UNDE L-AU ASCUNS PE HRISTOS? (Cugetare duhovniceasca)

9-05-2011 Sublinieri

Mironositele femei nu au avut inima sa stea prea mult timp departe de mormantul Lui Hristos. Nu pentru ca trebuiau sa indeplineasca un ritual, ci pentru ca Il pierdusera pe Cel ce fusese Viata lor, Lumina lor, Dragostea Lor. Pe Singurul care a dat gust vietii, Singurul fara de care se simteau pierdute, fara rost, osandite si in aceasta viata si in cea viitoare. Se stransesera in jurul Lui, ca puii care cauta aripa calduroasa si protectoare a clostii, impreuna cu ucenicii, ca o ceata de pripas, alcatuita inclusiv din foste desfranate, din vamesi si din simpli pescari. Care nu intelesesera ei prea multe din profetii, nici din sensurile tainice ale cuvintelor Lui, dar care simteau din adancul inimii, dincolo si peste indoielile pe care le aveau, mai puternic decat incoltirile din launtru si din afara, ca El este Hristosul, Fiul Tatalui ceresc.

“Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68)…

Licarul de dor si dragoste din inimile lor, care fusese uitat si nestiut pana atunci, oglindise dintr-o data Chipul lui Hristos si se odihneau numai intru El. Erau atrasi catre Acesta, nemaivoind sa se intoarca la viata lor dinainte, la orbecaiala chinuitoare, la invalmaseala aiuritoare, la desertaciunea desertaciunilor. La viata lumii, care MOARTE este. Si s-au simtit ca si El, straini si calatori pe pamant (Evrei 11, 13).

Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale… (Psalm 118, 19)

… Da-mi pe Acel Strain, Care nu are unde sa-Si plece Capul…

Iar acum omorasera Dragostea lor, omorasera Viata lor. Isi batusera joc de Nadejdea si de Lumina lor, scuipand-O, calcand-O in picioare, zdrentuind-O si punand-O pe Cruce. Unde ne vom duce Iisuse, acum? Ce vom face fara Tine? Viata noastra nu mai are niciun sens, Tu lipsind. Viata noastra nu mai e viata fara Tine, ci pedeapsa, chinuire si intunecare, asa cum a gustat Iov de pe gunoi inainte sa vii si sa potolesti focul launtrului sau. Amar, amar, amar! Si, neputand suferi acest amar, mironositele, indemnate de zdrobirea inimii lor, au fugit la mormant, ca sa fie inca odata aproape de El.

Apropie-Te Doamne, apropie-Te, Cel ce esti pretutindenea… (Slava la Ceasul al treilea)

Sa Il mai vada macar inca o data. Sa stea langa El, sa Ii sarute mainile si picioarele, sa Il inveleasca in giulgiu, sa Ii mangaie fruntea gaurita de spini. Macar inca putin sa mai stea langa El, ca Marta altadata, la picioarele Lui, si sa se tanguiasca catre El, cerandu-I sa le mai vorbeasca, sa Il mai auda inca odata pe El. Si… nu L-au gasit... Unde L-au ascuns? Nu a ajuns ca ni L-au omorat, acum L-au si furat? Nici macar aceasta mangaiere nu avem, sa mai stam cu El la mormant, si pe aceasta ne-au urat-o si ne-au pizmuit-o? Nu, ci Inviere vi se gateste voua, femeilor mironosite…

Saracul nadajduieste īn Domnul si voi ati ras de nadejdea lui, zicand: Cine va da din Sion mantuire lui Israel? (Psalm 13, 6)

Dar ucenicii Tai, Doamne? Ei stau povarniti, ca bufnita din daramaturi. Coplesiti de un zbucium launtric, care le apasa mintea si le sufoca inima. Indoielile care pana atunci fusesera acoperite de prea iubita prezenta a lui Iisus izbucnisera acum ca niste fiare salbatice dintre trestii. Sedeau, cugetau si anevoie le era sa inteleaga: cum se face ca dreptii mor asa cum mor, iar nelegiuitii propasesc, stapanesc, sunt puternici si nestingheriti pana la moartea lor, mancand poporul ca pe paine si lasand ramasitele pruncilor lor? Si se framanta duhul lor si nu vedea, si erau sfasiati intre simtamantul neasemanat al Dragostei aduse de Acela pe care Il urmasera si golul care se casca acum asupra lor, dupa ce L-au vazut tarat in judecata nedreapta, in bataie de joc si in completa parasire de Dumnezeu.

Dumnezeule, in sfintenie este calea Ta… (Psalm 76, 13)

– Unde esti Ioane, care spuneai ca poti sa bei paharul pe care Eu Il voi bea? Dar tu, Petre? Plangi acum cu amar, vazand slabiciunea omeneasca si cat de aproape este caderea de inima omului. Sfintenia Mea se castiga cu durere, cu inima zdrobita si infranta. Cu Rastignire si prigonire. Sa nu asteptati ca lumea sa accepte si sa iubeasca sfintenia. In sfintenie este calea Mea, dar calea lumii acesteia este in murdarie, in minciuna, in desertaciune, in viclenie si in rautatea ucigasa.

Cine M-a urat pe Mine, L-a urat pe Tatal, s-a scarbit de Duhul Sfant si va va urî si pe voi. Lumea cauta la ale sale. Voi, iubitii Mei, prietenii Mei, acum tanguiti si plangeti, caci ati ramas singuri, orfani si sarmani. Iar lumea se bucura, tine praznic, crezand ca si-a incheiat socotelile cu Mine, ca a scapat de Mine, si acum se poate veseli, bea si manca, strangand la piept agoniseala nedreptatii, recolta maniei si secerisul plangerii.

Sa nu se tulbure inima voastra… Sa nu va clatinati in credinta voastra vazand taria si cerbicia ucigasilor Mei. Nu va lasati furati de frica si de spectacolul puterii lor. M-au acoperit de lovituri si de scuipat in asa fel incat nu mai recunoasteti Chipul Meu, iar voi ma vedeti pe mine Rastignit pe Cruce si pe ei in fruntea poporului, in fruntea impartelii. Ii vedeti pe ei vorbind cu indrazneala din inaltime, binecuvantandu-se singuri, bucurandu-se de cursa pe care au intins-o si de groapa pe care au sapat-o. Orbii! Nu vad ca ei singuri se vor povarni in latul pregatit pentru altii, si nu au auzit cand am spus: vai aceluia prin care vine sminteala!

Iar voi, voi ramaneti in dragostea Mea…

– Doamne, ne-ai spus noua sa ne ferim de aluatul fariseilor si saducheilor, de aluatul fatarniciei, si stiam de ei ca vor sa te ucida, dar poporul…, chiar si poporul?! Acum cateva zile poporul te primea cu stalpari si cu osanale, iar acum te-a omorat, ascultandu-i pe ei?!

– Fiecare asculta de duhul care il stapaneste. Lumea nu vrea sa primeasca Duhul Adevarului, si atunci primeste duhul si aluatul rautatii, al fatarniciei, al urii si al razvratirii, duhul lui Iuda si al lui Barabas, duhul fariseilor si al lui Cain si al ucigasului de oameni, caci tatal duhului lumesc diavolul este…

Au vrut sa ma ascunda pe mine, Viata, in mormant, nestiind si nevoind sa vada ca Viata, Izvorul Vietii, nu poate fi inghitita de moartea diavolului si a pacatului.

Au vrut sa ma ascunda in iad, ca sa fure de la voi, prietenii Mei, Lumina si Bucuria voastra, nestiind si nevoind sa vada ca iadul nu poate inghiti Izvorul Luminii si al Dragostei.

Au vrut sa acopere Frumusetea Mea, mai multa decat a fiilor oamenilor, cu ocari si cu scuipat, nestiind si nevoind sa vada ca Izvorul Frumusetii dumnezeiesti nu poate fi umbrit de duhul uraciunii.

Au vrut sa scape de Mine, nestiind si nevoind sa vada ca am scapat oamenii de tirania diavolului.

*

Nimeni care e catusi de putin sincer nu poate sa nu vada ca Hristos nu se afla in vuietul lumii si in zarva creata si manipulata de farisei si arhierei. In grotescul si in spectacolul puterii silnice si mincinoase. In nebunia mintii infierbantate si razvratite a lui Baraba. In pizma mancatoare de frate si in ura neimpacata fata de Cel care sta ca un semn spre caderea multora. Iar cei care Il urmeaza pe El, fi-vor si ei semn spre intaratarea celor care asculta de diavol si de lume.

Fariseilor, daca erati asa de convinsi de dreptatea voastra din Lege, de ce a fost nevoie de toata inscenarea, de toate marturiile mincinoase? De ce atata teatru? Ce va framanta si va calca pe constiinta, de vreti nu doar sa Il acuzati, sa Il condamnati, ci sa Il si compromiteti, sa faceti de rusine pomenirea Lui? Si daca L-ati condamnat, si stiti ca Il veti ucide, de ce si bataia de joc?

Prefacuti si mincinosi, ca tatal vostru!

Ati stalcit atunci cele drepte si ati sucit intelesurile cuvintelor, ca sa rataciti pe cei creduli si sa scoateti calomnii si acuzatii nedrepte din dreptate si adevar; asa faceti si acum.

Ati lucrat la intuneric si, neavand cuvant impotriva invataturii, ati inventat, ati ticluit, manipuland cuvinte si oameni; asa faceti si acum.

Ati invocat Legea si pe Dumnezeu pentru a defaima, a prigoni, a batjocori si  a ucide pe Cel care v-a vadit de minciuna; asa faceti si acum.

V-ati prefacut atunci a fi iubitori ai ordinii si ai pacii, impotriva razvratirilor si rascoalelor, dar ati instigat multimea sa aleaga tocmai pe rasculatul si ucigasul Barabas in locul Hristos, asa faceti si acum.

V-ati prefacut iubitori de neam si de independenta fata de Cezar, dar pe Imparatul vostru L-ati dat romanilor stapanitori si ati strigat in cor: nu avem alt imparat decat pe Cezarul; asa faceti si acum starnind pe noul Cezar impotriva celor blanzi si fara ajutor.

*

Ceva bantuie in aer, se zbate. Hristos ne spune ca timpul a venit. Iar duhurile rautatii stiu ca mult timp nu mai este.

Si atunci, ca sa Il ascunda pe Hristos de cei care ar putea sa Il urmeze pe El, duhurile fariseilor de azi  se vorbesc iarasi ca sa faca zgomot mare si vuiet, sa faca zarva si nedumerire, sa atate lumea sa aleaga pe Barabas si sa rastigneasca pe cei care au ales pe Hristos. Fiindca pentru aceia, Hristos este Viata, Mancare si Bautura. Iar asta este o vina indeajuns de mare si de neiertat!

Da, mereu si mereu, si astazi iarasi duhurile potrivnice defaima calea Duhului si ii vrajmasesc pe cei care o iubesc si o urmeaza pe ea.

Da, iarasi vor sa-L ascunda pe Hristos Cel viu de la prietenii Sai si sa le dea in schimb litera oarba a (farade)Legii care omoara, sa le dea venin, matraguna, parjol si otrava.

Sa cercetam intai sufletele noastre.

Sa ne retragem cat mai mult din vuietul lumii, sa ne ferim de aluatul rautatii, orice nume de paruta dreptate ar purta ea. Sa fugim de pizma lui Cain. Mai cu seama de zavistie, de batjocura si de osandire, de toata otrava ucigatoare, letala, care ineaca sufletul si orbeste mintea.

Ea ne face sa dam grabnic crezare tuturor zvonurilor, defaimarilor si calomniilor. Ea ne face sa ii uram, in ascuns, de multe ori inconstient, pe cei mai buni ca noi si sa ne bucuram atunci cand sunt terfeliti si aruncati ca un gunoi, gandindu-ne ca dreptatea lor era paruta si ca, deci, noi putem sta in continuare in balta călduță a patimilor noastre unde ne-am gasit culcus.

Ea va izbucni cu putere multa din vizuina unde am lasat-o sa se ascunda si am hranit-o in ascuns, cand cel drept va fi tinta batjocurilor, si ne face sa ne alaturam si noi alaiului demonic de hulitori si tortionari.

Pizma este cea care face chipul lui Dumnezeu din fratele nostru de nerecunoscut in inima noastra, caci il acoperim cu defaimare, cu ura, ii rapim si ii negam orice frumusete, si il slutim dupa masura noastra.

*

Ca niste prieteni ai Tai sa fim noi Doamne. Ca mironositele sa Te cautam dis-de-dimineata, simtind ca fara Tine apele intunecate ale vietii lumii acesteia ne inghit si ne ineaca. Sa nu ne lasi, Doamne, sa ajungem ca Iuda cel care nu a voit sa inteleaga! Sa nu fie Doamne, nimeni dintre noi care sa nu vrea sa inteleaga! Care sa asculte de cei intriganti si  vicleni si sa te paraseasca pe Tine, Izvorul vietii, alegandu-l pe oricare alt Baraba (chipul omului “dreptatii” lumesti, patimase si chipul falsificarii ideologice sau politice a credintei) ori alegand argintii puternicilor lumii, in locul Iubirii si Adevarului, la ceas de intunecare si de incercare!

Sa cautam sa vedem cum de ne-am instrainat de Cel iubit? Unde L-am ascuns noi insine de inima noastra, inainte ca cei ce Il urau pe El sa Il rastigneasca? Unde am pierdut harul cel dintai, zdrobirea inimii si dragostea? Unde ne-am risipit, fiecare intru ale sale, ratacind ca oile pierdute? Iar de nu avem in noi amintirea dragostei si a lui Hristos, sa ne cercetam mai adanc, sa vedem de nu cumva ne-am apropiat de El, viclean, ca Iuda

Sa ne amintim impreuna de dragostea cea dintai si de porunca cea noua lasata noua de Hristos: SA NE IUBIM UNII PE ALTII.

Sa tinem dragostea.

Sa ramanem in Dragostea Lui.

Sa fim ca mironositele, de noapte manecand sufletele noastre spre Cel iubit.

AMIN.

Razboi intru Cuvant

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Mironositelor, Meditatii duhovnicesti, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate