ICOANA MAICII DOMNULUI de la NICULA si MINUNILE ei

7-09-2015 Sublinieri

120793_manastirea-nicula-icoana-7

 Sfânta icoană a Maicii Domnului de la Nicula si minunile ei

I. Introducere şi scurt istoric a mănăstirii

Străvechi centru de credință şi de cultură românească, Mănăstirea Nicula este una dintre cele mai importante ale Transilvaniei, unică într-un fel prin marile pelerinaje anuale ce se fac aici în ziua de 15 august, praznicul adormirii slăvitei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. Încă din jurul anului 1300, tradiţia păstrează amintirea unui pusnic cu viaţă sfântă – ieroschimonahul Nicolae, care,  trăind aici a împrumutat numele său mănăstirii şi satului Nicula, aşezat la poalele dealului. Despre sat prima însemnare care îi confirmă existenţa datează din anul 1326, iar mănăstirea, prin documente scrise, este atestată ceva mai târziu, în jurul anului 1552.

Rolul duhovnicesc şi cultural al mănăstirii Nicula, pentru credincioşii ortodocşi români din Transilvania a avut şi are o importanţă covârșitoare. Acest lucru s-a dovedit mai ales în vremurile grele, vremuri de dureri şi de întristare, vremuri de nelinişte şi de tulburare pentru Biserică şi societate. Atunci Sfânta Fecioara Maria, Maica Fiului lui Dumnezeu şi maica duhovnicească a credincioșilor, ocrotitoarea cea tare a tuturor creştinilor, îşi arată ajutorul şi puterea ei nebiruită, rolul ei de călăuzitoare – odighitrie – a oamenilor către Hristos, adevăratul Dumnezeu. Intervenţia puternică şi salvatoare a Maicii Domnului, care s-a făcut arătată de multe ori în istorie la mănăstirea Nicula, sfânta Fecioară Maria o face prin sfânta ei icoana făcătoare de minuni.

120794_manastirea-nicula-icoana-3Odată cu sălăşluirea aici a minunatei icoane, pentru această mănăstire începe practic o nouă istorie. O istorie plină de slavă şi de umilinţă în acelaşi timp, în care străluceşte deopotrivă durerea sfântă a jertfei Crucii şi lumina veşnică şi netrecătoare a Învierii. Mănăstirea, întru începuturile ei, a fost o modestă, dar izvorâtoare de lumină vatră isihastă. Pătrunsă de liniştea codrilor şi de focul iubirii dumnezeieşti, de albastrul cerului şi de dorul împărăţiei celei de Sus, de curăţia văzduhului şi de verdeaţa odihnitoare a pajiştii, de frumuseţea multicoloră a florilor de câmp împletite cu frumuseţea vieţii duhovniceşti izvorâtoare de multe daruri, care este consumată tainic între arderea pâlpâitoare a luminărilor şi a rugăciunilor fierbinţi. Sihăstria cuviosului avvă Nicolae s-a făcut mai apoi o vatră revăsătoare de lumină şi de credinţă, de mângâiere şi de nădejde pentru credincioşii satelor din jur, locuite de ţărani în majoritatea lor. Aici a funcţionat, secole de-a rândul o renumită școală de pictură, dar şi o şcoală pentru copiii sătenilor.

În timpul domniei sale, (1457-1504) sfântul Ştefan cel Mare a întărit mănăstirea Nicula din eparhia Vadului, cu călugări-iconari de la mănăstirea Voroneţ, unde era stareţ cuviosul Daniil Sihastrul. Marele profesor şi om de cultură Ioan Apostol Popescu (192o-1984) îndrăzneşte să spună că aici, la Nicula, ar fi fost preparat celebrul albastru de Voroneţ, când marele voievod a construit mănăstirea de acolo, închinată sfântului mare mucenic Gheorghe.

La vremea sorocită, mănăstirea Nicula a gustat şi ea din potirul amar al suferinţelor şi al nenorocirilor venite de la Curtea vieneză. Din ordinul crăiesei Maria Tereza, docil dus la îndeplinire de către generalul Adolf Bukov, s-au distrus aproape două sute de mănăstiri ortodoxe şi odată cu ele monahismul ortodox transilvănean. Dacă la anul 1730, o hartă cu Ungaria mare de atunci prezenta mănăstirea Nicula ca un puternic complex monahal, cu biserică din zid şi zece clădiri existente, la sfârşitul secolului al XIX-lea aici nu mai exista decât o veche biserică din lemn care a adăpostit vreme îndelungată sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Vechea biserică din lemn a fost mistuită de flăcările unui incendiu în anul 1973. Un an mai târziu cea actuală i-a luat locul, adusă fiind din satul Năsal-Fânaţe, data construirii ei fiind anul 1650.

Intrată în posesia şi administrarea Bisericii Greco-catolice, mănăstirea nu a mai avut viaţă monahală propriu-zisă, cu călugări–vieţuitori, cu slujbe de zi şi de noapte. Slujbele se ţineau doar la marile sărbători ale Maicii Domnului, Naşterea, Buna-Vestirea şi Adormirea ei. Pentru evlavia credincioşilor, care continuau să vină în număr mare la Nicula, s-a construit biserica din zid, între anii 1875-1879. Ea a fost construită prin strădania profesorului Mihail Ivaşco, în stil neo-roman, căruia i s-au adăugat mai târziu (1909-1910) pridvorul şi cele două turle. O scurtă perioadă 1936-1948, s-a încercat înfiriparea unei obşti monahale de către un vrednic egumen, părintele Leon Man.

După revenirea mănăstirii în sânul Bisericii Ortodoxe, în anul 1948, tânăra obşte venită de la Mănăstirea Secu în frunte cu părintele stareţ Arhimandritul Varahiil Jitaru s-a confruntat cu starea dezastruoasă în care au găsit mănăstirea, precum şi cu anii de prigoană şi dictatură comunistă. Dintre stareţii mai importanţi din această perioadă a fost părintele Mihail Goia, devenit apoi renumit stareţ al mănăstirii Topliţa. Părintele Arhimandrit Serafim Măciucă (stareţ între anii 1960-1969) cel care în anul 1962 la 30 ianuarie, a găsit sfânta icoană a Maicii Domnului, ascunsă de către călugării uniţi. Părintele Arhimandrit Cleopa Nanu (stareţ între anii 1969-1991)  este cel care avut cea mai îndelungată şi rodnică stăreţie din perioada grea a dictaturii comuniste.

După anul 1990, încet-încet, după multe greutăţi şi poticniri, viaţa monahală a început să se dezvolte şi să ia avânt. Aceasta, în special, datorită a trei evenimente importante, petrecute în istoria mănăstirii, în perioada de după revoluţia din decembrie 1989. Readucerea de la Arhiepiscopia din Cluj, în biserica mănăstirii, a sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu ocazia praznicului Bunei-Vestiri, 25 martie 1992. Datorită ei mănăstirea a devenit un izvor pururea curgător de har şi binecuvântare, fapt care a sporit mereu numărul şi râvna vieţuitorilor, precum şi a credincioşilor care vin aici.

Al doilea fapt important petrecut în aceeaşi perioadă a fost numirea de către Preasfinţitul Episcop dr. Irineu Pop Bistriţeanul (astăzi Arhiepiscopul Alba-Iuliei) ca stareţ al mănăstirii Nicula a cunoscutului, apreciatului şi iubitului duhovnic din municipiul bartolomeu-anania-vasile-someseanuCluj–Napoca, părintele Vasile Fluieraş, actualmente episcop vicar al Arhiepiscopiei noastre, din oraşul amintit.

Sub oblăduirea şi grija duhovnicească a Preasfinției Sale, au venit numeroşi tineri care s-au format ca monahi, ca preoţi şi duhovnici, mai apoi ca stareţi sau chiar episcopi (de pildă preasfinţitul Timotei, episcopul Spaniei şi Portugaliei), care astăzi slujesc în mănăstiri importante, din arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului sau în alte locuri… Al treilea fapt de mare importanţă a fost venirea la Cluj ca arhiepiscop, iar mai apoi ca mitropolit, a cunoscutului teolog, literat, scriitor, poet, dramaturg, memorialist, om de cultură, mărturisitor şi patriot, arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Înaltpreasfinţiei sale i se datorează renaşterea şi propăşirea unică în istoria ei, atât a arhiepiscopiei Clujului, ridicată la rang de mitropolie în martie 2006, cât şi rectitorirea mănăstirii Nicula, care i-a devenit din anul 1997 a doua reşedinţă. Aici, în acest loc de har ales de Maica Domnului, pe care părintele mitropolit Bartolomeu l-a iubit atât de mult, şi-a strămutat atelierul biblic, isprăvind diortosirea Sfintei Scripturi începută la Văratec. Petrecea aici, de regulă, a doua parte a săptămânii în munca scrisului, în meditaţie şi în rugăciune. Pentru rectitorireamănăstirii s-au gândit împreună cu părintele stareţ Dumitru şi părinţii din consiliul de conducere la un proiect care să cuprindă un a nsamblu monahal şi cultural vrednic de renumele Niculei şi în acelaşi timp folositor lucrării duhovniceşti, misionare, culturale şi artistice ce se desfăşoară aici. Din ansamblul elaborat în anul 2002 face parte face parte noua biserică-catedrală, casa de creaţie devenită “casa mitropolitul Bartolomeu’’, centru de studii patristice şi catehetice, bibliotecă, muzeu, stăreţia, un nou corp monahal şi administrativ, clopotniţă, arhondaric, pangar şi poartă de intrare, ateliere de pictură şi sculptură.

Toate activităţile duhovniceşti, administrativ-gospodăreşti şi culturale, sunt patronate şi spijinite de către Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, adevărata stareţă şi egumenă a acestei mănăstiri.

II. Scurt istoric al sfintei icoane

Icoana-Maicii-Domnului-NiculaSfânta icoană a Maicii Domnului de la Nicula a fost pictată de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod, judeţul Cluj, în anul 1681. Ea s-a pictat la cererea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o bisericii din acest sat. Fără îndoială că preotul iconar Luca a fost un om viaţă duhovnicească aleasă, dublată de un real talent artistic. Cu penelul său măiestrit a zugrăvit şi multe alte icoane, dintre care se păstrează unele până în zilele noastre. Trei dintre ele sunt făcătoare de minuni. Una existentă la mănăstirea Strâmba, din judeţul Sălaj numită “Dulcea sărutare’’, iar cealaltă în biserica sfinţii apostoli Petru si Pavel, măreața catedrală ce se construieşte în cartierul Mănăştur din municipiului Cluj-Napoca. A treia, cea mai renumită, cea mai iubită şi mai cinstită pentru multele ei minuni şi binefaceri, este cea de la Mănăstirea Nicula. Renumele şi minunile ei binefăcătoare au depăşit demult graniţele ţării şi bisericii noastre româneşti, fiind, fără îndoială, numărată şi venerată între cele mai vestite icoane făcătoare de minuni ale ortodoxiei universale. Zugrăvită după rânduiala erminiei bizantine, încadrată în categoria odighitria (îndrumătoarea), ea s-a remarcat dintru început prin frumuseţea ei artistică, dar mai mult decât atât printr-o cerească frumuseţe duhovnicească. Un document de la anul 1736, primul cunoscut, descrie frumuseţea plină de splendoare şi măreţia plină de har a Persoanelor zugrăvite în sfânta icoană, scriind:

“Chipul Maicii Fecioare şi al Fiului pe care-L ţine în brațul stâng, cuprinde întreaga icoană într-o proporţie potrivită. Faţa Maicii Domnului e lungăreaţă de culoarea spicului de grâu, mai roşie în ambele obrazuri, cu ochii negri, iar corpul înclinat puţin, cu o privire plină de graţie şi cu atât mai fermecătoare, fiind că până acum nici un penel nu i-a redat aşa splendoarea şi farmecul ei ceresc. Micuţul are o înfăţişare strălucitoare, cu capul descoperit. Maica îşi atinge sânul, fruntea ei fiind ascunsă într-un văl de culoarea cerului, peste care din afara peste creştet se lasă o haină purpurie umbrită cu negru şi vânăt. Întreaga icoană imitează cei ce a vrut sfântul evanghelist Luca să deie icoanei sale. Afară de acestea Fecioara are două stele pe haină, una pe creştet, cealaltă pe umărul drept. Capetele ambelor figuri le înconjoară o glorie strălucitoare’’.

În continuare, privind sfânta icoană, vedem că mâna dreaptă a sfintei Fecioare este îndreptată spre Fiul ei, arătând originea Lui divină, dar şi prezentându-se pe sine ca ceea ce arată calea. Ea, prin smerenia, curăţia şi iubirea ei ne arată calea care conduce sufletele spre Hristos-Dumnezeul Om, ca unic Mântuitor al nostru. Iar Pruncul, deşi este purtat şi ţinut în braţe de Maica Sa, braţul ei fiind mai mult decât un tron de Heruvimi, binecuvintează cu mâna dreaptă. Prin aceasta se prezintă pe Sine ca Făcătorul, Atotţiitorul şi Proniatorul a toate cele zidite, inclusiv al Maicii Sale. Un alt document din anul 1930 aminteşte proportiile icoanei zugrăvite pe lemn de tei ca având o lungime de 86 de cm şi lăţimea de 65 de cm, grosimea scândurii având 2 cm.

Aşezată în tâmpla bisericii din satul Nicula, sfânta icoană a Maicii Domnului s-a arătat de la început ca un izvor de lumină şi de bucurie, bucurând cu prezenţa ei pe ţăranii credincioşi ai satului şi pe cei din satele vecine.

Începutul minunilor:

Mângâierile, alinarile şi bucuriile aduse de sfânta icoana a Maicii Domnului credincioşilor-locuitori ai satului Nicula nu au fost probabil cunoscute de către autorităţile oficiale habsburgice, care stăpâneau pe atunci Transilvania. La 15 februarie 1699 însă, s-a întâmplat o minune a cărei veste a străbătut ca fulgerul satul Nicula, împrejurimile şi depărtările, ajungând până la Viena, vestita capitala imperiului. Militarii Regimentului Vasas al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern, fiind aşezaţi în satul Nicula şi în împrejurimi, mergeau adesea la biserica ortodoxă din satul Nicula. S-a întâmplat că la acea dată, mergând în biserică şi uitându-se la sfintele icoane, au văzut icoana Maicii Domnului cu Pruncul lăcrimând. Au încremenit în faţa minunii şi au alergat la preotul ortodox al satului, părintele Mihail, spunându-i minunea. Acesta a venit în grabă şi privind uimit, nu a putut înţelege motivul plângerii. Vestea s-a răspandit cu iuţeala fulgerului, căci în ziua de 22 februarie 1699 toţi locuitorii satului Nicula şi din împrejurimi au privit cu uimire minunea lăcrimării, examinând icoana pe toate părtile. Au văzut că din ochii Sfintei Fecioare curgeau boabe mari de lacrimi, mai mult din ochiul drept decât din cel stâng, unele ajungând până la gură, iar altele rostogolindu-se-n jos, până la pământ. Această minune a lăcrimării sfintei icoane a ţinut mai bine de trei săptămâni, ea neavând o regularitate, timp în care a fost văzută de mii de martori. Între aceştea sunt nobili români şi maghiari, simpli ţărani, ofiţeri imperiali, soldaţi, preotul satului, Nicula Mihail Pop şi contele Sigismund Korniş, guvernatorul Transilvaniei din acea vreme. Din categoriile amintite, istoria consemnează douăzeci şi opt de martori care au depus mărturia lor cu jurămant.

La câteva săptămâni după începutul minunii lăcrimării icoanei, contele Sigismund Korniş a hotărat să ducă sfânta icoană în paraclisul castelului său de la Benediuc. Într-o procesiune impresionantă, desfăşurată pe data de 12 martie 1699, la care au fost prezente  atât autorităţile militare cât şi nobilimea ardeleană, sfânta icoană a fost dusă la castelul amintit. Din cauza unei puternice revolte a locuitorilor niculeni şi a celor din împrejurimi, contele a fost nevoit să readucă icoana în biserica din satul Nicula în ajunul praznicului Bunei-Vestiri – 24 martie din acelaşi an. Ea a rămas o vreme închisă şi sigilată, până ce curtea de la Viena urma să ia o decizie în privinţa ei. Împăratul de la Viena a hotărât cu multă înţelepciune ca icoana miraculoasă să nu fie nici a sătenilor, nici a guvernatorului, ci că se cuvine să fie undeva într-un loc neutru, unde să poată fi cinstită şi venerată de către creştini de orice neam şi de orice lege. Acest loc hotărât de Dumnezeu şi Sfânta Sa Maică, prin împăratul de la Viena, a fost biserica sfintei mănăstiri Nicula, unde se păstrează până în prezent. Prin aşezarea sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pe tâmpla bisericii mînăstirii Nicula, această manăstire va deveni o reşedinţă aleasă a Împărătesei cereşti şi unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din România şi din sud-estul Europei.

În vremuri grele, mai ales, dar şi de bucurie, Maica Domnului a fost alături de smeriţii călugări şi zecile de mii de credincioşi care se îndreaptă spre sfânta ei icoană, cu ajutorul ei nepreţuit. Din cauza pericolului străin, în perioada anilor 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ. Din 1948 până la 31 ianuarie 1962, a fost din nou ascunsă de către călugării uni[a]ţi. A fost gasită de către părintele stareţ din acea vreme, arhimadritul Serafim Măciucă, în locul numit Lunca Bonţului, unde a stat ascunsă vreme de paisprezece ani. Icoana a fost dusă acolo, împreună cu odoarele mănăstirii de către călugării greco-catolici, care la plecare au ars şi arhiva mănăstirii. Sfânta icoană a fost zidită in geamul casei lui Vasile Chezan, zis Moşuţul, tatăl unuia dintre călugări uni[a]ţi. Găsită, a stat în mănăstire doar câteva ore pentru că a fost ridicată de organele comuniste de securitate şi transportată la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe.

După o restaurare, executată între anii 1990-1991 care i-a redat frumuseţea şi strălucirea iniţială, a părăsit Clujul, revenind la Nicula într-o procesiune impresionantă din ajunul praznicului Bunei–Vestiri la 24 martie 1992. De atunci nu a mai părăsit acest loc drag al ei, decât pentru scurt timp în câteve rânduri când a ieşit în pelerinaj. Aceasta s-a întâmplat când a fost dusă la mănăstirile Parva şi Salva din judeţul Bistriţa-Năsăud, în luna iunie 1998, la Catedrala Arhiepiscopală din Cluj, precum şi  în cartierul Mănăştur, în martie 1999, cu ocazia împlinirii a trei sute de ani de la minunea lăcrimării. Şi tot în Cluj, la praznicul Bunei-Vestiri din 25 martie anul 2006, cu ocazia înfiinţării noii Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a întronizării de către părintele partriarh Teoctist, a părintelui arhiepiscop Bartolomeu Anania, ca Mitropolit. În fiecare dintre aceste pelerinaje ale sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, zeci şi sute de mii de credincioşi au întâmpinat-o, nu puţine minuni au fost săvârşite, şi, de asemenea, nu puţine rugăciuni pline de durere au fost împlinite.

III. Minunile icoanei minunate

Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria este persoana dăruită cu toate darurile duhovniceşti şi cea mai aleasă fiinţă din neamul omenesc. Ea nu a încetat să reverse dar din darurile ei şi ale Fiului ei, prin sfânta sa icoană făcătoare de minuni de la Nicula, până în zilele noastre. Lacrimile adevărate ale Maicii Domnului, izvorâte din sfânta sa icoană, vreme de aproape o lună de zile, au fost o minune care a rămas neştearsă în adâncul sufletelor credincioşilor transilvăneni care, din generaţie în generaţie, au păstrat amintirea până în zilele noastre.

După aproape trei sute de ani, pe la mijlocul veacului XX, după cele mărturisite de părintele arhidiacon Ilarion Mureşan, cel mai vârstnic vieţuitor al mănăstirii, credincioşii din satul Nicula încă păstrau ca pe un odor de mare preţ, în sticluţe învelite cu stergare, lacrimile Preacuratei. Le scoteau doar la marile sărbători şi praznice şi le sărutau cu multă evlavie şi iubire sfântă. Minunile sunt urmarea unor rugăciuni fierbinţi, adresate Preacuratei Fecioare, cu inimă zdrobită şi umilită. Lacrimile noastre, pline de durere şi căinţă, când se unesc cu lacrimile ei sfinte se transformă în lacrimi de bucurie. Dacă cele mai multe minuni sunt cele ale unor vindecări, alinări şi tămăduirii sufletelor, au fost însă şi minuni materializate, ca să spunem aşa, ale vindecării trupurilor, care şi ele sunt stăpânite, nu de puţine ori, de multele şi feluritele boli. O parte dintre aceste minuni sunt cunoscute şi notate, cu mai multe sau mai puţine amănunte, altele, poate cele mai multe, din felurite motive, au rămas tăinuite, uitate sau acoperite de negura timpului. Din cele pe care le vom înşirui, într-o ordine pe cât se poate cronologică, unele sunt mai vechi, iar altele mai noi. Unele sunt culese din cărţile care le-au notat, altele din mărturiile unor credincioşi sau ale unor părinţi ai mănăstirii, iar altele văzute personal.

1. Întâia minune consemnată la doi ani după marea minune a lăcrimării aparţine căprarului regimentului princiar Hohenzollern, preotul iezuit Johann Rosenfeld, [dupa cum aflam] dintr-o scrisoare din anul 1701. El a fost unul dintre cei care au propovăduit cultul Fecioarei lăcrămânde şi minunea făcută, scriind:

“Mărire lui Dumnezeu şi Maicii Sale Sfinte. Eu, Johann Rosenfeld, călugăr al ordinului Iezuit, ceea ce relatez o dovedesc şi în scris în faţa lui Dumnezeu. Aflându-mă în satul Câţcău, aproape de Dej şi ascultând spovedania de Paşti a soldaţilor, am ţinut Liturghia-,,missa’’. Şi cum am ajuns la altar, m-a cuprins o durere îngrozitoare, că abia am putut să mă ţin pe picioare. M-am rugat la Fecioara lăcrimândă şi îndată s-a tăiat durerea mea. După ridicare (sfinţirea) Sfintelor Taine, m-a ajuns din nou acea cumplită durere şi nu mai speram să pot continua Liturghia. Din nou m-am îndreptat spre ea şi cu mare evlavie i-am făcut făgăduinţă, rugându-mă. Într-o clipită m-a scăpat, trecând de atunci doi ani fără să mai simt nimic din acea durere. Mulţumire Maicii celei bune şi sfinte, grabnic ajutătoare nevoilor şi bolilor noastre”.

2. În acelaşi an 1701, harul minunilor izvorât din sfânta icoană a Maicii Domnului arăta puterea tămăduitoare pentru cei ce se apropiau cu credinţă, căzând cu rugăciune şi lacrimi înaintea ei. Istoria aminteşte despre militarii regimentului împărătesc care se rugau cu credinţă în faţa icoanei; mame care se rugau cerând viaţă pentru copiii lor bolnavi, aflaţi în prag de moarte. Însuşi fiul contelui Sigismund Korniş a fost tămăduit prin milostivirea Maicii Domnului. În anii următorii plângerii alţi oameni se vindecă, iar nevoile şi incendiile încetează. Prin sfânta sa icoană, Stăpâna nostră cerească, Sfânta Fecioară Maria, rămâne o prezenţă vie şi binefăcătoare în mijlocul credincioşilor de-a lungul tuturor veacurilor.

3. La începutul secolului al XIX–lea este amintită vindecarea unui băieţel de sase ani al domnului Janoş Thoraczkai, care fusese lovit de un cal. Când toate strădaniile doctorilor s-au dovedit zadarnice, părinţii au rămas doar cu credinţa şi nădejdea în Maica Domnului. Şi Sfânta Fecioară Maria nu a înşelat nădejdea lor. Copilul s-a tămăduit, iar părinţii au adus lacrimi de bucurie şi mulţumire.

4. O întâmplare fericită s-a petrecut cu soţia căpitanului Lorincz Barri, comandantul garnizoanei din Cluj, pe nume Cristina. Aceasta, după spusele doctorilor, urma ca la scurtă vreme să-şi piardă vederea.

Cu credinţă că Maica Domnului o va ajuta, ea s-a rugat lipindu-şi ochii de sfânta Ei icoana (o copie a celei de la Nicula) şi astfel s-a vindecat.

5. Tot în acea perioadă, prin rugăciune şi credinţă, o altă femeie, soţia căpitanului Garnizoanei din Gherla, a dobândit de la Sfânta Fecioară Maria şi Maica milostivirii, vindecarea fiului ei bolnav de epilepsie. Soţia unui alt căpitan pe nume Horn, aflat în cantonament la garnizoana din Cluj, avea tumori interne, încât nu putea să înghită nimic. Exista în cazul bolii ei un real pericol de moarte prin sufocare. Atunci s-a îndreptat cu lacrimi şi rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului rugându-se, fie să-şi recapete sănătatea tămăduindu-se, fie să se bucure de o moarte uşoară şi lipsită de durere. A fost ascultată în prima rugăciune, tămăduindu-se de boala ei.

Între puţinele minuni consemnate la începutul sec. al XX-lea, sunt şi cele pe care le vom aminti în continuare.

6. Un băieţel armean din Gherla, cu numele Cristofor, în vârstă de zece ani, era foarte bolnav de picioare, încât nu putea deloc să se sprijine pe ele şi să umble. Într-o noapte mama lui a visat că ar fi bine să ţină ajun nouă sâmbete pentru copilul ei, iar apoi să-l ducă la sfânta mănăstire Nicula. Ea l-a adus în grabă, atingându-l de sfânta icoană a Maicii Domnului. Băieţelul s-a vindecat imediat, ieşind pe picioarele lui din biserică şi întorcându-se pe jos acasă.

7. O femeie bătrână şi singură se ducea foarte des la bisericuţa veche a mănăstirii şi se ruga cu lacrimi Maicii Domnului să-i descopere ceasul morţii, neavând pe nimeni care să-i poarte de grijă. Ea şi-a cumpărat sicriu, singură pregătindu-şi cele de înmormântare. Descoperindu-i-se clipa plecării din această lume, în cea din urmă noapte a vieţii sale şi-a pus sicriul în mijlocul casei şi singură s-a culcat în el. A doua zi, vecinii au găsit-o moartă aşezată în sicriu. Aceasta este una dintre cele mai înduioşătoare minuni săvârşite de Maica Domnului, în nesfârşita Ei iubire şi milostivire de mamă.

8. Un credincios din satul Nicula a fost lovit de o boală cumplită care a culminat cu pierderea minţii şi intrarea lui într-o stare de nebunie. După oarecare vreme, cei din familia sa, văzăndu-l greu chinuit l-au adus la mănăstire în faţa sfintei icoane. Prin rugăciuni fierbinţi la Maica Preacurată şi prin taina Sfântului Maslu el s-a vindecat degrabă. A plecat mulţumind lui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici, pururea Fecioarei Maria.

9. În anul 1904, un bolnav din păţile Sibiului, care a zăcut aproape şapte ani la pat, a fost adus la sfânta mănăstire. Era numai piele şi os, iar de un an nu mai putea să vorbească. Se vedea că trăieşte doar după mişcările produse de respiraţie în pieptul său. I s-a făcut Taina Sfântului Maslu în biserică, în faţa sfintei icoane. La sfârşitul Sfântului Maslu, spre surprinderea tuturor, a rostit cuvintele:

,,Binecuvântaţi, părinţi cinstiţi şi mă iertaţi pe mine păcătosul’’!

Toţi au crezut atunci că sunt ultimile sale cuvinte înaintea unei morţi iminente. Dar contrar aşteptărilor, în acel moment a început vindecarea. Peste un an a venit singur la mănăstire pentru a-i mulţumi Maicii Domnului pentru vindecarea sa şi pentru ajutorul primit.

10. O femeie de lângă Ileanda, pe nume Pintea Maria, era aşa de bolnavă, încât carnea trupului său incepuse să putrezească. Fiindcă răspândea un miros îngrozitor, vara o îngropau zece-cinsprezece centimetri în pământ, pentru a fi tras mirosul din trupul ei bolnav. În timpul unui an de zile ea s-a rugat mereu Maicii Domnului pentru vindecare. La cererea ei stăruitoare, a fost adusă la mănăstirea Nicula, unde i s-a făcut Taina Sfântului Maslu, în biserica de lemn a mănăstirii. După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu a ieşit din biserică pe picioarele sale. Apoi a mers în biserica mare a mănăstirii, unde este sfânta icoană, închinându-se şi mulţumind lui Dumnezeu şi sfintei Fecioare Maria pentru vindecarea sa.

11. În anul 1908, de praznicul pogorârii Sfântului Duh (Rusaliilor) au venit la sfânta mănăstire doi soţi din părţile Clujului. La două săptămâni de la căsătoria lor, femeia nu mai putea să vorbească, rămăsese mută. După ce au făcut rugăciuni stăruitoare către Maica Domnului în faţa sfintei sale icoane, li s-a făcut şi Taina Sfântului Maslu. În drum spre casă, osteniţi de călătorie, au oprit în satul Iclod, poposind la umbra unui pom. Ridicându-se spre a-şi continua drumul, femeia a grăit:

,,Oare n-ar fi mai aproape să mergem peste dealul acesta?’’.

Din acel ceas a vorbit de parcă n-ar fi fost mută niciodată.

12. Un credincios din comuna Palatca, judeţul Cluj, pe nume Gavrilă Mureşan, a fost lovit de trăsnet la data de 1 iulie 1914. Copleşit de durere, a alergat la mănăstirea Nicula, cerând ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, ocrotitoarea pământenilor. După rugăciune şi săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, s-a întors acasă însănătoşindu-se deplin.

13. O femeie înaintată în vârstă, săracă, fără copii şi rudenii în jurul ei, zăcea oloagă în pat, neavând absolut pe nimeni care să-i poarte de grijă. Singurii ei prieteni de nădejde erau Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfânta Sa Maică, Preacurata Fecioară Maria. Comoara ei era credinţa nezdruncinată în Părintele îndurărilor. Într-o zi a rugat pe nişte femei să ducă la mănăstirea Nicula câteva flori, pe care să le atingă de sfânta icoană a Maicii Domnului. Ea a avut un vis în care i se vestise că numai aşa se va vindeca. Aducându-i-se florile atinse de icoana făcătoarei de minuni a Maicii Domnului, le-a pus sub căpătâiul ei. A doua zi când s-a trezit, s-a ridicat din pat sănătoasă, neînşelată fiind în nădejdea ei.

14. În anul 1924, o creştină din Gădălin comuna Apahida, pe nume Vişan Maria, era tulburată de duhuri necurate din cauza neînţelegerilor cu soacra ei. În chinurile şi durerile ei sufleteşti, a ţinut post negru timp de şapte zile (din 8 până în 14 septembrie), gustând doar seara puţină hrană uscată. Apoi a pornit în pelerinaj la Nicula spre a se ruga în mănăstire, la sfânta icoană a Preacuratei Fecioare Maria, spre a fi uşurată de strâmtorările sale. Întorcându-se acasă, a avut un vis în care Sfânta Fecioară i s-a arătat în slavă şi lumină negrăită, spunându-i:

,,Nu te teme! Încet, încet, te vei vindeca’’!

Şi, într-adevăr, în timp de un an de zile, femeia şi-a redobândit cu desăvârşire liniştea şi sănătatea.

15. În anii de după cel de-al doilea război mondial, 1944-1962, venea anual la mănăstirea Nicula, un creştin din zona Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. În urma bolilor şi suferinţelor acumulate în vremea războiului, a ajuns paralizat, cu puţine speranţe de a mai trăi. A fost adus cu căruţa de către membrii familiei sale la mănăstirea Nicula pentru a se ruga şi a i se face rugăciuni, în faţa icoanei Maicii Domnului. A făgăduit lui Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare Maria că, dacă se va vindeca gravele boli care-l stăpâneau, va face de douăsprezece ori pe jos drumul, din satul său până la mănăstirea Nicula.

În urma rugăciunilor făcute, s-a produs minunea vindecării, mergând în drumul spre casă, pe jos pe lângă căruţa cu care a fost adus. Apoi şi-a ţinut făgăduinţa cu vârf şi îndesat. A venit pe jos la Nicula, nu de douăsprezece ori cum făgăduise, ci de optsprezece. Iar distanţa pe care a parcurs-o, era de aproximativ două sute de kilometri.

16. În primăvara anului 1993, o fetiţă din oraşul Cluj-Napoca, avea la încheietura mâinii drepte, o umflătură aproape cât o nucă care o durea mereu şi nu putea să scrie. Părinţi ei au dus-o la un medic, care, consultând-o, le-a spus că ar fi nevoie de o intervenţie chirurgicală, dar că nu ar fi exclus ca umflătura să apară din nou. Atunci fetiţa şi-a îndreptat paşii spre sfânta mănăstire Nicula, unde cu credinţă s-a atins de sfănta icoană a Maicii Domnului. Ea se ruga cu evlavie şi nevinovăţie zicând:

,,Măicuţă Sfântă şi Preacurată, ajută-mă şi vindecă-mi mânuţa!”

Călătorind de trei ori la sfănta mănăstire şi atingându-se de fiecare dată de sfânta icoană făcătoare de minuni, umflătura a scăzut treptat până ce mâna i s-a vindecat deplin. Iată mărturisirea fetiţei :

“De când m-am vindecat, vin cu şi mai multă credinţă la mănăstire şi îi mulţumesc Maicii Domnului, care prin mila ei m-a vindecat. Eu cred că aceasta este o minune dumnezeiască, deoarece medicii mi-au spus că nu mă voi vindeca nici prin operaţie şi totuşi m-am vindecat. Acestea le spun nu spre mândrie, ci fiindcă vreau ca toată lumea să ştie câte minuni poate să facă această icoană slăvită. Vreau ca toţi oamenii să vină la mănăstire, la Nicula spre a o cinsti şi a i se închina ei’’.

17. În anul 1995, cu aproximativ două săptămâni înainte de praznicul Învierii Domnului, la mănăstire la Nicula, a venit o femeie în vârstă (de aproximativ saizeci şi cinci de ani). A spus arhondarului mănăstirii (cel care se ocupă cu primirea şi găzduirea pelerinilor) că este din Braşov şi este bolnavă de cancer în ultima fază. Că a fost la Cluj la medici, care i-au spus că nu mai are mult de trăit. Aşa că, în această stare fiind, ar vrea să rămână la mănăstire, dacă s-ar putea până după Paşti, pentru a se ruga Maicii Domnului, în faţa sfintei icoane făcătoare de minuni, şi apoi zice:

,,Să merg şi să mor liniştită’’!

A rămas încadrându-se în toate rânduielile mănăstireşti, participând la slujbe şi ajutând pe la bucătărie. După sfintele Sărbători ale Paştilor a plecat acasă. În ziua sărbătoririi Naşterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (24 iunie) din acel an, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în timp ce mergea spre chilie prin mulţime, fratele arhondar a fost prins de către cineva de mâneca hainei. Era femeia bolnavă din Braşov, pe care o găzduise în perioada sfintelor sărbători de Paşti la mănăstire. Prin rugăciunile făcute la icoana Maicii Domnului se vindecase! Zice:

“N-am mai murit, părinte! Am fost la spital la Cluj şi medicii şi-au făcut cruce! Mi-au spus, mulţumeşte lui Dumnezeu că te-ai vindecat! Şi acum am venit să-i mulţumesc Maicii Domnului!”

De atunci a mai venit ani buni la rând, să-i mulţumească Maicii Preacurate, care o vindecase şi-i ocrotea bătrâneţile.

18. În luna februarie a anului 1996, a ajuns la mănăstirea Nicula un credincios romano-catolic german, domnul Gerard Keding, care ulterior a devenit un apropiat şi prieten de suflet al mănăstirii. El vizitează constant mănăstirea Nicula, venind aici cel puţin o dată pe an. Domnia sa suferea de o gravă tumoare celebrală, urmând să suporte o intervenţe chirurgicală complicată, în urma căreia medicii îi acordau sanse minime de supravieţuire. Mărturiseşte că, venind la Nicula, a intrat în paraclisul mănăstirii cu hramul sfăntul ierarh Nicolae, fiind într-o stare de adâncă deznădejde şi tulburare. Totul în jurul său era negru, văzduhul intunecat, pămânut îi fugea de sub picioare. După rugăciunile făcute de către părintele Nicolae, preot de rând atunci, s-a liniştit şi apoi a plecat la operaţie împăcat sufleteşte. Se încredinţase cu totul voii lui Dumnezeu, simţindu-se împăcat sufleteşte, indiferent care ar fi fost rezultatul intervenţiei. Operaţia a durat nouă ore şi jumătate. În timpul ei a făcut stop cardiac, ceea ce a complicat situaţia, fiind nevoie de resuscitare.

Contrar aşteptărilor puţin încrezătoare ale medicilor, operaţia a reuşit pe deplin. Au reuşit să îndepărteze acea tumoare canceroasă de la creier şi astfel să se vindece. Domnul Keding mărturiseşte că în timpul celor nouă ore şi jumătăte, cât a durat operaţia, o Doamnă distinsă, îmbăcată în alb ca o călugăriţă, căreia nu putea să-i vadă faţa, l-a ţinut necontenit de mână. Aceasta era Maica Domnului pe care o cinsteşte cu multă evlavie şi anual vine la Nicula să-i mulţumească.

19. În vara aceluiaşi an, 1996, a venit la mănăstirea Nicula un bărbat posedat în vârstă de patruzeci şi doi de ani, împreună cu sora lui care-l îngrijea. Era dintr-o localitate din judeţul Mureş şi s-a întâmplat să devină posedat de diavoli, în urma păcatelor săvârşite şi a unor vrăji ce i s-au făcut. A fost rânduit la cazare împreună cu sora lui, rămânând vreme de trei săptămâni. Era muncit îngrozitor de către diavoli, iar când participa la molitfele Sfântului Vasile urla înspăimântător. Nu putea fi ţinut nici de mai mulţi oameni, se răsucea ca o elice. În timpul slujbei Vecerniei, a Praznicului Adormirii Maicii Domnului, la rugăciunea ierarhilor, a preoţilor, monahilor şi a sutelor de mii de credincioşi care vin la Nicula, se întâmplă ceva neobişnuit. Un har ceresc coboară de sus, o putere dumnezească care transformă şi vindecă sufletele şi trupurile. Se formează o atmosferă duhovnicească unică, poate în toată România, care poate face ca o inimă impietrită, plină de păcate şi de necredinţă, să izvorască lacrimi de umlinţă şi de bucurie duhovnicească. Atunci acest bărbat posedat s-a vindecat.

Era lângă altarul de vară unde se oficia slujba Vecerniei praznicului. În timp ce slujitorii altarului şi credincioşi erau adânc cufundaţi în rugăciune şi-n cântare, copleşiţi de acel har ceresc despre care am amintit, el a urlat îngrozitor fugind prin mulţime spre pădure. După ce a alergat zece-douăzeci de metri, odată cu acel urlet, au ieşit şi demonii din el, vindecându-se. La sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi (14 octombrie) din acel an, au fost aduse pentru prima oară în România moaştele sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat. Arhondarul mănăstirii, care a fost martor ocular al vindecării omului îndrăcit, l-a întâlnit acolo. Era împreună cu sora lui, liniştit şi întreg la minte. Tocmai se spovedise şi se împărtăşise cu preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui Mântuitorului Iisus Hristos.

20. În luna iulie a anului 1998 începuse să vină la mănăstirea noastră, participând la Taina Sfântului Maslu, un bărbat paralizat ca de cincizeci şi ceva de ani, adus cu căruciorul de către unii membri apropiaţi ai familiei sale. Era din localitarea Sângiorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud şi avea o constituţie fizică robustă. Lucrase ca muncitor la pădure. După ce a venit de mai multe ori vineri seara la Taina Sfântului Maslu, el rămânea împreună cu rudele la mănăstire, pentru Sfânta Liturghie de a doua zi. Într-o sâmbătă dimineaţa, după terminarea sfintelor slujbe, în faţa bisericii mănăstirii a fost îndemnat de către cineva să spună Tatăl nostru şi să încerce să mişte mâinile. Şi-a dat seama că le poate mişca, apoi a început să mişte şi picioarele. În sfârşit, s-a ridicat singur de pe cărucior şi a început să meargă. Nu-i venea să creadă! Se închina, făcea mătănii, apoi a început să meargă în jurul bisericii pe coate şi pe genunchi. Mulţumea cu glas tare lui Dumnezeu şi Maicii Domnului şi plângea de bucurie ca un copil.

21. La praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din anul 1999, se sărbătorea la mănăstirea Nicula împlinirea a trei sute de ani de la data când a plâns sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, 24 martie 1699. Cu această ocazie s-au organizat simpozioane, expoziţii de pictură şi un pelerinaj de câteva zile, cu sfănta icoană a Maicii Domnului la catedrala arhiepiscopală din Cluj precum şi la cea din cartierul Mănăştur. Cu această ocazie au venit să se închine sute de mii de oameni. Evenimentul a fost mediatizat după cuviinţă, atât  de către presa scrisă, cât şi de cea audio-vizuală. În dimineaţa praznicului, în timpul săvârşirii Tainei Sfântului Maslu, a ajuns la mănăstire pe cărucior o femeie din Constanţa. A participat la sfintele slujbe, iar după sfârşitul Sfintei Liturghii a fost văzută ducându-şi singură căruciorul, mărturisind cu lacrimi de mulţumire în auzul mulţimilor că s-a vindecat.

22. O altă minune este cea relatată de doamna Nane Ioana din Tulcea, care printr-o scrisoare trimisă mănăstirii la data de 12 decembrie anul 2000, mărturisea:

,,Aflând despre sfânta icoană făcătoare de minuni de la Nicula, am venit împreună cu fiul meu să ne rugăm Maicii Domnului, să ne binecuvinteze casa cu un prunc. Menţionez că fiul şi nora mea erau căsătoriţi de cinci ani. Au fost pe la mulţi medici din dorinţa de a avea copii, au făcut tratamente, dar fără nici un rezultat. Când am ajuns la mănăstire am înconjurat după rânduială biserica mică de lemn, de trei ori pe coate şi pe genunchi. Apoi ne-am rugat Maicii Domnului, nădăjduind că ne va asculta rugăciunile. În data de 5 oct., anul 2000, eram cu fiul meu la ţară, iar nora mea mă anunţa telefonic că are confirmare din partea laboratorului şi a medicului de familie, că este însărcinată. Aşadar cu nevrednicie mulţumim Maicii Domnului şi sfintei sale icoane făcătoare de minuni de la Nicula. Cu deosebită stimă faţă de locaşul de cult pe care îl slujiţi, dorim tuturor creştinilor care vin cu evlavie să se roage Maicii Domnului să le fie împlinite rugăciunile şi niciodată să nu uite să mulţumească sau să îndeplinească promisiunile făcute după ce au fost ascultaţi’’.

23. În luna iunie a anului 2004, în urma unui control medical, cumnatul unuia dintre vieţuitoriii mănăstirii Komocs Ksaba, care era proaspăt căsătorit cu sora părintelui, a fost depistat cu leucemie. A fost de urgenţă internat la Zalău, iar apoi transferat la Cluj- Napoca. Mai bine de două luni a urmat tratament cu citostatice, timp în care a slăbit foarte mult. Tânăra soţie era într-o stare de adâncă îngrijorare pentru că boala soţului ei se agrava tot mai mult. Pentru o posibilă vindecare ar fi fost nevoie de un transplant de măduvă, operaţie care se putea face doar în străinătate şi care era extrem de costisitoare. În această situaţie a venit la mănăstirea Nicula, unde, sfătuită de fratele său (părintele) s-a rugat cu lacrimi la sfânta icoană a Maicii Domnului să-i vindece soţul, apoi s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. De atunci boala a început să cedeze. După externarea din spital au venit din nou la mănăstire pentru a se ruga, spovedindu-se şi împărtăşindu-se. Treptat, s-a vindecat deplin fără nicio intervenţie medicală. După această minune ambii soţi au devenit creştini râvnitori şi apropiaţi ai mănăstirii. Dumnezeu, prin intervenţiile Maicii Domnului, le-a dăruit o fetiţă, pe care cu recunoştinţă au botezat-o la mănăstirea Nicula, punându-i numele Ana-Maria. Acum au devenit cu adevărat o familie împlinită şi fericită care neîncetat mulţumeşte lui Dumnezeu, Mântuitorului şi Sfintei Sale Maici.

24. În seara zilei de 25 octombrie 2005 a venit la mănăstire o femeie, Ecaterina Ordean, care avea, după cum mărturisea:

,,un necaz mare de tot’’!

Nepoţelul ei Alexandru era grav bolnav în spital şi, disperată, ea a venit la părintele stareţ. Între alte sfaturi pe care i le-a dat a fost şi acela de a se ruga icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Femeia s-a rugat, a rămas două zile la mănăstire, s-a spovedit, s-a împărtăşit, i s-au făcut rugăciuni. După ce a mers la spital la copil, care a stat şapte zile în comă şi care potrivit medicilor nu mai avea nici o şansă de a trăi, a urmat o minune. Spre uimirea tuturor, copilul a început să-şi revină şi apoi s-a vindecat deplin. Într-o scrisoare din 5 februarie anul 2006, ea scria:

‚,Părinte Stareţ, vă mulţumesc din tot sufletul pentru ceea ce aţi făcut pentru noi. Vă mulţumesc dumneavoastră şi lui Dumnezeu şi mă rog să vă dea sănătate să puteţi sluji în continuare. Copilul Alexandru este bine, vorbeşte, merge, se joacă, şi-a revenit complet. Cu mulţumiri, stimă şi respect, Ordean Ecaterina’’.

25. În ziua de 15 august anul 2008, cu ocazia praznicului ’’Adormirii Maicii Domnului’’- hramul mănăstirii, o femeie din Moldova a cumpărat o sută de litografii-copii ale icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Nicula, pentru a le duce credincioşilor din satul ei natal. Acolo le-a împărţit sătenilor, iar una dintre ele a ajuns în casa unei familii, care avea un băiat bolnav paralizat. Acesta, rugându-se la icoana Maicii Domnului (copie a celei de la Nicula) s-a vindecat. În anul următor, venind la mănăstire, femeia a mărturisit minunea săvârşită şi a mulţumit Maicii Domnului.

26. În anul 2009, tatăl aceluiaşi părinte care avut cumnatul bolnav de leucemie, Mocan Vasile din Zalău, a fost internat în spital cu grave probleme cardio-respiratorii. S-a depistat că avea cancer la plămâni, dintre care unul era în întregime uscat. Boala agravându-se, în primăvara anului 2010, urma să-i fie afectate corzile vocale, iar medicii au spus că nu mai are mult de trăit. Atunci au mers doi părinţi de la mănăstirea Nicula, să-l spovedească şi să-l impărtăşească. Pe tot parcursul bolii, atât familia, cât şi părinţii mănăstiri s-au rugat fierbinte Maicii Domnului pentru vindecarea lui. Şi o minune! Contrar aşteptărilor medicilor şi  membrilor familiei care credeau că-l văd pentru ultima oară, a început a se facă bine. Plămânii s-au refăcut în întregime, chiar dacă pe vreme de ceaţă şi umezeală în atmosferă respiră mai greu. Anul trecut, fiind deja pensionar de boală, a stat mai mult timp la mănăstire, rugându-se, muncind şi mulţumind Maicii Domnului.

IV. Cuvânt de încheiere

Acestea sunt doar câteva din multele minuni consemnate, petrecute aici la Nicula, prin slăvita icoană a Maicii Domnului. In viitor vor mai fi amintite şi altele. Ele se vor ca o ofrandă de mulţumire adusă lui Dumnezeu, Mântuitorului Iisus Hristos şi Sfintei Sale Maici, Preacurata Fecioară Maria, şi au scopul de a consolida şi spori credinţa adevărată şi evlavia către Maica Domnului. Mulţumiri celor ce au consemnat unele dintre minunile petrecute aici, precum şi celor care ni le-au relatat. Într-un mod deosebit mulţumim Preasfinţitului Episcop Dr. Irineu Pop-Bistriţeanul, nou arhiepiscop de Alba Iulia, din a cărui carte, ,,Icoana de la Nicula’’, apărută la Editura Mănăstirii Nicula în anul 1997, am preluat cea mai mare parte (10) din minunile relatate. De asemeni mulţumim Părintelui Exarh, Ahimandritul Dumitru Cobzaru, cel care a scris cea mai completă Monografie a Mănăstirii Nicula. Ultima ediţie a apărut la editura Ecclesia în anul 2010, din care am preluat datele principale despre istoricul mănăstirii, istoricul sfintei icoanei şi unele minuni. Aici în grădina Ei aleasă, de la sfânta mănăstire Nicula, străjuită de codri înverziţi, Preacurata Fecioară Maria îi aşteaptă pe toţi care, cu suflet sincer, îşi îndreaptă gândurile şi paşii spre Ea şi spre Fiul Ei iubit. Cu suflete zdrobite şi trupuri ostenite, pline de dureri şi păcate, dar dornice de vindecare şi de curăţire; căzuţi pe calea vieţii, dar dornici de ridicare, dornici de mântuire, dornici de sfinţenie şi de împărăţia lui Dumnezeu, vin aici creştini de orice neam şi de orice rang să-i ceară ajutorul.

Maica Domnului a fost încă din viaţa Ei trecătoare cea mai sfântă, mai curată, mai plină de milă şi bunătate fiinţă din cer şi de pe pământ, asemeni cu Dumnezeu, Fiul Ei. Ea a fost mângâiere Apostolilor, după Înălţarea Domnului la cer. Ea a fost întărire mucenicilor, ocrotitoare cuvioşilor, bucurie drepţilor şi  tuturor sfinţilor de-a lungul istoriei creştine. Ea este şi pentru noi nădejde şi întărire, dulce mângâiere şi alinare cum alta nu poate fi, precum şi vindecare de toate bolile şi suferinţele noastre. Toţi care se roagă Ei cu credinţă nu rămân neascultaţi. Puterea şi sfinţenia Maicii Domnului sunt sublime, iar iubirea şi mila ei atât de mari, încât l-au făcut pe Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul sfântului Apostol Pavel, să-i scrie dascălului său, exclamând:

,,Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu, Care a petrecut în preacinstitul şi feciorescul ei pântece, o, povăţuitorule şi dascăle, că de nu mi-ar fi fost dumnezeieştile învăţături şi legi în mintea luminată, aş fi cinstit-o pe ea cu închinarea care se cuvine unuia adevăratului Dumnezeu. Că nicio slavă şi cinste mai mare nu poate să fie atinsă de mintea oamenilor celor preamăriţi de Dumnzeu, precum aceea pe care am gustat-o eu nevrednicul, când am văzut-o pe cea cu chip dumnezeiesc şi mai sfântă decât toate duhurile cereşti, pe Maica Domnului nostru, Iisus Hristos, fiind atunci foarte fericit’’( cf. Vieţile Sinţilor pe luna august, Editura Episcopiei Romanului 1998, pag.217).

Uimiţi în faţa Ei noi vom rămânem pururea rugându-ne.

V. Rugăciune către Maica Domnului

Preasfântă, Preacurată și Preanevinovată, dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria a toată lumea.

O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea preafericiților tăi părinți și a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre.

O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă.

Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre. Tu, Raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curățim de întinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi-născuți.

Tu, căruța Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți. Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii. Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuiește în noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu în veacul cel de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inimă curată să zidească întru noi și cu duh drept să înnoiască cele dinăuntru ale noastre.

Pe tine, Maica Îndurării și a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urmă al vieții noastre, ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulgeri, te rugăm, din toată inima, să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer.

Pe tine, ușa vieții, a lumii și a bucuriei, te rugăm, să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale Împărăției Cerurilor și să ajungem, cu darul preasfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, la Lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.

Pe tine Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi păcătoșii și nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de Apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre. Amin.

646x404

Legaturi:


Categorii

Maica Domnului, Minuni si convertiri, Parintele Andrei Coroian

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “ICOANA MAICII DOMNULUI de la NICULA si MINUNILE ei

  1. Pingback: MAICA DOMNULUI – ICOANA PURITATII DESAVARSITE versus AGRESIUNILE NECURATIEI, “BINE FINANTATE SI ORGANIZATE”, LA ADRESA COPIILOR si “MACELARIA” AVORTULUI CARE APASA CA UN BLESTEM PUSTIITOR ASUPRA POPORULUI ROMÂN: “Sa nu
  2. Pingback: Parintele Andrei Coroian: MEDITATII IN OGLINDA SFINTEI CRUCI (audio, text) – COPIII LUI DUMNEZEU SI FIII MAICII DOMNULUI: “Dumnezeu duce crucea păcatelor omului, Maica Sfântă poartă crucea umanităţii… Dumnezeu dăruieşte din ce î
  3. Pingback: PARINTELE GAVRIL DE LA NICULA si CUBLESUL SOMESAN, preot misionar cu viata sfanta al vremii noastre (†1 oct. 1988): “UNDE NU ESTE ALTAR SI JERTFA, NU DOVEDIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”, “Stii tu inaintea Cui stam?! Aminteste-ti mereu ca st
  4. Pingback: CUVINTE SENSIBILE SI INSPIRATE, la Nicula, in ajunul Adormirii Maicii Domnului, ale PS IGNATIE MURESANUL, despre statornicia credintei, discretia si increderea desavarsite ale NASCATOAREI DE DUMNEZEU: “În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a p
  5. Ar trebui facute anunturi de rectificare a stirilor, deoarece icoana minunata care a ajuns zilele acestea la Manast. Sf Voievozi din Slobozia nu este cea de la Manast. Nicula, ci este “Maica Domnului Ilisua” de le Mitropolia Clujului, care a fost adusa in pelerinaj la Biserica Icoanei, anul acesta cu ocazia Duminicii Ortodoxiei:

    18-21 mart 2016 Biserica Icoanei Bucuresti
    http://www.bisericaicoanei.ro/ duminica-ortodoxiei/comunicat- de-pres-duminica-ortodoxiei- 2016/

    http://www.bisericaicoanei.ro/ duminica-ortodoxiei/icoana-de- la-ilisua/

    Icoana minuni MD Ilisua (la Bis. Icoanei, martie 2016):

    Inline image

    ……………………..

    4 nov 2016
    http://sf-esc.ro/informatii/ 13017-icoana-facatoare-de- minuni-a-maicii-domnului-de- la-manastirea-nicula-este-in- slobozia.html

    6 nov 2016
    http://sf-esc.ro/informatii/ 13018-inainte-praznuirea- hramului-manastirii-slobozia. html

    Icoana minuni MD Ilisua [nu Nicula !!!] (la Slobozia, nov. 2016):

    Inline image

    Inline image

    ……………………….

    Icoana minuni MD Nicula originalul (la Nicula):

    Inline image

    Inline image

    …………………………

    Icoana minuni MD Nicula si Ilisua alaturate comparativ:

    Inline image

    Inline image

    Inline image

    Inline image

    Inline image

    ……………………..

    Deci stirile oficiale BOR (Basilica, Trinitas, lonews, Episcopia Slobozia scl) au fost inexacte.

    Ar trebui sa faceti anunturi de corectare.

    Icoana Maicii Domnului de la Nicula în pelerinaj la Slobozia | TRINITAS TV

    Icoana Maicii Domnului de la Nicula în pelerinaj la Slobozia | TRINITAS TV
    By Virtual Library / Sebastian Ionescu (sebastian.ionescu [at] virtuallibrary.ro)
    Urmareste on-line programele televiziunii TRINITAS a Patriarhiei Române! Emisiuni, program TV, stiri video si mu…

    http://trinitastv.ro/stiri- video/icoana-maicii-domnului- de-la-nicula-in-pelerinaj-la- slobozia-75859

    https://lonews.ro/turism- pelerinaje/23258-icoana-de-la- nicula-ajunge-in-slobozia- program.html

  6. Buna.In anul 2007 eram studenta la Cluj, merge am din când in când la Sfantul Maslu la Nicula. Inainte cu o luna de licenta, tatal meu a murit in urma unui infarct.Toti din familie am fost de vastati .Profesorii de la Facultate nu m-au incu rajat sa dau licenta atunci, imi ziceau sa mai astept.In aceeasi timp mama era grav bolnava. Parca lumea se prabusea.M-am dus la Nicula la Maslu si m-am rugat la Icoana Maicii Domnului, si mai ales la bisericuta de lemn, cu multe lacrimi amare.Mama s-a vindecat, a mai trait 10 ani de atunci din mila Bunului Dumnezeu si a Sfintei Fecioare Maria, iar eu mi-am luat licenta cu 10.Nu stiam sa mulțumesc atunci..dar acum Mulțumesc din tot sufletul lui Dumnezeu pentru ca exista acest loc plin de har.
    Du

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate