şi apoi dacă pentru tot păcatul de asemenea se zdrobeşte, şi pentru toţi cei care greşesc şi pentru cei care-i greşesc lui şi pentru cei care greşesc altuia, de asemenea se mâhneşte şi plânge, şi, când mustră, să nu strice chipul cel dat de Domnul” (Regulile mici, 182).

O altă mărturie despre delicateţea de care trebuie să dea dovadă creştinul aflam la Sfântul Ioan Scărarul:

De voieşti să scoţi ţandăra din ochiul altuia, să nu o scoti pe aceasta cu o bârnă, ci cu o pensă. Bârna este cuvântul greu sau purtările urâte. Iar pensa este învăţătura blândă şi mustrarea îndelung răbdătoare. «Mustră, zice, cearta, mângâie» (II Tim. 4, 2). Dar nu şi lovi” (Scara Raiului, Treapta VIII).

Boala noastră constă în faptul că mulţi dintre cei ce combatem ecumenismul (sau alte devieri de la adevăr), o facem dintr-o râvnă trupească sau sufleteasca. De multe ori, sub masca aşa-zisei râvne pentru adevăr şi nedespătimiţi fiind ajungem să-i urâm pe cei care nu mărturisesc credinţa ortodoxă. Dar cel care urăşte pe cel căzut în păcat (fie el erezie sau alt păcat), putem spune că este la fel de vinovat ca şi acela, căci un creştin sănătos întotdeauna va avea milă de fratele său, care e chipul lui Dumnezeu, şi va încerca cu multă dragoste şi înţelepciune să lucreze pentru mântuirea lui. Cel care are certitudinea trăirii întru Adevăr, nu va fi niciodată iritat, enervat sau clătinat de necredinţa sau greşita învăţătură altora. El, fiind neclintit în credinţa sa, va avea ca rod al harului, compătimirea şi blândeţea faţă de cei care încă nu au ajuns la cunoaşterea adevărului. Spune Sfântul Vasile cel Mare că cel blând este „cel neclătinat în toate judecăţile ce se fac cu sârguinţă spre buna plăcere a lui Dumnezeu” (Regulile mici, 191).

La concluzii asemănătoare a ajuns şi un celebru filozof al zilelor noastre care spunea într-un articol despre toleranţă:

„Sunt oare teroriştii fundamentalisti, fie ei creştini sau musulmani, cu adevărat fundamentalişti? Există o trasatura care îi distinge în mod limpede pe toţi fundamentaliştii autentici, de la budistii tibetani până la amişii din SUA: absenţa resentimentelor şi a invidiei, adanca indiferenţă faţă de felul de viaţă al necredincioşilor [la creştini e mila faţă de n.n.]. Fiindcă aceştia cred cu adevărat că şi-au găsit calea către Adevăr, de ce s-ar simţi ameninţaţi de necredincioşi, sau de ce i-ar invidia? Când un budist intâlneşte un hedonist occidental nici prin gând nu-i trece să-l condamne; el doar observă cum căutarea fericirii de către hedonist îi este dăunătoare. Aşadar exista un contrast foarte mare faţă de teroriştii pseudo-fundamentalişi care sunt extrem de deranjaţi, intrigaţi şi fascinaţi de viaţa păcătoasă a necredincioşilor – se poate chiar simţi cum, luptând împotriva celuilalt păcătos (the sinful other), ei de fapt luptă împotriva propriei ispite. Un aşa-numit ‘fundamentalist’ creştin sau musulman este o ruşine pentru adevăratul fundamentalism” [Slavoj Zizek]

Omul care se enervează când vede împotrivirea celui de altă credinţă, dă dovadă de nematurizare duhovnicească, de nesiguranţă în credinţa sa.

Sfantul Isaac Sirul ne arată că

începutul înţelepciunii celei după Dumnezeu este liniştea şi blândeţea; ele sunt pecetea unui suflet mare şi puternic, care gândeşte sănătos şi este în stare să poarte slăbiciunile oamenilor”.

Creştinismul nu înseamnă doar dreapta-credinţă, ci şi dreapta vieţuire: „o persoană ortodoxă este aceea care mărturiseşte adevărata credinţă şi care trăieşte în conformitate cu ea[Sfantul Ioan Maximovici, Ne numim crestini!].

După cum am mai arătat, râvna sufletească este o râvnă care nu are drept temelie poruncile Domnului, ascultarea de duhovnic şi despătimirea, ci este glasul firii căzute, pătimaşe. Este o râvnă lumească, adică se manifestă cu aceleaşi caracteristici ca la orice om sufletesc [despre care stim: “Omul sufletesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste (I Cor. 2, 14)].

Dacă omul lumesc îi vorbeşte de rau, să zicem, pe conducătorii ţării, noi ne vorbim de rău ierarhii Bisericii. Este acelaşi lucru, numai că s-a schimbat obiectul urii noastre. Şi după cum spunea un monah, suntem în aceeaşi horă „încinsă” de diavol: pe unii ne amăgeşte cu compromisurile de la dreapta credinţă şi pe alţii cu ura împotriva celor care le fac sau cu clevetirea lor şi astfel, toţi ne facem păcate. Acest lucru îl constata şi un celebru scriitor israelian, Amos Oz, în lucrarea sa, Cum să lecuieşti un fanatic:

„Aveţi mare grijă, fanatismul se ia foarte uşor, mai uşor ca orice virus. E uşor să vă infectaţi de fanatism chiar şi când încercaţi să-l înfrângeţi sau să-i ţineţi piept. E de-ajuns să citiţi un ziar sau să vă uitaţi la ştirile de la televizor ca să vedeţi cât de uşor devin oamenii fanatici ai antifanatismului, antifundamentalişti habotnici, cruciaţi antijihad”.

Această constatare psihologică despre o boală gravă a omului ce nu şi-a tămăduit încă puterile sufleteşti este adevărată atât în cazul fanatismului anti-eretic, cât şi în cazul „războinicilor” pro-toleranţă, care uneori dau dovadă de o intolerabilă intoleranţă faţă de cei intoleranţi.

Pe scurt, mustram şi certăm şi nicăieri nu se vede dragostea faţă de cel mustrat sau dorinţa de îndreptare a lui. Aproape că nici n-am vrea să se îndrepte, căci astfel nu am mai avea un vrăjmaş pe care să-l clevetim şi astfel să ne hrănim părerea de sine şi să ne lăudăm înaintea celorlalţi. Dar ne întrebăm: dacă mâine se vor întoarce toţi la Ortodoxie şi la viaţă sfântă, ce ar mai rămâne din creştinismul nostru? Sunt eu oare concentrat mai mult pe plângerea păcatelor mele şi spre dobândirea virtuţilor şi a smereniei, sau creştinismul meu constă in a afla cât de răi sunt alţii? Când vorbesc împotriva unuia şi a altuia, o fac cu durere şi dragoste sau ca un clevetitor şi din slavă deşartă pentru a creşte în ochii celorlalţi? Dacă nu fac aşa, atunci unde este asemănarea mea cu Cel „ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4) şi care „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni” (Mt. 5, 45). Starea noastră sufletească atunci când vedem fapte necuviincioase ar trebui să fie una de împreună-pătimire cu cel bolnav, de rugăciune smerită pentru el şi cu gândul că acela, când se va întoarce şi se va pocăi, mă va întrece pe mine cu mult în râvnă şi peste câţiva ani îi voi săruta sfintele moaşte, câindu-mă că l-am vorbit de rău! Deşi nu sunt acelaşi lucru erezia şi păcatul, totuşi în ambele cazuri se poate cădea într-o extremă a urii.

Iată cât de frumos descrie Sfântul Nectarie, Făcătorul de minuni, chipul celui ce are râvnă întru cunoştinţă. Insuşirile acestuia sunt:

„iubirea fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru aproapele său, blândeţea, îngăduinţa faţă de slujitorii şi închinătorii altui dumnezeu, bine-facerea şi bună-purtarea”.

Iar un scriitor filocalic spunea la rândul său că

„făra smerită cugetare adevărul este orb. De aceea se foloseşte de împotrivire, ca de-o călăuză, pentru a se rezema în ea când se osteneşte pentru ceva, dar nu află decât întăritura ţinerii de minte a răului“. [Ilie Ecdicul, cap. 46 din “Culegere din sentintele inteleptilor”, in Filocalia, vol. 4, trad. de Pr. D. Staniloae, Ed. Harisma, Bucuresti, 1994, p. 309.]

In hora fanatismului intră toţi cei pătimaşi, indiferent în numele cărei credinţe urăsc pe cei diferiţi. Comuniştii torturau în numele ateismului lor, iudeii răstigneau în numele legii lor, catolicii ardeau în numele „învăţăturii” lor, iar unii ortodocşi urăsc sub chipul râvnei pentru credinţă. Dar Cineva ne-a învăţat „o cale care le întrece pe toate” (I Cor. 12, 31). Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a adus singura învăţătură cu adevărat vrednică de a purta numele dumnezeiască, aceea a iubirii vrăjmaşilor. Domnul Iisus Hristos a spus STOP legii celei vechi a firii căzute, care zicea „dinte pentru dinte” şi ne-a dat poruncă noua să oprim la noi răul, să nu-l răspândim răspunzând la rău tot cu rău:

„Aţi auzit s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă impotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt (Mt. 5, 38).

In duhul acestui cuvânt dumnezeiesc şi Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc ne purtăm ca un „burete” faţă de ocări şi clevetiri. Să le absorbim în noi şi să nu le dăm drumul mai departe, ci să le evaporăm cu căldura iubirii vrăjmaşilor si a dorului pentru mântuirea celui căzut.

„Intr-o zi, mă plimbam cu cineva care ura evreii. L-am întrebat: «De ce?». A răspuns: «Pentru că sunt Antihrişti». Şi i-am spus: «Tu, un creştin, eşti plin de atâta ură? N-ai ajuns ucenic al Domnului nostru care a zis: Iartă-i că nu ştiu ce fac? Cum poţi să iei dreptatea în mâinile tale? Putem urî faptul în sine, dar nu pe cei ce l-au făcut!» Pentru că în momentul care ai ură pentru cineva în inima ta, toată pacea ta cu Dumnezeu este pierduta. El nu mai poate sălăşlui întru tine”. [Maica Gavrilia]

La păcatele celorlalţi, creştinii răspund cu de Dumnezeu inspirate fapte. Când comuniştii îi schingiuiau în închisorile de la Piteşti, Petre Ţuţea şi ceilalţi creştini de acolo au postit cu post negru şi astfel a luat sfârşit Fenomenul Piteşti. Când elevii Sfântului Nectarie păcătuiau, Sfântul se pedepsea pe sine cu post pentru îndreptarea lor.

Şi aşa ura din zilele noastre creşte din ce în ce mai mult, după profetia Domnului care a spus că „din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12), aşa încât cu atât mai mult trebuie să luptăm spre sporirea dragostei din inimile noastre şi să o răspândim cât mai mult în lumea ce are nevoie mai mult ca oricând de ea.

Această cale antinomică şi dumnezeiască, a iubirii celor ce ne prigonesc şi a jertfirii pentru cei ce păcătuiesc, şi-a arătat roadele în mii şi mii de cazuri de prigonitori, deveniţi mieluşei în faţa uriaşei iubiri, rod al harului dumnezeiesc, izvorâtă din sfinţii ce au ştiut să poarte greşelile fraţilor lor:

„El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. ...El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. … Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa” (Isaia 53).

O situaţie asemănătoare celei din zilele noastre a existat şi în vremea Sfântului Patriarh Fotie al Constantinopolului. Deşi acesta este mai mult cunoscut prin atitudinea sa fermă în apărarea dreptei credinţe apostolice, nu mai puţin important de subliniat este discernământul său duhovnicesc de care a dat dovadă în ce priveşte primirea iconoclaştilor înapoi în Biserică. Iată cum descrie Fericitul Părinte Justin Popovici situaţia de atunci:

„Lupta cu erezia iconoclastă nu a dus numai la căderea multora, dar a şi dat prilej unor laici, monahi şi preoţi, să dea naştere unor discuţii şi să împrăştie confuzie şi dezordine în viaţa bisericească. Sub pretextul luptei împotriva ereziei, aceşti oameni au continuat să necăjească Biserica chiar şi după ce furtuna trecuse. Datorită stricteţei exagerate a unora şi laxismului extrem al altora, au început să apară divizări între grupuri ce deveneau străine unul de altul, cauzând multă tulburare. Cei care creeau divizare erau zeloţii stricti care aveau obiecţii faţă de felul în care erau reprimiţi in Biserică iconoclaştii. În cadrul acestui grup se aflau călugări extrem de stricţi care acţionau în mod intenţionat necumpătat şi refuzau ascultarea faţă de episcopii lor. Din această pricină, Sinodul I-II din 861 a adoptat 17 canoane al căror scop era să împace pe toţi cei care căzuseră, în acord cu vechea ordine canonica. In timpul Patriarhului Metodie (843-847), iconoclaştii care se pocăiau erau primiţi cu dragoste înapoi în sânul Bisericii. Totuşi, unii monahi stricţi, acuzau pe Sfântul Metodie pentru toleranţa (îngăduinţa sa) şi chiar au rupt comuniunea cu el. După cum spunea şi Sfântul Fotie: «Erau certuri şi diferenţe între toţi, unii cu ceilalţi, şi toţi tindeau să rupă comuniunea cu ceilalţi»”.

Dacă citim scrierile acestui Sfânt vom observa echilibrul desăvârşit pe care îl realiza între intolerarea ereziei şi lupta asiduă pentru păstrarea unităţii creştinilor. Acest echilibru, prezent în Sfânta Biserică Ortodoxă nu este decât rodul harului Duhului Sfânt prezent aici şi care, prin coroana virtuţilor – dreapta socoteală, luminează pe ierarhi, monahi şi laici pe calea cea strâmtă între fanatism şi relativism.

Cu mult discernământ descrie Părintele Serafim Rose această stare:

„«Stricteţea» lor îi sileşte să se implice aşa de tare în politica bisericească încât problemele duhovniceşti devin cu totul secundare.In ce mă priveşte, ştiu că dacă ar trebui să mă aşez şi să mă gândesc ce nuanţă de «zelotism» este cea «corectă» astăzi, mi-aş pierde întreaga pace a minţii şi mi-aş pune mereu problema ruperii comuniunii, a felului cum li se va părea acest lucru altora, a «ce vor crede grecii» (şi care greci?) şi «ce va crede mitropolitul?». Şi nu aş mai avea timp sau înclinare să primesc insuflarea pustiei, a Sfinţilor Părinţi şi a minunaţilor sfinţi din vechime şi din vremurile moderne care au trăit într-o lume mai înaltă. In vremea noastră mai ales, nu este cu putinţă să fii cu totul detaşat de asemenea probleme, dar să nu punem carul înaintea boilor, (subl. n.) […] Noi, cei care dorim să rămânem în adevărata tradiţie a Ortodoxiei, trebuie să ne arătăm osârduitori şi fermi în credinţa noastră fără a fi fanatici (subl. n.) şi fără a îndrăzni să-i învăţăm pe episcopii noştri ce trebuie să facă. Şi, mai presus de orice, trebuie să ne străduim să păstrăm mireasma Ortodoxiei, fiind măcar puţin mai nelumeşti,desprinşi de toate grijile şi politicile, chiar şi ale Bisericii, hrănindu-ne cu hrana cea de dincolo de lume pe care Biserica ne-o dă atât de îmbelşugat“.

(cititi continuarea AICI)

(Din: „Zeul toleranţei” şi descreştinarea creştinismului. O privire ortodoxă, Editura Christiana, Bucuresti, 2009)

Din acelasi volum:

Va mai recomandam, pe aceeasi tema:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Razboiul nevazut, Stilisti/ schismatici, Vremurile in care traim, Zeul tolerantei si descrestinarea crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

90 Commentarii la “Fanatism si relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: SLUGA SUTASULUI. Predica audio importanta despre DISCRETIA CREDINTEI, INIMA MILOSTIVA versus “GENERATIA EU” SI PACATUL SUPERIORITATII CARE OSANDESTE. Cum pot ortodocsii, “noul Israel”, sa repete caderile “poporului ales”
  2. Pingback: Adevarul despre “reforma calendarului” si schisma din Biserica Ortodoxa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…” -
  4. Pingback: VINDECAREA FEMEII GARBOVE. Predicile Parintilor Cleopa, Arsenie Boca, PS Sebastian, episcopul Slatinei si Arhim. Nectarie, staretul Manastirii Sihastria Putnei (audio) despre FARISEISM, INVIDIE, IUBIRE SI RECUNOSTINTA -
  5. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS – cuvant esential despre UCENICI si FANI in Biserica -
  6. Pingback: Incercarile Vladicai IPS Hierotheos Vlachos: calomnii, defaimari si diversiuni din partea unei manastiri cu tendinte schismatice - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Parintele Nichifor Horia (Iasi) despre MARTURISIREA CREDINTEI, DISCERNAMANT, DRAGOSTE, ZELOTISM SI HABOTNICIE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Parintele Arsenie Muscalu despre INCREDEREA IN VISE si deosebirea intre RAVNA DUHULUI si RAVNA NEBUNA. Ce urmareste VRAJMASUL prin ispite de-a dreapta? -
  9. Pingback: Ce ne spune INVATATURA ORTODOXA A SFINTILOR PARINTI despre mucenicie si ispitirea lui Dumnezeu (II) -
  10. Pingback: In actualitate: PRIMITIVUL “MISTIC”, “VEDETA” DUHOVNICEASCA, “MINUNISTUL”, DREPTUL MANDRU, SARLATANUL RELIGIOS (II) -
  11. Pingback: Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe CALEA CEA STRAMTA, IMPARATEASCA: “Mai este cuvantul lui Dumnezeu dainuind pre pamant?” -
  12. Pingback: CADERILE “DE-A DREAPTA”. Noi invataturi si pilde de pateric romanesc culese de IPS Antonie Plamadeala. CONDITIILE FAPTELOR CU ADEVARAT MANTUITOARE -
  13. Pingback: MUSTRARE sau OSANDIRE? Adevarul evanghelic si patristic de capatai in chestiuni de o permanenta actualitate si de o cruciala importanta -
  14. Pingback: TOVARASUL CRIN, “LEGIONARII”, “EXTREMISTII” SI ADEVARATA MIZA: CRIMINALIZAREA CRESTINILOR SI A DISCURSULUI NATIONALIST. Cum este pusa in pericol legalitatea cinstirii SFINTILOR INCHISORILOR de un proiect de lege pur bolsevic inspir
  15. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos: MONAHISM SANATOS, MONAHISM BOLNAV - Recomandari
  16. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  17. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  19. Pingback: ATITUDINEA SFANTULUI NECTARIE FATA DE ERETICI sau “mersul pe sfoara” al Ortodoxiei, intre iubirea pentru cei aflati in ratacire si ravna dogmatica. CAUZELE SCHISMEI SI DE CE NU SE POATE FACE UNIREA CU CATOLICII | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: SANDU TUDOR impotriva extremismelor politice si pentru trezirea crestina: “Nu slujim nici dreapta, nici stanga. Sa ne dezmeticim, cat mai e vreme!” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: SUTASUL si SIMTAMANTUL PROFUND AL NEINSEMNATATII PROPRII: “Nu ne mântuim numai pentru că suntem creştini ortodocşi şi susţinem aceasta în mod intelectual. Luaţi aminte, voi credincioşii, care CREDEȚI CĂ SUNTEȚI DEJA MÂNTUIȚI… Ca
  22. Pingback: Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. P
  23. Pingback: “Şi noi ce facem, încă o dezbinare, încă o schismă, încă o grupare care se va crede de zilele viitoare ‘adevărata Biserică Ortodoxă’?…” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: SA PAZIM UNITATEA FAMILIEI BISERICII, tinand si marturisind credinta ortodoxa CU INTELEPCIUNE SI CU DRAGOSTE, “nu cu isterie si cu condamnari irevocabile ale altora”! CINE SE RUPE DE BISERICA, ACELA MOARE! “Slavă lui Dumnezeu, că nu ne
  25. Pingback: “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NE
  26. Pingback: “Nu ştiţi, oare, fiii cărui Duh sunteţi?” ISPITA “ULTIMATUMURILOR” si PRECIPITAREA RAVNEI FARA CHIBUZINTA/ De ce se pomeneste episcopul la Liturghie?/ SFANTUL SI MARELE SINOD… DIN LAUNTRUL NOSTRU ABANDONAT/ Litera si Duh
  27. Pingback: De actualitate: PARINTELE SERAFIM ROSE despre CALEA IMPARATEASCA, duhovniceasca si sanatos ortodoxa, care SE OPUNE SI ECUMENISMULUI sau MODERNISMULUI, DAR SI ZELOTISMULUI “SUPERCORECT”: “Sunt unii care doresc ca totul sa fie absolut simp
  28. Pingback: Fanatism și relativism – extremele pierzării – Chilia Buna Vestire
  29. Pingback: CUM SE FACE MARTURISIREA LUI HRISTOS? Vladica IEROTHEOS VLACHOS despre conditiile teologhisirii veritabile, RAVNA FARA CUNOSTINTA, EXPERIENTA DUHOVNICEASCA si DEOSEBIREA DUHURILOR. “Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stap
  30. Pingback: “Fiți cu luare-aminte la cei ce se arată a fi „super-ortodocși”!” AVERTISMENTELE DUHOVNICESTI ALE UNUI MITROPOLIT MARTURISITOR GREC: “Nu ne putem ocupa unilateral doar cu erezia, ci ne vom îngriji mai întâi să ne curățim suf
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate