IPS Hierotheos Vlachos: TALCUIRI LA APOCALIPSA. Omenirea intre MIEL si FIARA

17-02-2012 Sublinieri

Mielul Apocalipsei

Cu adevarat, toata istoria omeneasca, mai ales in punctul in care a ajuns ea astazi, se gaseste in fata acestei dileme, pentru ca, de o parte, vor fi oamenii Mielului si de cealalta parte, oamenii fiarei Apocalipsei… Evenimentele care se petrec astazi ridica aceasta problema mai mult decat oricand. Asadar, in ce categorie si in ce tabara vom fi incadrati? Intre oamenii Dumnezeului-Om sau intre oamenii fiarei-om?

“In Apocalipsa lui Ioan, exista mai multe imagini care se refera la teologia Mielului, infatisandu-L pe Domnul Hristos ca Miel injunghiat. Vom analiza in continuare cateva dintre aceste imagini si scene, care ne vor ajuta sa intelegem mai bine si mai in amanunt lucrarea lui Hristos.

a) Caracterul Apocalipsei

Inainte de a purcede la analiza acestei teme, as dori sa aruncam o privire asupra caracterului si a scopului Apocalipsei lui Ioan. Acest lucru este necesar pentru ca, in ziua de astazi, exista multi oameni care vorbesc despre Apocalipsa si care o interpreteaza dupa propria lor gandire, rezultatul fiind acela ca de multe ori acestia gresesc, deoarece confunda faptele descrise in Apocalipsa cu evenimente contemporane, drept pentru care nu ajung intotdeauna la adevar.

Apocalipsa lui Ioan este una dintre cele mai grele carti ale Sfintei Scripturi. In consecinta, Sfintii Parinti nu au zabovit asupra interpretarii acesteia, astfel incat nu exista multe talcuiri legate de ea. Practic, avem numai doua talcuiri ale Apocalipsei, care provin, primul, de la Sfantul Andrei, Arhiepiscopul Cezareii si Capadociei, si al doilea, de la Areta, Episcop si el al Cezareii si al Capadociei.

Potrivit Sfantului Andrei, Apocalipsa este “manifestarea tainelor ascunse vazute de gandul curat, fie prin vise sfinte, fie prin iluminare, atunci cand omul este treaz“. Apocalipsa lui Ioan reveleaza cu precadere “maretia Dumnezeirii lui Hristos“.

Tocmai din acest motiv, continutul Apocalipsei lui Ioan este greu de interpretat de oameni. Faptele acestei carti se vor vadi doar in ziua in care isi vor afla implinirea. La inceputul talcuirilor sale interpretative, Sfantul Andrei marturiseste ca, desi a fost indemnat de multe ori sa talcuiasca Apocalipsa, a amanat mereu realizarea acestei lucrari. Motivul a fost cunoasterea faptului ca

cele scrise acolo vorbesc despre viitor si au fost spuse sfintilor in mod tainic si de aceea pentru intelegerea lor este nevoie de o minte luminata de Duhul Sfant“.

Sfantul Andrei considera ca talcuirea Apocalipsei fara luminarea Duhului Sfant este o indrazneala. El scrie in acest sens:

cum daca nu indraznet se arata cel care, fara a se impartasi din harul proorocirii, se ocupa de lucruri ale caror sfarsit nu poate sa il vada in niciun fel?

Numai oamenii cu har profetic pot interpreta tainele dezvaluite profetilor.

In continuare, Sfantul Andrei face o observatie foarte interesanta: omul este alcatuit din trup, din suflet si din duh. Desigur, el nu are in vedere trei elemente componente ale fiintei umane, pentru ca, vorbind despre duh, se refera la harul lui Dumnezeu. Trupul fara suflet este mort, asa cum mort este si sufletul fara Duhul Sfant. In mod firesc, sufletul are existenta prin el insusi, dar fara Duh Sfant, el nu are viata.

In realitate, omul este alcatuit din doua componente, adica din suflet si din trup, insa Duhul Sfant este sufletul sufletului. Aceasta impartire in trei este valabila si pentru Sfanta Scriptura inspirata de Dumnezeu. Trupul este “litera si povestirea lucrurilor care s-au petrecut”, sufletul este limbajul figurat care il conduce pe cititor dinspre cele simtite inspre cele duhovnicesti, iar duhul “se arata ridicator spre cele viitoare, spre cele inalte si spre vederea de Dumnezeu“.

Daca Sfanta Scriptura are trei invelisuri, cei care o citesc se gasesc la randul lor in diferite stari duhovnicesti corespunzatoare. Trupul Scripturii apartine oamenilor care invata legea, acestia fiind, desigur, cei care lupta pentru a se tamadui prin pazirea poruncilor; in cea de-a doua categorie, adica in suflet, intra cei care sunt invatati in har, ceea ce inseamna o stare duhovniceasca mai inalta, iar in cea de-a treia categorie, adica in duh, intra oamenii asupra carora domneste duhul si “carora li se supun toate gandurile si toate miscarile trupesti“. Nimeni altcineva nu poate sa vada si sa interpreteze duhul legii, decat numai profetul, adica cel care si-a omorat toate gandurile, s-a eliberat de sub stapanirea lor si a dobandit gand curat si izbavire de lumea fantasmelor.

Trupul Sfintei Scripturi include asa-zisele carti istorice, care contin povestirea unor fapte ce au avut loc in trecut, sufletul Sfintei Scripturi este alcatuit din cartile care cuprind invatatura generala si invatamintele exprimate in pilde, iar de duh apartine mai ales Apocalipsa lui Ioan. Apocalipsa contine limbaj figurat si limbaj istoric, dar predominant este primul, fapt pentru care “ea a fost vestita celor mai desavarsiti in cunostinta dumnezeiasca“.

Prin urmare, Apocalipsa lui Ioan este o carte revelatoare ce descrie evenimentele din viitor, dintre care unele se vor implini in decursul trecerii oamenilor prin istorie, iar celelalte, in vremurile de apoi. Fiind o carte profetica, ea poate fi interpretata si analizata numai de profeti, adica de oamenii care gandesc in Hristos si care au experiente revelatoare similare cu cele descriese de Apocalipsa. Tocmai de aceea faptele care urmeaza vor fi interpretate pe baza traditiei patristice.

Pentru intelegerea Apocalipsei lui Ioan si mai ales a ceea ce vom prezenta in continuare consider folositoare spusele profesorului Panayotis Bratsiotis despre scopul si despre tema principala a acestei carti sfinte.

Scopul cartii este pregatirea credinciosilor pentru cele ce se vor petrece in viitor, cu referire, desigur, la suferintele care vor urma si la cea de-a Doua Venire a lui Hristos. Prin cele scrise in Apocalipsa, credinciosii sunt indemnati spre pocainta si spre trezvie, in vederea incercarilor care il asteapta. Tema principala a cartii este lupta dintre Imparatia lui Dumnezeu si diavol si, desigur, biruinta lui Hristos asupra celui rau:Ideea centrala este legata de cea de-a Doua Venire a lui Hristos ca judecator si ca imparat“. Intelesul care strabate intreaga Apocalipsa este ca, dupa ce l-a biruit pe diavol la prima Sa venire, adica prin intruparea Sa, Mielul injunghiat, care este Hristos, imparateste acum alaturi de Parintele Sau si, in acelasi timp, este Domnul lumii si al tuturor lucrurilor care se petrec. In ciuda stapanirii vremelnice a lui Satana, in cele din urma, acesta va fi biruit de Miel, dupa care va urma cea de-a Doua Venire a lui Hristos, cand Acesta ii va judeca pe cei vii si pe cei morti si, desigur, va darui dreptilor bucuria Imparatiei Cerurilor.

In legatura cu faptele descrise in Apocalipsa, exista doua teorii. Prima este “teoria repetarii sau a reluarii, sau teoria ciclica“, conform careia evenimentele se repeta in cicluri paralele, “potrivit celor sapte imagini ale vedeniilor [din Apocalipsa] care se repeta“, iar cealalta este “teoria cronologica“, potrivit careia faptele descrise in aceasta carte se vor implini “in linia cronologica dreapta a evenimentelor simbolizate prin vedenii sau in progres temporal, pe parti“. Profesorul Panayotis Bratsiotis admite combinatia acestor doua teorii, lucru care inseamna ca faptele prezentate in Apocalipsa lui Ioan se repeta in cicluri paralele, avand in acelasi timp si o evolutie cronologica liniara.

Din toate acestea intelegem ca, pentru interpretarea Apocalipsei, este nevoie de multa atentie. De aceea, trebuie sa ramanem pe linia talcuirilor patristice referitoare la acest subiect dar mai ales, trebuie sa nu cadem in tentatia de a medita asupra imaginilor revelatoare, ci sa asteptam ca ele sa se implineasca.

In continuare, vom analiza cu multa atentie imaginea Mielului Care este ca injunghiat.

b) Hristos ca Miel injunghiat inconjurat de slava

Inca din primele capitole ale Apocalipsei, este prezentata imaginea mareata a Dumnezeului necuprins in cuvinte, Care sade pe tron si primeste slava si inchinaciunea celor douazeci si patru de batrani si a celor patru fiinte. Din tron “ieseau fulgere si glasuri si tunete” Potrivit interpretarii Sfantului Andrei, Cel care sade pe tron este Tatal:

“Chiar daca Tatal apare ca fiind vazut, nu inseamna ca El are trup, asa cum are Fiul in vedenia de dinaintea acesteia [Este vorba de vedenia descrisa in Apoc. 1, 10-18]. El este infasurat in chip vazut, pentru a se putea arata ca I se aduce inchinaciune”.

Cei douazeci si patru de batrani, care sunt profetii si oamenii sfinti sau mai bine zis, Biserica triumfatoare din Ceruri, se inchina Celui ce sade pe tron si Ii aduc Acestuia slava si cinstire. Dar si cele patru fiinte, care sunt simbolul ingerilor, Ii aduc slava, cinste si multumire “Celui ce este viu in vecii vecilor” (Apoc. 4, 4-11).

In aceasta slava cereasca, Sfantul Evanghelist Ioan a vazut o carte pecetluita cu sapte peceti, care se afla in dreapta Celui ce sedea pe tron. Atunci, s-a aratat un inger puternic, care a strigat cu glas mare: “Cine este vredinc sa deschida cartea si sa desfaca toate pecetile ei?Dupa cum afirma Sfantul Andrei, aceasta carte este atotinteleapta prezenta a lui Dumnezeu in toti si in toate sau, dupa cum spune [Proorocul] David, este cartea in care sunt scrise adancimile judecatii lui Dumnezeu” [vezi Ps. 35, 6]. Absolut nimeni nu a putut sa deschida cartea pecetluita. Dupa aceasta, Sfantul Evanghelist Ioan spune:

“Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă toate peceţile ei? Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei” (Apoc. 5, 1-5).

Dupa aceea, intre tron si cele patru fiinte si in mijlocul batranilor, Evanghelistul a vazut cu ochii lui stand un Miel, ca injunghiat...”. Consider ca, inainte de a purcede la analiza acestei imagini si a celorlalte care au legatura cu ea, trebuie sa prezentam textul, asa cum apare el in Apocalipsa lui Ioan.

“Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea pe tron. Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul; Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ. Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii, Zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea. Şi toată făptura care este în cer şi pe pământ şi sub pământ şi în mare şi toate câte sunt în acestea le-am auzit, zicând: Celui ce şade pe tron şi Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor! Şi cele patru fiinţe ziceau: Amin! Iar bătrânii căzură şi se închinară. ” ((Apocalipsa 5, 6-14).

Studiind acest text, vom observa trei aspecte.

Primul aspect se leaga de faptul ca Hristos este prezentat aici ca Miel injunghiat, Care are slava multa si este cantat de intreaga Biserica triumfatoare.

Imaginea Mielului provine atat din Vechiul, cat si din Noul Testament. Vazandu-L pe Hristos apropiindu-Se de el, Cinstitul Inaintemergator a spus: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). Mielul ne aminteste si de prorocia lui Isaia:ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7). Toate acestea ne duc cu gandul atat la jertfa de pe Cruce a lui Hristos pentru neamul omenesc, cat si la Mielul euharistic, Care este daruit pentru ca lumea sa traiasca.

Mielul nu aminteste numai de jertfa lui Hristos de pe Cruce, ci si de Invierea Sa din morti. De altfel, acesta este intelesul cuvintelor: “stand un miel ca injunghiat. El nu este injunghiat, ci sta in fata tronului ca injunghiat. Prin urmare, aceste cuvinte exprima Rastignirea si Invierea lui Hristos sau, mai bine zis, Il infatiseaza pe Hristos inviat, purtand pe Trup semnele jertfei de pe Cruce. Sfantul Andrei subliniaza acest adevar scriind:

“ca injunghiat simbolizeaza patima, aratand, viata lui Hristos de dupa jertfa, caci dupa ridicarea Sa din morti, El este ca ramas injunghiat cu adevarat”.

Dupa cum afirma Sfantul Chiril al Alexandriei, faptul ca Cinstitul Inaintemergator al Domnului L-a numit pe Hristos Miel aminteste de mielul pascal al iudeilor, care a fost introdus prin Legea lui Moise. Mielul lui Moise, pe care israelitii trebuiau sa il injunghieze la sarbatoarea Pastelui, era preinchipuirea adevaratului Miel, Care este Hristos. Despre acestea, Sfantul Chiril scrie:

“[mielul israelitilor] a fost de-a lungul timpului inchipuirea adevaratului Miel, care este mai neprihanit decat toate cate sunt si Care vine spre junghiere pentru ca sa ia asupra sa pacatele lumii, sa nimiceasca stricaciunea din oameni, sa puna capat mortii si sa ne dezlege de blestem”.

In Apocalipsa nu se vorbeste despre un oarecare miel injunghiat, ci despre slavitul Hristos, Care este Domnul inviat din morti. Daca privim cu mare atentie, vom constata ca acest Miel este plin de slava.

La inceput, se spune ca Mielul are sapte coarne si sapte ochi, care sunt “cele sapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise in tot pamantul. Dupa cum afirma Areta, coarnele inseamna putere si slava, iar cele sapte duhuri sunt energiile Duhului Sfant care au lucrat in toti sfintii traitori pe pamant, adica: intelepciunea, cumpatarea, cunostinta, vointa, puterea, cucernicia si frica lui Dumnezeu. Asadar, acest Miel are o putere uriasa si veghiaza totul cu ochii sai.

Dupa aceea, Hristos este infatisat ca Miel injunghiat, dar, in acelasi timp acest Miel injunghiat este si leu. Graitoare sunt cuvintele unuia dintre batrani, care se adreseaza lui Ioan, spunand:

“Iata, a biruit leul din semintia lui Iuda, radacina lui David, ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei” (Apoc. 5, 5).

Imediat dupa aceste cuvinte, Ioan L-a vazut pe Miel ca injunghiat. Asadar, in mod sigur, Mielul ca injunghiat este in acelasi timp si leu. Hristos este numit leu deoarece, prin Dumnezeirea Sa, El a fost biruitor asupra mortii si a diavolului. Cuvantul leu ne aminteste de profetia pe care Iacov a spus-o lui Iuda:

“Pui de leu esti, Iudo, fiul meu! De la jaf te-ai intors… el a indoit genunchii si s-a culcat ca un leu, ca o leoaica…Cine-l va destepta?” (Facerea 49, 9).

Toate acestea ne duc cu gandul la icoana Celui adormit zugravita in bisericile bizantine, un exemplu fiind faimoasa lucrare a lui Panselinos de la Manastirea Protaton, din Muntele Athos, in care este infatisata puterea lui Hristos pe Cruce si in Inviere.

Imagine a Mielului ca injunghiat intregeste imaginea mareata pe care a vazut-o si a descris-o Sfantul Evanghelist Ioan si care Il infatiseaza pe Dumnezeu Tatal asezat pe tron. Asadar, inainte de a-i aparea in fata ochilor Mielul Care sedea ca injunghiat si care era in acelasi timp si leu, Ioan a vazut sezand pe tron pe Cineva Care “seamana la vedere cu piatra de iasp si de sardiu, iar de jur imprejurul tronului era un curcubeu, cu infatisarea smaraldului” (Apoc. 4, 2-3). Toata maretia Celui asezat pe tron, inchinarea si doxologia batranilor si a duhurilor, dar si slava care venea dinspre tron aratau ca nu era vorba despre un om obisnuit, ci despre Dumnezeu. Cu adevarat, “din tron ieseau fulgere si glasuri si tunete; si sapte faclii de foc ardeau inaintea tronului, care sunt cele sapte duhuri ale lui Dumnezeu” (Apoc. 4, 5). Din imnul duhurilor ingeresti aflam ca Acela este “Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Dumnezeu, Atottiitorul, Cel ce era si Cel ce este si Cel ce vine” (Apoc. 4, 8).

Prin urmare, Mielul ca injunghiat, Care are coarne si ochi, leul, legatura cu Cel care sedea pe tronul slavei, ceea ce inseamna ca Fiul si Tatal au aceeasi fiinta, si faptul ca Mielul ca injunghiat nu este intins la pamant, ci sade, toate acestea Il infatiseaza pe Hristos inviat din morti. Prin Patimile Sale si prin Rastignire, Hristos S-a jertfit ca un Miel neprihanit pentru pacatele neamului omenesc, iar prin Invierea Sa, a biruit stapanirea mortii, a diavolului si a pacatului. El este tare si sta pe tron si imparateste, ca primeste cinste si doxologie de la Biserica triumfatoare, arata ca este de o fiinta cu Tatal.

Al doilea aspect pe care trebuie sa il subliniem este ca Mielul ca injunghiat este cantat si slavit de Biserica triumfatoare din ceruri. Asa cum spune sfantul Evanghelist Ioan, atunci cand Mielul ca injunghiat Care sedea, adica Domnul slavei si biruitorul mortii, al diavolului si al pacatului, a luat cartea in mainile Sale, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrani “au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor, si cantau o cantare noua, zicand: Vrednic esti sa iei cartea si sa deschizi pecetile ei...”.

Aici este infatisat noul imn care se aduce Mielului. Nu este vorba despre o cantare a vechii legi, adica a epocii trecute, care era rostita mai mult buzele si cu mintea, ci despre o cantare noua, care este adusa din inima omului cu suflet curat. Potrivit Sfantului Andrei al Cezareii, alauteleinalta doxologie armonioasa si sfanta“, tamaia este “jertfa bine-mirositoare a credinciosilor, adusa printr-o viata curata”, iar cupelesunt semnul gandurilor, din care iese mirosul placut al faptelor bune si al rugaciunii curate“. Prin urmare, aceasta cantare este o rugaciune izvorata din inima curata, din gand curat si din viata preacurata, care este adresata Mielului ca injunghiat si este adusa de oamenii care au scapat de patimi si de vechimea literei, pentur ca “a stralucit invatatura Duhului la fiecare neam si limba“. Este vorba de fapt despre rugaciunea mintii sau a inimii, care este o rugaciune curata pentru ca vine de la oameni noi.

Acesta cantare noua este un imn de slava. Multimea ingerilor, fiintele, batranii si toti cei care se gaseau in jurul tronului Mielului, al caror numar era de zeci de mii de zeci de mii si mii de mii, spuneau cu glas mare: “Vrednic este Mielul cel injunghiat ca sa ia puterea si bogatia si intelepciunea si taria si cinstea si slava si binecuvantrea“. Toata faptura din cer si de pe pamant si de sub pamant si din mare si “toate cate sunt in acestea” spuneau: “Celui ce sade pe tron si Mielului fie binecuvantarea si cinstea si slava si puterea, in vecii vecilor!” Inchinaciunea catre Cel ce sade pe tron si catre Miel arata ca Fiul si Tatal sunt de o fiinta.

Cu cat suntem mai stapaniti de patimi, cu cata mai mult simtim nevoia sa Il rugam pe Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne vindece, iar pe masura ce ne curatam, rugaciunea noastra se transforma in adevarata doxologie. Pentru ca vine din inima curata, rugaciunea sfintilor este doxologie si cantare noua.

Al treilea aspect care trebuie consemnat este ca, pentru aceasta noua cantare, exista o motivatie. Cantarea incepe cu jertfa Mielului ca injunghiat, adica a lui Hristos, Care S-a rastignit si a inviat. Fapturile spun:

“Vrednic esti sa iei cartea si sa deschizi pecetile ei, fiindca ai fost injunghiat si ai rascumparat lui Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din toata semintia si limba si poporul si neamul; si l-ai facut Dumnezeului nostru imparatie si preoti, si vor imparati pe pamant”.

Se vede, asadar, ca aceasta cantare este adusa lui Hristos pentru faptul de a fi fost injunghiat, de a Se fi jertift si de a ne fi rascumaparat de sub blestemul legii, prin scump Sangele Sau. Rascumpararea nu inseamna ca a dat Sangele Sau diavolului ca pret de rascumparare a noastra din mainile acestuia, ci ca, prin Sangele Sau a curatat pacatul neamului omenesc si ne-a dat posibilitatea sa traim mantuirea. Referindu-se la intrebarea “cui a dat Mantuitorul Sangele Sau?“, Sfantul Grigorie Teologul spune ca este o necuviita sa afirmam ca, pentru a ne da drumul, diavolul a luat Sangele lui Hristos, sau ca, pentru a ne ispasi, Tatal avea nevoie sa primeasca Sangele Unuia-Nascut Fiului Sau. Hristos Si-a dat Sangele pentru ca sa ne vindece si sa ne sfinteasca.

Prin jertfa pe Cruce si prin Invierea Sa, Mielul injunghiat ne-a facut pe noi imparati si preoti. Dupa cum spunea Areta al Cezareii, cuvantul imparati se refera la biruirea patimilor (“adevarati imparati care poarta cununa imparateasca a biruintei asupra patimilor“), iar cuvantul preoti se refera la faptul ca ne oferim pe noi insine jertfa vie lui Dumnezeu (“preoti sunt cei care s-au adus pe ei insisi jertfa bine-placuta lui Dumnezeu“). Prin urmare, credinciosii crestini care au biruit patimile – lucru care inseamna ca au trecut de treapta curatirii, pentru ca s-au jertfit pe ei insisi lui Dumnezeu – sunt acum partasi ai rangului imparatesc si preotesc al lui Hristos si inalta cantare noua, care este un imn se slava adus iubirii si milostivirii lui Dumnezeu. Desigur, acestia sunt sfintii Bisericii, care se invrednicesc sa stea in jurul tronului Mielului ca injunghiat si nu numai ca Il vad pe Miel, dar se si impartasesc din slava Sa, ceea ce este tot una cu Imparatia Cerurilor si cu Raiul.

Imaginea mareata a Mielului ca injunghiat si a doxologiei aduse Acestuia de cate Biserica biruitoare din cer inchipuie atat slava Dumnezeului-Om Hristos, care a patimit si a inviat, cat si impartasirea din aceasta slava a celor care Il preainalta pe Mielul ca injunghiat al Apocalipsei.

c) Doxologia Mielului

In continuare, Mielul care este singurul in stare de asa ceva, a inceput sa deschida una cate una pecetile cartii. Sfantul Evanghelist Ioan descrie ceea ce se petrecea la deschiderea fiecareia dintre aceste peceti. Aici as dori sa insit mai mult asupra doxologiei adresate Mielului de catre toti cei care se aflau in cer intre deschiderea pecetilor a sasea si a saptea.

Dupa cum a vazut Evanghelistul Ioan, la deschiderea celei de-a sasea peceti au avut loc lucruri uimitoare; s-a facut cutremur mare, soarele a devenit “negru”, luna s-a facut ca sangele, stelele cerului au cazut pe pamant asa cum cad smochinele din smochin atunci cand bate vantul, cerul s-a dat in laturi ca o carte “pe care o faci sul”, ca o carte pe care o inchizi, si toti muntii si toate insulele s-au miscat din locurile lor. Atunci, toti imparatii pamantului si domnii si capeteniile ostilor si bogatii si cei puternici si toti robii si toti slobozii s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor, strigand muntilor si stancilor: “Cadeti peste noi si ne ascundeti pe noi de fata Celui ce sade pe tron si de mania Mielului, ca a venit ziua cea mare a maniei lor, si cine are putere ca sa stea pe loc?” (Apoc. 6, 16-17).

Deschiderea celei de-a sasea peceti a fost interpretata in multe feluri. Talcuirea lui Areta al Cezareii spune ca deschiderea celei de-a sasea peceti infatiseaza Rastignirea si Invierea lui Hristos, “care au fost urmate de invierea asteptata a tuturor credinciosilor si a celor vazute“, iar cutremurul arata zguduirea pamantului din timpul jertfei de pe Cruce a lui Hristos:

“Este vadit faptul ca aceasta vedenie inchipuie semnele care s-au facut pe Cruce, adica zguduirea pamantului si cutremurul, intunecarea soarelui si transformarea lunii in sange”.

O alta interpretare, care este data de Sfantul Andrei, dar si de Areta, situeaza aceste fapte in timpul scurs de la incetarea prigoanei crestine si pana la venirea lui Antihrist, si, desigur, “pana la iadul chemat de Antihrist, [iad] care nu va mai cunoaste nasterea niciodata“. Potrivit unei alte interpretari, care apartine tot celor mentionati mai sus, aceste fapte se refera la “suferintele care vor fi aproape de sfarsitul lumii“.

Aceste interpretari nu sunt diferite, pentru ca au legatura intre ele. Prin Rastignire si prin Invierea lui Hristos, a fost biruita puterea diavolului, a mortii si a pacatului, dupa care a inceput prima inviere. In intervalul de timp dintre Rastignire si Inviere, are loc limitarea actiunii lui Antihrist, potrivit legaturii diavolului timp de o mie de ani. Se stie faptul ca, asa cum spune intreaga Traditie patristica, Imparatia lui Hristos a venit pe pamant prin vederea slavei lui Dumnezeu in trupul indumnezeit al celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi. Dar, desigur, deschiderea celei de-a sasea peceti se refera si la timpul de dinaintea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, ca biruinta finala si ca triumf absolut a lui Hristos asupra lui Antihrist si ca biruinta a ucenicilor Mielului. Asadar, din interpretarea acestui fragment al Apocalipsei observam valabilitatea teoriei repetarii sau a reluarii sau a teoriei ciclice la care ne-am referit la inceput.

Dupa deschidera celei de-a sasea peceti si inainte de a fi deschisa cea de-a saptea, in cer s-a facut tacere adanca. In continuare, Evanghelistul Ioan a vazut un inger care avea pecetea Viului Dumnezeu si care venea de la Rasaritul Soarelui, cu intenita de a-i pecetlui pe robii lui Dumnezeu pe fruntile lor. Numarul celor pecetluiti a fost “o suta patruzeci si patru de mii…din toate semintiile fiilor lui Israel” (Apoc. 7, 4). In acel moment, Sfantul Evanghelist a vazut o priveliste inaltatoare:

“După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic. Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul. Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului bătrânilor şi al celor patru fiinţe, şi au căzut înaintea tronului pe feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu, Zicând: Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria fie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin! Iar unul dintre bătrâni a deschis gura şi mi-a zis: Aceştia care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt şi de unde au venit? Şi i-am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi Îi slujesc ziua şi noaptea, în templul Lui, şi Cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul Său. Şi nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă; Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7, 9-17).

Analizand acest fragment uimitor care infatiseaza slava Mielului Apocalipsei, dar si slava celor a caror imbracaminte a fost inalbita in sangele Mielului, trebuie sa facem trei comentarii ce au legatura cu Mielul plin de slava, Care este Hristos inviat din morti.

Primul comentariu se refera la faptul ca Sfantul Evanghelist Ioan a vazut in fata tronului si a Mielului pe cei “imbracati in vesminte albe si avand in mana ramuri de finic”. Acestia sunt sfintii muncenici care si-au varsat sangele pentru Hristos. Dupa spusele Sfantului Andrei, ei sunt “cei care au dat marturia muceniciei pentru Hristos, cei care au facut fata cu barbatie incercarilor din zilele de pe urma, care sunt din toate neamurile si din toate limbile“. La intrebarea: “Acestia care sunt imbracati in vesminte albe, cine sunt?“, unul dintre batrani a raspuns: “Acestia sunt cei ce vin din stramtoarea cea mare si si-au spalat vesmintele lor si le-au facut albe in sangele Mielului“. Aceasta inseamna ca ei sunt partasi ai iubirii jertfelnice a lui Hristos. Intre Mielul injunghiat si sfinti exista o legatua stransa si un mod de viata comun. Hristos S-a jertfit pentru neamul omenesc, in vreme ce sfintii s-au jertfit pentru slava lui Dumnezeu, iar aceata jertfa a lor s-a facut prin puterea si prin energia Mielului injunghiat. Asadar, sfintii mucenici nu s-au jertift pentru vreo ideologie sau datorata vointei lor puternice, ci prin trairea iubirii jertfelnice a lui Hristos.

Al doilea comentariu este legat de faptul ca oamenii imbracati in alb aduc slava si inchinare Mielului, marturisind si propovaduind ca biruinta lor este in realitate biruinta lui Hristos, pentru ca Lui I se datoreaza toate. Ei striga cu glas mare, zicand: “Mantuirea este de la Dumnezeul nostru, Care sade pe tron, si de la Mielul“, Mantuirea lor s-a facut prin izbavirea din stramtoarea cea mare si prin inalbirea vesmintelor lor. Tocmai de aceea, ei se impartasesc din slava Mielului. Astfel, acestia stau inaintea tronului lui Dumnezeu si Ii slujesc ziua si noaptea in templul Lui, iar “Cel ce sade pe tron ii va adaposti in cortul Sau“. In fond, este vorba despre impartasirea din adevarata viata si despre imbratisarea dintre Miel si cei invesmantati in alb. Asadar, acesti sfinti Il slavesc pe Dumnezeu si se afla in fata tronului Sau, dar in acelasi timp, ei sunt si partasi ai slavei Sale, pentru ca Cel ce sade pe tron Se adaposteste in inimile lor. Sfantul Andrei vorbeste despre aceste lucruri in cuvinte expresive. El spune ca sfintii tin in mainile lor ramurile biruintei, care sunt “ramurile bune, drepte, si albe ale inimilor”. In acelasi timp, ei dantuiesc “in jurul tronului odihnei lui Dumnezeu” si, ca robi multumitori, recunosc ca biruinta asupra diavolului apartine Domnului. Acest lucru arata unirea si comuniunea dintre Miel si sfinti.

Al treilea comentariu, care este strans legat de cele precedente, se refera la faptul ca pe acesti sfinti ii pastoreste Insusi Mielul. “Mielul, Cel ce sta in mijlocul tronului, ii va paste pe ei si-i va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor“. Din aceste cuvinte vedem slava celor care I-au urmat Mielului.

De o mare importanta pentru intelegerea acestor lucrari este si urmatoarea interpretare data de Sfantul Andrei. Exprimarea “ii va paste pe ei” inseamna ca cei pastoriti de Hristos nu se vor mai teme de atacurile lupilor, pentru ca acestia vor arde in iezerul de foc. Faptul ca sfintii vor fi dusi la izvoarele apelor vietii arata ca ei “vor fi pastoriti inspre izvoarele nemateriale, curate si prealimpezi ale intelegerii dumnezeiesti“, fiindca, in alta parte, prin “apa” este desemnata revarsarea nesecata a Duhului Sfant.

Asadar, verbul “a pastoriinseamna revarsarea sfintei lumini si ridicarea la o vedere de Dumnezeu mai inalta, din care intelegem si scopul pastoririi preotesti. Atunci, sfintii vor dobandi cunostinta deplina, iar cunostinta in parte nu va mai fi. Ei nu vor mai flamanzi si nu vor mai inseta, pentru ca “li se vada paine si apa cereasca“, nu va mai cadea soarele peste ei si nici o arsita, pentru ca nu vor mai fi supusi ispitelor si se vor bucura de slava vesnica. Faptul ca slujesc zi si noapte “inchipuie vesnicia“. De altfel, acolo nu va mai fi noapte, ci numai zi, luminata de soarele duhovnicesc al dreptatii. Sfintii vor sluji in templul lui Dumnezeu pentru ca templul este “toata zidirea reinnoita prin Duhul Sfant“, reprezentata de cei care au pastrat neintinata si nestinsa logodna Duhului.

Asadar, aceasta vedenie arata slava Mielului, dar si slava celor care Ii urmeaza Mielului, adica a mucenicilor sangelui sau a liberei lor alegeri. De aceea, analizand aceasta vedenie expresiva din Apocalipsa, Sfantul Andrei scrie: “Fericiti cei care prin durerile vremelnice si-au agonisit odihna vesnica si prin jertfirea alaturi de Hristos imparatesc impreuna cu El si fara incetare Il slavesc“. Mielul ca injunghiat are mieii Sai rationali, care se jertfesc in fiecare zi pentru a implini voia Sa si pentru a-si arata dragostea lor fata de Hristos. Mielul injunghiat si slavit este pastorul care duce oile Sale spre izvoarele vietii vesnice; Mareata imagine este aceasta: Hristos este, in acelasi timp, si Miel si Pastor. Mielul ca injunghiat S-a facut pastor si, ca un pastor, adevarat, pastoreste oile Sale, jertifindu-Se ca un Miel. Pe langa alte lucruri, de aici intelegem cine sunt adevaratii pastori si cum pastoresc turma lor acesti pastori adevarati.

d) Fiara si Miel

Vorbind despre Miel, nu trebue sa scapam din vedere faptul ca Apocalipsa semnaleaza si prezenta unei fiare, care seamana cu Mielul, dar nu este Mielul adevarat, Dumnezeu-Om Hristos. Consider ca trebuie sa analizam aici si existenta fiarei, pentru ca, prin comparatie, sa fim ajutati in mai buna intelegere a slavie Mielului.

Pentru inceput, trebuie sa spunem cateva lucruri despre fiara Apocalipsei.

Sfantul Evanghelist Ioan a vazut doua fiare, dintre care una “se ridica din mare” (Apoca. 13, 1), iar cealalta “din pamant” (Apoc. 13, 11). In analiza de fata ne intereseaza mai ales cea de-a doua fiara, cea care este fara indoiala Antihristul. Evanghelistul Ioan scrie: “Si am vazut o alta fiara, ridicandu-se din pamant, si avea doua coarne asemenea mielului, dar graia ca un balaur“. Aceasta fiara facea semne multe, ii amagea pe cei ce locuiau pe pamant si incerca sa le pecetluiasca mana dreapta sau fruntea (Apoc. 13, 11).

Atat interpretarea Sfantului Andrei cat si cea a lui Areta sunt de o mare insemnatate pentru intelesul aparitiei celei de-a doua fiare. Dupa cum spune Sfantul Andrei, fiara se ridica din pamant, “adica din viata lumeasca si taratoare pe pamant. Aceasta fiara are coarne asemenea Mielului. Cele doua coarne, care il inchipuie pe “Antihrist si pe prorocul mincinos” si care sunt puterea lui Antihrist, sunt asemanatoare coarnelui Mielului, “pentru ca sa ascunda omorul.

Asadar, lupul vine in blana de oaie pentru a-i amagi si a-i ucide pe oameni. De asemenea, cornele seamana cu ale Mielului “pentru ca, in numele Sau, sa isi adune supunere“. Insa, cei doi seamana numai la exterior, pentru ca intre fiara si Miel exista o diferenta uriasa.

De altfel, dupa cum afirma Areta, coarnele fiarei nu sunt coarnele Mielului, ci numai seamana cu cele ale Mielului,pentru ca se preface ingaduitor ca Hristos, ca sa insele“. Asadar, aceasta este scopul “asemanarii coarnelor, adica al asemanarii slavei“.

In ciuda asemanarii exterioare, intre fiara si Miel exista o diferenta evidenta. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca diferenta este in grai, pentru ca fiara “graia ca un balaur“. Areta noteaza ca aceasta fiara nu este balaurul, pentru ca nu este Satana insusi, ci numai “purtatorul puterii diavolului“.

Prin urmare, chiar daca la exterior exista o anumita asemanare, diferenta este uriasa. Acest lucru reiese din modul de a vorbi, ceea ce probabil desemneaza invatatura si felul de a-i invata pe oameni.

Dupa vedenia fiarei, Evanghelistul Ioan L-a vazut pe Miel stand pe muntele Sion, iar alaturi de El stateau o suta patruzeci si patru de mii (144 000), care aveau scrise numele Lui si numele Tatalui Lui pe fruntile lor. Sa vedem care este aceasta vedenie profetica:

“Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor. Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor. Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului. Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană.”(Apoc. 14, 1-5).

Si aici, Mielul este Hristos, Care de aceasta data sta pe muntele Sion, dar desigur, nu pe Sionul cel vechi, ci pe cel al noii cetati a Dumnezeului celui viu. Dupa cum spune Sfantul Andrei, cei o suta patruzeci si patru de mii sunt “fie samanta apostolica roditoare, fie oamenii feciorelnici din Noul Testament; oricum, ei sunt oameni“. Este vorba, asadar, de sfintii care au trait fie fecioria sufleteasca, fie pe cea trupeasca.

In acest text, descoperim multe aspecte interesante. As dori sa notez cateva dintre acestea, care au legatura cu tema noastra.

Primul aspect este ca de aici se vede slava Mielului stand pe Noul Sion – care este Biserica Ortodoxa – si fiind inconjurat de multime de sfinti, pe care El i-a sfintit cu sangele Sau.

Cel de-al doilea aspect este faptul ca sfintii care Il inconjoara pe Miel apartin lui Dumnezeu si Mielului, si au numele Mielului si al Tatalui pe fruntile lor. Acesta este semnul recunoasterii si al infierii. Ei nu mai apartin lorusi, ci numai lui Dumnezeu.

Cel de-al treilea aspect este ca trasaturile caracteristice acestor sfinti care Il inconjoara pe Miel sunt, pe de o parte, fecioria, mai ales cea launtrica, adica fecioria sufleteasca, iar pe de alta parte, barbatia, pentru ca Il urmeaza in toate pe Hristos pe calea jertfei.

Aceasta inseamna ca ei nu mai au voie proprie, pentru ca au incredintat-o lui Hristos, adica Mielului, si toata viata lor s-a umplut de Hristos. Unii dintre acestia sunt slaviti pentru curatia si pentru simplitea lor dobandite prin lupta impotriva patimilor, iar alti pentru ca L-au urmat cu barbatie pe Miel spre mucenicie. In aceste categorii intra Sfintii Apostoli, mucenicii, pustnicii, dar si toti ceilalti sfinti care, intariti fiind de puterea Mielului rastignit si inviat, au mers spre mucenicie si spre slava.

***

Din toate acestea, vedem ca Mielul ca injunghiat al Apocalipsei este Hristos cel rastignit si inviat, Care are multa slava si multa cinste. El este cantat de cei mantuiti si de intreaga zidire. Puterea acestui Miel slavit nu se poate compara cu nici o slava si cu nici o putere pamanteasca zidita.

In ciuda stralucirii sale exterioare si a diferitelor aprecieri antropocentrice si umaniste, intreaga istorie omeneasca se misca in jurul axei care ridica intrebarea: “Miel sau fiara? Cu adevarat, toata istoria omeneasca, mai ales in punctul in care a ajuns ea astazi, se gaseste in fata acestei dileme, pentru ca, de o parte, vor fi oamenii Mielului si de cealalta parte, oamenii fiarei Apocalipsei.

Evenimentele care se petrec astazi ridica aceasta problema mai mult decat oricand. Asadar, in ce categorie si in ce tabara vom fi incadrati? Intre oamenii Dumnezeului-Om sau intre oamenii fiarei-om?

Rastignirea si Invierea lui Hristos ne conduc spre drumul jertfei si al invierii. Atata timp cat traim Rastignirea in viata noastra personala, fapt care inseamna omorarea patimilor, iubirea jertfelnica si viata muceniceasca, cu tot ceea ce presupun acestea, vom trai si Invierea lui Hristos.

Prin urmare, slava vesnica este legata de barbatie si de razboiul existential, care este inspaimantator, dar si slavit, deoarece creeaza ordinea vesnica a lucrurilor”.

(Din: Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sarbatori, Ed. Egumenita, 2008)


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Hierotheos Vlachos, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Talcuiri la Apocalipsa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “IPS Hierotheos Vlachos: TALCUIRI LA APOCALIPSA. Omenirea intre MIEL si FIARA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăi
  2. Pingback: Predică importantă a PR. FLORIN STAN (Târgu Lăpuș) despre “LUPTA DE GEN”, RĂZBOIUL SECOLULUI XXI și modelul de sacrificiu al SFINȚILOR ÎNCHISORILOR. Îmbogățirea în Dumnezeu și renunțarea la ”averile” noastre pentru Hristos.
  3. Pingback: Predica importanta a PR. FLORIN STAN (Targu Lapus) despre “LUPTA DE GEN”, RAZBOIUL SECOLULUI XXI si modelul de sacrificiu al SFINTILOR INCHISORILOR. Imbogatirea in Dumnezeu si renuntarea la “averile” noastre pentru Hristos. TALCUIR
  4. Pingback: “Omilii la cartea Apocalipsei, vol. I”: A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS. “Cel care va apărea este Hristosul suferind, Hristosul rănit”. PERICOLUL CREȘTINISMULUI “CĂLDICEL”, FĂRĂ SUFERINȚĂ, secularizat sau sincretist
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate