IPS NICOLAE, MITROPOLITUL ROMAN AL CELOR DOUA AMERICI: “Sa zidim o casa duhovniceasca pentru copiii nostri, ca sa nu se rataceasca in lume. Nu zidurile mari si frumoase fac biserica, ci credinta noastra” (VIDEO, TEXT – predica la manastirea PUTNA, in Duminica Fiului Risipitor)

28-02-2020 Sublinieri

„Să zidim o casă duhovnicească pentru copiii noștri, ca să nu se rătăcească în lume” – Predică la Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor) a Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi (16 februarie 2020)

”A fost o mare bucurie pentru mine astazi, sa fiu prezent in aceasta sfanta, istorica manastire si sa slujesc Sfanta Liturghie impreuna cu soborul preotilor slujitori si cu dumneavoastra toti. Căci impreuna slujim Sfanta Liturghie fiind prezenti in biserica, impreuna cerem binecuvantarea lui Dumnezeu, impreuna multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Lui.

Este o duminica deosebita cea de astazi, de vreme ce a inceput perioada Triodului, a celor 10 saptamani ale unei calatorii duhovnicesti catre Sfintele Pasti. Aceasta perioada a Triodului am inceput-o in duminica trecuta, numita a Vamesului si a Fariseului, cand am fost indemnati cu totii sa luam exemplul rugaciunii celei smerite a vamesului celui pacatos, care dupa cuvintele Mantuitorului Insusi, s-a intors mai indreptat la casa sa. Rugaciunea lui smerita, izvorata din adancul sufletului i-a adus folos duhovnicesc spre deosebire de ceea ce intelegea fariseul cel mandru ca ar fi rugaciune.

Duminica de astazi, al doilea popas in acest pelerinaj de 10 saptamani, este numita a Intoarcerii Fiului Risipitor, pentru ca am ascultat aceasta frumoasa parabola a intoarcerii fiului risipitor, una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi, in care descoperim calea intoarcerii fiecaruia dintre noi catre Tatal cel Ceresc. Aceasta parabola este prezentata in capitolul 15 din Sfanta Evanghelie de la Luca si exprima raspunsul Mantuitorului la cuvintele de repros ale unor carturari si farisei care Il acuzau, Ii reprosau ca cineaza cu pacatosii. Mantuitorul le raspunde prin trei parabole: parabola oii celei pierdute, parabola drahmei celei pierdute, iar a treia, aceasta frumoasa parabola a intoarcerii fiului risipitor, dorind sa le spuna si sa le arate dragostea si bucuria Parintelui ceresc pentru intoarcerea celui ratacit. Cunoasteti cu totii parabola oii celei pierdute, unde se spune ca un pastor lasa 99 de oi ca sa o caute pe cea de-a o suta, care s-a pierdut de turma – este bucurie mare atunci cand o gaseste. Oare intelegem noi acest gest al pastorului care primejduieste buna pastorire a 99 de oi ca sa gaseasca una singura pierduta? Nu intelegem. Dupa mintea noastra nu am proceda asa. Am avea grija de cele 99, ca nu cumva sa se mai piarda vreuna. Parabola vrea sa ne spuna ca dragostea lui Dumnezeu este atat de mare pentru fiecare dintre noi, dincolo de imaginatia si intelegerea noastra. Bucurie mare este, se spune in parabola, pentru un pacatos care se pocaieste, mai mare decat fata de cei 99 de drepti care nu au nevoie de pocainta. La fel este exprimata bucuria Parintelui ceresc in paraboa drahmei celei pierdute, a femeii care rascoleste toata casa sa gaseasca o drahma, si apoi face ospat de bucurie cu prietenele ei.

Urmeaza aceasta pagina frumoasa a Sfintei Scripturi, parabola intoarcerii fiului risipitor, unde descoperim un tata cu doi fii. Fiul cel mic se spune ca si-a cerut partea de avere si a plecat in lume. A plecat intr-o tara indepartata, se spune in parabola. Fiul cel mic s-a crezut om matur, om care isi poate randui viata, fara sa mai aiba nevoie de sfatul si ajutorul tatalui sau. Nu putem sa credem ca fiul cel mic si-a cerut partea de avere ca sa mearga sa o piarda cu desfranatele, cum se spune, in cele din urma. S-a crezut om stapan pe viata sa si a cautat libertatea, independenta fata de tatal sau in casa caruia crescuse, dragostea caruia o primise, de sfatul caruia se bucurase. A plecat in lume sa isi faca un rost. Din pacate, a descoperit curand ca nu este suficient de matur, nu numai sa-si organizeze viata, sa-si randuiasca partea de avere, ci a cheltuit-o pe toata in desfranari – se spune in parabola din Sfanta Evanghelie. Era departe de a fi matur, era un tanar care a dorit sa experimenteze multe, in primul rand libertatea, si care ajunge, din cauza foametei din acel tinut indepartat, sa nu mai aiba ce sa manance. S-a lipit de unul dintre locuitorii acelei tari si a ajuns sa aiba grija de porcii lui. Cu siguranta stiti ca, in traditia iudaica, porcul este considerat un animal necurat, iar aceasta prezentare a fiului celui bogat, celui care se afla in buna randuiala in casa tatalui sau, ajuns slujitor la porci, este o imagine cu totul tulburatoare pentru fiecare dintre noi, ca sa intelegem cat de mult ne poate costa nesabuinta si dorinta de libertate, dorinta de a ne indeparta de Tatal nostru cel ceresc. Fiecare dintre noi avem aceasta ispita, sa ne traim viata, sa ne bucuram de ceea ce avem, sa nu mai stim de Dumnezeu, sa ne vedem doar de viata noastra, mai ales atunci cand suntem tineri.

fiul cazut - la porciImaginea prezentata in parabola de astazi este profund tulburatoare. Fiul, cel care se bucura de dragoste tatalui in casa sa a ajuns slujitor la porci. Aceasta imagine o intelege si el atunci cand ajunge sa sufere foame: “cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine iar eu aici mor de foame“. Intelegem din aceste cuvinte sensul parabolei, ca foametea intr-o tara indepartata este o incercare pe care Dumnezeu i-a randuit-o ca sa-si vina in fire, sa-si recunoasca pacatul indepartarii de tatal sau si sa se intoarca catre tatal sau. Cu fiecare dintre noi, iubiti credinciosi, Dumnezeu lucreaza la fel, ne arata incercari in viata noastra, poate sa fie o boala, poate sa fie o neputinta, poate sa fie o nereusita, dar aceste incercari trebuie sa ne aduca la situatia fiului ratacitor care s-a trezit. Foamea stomacului l-a facut sa se trezeasca si sa-si aminteasca la ce statura se afla: fiu in casa tatalui, iar acum a ajuns slujitor la porci. Si-a venit intru sine, spune Sfanta Evanghelie, ceea ce inseamna ca, inainte, in aceasta stare de indepartare, de cautare a independentei, nu era intru sine, nu mai era el, omul adevarat, fiul tatalui, era altul. Si-a venit intru sine si si-a recunoscut pacatul si a spus: “Ma voi intoarce la tatal meu si ii voi spune: tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa fiu fiul tau, fa-ma ca pe unul din argatii tai”. A inteles caderea, a inteles indepartarea si si-a propus sa se bucure de dragostea tatalui chiar din aceasta pozitie, nu de fiu, ci de argat, dar macar sa fie primit inapoi in casa tatalui sau. Si trebuie sa urmarim cu atentie acesti pasi ai pocaintei.

Intai si-a venit intru sine, apoi si-a propus sa-si ceara iertare tatalui, iar mai apoi a implinit acest gand. Se spune: sculandu-se, s-a ridicat si a mers inapoi in casa tatalui sau. Tatal il astepta, dragostea parinteasca nu se stinsese, tatal nu a asteptat [cererea de] iertare a fiului, tatal nu a asteptat ca fiul sa-i deschida usa si sa-i explice cumva cum si-a risipit averea. Tatal este cel care i-a iesit in intampinare si i-a intins bratele, imbratisandu-l si urandu-i bun venit, inapoi. Parintii Bisericii spun ca bratele Tatalui sunt invitatia de a-si cere iertare si pocainta, ceea ce s-a intamplat cu fiul risipitor. A cazut pe grumazul fiului sau si s-a bucurat cand l-a vazut intors in casa tatalui. Si urmariti mai departe cuvintele, ceea ce si-a propus sa spuna tatalui: “Tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa fiu fiul tau…“. Si s-a oprit. N-a mai spus: “fa-ma ca pe unul din argatii tai” pentru ca a vazut pe chipul tatalui dragostea parinteasca, dragoste care nu i-ar fi ingaduit sa devina un argat, ci doar sa redevina fiu in casa tatalui.

Tatal cel ceresc ne asteapta pe toti, iubiti credinciosi, sa redevenim fii, nu argati. Ne asteapta pe toti sa fim in casa Tatalui, sa urmam aceste trepte ale intoarcerii, ale pocaintei, sa ne trezim, sa ne revenim in noi insine, sa ne pocaim, adica sa ne schimbam intelegerea, de la fiul care isi dorea libertatea si departarea de tata, [la cel care] a inteles ca este inca imatur si a dorit sa redevina macar argat. A fost reprimit ca fiu. Acesti pasi sunt pentru fiecare dintre noi exemplu de pocainta, pocainta care trebuie sa isi afle izvorul, nadejdea, in dragostea parinteasca a lui Dumnezeu. Nici un pacat nu este atat de mare incat Dumnezeu sa nu il ierte, daca ne intoarcem, daca ne cerem iertare, daca il recunoastem, daca ne aratam dorinta de a redeveni fii ai Tatalui ceresc.

Au urmat haina cea noua, inelul in mana, incaltamintea si praznicul cu vitelul cel gras, pentru ca fiul acesta “mort a fost si a inviat, pierdut a fost si s-a aflat”. Toate acestea sunt simboluri ale reincorporarii noastre in Biserica. Haina de aminteste de haina botezului pe care o innoim, o albim din nou in Taina Pocaintei, inelul este inelul fagaduintei, a filiatiei noastre divine pe care o reinnoim, incaltarile sunt mijloacele de a merge pe cararea mantuirii si a calca pe spinii patimilor, iar aceasta sarbatoare cu vitelul cel gras este fara indoiala Sfanta Euharistie la care suntem chemati dupa ce ne-am spovedit, dupa ce ne-am cerut iertare si ne-am recunoscut greselile, si am fagaduit sa nu mai repetam, primind dezlegare sa ne impartasim.

Descoperim in finalul acestei parabole neintelegerea fiului cel mai mare, care, intorcandu-se de la tarina, de la munca, a auzit sarbatoarea din casa tatalui si, auzind ca este in cinstea fiului celui mic, n-a inteles si a reprosat tatalui ca el a ramas fidel, el a ramas in casa, el si-a pastrat ascultarea fata de tata, dar aceasta ascultare era intru neintelegere:Mie niciodata nu mi-ai dat un ied sa ma veselesc cu prietenii mei si, cand a venit acest fiu al tau care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai facut aceasta mare sarbatoare“. Fiul cel mare nu a inteles care este statura de fiu in casa tatalui. Avea mai degraba gandirea unui slujbas, a unui argat care astepta ingaduinta tatalui sa se bucure cu prietenii sai. Iata ce situatie paradoxala: fiul cel ratacit, cazut in pacat departe de casa tatalui isi dorea macar un argat sa fie in casa tatalui, iar cel care a ramas in casa tatalui, fiu in deplinatatea calitatilor, gandea ca un argat. Nu a putut sa se bucure cu tatal sau de intoarcerea fratelui sau, nici nu il mai recunoaste ca frate: “fiul acesta al tau“. Nu mai era fratele lui. Era intr-o totala neintelegere a ceea ce inseamna sa fii fiu al Tatalui ceresc.

Aceste doua exemple din Sfanta Evanghelie sunt pilduitoare pentru fiecare dintre noi, iubiti credinciosi, caci putem fi fiul cel tanar, sa dorim sa ne bucuram de libertatea noastra in neascultare fata de Tatal, si apoi sa intelegem indepartarea si sa ne caim, sa ne intoarcem catre Tatal cel ceresc, sau putem sa ramanem credinciosi in casa Tatalui fara sa intelegem relatia filiala, relatia de dragoste a noastra cu Tatal cel ceresc. Sa credem, asa cum credeau in Vechiul Testament, ca implinind niste randuieli, mergand la biserica, tinand post, spovedindu-ne din cand in cand, suntem fii in buna randuiala, fara sa descoperim cu adevarat semnificatia filiatiei noastre divine, a impodobirii noastre cu darurile lui Dumnezeu, ca sa crestem de la chip la asemanare.

Iubiti credinciosi, trebuie sa mai intelegem, sa mai invatam o lectie din aceasta frumoasa parabola, anume faptul ca suntem cu totii parinti si ca trebuie sa zidim o casa duhovniceasca copiilor nostri. Trebuie sa ii aducem la Biserica, trebuie sa ii educam crestineste, trebuie sa le oferim exemplu de dragoste si de educatie crestina, de traire crestina. Ce s-ar fi intamplat cu fiul daca nu avea o casa, daca nu isi amintea de dragostea tatalui? Continua sa rataceasca in lume, pentru ca nu avea unde sa se intoarca. Daca noi nu zidim o casa copiilor nostri, tinerilor nostri care sunt cei mai ispititi sa isi experimenteze independenta, libertatea, atunci cand vor ajunge in situatia fiului risipitor, sa realizeze ca nu sunt suficient de maturi, nu vor sti unde sa se intoarca, vor continua sa rataceasca, vor cauta alternative de vietuire in aceasta lume departata de Dumnezeu, pentru ca nu au o casa duhovniceasca. Unde este casa duhovniceasca, unde ar trebui sa se intoarca romanii plecati din Romania? Incercam noi in America si in vestul Europei sa le cladim acolo o casa duhovniceasca, sa avem grija de familiile care au emigrat, care s-au statornicit in Europa de Vest sau in America, sa avem grija de copiii lor, de tinerii lor, sa nu se rataceasca deja plecand din Romania in tari straine si sa ramana in ratacire. Va pot marturisi ca multi romani de-ai nostri isi cauta o asezare, si sufleteasca si materiala, si daca nu si-o gasesc pe cea sufleteasca, nu sunt multumiti de cea matreriala. Noi am plecat ca pastori dupa turma, am plecat sa zidim biserici, sa construim comunitati, sa zidim aceste case duhovnicesti pentru romanii nostri plecati din Romania, si mai ales pentru copiii lor.

Stiti bine cum copiii si tinerii nostri sunt supusi astazi multor presiuni ale lumii acesteia indepartate de Dumnezeu. Noi incercam sa ii educam in familiile noastre crestine si in biserica, dar ei aud cu totul altceva la scoala si in societate. De aceea, indemnul catre toti parintii si catre dumneavoastra, cei care sunteti in Romania si catre cei care au plecat din Romania, este sa zideasca o casa duhovniceasca pentru copiii lor.

La 18 ani, in America, copilul incheie liceul si pleaca la facultate si, daca pana acum a fost in casa parintilor si in biserica pe care o avem in zona respectiva, biserica parintilor, in comunitatea respectiva, dupa 18 ani pleaca la facultate, departe de casa si departe de biserica. In primul rand, incercam sa ii incadram, sa ii orientam. In multe universitati sunt organizatii pentru tineri care vor sa stie de ei, de tinerii ortodocsi, sa-i puna impreuna, sa aiba activitati impreuna, si mai ales sa le ofera sansa ca duminica sa mearga la Sfanta Liturghie la cea mai apropiata parohie, sa nu se piarda de Biserica. Tinerii acestia, ii vedem, unii au terminat deja si facultatea, unii se intorc acasa si unii se pierd, la fel ca in parabola fiului ratacit. Unii se pierd, unii nu mai merg la biserica nici cand sunt la facultate, se iau dupa duhul lumii si al colegilor care ii indeparteaza. Din fericire, ne bucuram sa ii vedem pe multi ca se intorc in comunitatile lor, acolo unde le-am zidit o casa duhovniceasca. Stradania noastra, a celor din America acum, unde nu mai vin noi emigranti – romanii care vor sa plece din Romania nu mai ajung in America, c[ci este departe, trebuie viza, trebuie permis de munca -, este mult mai simplu aici in Europa Occidentala, unde nu mai este nevoie de nici un act, altul fata de cel din Romania, si aveti drept de lucru. Nu mai vin români in America, ceea ce inseamna ca noi, care suntem acolo si am constituit biserici si comunitati, trebuie sa avem grija de cei pe care ii avem acum, de toti, de adulti, de copii, de tineri, sa le transmitem un lucru fundamental, ca biserica in care se roaga acum, la varsta lor, este biserica lor, nu este biserica parintilor, pe care sa o paraseasca cand vor pleca la scoala sau cand isi vor randui familii. Este biserica lor. Trebuie sa fie responsabili pentru ea, trebuie sa fie cei care vor continua sa se roage in ea. Noi avem parohii de 100 de ani, de 80 de ani si, din fericire, unele au existat, au continuat sa slujeasca, iar din nefericire unele nu. Experienta o vedem.

Trairea credintei crestine nu este o joaca, este un lucru foarte serios, iar aceasta traire se verifica in timp, dupa generatii. Daca noi nu ne-am crescut copiii si nepotii in Biserica, biserica aceea va disparea. Ceea ce inseamna ca noi nu ne-am trait viata crestina autentic, n-am inteles, asemena fiului celui mare, ce inseamna sa fii crestin, ce inseamna sa oferi exemplu copiilor si nepotilor, ce inseamna sa fii parte dintr-o comunitate, responsabil pentru bunastarea comunitatii si a viitorului ei. Peste 40 de ani, peste 60 de ani, peste 100 de ani, se va vedea cat am fost de crestini. Acolo in America noi vedem deja. Cand am ajuns, acum 18 ani, ma miram de ce romanii nostri, de acum 100, 80, 60 de ani, au construit biserici asa mici. Acum 18 ani era anul 2002, cand exista inca un val puternic de emigratie romaneasca in America. Tot veneau romani si nu mai incapeau in biserica. Am infiintat noi parohii, am construit noi biserici, ca acum, dupa 18 ani, sa intelegem ca bisericile, catedrale mari, nu au nici o valoare daca sunt goale. Cat ar fi de mica sau de mare biserica, daca nu este plina, daca nu este vie, daca nu se simte ca este o comunitate crestina, va disparea. Nu zidurile mari si frumoase fac Biserica, ci credinta noastra. De aceea trebuie sa intelegem cum sa ne crestem copiii, cum sa le zidim o casa duhovniceasca, cum sa avem grija de ajutorul lor sa nu se rataceasca in lumea aceasta.

Iata, urmeaza inca 9 saptamani din aceasta calatorie duhovniceasca pana la Paste. Va doresc tuturor sa luati aminte la cuvintele Sfintei Evanghelii, sa participati la slujbele din Postul Sfintelor Pasti care stiti ca sunt slujbe cu totul deosebite, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, Canonul Sfantului Andrei Criteanul, Acatistul Maicii Domnului [Denia Acatisului Bunievestiri], rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, ca prin aceasta participare si prin aceasta straduinta sa va pregatiti pentru marele praznic al Invierii Domnului, care nu este numai un mare praznic, unul dintre praznicele din timpul anului, ci este vestirea Invierii Mantuitorului si vestirea Invierii noastre. Daca Hristos a inviat si noi vom invia, ni se va vesti in noaptea Sfintelor Pasti. Hristos a calcat moartea cu moarte, Hristos a trecut prin moarte ca sa o biruie si a inviat. Moartea a fost biruita, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Ca sa intelegem, sa primim aceasta vestire, trebuie sa ne pregatim cu post, cu rugaciune, cu ascultarea Sfintei Evanghelii si cu intelegerea ei, pentru ca Hristos ne vorbeste noua, acum, fiecaruia dintre noi, nu sunt povesti de acum 2000 de ani. Va doresc, asadar, sa calatoriti cu folos duhovnicesc prin acest post, sa va straduiti sa postiti, sa va rugati, sa participati la slujbe si sa va bucurati in dimineata Invierii de aceasta vestire ca Hristos a inviat, ca Hristos a biruit moartea”.

PLUS:

România nu va supraviețui dacă familiile nu vor naște copii. De la dumneavoastră, de la preoți, se așteaptă sfat și exemplu. Numai așa se va salva România. În istoria omenirii vedem că popoarele s-au salvat prin jertfă și prin înțelegerea acestui lucru: că binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă peste o familie se cuvine înmulțită prin naștere de prunci și prin exemplu”.

(sursa: DOXOLOGIA)

Legaturi:

AMAGIRILE SI TREZIREA FIULUI RISIPITOR. “Rezultatul imbuibarii si al confortului: OMUL MODERN este FOARTE SIGUR PE EL SI PE TEHNOLOGIE si NU MAI ARE CONSTIINTA VINOVATIA, ci doar aceea ca totul i se datoreaza” (PREDICA la Biserica romaneasca din Offenbach, VIDEO, TEXT)

“Iar Tatăl aşteaptă…”. SĂPTĂMÂNA FIULUI RISIPITOR. Cuviosul Ioan Krestiankin despre IUBIREA TATĂLUI, DEZASTRUL PĂCATULUI și PUTEREA POCĂINȚEI: “Cumplită este inima samavolnică, ea nu sim­te durerea pricinuită, uită tot binele pe care i l-a dat în dar iubirea. CÂT DE DES ȘI NOI CĂUTĂM LIBERTATE PENTRU DORINȚELE NOASTRE, pentru voia noastră proprie…”

“Da-mi partea de avere ce MI SE CUVINE!”

TÂLCUIREA PILDEI FIULUI RISIPITOR – PĂRINTELE VARNAVA IANKOS (conferință video subtitrată). “Dacă omul nu iubește și nu trăiește durere în viața lui, nu-L va găsi pe Dumnezeu”. CUTREMURĂTOAREA ÎMBRĂȚIȘARE A NOBLEȚEI LUI DUMNEZEU vs. NARCISISMUL “ANTROPOFAG” ȘI AUTOPROTECTOR

COMPLACEREA CU FOAMEA ȘI ROȘCOVELE A NEFERICIȚILOR FII RISPITORI. Arhim. Simeon Kraiopoulos: “De ce ne temem? De ce ne este ruşine să recunoaştem? Să ştim clar că DACĂ NU AVEM HAR, NU SUNTEM SMERIȚI. Aceasta este cauza. Nimic altceva”

PENTRU NOI, RISIPITORII DIN BISERICĂ. Arhim. Simeon Kraiopoulos ne face chemarea inconfortabilă de a ne scruta în profunzime pe noi înșine și a cerceta DACĂ SUNTEM HOTĂRÂȚI SĂ NE ÎNTOARCEM CU ADEVĂRAT LA DUMNEZEU: “Unii se tem de faptul că sunt nevoiţi să facă acest salt în adâncul lor. Când văd tot acel haos din ei, se tem şi dau înapoi. NU, NU TREBUIE SĂ TE TEMI!”

Talcuri adanci si vii pentru noi desprinse din Pilda Fiului Risipitor: DE CE FUGIM DE ASCULTAREA LUI DUMNEZEU? Despre nebunia mandriei si a deznadejdii

NOI SI FIUL RISIPITOR. Cum incepe caderea de la pacate mici si cum trebuie sa fie ridicarea si intoarcerea. PREDICI EXCEPTIONALE ALE SF. TEOFAN ZAVORATUL

IN CAUTAREA DRUMULUI INAPOI SPRE CASA PARASITA A IUBIRII PARINTELUI CERESC. Talcuirea Arhimandritului Zaharia de la Essex la pilda fiului risipitor

FII RISIPITORI IN LUMEA RISIPITOARE… “Iar atunci cand vointa mea cea ticaloasa ma va conduce pe alte carari, NU MA CRUTA, DOAMNE, CI SILESTE-MA SA MA INTORC SPRE TINE”. Inconstienta departarii de Dumnezeu, sfasierea amara a remuscarilor si DRUMUL DUREROS AL INTOARCERII (Meditatii, marturisiri, talcuiri – si VIDEO)

Predica PS DAMASCHIN DORNEANUL la Duminica fiului risipitor: “Sa incepem de undeva! IA-O DE UNDE POTI, fa ce poti ca sa ajungi sa faci ce trebuie! ORICAND, absolut oricand, ESTE LOC DE INTOARCERE! Ma intorc la Dumnezeu CA ULTIMUL OM, dar e mai bine sa fiu ULTIMUL DIN BISERICA, decat cu porcii, cu demonii” (AUDIO, TEXT)

INTOARCEREA FIULUI RISIPITOR: “E minunat atunci cand vrei sa te intorci la Dumnezeu, dar mai minunat lucru este sa ai UNDE sa te intorci!” Predica audio miscatoare a Parintelui Damaschin Luchian despre DRAGOSTEA PARINTEASCA si SINGURATATEA celui despartit de casa lui Dumnezeu

VENIREA IN FIRE

“INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE

“SFANTUL RISIPITOR” SI FRATELE FARISEU. Oare noi de partea caruia dintre cei doi fii ne gasim? – Omilie de exceptie a Parintelui MOISE AGHIORITUL

FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul

Meditatie zguduitoare la Pilda Fiului Risipitor a Arhim. Andrei Coroian: CHEMAREA BRATELOR PARINTESTI ALE CELUI RASTIGNIT SI CHINUIT DE PACATELE NOASTRE…

IUBIREA DOMNULUI, “FARA REPROSURI”: Domnul si astazi ne spala picioarele si continua sa bata la usa inimii noastre, desi o gaseste inchisa…

PARABOLA PARINTELUI MILOSTIV: “Daca omul nu se incredinteaza de iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceste”

DUMINICA FIULUI RISIPITOR – DE LA RAUL BABILONULUI IN BRATELE PARINTESTI

SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?

Duminica Fiului Risipitor si descoperirea marii taine: CUM NE IUBESTE DUMNEZEUL NOSTRU?

 

***

MAICUTA DOMNULUI si FAGADUIREA COPIILOR LUI DUMNEZEU, IAR NU “PERFORMANTEI” IN LUME. Dialog duhovnicesc de mare folos al Parintilor Liviu Vidican-Manci si Ovidiu Dinca (VIDEO)/ PS IGNATIE TRIF: “Toți suntem invitați să devenim o biserică în care să intre Dumnezeu! Să ne sfințim trupurile noastre în așa fel încât Domnul să-și găsească odihnă în noi!”

PARINTELE RAFAIL NOICA, in a doua zi a Colocviului de la Iasi, PENTRU PARINTI si pentru cei care vor sa transmita altora adevarul: Cautati sa lucrati cu Dumnezeu ca sa deschideti inimile celorlalti spre a primi cuvantul! (VIDEO)

“Biserica din casa”: DRAGOSTEA DINTRE SOTI, RUGACIUNEA IMPREUNA si VIATA DUHOVNICEASCA TIN FAMILIA UNITA SI COPIII ACOPERITI DE HAR

Recomandare de carte: “INIMĂ ZDROBITĂ. DESTINUL UNUI TATĂ”. Experiența sfâșietoare a unui PĂRINTE în care NE VOM REGĂSI MULȚI și învățămintele amare, dar vii, ale creștinului care CONȘTIENTIZEAZĂ RATAREA TIMPULUI și a multor semne-clopot trimise de Dumnezeu: “Sufletul lui curat dorea pâinea cerească, cuvântul viu, iar noi îi tot spuneam: „Mai târziu, mai târziu!””

PREDICA PARINTELUI CRISTIAN ONEA (Biserica Ceaus Radu) despre OTRAVIREA SUFLETELOR COPIILOR SI ADOLESCENTILOR DE AZI: “Sa-ti fie mila de copilul tau, sa nu-l lasi sa se duca la moarte! A venit vremea sa ne rugam, sa ne punem in genunchi pentru ca altfel ne pierdem nepotii si copiii!” (VIDEO, TEXT)

DE VORBA CU PARINTELE ANTHONY KARBO (II): „Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune!”

PARINTELE EFREM, egumenul de la Vatopedi, in conferinta de la Atena (VIDEO): “Nu va ascund ca in Sfantul Munte parintii se roaga, cu multa durere, pentru incercarile care stau in fata noastra”. HRISTOS – SENSUL CARE LIPSESTE LUMII

IPS Ierotheos Vlahos despre adevarata MILOSTENIE SUFLETEASCA FATA DE TINERII RATACITI: “Oamenii din ziua de azi au mare nevoie sa gaseasca oameni care sa le asculte durerea“

MARTURIA EXTRAORDINARA A PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU despre problemele tinerilor credinciosi de astazi si convertirea sa minunata: INTALNIREA NEVAZUTA CU DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU CARE TE INGENUNCHEAZA (video + text)

ADOLESCENTUL ÎN BISERICĂ: Ce se întâmplă cu credinţa adolescentului, cum comunicăm cu el, cum ne raportăm la păcat și la Tainele Bisericii?

Sfantul Teofan Zavoratul despre ISPITELE ADOLESCENȚEI si cum trebuie prevenit FOCUL PRIMEJDIEI DUHOVNICESTI care vine odata cu aceasta varsta critica: “Trebuie sa avem un foarte puternic reazem, ca sa rezistam in vremea cand navalesc valurile acestui râu navalnic al adolescenței”


Categorii

Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Fiul Risipitor, IPS Nicolae Condrea, Viata de familie, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate