“Școala din Familie. Bucuria jertfirii”: OCTAVIA MIHOC – ICOANA UNEI FEMEI DUHOVNICEȘTI PILDUITOARE, MAMĂ A 13 COPII: “Copiii trebuie să ştie că nu li se cuvine totul şi că noi trebuie să avem o rezervă de dragoste, mai ales mamele, ca să nu şi-o ia în cap şi să creadă că pot face orice” (VIDEO, TEXT)

25-02-2021 Sublinieri

Trinitas TV/ Școala din Familie. Bucuria jertfirii. 

Invitat: Octavia Mihoc, mamă a 13 copii (29. 12. 2020):

Doamna preoteasă, vreau să ne întoarcem puţin în timp şi să vă întreb dacă vă mai aduceţi aminte când aţi fost chemată la această slujire, dacă vă mai aduceţi aminte, când l-aţi întâlnit pe părintele [Vasile Mihoc], dacă aveaţi idee ce se va întâmpla cu viaţa dvs. în acel moment.

Da, desigur. A fost un fapt minunat felul în care ne-am cunoscut şi o lucrare a lui Dumnezeu specială, parcă pentru noi; eram de la 700 de km unul de celălalt. Şi el şi eu L-am cunoscut pe Dumnezeu de mici şi L-am iubit atât de mult.

De-asta am şi vrut să spun: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă. Noi am experimentat acest cuvânt al lui Dumnezeu şi ne-a fost spre întărire şi încurajare, că de-atâtea ori aşa, parcă vrei să porneşti omeneşte la lucrările zilei sau aşa, dar Dumnezeu ne atenţionează că trebuie să conlucrăm cu harul Lui. De aceea tot El ne-a dat copiii, ne-a dat tot. Trebuie să spun că mi-am dorit să merg şi la mănăstire, dar mi-am dorit şi să mă căsătoresc, pentru că iubeam foarte mult copiii, foarte mult. Dacă vedeam un copil pe stradă îmi venea să-l strâng, să-l îmbrăţişez. Deci, până la urmă, Dumnezeu a decis aşa, să mă căsătoresc şi iată că trei ani n-am avut copii. Am fost îngrijoraţi. Am spus: “Nu mergem la niciun consult medical. Ne rugăm lui Dumnezeu şi vor veni“. Şi aşa au venit în 19 ani treisprezece.

Pentru noi, fiecare copil în parte a fost un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu şi Îi mulţumim toată viaţa pentru ei. Ne-au ajutat să mergem spre rai, nu cum se plâng femeile de astăzi că pentru ele e o piedică de a-şi realiza fericirea omenească şi cea duhovnicească, că nu mai pot, că e greu. Pentru mine drăgălăşenia copiilor a fost atât de scumpă şi de dăruitoare de bunătate cerească încât m-am simţit în al nouălea cer când îi luam în braţe, chiar când îi schimbam şi erau lucrurile mai grele, scutece şi spălat manual, mai greu, dar Dumnezeu aşa mi-a dat putere şi tărie şi ajutor, încât nu mai simţeam că este greu. Simţeam doar bucuria de a trăi alături de aceşti îngeraşi şi de a face totul pentru a fi fericiţi.

Mai mult cred că m-am fericit eu cu ei decât ei cu mine, pentru că, ţinându-i în braţe, simţeam că e un înger din cer şi un copil. Ştiu că se vor întreba unele femei: „Dar n-a fost greu?!” A fost şi greu, pentru că naşterile n-au fost uşoare. Am avut copii mari, ultimii patru copii au fost peste 4 kg, am avut şi de 4,700 şi de 4,800. N-a fost simplu, dar dau slavă lui Dumnezeu din toată fiinţa mea pentru că m-a întărit şi m-a ajutat. Ştiţi cum este? Mă transpuneam la picioarele crucii Mântuitorului pe Golgota şi ziceam: Doamne, Tu ai suferit aşa de mult şi Te-ai jertfit pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Iată, viaţa acestora vine de la Tine prin noi şi noi trebuie să-Ţi mulţumim şi să îi punem în slujba Ta, şi ca nişte fii ai luminii să fie pentru noi bucurie şi spre slava Ta să crească, bucurie şi ajutor multora de mântuire prin tot ce vor face ei în viaţa lor şi noi cu ei şi, desigur, prin asta să simţim şi noi că suntem pe calea mântuirii noastre!

Sigur, faţă de ei trebuie să ai întotdeauna şi o simţire, o gingăşie, o fineţe sufletească, pentru că aşa e sufletul lor, curat şi trebuie ca şi noi să creştem duhovniceşte pe lângă creşterea lor firească. Şi trebuie să avem permanent un dor pentru Dumnezeu, un dor după Dumnezeu, un dor dumnezeiesc. Şi asta le transmitem şi lor prin simţirile noastre, care trebuie mereu curăţite şi înduhovnicite, firea asta care ne trage în jos. Ei simt toate astea, pentru că sunt curaţi la suflet şi neîndoielnic că se vor folosi. Iată că aşa îi învăţăm dragostea, apăi şi frica de Dumnezeu.

Căci ei trebuie să ştie că nu li se cuvine totul şi că noi trebuie să avem o rezervă de dragoste, mai ales mamele, ca să nu şi-o ia în cap şi să creadă că pot face orice. Ziceam nepoţelului de acasă, celui de 8 ani: „Tu de ce pierzi timpul? De ce stai degeaba? Du-te, citeşte un psalm, citeşte la Psaltire, du-te şi citeşte un acatist, du-te şi fă câteva metanii. Ce faci cu timpul tău?” Aşa, mereu-mereu, căci evident că nu se prinde la prima luptă spre bine, mai trebuie să avem şi răbdare şi îndelungă-răbdare. Şi vine într-o zi şi-mi spune: „Apăi, eu acum am stat degeaba. Vă rog să-mi spuneţi ce să fac.” El a simţit. Uite. Până nu vezi că se transpun toate teoriile noastre în practică, până devin fapte luminoase.

Pentru ei, pentru noi şi pentru societate nu încetăm a spune mereu. De-aia şi eu singură pe stradă, sau dacă mă duceam uneori cu fetele la biserică şi-mi spuneau: „Mamă, să-i laşi pe ăştia în pace…!”, că ştiau că totdeauna nu las lumea în pace, trebuie să-i aducem la Hristos pe toţi, să ne fie aşa, dragoste şi milă de fiecare suflet pe care-l vezi pe calea pierzării. Şi era un grup de copii şi le-am zis: „Măi, voi ce faceţi, n-aveţi niciun Dumnezeu, uite cum vorbiţi şi cum vă manifestaţi! Haide…” Era atunci Postul Mare şi zic: „Uite, mâine avem o slujbă deosebită la biserică, Canonul Sfântului Andrei Criteanul, şi veniţi şi voi! Haide, promiteţi? Promiteţi vreunul dintre voi?” Doi au promis.

 – Şi au venit?

Am şi uitat să mă uit după ei a doua zi şi, la un moment dat, nu mă uit prin biserică de obicei, dar nu ştiu cum s-a întâmplat, i-am observat. Şi i-am spus soţului: „Tu ai văzut la biserică cum stăteau doi băieţi neclintiţi acolo şi ascultau? Dacă ascultam de fetele mele şi nu le ziceam nimic, nu se întâmpla!

Altă dată, mergeam în oraş, era tot un grup de liceeni în care fumau şi fetele, ce făceau acolo, parcă era sfârşitul lumii. M-am băgat între ei, în nicio calitate, doar am spus atât: „Vă rog, ţigările jos. Vă rog să aruncaţi ţigările!” Nu s-au întrebat cine, ce şi cum, au aruncat majoritatea ţigările. Şi apoi le-am vorbit de Dumnezeu.

Eu consider că rolul nostru nu e numai în familie, ci peste tot, pretutindeni, în tot locul şi în toată vremea trebuie să fim mărturisitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, să-L mărturisim pe Hristos şi jertfa Lui, să facem să înţeleagă oamenii că ei pot fi şi fericiţi, chiar în cele mai mari încercări. Iar încercările să conştientizăm că nu vin degeaba, că nimic nu este întâmplător sub soare şi totul este providenţial, că Dumnezeu Îşi are socotelile şi judecăţile Lui dumnezeieşti, mai presus de mintea noastră. Întotdeauna înţelegem ce înseamnă încercarea asta sau alta, de ce Dumnezeu a îngăduit boala sau suferinţa într-un fel sau altul. Şi atunci, dacă lăsăm pe Dumnezeu şi-I spunem întotdeauna mai multe decât să-I cerem ceva personal şi cum ştim noi că e bine pentru viaţa noastră şi pentru bucurie, să-i zicem şi noi: Mai presus de toate, facă-se voia Ta, Doamne!” Şi atunci să vedem răspunsul.Dumnezeu n-a greşit, ci noi greşim când ne tulburăm, vrând neapărat să fie voia noastră. Suferă oamenii, săracii, de atâtea ori din motivul acesta. Am observat multe cazuri. Ţin neapărat să fie cum vor ei şi atunci Dumnezeu îi lasă de capul lor şi nu iese bine. Dar când ceri ceva lui Dumnezeu şi pe urmă te linişteşti şi aştepţi răspunsul de la Dumnezeu, cum va veni aşa să îl primeşti, căci aşa este bine şi aşa trebuie să se întâmple.

– Aşadar, dvs v-aţi lăsat în voia lui Dumnezeu şi aţi fost întotdeauna însoţită de rugăciune, aşa cum spuneaţi ceva mai devreme. Dar alături de rugăciune, v-a mai sprijinit cineva în mod concret, aţi simţit ajutorul celor din jur ca să naşteţi şi să creşteţi o familie atât de mare şi de frumoasă?

Slavă lui Dumnezeu pentru soţul pe care mi l-a dăruit şi pentru părinţii mei, fie iertaţi, şi mă rog ca Dumnezeu să-i fericească în vecii vecilor şi să-i răsplătească, căci m-au ajutat foarte mult la creşterea copiilor. Au vândut casa noastră nouă şi frumoasă de la Hălmaciu şi au venit aici, după noi, să ne ajute la creşterea copiilor. Au renunţat la tot ce au avut ei. Le-a părut rău, desigur, de grădină, holde, pomi fructiferi, şi aici sunt restrânse, mai puţine, dar s-au bucurat că sunt alături de noi şi ne-au putut ajuta.

– Au venit într-o grădină mult mai mare.

Da, grădina Maicii Domnului.

– Dvs. aţi crescut copiii şi dânşii, probabil, au crescut sufleteşte mult mai mult.

Au făcut tot ce au putut. În ultima parte a vieţii, sigur, au fost şi ei mai bolnavi şi mi-a părut rău.

– Dar o mamă cât de mult munceşte fizic atunci când primeşte această familie atât de mare?

Mi se pare incredibil că, la un moment dat, spuneam că vreau să-mi dea Dumnezeu mie cei mai mulţi copii de pe lume. Aşa am gândit, atât mi-au fost de dragi! Greu de stabilit în fapt cât de mare a fost dragostea mea pentru ei. Şi a dat Dumnezeu, ne-am şi bucurat cu toţii, ne-au şi ajutat cei mari cu cei mici la educaţia lor, la creşterea lor, la şcoală, le-a dat Dumnezeu înţelepciune şi cei mari, în loc să le dăm noi meditaţii, să le plătim, au dat ei meditaţii altor copii şi ne-au uşurat şi cu şcoala şi n-am avut nicio problemă de genul ăsta.

– Este adevărat ce se spune în popor, că cei mari îi cresc pe cei mici într-o familie numeroasă?

Mi-a părut rău că acum trebuia să plece la autocar una din fiicele noastre, cea mai mare; ea este doctor în matematică la Cluj, are o fetiţă la Oxford la studii. Ea a suferit foarte mult că n-a avut mai mulţi copii, doar atât. Şi am zis: „Hai şi tu cu noi!” Şi ea: „Eu, care am numai pe fiica mea…?”, aşa, îndurerată şi plânsă mi-a mărturisit. Ei, fata asta atât de mult s-a jertfit pentru cei mici, pentru următorii fraţi, încât îmi aduc aminte că odată, pe scări, în braţe cu chiar fiica care e acum la noi în casă a călcat cumva şi a trebuit să stea o lună cu piciorul în ghips. Era la liceu. Dar niciodată n-am auzit-o să cârtească, să zică cum ar fi zis altul, că “pentru sora asta a mea [ce-am păţit]…“, căci câte nu se puteau spune, nu? Ea a răbdat, a tăcut, s-a vindecat şi a iubit în continuare pe toţi, pe toate.

– Asta au învăţat şi copiii dvs., ajutându-se unii pe alţii?

Da. Toţi ceilalţi s-au ajutat cât au putut mai mult. La şcoală, la îmbrăcat; uite, nu eram aici, am fost o vreme unde deschisese soţul la neuropsihiatrie o capelă, mergeam acolo sau o vreme la Catedrală, să mergi pe jos, n-aveam maşină, să treci podul nu era simplu şi să îmbraci treisprezece nu e uşor, dar cei mari se îmbrăcau singuri şi îi îmbrăcau şi pe cei mici sau pe cei mijlocii şi noi pe cei mai mici. Numai să porneşti la drum cu atâţia, unul să nu calce acolo, altul să nu calce acolo, şi am zis: Trebuie să fim mai duhovniceşti şi să nu ne pese de ce zice lumea, că eu am plecat cu toţi curaţi de acasă, că şi-au murdărit ciorapul, că na, pantoful… De multe ori, ca femeie, vrei să fie toate perfecte, să strălucească. Or, cu ei faci totul acum şi în momentul următor mişcă una-alta. Că e şi normal, nu pot să stea să nu facă nimic, au multă energie şi trebuie să-i laşi să reacţioneze. Trebuie să mai trecem cu vederea unele lucruri şi să le rânduim cum se pot face şi să vedem că merge sufletul curat la Dumnezeu şi să nu ne ieşim din fire cu ei. Să nu facem vreun păcat, restul zic… noh, ce să facem, asta e viaţa, le îngăduim pe toate.

-În tot acest timp în care dvs aţi muncit într-un flux continuu, poate uneori fără să vă daţi seama cât de mult, aţi simţit vreodată un moment în care aţi dorit să vă gândiţi şi la dvs. ca om, ca persoană, aţi avut momente de odihnă?

Eu mi-am găsit toată împlinirea sufletească în familia mea şi să ştiţi că nu mi-am dorit [altceva]. Nu ştiu ce şi-or dori femeile de astăzi sau din trecut, că întotdeauna femeia este femeie, nu? Eu, în general, am renunţat la tot ce vreau să fiu eu şi prin ei mă realizez eu. Adică să mă fac o sfântă. La sfinţenia desăvârşită nu se ajunge decât aşa, puţin câte puţin, să ai grijă zi de zi ce faci. Astăzi răbdăm una, mâine alta şi aşa ajungem şi la ce aşteaptă Hristos de la noi.

– Aţi simţit vreodată că cineva v-a privit într-un fel [răutăcios, disprețuitor] că de ce aveţi atât de mulţi copii?

Nu o dată, de multe ori! De multe ori. Să ştiţi că nu mi-a păsat de vorbele lor; din contră. Am socotit răbdarea cuvintelor lor nesocotite, să nu zic chiar că e virtutea noastră, să-i putem răbda pe toţi, şi Dumnezeu va alege. Şi aici, nu numai dincolo.

-Dar care credeţi că este motivul pentru care femeile în ziua de astăzi nu se mai încumetă să facă aşa de mulţi copii? Poate unele n-au curaj, poate altele…

Comoditatea lor. Sunt prea comode, vor ca totul să le fie uşor, dar cu uşurinţa asta… Eu știu de mulţi ani, în mintea mea persistă versurile:

Luptă-te lupta cea bună şi vei dobândi cununa negreşit
Şi vei fi în veşnicie fericit.

Ele ce luptă vor să facă? Cu un copil-doi, aşa, să le fie uşor şi acum e şi cu pampers, cu toată uşurinţa şi dacă s-ar putea să nu se ocupe nici de educaţie, nici de altele. Ei, comoditatea asta se va plăti scump înaintea lui Dumnezeu. Domnul Iisus ne-a arătat calea iubirii adevărate prin jertfa de pe Golgota şi noi trebuie să-I urmăm Lui. Noi vrem să nu ne jertfim deloc? Trebuie să ne jertfim!

-Ce le-aţi sfătui pe doamnele aflate la început de drum, la început de drum ca al dvs? Care sunt un pic speriate, poate.

Încredintează-ţi soarta în mila Domnului, încrede-te în El şi El va lucra! Asta e calea! Să spui: Doamne, viaţa mea e în mâinile Tale! Tu fă ce vrei cu mine, ajută-mă să accept tot ce-mi trimiţi Tu cu bucurie! Şi să-mi fac datoria mea, pentru că Tu-Ţi vei face sigur din plin datoria Ta!” Şi de-asta se spune că Dumnezeu are soluţii optime pentru fiecare dintre problemele noastre, dar noi ştiţi cum facem? Îi zicem lui Dumnezeu: “Uite, Îţi las această problemă. Asta doresc…“, dar pe urmă începi să tremuri, că “Vai, oare se întâmplă cum vreau eu?… Nu, spuneam adineauri că trebuie să zici “Doamne, cum este voia Ta! Eu vreau să-mi fie mai uşoară viaţa, dar nici să fac păcat!” Nu? Adică eu să fi zis la zece copii, până la treisprezece, că nu, că ar ajunge acum? Nu, eu am zis: “Doamne, cei mai mulţi de pe lume sau câţi vrei Tu!” Atunci trebuie să-i primesc pe toţi cu bucuria primului venit! Mi-era dor de ultimul venit pe lume până la cel care să-l nasc, dacă puteţi să credeţi. Nu m-am gândit niciodată cu ce-i vom îmbrăca, cu ce-i vom hrăni. Niciodată. Dar NICIODATĂ. Nu pot să-mi aduc aminte să mă fi îngrijorat. Dumnezeu de la o zi la alta le făcea pe toate aşa bune şi ne purta de grijă că mă tot miram şi mă miram. Doamne, cât de minunat lucrezi Tu!

– Şi n-aţi avut niciodată nicio lipsă!

Nu pot să zic că am fost vreodată în vreo criză să zic că n-am ce le face de mâncare, n-am încălţăminte sau…

– Credeţi că astfel greşesc părinţii în ziua de astăzi, că oferă prea multe copiilor lor?

Foarte grav, foarte mult greşesc. Prea multe. Sunt multe vorbe populare care spun că cine depăşeşte limita greşeşte foarte rău faţă de copii. Nu se poate.

– Dvs. i-aţi crescut pe toţi cei treisprezece copii aici, în Biserică?

Slavă Domnului, da.

– Nu a fost greu acest lucru? Nu au fost ispite? Totuşi, toţi cei treisprezece educaţi extraordinar, să vă iasă totul aşa frumos şi aşa desăvârşit!

Soţul, care de multe ori avea de lucru la birou şi îi lua pe genunchi, aşa de frumoasă imagine mi-a rămas în memoria vizuală, cu atâta drag şi cu atâta duioşie! Dacă nu putea uneori să facă mai mult pentru ei… Şi când te rugai cu ei, seara mai ales se adunau toate gândurile şi noi, să ne facem bilanţul zilei, duhovniceşte vorbind…

Copiii, dacă-i creşti în Duhul lui Dumnezeu, în duh de rugăciune, de viaţă sfântă, ei prind putere şi dragoste de Dumnezeu. Dar unii vin la biserică numai la împărtăşit cu copiii. Mă gândesc: care-i folosul? Le spune soţul: “Nu vă mai împărtăşiţi copiii până nu veniţi şi voi, ca părinţi sau ca bunici, şi vă împărtăşiţi şi voi! Unii ascultă, unii n-ascultă. Deci copiii ăştia care sunt împărtăşiţi aşa, forţat, şi care nu ştiu ce să înţeleagă, fiind mici unii, când sunt mari ce vor face? Ce fac părinţii şi bunicii. Nici nu vor mai trece pragul bisericii, nu-i aşa?

– Credeţi că educaţia sufletească începe de mici?

Păi până la şapte ani să ştiţi că se face educaţia. Până acolo. Pe urmă, ce a prins rău acolo, în sufleţelul lor, greu mai scoţi după aceea. O ştiu mai mult de la alţii şi din ce am citit. Dar noi, slavă Domnului, am crescut aşa. Nu ne lăudăm cu ei, că mai încape până la sfinţenia desăvârşită a vieţii noastre, mai încape mult bine şi lupta e multă încă şi îi sfătuim şi pe ei mereu şi când se întâlnesc zic: “Mai puţin vă povestiţi de toate că nu v-aţi văzut de mult. Hai, vă rugaţi, cântaţi o cântare Domnului, ca să Se bucure Domnul de noi şi de revederea noastră! Apoi povestiţi şi de ale voastre, să nu pierdeţi prea mult cu asta!” Şi am vorbit prea mult acum, să fiu scuzată.

– Nu, să mă iertaţi pe mine, căci am dorit să surprind frumuseţea vieţii dvs fiindcă aşa ceva nu se întâlneşte în fiecare zi şi noi am venit până la Sibiu să vedem asta.

Da, chiar m-am gândit că nu suntem vrednici să faceţi atâta jertfă, să faceţi atâta drum pentru noi.

– Nu, drumul nostru nu este o jertfă. Pe lângă ce faceţi dvs., nu este o jertfă.

O, Doamne, ai milă de noi toţi! Să fie toate spre slava lui Dumnezeu. Şi să-i ajutăm şi pe alţii, să-i luminăm cât se poate şi cu vorba, şi cu fapta, cu tot ce putem. Să îi trezim, dar tot nu facem prea mult. Să ne rugăm lui Dumnezeu, mai ales, să lucreze la conştiinţa lor, să le-o trezească, să le-o scoată din adormirea asta vrăjmaşă în care oamenii nu ştiu ce au de făcut, ci trăiesc aşa, de la o zi la alta, să mănânce, să se distreze… Ei nu mai au niciun gând de dat socoteală la judecata lui Dumnezeu. Nu le mai pasă. Cunosc femei credincioase, săracele, ale căror soţi erau în pragul morţii şi măcar atunci, după ce le-au creat o viaţă probleme şi necazuri, ele au insistat să fie spovediţi şi împărtăşiţi. Nici măcar atunci nu au vrut. Deci oameni care sunt o povară unii pentru alţii…

Noi cred că am fost bucurie unii celorlalţi şi astăzi suferim când sunt ceilalţi mai departe şi zic că lasă, viaţa şi de ar fi de o mie de ani tot trece foarte repede şi dacă ajungem la Dumnezeu toţi să ne învrednicească să ajungem nu numai la poarta Raiului, ci să ne vedem intraţi toţi acolo, lângă Domnul, să avem bucuria şi liniştea şi fericirea şi pacea sufletelor noastre, cum pe pământ n-o putem realiza.

– Doamna preoteasă, aveţi treisprezece copii. Dar nepoţi câţi aveţi?

Treizeci şi şapte. Chiar acum, într-o seară, i-am numărat. Douăzeci şi doi de băieţi şi cincisprezece fetiţe.

– Aţi reuşit vreodată să-i cuprindeţi pe toţi la o masă mare?

Nu prea. Unii sunt în Germania, îi avem în Bucureşti, în Borsec, în Cluj… Greu să-i aduni. Dar aşa, când a fost cununia fetiţei care are acum 28 de ani… Dar nu, nici atunci nu au reuşit toţi. Aşa doar, cu ocazii mai mari, la cununii… La botez mai puţin.

– Astăzi, când aveţi nepoţi, vă simţiţi un pic mai odihnită, mai relaxată, mai mulţumită că aţi făcut ceea ce trebuia să faceţi în viaţă?

Niciodată nu putem spune că am făcut totul, nici măcar datoria cum se cuvine, dar trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate aşa cum le-a îngăduit şi cum vin. Mari daruri şi binecuvântări au fost. Pentru mine şi copiii, şi soţul meu, şi părinţii noştri, care ne-au ajutat, vrem să credem că Dumnezeu le are toate înregistrate acolo, în cartea vieţii, şi fiecăruia îi va răsplăti aşa cum se cuvine pentru tot. O clipă – ce este viaţa? Şi de o sută, şi de o mie de ani să zicem, pe pământ, faţă de veşnicia fericită lângă El, nu merită să ne jertfim? Merită să primim toate de la Dumnezeu? Nu ne lasă Dumnezeu şi zice o cântare că niciodată nu ne va da Dumnezeu peste puterile noastre! El ştie cât putem duce şi va cântări toate. La secundă şi la milimetru, spunea cineva. Toate, toate sunt în mâna lui Dumnezeu şi sub conducerea Lui, dacă noi ne lăsăm conduşi de El! Vrem să o luăm razna, se plăteşte totul înaintea lui Dumnezeu.

– Vreau să vă mai întreb doar un singur lucru: cum arată casa dvs. de Sărbători?

Eu totdeauna am vrut să fac o sărbătoare permanentă din casa mea, în sensul că vreau să locuiască Hristos nu numai în suflete, ci şi în casă. Să se simtă Duhul lui Dumnezeu, să simt prezenţa lui Hristos tot timpul în viaţa noastră şi în casa noastră. Dar, cum ziceam, cu mulţi a fost mai greu să întreţinem toate aşa cum am fi vrut. Le speli acum şi îndată… nah, ştiţi cum e, umblă copiii mici, că fac. Şi trebuie să le îngăduim toate, aşa cum se pot ele purta şi face într-o viaţă cotidiană şi cu mulţi.

– Şi masa dvs. de sărbători, zilele dvs. de sărbătoare cum sunt?

Ei, aveam două aragazuri, acum nu mai e aceeaşi stare a lucrurilor, şi de sărbători puneam într-unul la mijloc trei cozonaci şi în celălalt trei şi erau şase. Şi încă o dată, erau 12 cozonaci şi ce mai făceam, nu era simplu. Şi acum suntem opt, patru băieţei şi noi patru şi tot mai fac câte o oală mare de mâncare. A fost o vreme, după ce au plecat toţi, s-au căsătorit, şi fata cea mică plecată de doi ani şi am mai avut un pic de răgaz. Şi toţi copiii ziceau: „Mamă, bucură-te, bucură-te, că nu ştii ce te mai aşteaptă!” Şi pe urmă am zis: „Ia s-o luăm pe Alina cu noi!” – era în chirie la Mitropolie, asta cu zece ani în urmă, şi ia s-o aducem cu noi aici, să fie şi ea cu noi. Sigur că totul a fost de bucurie, aveam straturi în grădină, flori… A trebuit să facem gazon, să punem iarbă, să vină copiii să se joace cu mingea şi să se bucure din plin. Deci mai greu, dar simţi că îţi îndeplineşti un rol important înaintea lui Dumnezeu şi o faci cu drag. E bine să faci bine şi pentru un duşman, dar pentru copiii tăi cu atât mai mult. Îi mai pun la punct când strigă prea tare şi ăla micuţ e tare dulce, tare dulce – Efrem Rafael – tare ne bucurăm de el. Îi spune soţul: „Pe tine te cheamă Gheorghe!” Şi pe urmă îl întrebăm: „Cum te cheamă?” Răspundea: „Rafael sauEfrem”, dar zice: „Gheorghe mă cheamă! Gheorghe!” Îi spun fiicei mele – e important ceva în tot amănuntul ăsta – „Tu să ştii că ai greşit numele copilului ăstuia, trebuia să-i pui Gheorghe!” Şi zice: „Să ştii, mamă, că eu m-am rugat mult în timpul sarcinii la Sfântul Gheorghe şi aici este explicaţia!” Eu m-am bucurat de aşa răspuns.

– Atunci când va veni clipa, căci într-o zi vine la toată lumea clipa, mai devreme sau mai târziu, când va veni clipa să mergeţi către Domnul, care este imaginea cu care vreţi să plecaţi, cea mai dragă dvs.?

Să-i ştiu pe toţi cât mai credincioşi, cât mai împlinitori ai voii Lui, să-i ştiu că-s foarte aproape de Domnul şi să n-am nicio îndoială, să am o certitudine sută la sută că ei vor fi ai Domnului şi nu vor aluneca pe căile pierzării. Vreau să cred asta puternic şi mă bucur în nădejdea că într-o zi ne vom revedea cu toţii în Rai şi cu ceilalţi, cu părinţii noştri plecaţi şi cu bunicii noştri dragi…

– Să vă ajute Dumnezeu!

Şi dvs. şi tuturor. Dacă facem cele bune nu putem să aşteptăm rău de la Dumnezeu. Dumnezeu e atât de bun şi atotdrept. Face bine şi celor care fac rău, dar cu atât mai mult va răsplăti pe copiii Lui care L-au iubit şi I-au slujit Lui cu toată fiinţa lor.

*

Pr. VASILE MIHOC (filmare mai veche) despre FAMILIE:

„Un tată este capul familiei în sensul că el trebuie să-şi ducă toată familia în Rai…”

Legaturi:

JERTFA CARE ADUCE BUCURIE. Cuviosul Paisie Aghioritul: “Dacă omul nu începe de acum să facă vreo jertfă, să-şi jertfească o dorinţă, un egoism, cum va ajunge să-şi jertfească viata sa într-o clipă grea?”

“CAUTATI MAI INTAI IMPARATIA LUI DUMNEZEU!” – Cuviosul Paisie despre PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU fata de om

Cuviosul Paisie Aghioritul: ROSTUL INCERCARILOR IN VIATA NOASTRA

MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu

“Dumnezeu stie de noi!” – VOI AI CUI SUNTETI, CUI SLUJITI? VOI CHIAR CREDETI IN MINE? Grijile lumesti si placerile NE INGREUIAZA, NE ADORM SI NE AMETESC SUFLETELE, INCAT SA FIE NEPREGATITE DE INTALNIREA CU HRISTOS (Predici la Duminica a 3-a dupa Rusalii)

DE LA ÎNCEPUT

PROGRAMUL DUHOVNICESC pentru omul zilelor noastre. PARINTELE RAZVAN IONESCU: “Un singur lucru trebuie: sa fim vii”. CUM SA NE INCEPEM SI SA NE SFARSIM ZIUA, cum sa ne rugam si sa traim crestineste si la serviciu, cum ne raportam la telefonul mobil? (VIDEO + TEXT)

FIȚI MULȚUMITORI! Arhimandritul Zaharia Zaharou, pentru conferința de la Deva (nov. 2019, VIDEO + TEXT)

Arhim. Simeon Kraiopoulos: SUFERINTA, BINECUVANTARE SAU BLESTEM? Care este sensul suferintei?

DUMNEZEU NU DOARME, DUMNEZEU NU INTARZIE SA LUCREZE! Prima parte a conferintei IPS Serafim de la Cluj (2018) cu invataturi de mare folos despre ROSTUL NECAZURILOR, lucrarea tainica a lui Dumnezeu in vremea inmultirii pacatului, SUFERINTA PENTRU PACATELE ALTORA si lasarea in mainile lui Dumnezeu, asumand toate cele ingaduite de El (VIDEO + TEXT)

PS BENEDICT VESA: “Vreme este sa Il lasam pe Hristos sa lucreze in noi, El sa fie inceputul si sfarsitul vietii noastre. SA NE RECUNOASTEM VULNERABILITATILE si SA II CEREM LUI HRISTOS SA VINA inlauntrul nostru” (VIDEO, TEXT)

 

***

Doamna ASPAZIA OTEL-PETRESCU despre FAMILIA ROMANEASCA de altadata si MODUL DE VIATA TRADITIONAL: “In familie exista intotdeauna si Cel Nevazut ca membru al familiei. Era o viata asezata. Acum omul traieste la intamplare”

ANIȚA NANDRIȘ – suferința mucenicească de neînchipuit a unei sfinte contemporane din Bucovina, deportată 20 DE ANI ÎN SIBERIA: “Prin câte nu poate trece o ființă ominiască fără să-și dea siama…”. MEMENTO NECESAR PRIVITOR LA ORORILE ABOMINABILE ALE REGIMULUI SOVIETIC STALINIST – o istorie prea repede uitată și prea iminent re-chemată (și VIDEO, AUDIO)

SFATURI PRIVITOARE LA VIATA DE FAMILIE de la Parintele Epifanie Teodoropulos: “Daca Dumnezeu nu da copii, stie ceva… Dumnezeu a incredintat parintilor educatia copiilor LUI“

PARINTELE DIONISIE IGNAT despre CRESTEREA COPIILOR IN VEACUL AL OPTULEA: “In timpurile noastre, atata s-o depravat omenirea ca ma mir cum ne mai tine Dumnezeu. Adevarul omenirii (de azi) este DESTRABALAREA. Pe copilul tau NU MAI AI DREPTUL SA-L CRESTI NORMAL”

“Cum sa educam ortodox copilul”: CUM TREBUIE SA FIE CASA IN CARE CRESC COPIII? – sfaturi intelepte pentru PARINTI de la sfinti si mari duhovnici

Cuv. Paisie Aghioritul: RESPONSABILITATEA PARINTILOR PENTRU EDUCATIA COPIILOR

Arhim. Rafail Karelin: SINGURATATEA SI FAMILIA. Cum sa ma casatoresc, cu cine? Unde sa caut si cum sa aleg sotul sau sotia potrivita, dupa ce criterii?

 

***

Pr. Vasile Mihoc catre tineri: E NEVOIE DE SERIOZITATE SI LUPTA CU “CEL VICLEAN”, HRISTOS NU E “NICE”! Lumea de azi ii fragilizeaza programatic pe tineri si proclama NORMALE si patimile impotriva firii (VIDEO)

GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video)

Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII


Categorii

Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Parintele Vasile Mihoc, Viata de familie, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate