VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR: “E vremea pocaintei! Oamenii ne-au parasit…”

18-02-2012 Sublinieri

“E vremea pocaintei! Oamenii ne-au parasit…”

Pr. Gh. Calciu: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

***

Astazi, 18 februarie, la 60 de ani de la mutarea sa la Domnul, este sarbatoare in inimile tuturor celor care-l cinstesc pe Valeriu Gafencu asa cum se cuvine, adica asa cum este el in adevar: ca sfantul exponential al neamului nostru, din ultimul veac. Credem si marturisim fara cea mai mica sovaiala, impreuna cu parintele Calciu, ca nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”.

Daca avem curajul sa-i primim in inima duhul sau si chipul sfinteniei sale, daca putem sa-i sorbim ca pe o apa vie uluitoarele sale pilde, atunci toate pretentiile si toate pretiozitatile noastre meschine de asa-zisi crestini ar fi facute tandari si ne-am vedea goi, in toata nimicnicia noastra. Atunci toata ingamfarea cu “faptele noastre” si toata afisarea noastra guraliva de zi cu zi si-ar arata pe deplin gaunosenia si macar atunci, poate, am invata rusinea cea buna.

Nimic nu i-a lipsit “mult-patimitorului Valeriu” pentru a putea fi numit desavarsit: a ingemanat in sine, la superlativ, harismele unui mare cuvios isihast, cu slujirea devotata a unui adevarat pastor de suflete care traieste si se daruieste la modul absolut pentru obstea lui, cat si cu angajarea muceniceasca, marturisitoare, totul culminand cu virtutea iubirii desavarsite pentru vrajmasi.

Pe de o parte, Sfantul Valeriu a fost un autentic si inalt traitor filocalic de sensibilitatea, de finetea si de profunzimea unui Siluan Athonitul (se vede limpede aceasta afinitate de duh din stilul si continutul scrisorilor sale, din indrazneala rugaciunii si din intimitatea maxima a legaturii inimii sale cu Mantuitorul Hristos si cu Maica Domnului, care l-au facut, pentru multi, la fel de putin inteles ca si marele Staret athonit). Pe de alta parte, indraznim sa credem ca Valeriu este mai mare si decat Sfantul Siluan, intrucat L-a trait (la modul total) si L-a marturisit pe Hristos nu in linistea manastirii, ci in cele mai cumplite conditii omenesti cu putinta: temnita grea, teroarea neincetata, tortura, boala lunga, teribila si mistuitoare, pe toate transfigurandu-le. Dragostea lui pana la jertfa suprema a spart toate barierele firii si a raspandit inca din timpul vietii mireasma bogata si roadele neindoielnice ale sfinteniei.

Aceasta realitate izbitoare si de netagaduit este puternic reliefata si prin marturia unuia dintre tovarasii sai de suferinta, Virgil Maxim, reprodusa intr-unul din capitolele volumului “Sfantul inchisorilor”. Virgil Maxim a fost cel care a surprins cel mai indeaproape arderea-de-tot a fiintei lui Valeriu, pe care l-a identificat, in duh, cu un pustnic care si-a zidit sfintenia daruindu-se fara rest, rastignindu-se si mistuindu-se pentru Hristos si pentru fratii sai, pana la ultimul farama de carne a trupului sau.

Ne ramane sa nu uitam si sa nu ignoram testamentul sau duhovnicesc catre noi: “Duceti Duhul mai departe!”.

O, Sfinte Valeriu, cunună a mucenicilor români din prigoana celui de-al douăzecilea veac, fii apărătorul nostru ceresc! Vezi, sfinte, cursele diavolului cele amăgitoare, vezi patimile care ne împresoară, vezi neputinţa sufletelor noastre. Dar vezi şi nădejdea noastră în ajutorul cel de sus, şi vino şi scoate-ne din focul încercărilor, ca ajungând în Împărăţia cea cerească să Îi cântăm împreună cu tine Dumnezeului celui viu: Aliluia!


“Cine se afirma crestin trebuie sa se poarte ca un crestin“.

“Atitudinea lui Valeriu in fata autoritatilor era plina de demnitate, dar inteleapta, incat nu putea fi acuzat de fapte “contra-revolutionare”, ci de credinta lui. Tocmai credinta dorea el sa o apere, dar incerca sa fie mai iscusit decat prigonitorii sai, sa nu se lase atras intr-o batalie cu totul inegala, in care ar fi fost strivit cu usurinta. De aceea facea din “legea Cezarului” arma sa de aparare. Trebuia sa foloseasca in mod intelept putinele mijloace de lupta pe care le ingaduia temnita. Unii detinuti i-au reprosat aceasta zicand:

– Tie iti merge aceasta atitudine, noua insa nu ni se potriveste! Noi stim ca suntem in razboi cu un dusman total, cumplit si nimicitor si vrem sa castigam acest razboi. Nu noi suntem “banditi”, asa cum ne numesc ei, ci ei sunt, si trebuie sa le-o spunem. Suntem in temnita, dar nu abandonam lupta chiar daca vom muri luptand!

La astfel de argumente Valeriu pleca ochii tristi si plini de intelesuri si raspundea:

Credeti voi ca eu am abandonat lupta, credeti voi ca eu nu va inteleg? Dar oare trebuie sa murim ca niste prosti? Nu asteapta ei prilejul sa ne loveasca? Ce avem deci de facut? Sa intram de buna voie in gura porcilor turbati? Or sa folosim timpul acesta de osanda pentru a ne salva sufletele si vietile?! E vremea sa ne smerim adanc, sa ne ocupam de problemele cu adevarat importante, sa ne curatim pentru a fi vrednici de Hristos.

La care i se spunea:

– Nu noi, ci ei sunt necurati! Daca ne lasam antrenati de lacrimile pocaintei, dam frau liber tiranilor si pacatosilor!

E vremea, e vremea pocaintei! raspundea Valeriu. Aveti credinta in voi! Oamenii ne-au parasit. Izbavirea va veni de la Dumnezeu. Jertfele de aici nu vor ramane fara rod!

Dupa trecerea anilor, cuvintele lui Valeriu si-au adeverit intelepciunea si au fost luate de multi ca indreptar.

Adesea se iscau in celula controverse privind orientarile de politica internationala. Majoritatea celor tineri credeau ca occidentalii ne vor salva, ca vor interveni si vor zdrobi comunismul.

– E greu sa credem ca Occidentul, care s-a aliat cu comunistii pentru a-i infrange pe germani, se va intoarce acum contra lor, era de parere Valeriu. Este necesar un proces lung si profund de reorientare a Occidentului, pana va ajunge sa cunoasca si sa infrunte comunismul. Acum suntem abandonati comunismului. Nu stim cat timp va dura criza. Gandirea materialista care guverneaza lumea o adanceste si mai mult. Va trebui sa apara alti oameni, cu o noua orientare. Nemtii au incercat ceva, dar au fost invinsi. Noi suntem alaturi de occidentali, dar si impotriva lor, asa cum am fost alaturi de germani, dar si impotriva lor. Caci noi credem ca de la Hristos va veni pacea in lume. Trebuie sa fim pregatiti pentru o suferinta de lunga durata.

Era considerat defetist, dar timpul i-a dat dreptate in aceasta privinta.

O alta sursa de discutie era tema greselilor colective din trecut. Valeriu spunea:

Cine se afirma crestin trebuie sa se poarte ca un crestin. Nu e ingaduita crima ca arma de lupta crestina. E necesar sa marturisim public greselile trecutului, pentru a pune un inceput nou. Nu sunt ingaduite nici tirania, faradelegea si abuzul.

Toate acestea erau referiri la unele evenimente din trecut, pe care insa nu toata lumea era pregatita sa le priveasca astfel.

(…)

valeriu.jpg

Spovedania lui Valeriu

In tot acest timp Valeriu se spovedea si se cumineca regulat. Duhovnicul sau pe atunci era un preot obisnuit, care insa sesizase cu multa acuitate adanca traire launtrica, impresionanta si de neuitat.

– Sunt impresionat! ne-a marturisit el dupa moartea lui Valeriu. Spovedania lui era o cercetare minutioasa a adancurilor sufletesti, o fina deosebire a duhurilor si o dovada a statornicirii lui in cea mai aleasa vietuire crestina. Desi nu pacate avea de marturisit, ci trairi, unele mai inalte ca altele, totusi se smerea pe sine cu asprime. Imi zicea: “Doresc sa nu am nici o clipa de indoiala, in asa fel incat sa nu vina satana si sa-mi ia sufletul chiar atunci”. Cu toate ca suferea mult, era plin de bucurie tainica. Rugaciunea lui era un suspin necurmat, o dorire nestinsa, o neincetata unire cu Hristos. Niciodata nu ar fi acceptat nici cea mai mica stirbire a Adevarului. Judecata lui era dreapta si sincera.

Si preotul a conchis, transfigurat:

Hristos era viu in el.

valeriu.jpg

“Nu sunt judecatorul altora, ci sunt marturisitorul lui Dumnezeu!”

Intr-una din zile lui Valeriu i-a fost atat de rau, incat credeam ca se va sfarsi. Pe langa toate afectiunile de care suferea, facuse o apendicita acuta. L-ar fi putut lasa sa moara, dar nu era “umanitar”. Umanitarismul este ipocrizia cruzimii, el puncteaza cu lozinci si vesminte frumoase campul otravit si jalnic al revolutiei. Deci medicul a facut raport catre conducere, ca sa fie transportat de urgenta la spitalul din oras, pentru operatie. Politrucul penitenciarului a venit la el si i-a spus:

– Viata ta este in mainile mele. Daca nu vei fi operat, vei muri.

Valeriu a zambit ingaduitor si i-a raspuns:

Daca viata unui om depinde de alt om, grea raspundere are acest om! Iar daca toti oamenii ar sti ca viata lor depinde de Dumnezeu, atunci fiecare ar pretui viata semenului sau!

– Esti nebun, i-a zis politrucul, si l-a trimis sub paza strasnica sa faca operatia.

Cand a revenit la sanatoriu l-a oprit iar:

– Hei, ai vazut moartea cu ochii! Vezi, am vrut sa-ti aratam ca viata ta e in mainile noastre. Poate te-ai razgandit si de acum vei lucra cu noi. Iti dam streptomicina! Vei primi si pachete de la familie. Si mai stii ce poate urma?… Esti un om inteligent si poti sa ne fii de folos. Stim ca nu te preocupa politica, ci religia, dar nu este Patriarhul vostru cu toti popii lui de partea noastra? De ce nu treci si tu cu noi? Ai ce castiga!

– Va multumesc ca ati ingaduit sa fiu operat. De aici inainte mi se vor prelungi chinurile… Cat despre restul, intre mine si dumneavoastra sta constiinta. Dumnezeu nu este de vanzare. Tranzactii de constiinta nu se pot face. Pentru libertatea mea sufleteasca iau decizia de a muri. Este bine sa se spuna raspicat adevarul, si eu adevarul il slujesc. Nu sunt judecatorul altora, ci sunt marturisitorul lui Dumnezeu. Nu exista zidire sub soare care sa dureze fara Dumnezeu. Dumneavoastra nu vreti sa-L primiti pe Hristos, eu nu pot primi moartea sufleteasca.

– Ti-am spus ca esti nebun! a racnit politrucul. Voi face raport. Esti un incrancenat, un fascist, un dusman al poporului, platit de banditii de americani. Avem noi ac de cojocul vostru! Esti bun numai de moarte! Du-te si mori cu Hristos al tau cu tot. Nu ne impiedicam nici de El si nici de unul ca tine!

– Pe mine ma puteti ucide acum, pe El nu-L mai poate ucide nimeni si El este piatra de poticnire a tuturor semetiilor. Intelegeti bine ca Hristos este singura putere care poate izbavi omenirea din suferinta si pacat!

– Lasa tu prostiile astea. Adevarul e de partea noastra!

Adevarul este dragostea care se jertfeste pentru cei saraci si prigoniti!

– Ba, tu stai cu moartea pe buze si-mi tii mie predici mistice?! Ce, vrei sa ma convingi si pe mine? Ia vezi, ca te-ai intins prea mult!

Valeriu se trudea sa-l priveasca, caci pleoapele ii erau grele. Se simtea stins trupeste, dar o bucurie launtrica il facea sa vorbeasca despre credinta, pentru a ramane o marturie in veac. Zambetul iubirii sale nemasurate ii inflorea pe obraji. Se ruga in taina pentru acest nefericit om si pentru ca Dumnezeu sa izbaveasca lumea de stapani ca el. Politrucul era incurcat. A tras o tirada de injuraturi, apoi a ordonat sa-l duca pe Valeriu la locul lui.

– Ba, sa nu zici ca nu m-am purtat omeneste cu tine, a mai adaugat. Ti-am oferit viata, dar tu vrei moartea. Dracu’ sa mai inteleaga toate astea!

Asa s-au despartit. De atunci nu l-a mai deranjat niciodata dar de cate ori venea in camera se uita lung la el.

valeriu.jpg

“Aici s-a terminat cu Hristos!”

Valeriu stia ca nu va obtine nimic de la politruci, dar isi facea datoria sa le vorbeasca:

– Sunt aici oameni de mare valoare, care pot fi de folos tarii, spunea el, dar care mor pentru ca nu au streptomicina si nici vesti de la familiile lor. Puteti sa-i salvati!

Ei insa nu doreau sa-i salveze. In conceptia lor omul nu conta, caci orice om poate fi inlocuit cu un altul, conta numai sistemul. Or, ideile acestor oameni minau tocmai sistemul si deci sentintele erau definitive. O singura data a mai avut o discutie pe aceasta tema cu un inspector. Acesta venise de la Bucuresti. S-a oprit la patul lui Valeriu si l-a intrebat:

– Cum te cheama, detinut?

– Sa traiti, domnule inspector, sunt detinutul Valeriu Gafencu, a raspuns el cu formula obligatorie.

– Aha, a exclamat politrucul privindu-l cenusiu.

– Domnule inspector, va rugam sa ne acordati drepturile pe care le-au avut si detinutii comunisti aici!

– Noi nu vom repeta greselile trecutului, a raspuns sec inspectorul. Umanismul nostru nu se aplica reactionarilor.

– Domnule, a continuat Valeriu, aici suntem oameni bolnavi, neputinciosi, zilnic moare cate unul dintre noi si pe langa toate acestea, suntem supusi amenintarii cu teroarea si tortura.

Cum indraznesti sa vorbesti astfel cu mine? Nu pricepi ca nu vrem sa facem din voi eroi? Vom face din voi delatori, iar din nevestele si surorile voastre prostituate!

Valeriu era adanc indurerat si a raspuns:

Pacatele lumii acesteia trebuie ispasite. Noi ispasim aici multe pacate. Cu totii insa suntem in mainile lui Dumnezeu.

Esti un bandit mistic! Aici vei muri! Sa nu crezi ca o sa scapi cu viata! Asa cum esti, va trebui sa primesti reeducarea!

– Asa cum sunt este o binefacere, a raspuns Valeriu, caci nu voi rezista mult, sunt suficiente cateva lovituri ca sa ma doboare.

– Du-te dracului! A urlat inspectorul. Vom avea grija sa mori incet, chinuit, pana ce vei renunta la Hristosul acela cu care vrei sa ne sperii. Pe El si pe tine, pe voi toti va uram, ba, si va vom distruge! Aici s-a terminat cu Hristos, si Cel mort si Cel inviat! Vom avea grija ca generatiile viitoare sa nu mai stie minciunile Lui si ale voastre. Noi, ba, noi suntem hristosul lumii acesteia!

Dumnezeu sa va ierte, domnule, a raspuns Valeriu si a plecat capul in rugaciune, asteptand porunca sa fie zdrobit.

Dar n-a fost ucis atunci. Calvarul lui a mai durat o vreme”.


[1]Tot astfel le-a privit, dupa ani lungi de suferinta, si Maica Mihaela – Marieta Iordache, fosta sefa a Corpului de legionare “Razlete”, care in 1963 lasa in inchisoarea de la Miecurea-Ciuc, prin Morse, urmatorul testament: “Daca am gresit ca am scos sabia, am si acceptat sa fim rapusi de ea. (…) Acum suntem total ai lui Hristos. Si alaturi de El drumul nostru inseamna dragoste, numai dragoste si lasarea celorlalte si a razbunarii in seama lui Dumnezeu. Iar grija noastra sa fie una singura: aceea de a cunoaste voia Lui si apoi de a o indeplini intocmai(cf. Lacrima prigoanei, 1994, pp. 17-18)

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

(din Ioan Ianolide, “Intoarcerea la Hristos“, Editura Christiana, Bucuresti, 2006).

***

de Ionut Baias

Miercuri, 25 iulie 2007

Biografie

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.

Lui Valeriu ii revine asadar si sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori.

Valeriu urmeaza cursurile liceului Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facultatii de Drept din Iasi.

Arestat de Antonescu

In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.

Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice”.

Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activitatea legionara a tanarului Gafencu, care avea o functie de conducere in Fratiile de Cruce.

Inchisoare si distrugere fizica sub comunisti

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 – 1944) si de la Pitesti (inchisoare in care a avut loc cumplita reeducare comunista cunoscuta sub numele de “fenomenul Pitesti”, proces catalogat de Soljenitin ca cea mai mare barbarie a sec. XX).

Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.

Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o “epava”. La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.

Cu aceasta figura de sfant – care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului – a trecut la cele vesnice.

Si-a cunoscut ziua mortii

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.

Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.

A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimele cuvinte:

“Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.

Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa Romana intarzie nejustificat canonizarea lui Valeriu Gafencu. Oamenii il cinstesc insa ca atare, icoana mucenicului putuand fi gasita in tot mai multe case.

I-a salvat viata pastorului Wurmbrandt cu pretul propriei vieti

Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult si-l admirau pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie speciala de la familie, un pachet cu streptomicina.

Deoarece starea lui era ceva mai buna, a venit cu medicamentele si i le-a pus in brate lui Valeriu, fericit ca ii poate salva viata.

Valeriu le-a primit si a doua zi l-a instiintat pe Stratan ca a hotarat sa le cedeze pastorului Wurmbrandt, spunand ca acesta se afla, de asemenea, intr-o stare grava si salvarea lui ar insemna mult pentru dezvoltarea crestinatatii, deoarece este o personalitate recunoscuta, cu relatii internationale si mare putere de influenta.

Stratan s-a suparat si a declarat ca nu este de acord. Atunci, cu blandete, Valeriu i-a spus ca din moment ce i-a daruit medicamentele, acum ele ii apartin si are libertatea sa le foloseasca potrivit indemnului constiintei lui.

Intr-adevar, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrandt, a carui viata a fost astfel salvata. Nu dupa mult timp, pastorul avea sa faca un gest similar, cedand injectiile primite de el chiar unui legionar. De aici si confuzia intretinuta in media ca pastorul i-ar fi salvat viata lui Gafencu si nu invers.

Impresionat de trairea crestina a lui Gafencu, pastorul Wurmbrandt a declarat ca vrea sa intre in Rai pe aceeasi poarta pe care intra si Valeriu si si-a luat angajamentul ca daca va mai fi vreodata liber sa vorbeasca lumii intregi despre trairea de exceptie a lui Valeriu si a camarazilor sai. Numai ca Wurmbrand a uitat repede cele promise.

Interviu cu dr. Aristide Lefa, studentul medicinist care l-a ingrijit pe Gafencu pana in ultima clipa:

Rep: Spuneti-ne va rugam o intamplare mai deosibita cu pacientul valeriu Gafencu!

dr. Aristide Lefa: Sunt foarte multe de zis, insa am sa ma opresc asupra uneia singure. Valeriu urma sa suporte o interventie chirurgicala la spitatul din localitate, fiindca noi nu aveam cele necesare pentru a-l opera in penitenciar. Operatia a fost foarte mult intarziata de autoritatile comuniste.

Cand l-au pus pe masa de operatie nu i-au facut cum trebuie anestezicul sau acesta era expirat pentru ca trupul lui Gafencu nu amortise. Si l-au operat mai bine de jumatate de ora pe viu iar el nu a spus un cuvant. Si-au dat seama la final ce facusera, au ramas impresionati, dar viata unui detinut nu valora nimic pe atunci.

Au fost minuni la moartea sa

Rep: Cum a murit Valeriu Gafencu?

dr. Aristide Lefa: A fost un miracol ca a supravietuit atat. Pe final abia mai putea respira, inima ii batea cu putere... I-am dat apa cu zahar caci n-aveam niciun tratament la dispozitie. Dupa ce a luat doua guri s-a ridicat si m-a mustrat usor: “Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?”….

Imediat ce i-a fost scos trupul afara si pus pe pamant, desi fusese o zi calduroasa, cu soare, pana atunci, in cateva minute s-a pornit o ninsoarea teribila care a acoperit tot noroiul din jurul corpului lui Valeriu.

Cateva marturii despre sfintenia lui Valeriu Gafencu

  • Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa:Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”
  • IPS Bartolomeu Anania: “Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU”.
  • Marin Naidim, Constanta: “Era fire de poet”

Citise mult in viata lui, dar acum (cat s-a mai putut citi in Aiud, pana in 1948), nu mai citea decat o singura carte, Biblia, si ce era in legatura cu ea: Filocalia, Patericul, Urmarea lui Hristos. Si se ruga.

In colonie, mergea intre ruinele unei vechi biserici parasite, ce se afla pe un deal, intr-o lucerna a coloniei, n-avea acoperis, era expusa ploilor si intemperiilor si el se ruga acolo.

Cand venea cineva pe la el de-acasa, aborda cu ei totdeauna probleme de credinta, cautand sa convinga pe fiecare de importanta mantuirii.

Spunea catre mine ca chiar daca nu reusim noi sa schimbam lumea, dar macar sa trezim interesul, sa o facem sa nu se mai simta bine cand savarseste raul, sa cream probleme, sa-si puna intrebari, sa-si schimbe pasii.

Facea mult caz de “constiinta pacatului”, pentru ca erau multi care considerau pacate numai curvia, hotia si crima si multi nu se recunosteau pacatosi, fie ca nu le aveau pe acestea, fie ca le minimalizau, neacordandu-le importanta cuvenita.

Dar pierdeau din vedere ca mai sunt si altele si poate mai mari decat acestea, cum ar fi mandria.Celor mandri Dumnezeu le sta impotriva si celor smeriti le da har.” Pe omul care se grozaveste, Domnul il lasa singur si fara El o sa-si dea seama ca nu poate face nimic si o sa strige la El.

  • Virgil Maxim, Ploiesti: “Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii”

Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele:

Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic.

  • Aurelian Guta, Craiova: “Nu l-am auzit niciodata plangandu-se”

“Starea lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului sir de luni petrecute in pat, fara miscare, si din cauza slabiciunii si insuficientei circulatiei sangelui, i-au aparut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzandu-i o mare suprafata a spatelui, coapselor si gambelor.

Alti bolnavi, in situatie asemanatoare, se vaitau, blestemau si se revoltau, caci usturimile si durerile ranilor erau ingrozitoare.

Pe Valeriu nu l-am auzit niciodata plangandu-se, desi pe chipul sau se putea citi suferinta accentuata, iar in ochi ii apareau lacrimi de durere, cand era pansat, cu migala si dragoste frateasca de detinutii doctoranzi in medicina Ion Ghitulescu, Nae Floricel si Aristide Lefa, timp de ore in sir.

Din fasii de camasi rupte, confectionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substantelor medicamentoase necesare, fasiile se lipeau de rani si produceau dureri cumplite cand erau desfacute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar dupa un timp, broboane de sudoare ii acopereau fruntea boltita.

Medicii observau; era semnul ca rabdarea atinsese limita. Atunci se opreau si-l lasau putin sa-si revina”.

IMNUL INVIERII

Versuri: Valeriu Gafencu

Muzica: Mihai Lungeanu

Va cheama Domnul slavei la lumina,

Va cheama mucenicii-n vesnicii,

Fortificati biserica crestina

Cu pietre vii zidite-n temelii.

Sa creasca-n inimile voastre

Un om nascut din nou armonios,

Pe sufletele voastre sa se-mplante

Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul noptii bate

Si Iisus coboara pe pamant;

Din piepturile noastre-nsangerate

Rasuna Imnul Invierii sfant.

Veniti crestini, luati lumina

Cu sufletul smerit, purificat;

Veniti flamanzi, gustati din cina,

E nunta Fiului de Imparat.

Cititi si:

***

***


Categorii

Uncategorized

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR: “E vremea pocaintei! Oamenii ne-au parasit…”

  1. Pingback: La pomenirea lui Valeriu Gafencu » Alex Rădescu Blog
  2. Pingback: SFANTUL VALERIU GAFENCU si HARISMA VEDERII CU DUHUL, lucratoare pentru fratii sai, in inchisoare -
  3. Pericopa evanghelica: Luca 21, 8- 9; 25- 27; 33- 36

    8. Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.
    9. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând.
    25. Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor.
    26. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.
    27. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă.
    33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
    34. Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste,
    35. Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ.
    36. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului.

    Pericopa apostolica: I Corinteni 10, 23- 28

    23. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.
    24. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui.
    25. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru.
    26. Căci “al Domnului este pământul şi plinirea lui”.
    27. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă.
    28. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă.

    I Tesaloniceni 4, 13- 17

    13. Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde,
    14. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.
    15. Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi,
    16. Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,
    17. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.

  4. “Al nostru este a ne stradui sa fim cu adevarat Oameni, pregatiti sa fim oile lui Hristos si printre lupi. Dumnezeu ne trimite lupi ca sa-i iubim si pe ei, pentru ca si ei, vazand viata si credinta noastra, sa ajunga sa-si doreasca sa fie si ei oi ale lui Hristos. Dar, in orice caz, cel mai important e ca noi sa nu ajungem lupi. Acest gand ne va tine si trupeste si sufleteste. Iar daca va trebui sa pierim, sa pierim ca Oameni. Ca neoameni sa nu primim nici sa traim, nici sa murim. Acesta este si mesajul mucenicilor si al noilor mucenici(…)”
    (Patriarhul Pavel)

  5. Și anul acesta s-a ținut în Pitești, la Monumentul dedicat memoriei celor care au suferit în temnițele comuniste, slujba Parastasului, unde au fost pomeniți (pe lângă Valeriu Gafencu) toți aceia care și-au dat viața mărturisindu-l pe Hristos Domnul.

  6. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN VOICESCU – 15 ani de la mutarea la Domnul a unui PREOT AL CURAJULUI, JERTFEI SI SLUJIRII IN CETATE (8 septembrie). Viata de sfintenie si minuni in inchisorile de la Targu Ocna si Aiud -
  7. Bucura-te, cununa a Bisericii si comoara a neamului romanesc!

  8. Pingback: VALERIU GAFENCU, NOUL MUCENIC care si-a jertfit viata in inchisorile comuniste, daruind streptomicina salvatoare evreului RICHARD WURMBRANDT -
  9. Pingback: 18 februarie - ziua sfantului inchisorilor. MARTURII DESPRE "BANDITUL MISTIC", VALERIU GAFENCU DE LA SURORILE SALE, VALENTINA SI NORA/ Marturii inedite despre convertirea unui militian tortionar, Ioan Chertitie, sub inraurirea sfinteniei Fericit
  10. Pingback: PARINTELE ATANASIE STEFANESCU – 5 ani de la mutarea la viata nestricacioasa. DESPRE OAMENI SI FAPTE DIN VATRA AIUDULUI. “Din mocirla inchisorii au rasarit crinii sufletului” (si video) -
  11. Pingback: Fericitul marturisitor TRAIAN TRIFAN – de la avocatul prefect de Brasov la “AVVA” INCHISORILOR: “Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere” -
  12. Pingback: Badia TRAIAN TRIFAN – un marturisitor pana la sfarsit ( † 12 Aprilie 1990) sau NOBLETEA SI DEMNITATEA CRESTINISMULUI INTEGRAL IN FATA PROVOCARILOR SI PERVERSIUNILOR MORALE ALE COMUNISTILOR. Pilda actuala de intelepciune - Recomandari
  13. Pingback: VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR – 62 de ani de la nasterea in vesnicie a noului MARE MUCENIC FILOCALIC de la Targu Ocna -
  14. Pingback: George Friedman, “analistul CIA”, ne “linisteste” din nou: “NU VA EXISTA O INTERVENTIE NATO SAU SUA IN CAZ DE INVAZIE RUSEASCA”. Strategia SUA pentru Europa Centrala si de Rasarit si cum putem retrai o DRAMA ISTORICA -
  15. Extraordinar articol! Noi suntem oamenii “liberi” care au parasit si parasesc astfel de Oameni!
    Adevarat a spus parintele Calciu:
    “Daca avem curajul sa-i primim in inima duhul sau si chipul sfinteniei sale, daca putem sa-i sorbim ca pe o apa vie uluitoarele sale pilde, atunci toate pretentiile si toate pretiozitatile noastre meschine de asa-zisi crestini ar fi facute tandari si ne-am vedea goi, in toata nimicnicia noastra. Atunci toata ingamfarea cu “faptele noastre” si toata afisarea noastra guraliva de zi cu zi si-ar arata pe deplin gaunosenia si macar atunci, poate, am invata rusinea cea buna.”

  16. Pingback: Marian Munteau despre PETRE TUTEA, “EXPRESIA DESAVARSITA A PATRIOTISMULUI COMPETENT”. Români – victime ale unui razboi psihologic (Video cu filmari documentare)/ MARTURII IMPORTANTE SI INEDITE din dosarele Securitatii despre VIATA CREST
  17. Pingback: Marian Munteau despre PETRE TUTEA, “EXPRESIA DESAVARSITA A PATRIOTISMULUI COMPETENT”. Românii, victime ale unui razboi psihologic (Video cu filmari documentare)/ MARTURII INEDITE din dosarele Securitatii despre VIATA CRESTINA a marturisitoril
  18. Pingback: Marian Munteanu despre PETRE TUTEA, “EXPRESIA DESAVARSITA A PATRIOTISMULUI COMPETENT”. Românii, victime ale unui razboi psihologic (Video)/ MARTURII INEDITE din dosarele Securitatii despre VIATA CRESTINA a marturisitorilor IOAN IANOLIDE si VA
  19. Pingback: MARTURII INEDITE din dosarele Securitatii despre VIATA CRESTINA a marturisitorilor IOAN IANOLIDE si VALERIU GAFENCU: ”Neg că ar exista asemănare între principiile lui Gafencu și principiile legionare”/ “Lazăr sau vremea dintre valuri”
  20. Pingback: VALERIU GAFENCU – UN SFANT IN MIJLOCUL IADULUI DE PE PAMANT, “un om în care via, gândea, zâmbea, trăia şi biruia Hristos” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: “Dacă n-ar fi fost cu noi Valeriu, care își asumase rolul de călăuză prin infern, cred că ne-am fi topit de disperare…”- SFANTUL INCHISORILOR in amintirile marelui profesor PAUL MIRON, fratele viitoarei sale logodnice din inchisoa
  22. Pingback: VALERIU GAFENCU, omul care A ALES LIBERTATEA LUI HRISTOS sau “EVADAREA” SPRE INAUNTRU: “Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească… VĂ ROG FOARTE MULT, GRIJIŢI-V
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate