Fericitul Filotei Zervakos: CUM TREBUIE SA NE APROPIEM DE TAINA SFINTEI IMPARTASANII?

20-09-2008 Sublinieri

photo3_300.jpg

Textul de fatã reprezintã o scrisoare a Arhimandritului Filotei Zervakos cãtre un fiu duhovnicesc, publicatã sub acest titlu în revista “Orthodoxos. Philoteos Martyria”, nr. 40-42, ianuarie-septembrie, Tesalonic, 1991, p. 139-143.

Staretul Filotei a fost de foarte tânãr sub îndrumarea Sfântului Nectarie de Eghina fãcãtorul de minuni, pe care l-a avut pãrinte duhovnicesc. Din 1930 pânã la moartea sa (adicã aproape pentru 50 de ani) a fost staretul Mânãstirii Loggobardas din Paros, fiind unul din cei mai apreciati duhovnici. A încercat o unire a spiritualitãtii liturgice sacramentale cu cea filocalicã isihastã.

Punctul de vedere exprimat de Patriarhul Filotei Kokkinos (+1379) în chestiunea Sfintei Împãrtãsanii, prezentat si însusit de staretul Filotei Zervakos, îsi pãstrazã actualitatea si are o importantã deosebitã din punct de vedere teologic si duhovnicesc:

“1. Patriarhul Filotei Kokkinos este un ucenic si adept al Sfântului Grigore Palama (+1360), contribuind cel mai mult la apararea si raspândirea palamismului si isihasmului, care insista asupra posibilitatii vederii slavei sau luminii dumnezeiesti necreate, prin curatirea inimii si rugaciunea mintii.

2. Prin cele spuse în scrisoare, Patriarhul Filotei arata clar ca isihasmul si împartasirea sacramentala nu se exclud, ci se presupun si se completeaza reciproc, rugaciunea mintii fiind însasi simtirea prezentei euharistice sacramentale a lui Hristos în noi, împartasirea sacramentala implicând si împartasirea duhovniceasca, simtirea lui Hristos.

3. Pozitia echilibrata a Patriarhului Filotei poate sa aduca o lumina în mult disputata discutie ce se continua înca pâna în zilele noastre, între teologi si duhovnici, în jurul desei sau rarei împartasiri. Împartasirea euharistica este o necesitate pentru toti credinciosii, monahi si laici, necesitate care decurge din însasi fiinta si rostul tainei Cuminecaturii, dar ea nu se poate impune si da oricui, fara nici o conditie, lucru care se uita de obicei de cei ce insista exclusiv pe împartasirea fizica.

Sfaturile date în final de Patriarhul Filotei manifesta o deschidere generoasa. Teoretic ele sunt corecte si practic realizabile mai mult în mânastiri, unde sunt mai putini vietuitori si unde duhovnicii îi pot pregati pe toti prin Taina Marturisirii, decât în parohiile mari, unde datorita numarului mare de credinciosi, practic este aproape imposibila pregatirea acestora prin Taina Marturisirii în vederea împartasirii lor duminica de duminica. Dar si aici se poate începe – si e de dorit – cu grupuri mai mici de credinciosi care sa fie pregatiti pe rând pentru împartasire în fiecare duminica. Problema este foarte importanta si vom mai reveni asupra ei (pr. prof. Ioan Ica).

image1py.jpg

Acum 50 de ani am citit aici, în biblioteca mânastirii, o scrisoare a pururea pomenitului Filotei Patriarhul Constantinopolului, care a trait în secolul XIV si care a stralucit în virtute, evlavie, dreapta credinta si cultura. Epistola aceasta a fost trimisa parintilor sinaiti, care se împartisera în doua tabere. Una socotea nu numai ca e permisa deasa Împartasanie, dar ca e obligatorie. Si aducea marturie canoanele 18 si 19 apostolice si ca mai înainte, Sfânta Împartasanie nu impunea postul, fiindca crestinii din primele veacuri nu posteau, dar nici canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintelor Sinoade Ecumenice nu se refera la post înainte de Sfânta Împartasanie. Cealalta tabara socotea ca, pentru a se împartasi cineva, trebuie sa treaca cel putin 40 de zile de la ziua în care s-a împartasit pentru a se putea împartasi iarasi, deoarece nu e vrednic, si ca înainte de Sfânta Împartasanie crestinul trebuie sa posteasca trei zile. Aduc si ei marturie obiceiul Bisericii care, vazând ca multi dintre crestini se apropie de Taina Sfintei Împartasanii fara nici o pregatire si curatire prealabila, fara o metanoia si marturisire sincera si curata, fara teama, credinta si dragoste de Dumnezeu, recomanda crestinilor sa se înfrâneze câteva zile, pentru a putea sa se reculeaga, sa-si dea seama si sa cugete la pacatele lor, sa le paraseasca prin baia pocaintei si a marturisirii, ca si prin postul dupa putere, pentru ca postul curat, care se face în cunostinta si discernamânt, cere de la om teama, smerenie, strapungerea inimii si plânsul aducator de bucurie, lacrimi care purifica si curata sufletul omului de orice pângarire. Din acest motiv, Sfântul Grigorie Teologul a zis: “Sa varsam lacrimi dupa putere prin baia Botezului (pocaintei)“, iar Sfântul Simeon Noul Teolog porunceste monahilor si crestinilor ca fara lacrimi sa nu se împartaseasca. Cum e cu putinta ca acela care îsi umple de cu seara chilia lui cu carne, peste, oua, vin si nu cu mâncaruri de post, dimineata sa se împartaseasca cu lacrimi si strapungerea inimii? Acest lucru e cu neputinta.

Fiindca deosebirea de pareri a sinaitilor a ajuns la certuri si dispute, au scris Patriarhului, care le-a trimis o scrisoare. Acum un an am cautat aceasta scrisoare în biblioteca, dar nu am putut s-o gasesc. Nu îmi amintesc exact cuprinsul ei, fiindca au trecut 50 de ani de atunci. Din câte îmi amintesc va scriu, poate va va fi de folos pentru cartea voastra.

În scrisoare, Patriarhul critica cele doua tabere, fiindca ambele se aflau în ratacire si fiindca toti trebuie sa urmeze traditiile pe care le-au primit de la Parintii lor si nu sa se certe.

Celor dintâi le scrie: Spuneti adevarul ca împartasania deasa este impusa de canoane si ca crestinii din timpurile apostolice se împartaseau la fiecare Liturghie, dar trebuie sa spuneti si ceea ce Sfântul Apostol Pavel, gura lui Hristos, zice: “Sa se cerceteze omul pe sine însusi si asa sa manânce din pâine si sa bea din pahar. Caci cel ce manânca si bea cu nevrednicie, manânca si bea siesi osânda, ca unul care nesocoteste Trupul Domnului (I Co 11, 28-29). Daca vreti sa va împartasiti des, ca Sfintii Apostoli si primii crestini, trebuie sa se cerceteze fiecare pe sine si sa va gânditi bine daca sunteti si voi ca Sfintii Apostoli, daca sunteti la masura virtutilor Sfintilor Apostoli si a primilor crestini. Aceia aveau dragoste din tot sufletul si din toata inima fata de Dumnezeu, în vreme ce voi aveti multa dragoste fata de voi însiva si foarte putina fata de Dumnezeu. Aceia aveau o asa de mare iubire întreolalta, încât erau bucurosi sa se jertfeasca unul pentru altul. Voi însa va certati si îi pizmuiti pe fratii vostri, fiindca nu îmbratiseaza parerea voastra. Aceia, primii crestini, aveau toate în comun, banii, averile, mijloacele de subzistenta si nici unul nu zicea: acesta este al meu, acesta este al tau. Voi, desi sunteti monahi, nu aplicati aceasta. Preotul, putin înainte de a chema la Sfânta Împartasanie, zice cu voce tare: “Sfintele Sfintilor“, voind parca sa ne avertizeze si sa ne spuna: “Judecati si gânditi-va bine, daca sunteti sfinti, atunci sa va apropiati, fiindca Cele Sfinte se dau numai Sfintilor”. Si noi zicem smeriti: nu suntem sfinti, unul e Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel fara de pacat. Trebuie, asadar, sa fim atenti, daca vrem sa ne împartasim si noi mai des, sa fim sfinti. Apoi, preotul, chemându-ne la masa duhovniceasca, ne spune: “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati“. Si aici trebuie sa ne cercetam fiecare pe noi însine: Daca avem într-adevar frica de Dumnezeu, credinta fierbinte si dragoste curata din tot sufletul si din toata inima, atunci sa ne apropiem daca nu, sa ne retinem un timp, si dupa ce ne-am ostenit si nevoit cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care trebuie sa-l cerem totdeauna, sa fim si noi sfinti, sa fim ca Sfintii Apostoli si crestinii primelor veacuri, atunci sa ne apropiem des. Întrucât nu suntem imitatori ai virtutilor lor, sa fim atenti, ca nu cumva apropiindu-ne cu nevrednicie, în loc de folos sa ne producem paguba, fiindca Sfânta Împartasanie e foc care-i arde pe cei nevrednici. Faptul ca în canoanele Sfintilor Apostoli nu se pomeneste de post, e de asemenea adevarat. Dar la început, când Sfintii Apostoli savârseau Sfânta Taina, erau putini la numar. Iar Taina dumnezeiestii Euharistii o savârseau în case si dupa mâncare. Când însa numarul crestinilor a crescut si s-au zidit biserici, atunci Sfânta Taina se savârsea în sfintele biserici si se savârsea dimineata, iar cei care voiau sa se apropie de Sfânta Taina se înfrânau de cu seara. Iar Sfintii Apostoli continuu au postit. Mâncarea lor era atât de modesta si mâncau atât de putin, cât sa traiasca. Iar marturisirea se facea public, în biserica. Când însa la început au fost crestini care se rusinau si ezitau sa se marturiseasca în public, atunci Sfintii Parinti au stabilit ca marturisirea sa nu se mai faca public, ci în particular, înaintea arhiereului sau preotului ca parinte duhovnic. Si fiindca multi crestini, când voiau sa se apropie de Sfânta Taina dimineata, mâncau de cu seara pe saturate, fara deosebire, atunci s-a stabilit ca cei ce vor sa se apropie de Sfânta Taina trebuie sa posteasca. Aceasta n-o mentioneaza sfintele canoane, dar o mentioneaza Sfânta Traditie. Nu s-a apreciat numarul zilelor de post, s-a lasat aceasta la latitudinea duhovnicilor, care celor sanatosi le prescriau mai mult post, iar celor slabiti mai putin. Cei care sunt sanatosi si pot sa posteasca nu numai o zi, doua sau trei, ci întreaga saptamâna, bine fac.

Aceasta le-a scris Patriarhul celor dintâi.

Pentru ceilalti scrie urmatoarele: Monahii care cerceteaza Scripturile si se ocupa cu studiul trebuie sa cunoasca sfintele canoane si Sfintele Traditii. Nici Biserica, nici sfintele canoane, nici Traditia nu mentioneaza ca crestinii trebuie sa se împartaseasca la fiecare 40 de zile si ca nu se cuvine sa se împartaseasca cineva la mai putin de 40 de zile. Sfânta Biserica si toti Parintii stabilesc canoane mari pentru ucigasi, desfrânate, adulteri, hoti, calomniatori si ceilalti pacatosi, carora canoanele le interziceau uneori sa se împartaseasca; celorlalti crestini nu le-a precizat zile, luni sau perioade. S-a precizat însa ca toti sa se cerceteze pe sine si daca sunt vrednici sa se apropie. S-a precizat, de asemenea, ca trebuie sa fie sfinti, fiindca Cele Sfinte se dau Sfintilor si sa se apropie cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste. Bine faceti daca cereti sfatul meu practic, dar mai bine veti face daca va veti smeri si veti asculta si pazi cele ce va voi sfatui. Întâi va sfatuiesc sa încetati discutiile care provoaca certuri si dispute. Fiecare din voi sa fie atent sa-si vada propriile pacate si nu pe ale fratelui sau. Al doilea, ori de câte ori vi se întâmpla vreo iritare sau cearta între voi, înainte de a apune soarele sa va conciliati si împacati. Al treilea, sa aveti smerenie si ascultare desavârsita de Întâistatatorul vostru, ca si duhovnicul vostru, caruia sa-i marturisiti sincer toate pacatele voastre si sa solutionati deosebirile dintre voi nu voi singuri, cu pizma, mândrie si iutime, ci cu dragoste si iubire de frati, cerând în toate sfatul si parerea egumenului si duhovnicului vostru, si ceea ce va va spune, sa primiti ca de la Dumnezeu si sa va linistiti.

În ce priveste Sfânta Împartasanie stabilim urmatoarele:

1. Câti au dragoste din tot sufletul si din toata inima fata de Dumnezeu si câti îl iubesc pe aproapele lor ca pe ei însisi, au smerenie, ascultare, taierea voii, blândete, nemâniere, înfrânare, rabdare, tacere, acestia pot sa se împartaseasca o data pe saptamâna si de doua ori când se întâmpla o sarbatoare în mijlocul acestei saptamâni.

2. Când nu au virtutile de mai sus si se mâhnesc din cauza aceasta si se silesc sa le dobândeasca si se roaga si doresc sincer si cer Sfânta Împartasanie, ca pe un medicament ajutator, si evita pe cât le sta în putinta orice pacat, li se permite si lor sa se împartaseasca o data pe saptamâna.

3. Câti au asa-zise pacate care se iarta, adica putina mândrie, se înfurie pentru moment când le spune cineva ceva, spun vreo minciuna, glumesc, râd, bârfesc, manânca mai mult decât e de trebuinta, fac ascultare, dar fara tragere de inima, si au si alte mici pacate de moarte, pe care se silesc sa le taie si sa le tempereze, dar nu cu osteneala si râvna cum se cuvine, dar totusi le cunosc, se caiesc si le marturisesc, acestora li se permite sa se împartaseasca la 15 zile.

4. Acei care sunt mândri, nesupusi, mâniosi, certareti, mincinosi, daca se marturisesc si arata o pocainta si schimbare adevarata si iau hotarâre ca vor înceta sa pacatuiasca, sa se împartaseasca la doua luni.

5. Daca dupa un an înceteaza sau se înfrâneaza, împutinând pacatele, sa se împartaseasca la 40 de zile, si când se îndreapta complet, sa se împartaseasca ca si cei de mai sus, la 15 zile si o data pe saptamâna.

O astfel de dispozitie catre monahii de la noi a dat-o Cuviosul Arsenie, care s-a nevoit acum 100 de ani aici, un sfânt duhovnic care a primit har de la Dumnezeu sa savârseasca minuni în timpul vietii lui si dupa moarte. Un astfel de discernamânt al acestor vrednici de pomenire Parinti trebuie sa-l urmeze si Parintii duhovnici actuali, ca sa-i canoniseasca pe cei care se marturisesc la ei.

În acord cu îndrumarile de mai sus sa ne apropiem toti credinciosii, laici si clerici, de Taina dumnezeiestii si Sfintei Împartasanii, pregatindu-ne si curatindu-ne prin pocainta, post, rugaciune, cu frica de Dumnezeu si cu credinta si cu dragoste, ca împartasindu-ne cu vrednicie sa ne unim cu Mântuitorul Hristos si sa ne învrednicim a deveni împreuna-mostenitori ai Împaratiei Lui ceresti”.

(sursa)

eucharist.jpg


Categorii

1. Slider, Deasa impartasire, Fericitul Filotei Zervakos, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Impartasania, Razboiul nevazut, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

90 Commentarii la “Fericitul Filotei Zervakos: CUM TREBUIE SA NE APROPIEM DE TAINA SFINTEI IMPARTASANII?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Filotheos Zervakos - DOUA MINUNI DOVEDITOARE CA NU MANTUIESTE CALENDARUL, CI POCAINTA
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Marturisire si impartasire - Sfantul Grigorie Palama
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » SPOVEDANIA – LEGAREA RANILOR. CUM SA O FACEM CORECT?
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » INTAMPINAREA DOMNULUI: “Sa cunoastem de Cine ne apropiem si pe Cine primim”
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » FERICITUL FILOTEI ZERVAKOS – 30 DE ANI DE LA MUTAREA LA CER: “Vremuri stricate, zile viclene, cel ce se mantuieste pe sine mare se va numi…”
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Cateva dintre multele minuni ale Cuviosului FILOTEI ZERVAKOS
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfaturi duhovnicesti de la Fericitul Filotei Zervakos (1): “INCERCATI SA DEVENITI FII AI LUI DUMNEZEU!”
  8. Frati admin, va multumesc penru textul publicat. de multi ani ma preocupa acest subiect doar si la nivel de informatie. pentru mine parintele meu duhovnic stie ce i-mi este de folos. Eu cred ca foarte important este ce duhovnic avem. ,,invatatori sunt multi, dar parinti duhovnici cativa. intr-o convorbire duhovniceasca, inregistrata, parintele Arsenie Papacioc spunea ca hotararea de a-ti marturisi pacatele, SPOVEDANIA, este cea mai grea lupta pe care o duci cu tine. A te spovedi este un act de mare curaj si vointa. si pentru mine a fost asa. copilul il impartaseam mereu dar eu nu ma spovedisem. prin 1987, eram in postul Sfintelor Pasti, lucram de ani intr-un minister, si stand de vorba la o cafea cu directorul meu general, acesta glumind timid, mi-a spus ca a fost si s-a spovedit si impartasit. atunci, mi-a venit un gand si am simtit ca si eu trebuie sa merg sa ma impartasesc. a doua zi m-am dus la o biserica din apropierea ministerului. o biserica in care-mi placea sa intru si ma simteam bine. am mers la altar la parinte si i-am spus ca lucrez in minister si doresc sa ma impartasesc. parintele a fost de mare blandete si delicatete si mi-a explicat ca intai trebuie sa ma spovedesc. cum sa am curajul marturisirii ? ce pacate de marturisit si cum sa le spun, daca afla cumva cei de la Cadre ? parintele a inteles pefect situatia, m-a intrebat, m-a incurajat si sfatuit si eu am plecat cu inima usoara. facusem primul meu pas pe drumul spre Hristos. La cativa ani dupa Revolutie, fiind intr-o cumpana m-am rugatla Bunul Dumnezeu sa-mi arate doctorul pe care sa-l aleg pentru a-mi rezolva o problema de sanatate. am iesit de la consultatie din spitalul militar Bucuresti, franta si obosita de emotii si caldura. langa spital este o biserica frumoasa si plina de har, Sfantul Gheorghe din Calea Plevnei. arhitectura monumentului este asemanatoare cu cel al manastirii Dealu. Biserica poarta hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfanta Mucenita Folofteia. Mi-am odihnit sufletul, mi-am varsat lacrimile si m-am incarcat. mangaierea Bunului Dumnezeu a venit imediat. Sora Florica ingrijea de Biserica, Bunul Dumnezeu sa o aiba in paza Lui, cu vorba blanda m-a sfatuit sa vin la Parintele la slujba Sfantului Maslu si sa vorbesc cu Cuviosia Sa. Nu intelegeam atunci ca Bunul Dumnezeu i-mi daruise doi doctori. i-mi daruise mai ales un doctor pentru suflet, un duhovnic, parintele protosinghel Vartolomeu Bogdan. dragul si bunul meu parinte duhovnic. cu cat trec anii, cu cat citesc mai mult, cu atat imi dau seama ce mult ajutor am primit de la Bunul Dumnezeu daruindu-mi de la bun inceput un parinte duhovnic protosinghel care mi-a fost si este ca un tata. Bunul Dumnezeu sa-l tina sanatos. Eu simt ca cel mai greu lucru este lupta cu tine, sa lupti sa te schimbi in bine pe tine si sa traiesti crestineste. sa lupti sa asiguri respectul, armonia si iubirea in casa si familia ta si cu cei cu care intri in contact. pentru ca lumea in care traim este bezmetica si ne afecteaza pe toti deopotriva. relatiile dintre oameni sunt guvernate de orgolii, dispret, egoism, lipsa valorii si a respectului pentru toti si toate, inclusiv pentru el ca individ. eu cred ca problema nu este cat de des ne impartasim, aceasta o hotaraste duhovnicul nostru. important este duhovnicul pe care il avem si felul cum stie sa se apropie de tine si tu de El. Parintele Sofian Boghiu era de o iubire si o blandete nespusa. in fata unor asemenea duhovnici si inima ta, oricat de impietrita ar fi se deschide si tu cresti langa parintele tau duhovnic.

  9. Hristos s-a inaltat!

    Fratilor, discutia contradictorie de azi de la sectiunea comentarii este dovada vie si absolut tulburatoare a faptului ca tindem asimptotic catre starea de “insingurati”, de “straini” unii fata de altii.

    Cand Parintii induhovniciti arata ca un semn al vremurilor din urma lipsa “cararii de la un vecin la altul” trebuie subinteleasa aici, pe langa lipsa esentiala a dragostei, si lipsa deschiderii, a comunicarii, respectiv a intelegerii dintre “vecini”.

    Ca doar nu ma duc la vecin sa monologhez, el la fel si sa ma intorc acasa multumit ca am facut un schimb de… ce?

    Imparatia lui Dumnezeu se castiga de aici, de pe pamant, iar cei care incep sa o castige, cei care incep sa se sileasca sa o rapeasca devin “vecini”, adica ocupa acelasi “spatiu” (duhovnicesc), devin cu alte cuvinte “casnici ai lui Dumnezeu”. Iar judecata gasirii/rapirii Imparatiei in inimile noastre este greu de efectuat cu termenii actuali ai duhului lumesc, deoarece chiar Mantuitorul spune “nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit deja!”. Si atunci cu ce judecata judeci lucrurile? Daca tu zici ca nu esti casnic cu mine pe ce te bazezi, iar daca zici ca esti, in ce sistem de referinta faci aceasta afirmatie?

    Constatam, astfel, ca nu mai exista UN sens al cuvintelor si asta datorita unei inflatii a sensului acestora in diferite contexte. Fiecare poseda astfel un sens predeterminat al unui cuvant care are in aparenta aceeasi forma. Aici e problema: nu se mai poate transmite un adevar (in sine, poate chiar dogmatic) de la o persoana catre alta datorita tocmai relativizarii sensului cuvintelor.

    Se pare, deci, ca vorbim in oglinda si, iar se pare, ca mai greu este cu adevarat sa gasim un sarac cu duhul decat un literat in orice doriti dvs. Cu alte cuvinte ce impiedica atat de mult a pricepe cu inima la ce se refera Parintii imbunatatiti? Cred ca tocmai faptul ca analizam cu capul (ratiunea, la randul ei nu se stie cat de curatita), iar aici ne impotmolim in premize, acestea formand contextul propriu al sensurilor. Ca nici o judecata nu o poti face fara premize. Iar cand ajungem la premize vedem ca nu sunt deloc aceleasi in capul fiecaruia, pentru ca fiecare vine cu un bagaj de cunostinte dobandite in mod unic intelectual si experimental. Un alt inconvenient este ca, fie ca este preot ori mirean, fiecare “se afirma” inainte de a fi ajuns la masura desavarsirii (varstei lui Hristos – o fi mult spus?). Ori daca Sfintii Parinti au lasat treaba asa cum este (ma refer la Impartasanie) inseamna ca au avut un temei insemnat, nu cum tindem noi a crede o lipsa.

    Dupa Sfintii Parinti, lucrurile sunt simple: ceea ce judeca Ratiunea ca fiind Bine (scopul si cauza Ratiunii ca instrument de cunoastere spirituala) verifica Inima (Mintea din inima, de fapt) ca fiind Adevarat (Adevarul fiind scopul si cauza Mintii ca celalalt instrument de cunoastere spirituala). Amandoua insa in Duhul (experiere) lui Hristos (adevarata) trimis de Tatal (validata), autentificat anterior prin prooroci (de duhovnic).

    Si atunci se cade sa cautam a intelege exact ceea ce ne scapa: sensul lucrului in sine, cu alte cuvinte de ce este Cuminecatura asa cum este in Biserica! Si cautarea asta se face prin curatire de patimi! Ca sensul acesta nu se gaseste nici prin generalizarea de la empiric la regula, nici de la regula (care, tocmai, nu exista in sens material-matematic) la particular si nici prin discurs de tip dialectic ori sofistic, ori prin oricare alta metoda intelectuala aplicata in tipar stiintifist (nici macar prin ceea ce inseamna actualmente Etimologia ca stiinta). Si atunci ce ramane? Smerita cugetare, cu alte cuvinte cugetarea in Duhul Sfant, nu in premizele mele (“Eu sunt smerit cu duhul”, zice Hristos).

    Problema fratilor admin, faptul ca ii incearca gustul zadarniciei oricarui demers, nu este ca ei ajung greu la recolta (gandul intaritor) dupa aratura (postarea de buna credinta), ci este faptul ca plugul insusi (informatia) devine fie lichid (relativizare), fie plasma (anulare), fie orice altceva (rastalmacire) impropriu lucrului, astfel incat obiectul in sine (munca la/prin acest site) nu-si poate face treaba cu nici un chip, deoarece pamantul insusi (inima omului) nu accepta lucrarea! Si aici nu ma refer la “atacatorii” care acceseaza site-ul doar pentru a-l ingropa!

    De aici vine sentimentul zadarniciei: cum sa ari cu apa ori cu foc ori cu matura, sa zicem? Ari cu plugul, nu?

    Frate Calin, administratorii acestui site nu sunt moderatori, pentru ca acest site nu este in esenta lui un forum de discutii relativizante. Faptul ca se ostenesc (pe deasupra) sa intre in dialog cu comentatorii este tocmai din dorinta de a realiza un liant intre postare si receptare deoarece, este vadit, tocmai acest liant al intelegerii in acelasi duh lipseste!

    De aceea fratii admin posteaza scrieri ale Sfintilor Parintilor mai vechi ori mai noi care se verifica in Ortodoxia lor, unele prin altele, in Ortopraxia ramasa prin Sfanta Traditie. Nu lipsa dragostei, Calin, face ca, eventual, sa ti se respinga opiniile ci opiniile tale insele trebuie in prealabil sa se verifice in Adevar. Cum? Tot prin Sfintii Parinti, care la randul lor se verifica unii prin altii, deoarece este un singur Duh (Sfant) care ii adevereste pe toti! Faptul ca ii judeci pe admin (“… va siliti … sa impuneti…”) vine din lipsa ta, nu din reaua lor credinta (vezi, in acest sens, intregul site). Si, frate, nu stiu unde ai putut sa gasesti asa ceva, dar NU EXISTA “alte opinii sustinute de Biserica”! Greseala ta este ca tu percepi adevarul ca pe o idee, ca pe un concept, insa Biserica este chiar altarul Adevarului rastignit! Iar Adevarul nu se neaga pe Sine insusi, fie si partial, prin “alte opinii”.

    Iertati-ma, insa tocmai neasteptatele discutii contradictorii la aceasta ultima postare denota lipsa duhului intelegerii, a cunostintei si al priceperii intre noi, crestini care ar fi trebuit sa ne intelegem, in iubire, numai din intentii!

    Dumnezeu sa ne ajute, ca mult mai avem!

    Alexei

  10. Am o intrebare, copii trebuiesc impartasiti saptamanal sau la 40 de zile? Ma refer ca copii mici sub 3 ani.

  11. @ Emilia:

    Saptamanal sau cat de des puteti. Si peste 3 ani.

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » BOLOVANII CARE STAU DEASUPRA CAPETELOR NOASTRE… (Sa recitim impreuna vedeniile ceresti ale Cuviosului FILOTEI ZERVAKOS, †8 mai 1980)
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Sofian Boghiu si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei: UNDE IL GASIM PE HRISTOS CEL INVIAT, CINE SI CUM IL POATE RECUNOASTE?
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus audio si video)
  17. Hristos a Inviat!
    Cred ca majoritatea celor care au postat comentarii aici trebuie sa mearga si sa se spovedeasca degraba! Vai noua, ce priceputi suntem sa comentam si sa ne dam cu parerea in astfel de subiecte fierbinti! Vai noua, cum ne mai pricepem de bine sa ne combatem unii pe altii cu argumente filocalice, patristice, etc! Vai noua, cat de mesteri suntem sa ne judecam semenii cu citate din marii duhovnici, si pe duhovnici cu ideile noastre sau ale altor duhovnici! Vai noua, ce buni si competenti suntem! Vai noua!…
    Asa cum nu exista doua persoane identice, tot asa nu exista o “reteta” de impartasanie universal valabila. Tocmai din acesta cauza exista duhovnici, care au dobandit priceperea (prin invatatura si har) sa chibzuiasca fiecare caz in parte. Duhovnicia este in acelasi timp har si arta. Duhovnicii sunt iconomii Sfinelor Taine, ei sunt “calificati” in acest sens. Noi ce calificare avem?
    Daca exista in noi un graunte de smerenie, atunci mergem la duhovnic, ne spovedim si facem ascultare. Aceasta trebuie sa fie singura noastra grija! Daca primim binecuvantarea sa ne impartasim o facem, daca nu, nu!
    Poate gresi doar acela care frecventeaza mai multi duhovnici. Acela care merge constant la un singur duhovnic, acela nu poate gresi! Responsabilitatea este a duhovnicului! Noi dam socoteala doar pt. ascultare!
    Sa lasam medicul de familie sa ne prescrie medicamentele potrivite, mecanicul auto sa ne repare masina, pilotul sa piloteze avioanele si duhovnicul sa ne recomande cat de des este bine sa ne impartasim.
    Smerenia este una dintre cele mai mari virtuti! Sa ne smerim deci, si astfel sa ne preocupam doar de ceea ce ne pricepem, de ceea in ce suntem calificati si competenti. Dumnezeu sa ne lumineze mintea si sufletul si sa ne tamaduiasca de mandrie! Doamne ajuta!
    Sorin

  18. @tvsorin:

    De asemenea, smerenia nu se prea impaca nici cu tonul ridicat, cu ”vai voua” si cu trimisul autoritar al celorlalti frati la spovada 🙂

  19. Magda scrie: “Apropos de Pr.Teofil Paraian; am cumparat cartea ‘Din ospatul credintei’ in care, pe langa alte lucruri bune (grau curat) a bagat si neghina (neimpotrivirea in privinta rugaciunii alaturi de cei de alte confesiuni); asa face si Aghiuta, amesteca putin bine cu mult rau ca sa te insele, sa te imbrobodeasca…”
    Draga Magda,
    Sunt convins ca noi, astia care scriem aici pe forum, nu avem vrednicie in fata lui Dumnezeu nici macar pana la degetul mic de la piciorul parintelui Teofil! Poate ca in cazul tau ma insel, poate ca tu esti vre-o sfanta de care eu nu am auzit!?… Te rog din tot sufletul sa-mi ierti malitiozitatea, dar cel drept le vede drepte si pe cele strambe, iar cel stramb le vede strambe si pe cele drepte.
    In cartea “Din ospatul credintei” parintele Teofil are cateva greseli, zic eu scuzabile, caci el a fost doar un slujitor al lui Hristos si nu Hristos insusi! A gresi este omeneste! A-l compara insa pe parintele Teofil cu Aghiuta, a-l acuza ca incearca sa te imbrobodeasca, mie mi se pare a fi, in cel mai bun caz, o dovada de crasa nepricepere, neintelegere, ignoranta. Nu vreau sa cred ca tu chiar crezi ceea ce spui si ca te mai si consideri crestina! Vad ca, de fapt, tot comentariul tau se constituie in cap de acuzare a parintelui. Te intreb, te-a pus cumva pe tine Domnul Iisus judecator in locul Sau? Ce merite si virtuti deosebite ai, de-ti permiti sa critici un duhovnic de calibrul parintelui Teofil? Barna din ochiul tau o vezi?
    Daca vrei sa afli cu adevarat cum lucreaza Aghiuta, am sa-ti dau doua subiecte la care sa meditezi:
    1) Iti incepi comentariul asa: “Apropos de Pr.Teofil Paraian;[…]” Nimeni inainte de tine nu a pomenit de parintele Teofil, deci “apropos”-ul tau nu era un apropos ci o introducere premeditata si rauvoitoare!
    2)ce legatura are “neimpotrivirea (parintelui Teofil) in privinta rugaciunii alaturi de cei de alte confesiuni” cu subiectul acestui articol: “Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina Dumnezeiestii Cuminecaturi”?
    Il vezi acum pe Aghiuta, cel din cugetul si inima ta? Observi cat de gratuita a fost remarca ta fata de parintele Teofil? Tu nu ai dorit doar sa-l citezi pe parinte, ci ai cautat sa-l discreditezi!
    Atata vreme cat suntem preocupati sa-i judecam pe altii, nu avem timp sa-i iubim!…
    Mustele cuta in natura gunoaiele, iar albinele florile! Nu fi musca, fii si tu o albina! Ia cartea “Din ospatul credintei” si cauta povetele folositoare sufletului. Vei vedea ca sunt o multime, iar sufletul tau se va umple de miere! Ai sa ajungi astfel sa-l indragesti foarte tare pe bunul parinte Teofil!!!… Ofera-i parintelui sansa aceasta, sa-l indragesti, ofera-ti-o si tie!
    Doamne ajuta!

  20. Draga admin,
    Egoul percepe sfatul ca pe un atac, smeritul percepe atacul ca pe o povata!
    Iti recomand sa recitesti comentariul meu cu inima la Dumnezeu si cu mai multa atentie! In primul rand, am scris “vai NOUA” si nu “vai VOUA”. Aceasta exclamatie poate fi rostit-a cu manie, cu ura, cu jale, cu compasiune, dar eu nu am rostit-o ci am scris-o, asa ca “tonul ridicat” exista doar in inima ta!!! La fel este si cu trimisul “autoritar” la spovada.
    Cu dragoste iti recomand, lasa egoul si citeste aceste randuri cu inima la Dumnezeu, asa cum le-am scris eu. Nu le rastalmaci! Nu toti cei ce critica vor raul! Iisus le-a spus fariseilor “pui de vipere”! Crezi ca pe ei nu-i iubea, sau crezi ca pe ei nu-i vroia mantuiti?
    Repet, nu am ridicat tonul si nu am incercat sa fiu autoritar, ci mi-am exprimat o parere si am incercat sa dau un sfat. Daca-l consideri bun urmeaza-l, daca nu, ignora-l, dar nu-l rastalmaci ca nu-ti foloseste!
    Doamne ajuta!

  21. TVsorin

    N-ai prins ideea! N-am ce-ti face! Nici n-am sa incerc sa-ti explic de ce 1+1=2 pentru mine, iar pentru tine ‘fac’ 3 sau 4!
    Asa sunt eu: spun lucrurile ‘pe nume’, necrezandu-ma NICICUM sfanta din icoane!
    (…)

  22. @tvsorin,

    Orice punct de vedere este binevenit, iar comentariile de pe site au rolul lor, nimeni nu are pretentia de a avea discernamantul sfintilor, de aceea nici nu trebuie criticat nimeni pentru opinia lui, nici trimis sa se spovedeasca din acest motiv, intrucat fiecare spune ceea ce crede fara pretentia de a detine adevarul absolut. Putem sa contrazicem sau sa fim de acord, ajutand la clarificarea unor aspecte, de aceea dialogul si comunicarea pe diverse teme duhovnicesti este pentru a ne ajuta unii pe altii, nu pentru a demonstra “ce priceputi suntem sa comentam”, “cat de mesteri suntem sa ne judecam semenii” sau “ce buni si competenti suntem”. Insa te rog sa ma ierti, nu pot sa nu observ ca te faci “vinovat” chiar de ceea ce reprosezi altora:
    “Atata vreme cat suntem preocupati sa-i judecam pe altii, nu avem timp sa-i iubim!”

    E ciudat ca domnia ta dai exemplul cu musca si albina, insa la fel, in loc sa pui gandul bun inainte, alegi sa interpretezi in rau intentiile fratilor care au comentat aici, alegand sa vezi “gunoaiele” si nu “florile” din acestea. Si dupa ce alegi propria ta interpretare cu privire la spusele altora, si desi nu stii ce a fost in mintea si sufletul lor cand au scris acele randuri, te grabesti sa-i gasesti vinovati trimitandu-i la spovedanie. Da-mi voie sa iti amintesc chiar afirmatia ta: “cel drept le vede drepte si pe cele strambe, iar cel stramb le vede strambe si pe cele drepte” .
    Desigur, mustrarea fratiei tale ar putea fi doar un sfat si nu o judecata, dar din ceea ce scrii reiese mai degraba a doua varianta. Caci sustii necesitatea smereniei spunand: “Smerenia este una dintre cele mai mari virtuti! Sa ne smerim deci (…)”, iar mai jos te adresezi cu malitiozitate Magdei: “poate ca tu esti vre-o sfanta de care eu nu am auzit” si tragi smerita concluzie: “pare a fi, in cel mai bun caz, o dovada de crasa nepricepere, neintelegere, ignoranta. Nu vreau sa cred ca tu chiar crezi ceea ce spui si ca te mai si consideri crestina! Vad ca, de fapt, tot comentariul tau se constituie in cap de acuzare a parintelui. Te intreb, te-a pus cumva pe tine Domnul Iisus judecator in locul Sau? Ce merite si virtuti deosebite ai, de-ti permiti sa critici un duhovnic de calibrul parintelui Teofil? Barna din ochiul tau o vezi?”

    Cum se potriveste smerenia cu acest ton in adresare, si tot domnia ta aduci vorba de farisei… Un sfat se da cu intelegere si blandete, chiar daca ai fost indignat, caci “Atata vreme cat suntem preocupati sa-i judecam pe altii, nu avem timp sa-i iubim!…”

    Nadajduiesc ca nu te vei supara pt ca am indraznit sa iti atrag atentia, pt. ca toti gresim, e important insa sa avem puterea de a recunoaste, iar daca te crezi nedreptatit, reamintesc acestea:
    “citeste aceste randuri cu inima la Dumnezeu, asa cum le-am scris eu. Nu le rastalmaci! Nu toti cei ce critica vor raul!”
    “Egoul percepe sfatul ca pe un atac, smeritul percepe atacul ca pe o povata!”

    Cat priveste pe parintele Teofil, e drept, nu suntem noi judecatori in locul Domnului, dar una este greseala si alta este abaterea de la Canoane si incurajarea raspandirii ereziei, iar daca sunt sminteli, indiferent cat de sfant pare a fi cel care le raspundeste, caci tot omul este supus greselii, orice crestin se cuvine sa i se opuna, sa le dea pe fata. Se stie doar ca rugaciunea impreuna cu cei de alta credinta este aspru sanctionata de Canoanele Apostolice 10 şi 45 indreptate impotriva comuniunii in rugaciune cu ereticii. Canonul 10 Apostolic prevede: „Dacă cineva se va ruga împreună cu un om excomunicat de Biserică, fie şi acasă, să fie excomunicat”, Canonul 45: „Episcopul, presbiterul sau diaconul care s-a rugat cu ereticii, să fie excomunicat! (…)”
    Asadar, afirmatia: “parintele Teofil are cateva greseli, zic eu scuzabile, caci el a fost doar un slujitor al lui Hristos si nu Hristos insusi! A gresi este omeneste!” este fundamental gresita. Acest fapt nu intra deloc la categoria greselilor scuzabile. Si nu o spunem noi, mireni pacatosi care “nu avem vrednicie in fata lui Dumnezeu nici macar pana la degetul mic de la piciorul parintelui Teofil” ci acest act este condamnat sever de catre Sfintii Parinti prin Canoanele Apostolice pe care crestin este obligat sa le respecte pentru a nu se exclude prin incalcare din Biserica cea dreptmaritoare. Căci însuşi Mantuitorul a pus inceputul excomunicării de la Biserica Sa, spunand „Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân si vameş” cu atat mai mult cu cat ideea rugaciunii in comun se raspandeste astazi si printre ortodocsi, iar pericolul apostaziei este unul foarte actual.

    Iarasi o intelegere gresita in ceea ce a vrut Magda sa spuna:
    “A-l compara insa pe parintele Teofil cu Aghiuta…” – a fost doar o exprimare nefericita, comparatia a fost referitoare la fapte si nu la persoana, caci cel rau cu stiinta si intentie amesteca cele bune cu cele rele, pe cand oamenii din greseala, din inselare fac aceasta si nu din rea intentie. Este grav totusi ca la un parinte atat de iubit si deosebit ca Par. Teofil intalnim o asemnea greseala grava, iar pericolul este cu atat mai mare venind de la cineva de incredere, de la un nume in ortodoxia noastra… Iar Magda a adus vorba de subiect poate nu neaparat ca apropo, poate fi un tic verbal asta, ci fiind nemultumita de ce a citit si dorind sa impartaseasca aceasta nemultumire si nu “o introducere premeditata si rauvoitoare!” cum te-ai grabit sa concluzionezi. De unde si pana unde
    “rauvoitoare”, de unde stii fratia ta asta, cunosti inima omului? Si uite asa cadem in pacatul osandirii aproapelui. Si acuzam pe altii ca sunt muste in loc de albine…

  23. Mandria, bat-o vina, nu ne lasa sa ne recunoastem greselile nici macar atunci cand sunt atat de evidente. Ea intotdeauna ne va gasi scuze pt. tot ceea ce facem, intotdeuna va incarca sa apere, sa ridice de pe jos, sa restaureze amorul propriu ranit!…
    Imi cer iertare tuturor celor pe care i-am ofensat in vre-un fel cu mesajele mele!
    Doamne ajuta!

  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”
  25. Pingback: Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
  26. Pingback: NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA?
  27. Pingback: MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: PARTEA A DOUA (INTREBARI SI RASPUNSURI) A CONFERINTEI DE LA IASI. (audio si text). Despre impartasania deasa, rugaciunea inimii, psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis
  28. Pingback: "Duhovnicul si ucenicul": CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR "PRACTICANTI" si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
  29. Pingback: STIM SI CONSTIENTIZAM CE SE INTAMPLA IN SFANTA LITURGHIE? CU CE SI CUM NE IMPARTASIM? Cuvinte trezitoare ale Sf. Ioan de Kronstadt (2)
  30. Pingback: PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate