SFANTUL IOAN DAMASCHIN. Din viata si invataturile sale duhovnicesti. DREAPTA SOCOTEALA, SMERENIE, ASCULTARE: “Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si PARE ca e bine, ci la scopul pentru care se face”

4-12-2012 Sublinieri

Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ioan Damaschinul, monahul, si preotul (+749)

Acesta a trait pe vremea Imparatiei lui Leon Isaurul si a lui Constantin Copronim, fiul sau (717-775). Era de loc din cetatea Damascului, de neam luminat si stralucit in dreapta credinta, avand si tata iubitor de fapte bune, care l-a dat la invatatura de a dobandit tot mestesugul cartii elinesti si a iscodit bine si adancul Scripturii celei de Dumnezeu insuflate impreuna cu Preafericitul Cosma, cu care crescuse impreuna si care, mai pe urma, a fost sfintit episcop la Maiuma. Amandoi au fost dati cu invatatura la acelasi dascal, tot Cozma cu numele, care si Asincrit se numea, cumparat fiind, impreuna cu alti robi, de tatal dumnezeiescului Ioan.

Deci, fiindca s-a intamplat a castiga un dascal intelept ca acesta, amandoi au ajuns la varful intelepciunii. Dupa aceea, s-au facut amandoi monahi, straduindu-se sa traiasca indeletnicindu-se cu cele ale lui Dumnezeu. Ca Ioan s-a dat de catre proistosul manastirii Sfantului Sava, la un batran, mare si inlelept in cele dumnezeiesti, si a invatat de la el fericita ascultare. Pentru ca i s-a poruncit de catre el ca sa nu cante niciodata, oricat de putina cantare, dupa mestesugul muzicii, pe care il stia. Si Ioan a pazit neschimbata porunca batranului, vreme de multi ani.

Se zice, insa, ca, aratandu-se in vis batranului, Preasfanta de Dumnezeu Nascatoare i-a zis sa porunceasca ucenicului sau Ioan sa alcatuiasca laude spre slava lui Hristos, Celui ce S-a nascut dintr-insa fara de samanta, si spre lauda si veselia crestinilor, celor ce sunt datori sa o laude din inima; lucru care a si facut, punand temeiul acesta la cuvintele scrierilor sale.

Deci, petrecand amandoi sihastreste, fericitul Cozma, lasand multe scrieri Bisericii, a raposat cu pace, iar fericitul Ioan, facand si el asemenea si intarind dreapta credinta si rusinand paganul eres al iconomahilor, cu puterea cuvintelor sale si cu intelepte dovediri ale Scripturilor, si lasand multe scrieri de lauda Bisericii lui Dumnezeu, prin mijlocirea carora se afla aievea cunostinta fiecarui lucru ce se va cerca, si-a savarsit viata intru adanci batraneti, traind ani o suta patru.

Intru aceasta zi, povestire din minunile Maicii Domnului, despre Sfantul Damaschin si vindecarea mainii lui celei taiate, de catre Cea Nevinovata

Se vede in viata Sfantului Ioan Damaschin, pe care a scris-o preainteleptul Ioan, patriarhul Antiohiei, cum ca, in vremea lui Leon Isaurul, era mare gonire si lupta impotriva icoanelor, in Constantinopol, si pe multi dreptcredinciosi i-a osandit imparatul cel urator de Hristos la felurite munci. Deci, instiintandu-se de aceasta, Ioan de la Damasc, care era intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, scria in fiecare zi epistole si le trimitea la Constantinopol, ortodocsilor, intru care arata, cu marturii vrednice de crezare, ca cei care nu se inchina sfintitelor icoane sunt eretici si fara de Dumnezeu si straini de Imparatia lui Hristos.

Iar auzind imparatul de aceasta, a cerut sa-i dea una din scrisorile lui Ioan, pe care a aratat-o scriitorilor sai intrebandu-i pe dansii daca cineva dintre dansii poate alcatui intocmai chipul scrisorii. Deci s-a aflat unul preaiscusit la frumoasa scriere, care a fagaduit imparatului ca va scrie alta asemanatoare, incat, nici insusi Ioan sa nu cunoasca scrisul, ca este strain. Deci, acestuia i-a poruncit imparatul cel viclean de a scris catre dansul o epistola, ca din partea lui Ioan. Intru care acesta zicea:

“Imparate, intru multi ani sa traiesti, inchinaciunea cea cuviincioasa imparatiei tale aduc eu, robul tau, Ioan din Damasc. Si iti arat ca sa stii ca cetatea noastra este in vremea aceasta slabanogita, pentru ca lipsesc cei mai multi ostasi ai agarenilor, fiind plecati la razboi. Si daca vei trimite putina oaste, cu lesnire o iei si iti voi ajuta si eu la o lucrare ca aceasta, pe cat pot, ca in mainile mele este toata cetatea”.

Aceasta si altele mai mult scriind, vicleanul imparat a facut si alta scrisoare cu mana sa catre stapanitorul agarenilor, zicand acestea:

“Prea bun neam si preaiubite dregatorule al cetatii Damascului, sa te bucuri! Stii ca nu este nici un lucru mai fericit si mai laudat, si lui Dumnezeu placut, decat dragostea, ca sa pazeasca cineva tocmelile cele de pace. Pentru aceasta nu voi sa stric prietenia, pe care o am cu bunul tau neam, cu toate ca si un prieten al tau adevarat, ma indeamna si ma cheama pe mine la aceasta si imi trimite scrisori de multe ori, ca sa vin sa ma razboiesc cu tine. Iar, pentru incredintarea ta, iti trimit una din scrisori, ca sa cunosti adevarata prietenie pe care o am catre tine si viclesugul si raul narav al aceluia care a scris”.

Aceste doua scrisori le-a trimis printr-un rob al sau, imparatul cu numele de leu si cu socoteala de sarpe, la cel viclean si barbar. Acesta, vazandu-le, s-a maniat si, chemand pe Ioan, i le-a aratat. Iar acesta, intelegand viclenia imparatului, marturisea adevarul, spunand, nu numai ca nu a scris el, ci nici macar in mintea lui nu a avut niciodata asa ceva. Dar barbarul, biruit fiind de manie, n-a crezut, nici soroc nu i-a dat ca sa arate adevarul, ci a poruncit sa-i taie mana lui.

Deci, s-a taiat dreapta aceea, care mustra pe cei ce urasc pe Domnul, si in loc de cerneala, cu care se vopsea mai inainte, s-a vopsit cu al sau sange. Si mana au spanzurat-o in targ, ca sa o vada toti. Deci, dupa ce a trecut ziua, a trimis Ioan mijlocitori, rugandu-se tiranului sa-i dea mana sa o ingroape, ca sa-i usureze durerea lui. Iar acela a primit si i-a dat-o. Deci, Ioan, luand-o si intrand in casa lui, a cazut la pamant cu fata in jos, inaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, zicand, cu lacrimi si cu credinta:

“Stapana, preacurata, Maica ceea ce ai nascut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeiestile icoane dreapta mea s-a taiat. Cunosti pricina bine, pentru care s-a inrait Leon. Grabeste-Te, dar si-mi vindeca mana mea. Dreapta Celui Prea-Inalt, Care S-a Intrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta. Asa si acum, dreapta mea aceasta sa o vindece, pentru rugaciunile Tale, ca sa poata scrie, cu dulci si intocmite cantari, laudele care se cade a se da Tie, Nascatoare de Dumnezeu si Celui ce S-a nascut din Tine si impreuna-ajutatoare sa se faca dreptei credinte”.

Acestea zicandu-le, cu lacrimi, Ioan, a adormit si a vazut icoana Pururea Fecioarei, care ii zicea lui cu linistita privire:

“Vezi ca sanatoasa s-a facut mana ta, de acum nu te mai supara pentru aceasta, ci fa-o pe ea trestie a scriitorului ce scrie degraba, dupa cum m-ai fagaduit mie”.

Deci, desteptandu-se si vazand vindecata si lipita mana lui, o, prea mare puterea ta, Preacurata, s-a bucurat cu duhul, pentru Dumnezeu si pentru Maica Lui, ca a facut cu dansul marire Cel Puternic. Deci, toata noaptea veselindu-se, a cantat cantari de multumire lui Dumnezeu, zicand:

“Mana Ta cea dreapta, Doamne, s-a proslavit intru tarie. Dreapta Ta a vindecat dreapta mea cea taiata. Si cu aceasta va sfarama pe vrajmasii care nu cinstesc prea cinstita icoana Ta si a Celeia ce Te-a nascut pe Tine. Si prin mana mea va zdrobi pe stricatorii de icoane cei potrivnici slavei Tale”.

Deci, a trecut toata noaptea, veselindu-se si cantand laude Pururea Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu.

Iar cand s-a facut ziua si au vazut vecinii lucrul cel minunat, s-a facut cunoscut la toata cetatea. Insa niste uratori de Hristos au uneltit si, ducandu-se, au spus stapanitorului cum ca n-a taiat mana lui Ioan, ci altuia, unui oarecare rob al lui, care, ca sa-i faca daruri domnului sau, a primit sa i se taie mana lui, pentru care fapta i-a dat arginti nenumarati. Iar stapanitorul a poruncit ca sa vina Ioan, sa vada mainile lui. Si, venind i-a aratat mana cea taiata, care avea un semn rosu imprejur, pe care l-a lasat inadins Preasfanta, ca nemincinoasa marturie a taierii. Deci, ii zicea barbarul: “Care doctor te-a vindecat si ce fel de doctorie a pus?” Iar Ioan, cu stralucit si mare glas, s-a facut propovaduitor minunii, raspunzand: Domnul meu, doctorul ce Atotputernic, Care are deopotriva atata putere cata voire are. Iar stapanitorul a zis: “Iarta-ma omule, ca, dupa cum se vede, nevinovat esti, si nu ai gresit in pricina aceasta si cu nedreptate te-am osandit. Ai, dara, cinstea cea dintai, ca sa fii intaiul sfetnic al meu si ma fagaduiesc tie, ca sa nu fac candva nimic fara sfatul si voirea ta“. Iar Ioan a cazut la picioarele lui, rugandu-se ca sa-l ierte, ca doreste sa se duca sa slujeasca Facatoarei de bine, dupa cum i-a fagaduit. Deci, dupa ce s-a impotrivit multa vreme, s-a invoit stapanitorul si i-a dat voie sa se duca unde voieste. Iar Ioan, multumind, s-a dus. Si, impartind saracilor averea sa si slobozind pe robii sai s-a dus la manastirea Sfantului Sava. Si, facandu-se monah, s-a suspus la ascultare la un batran.

Din viata Sfantului Ioan Damaschinul, ca monah

Si luand batranul pe Ioan la chilia sa si temelia vietii celei cu fapte bune incepand a pune intru dansul, mai intai acest fel de randuiala i-a dat lui: nimic sa nu faca dupa voia sa, ostenelile sale si rugaciunile cele cu sarguinta, ca pe oarecare jertfa sa le aduca lui Dumnezeu; sa verse lacrimi din ochii sai, daca voieste a-i curati pacatele vietii celei trecute, pentru ca acelea se socotesc inaintea lui Dumnezeu, ca jertfa mai scumpa decat toata tamaia. Si aceste randuieli erau incepatura a faptelor acelora care se savarsesc prin osteneala trupeasca. Iar cele ce se cuvin sufletului, le-a legiuit staretul pe acestea: Sa nu scrie in mintea sa vreo nalucire lumeasca, nici sa-si inchipuiasca in minte fete necuvioase, ci sa-si pazeasca mintea sa intreaga si curata de toata impatimirea cea desarta si de toata ingamfarea; sa nu se laude cu multimea intelepciunii sale, si in cele ce a invatat sa nu i se para ca a ajuns in toate la capatul desavarsirii, sa nu pofteasca oarecare descoperiri, si instiintare de taine ascunse; sa nu-si puna nadejdea in intelegerea sa, cum ca este neclatita si nu poate cadea si a se rataci din calea adevarului, pana la sfarsitul vietii sale. Ci sa stie ca gandurile sale sunt neputincioase si sa stie ca intelegerile sale pot fi gresite. Si pentru aceea sa se sarguiasca a nu-si lasa gandul sau a se imprastia pretutindenea, ci sa se ingrijeasca a-l aduna pe el, pentru ca asa mintea lui sa se lumineze de Dumnezeu si sufletul sau sa i se sfinteasca si trupul sa i se curateasca de toata spurcaciunea. Si amandoua acestea, trupul si sufletul, sa se impreuneze cu mintea si asa se va face in chipul Sfintei Treimi si se va savarsi pe sine om nu trupesc, nici sufletesc, ci cu totul duhovnicesc, schimbandu-se prin voirea a celor doua omenesti parti, ale trupului si ale sufletului intru cea a treia si mai inalta, in minte.

Niste randuieli ca acestea scriind tatal fiului si dascalul ucenicului, a adaugat si aceste cuvinte catre dansul:

“Nimanui sa nu trimiti vreo scrisoare, nici sa graiesti catre cineva ceva din invataturile cele din afara. Tacerea sa ai cu intelegere, pentru ca stii ca nu numai iubitorii de intelepciune ai nostri invata tacerea, ci si Pitagora porunceste ucenicilor sai, de multa vreme, sa pazeasca tacerea. Si sa nu ti se para cum ca chiar si cele bune este bine a le grai oricand, asculta pe David care zice: “Amutit-am si m-am smerit si nici de bine n-am grait. (Ps. 38,3). Apoi ce folos i-a venit lui dintru acestea, asculta: “Infierbantatu-s-a inima mea inlauntrul meu” (Ps. 38, 4), adica, negrait e focul dragostei de Dumnezeu, care s-a aprins intru dansul din cugetarea la Dumnezeu”.

Deci, toate invataturile acestea ale batranului au cazut in inima lui Ioan ca o samanta intr-un pamant bun si, odraslind, s-au inradacinat. Pentru ca, destula vreme vietuind langa acel batran de Dumnezeu insuflat, Ioan pazea cu dinadinsul toate cuvintele lui si asculta poruncile lui, supunandu-se lui fara de fatarie, fara de graire impotriva si fara de orice cartire. Pentru ca, ce folos este ascultatorului celui ce are in maini fapte si in gura cartirea, cand implineste porunca, iar cu limba sau cu mintea cele impotriva graieste? Si cand se va indrepta unul ca acesta? Niciodata. Si unii ca acestia in desert de ostenesc si li se pare cum ca savarsesc o fapta buna, care impreuna cu ascultarea poarta in sanurile sale pe sarpele cartirii. Insa fericitul Ioan, ca un adevarat ascultator, se afla fara de cartire intru toate slujbele cele ce i se porunceau lui.

Iar odinioara, batranul, vrand sa ispiteasca ascultarea si smerenia lui Ioan, a adunat multime de cosnite, ca acelea erau lucrul mainilor lui, si a zis catre Ioan: “Am auzit, fiule, cum ca, in Damasc, cosnitele cu mai mult pret se vand, decat in Palestina si noua multa ne este neindestularea la cele de trebuinta ale chiliei, precum singur vezi; deci, ia cosnitele acestea si te du degraba la Damasc si le vinde pe ele acolo. Si cauta sa nu le vinzi pe ele mai cu putin pret decat cel randuit”. Si a randuit batranul pret mare cosnitelor, indoit mai mult decat se cuvenea. Iar ascultatorul cel adevarat nu s-a impotrivit nici cu cuvantul, nici cu mintea, nici n-a zis ca aceste cosnite nu sunt vrednice de un asa pret si nici ca Damascul este departe, nici n-a grait in cugetul sau: “Ma rusinez a ma duce in cetatea aceia, intru care odinioara am fost cunoscut tuturor si dregator slavit”. Nimic din acestea n-a zis, nici a cugetat, urmator fiind stapanului Hristos, Celul ce S-a facut ascultator pana la moarte. Ci, indata zicand: “Blagosloveste, parinte”, a luat cosnitele in spate si s-a dus degraba la Damasc. Si umbla prin cetate in haine proaste si rupte, vanzand in targ cosnitele sale. Si, de voia vreun om sa cumpere vreo cosnita, intreba pretul, cum se vand. Si, auzind un pret ca acela, asa de mare, il batjocorea si radea de el, iar altii si cu mustrari il certau si-l ocarau. Pentru ca nu era cunoscut fericitul Ioan de toti locuitorii cetatii, de vreme ce era acoperit de straie saracacioase, de care, odinioara, purta haine tesute cu aur, si fata ii era schimbata de post, obrazul uscat si frumusetea vestejita.

Iar un oarecare cetatean, care odinioara ii fusese lui sluga, pe vremea dregatoriei sale, stand acolo in dreptul lui si luand seama cu multa staruinta la fata lui, l-a cunoscut cine este si s-a mirat de chipul lui cel saracacios si s-a umilit si, oftand din inima, s-a apropiat de dansul ca de un necunoscut si i-a dat lui pretul cel oranduit de staretul sau pe toate cosnitele. Nu ca-i trebuiau lui cosnitele, ci milostivindu-se spre un om ca acela, care dintru atata slava si bogatie a venit, pentru Dumnezeu, intru atata smerenie si saracie. Iar el, luand pretul pe cosnite, s-a intors catre cel ce l-a trimis pe el, ca un biruitor de la razboi, surpand la pamant pe potrivnicul diavol si impreuna cu el si mandria cu marirea desarta, prin ascultare si prin smerenie.

Iar, intr-una din zile, un frate al manastirii a rugat pe Ioan ca sa-i alcatuiasca un tropar de mangaiere, ca adormise fratele lui cel dupa trup. Deci, Ioan se temea sa nu supere pe batranul staret. Insa s-a biruit de multa rugaciune a fratelui si, scriind niste tropare preafrumoase si jalnice, adica acestea: “Care este desfatarea cea lumeasca? Oamenilor, pentru ce in desert ne tulburam, ca toate sunt desertaciune cele omenesti”. Si venind batranul de afara si auzind glasul acela de cantare preaumilitoare, s-a suparat si a gonit pe Sfantul, ca pe un neascultator. Iar el, cazand la picioarele batranului staret, cerea iertaciune; dar acela nici intr-un chip nu s-a plecat. Insa, pentru multa staruinta a batranilor manastirii, s-a invoit totusi sa-l reprimeasca, numai daca se invoieste Ioan sa curete iesitorile, odihnind pe alti monahi. Iar el a primit, cunoscand folosul ascultarii. Insa batranul, vazandu-l ca asculta, l-a primit iarasi, poruncindu-i sa pazeasca tacerea ca si mai inainte.

Deci, dupa putine zile, se arata Preasfanta batranului in somn, zicandu-i:

“Pentru ce ai astupat un minunat izvor ca acesta, ce varsa afara atata paraie de apa a odihnei sufletelor? Lasa izvorul sa adape toata lumea si sa acopere marile eresurilor si sa le mute spre dulceata minunata. Acesta are sa covarseasca alauta cea prooroceasca a lui David si Psaltirea, cantand cantari noi Domnului, cantari pline de minunata dulceata, mai presus decat Cantarea lui Moise si decat dantuirea Mariamnei. Fata de alauta lui cea dulce cantatoare si minunata, cantarile cele fara de folos ale lui Orfeu vor fi socotite ca un blestem netrebnic. Acesta va canta cantarea cea duhovniceasca si cereasca. Acesta va urma cantarilor heruvimilor. Acesta va canta, drept, dogmele credintei si va da pe fata razvratirea si strambatatea a tot eresul”.

Deci, cand s-a desteptat batranul, care a vazut vedenia aceasta si i s-au descoperit cele negraite, a zis catre Ioan:

“O, fiule al ascultarii lui Hristos, deschide gura ta, nu in pilde, ci intru adevar, nu intru ghicituri, ci in dogme. Graieste cuvintele pe care le-a scris Duhul in inima ta. Suie-te in muntele Sinaiului, cel al vedenilor si al descoperirilor lui Dumnezeu; fiindca te-ai smerit pe tine pana in sfarsit, acum dar suie-te in muntele Bisericii si propovaduieste, binevestind Ierusalimului. Inalta glasul tau intru tarie, ca bucurii prea slavite mi s-au grait mie, pentru tine, de la Maica lui Dumnezeu. Si ma iarta pe mine de cate tie ti-am gresit, ca din necunostinta mea te-am impiedicat pe tine.

Atunci, dar, inceput facand Ioan cantarilor celor dulci ca mierea, lumina Bisericile, incat, oricine auzea cuvintele si facerile lui, putea sa inteleaga. Deci, intru acest chip petrecand Sfantul, intru o ascultare imbunatatita si preaminunata ca aceasta, si multe scrieri lasand asupra luptatorilor impotriva icoanelor si alcatuind canoane preafrumoase si stihiri preapotrivite si dulci la cantare si alte cuvinte de Praznic, spre lauda si marirea lui Hristos si a Preacuratei, s-a odihnit intru Domnul. Caruia se cuvine slava si stapanirea in veci! Amin.

(sursa: Proloagele pe decembrie)

***

Invataturi duhovnicesti despre intrebuintarile celor 3 parti ale sufletului, despre patimile sufletesti, despre dreapta socoteala (discernamant) si despre faptuirea binelui:

BINELE CARE NU SE FACE BINE NU E BINE

“Sufletul având deci trei parti, precum s-a aratat mai înainte (caci trei sunt partile lui: ratiunea, iutimea si pofta, daca în iutime este dragoste si iubire de oameni si în pofta, curatie si neprihanire, ratiunea este luminata; iar daca în iutime este ura de oameni si în pofta desfrânare, ratiunea este întunecata). Deci ratiunea atunci este sanatoasa si cumpatata si luminata, când are afectele supuse si contempla ratiunile fapturilor lui Dumnezeu duhovniceste (curat) si e înaltata catre fericita si Sfânta Treime. Iar iutimea atunci se misca dupa fire, când iubeste pe toti oamenii si nu are fata de nici unul dintre ei suparare sau pomenire de rau. În sfârsit pofta, când a omorât patimile prin smerita cugetare, înfrânare si neavere, adica a omorât placerea trupului, dorinta dupa avutie si dupa slava trecatoare, si s-a întors spre dragostea dumnezeiasca si nemuritoare. Caci pofta spre acestea trei îsi are miscarea: sau spre placerea trupului, sau spre slava desarta, sau spre câstigarea de avutie. Iar prin dorinta aceasta nesocotita dispretuieste pe Dumnezeu si poruncile lui dumnezeiesti, uita de nobila sa obârsie dumnezeiasca, se salbaticeste fata de aproapele, îsi întuneca ratiunea si n-o mai lasa sa priveasca spre adevar“.

“De fapt fiecare se îndeletniceste cu vreuna din aceste virtuti în parte. De pilda unul savârseste milostenie o vreme oarecare. Dar îndeletnicindu-se numai putintel cu acestea, nu putem zice de el ca este milostiv propriu zis, mai ales când nu savârseste bine si în chip placut de Dumnezeu ceea ce savârseste. Caci nici binele nu e bine, când nu se lucreaza bine, ci e bine cu adevarat când nu-si asteapta ca plata pentru aceasta sau aceea placerea de la oameni, de pilda bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lacomie sau nedreptate. Fiindca Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si pare ca e bine, ci la scopul pentru care se face. Caci spun si de Dumnezeu purtatorii Parinti, ca atunci când mintea uita scopul evlaviei, fapta vazuta a virtutii fara rost. Caci cele ce se fac fara dreapta socoteala si fara scop, nu numai ca nu folosesc la nimic, chiar daca sunt bune, ci si vatama; precum se întâmpla deopotriva cu cele ce par ca sunt rele, dar se fac în scopul cinstirii de Dumnezeu, cum e de pilda fapta celui ce intra într-o casa de desfrâu, ca sa scape de la pieire o femeie pierduta. De aici e vadit ca nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a facut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult si toata viata lui, deplin, cu aceasta virtute, folosindu-se de dreapta socoteala, fara greseala. Caci mai mare decât toate virtutile este dreapta socoteala, care e împarateasa si virtutea virtutilor.

Precum, iarasi, în cazul celor dimpotriva nu numim desfrânat, sau betiv, sau mincinos pe cel ce a alunecat o data în vreuna din acestea, ci pe cel ce a cazut de foarte multe ori si ramâne neîndreptat. Pe lânga cele spuse, mai trebuie sa se stie mai ales aceasta, care e de mare trebuinta tuturor celor ce râvnesc sa dobândeasca virtutea si se sârguiesc sa ocoleasca pacatul: cu cât e sufletul neasemanat mai bun decât trupul, si mai distins si mai cinstit în lume si foarte însemnate privinte, cu atât sunt si virtutile sufletesti mai bune decât cele trupesti, mai ales cele care imita pe Dumnezeu si poarta haine dumnezeiesti.

Cu totul dimpotriva trebuie sa socotim despre pacatele sufletesti ca se deosebesc de patimile trupesti în ce priveste efectele lor si pedeapsa lor, macar ca acest lucru îl uita multi, fara sa stiu cum. Betia, curvia, preacurvia, furtul si cele apropiate acestora, oricât sunt de urâte la aratare celor evlaviosi si celor de fug de ele, sau le pedepsesc, nu pricinuiesc atâta durere celor ce staruiesc în ele fara sa se îndrepte, în comparatie cu patimile sufletesti, care sunt cu mult mai rele si mai grele ca acelea si care duc la starea dracilor si la osânda vesnica rânduita acelora pe cei stapâniti de ele. E vorba de pizma, de pomenirea raului, de rautate, de învârtosare si deiubirea de argint, care-i radacina tuturor relelor, dupa Apostol, si de cele asemenea“.

(sursa online: Filocalia.ro)

Vezi si:

***

Cuvant al Sfantului Ioan Damaschin, despre impartasirea cu Trupul lui Hristos

Pe multi ii vedem primind Trupul lui Hristos fara pregatire, din obicei, iar nu asa precum se cade, dupa lege, a-L primi, in Sfantul post si in ziua de Pasti, cu gandul si cu mintea curata. Ca se cade sa pazim sfantul post intru nevinovatie si sa ne curatim cugetul, si asa, sa ne impartasim. Pentru ca cel necurat nu este vrednic sa primeasca, de pe Sfanta Masa, Trupul lui Hristos. Sa intelegi, dar, ca, cei de demult, care se impartaseau Jertfelor, de multa frica aveau trebuinta si se curateau mai intai. Iar tu primesti, cu spurcate maini si buze, fara de nici o frica, Trupul si Singele lui Hristos, pe Cel de Care ingerii se cutremura. Vremea o astepti, dar osteneala o treci cu vederea. Pe imparatul cel pamantesc nu indraznesti sa-l saruti cu buze necurate, pentru ca de ocara ii este lui acest lucru. Apoi, lenesule, oare, cum poti sa saruti, asa, pe Imparatul Ceresc? Au nu auzi, pe propovaduitorul Ceresc, zicand: Cei chemati, iesiti si cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”

Drept aceea, multi primesc aceasta dumnezeiasca Jertfa, o data pe an, iar unii de doua ori, iar altii, de multe ori. Dar cuvantul nostru nu este numai catre acestia din urma, ci si catre cei ce stau in pustie, fiindca acestia o data pe an se impartasesc, iar, de multe ori, si dupa doi ani. Atunci, dar, in care chip sa se primeasca sfanta Jertfa? Oare, ca cei care, o data pe an sau mai rar, se impartasesc, sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul si Sangele lui Hristos? Ci, asa sa stiti, ca aceia ce au cugetul curat si dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea sa se apropie. Iar, de nu sunt asa, atunci, niciodata sa nu se impartaseasca. Dar, oare, pentru ce? Pentru ca spre Judecata lor, o primesc si spre osanda si spre pedeapsa si chin. Caci cela ce va manca Painea aceasta si va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul si de Sangele Domnului. Pentru aceea, si preotul, mai inainte rosteste: “Sfintele sfintilor, de este, adica cineva dezlegat de pacate, sa se apropie, cu frica de Dumnezeu, cu credinta, cu nadejde si cu dragoste”. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecilor! Amin.

(Sursa: Proloagele pe martie)

Cititi si:

***

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Minuni si convertiri, Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Damaschin, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “SFANTUL IOAN DAMASCHIN. Din viata si invataturile sale duhovnicesti. DREAPTA SOCOTEALA, SMERENIE, ASCULTARE: “Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si PARE ca e bine, ci la scopul pentru care se face”

  1. Foarte bine venit citatul din titlu ! Caci vad ca in ultima vreme Dumnezeu este folosit pe post de “agent electoral” in tara noastra….:((

  2. Sfântul Ioan Damaschinul este alăuta Duhului Sfânt şi arhanghelul (în trup) al bucuriei fără de seamăn a sfintei Învieri.
    Ne putem închipui oare ce foc divin a fost în inima acestui om sfânt când a alcătuit canonul Învierii?
    Nu cred că este om (oricât de împietrit ar fi el), să nu simtă în inima sa bucuria şi lumina ce inundă biserica drept-măritoare, prin aceste dumnezeieşti cântări. Mărturisesc că nu am cunoscut bucurie, frumuseţe şi traire mai înaltă şi mai adâncă.
    Greu a fost încercat şi’n mult foc al încercărilor a fost adâncit (spre cunoaşterea de sine, spre întărirea nădejdii şi credincioşiei), până să ajungă la comorile ascunse de Dumnezeu în inima sa.
    Demonii ştiind ce daruri se ascund înlăuntru acestui om, s-a grăbit să-i taie mâna cu care urma să scrie, să-i stingă duhul sub o tiranica ascultare, să-i întineze fiinţa cu necurăţia latrinelor…
    Dar cât de mare şi înălţătoare este smerenia, şi de divină, biruinţa ei.

    “Ziua învierii.Să ne luminăm popoare. Paştile Domnului. Paştile.
    Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu, ne-a trecut pe noi”.
    Inimă de piatră să ai şi tot simţi bucuria neasemuită, nemaitrăită (în ceva şi prin ceva omenesc şi pământesc), în acele zile de lumină, de sfânt, de ne-pământesc, de trezire la viaţă, (înlăuntru şi înafară).
    Mari au fost darurile acestui sfânt, care s-a bucurat de înrâurirea, ocrotirea şi minunile, Maicii lui Dumnezeu, mijlocitoarea şi miluitoarea noastră a tuturor.
    Minunat este Dumnezeu int r- u sf inţii săi.

  3. Pingback: Alianta Familiilor din Romania, antrenata in propaganda neoprotestanta pro-ARD? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: SPICUIND SI TALCUIND FILE DE “EVERGHETINOS” SPRE FOLOSUL CELOR DE AZI, CU PROFESORUL ION PATRULESCU – conferinta Timisoara, 2008 (partea a II-a) -
  5. Pingback: SFANTA SI MAREA MARTI. Pilda celor 10 fecioare si pilda talantilor. Cuvant despre cantarea: Iata, Mirele… -
  6. Pingback: HRISTOS CEL INVIAT – SINGURA NOUTATE ADEVARATA IN LUME (Sf. Iustin Popovici)/ Parintele Staniloae despre PUTEREA IRADIANTA IN NOI A RANILOR LUI HRISTOS -
  7. Pingback: Prof. Ion Patrulescu (Timisoara, 2008, ultima parte): “ECUMENISMUL ESTE PROIECTIA IN BISERICA A NOII ORDINI MONDIALE SI PREGATIREA INSTALARII LUI ANTIHRIST. Daca nu esti corect politic, nu ti se da voie sa existi!“ -
  8. Pingback: MARTURISIREA SI APOSTAZIA in istoria Bisericii si in vremurile noastre. Intre RUSINAREA DE HRISTOS si PROVOCAREA CU DINADINSUL A PERSECUTIEI -
  9. Pingback: Parintele Nichifor Horia (Iasi) despre MARTURISIREA CREDINTEI, DISCERNAMANT, DRAGOSTE, ZELOTISM SI HABOTNICIE - Recomandari
  10. Pingback: Predica Episcopului Asterie al Amasiei la DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: Rugaciunea si virtutea fara smerenie – osteneli in zadar: “Adeseori e mai greu sa pastrezi faptele bune ce le-ai savarsit decat sa le savarsesti” -
  11. Pingback: Sfantul Macarie de la Optina: AVERTISMENT CELOR AFLATI IN PRIMEJDIA INSELARII SAU CAZUTI IN CURSELE “SATANEI CARE IA CHIP INGER DE LUMINA” -
  12. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  13. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  14. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  15. Pingback: Alte sfaturi pentru viata duhovniceasca dusa intru SIMPLITATE si SMERENIE, din intelepciunea SFANTULUI AMBROZIE DE LA OPTINA: “Nu fi ca o musca suparatoare, care uneori zboara de colo-colo fara nici o noima, iar uneori inteapa, sacaindu-i pe toti
  16. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  17. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE SAROV, invatatorul pocaintei si TAMADUITORUL DEZNADEJDII (II). Ce rugaciuni – “antidot” recomanda in mod special Cuviosul? NECESARA CORECTARE A UNEI PARERI GRESITE: “Fara a merge pe calea pocaintei, oamenii incea
  18. Pingback: SFANTUL PIMEN CEL MARE al PATERICULUI EGIPTEAN – pilda de discernamant, de iubire si de dorinta arzatoare dupa Dumnezeu “in pustiul arid de iubire, adevar si dreptate al acestei lumi” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Predica audio a Protos. Ioan Buliga la Duminica a VII-a dupa Rusalii despre SLAVA DESARTA, IDOLII LAUDEI OMENESTI, “MINUNILE” MINCINOASE ALE TEHNOLOGIEI si “PROPOVADUIREA” INSELARII LUI ANTIHRIST LA TELEVIZOR: “Grija mare la
  20. Pingback: DUMINICA IERTARII, DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI. Predici video si audio, cantari psaltice. DE CE SI IN CE FEL AR TREBUI SA TINEM POSTUL MARE? | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: SLUGI NETREBNICE SUNTEM | Cuvântul Ortodox
  22. “Nimanui sa nu trimiti vreo scrisoare, nici sa graiesti catre cineva ceva din invataturile cele din afara. Tacerea sa ai cu intelegere, pentru ca stii ca nu numai iubitorii de intelepciune ai nostri invata tacerea, ci si Pitagora porunceste ucenicilor sai, de multa vreme, sa pazeasca tacerea.”

    Iata ce mai spunea Pitagora:

    Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară!

    După cum nu este de niciun folos medicina, dacă nu alungă boala din corp, tot aşa nu e de niciun folos filozofia, dacă nu alungă răul din suflet.

    Cel mai frumos moment din viaţa unui om este atunci când reuşeşte să învingă răul în favoarea binelui.

    Îndepărtaţi-vă cu respect de omul care chibzuieşte. Gândirea e un lucru sfânt.

    Omule! Sufletul devine trup când mănânci; trupul devine suflet când gândeşti.

    Învaţati tăcerea. Cu seninătatea tăcută a unei minţi meditative, ascultaţi, absorbiţi, transpuneţi şi transformaţi-vă.

    Alege să ai sufletul puternic, nu trupul.

    Ai intrat în lume gol; să nu ieşi îmbrăcat.

    Dacă sunteţi întrebaţi “Ce este moartea?”, răspundeţi “Adevărata moarte este ignoranţa.” Câţi morţi printre cei vii?

    Fii încredinţat că nu-ţi aparţine ceea ce nu posezi înlăuntrul spiritului tău.

    A cunoaşte Esenţa Divină – acesta este cel mai înalt ţel al sufletului trimis de Creator pe Pământ!

    Alege-ţi ca ţintă desăvârşirea, fără să te măguleşti cu gândul că ai atins-o. Omul este asemeni unui car la care sunt înhămaţi un cal alb şi unul negru.

    Dacă sunteţi întrebaţi “În ce stă fericirea?”, spuneţi “În a fi în armonie cu tine însuţi”.

    Nici un om nu este liber până când nu este propriul lui stăpân.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate