AJUTORUL MINUNAT PE CARE IL DA CUVIOSUL IOAN DE LA COLCIU, DUPA ADORMIRE: “Chiar daca am murit, sa stii mata ca am ramas tot viu”

Fapte minunate petrecute dupa adormirea staretului

Dupa cum ramasitele sale fiind binemirositoare aratau ca el este viu, tot asa si sufletul sau, prin harul Duhului Sfant, este in comuniune cu cei care au evlavie si fac rugaciuni catre Dumnezeu si cuviosii Sai.

O intamplare cu totul minunata s-a petrecut unui parinte roman aflat in vizita in Sfantul Munte, in anul 2007. Parintele dorea din tot sufletul sa se inchine la mormantul staretului Ioan, la care avea deosebita evlavie si despre care aflase ca trecuse la Domnul, inca din 1996. Urmandu-si dorinta, si ajungand ziua in amiaza mare la Colciu, la mormantul staretului, pentru a se inchina, a vazut ca langa mormant statea un batranel cu chipul bland si senin. Parintele roman il intreaba pe batran:

– Da’ mata cine esti?

– Eu sunt Ioan Gutu, la mormantul caruia ai venit dumneata sa te inchini.

Parintele ramane uimit si ii spune:

– Cum, sfintia ta esti viu?! Fiindca toti stiu ca ai murit demult si te pomenesc la slujbele de adormiti.

– Chiar daca am murit, sa stii mata ca am ramas tot viu.

Dupa acest scurt dialog, parintele nostru ia binecuvantarea staretului, ii saruta mana si apoi pleaca cu o bucurie duhovniceasca de care nu mai avusese parte pana atunci.

O doamna din Iasi, in varsta de 40 ani, in anul 2009, suferea de un chist ovarian, care, dupa operatie, in urma examenului anatomopatologic, s-a dovedit a fi de natura canceroasa. Trista si deprimata, nu mai putea dormi noaptea, gandindu-se neincetat la boala ei. Ajunsese intr-o depresie de care cu greu mai putea scapa. O prietena de-a ei, vazand suferinta ei si dorind sa o ajute, ii daruieste, smerita, cu imprumut, pentru doua saptamani, o raclita cu o particica din osemintele fericitului staret, precum si acatistul alcatuit de monahi cu evlavie, in cinstea lui, insotit de un scurt istoric al vietii parintelui Ioan.

Din clipa aceea, ne-a marturisit doamna, a simtit o pace si o bucurie de nedescris, simtindu-se ocrotita de o persoana nevazuta, care o ajuta si o incuraja in suferinta ei. De acum, putea dormi linistita toata noaptea, depresia disparandu-i cu totul, fiind inlocuita de o stare de incredere: simtea ca poate merge mai departe cu curaj. A simtit indemnul si apoi chiar nevoia de a se ruga mai mult. Dupa doua saptamani, a inapoiat raclita si, in scurt timp, au reaparut simptomele de mai inainte. Bineinteles, a primit inapoi raclita si, odata cu ea, nu numai ca si-a revenit, dar toate semnele unei insanatosiri depline si-au facut aparitia. Desi incepuse serviciul, ceea ce insemna o suprasolicitare, totusi, analizele au iesit bune, incat nu a mai fost nevoie de tratament medicamentos sau de vreo alta interventie chirurgicala. Pentru ea, staretul a ramas in inima si in mintea ei „Sfantul Parinte Ioan”, asa cum il si numeste fata de apropiatii ei, precum si la rugaciunile pe care continua sa le spuna cu incredere.

O astfel de raclita a stat la capul nepotului Mihai, in 2007, cand, dupa 5 ani, revine un cancer abdominal. Sta 43 zile la reanimare, inconstient, numai cu aparate, timp in care au loc 7 operatii grele, toate reusite, fiecare intervenita intr-un moment de grea cumpana. Parintele si-a ajutat nepotul iubit, al carui caz, cu totul deosebit, se poate regasi in documentele spitalului. Mihai a mai avut parte de un ragaz de 2 ani de viata si de iertare de la Dumnezeu.

Un credincios din Bucuresti, pe nume Paul Balan, a primit in dar, acum cativa ani, de la un monah, o cruciulita de lemn, in care erau puse, intr-un mic lacas, particele din osemintele cuviosului staret. De indata ce le-a primit cu mare bucurie, acesta a simtit o pace si o liniste in inima lui, incat durerea pe care o avea in suflet mai inainte s-a risipit ca fumul. La putina vreme dupa aceea, tatal unui bun prieten de-al sau, preot la Spitalul Militar din Bucuresti, s-a internat in acel spital si urma sa fie operat de cancer la stomac, sansele lui de viata fiind minime, deoarece era inaintat in varsta. Preotul, dupa ce a trimis mai multe pomelnice la diferite manastiri, schituri si biserici pentru reusita la operatia la care urma sa fie supus tatal sau, i-a cerut prietenului sau acea cruce cu osemintele staretului Ioan, pentru a o pune la gatul tatalui sau pe parcursul operatiei. Aceasta a avut loc la alt spital si a durat 5 ore. I-a fost extras tot stomacul si i s-a facut un stomac mult mai mic, dintr-o portiune de intestin. Dar, lucru nemaiintalnit, niciunul dintre ganglioni nu fusese atins de tumoarea canceroasa. Sunt peste 4 ani de la operatie si batranul se simte bine, stomacul nu-l supara, desi alte boli ale batranetii si-au facut aparitia.

Acelasi crestin a daruit crucea respectiva fetitei lui, care avea sa fie operata de nodul la san. S-a dovedit, inca o data, puterea dumnezeiasca ce a lucrat prin osemintele fericitului staret. Fata s-a vindecat la scurta vreme dupa operatie. Sotia sa a suferit si ea o interventie chirurgicala, fiind operata de fibrom uterin. Punandu-si la gat crucea, operatia a decurs usor fara evenimente neplacute, iar vindecarea s-a produs repede.

Si alti oameni au primit ajutorul fericitului staret, in vreme de cumpana din viata lor. Toate acestea ne duc cu gandul la cat de mult asculta Dumnezeu mijlocirile sfintilor lui si cat de repede apare ajutorul pentru cei ce cheama cu credinta numele sfintilor Lui“.

(Din: Monahul Nicodim, Ieroschimonahul Ioan – O viata daruita lui Hristos. Simplitatea pe care a pierdut-o lumea civilizata, Editura Egumenita, 2013)

Vezi si: