IPS Nicolae Corneanu la AZEC: “DA, M-AM IMPARTASIT… SINCER, NU-MI PARE RAU”!

5-06-2008 Sublinieri

corneanu-impartasire.JPG

Preluat de la fratele Laurentiu:

  • Intervenţia telefonică a ÎPS Nicolae Corneanu la dezbaterea cu tema „Mitropolitul Nicolae şi consecinţele gestului său: forţarea unităţii sau abandonarea identităţii?” organizată de AZEC (Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini), ieri, 4 iunie:

  • Intreaga dezbatere publica organizata de AZEC poate fi descarcata de la acest link: http://www.ortodoxradio.ro/arhiva/alte/radio-azec-4-iun.mp3 – va recomandam sa ascultati integral dezbaterea, este foarte interesanta, pe alocuri incendiara (a se vedea la finalul acestui articol care sunt si impresiile noastre), din care am aflat si o stire in premiera, primita de la parintele Bogdan Teleanu, de la Biroul de Presa al Patriarhiei: maine, vineri 6 iunie se va intruni Sinodul Permanent (Patriarhul si Mitropolitii, plus 3 episcopi: IPS Nifon, PS Ioan, PS Sofronie) la Manastirea Neamt pentru a se discuta gestul Mitropolitului Corneanu si a se propune solutii de rezolvare in vederea unei decizii ulterioare, pe care ar urma sa o ia Sfantul Sinod la inceputul lunii iulie sau chiar ceva mai devreme!
  • Mai jos, aveti transcrierea interventiei telefonice a IPS Nicolae, realizata de o sora duhovniceasca, cu mentiunea ca “marcajele” textului cu bold si cu rosu ne apartin:

corneanu2.jpg

  • Razvan Bucuroiu:

– Înaltpreasfintia Voastra, este adevarat ca v-ati impartasit la Biserica Greco-Catolica din Timisoara acum doua duminici?

Da, este perfect adevarat. Am fost invitat de catre confratii greco-catolici la sfintirea unei noi biserici de aici, din orasul Timisoara. In momentul cand s-a facut impartasirea credinciosilor, m-a impresionat multimea de credinciosi care, toti, alaturi evident de preotii care erau de fata, au cerut sa fie si ei impartasiti. Printre acei credinciosi erau nu numai greco-catolici, ci si ortodocsi, pentru ca in zona respectiva traiesc mai multi ortodocsi decat greco-catolici. Dar, sigur, solemnitatea si serviciul religios a fost [sic!] al greco-catolicilor. In momentul cand s-a impartasit toata lumea, repet din nou [sic!], am fost impresionat, emotionat de modul cum toata asistenta, toti participantii la serviciul religios s-au apropiat de preotii care cuminecau, ca sa primeasca si ei Impartasania. Am simtit un sentiment de…, daca pot spune asa, fratietate fata de obstea de credinciosi care erau nu numai greco-catolici, repet, ci si ortodocsi si printr-un gest spontan, m-am apropiat si eu de cei care se impartaseau si m-am impartasit si eu alaturi de ceilalti. Sigur ca trebuia sa reflectez la consecintele sau comentariile care erau previzibile pe aceasta tema, dar a fost un gest spontan de fratietate pe care in acel moment l-am simtit, sa zic asa, necesar sa il fac si eu, alaturi de toata obstea care se afla atunci la acel serviciul religios. Imi pare rau ca am dat in felul acesta posibilitatea unor comentarii, din cele mai, sa zic asa,.. negative, dar pentru mine, ca si om al lui Hristos si al lui Dumnezeu, a fost un gest de fratietate. Pe langa toate, in acel moment mi-am adus aminte de foarte multele intruniri ecumenice la care luam si eu parte in trecut si la care se dezbatea, pe vremea aceea, un document care se chema „Botez, Euharistie si comuniune“. Sigur ca pe plan ecumenic am fost toti de acord ca e necesar sa ne apropiem unii de altii si sa recurgem la tot ceea ce se poate pentru a manifesta fratietatea dintre marile confesiuni crestine.

– Inaltpreasfintia Voastra, dupa ce emotia a trecut, va pare rau pentru acest gest?

Sincer sa spun, nu-mi pare rau, doar ca regret ca am dat prilej la comentarii din cele mai felurite si, majoritatea, destul de negative. Ar fi trebuit sa calculez foarte bine gestul care l-am facut atunci, dar a fost un gest spontan si, sa zic asa, o comuniune in Hristos pe care am simtit-o, alaturi de ceilalti crestini, pentru ca sunt cu adevarat crestini si ei. Nu ne desparte in fond nimic decat pe plan jurisdictional – acceptarea primatului papal, pe care, sigur, noi o privim cu alti ochi si din alt punct de vedere – dar incolo nu este nici un fel de deosebire intre noi, ne asemanam si ne indentificam din toate punctele de vedere.

  • Teologul Radu Preda de la Cluj:

– Am vorbit si eu cu cativa prieteni timisoreni, artisti, oameni ai Bisericii, chiar si teologi, unul dintre ei chiar preot, care au inteles – si inteleg marturia pe care ati depus-o aici, in fata noastra – ca a fost un gest personal, a fost, daca vreti, o “comotie” a unei persoane care in mijlocul unei comunitati rugatoare, practic nu a putut refuza invitatia de a duce pana la ultima consecinta aceasta stare de comuniune. Va inteleg foarte bine, din punct de vedere psihologic, daca vreti. Insa intrebarea este urmatoarea: Dvs erati acolo ca Mitropolit al Banatului. Practic reprezentati Biserica locala. Cum le veti raspunde timisorenilor sau banatenilor si, prin extrapolare, nu fantezista, ci foarte reala, ortodocsilor – nu numai romani (stirea aceasta a facut deja inconjurul lumii panortodoxe) – cum veti raspunde astfel incat sa ia partea buna, daca exista una, din acest gest, astfel incat sa evitam, pe cat posibil, ca acest capitol al dumneavoastra sa ramana de fapt o sminteala. In ce masura aveti la indemana criteriile teologice incat sa faceti distinctia intre un gest personal, constructiv, profetic, il numim cum vreti si, pe de alta parte, o sminteala care, pana la urma urmei, stiti ce ne costa, Inaltpresfintite? Ne costa o polarizare inutila in interiorul Bisericii intre ecumenisti si traditionalisti. Daca presa pana acuma miza pe o polarizare, de obicei miza prosteste, din lipsa de cunostinte, din graba, din superficialitate, iata ca acum eu ca teolog si om al Cetatii, vad ca practic nu mai am raspunsuri. Intr-adevar avem de a face cu o polarizare in Biserica. Deci cum raspundeti la acest tip de nu de lectura negativa, ci realmente de receptare?

– Ca raspuns la aceasta intrebare as vrea sa va relatez ca, fara a fi fost provocat, Duminica urmatoare, in Catedrala noastra Mitropolitana, la sfarsitul Sfintei Liturghii, m-am adresat credinciosilor relatandu-le cele ce s-au intamplat. Nimeni nu mi-a cerut o explicatie, dar pentru ca am aflat eu de comentariile care se faceau, sa zic asa, in afara, m-am adresat credinciosilor, relatandu-le ceea ce s-a intamplat. Si va marturisesc careactia crediniciosilor – catedrala a fost plina – a fost o reactie pozitiva, in sensul ca numai ca nu m-au aplaudat. Eu i-am rugat sa nu faca niciun astfel de gest, dar incepusera sa aplaude. Si le-am spus ca ii rog ca in Biserica sa nu faca asa ceva! Dar reactia lor a fost pozitiva. Si daca imi permiteti, exista un sentiment de fratietate – acuma, la ora actuala, i se zice ecumenism, eu ii zic de fratietate, care l-au simtit mereu, tot timpul credinciosii din zona in care imi desfasor eu activitatea, ca sa nu zic din Banat si au fost, permiteti-mi sa spun, incantati de gestul meu. Am primit si reactii in scris, am fost vizitat de credinciosi care toti mi-au adresat cuvinte de apreciere. Asta a fost reactia credinciosilor, pentru ca m-ati intrebat de pozitia lor.

– Si credinciosii care vor continua sa va intrebe cum vedeti pastoral situatia? Pentru ca daca acei credinciosi care vad in asta o sminteala, cum le raspundeti acelora? Nu celor care, sa zicem asa, sunt fani ai intercomuniunii, ci celor care au nelamuriri teologice? Pentru ca inteleg ca Dvs aveti o viziune foarte coerenta, o inteleg, fara sa o pot accepta, bineinteles, integralitatea ei, dar raspundeti acestora, pastoral? Ii puteti sfatui pe credinicosii Dvs. sa mearga la orice biserica, nu conteaza la care, pentru ca oricum Euharistia este peste tot aceeasi? Pastoral, ca pastor, ca Mitropolit al locului…

– …. nici nu le voi interzice, dar exista acest sentiment de comuniune intre credinciosii pe care eu ii pastoresc, sentiment (pe) care l-am imprumutat si eu de la ei, care ni l-am comunicat unii altora de ani de zile si acest sentiment il au si ei. N-am avut, sa zic asa, niciun cuvant de repros din partea nimanui, ci dimpotriva, cand unii dintre cei care au urmarit presa sau care au mai aflat cate ceva din comentariile care s-au facut, au venit la mine sa imi spuna: „Va laudam, va apreciem pentru tot ceea ce ati facut, va admiram!” Am ramas, va marturisesc, foarte emotionat de reactia aceasta a credinciosilor.

  • Parintele Visarion Alexa, de la Radio Romania Actualitati:

– Am rugamintea sa ne spuneti, va rog, daca puteti, cu ce v-ati impartasit cand ati facut gestul acesta, IPS Voastra?

M-am impartasit cu ceea ce aveau confratii de acolo pregatit in potir. N-am cerut altceva. Nu atat Impartasania m-am dus sa o primesc de acolo, ci am voit sa demonstrez un gest de comuniune, nimic altceva. Oamenii au apreciat ca atare acest gest.

– Ce considerati Inaltpresfintia Voastra ca se afla in potirul, de pe altarul de acolo?

– Din punctul lor de vedere…

– Nu, nu, din punctul Inaltpreasfintiei Voastre de vedere… Ei stim ce cred, ce credeti Inaltpresfintia Voastra?

– Din punctul nostru de vedere daca imi permiteti sa spun teologic… Din punct de vedere teologic, intre Preotia, Tainele, Liturghia confratilor nu numai greco-catolici, (ci) si romano-catolici, noi recunoastem Taina Euharistica pe care o au si ei. N-am negat-o. A fost totdeauna privita aceasta o unitate de pareri, in ceea ce priveste romano-catolicii si greco-catolicii. Si, daca imi permiteti, as aduce aminte de un document care a fost adoptat inainte cu mai multi ani – e adevarat, prin intermediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor – care se numea „Botez, Euharistie si Preotie” si din punct de vedere teologic si ecumenic, noi am recunoscut aceste taine ale confratilor nostri. Asta este din ce stiu eu, din punct de vedere teologic.

  • Danion Vasile:

– Deci Sfintia Voastra, considerati ca v-ati impartasit cu Trupul si Sangele lui Hristos…?

– Da, da!

– …conform documentului pe care l-ati invocat…

– Da.

– Mitropolitul Hierotheos Vlachos, ca multi alti ierarhi de seama ortodocsi contesta documentul respectiv. Mitropolitul Hierotheos Vlachos afirma: „Papistasii nu au preotie, nici taine. Vaticanul nu este biserica, ci un sistem politico-economic situat in afara Bisericii. Iar Papa, cu toti clericii Vaticanului, nu sunt urmasi ai apostolilor. Nu au predania si succesiunea apostolica.” Preasfintia Voastra, ati afirmat despre greco-catolicism, in interviul pe care l-ati dat”Formulei As”: „Crearea Bisericii Greco-catolice a fost o necesitatede ordin istoric pentru romani”. Sfintia Voastra considerati ca a fost necesitate, in timp ce Sfintii Bisericii Ortodoxe au spus cu totul altceva. De exemplu, Sfantul…

– Eu pun problema din punctul de vedere al Ardealului si al romanilor ardeleni, care aflandu-se sub ocupatie straina au vazut in Roma un fel de salvare a originii noastre latine si latino-dacice.

Perspectiva Sfintiei Voastre, ma iertati, e diferita de perspectiva traditionalista, ortodoxa. Sf Paisie Velicicovski spunea asa: „Uniatia e o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica, rimeneasca. Uniatia este inselaciunea diavolului si-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie…“. Intrebarea: Cum va raportati la invatatura Sfintilor care sunt foarte categorici? Tocmai a fost canonizat Sfantul Atanasie Todoran, care l-a oprit pe fiul sau sa primeasca Impartasania apostata, intrucat Sfintii Parinti spun ca impartasirea de la eretici este partasie cu diavolul?

– Aceasta a fost, sa zicem, pozitia unora din credinciosii ardeleni care identificau catolicismul, nu atat greco-catolicismul, ci catolicismul cu maghiarismul. Si pentru ca exista ocupatia maghiara care, cunoastem, a avut consecinte negative in constiinta romanilor ardeleni, ei au identificat catolicismul, la vremea respectiva, cu maghiarismul. Dar lumea a evoluat si la ora actuala, iata noi avem relatii foarte bune si cu Ungaria si cu alte comunitati care nu sunt, sa zicem,… romanesti. Lumea a evoluat, istoria a evoluat si cred ca la ora actuala nu ne mai putem intoarce la, sa zicem, perceptiile care le-au avut oamenii in momentul cand istoria era cu totul alta decat cea de astazi.

  • Remus Radulescu, de la Radio:

– Parinte Mitropolit, vi s-a intamplat in activitatea dumneavoastra liturgica, sa acordati Sfanta Impartasanie unui alt credincios decat ortodox: adica unui greco-catolic sau unui catolic?

– Va marturisesc ca atunci cand slujesc, si puterile fizice ma ajuta, impartasesc si eu pe toti credinciosii.

– Fara sa-i intrebati…

Nu l-am intrebat pe niciunul nici macar daca s-a spovedit. Pentru ca daca a venit sa ceara Sfanta Impartasanie, am considerat ca aceasta dorinta de a fi impartasit cu Trupul si Sangele Mantuitorului… e bine s-o satisfac.

– Dar vreun cleric din Mitropolia dumneavoastra de alta confesiune – greco-catolic sau romano-catolic – participand sau asistand la o Liturghie ortodoxa s-a impartasit vreodata?

– Nu, nici nu i-am cerut nimanui…

– Nu neaparat, zic, nu s-a intamplat?

– Nu s-a impartasit, pentru ca… nu se punea problema, n-au cerut oamenii, n-au simtit nevoia… Fiecare si-a urmat drumul lui… Asa cum si eu imi urmez drumul meu, n-am facut nicio concesie nimanui din punct de vedere dogmatic sau din alte puncte de vedere… Sunt ortodox, raman ortodox pana la moarte si nu pot sa fiu altceva.

  • Razvan Bucuroiu:

– Multumim foarte mult, IPS voastra. Acestea au fost cele cateva intrebari pe care ziaristii si cei prezenti voiau sa vi le adreseze… Eu as vrea sa va mai intreb un lucru, daca ingaduiti:

– Va rog…

– Va asumati pana la capat toate consecintele acestui gest? Si in plan personal si…

– Evident ca da… N-am incotro, l-am facut si nu pot sa-l reneg. E o realitate pe care o recunosc si.. daca va fi sa trag niste consecinte negative, cu voia lui Dumnezeu, le voi trage acele consecinte“.

FOTOGRAFIE DE LA DEZBATERE, PRELUATA DE PE BLOGUL LUI RAZVAN CODRESCU

P.S.: Impresii personale fugare dupa ascultarea intregii dezbateri:

  • De nota 10 (dupa parerea noastra) interventiile (izvorate dintr-o angajare duhovniceasca sincera, personala), ale lui Razvan Codrescu, Danion Vasile si ale parintilor Visarion Alexa si Dan Badulescu – deranjante multora de acolo pentru “radicalism” si “duritate”, adica prin… intemeierea – desueta – pe Sfintii Parinti si pe canoane si prin faptul ca si-au manifestat niste convingeri si atitudini ortodoxe ferme.
  • Ne-a bucurat sanctionarea cvasi-unanima si categorica a fatarniciei si lipsei totale de onestitate a pozitiei oficiale greco-catolice.
  • Am ramas intristati de confuziile, indoielile sau lipsa de coerenta si consecventa a celor mai multi participanti in privinta problemei validitatii Tainei Euharistiei la catolici.
  • “Seninatatea” si “ingenuitatea” raspunsurilor stupefiante date de IPS Nicolae au fost supuse unor indreptatite critici sfichiuitoare, facandu-se frecvente aluzii chiar la varsta si posibila lipsa de discernamant a acestuia. A fost taxat mai mult decat orice caracterul iresponsabil al unui gest individual cu caracter sentimental, “emotional”, desprins de unitatea Bisericii din care face parte. Cum a spus ironic Radu Preda, prin IPS Nicolae, acum “curentul emo” a intrat si in Biserica 🙂
  • Surprinzatoare in mod placut – desi nu pana la capat! – marturisirea dogmatica si delimitarile nete, facute cu delicatete si in duhul cel bun de parintele decan al Facultatii de Teologie din Bucuresti, Stefan Buchiu, care a parut foarte realist si onest in evaluarea “dialogului ecumenic” si a pus accentul pe deosebirile dogmatice ireductibile intre ortodocsi si catolici, pe aberatia teoogica a “intercomuniunii” fara existenta unei marturisiri comune de credinta, afirmand inclusiv caracterul eretic al lui Filioque.
  • Din pacate, in rest, multe deceptii (incepand cu Cristian Tabara si Dan Micu – surprinsi intr-o penibila atitudine panicata (mai mult decat bizara frica acestora in fata libertatii de expresie si insistenta pe ideea comunistoida de “a sta linistiti” si a nu face presiuni sau de a nu exprima opinii personale categorice!), de scrupulozitate procedurista si autori ai unor halucinante demonstratii de ignoranta in materie teologica si duhovniceasca, fiind vadita disperarea angajarii lor neconditionate pro-Nicolae Corneanu, pro-ecumenism si pro-aggiornamento in Biserica!), apoi mult intelectualism “teologic” steril si relativizant, subordonat socotelilor omenesti si tendintelor moderniste, de aceea zamislitor al unui discurs alunecos si contradictoriu, neaparat “optimist”, “echidistant” si atoate-conciliant cu orice pret (si ne referim in primul rand la locvacele teolog clujean, Radu Preda, “dedulcit” si el peste masura la duhul nihilist al acestor vremuri si riscand a anula atat atitudinile sale ferme de “pus degetul pe rana“, cat si o parte dintre argumentele sale foarte pertinente).
  • Trebuie remarcata insa si obraznicia nemasurata cu care Nicolae Corneanu afirma sus si tare ca va fi ortodox pana la moarte. Atitudinea lui Corneanu da dovada nu de laxism dogmatic, ci de o stare afectiva surescitata si menita sa suresciteze, care nu ne poate face sa nu ne gandim la fenomenul de indracire sau de cel al sugestionarii in masa. Dulcegaria cu gust de moarte ce se revarsa de pe buzele tristului nostru episcop apostat este imbinata, stiintific, cu o emotivitate prin care acesta devine, in proprii sai ochi si in ochii celor pe care ii vrajeste, de-a dreptul martir al “fratietatii!” De altfel, un alt aspect important este si reinventarea limbajului ecumenistilor, constienti ca miscarea lor era prea rasuflata, prea obosita si perceputa ca ceva politic. Aveau nevoie de reinsufletire, de o revitalizare, iar aceasta a venit prin gestul “emotiv” al lui Corneanu. Aveau nevoie de astfel de gesturi “informale”, “profetice”, de putina magie, de vraja si “culoare” ca sa se resusciteze cadavrul. Si de un limbaj nou. Asa, ecumenismul nu mai este ecumenism, ci fratietate. Adevarul, am vazut intr-un comunicat dat la timp de catolici, este de fapt caritate si fratietate, adica iubirea lor otravita si gaunoasa. Totul se duce pentru a insela, pentru a amagi, pentru a pacali lumea, a o vraji, a excita emotivitatea si manipula constiintele si cugetele celor care nu stau drept in credinta.
  • Se vede, din pacate, din ansamblul discutiilor, cat de mult ne-am indeparat de trairea in Duh si in Adevar si cat de putin mai reprezinta pentru noi astazi, cei atinsi de trufia mintii atoatecunoscatoare, cuvantul Sfintilor Parinti ai Bisericii… Parintii nostri duhovnicesti – care altadata reprezentau vocile Duhului – au ajuns fie sa fie luati peste picior, fie sunt ignorati dezinvolt. Deh, ce ne mai trebuie Parinti, ce ne mai trebuie cuvant al Duhului, daca avem desteptaciune omeneasca…Sa nu ne mai miram atunci ca intre noi nu exista unitate, ca suntem atat de dezbinati! Unitatea adevarata vine numai de la Duhul Sfant si pleaca acolo unde precumpaneste trufia mintii 🙁

Pr. Prof. Stefan Buchiu si presedintele AZEC, Razvan Bucuroiu – fotografie de la dezbatere preluata de pe site-ul Rompres


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Nicolae Corneanu, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

96 Commentarii la “IPS Nicolae Corneanu la AZEC: “DA, M-AM IMPARTASIT… SINCER, NU-MI PARE RAU”!

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 4 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Referindu-se la dialogul ortodox-catolic, PS Hilarion Alfeyev al Vienei si Austriei a afirmat:

    <>

    Contextul acestei afirmatii este propunerea episcopului rus privind studierea in cadrul dialogului teologic dintre cele doua Biserici a statutului diecezelor/eparhiilor catolice din tarile ortodoxe si al eparhiilor ortodoxe din tarile catolice, pornind de ca notiunea de teritoriu canonic.

    http://orthodoxeurope.org/#19-2-452

    Admin.: Pune citatul intre ghilimele normale: “”, pentru ca daca pui ghilimele de tipul asta: < < >> nu ia ceea ce este incadrat in ele.

  2. Referindu-se la dialogul ortodox-catolic, PS Hilarion Alfeyev al Vienei si Austriei a afirmat:

    “intre noi avem o recunoastere mutuala de facto a succesiunii apostolice si a validitatii sacramentelor. Aceasta recunoastere este stabilita de “Principiile atitudinii Bisericii ortodoxe ruse in legatura cu ceilalti crestini”, document promulgat de catre sinodul episcopilor patriarhiei Moscovei in august 2000.”

    Contextul acestei afirmatii este propunerea episcopului rus privind studierea in cadrul dialogului teologic dintre cele doua Biserici a statutului diecezelor/eparhiilor catolice din tarile ortodoxe si al eparhiilor ortodoxe din tarile catolice, pornind de ca notiunea de teritoriu canonic.

    http://orthodoxeurope.org/#19-2-452

  3. Iata ce declara PS Ilarion:

    Envoy says Orthodox-Catholic unity unlikely
    Moscow, June 9, Interfax

    A complete holy communion between Orthodox believers and Catholics is very unlikely, Russian Orthodox Church Representative to European International Organizations, Archbishop Hilarion of Vienna and Austria, said in an interview with the newspaper Soyuznoye Veche of the Russia-Belarus Union Parliamentary Assembly.

    “I think we should not expect the complete unity of Orthodox and Catholic rites. The division occurred almost 1,000 years ago and it can hardly be repaired,” he said.

    The archbishop said he does not think the differences between Orthodox believers and Catholics will evaporate in the third millennium.

    At the same time, certain theological differences do not hamper cooperation and possible joint protection of common values, he said.

    “We will not unite but we can learn to be allies and partners. We should not be rivals, we should be Christians who may differ in certain theological intricacies but have practically the same ideas about morals and social values,” he said.

    http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=4780

  4. Ar fi greu de spus ceva nou dupa atatea comentarii. Voi vorbi doar din punctul de vedere al unui simplu om, ortodox, si atat.

    Gestul, explicatiile si gandurile/sentimentele IPS Corneanu pot fi calificate oricum, in niciun caz spontane. Nici varsta lui nu e un argument pentru actele savarsite si nici dorinta dupa unitate nu poate explica caderea de la credinta. Din spusele lui, m-a izbit cel mai mult repetarea suparatoare a cuvantului ”fratietate” – se refera cumva la corespondentul englez brotherhood…sau cel francez fraternite? Cui ii repeta prin acel mesaj cuvantul fratietate? La care frati facea apel?

    In al doilea rand, argumentele cu iubirea pentru aproape, cu iertarea pacatosului, cu nejudecarea lui si necesitatea unirii, unitatii, pentru ca istoria si timpurile s-au schimbat, ma duce cu gandul ca apostolul Pavel, ajuns in Atena,(cei mai cunoscatori in teologie sa ma corecteze daca gresesc) ar fi trebuit, gasind statuia zeului necunoscut, sa se apuce de adus jertfe, ca doar pe acesta voia el sa-l propovaduiasca, nu? Ce mai contau micile nepotriviri cu adevarul evanghelic. Trebuia sa le spuna , in modul vulgar pe care il expun eu aici : bai, baieti, lasati voi celelalte statui si idoli, si aduceti jertfe numai astuia, ca asta e ala bun! ca el a zis sa ne iubim unii cu altii si ca sa nu va supar, si sa va zic ca jertfele voastre sunt rele, mai bine aduceti-le numai astuia si toata lumea e multumita, si vad eu cum o scot la capat cu ailalti la Ierusalim.

    Dar nu s-a intamplat asa, nu? Le-a propovaduit adevarul!

    Si acum stau si ma gandesc la unii sfinti ardeleni care au refuzat unirea cu Roma, au refuzat catolicismul si au murit pentru asta, iar azi vine IPS Corneanu si ne spune ca ei refuzau impartasirea la catolici pentru ca identificau papsimul cu maghiarismul?! Si ca acum, situatia schimbandu-se, putem sa acceptam orice, pentru ca nu mai avem aceiasi dusmani?
    Ce sa-i spunem preotesei lui popa Tunsu? Ca el nu a fost scolit pe la Viena si nu stie mersul lumii, asa ca sa-l lase in fundamentalismul lui iar ea sa asculte pe noii promotori ai unei uniri care nu mai are nimic crestinesc in ea, ecumenismul. Sa nu fi fost atat de necoapta la mine si sa sufere si ea persecutiile alaturi de sotul ei. (asta pentru doamna preoteasa, fana a lui Badilita, care probabil a preluat si ea valorile ecumeniste strecurate subtil in mai toate facultatile teologice ortodoxe romanesti, unde probabil a invatat si sotul ei – spun asta fara sa jicnesc pe nimeni, mai ales pe aceasta doamna, care poate nu are nicio vina ca a fost otravita ca si noi si bombardata tot mai tare cu ideea ca ar fi mare pacat ca pentru o litera sa rupi iubirea si unitatea crestina.)

    Nu in ultimul rand, incurajarea meschina venita din partea IPS Corneanu ca acei credinciosi ortodocsi care deja obisnuiesc sa se impartaseasca pe la alte biserici neortodoxe sa continue in aceasta ” noua traditie” deoarece el nu poate sa-i opreasca ne arata ca scopul lui a fost acela de a incuraja dezbinarea si nu mi-e teama ca spun cuvinte grele. Orice emotie te-ar coplesi, se spune ca harul din tine, daca esti viu, te apara de caderea in greseli atat de grave, mai ales cand esti pastor unei turme. Si, trebuie sa spunem, ca Mantuitorul ne-a avertizat ca pastorii vor fi batuti pentru a risipi turma. Numai ca bataile sunt felurite. Pentru unii mucenicie, pentru altii ispite foarte mari care te corup incet si iremediabil.

    Tare ma tem ca felul in care braveaza IPS Corneanu si dispozitia lui de a raspunde pentru faptele sale ne arata din ce sinagoga face parte, acolo unde, fie ca esti pion, sau venerabil si onorabil, te faci unul dim martirii lor si pomenit de catre ”frati” ca un luptator al luminii in fata obscurantismului si ignorantei. Tacerea celorlalti (exceptand luarile de pozitie ale acelorasi oameni care se lupta de mai mult timp contra acestui curent vrajmas din Biserica)ma face sa cred ca nimic nu e intamplator si ca pasii urmatori deja au fost hotarati.
    Regretabil e ca oamenii simpli vor suferi mereu cel mai mult, fiind otraviti si invrajbiti sistematic, lasandu-le impresia ca fac alegerea cea buna, condusi si manipulati catre un sfarsit inevitabil. Unitate fara adevar si fara iubire nu se poate. Daca ei, cei care ne spun noua ca trebuie sa ne unim, ne-ar iubi, nu ne-ar forta prin mijloace oculte sa acceptam aceasta unire. Si daca ar respecta adevarul, ar trebui sa recunoasca si greselile lor, nu sa infiereze mereu asa-zisele noastre greseli. Sper sa nu dezamagesc pe nimeni, dar nu cred ca oamenii vor putea reusi sa refaca unirea. Asta tine doar de Dumnezeu. Noi ne putem ruga pentru asta (dar in adevar, nu doar impreuna) si mai ales putem face celelalte fapte care sa ne asigure ca nu suntem pe drumul cel rau.

    Hristos nu ne va obliga niciodata sa facem ceva ce noi nu vrem sa facem. Dar stim ca de nu vom face ce vrea Hristos, va fi rau pentru noi. Asadar, daca vrem unitate crestina, sa facem ceea ce vrea Hristos. Iar IPS Corneanu nu a facut ceea ce a vrut Hristos. Ca nu dragostea pentru romanii greco-catolici din acea biserica l-a impins sa se impartaseasca, pentru ca daca ar fi avut dragoste fata de ei, de greco-catolici, s-ar fi luptat cand erau persecutati in timpul comunismului. Lucru pe care nu la- facut, desigur. Daca ar fi iubit cu adevarat pe aceia si ar fi zacut in inchisoare pentru ca ar fi cerut incetarea confiscarii lacasurilor de cult si interzicerea lor, atunci l-as fi crezut ca ii iubesti si pe acesti romani care nu sunt ortodocsi. Dar ce zic eu aici…el nu i-a iubit nici macar pe cei de ai lui. Eu nu-l judec acum, ca nu stiu toate faptele lui, eu judec doar vorbele lui: ca a spus ca fratietatea si emotia si bla..bla..bla. Deci ar trebuie sa caute alt argument si nu iubirea fata de acei oameni care se duceau sa se impartaseasca…pentru ca atunci cadn esti in comuniune cu ei, se presupune ca ii iubesti. Si sincer, cand vad fata lui de batran venerabil, mi-e mila ca albul perilor lui nu l-a ajutat sa fie mai intelept. Si deseori cand il vezi pare un om sincer si devotat. Dar daca diavolul se face inger de lumina, ce sa zicem de un om care, dupa o asemenea fapta, in loc sa recunoasca greseala, sa o regrete, sa spuna ca a fost o sminteala si o ispitire diavoleasca si sa fuga in pustie, fara sa mai astepte hotararea unui sinod, incurajeaza oamenii la neoranduiala si se lauda cu fapta lui. Vrea neparat sa moara ridicat in rang (a se citi grad) si condus cu tropait cadentat de picioare?

    Interesant de aflat e (si lucrul asta ar trebui sa ni-l lamureasca duhovnicii indreptatiti sa o faca) ce facem noi, credinciosii de rand? Ne mai putem duce intr-o catedrala ca cea din Timisoara? Ne mai putem spovedi si impartasi la un preot care sustine ecumenismul (nu mai conteaza din ce motive) la tot pasul? Care aproape crede in ecumenism si ia parte la tot felul de slujbe comune? Nu suntem oare deja foarte multi indepartati de Biserica tocmai pentru ca am primit taine de acesti oameni care nu mai marturisesc o credinta ortodoxa? Sau ce facem..luam indemnul evanghelic (dus la extrem de protestanti si neo-protestanti) drept conduita si unde se intalnesc doi sau trei in numele Meu, acolo voi fi si Eu? Sau daca multi dintre ierarhii nostri de azi au hirotonit sute de preoti si au infiintat noi parohii unde au ajuns acesti preoti, ce fel de har au dat ei la hirotonie, daca spun ca ecumenismul, compromisul sau aderarea la diverse grupuri si organizatii care nu recunosc pe Iisus Hristos drept Dumnezeu adevarat sunt lucruri bune? Conform Bibliei intregi nu cumva ei singuri s-au exclus? Au fost salvati preotii din timpul lui Ilie ca se inchinau si la templu si la idoli? Din ce stiu eu, nu. Au mai avut dreptul la preotie alt neam din Israel afara de semintia lui Aaron si levitii, odata ce restul semintiilor au adus jertfe vitelului de aur? Deci daca pentru aceia in veac nu s-a mai putut, cei de azi care au preotie prin Hristos, superioara celei din Vechiul Testament, regulile s-au imblanzit? Nu e acelasi Domn?
    Si ca sa inchei mult prea lungul, primul si ultimul mesaj postat vreodata pe acest site, pe care de altfel il citesc regulat, as vrea sa spun, cu riscul de a gresi, ca singurul lucru pe care il mai puteam face e sa preluam rugaciunea-indemn a Mantuitorului ca in acele zile de pe urma ar fi bine sa fi murit deja si sa nu fii nevoit sa strigi : casa vino si arunca-te peste mine, atunci cand nu va mai fi nici o scapare pentru nimeni, cand raul sa se fi dezlantuit pe pamant si parusia sa bata la usa. Pentru ca eu cel putin nu garantez ca as rezista chinurilor si necazurilor cu care se vor confrunta oamenii de atunci. Mai bine ne luptam cu patimile si caderile noastre acum cand e pace, pentru ca atunci cand va fi razboi, cand legiunile ingeresti vor duce ultima batalia in cer dar si pe pamant, oamenii isi vor dori ca Hristos sa se arate cat mai repede pe norii cerului.

  5. Înregistrarile audio de la Masa Rotunda in format MP3:

    http://www.azec.org.ro/activitati%20si%20comunicate/inregistrare_audio_masa_rotunda.htm

    Sunt unii care incearca sa acrediteze versiunea lipsei de discernamant a lui Corneanu, cauzate de varsta inaintata. Asta ca sa fie scos usor basma curata. Pentru ei, si nu numai:
    http://victor-roncea.blogspot.com/2008/06/agentul-iuda.html

  6. Primit pe mail de la o sora din Timisoara:

    “Fratilor intru Hristos va rog sa ma ajutati. Duminica trecuta am fost la liturghie in Timisoara la biserica unde ma si spovedesc si spre intristarea si durerea mea a venit un calugar [banuiesc ca pastor – nota noastra] neoprotestant din Anglia, l-au lasat frumos in timpul liturghiei sa intre in sfantul altar, a luat cuvantul cu viclenie si pe urma a impartit si anafura la credinciosi.Strigator la cer! Ce sa fac eu acum? Stiti vreun pret duhovnic bun in Timisoara sau pe aproape sa ma ajutati si pe mine? Va multumesc”.

  7. https://www.blogger.com/comment.g?blogID=1273844315540409316&postID=6080207616229997873&pli=1

    Un comentariu foarte bun, de pe Blogul lui Claudiu Tarziu, semnat de Gh. Fedorovici:

    Am urmărit dezbaterea organizată de AZEC şi declaraţia lui Corneanu. Două lucruri atrag atenţia: faptul că un mitropolit ortodox consideră că împărtăşirea unui ortodox la catolici este ceva normal şi faptul că, în ciuda acestui gest (sau datorită lui?), Corneanu se consideră „ortodox pînă la moarte.”

    Dacă una din sarcinile episcopului constă în păstrarea credinţei şi dacă mărturisirea lui filioque (fără de care împărtăşania catolică nu este posibilă) este normală, înseamnă că normală i se pare lui Corneanu (după cum a şi declarat-o de altfel) şi împărtăşirea credincioşilor ortodocşi la catolici şi, prin urmare, normală deci ortodoxă şi mărturisirea lui filioque de către ortodocşi (dacă ortodocşii din ţară se manifestă aşa, ce va fi oare cu cei din străinătate?) În aceste condiţii, ce înseamnă pentru Corneanu „a rămîne ortodox”?

    Dar poate că nu întîmplător a precizat „pînă la moarte.” Dacă acordarea botezului este considerată validă între ortodocşi şi catolici în cazul unei primejdii de moarte, poate fi extinsă această condiţie şi asupra Euharistiei? Este adevărat, Corneanu nu era în primejdie de moarte, iar faptul că „împărtăşirea” sa cu prilejul sfinţirii unui locaş de cult catolic de rit bizantin cu hramul „Reginei păcii şi a unităţii” precum şi prezenţa nunţiului papal dovedesc că nu avem de-a face în nici un caz cu un gest spontan, emoţional, ci cu o acţiune pregătită dinainte (oare nunţiul papal participă la toate sfinţirile de locaşuri catolice şi greco-catolice din România?) Aşa cum a subliniat Radu Preda, aici nu avem de-a face cu gestul particular al unui credincios ortodox, ci cu gestul unui mitropolit ortodox. Nu întîmplător a vorbit Corneanu de aspectul simbolic al gestului său: dacă „unde este episcopul, acolo este Biserica”, după cum afirma Sf. Ignatie, înseamnă că, simbolic vorbind, Corneanu vrea să spună că Biserica ortodoxă se poate împărtăşi (de) la catolici. Tocmai de aceea, aşa cum arăta unul din vorbitori în cadrul conferinţei, sinodul BOR trebuie să ne spună dacă, potrivit teologiei ortodoxe, în euharistia catolică Domnul este prezent în mod real cu Trupul şi Sîngele Său, şi dacă este prezent, de ce, noi, ortodocşii, nu avem (sau avem) voie să ne împărtăşim la catolici. Sinodul BOR trebuie să ne ajute să ajungem măcar în această privinţă la aceeaşi conştiinţă clară pe care o au catolicii care ştiu că nu e bine să se împărtăşească la noi de vreme ce doar ei au „plinătatea harului”.

    Să sperăm că sinodul BOR va folosi acest eveniment pentru a defini mai precis, mai riguros şi mai limpede natura şi misiunea Bisericii. Această reafirmare a credinţei va trebui să aibă în vedere o definire a Bisericii în ea însăşi, cît şi în raport cu ecumenismul în general şi cu Vaticanul în special. „Cazul” Corneanu nu este decît un simptom al unui fenomen care, deşi nu este nou, se face resimţit cu o forţă fără precedent.

    Gh. Fedorovici

  8. intrebarea mea este:s-a împărtăşit vreodată în timpul slujbei în biserica ortodoxă vreun preot catolic sau greco-catolic?

  9. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi care în comentariile dumneavoastră apăraţi cea mai sfântă comoară a poporului român: ORTODOXIA! Ţineţi-o tot aşa. Prin aceasta se va cunoaşte că sunteţi cu adevărat ucenici a lui Hristos Domnul. Şi aşa ORTODOXIA noastră este lovită din toate direcţiile, dar fiind Biserica Adevărată a Domnului nostru Iisus Hristos, porţile iadului nu o vor birui.Nu se poate susţine sub nici o formă că Biserica Ortodoxă este o Biserică soră cu cea catolică, cu atât mai puţin cu cea greco-catolică, întemeiată pe minciună şi fals în acte, culminând cu campania generalului austriac Adolf Bucow. Gestul mitropolitului Corneanu este regretabil. A te împărtăşi cu catolicii înseamnă a recunoaşte primatul papal, împărtăşania cu azimă – o mare erezie, purgatoriul care nu are nici un temei biblic, adaosul Filioque la Simbolul de Credinţă, despre care patriarhul Fotie spunea că este un atentat la structura Sfintei Treimi şi avea perfectă dreptate conform Ioan 15,26. Cine loveşte în ORTODOXIE, loveşte în HRISTOS. Dacă ORTODOXIA ar fi o credinţă egală cu celelalte, de ce lumina sfântă de la Ierusalim se coboară numai la Paştele Ortodox, nu la cel catolic. Apa sfinţită de la Bobotează este tot o mărturie că Ortodoxia este credinţa cea dreaptă. Sunt ecumenist în sensul de a face ca ORTODOXIA să fie cunoscută de către cei care doresc sincer mântuirea, dar nu compromisă. Aşa ceva nu se poate admite. Dumnezeu ajute DREPTĂŢII. AMIN.

  10. Îl felicit pe teologul Radu Preda de la Cluj pentru modul în care apără ORTODOXIA. Este un om cult, dar totodată şi un remarcabil teolog ortodox. RADULE, DUMNEZEU SĂ TE BINECUVINTEZE ŞI SĂ-ŢI DEA PUTERE PE MAI DEPARTE SĂ APERI ORTODOXIA!

  11. Un ierarh vanzator de Biserica

    Pentru ca este pus la indoiala adevarul de credinta marturisit de Biserica Ordodoxa cu privire la erezia papala, doresc sa citez cuvintele papei Grigorie cel Mare(+604), care a fost episcop al Romei in primul mileniu crestin: “…oricine se numeste episcop universal sau doreste acest titlu este, prin trufia sa, inainte-mergatorul lui Antihrist, pentru ca pretinde astfel a se inalta mai presus de ceilalti. Ratacirea in care el cade vine de la o mandrie egala cu mandria lui Antihrist; caci, dupa cum acel viclean ar voi a fi privit ca inaltat mai presus de ceilalti oameni, ca un Dumnezeu, tot asa oricine doreste a fi numit singur episcop se inalta mai presus de ceilalti.” Citatul poate fi gasit in cartea fostului preot al Bisericii Romano-Catolice din Franta, istoricul Wladimir Guettee, care s-a convertit la Ortodoxie, si apoi a scris cartea “Papalitatea schismatica”, tiparita si la noi la Alexandria, 2001 (pag.162). O recomand cu caldura tuturor celor ce doresc sa stie cum s-a ajuns la schisma intre Apusul eretic si Rasaritul otodox, si mai ales celor care, manati de o jalnica ignoranta, se grabesc sa apere gestul unui vanzator de Biserica si de semeni. Succes!

  12. A susţine papistaşismul, chiar că este mare erezie. Îi dau dreptate părintelui Cristian. Cel care se înalţă pe sine se smereşte. Iată ce zice proorocul Isaia despre căderea lui Lucifer: ,,Cum ai căzut tu din ceruri stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat pe pământ tu biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi şi mai presus destelele Dumnezeului Celui Preaînalt voi aşeza jilţul meu” (ISAIA 14,12-14).Atunci cum se caracterizează un episcop (ca episcopul Romei), care se ridică deasupra tuturor? Nu este oare un act de mândrie? Ori ce spune Sfântul Apostol Iacov?: ,,Dumnezeu celor mândrii le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.” (IACOV 4,6). Oricum am vrea să salvăm situaţia Biserica Catolică s-a îndepărtat de adevăr.

  13. „Problema ecumenică“: Tainele săvârşite în afara Bisericii
    şi problema intercomuniunii
    Pentru Biserica Ortodoxă, Marea Schismă a constituit o adevărată dramă. Dacă Occidentul a privit schisma asemenea unui act de înd㬬rătnicie şi revoltă a creştinilor orientali, Biserica Ortodoxă, conştientă de fi continuatoarea mărturisirii credinţei primelor veacuri, nu a pierdut niciodată speranţa de a restabili unitatea creştină. Tendinţa şi preocuparea de a îndepărta schisma au constituit unul dintre motivele dominante ale isto¬riei sale şi nu puţine au fost momentele în care a încercat să identifice cauzele acestei separări.
    Unitatea ecumenică dinainte de Marea Schismă a constituit pentru Biserica Orientală modelul potrivit căruia creştinătatea trebuie să şi fun¬damenteze unitatea. Şi când spunem aceasta, trebuie să înţelegem că unitatea creştină nu trebuie să se realizeze printr o simplă juxtapunere sau printr o simplă asociere externă a diferitelor biserici, ci asemenea unităţii primelor opt secole, unitatea creştină trebuie să aibă ca fundament unitatea de credinţă şi de învăţătură prin manifestarea liturgico sacra¬mentală şi a succesiunii apostolice neîntrerupte.
    Mărturisirea credinţei, Sfintele Taine, ierarhia, cultul liturgic, aşa cum au fost ele înţelese şi practicate în epoca Bisericii nedivizate, nu trebuie considerate ca o barieră, ci ca puterea şi forţa prin care Biserica ira¬diază în lume opera de mântuire a lui Hristos. Ar fi cu totul greşit să cre¬dem că viitoarea unitate a Bisericii ar cere renegarea a tot ce ea a avut şi i este propriu din tradiţie. „Unitatea Bisericii pe care încercăm să o construim spune părintele Dumitru Stăniloae trebuie să îmbrăţişeze în mod amplu tot ceea ce s a verificat ca fiind de valoare în experienţa creştină. Avem convingerea că adevărul creştinismului primelor secole, bine înţeles în toate implicaţiile sale, este capabil să îmbrăţişeze tot adevărul, multiplu şi benefic, al experienţei religioase a tuturor. În acest mod, fiecare va putea avea bucuria de a intra cu ceva al lui şi care este apreciat de toţi ceilalţi, într o unică armonie în vasta şi îmbogăţita unitate spirituală a întregii umanităţi creştine“ .
    Aceste consideraţii ne pot servi ca punct de plecare pentru discu¬tarea problemei Tainelor săvârşite în afara Bisericii, precum şi cea a aşa zisei intercomuniuni.
    Din paragrafele precedente în care am tratat despre caracterul eclezio¬logic şi hristologic al Sfintelor Taine ca mijloace de comuniune a omului cu Dumnezeu, despre relaţia şi interdependenţa Sfintelor Taine între ele şi cu Biserica, rezultă în mod firesc că nu pot exista Taine săvârşite în afara Bisericii. Pentru a înţelege şi mai bine acest lucru, trebuie să distin¬gem două situaţii: a) situaţia celor care s au despărţit de Biserică prin schismă sau apostazie şi b) situaţia celor care sunt născuţi şi deveniţi membri ai creştinismului în afara Bisericii prin pretinsele Taine valide şi eficace.
    Trei dintre Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea şi Hirotonia nu se repetă niciodată. Aici şi teologia catolică este de acord, urmărind doctrina caracterului indelebil al acestor Taine, adoptată chiar şi de unii ortodocşi. Nerepetabilitatea acestor trei Taine pentru cei care rămân în Biserică se explică de teologii mai vechi şi mai noi prin faptul că aşa cum omul se naşte o singură dată în viaţa pământească, tot aşa nu se poate naşte la viaţa duhovnicească prin Botez, Mirungere şi Împărtăşanie, decât o singură dată. Taina Hirotoniei prin care se intră în slujirea ierarhică nu are motiv de a fi repetată. Botezul, Mirungerea şi Hirotonia constituie o „fiziologie“ a omului care trăieşte în mod liturgic, iar celelalte taine cresc această „fiziologie“ şi pentru aceasta este în mod necesar a se repeta.
    Tainele săvârşite în afara Bisericii Ortodoxe de către cei ce nu măr¬turisesc Învăţătura de credinţă ortodoxă constituie o problemă sensibilă şi foarte delicată. Asupra acestei teme s au formulat diferite răspunsuri şi opinii. Biserica Romano Catolică consideră Tainele săvârşite în afara spa¬ţiului ei spiritual ca fiind valide şi aceasta pentru că Săvârşitorul lor este Însuşi Hristos, şi nu preotul care administrează taina. Evident, şi orto¬docşii au aceeaşi opinie cu privire la Săvârşitorul Tainelor, însă la catolici se merge până la chiar substituirea lui Hristos cu persoana săvârşi¬torului văzut: Eu te botez…, Eu te confirm…, Eu te hirotonesc…, Şi în mod sigur, acest lucru este înţeles în sensul că episcopul sau preotul care săvârşeşte o taină lucrează in persona Cristi . Această teză se fondează pe doctrina Fer. Augustin, potrivit căruia o taină poate fi validă chiar şi în forma sa exterioară, fără ca preotul care o administrează să fie vrednic în faţa lui Dumnezeu. Pentru validitatea unei taine, nici credinţa şi nici vrednicia ministrului nu sunt absolut necesare. Tainele, chiar administrate de un ministru nedemn, aparţin Bisericii şi lui Dumnezeu. Potrivit Fer. Augustin, o persoană care se găseşte în pericolul de moarte şi este dispusă să primească Tainele Bisericii poate să le primească chiar şi din mâna unui eretic, şi Taina respectivă este validă şi conferă harul lui Dumnezeu . Pentru cei ce primesc Botezul sau Hirotonia săvârşite de schismatici sau eretici, exceptându se cazul de adevărată necesitate, Fer. Augustin afirmă că aceste Taine nefiind conferite în condiţii corecte şi licite, nu împărt㬺esc harul. Însă aceste Taine în aceeaşi opinie nu trebuie repetate atunci când cel care le a primit se întoarce la adevărata Biserică .
    În Biserica Ortodoxă nu există până azi o doctrină oficială şi precisă privind Tainele săvârşite în afara spaţiului ei spiritual. Sfinţii Părinţi au refuzat în principiu Tainele administrate de eretici şi de schisma¬tici , dar nu au ajuns la o formulare precisă cu privire la natura Tainelor celebrate în afara Bisericii. Biserica Ortodoxă, în toată istoria sa, cu privire la această problemă de a recunoaşte sau a nu recunoaşte tainele primite de cei ce nu fac parte din comuniunea ei a folosit principiul iconomiei sacra¬mentale care a permis uneori recunoaşterea, alteori respingerea Tai¬nelor primite deja de cei ce reveneau la sânul Bisericii. Aşa se face că Primul Sinod Ecumenic în canoanele sale 8 şi 19 a recunoscut Botezul şi Hiro¬tonia catarilor (adică novaţienilor), dar a refuzat pe cele ale pavli¬cienilor . Al Doilea Sinod Ecumenic în canonul al 7 lea împarte ereticii în cei care trebuie rebotezaţi şi în cei ce nu trebuie să fie rebotezaţi. În prima categorie intrau arieni, macedonişti, sabelieni, novaţieni, apoli¬narişti la care Si¬noadele V VI Trulan au adăugat nestorienii, pavli¬cie¬nii, apolinariştii, eu¬mo¬¬nienii, maniheii, severienii, quartodecimanii . În ca¬zurile de reprimire şi acceptare a Tainelor potrivit principiului enunţat mai sus, Biserica a reţinut uneori ca valide Tainele săvârşite în afara ei. Aşa se face că, între 1484 şi 1756, Biserica Greacă primea la sânul ei pe catolici şi protestanţi fără a-i reboteza. Din 1756 şi până la 1878 a recurs la practica rebotezării pentru cei care proveneau din rândurile catolicilor şi protestanţilor. După 1878, practica este variabilă. Biserica Ortodoxă Rusă până la 1667 nu recunoştea Botezul şi Hirotonia catolicilor şi nici protestanţilor. După acest an, practica se schimbă primind atât pe catolici, cât şi pe protestanţi fără rebotezare şi fără rehirotonire în cazul cleri¬cilor . Toate aceste oscilaţii de recunoaştere sau nu a Tainelor săvârşite în afara Bisericii au avut ca fundament principiul iconomiei sacramentale, potrivit căruia Biserica poate recunoaşte ca valide sau ca invalide tainele din afară, po¬trivit interesului propriu şi având în vedere continuu mân¬tuirea . Acest principiu al iconomiei reprezintă o libertate pentru Bise¬rică în comportamentul ei faţă de nonortodocşii care se reîntorc la sânul ei. Libertatea în practica iconomiei este însă limitată de anumite criterii: 1. săvârşirea canonică şi irepetabilitatea Tainelor în secţiunea nonortodoxă a celor care se reîntorc în sânul ortodoxiei când există o unitate de credinţă aproape corespondentă (spre exemplu: Botezul săvârşit în numele Sfintei Treimi şi credinţa în Ea; Hirotonia prin succesiune apostolică şi credinţa în harul divin); 2. libertatea de a recunoaşte sau nu o taină poate fi limitată şi de interesul superior al Bisericii care coincide cu mântuirea tuturor membrilor şi face mai puţine calcule cu privire la îmbogăţirea numărului acestora.
    Luând în considerare toate aceste afirmaţii, revenim la opiniile ex¬primate în segmentele precedente ale tratării noastre şi spunem că totuşi, Sfintele Taine sunt mijloace prin care omul intră în relaţie deplină şi normală cu Hristos. Şi din acest punct de vedere, nu există Taine în afara Bisericii: de fapt, Tainele primite în afară de ea nu pun omul în relaţie plină şi normală cu Hristos, adică cu harul divin. Dar, trebuie să spunem că în afară de relaţia sacramentală harismatică, deplină şi normală, între om şi Hristos pot fi posibile şi alte forme de relaţii. În acest caz, nu se pot contesta altor confesiuni creştine relaţiile lor cu Hristos, pentru că nu li se poate contesta credinţa în El. Aceştia nu pot fi judecaţi în acelaşi mod ca şi păgânii; de fapt, ei au o relaţie obiectivă cu Hristos şi această relaţie corespunde măsurii credinţei lor. Omul nu poate primi în general de la Hristos mai mult decât poate crede . În consecinţă, aşa zisele taine din afara Bisericii sunt simple rituri care nu realizează o relaţie normală şi plină cu Hristos, ci doar vorbesc de această relaţie. Nu se poate spune în mod cert ce anume primesc cei care sunt în afară de Bise¬rică. Dar în mod sigur se poate spune că aceste ceremonii nu sunt doar o formă goală de orice conţinut obiectiv, ci ele implică ceva ce poate consti¬tui în anumite cazuri mai mult, în altele mai puţin, fundamentul pentru să¬vârşirea lor şi pentru corecta relaţie ce se începe între omul singur şi Hristos .
    Recunoaşterea Tainelor săvârşite în afara Bisericii pentru cei care primindu le rămân mereu în aceeaşi comunitate eclezială duce în mod inevitabil la recunoaşterea reciprocă a bisericilor şi a comunităţilor ecle¬ziale şi deci, la recunoaşterea întregii comuniuni . Acest lucru nu poate duce decât la relativism religios şi la confuzie doctrinară şi eclezială. Asu¬pra acestei probleme o serie de teologi români au o opinie foarte radicală. Cităm aici doar pe teologul Petre Vintilescu care ne spune: „Dacă o Biserică nu se găseşte de un foarte mult timp în mod oficial în unire dogmatică cu cea Ortodoxă, atunci este exclusă de la orice recunoaştere de principiu. O recunoaştre teoretică din partea Bisericii Ortodoxe a Tainelor săvârşite în afara ei ar echivala pentru ea cu o renegare a propriei conştiinţe a infailibilităţii, ca Biserică ce a păstrat neîntrerupt adevărul revelat şi harul, şi ar însemna chiar şi o contradicţie la normele Bisericii vechi a cărei continuatoare a credinţei este“ . Teologii orto¬docşi din diaspora rusă sunt şi ei cam de aceeaşi părere: „Nicio iconomie pastorală nu poate vreodată să dea putere de Taină unui act care nu aparţine Bisericii; aceasta poate să recunoască ceea ce există în adevăr sau să nu recunoască, ea nu poate însă să schimbe natura actului. Tot aşa, este evident că ritualul primirii unui neortodox în Biserică nu poate nici el mai pe urmă să completeze şi să valideze actele anterioare incomplete… Noi ştim unde este Biserica, dar nu ne a fost dat să ju¬decăm şi să spunem unde nu este Biserica“ . Aceste afirmaţii confirmă ceea ce s a spus în Biserica primară, interesant, de un teolog al spaţiului occi¬dental: Sfântul Ciprian al Cartaginei, în afara Bisericii nu există mântuire . Este adevărat, azi datorită dialogului ecumenic, Occi¬dentul şi a reîntors faţa spre tradiţia patristică orientală recunoscând că linia pe care a mers a fost o cale sinuoasă şi riscantă pentru mijlocirea mân¬tuirii.
    În consecinţă, pretinsele Taine săvârşite în afara Bisericii reprezintă pentru Biserica Ortodoxă doar forme rituale ale relaţiei cu Hristos, pe care o au cei ce le au primit şi ele nu justifică în niciun caz intercomu¬niu¬nea drept instrument eficace pentru realizarea unităţii vizibile a Bi¬sericii.

    Intercomuniunea din perspectiva ortodoxă

    Aşa cum s a văzut din opiniile precedente, Biserica Ortodoxă nu crede în intercomuniune. Ea nu recunoaşte şi nici nu foloseşte acest termen în dialogul ecumenic, iar teologi ortodocşi au argumentat de fie¬care dată şi de ce Biserica are această atitudine.
    Termenul „intercomuniune“ a fost şi este folosit în special în întruni¬rile ecumenice la care iau parte şi ortodocşi. Acest termen ar însemna o liberă comuniune euharistică între biserici, deşi între ele nu există o deplină unitate. Motivele principale aduse pentru a justifica această opinie sunt, în primul rând, că unitatea de comuniune provine de la Hristos Însuşi, în care suntem cuprinşi şi uniţi toţi; şi 2. Euharistia este mijlocul de realizare a unităţii. Participând la ea, bisericile sunt pe drumul unităţii depline.
    Ortodocşii şi au arătat de fiecare dată dezacordul cu privire la această practică şi teorie pe motivul că acest termen, în primul rând, lipseşte din întreaga Tradiţie a Bisericii şi în al doilea rând, pentru că el este practic con¬tradictoriu Euharistiei însăşi. Termenul adecvat pentru a desemna faptul împărtăşirii este comuniune şi deja termenul de comunitate euha¬ristică este ceva ce se petrece în interiorul aceleiaşi biserici. Termenul de „intercomuniune“ presupune existenţa a unei certe divizări în Biserică care nu poate fi nici ignorată, nici tolerată în celebrarea euharistică. Inter¬comuniunea pare a însemna mai mult o invitaţie, potrivit ortodocşilor, la a tolera diviziunea, ceea ce implică şi aceasta un concept de înţelegere nu tocmai elevat fie a Bisericii, fie a Euharistiei . În viziunea ortodoxă cu privire la natura Bisericii, comuniunea este posibilă doar când credinţa apostolică poate fi deplin mărturisită împreună. Din punct de vedere orto¬dox, intercomuniunea nu este acelaşi lucru cu ospitalitatea euha¬ristică ce o practică în diferite circumstanţe diferite fracţiuni ale protestan¬tismului, pe motivul de cunoaştere reciprocă, dar pe propria lor responsa¬bilitate personală. Actualmente, Bisericile Ortodoxe nu sunt pregătite de a aproba o oarecare ospitalitate euharistică nici măcar ca pe o măsură a principiului iconomiei bisericeşti. În perspectiva orto¬doxă, deplina co¬muniune euharistică va fi posibilă în mod natural când va fi posibilă măr¬turisirea împreună a deplinătăţii credinţei apostolice .
    Intercomuniunea, în opinia celor ce o practică, se recomandă ca fiind o adevărată comuniune euharistică. În realitate, ea este o soluţie de com¬promis şi în toate artificială, care nu duce decât la pierderea ade¬văratei comuniuni cu Hristos a celor ce iau parte la un astfel de ospăţ euharistic. Şi aceasta pentru că acele grupări religioase care sunt prezente sau doresc să fie prezente în acest act al intercomuniunii nu vor fi nicio¬dată prezente în comuniunea totală şi adevărată, aşa cum se înţelege comuniunea euharistică . În acest caz, intercomuniunea apare golită de orice substan¬ţă şi semnificaţie, ca orice formalitate, pentru că cei ce apără interco¬muniunea rămân totdeauna divizaţi din punct de vedre al credinţei şi al identităţii lor ecleziale. De aici izvorăsc şi alte întrebări cu privire, spre exemplu, la existenţa unităţii care se poate realiza, referitor la identitatea gândirii şi reflexiei religioase şi teologice şi, nu în ultimul rând, la modul de mărturisire a credinţei. Suntem aici de acord cu părintele D. Stăniloae că nu poate cineva să fie în acelaşi timp în comuniunea în Hristos cu o parte şi în dezacord cu altă parte, nu se poate gândi cineva în cele mai importante puncte ale credinţei într un mod divers decât ceilalţi şi în acelaşi timp să fie cu ei în Acelaşi Hristos, sau nu poate fi cineva în Hristos cu cei ce, în multe alte cazuri, ei înşişi se gândesc într un mod diferit de el la Hristos .
    Potrivit Învăţăturii de credinţă ortodoxă, Euharistia nu este mijlocul sau instrumentul unităţii, ci încoronarea şi sigiliul acesteia. Aşa înţeleasă, comuniunea euharistică nu poate fi separată de mărturisirea de credinţă .
    Intercomuniunea practicată de bisericile protestante între ele şi între Biserica Protestantă şi cea Catolică sub forma ospitalităţii euharistice este o comuniune euharistică fără fundamentul credinţei, este o simplă co¬muniune formală care nu spune şi nu realizează nimic; concepţia gene¬rală a protestanţilor privind Tainele care, potrivit lor, nu transmit harul di¬vin, ci sunt doar semne ale promisiunii divine, asemenea Cuvântului Scripturii, este că tot aşa şi Euharistia, în particular, trebuie înţeleasă ca o simplă comemorare, anamneză a Cinei celei de Taină. În această pers¬pec¬tivă, pentru a practica adevărata intercomuniune fie ortodocşii, fie catolicii ar trebui să devină protestanţi . În concluzie, intercomuniunea se reprezin¬tă ca fiind aşa „o comuniune euharistică concomitentă cu o noncomu¬niune sau cu o noncomuniune conştientă şi voită în punctele esenţiale ale credinţei. Ştim bine în ce anume consistă noncomuniunea în cadrul acestei intercomuniuni, dar nu ştim nimic în ce ar consista comuniunea; şi nu vedem cum noncomuniunea putea fi suprafăcută în oarecare măsură a comuniunii, dat fiind că noi ştim în ce consistă comuniunea care s ar realiza prin intercomuniune“ .
    Acest lucru ne duce la concluzia că susţinătorii intercomuniunii nu iau în serios nici problemele care apar în acest sens şi nici comuniunea în credinţă, nici Euharistia în esenţa ei. Nu mai vorbim de faptul că Eu¬haristia este pusă în situaţia de fi considerată deasupra a tot complexul religios, fără a aprecia comuniunea în credinţă şi fără a explica cum poate Euharistia intercomunională să realizeze o unitate lipsind comuniunea de mărturisire a aceleiaşi credinţe .
    Din punct de vedere ortodox, intercomuniunea anticipată riscă de a izola Euharistia de întreaga viaţă eclezială, de Mărturisirea de credinţă, de orice stil de viaţă spirituală care o susţine. Ortodoxia nu poate accepta intercomuniunea pentru că în viziunea sa, Biserica este o unitate profund şi ontologic ancorată în Hristos şi Euharistia este mijlocul de a menţine această unitate şi nu poate fi coborâtă la un nivel psihologic, sociologic sau sentimental. Opoziţia ortodoxă cu privire la intercomuniune nu gene¬rează nici conservatorism bisericesc, nici o lipsă a dorinţei pentru unitatea creştină. Ea încearcă doar a apăra tocmai conceptul de adevărată unitate creştină care ar trebui să fie bazată pe mărturisirea aceleaşi credinţe şi pe aceeaşi gândire dogmatică. Refuzul ortodox trebuie interpretat evi¬dent ca un semn de respect pentru adevărata Euharistie. Deci, în opinia orto¬doxă, adevărata comuniune euharistică implică unitatea sau comuniu¬nea credinţei, convingerea că în Euharistie ne împărtăşim cu Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Fără împlinirea acestor condiţii, nu poate avea loc co¬muniunea. Biserica Ortodoxă este pentru comuniune euharistică reală, obiectivă care trebuie să fie precedată de comuniunea plină a credinţei ca expresie la toate actele creştinului.

  14. Despre împărtăşania clericilor cu ereticii, Canonul 46 Apostolic este categoric: ,,Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul care a primit ca valid botezul ori jertfa (Euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (2 CORINTENI 6,15). Faptul căci catolicismul este o erezie, rezultă şi din ENCICLICA PATRIARHILOR ORTODOCŞI DE LA 1848, către ortodocşii de pretutindeni, care este un răspuns categoric la apelul papal, din enciclica papei Pius al IX-lea către orientali în care se expune planul pontifical al papei, care voia să asigure romano-catolicismului supunerea ortodocşilor de mult vizată.În această enciclică se prezenta unirea cu Roma ca unica soluţie de a uşura pe orientali de sub jugul turcesc şi care va conduce la o propăşire religioasă, politică şi culturală a ortodocşilor. Enciclica ortodoxă respinge categoric apelul papal enumerând inovaţiile latine şi sitgmatizează ,,papismul” ca o erezie. Iată ce se spune în această enciclică la paragraful 8: ,,Papismul n-a încetat de a tulbura Biserica… trimiţând pretutindeni aşa numiţii misionari, oameni traficanţi de suflete, ,,înconjoară pământul şi marea ca să facă un prozelit”, să înşele pe vreunul dintre ortodocşi şi să strice învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, să falsifce prin adaos dumnezeiescul Simbol… să arate de prisos Botezul… inutilă împărtăşirea cu Potirul Testamentului şi câte alte inovaţii scolastice…toate pentru iubirea de stăpânire… Dar nu încetează până astăzi Papiştii să atace după obiceiul lor Ortodoxia, care le este zilnic mustrare vie înaintea ochilor ca unor apostaţi de la credinţa strămoşească” (Arhidiacon Dr. Ioan Floca – CANOANELE BISERICII ORTODOXE -note şi comentarii), ori de această enciclică trebuia să ştie şi Î.P.S. Nicolae al Banatului. Despre pacea cu ei este o iluzie. Greco-Catolicii au un dumnezeu – PROPRIETĂŢILE românilor ortodocşi. Ori câtă pace am face cu ei, ei nu vor renunţa la acest deziderat mizerabil. Cunosc acest fapt din proprie experienţă.

  15. Doamne ajuta si bun gasit, draga mea familie ortodoxa.
    Recomand calduros doamnei Cristina si nu numai, articolul” Complexele unora dintre preoţii de mir “(Ieroschimonah HRISTOSTOM), din Ortodoxmedia-opinii.
    Scumpa doamna, adevarul pe care biserica ortodoxa il marturiseste de 2000 de ani prin sangele martirilor nostri NU SE NEGOCIAZA.El a venit firesc, prin CUVANTUL SFANT al sf. ap. Andrei si nu prin negocieri la masa tratativelor, sau mai grav prin spada cruciatilor. Un bun roman stie ca respiratia marginala a epidermei sale se numeste ortodoxie si ca, in adn-ul sau e scris cu litere insangerate acest adevar.Un om inteligent spunea:”ortodoxia e ca limba romana: nu e nici facultativa, nici obligatorie. Ea pur si simplu ESTE!”.Istoria ne spune ca romanul este tolerant la toate, dar in clipa in care cineva atinge CHIPUL LUI DUMNEZEU din el-care este tocmai credinta noastra ortodoxa- atunci si numai atunci, spada lui sare singura din teaca.
    “Elasticitatea” poate fi buna la orice, dar nicidecum marturisirea ADEVARULUI.
    Doamne ajuta!

  16. LOCVACITATEA GRECO-CATOLICĂ A VATICANULUI TĂCUT

    Unirea cu catolicii nu poate fi anticipată emblematic
    prin exhibiţionismul unui mitropolit ortodox,
    care, la adânci bătrâneţi, a ajuns să creadă că
    Euharistia este egală, primăvara, cu borşul de urzici.
    (Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei şi Maramureşului – „Adevarul” 16/06/2008)

    Îmi propusesem, din mai multe motive, să nu scriu nimic despre evenimentul petrecut spre sfârşitul lunii trecute la Timişoara când, cu prilejul sfinţirii bisericii greco-catolice cu hramul „Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii”, la momentul împărtăşaniei, Mitropolitul ortodox al Banatului, Nicolae Corneanu a plecat din mijlocul credincioşilor şi a intrat în altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăşi. „Ca răspuns, Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în Romania, conform tradiţiei, i-a dat în mâna Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul cu Sângele Domnului din care Înalt Preasfinţia Sa Nicolae s-a împărtăşit singur”(cf. comunicatului Bisericii Greco-Catolice redactat de preotul Cristian Terheş, Purtător de cuvânt, sprijinit de d-l Bouleanu Vasile, asistent al Purtătorului de cuvânt). Nu am vrut să scriu nimic, în primul rând fiindcă respectivul „eveniment” stârnise destule comentarii şi analize la vremea respectivă, unele aspre, dar indiscutabil competente, altele intelectuale şi blond-rubicond-gongorice în bretele, cele mai multe lăutăreşti şi sentimentale după modelul-princeps al euforiei euharistice care i-a dat ghes mierosului Întâi Stătător din Banat să dea buzna la mâna permisivă a Nunţiului Papal. În al doilea rând pentru că apartenenţa fondatorului Gazetei de Transilvania, George Bariţiu (al cărui bunic şi tată au fost preoţi greco-catolici), el însuşi fiind format la Facultatea de Teologie din Blaj, mă invita – gândeam în sinea mea – la o minimă decenţă, dincolo de credinţa, de opiniile mele şi de memoria dureroasă a pământenilor din aceste locuri, despre care Nicolae Iorga spunea că „împotrivirea cea mai mare care se sfârşi cu biruinţă” faţă de unirea cu Roma de la 1701, „veni din partea braşovenilor” (vezi N. Iorga, „Sate şi preoţi din Ardeal”); după cum tot acestor locuri aparţine şi faimoasa polemică dintre Andrei Şaguna şi (din nou) „Gazeta de Transilvania” pe care, viitorul Mitropolit al Transilvaniei, o acuza pe la 1855 că slujeşte interesele greco-catolice în tendinţa manifestă de extindere a unirii cu Roma în Banat (vezi A. Şaguna, vol. I „Corespondenţa”, Cluj, 2005). Aşadar, acestea ar fi în scurt, motivele pentru care mi-am zis că ar fi mai nimerit în această problemă, să aştept cuviincios, până la pronunţarea Sinodului Bisericii Ortodoxe. N-au izbutit să-mi clintească această hotârâre nici măcar piţigăiala unor prieteni care îşi asumă competenţe dintre cele mai diverse (de la scrierile Sfinţilor Părinţi până la fotbalul euro-judeţean trecând frond şi pofticios printre telemea şi mici, taman la „doctrina” împărtăşaniei devălmaşe, ce şi-o justifică stuchindu-ne în faţă conceptul de “eclesiologie euharistică” de pe la începutul anilor ’60, concept aparţinând lui Nicolai Afanasiev, dar care, în epocă, a ajutat numai la deblocarea dialogului ecumenic între romano-catolici şi ortodocşi, nu şi la comuniunea euharistică) sau europenele mirări cotidiene ale unui fost ambasador la Vatican (vorba lui Caragiale, „nu că e frizer, da e galant”) cu mari lacune teologice în chestiuni de autocefalie. Până deunăzi când, hodoronc-tronc, mă trezesc cu un e-mail venit din partea „greco-catolica org.” prin care sunt înştiinţat că „aproximativ 500 de persoane – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, protestanţi şi neoprotestanţi – au participat sâmbătă seara, 14 iunie 2008, la un miting în Piaţa Operei din Timişoara pentru susţinerea IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Ortodox al Banatului, acuzat de mulţi din Biserica Ortodoxa Română că a săvârşit o “crimă” cerând să primească Trupul şi Sângele Domnului Cristos în cadrul unei Liturghii greco-catolice”. Recunosc că nu am avut până deunăzi nici un fel de contacte cu „greco-catolica org.” şi am fost curios să aflu mai multe. Astfel am putut constata o efervescentă şi neobosită lucrare desfăşurată pe un evantai policrom, de la sprijinirea relativismului doctrinar până la grija faţă de limba şi literatura română. În legătură cu gestul Mitropolitului Banatului suntem înştiinţaţi bunăoară că, „pentru cazuri particulare, motivate de întemeiate dispoziţii sufleteşti Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolica, respectă libertatea fraţilor ortodocşi de a se împărtăşi la Sfintele Liturghii greco-catolice”. Am fi curioşi totuşi, să aflăm pasajul vreunui tratat doctrinar-teologic romano-catolic, greco-catolic etc. care să facă vorbire în mod aplicat despre aceste „întemeiate dispoziţii sufleteşti”, eventual să le enumere şi să facă trimiterile scripturistice necesare! După câte ştie orice elev de seminar, Sfânta Împărtăşanie presupune în prealalbil, împărtăşirea în credinţă, adică mai pe limba tuturor, rostirea şi asumarea aceluiaş Crez. Or, după câte ştim, există încă unele deosebiri fundamentale ce duc, din perspectiva creştin-ortodocşilor (securişti, fireşte), până la avarierea raporturilor dintre persoanele Sfintei Treimi, ca să nu mai vorbim aici despre Împărtăşania propriu-zisă şi, vai, oroare! – din ce în ce mai uitata ei dimensiune mistică. Pentru creştinul-ortodox, Sfânta Taină a Împărtăşaniei este expresia cea mai înaltă a unităţii eclesiale deja existente, nu o etapă, un mijloc, un exerciţiu ori vreun tratament naturist spre împlinirea acestui deziderat. A ne împărtăşi liturgic din acelaşi Potir, dar a rămâne în continuare Biserici separate dogmatic şi canonic reprezintă o absurditate din punct de vedere teologic! Dar ce mai contează toate astea azi când, nu-i aşa, lumea a evoluat! Totuşi, cu smerită încăpăţânare credem în continuare că, în cazul de la Timişoara, avem de-a face cu o încălcare a AMBELOR norme doctrinar-canonice, atât ortodoxe cât şi romano-catolice. Mai mult decât atât, există încă din 1993, dacă nu mă înşel, nişte recomandări clare ale Vaticanului care interzic o aşa-numită „provocare la euharistie”, tocmai pentru a nu pune într-o situaţie delicată dialogul ecumenic între aşa-numitele „biserici surori”. Cu toate acestea, iată, de aproape o lună Vaticanul tace. Ar mai putea fi adus aici în discuţie şi un detaliu al gestului Mitropolitului Corneanu, cu implicaţii de natură să stupefieze odată în plus. Comunicatul greco-catolic ţine să sublinieze că: „Nunţiul Papal în Romania, conform tradiţiei, i-a dat în mâna Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Sfântul Trup”! Despre ce fel de tradiţie este vorba aici? Arhiereul îşi ia singur Sfânta Împărtăşanie arătând prin aceasta deplinătatea Harurilor din el, „darul cel mai mare şi mai desăvârşit din câte Haruri avem de la care ni se dă toată dăruirea şi luminarea şi aceasta este temelia, începătura, izvorul şi rădăcina bunei-cinstiri, şi pe Însuşi Hristos închipuieşte”(Sf. Simeon al Tesalonicului), dar şi autoritatea sa deplină în Biserica al cărei cap este Iisus Hristos. Or, luând Mitropolitul Corneanu din mâna Nunţiului Papal, „Sfântul Trup”, putem spune la rigoare că Vaticanul s-a pomenit hodoronc-tronc cu Mitropolia Banatului ca dioceză extinsă! În ciuda acestei „donaţii” sui-generis, Vaticanul continuă să tacă, neaducând la cunoştinţa credincioşilor săi din lumea largă, „minunea” ce s-a petrecut la Timişoara. Paradoxal, cu cât tăcerea Vaticanului se adânceşte, cu atât creşte disponibilitatea la comunicare a „greco-catolica org.”. Astfel, de pe acest site, mai putem lua cunoştinţă şi de profunda nemulţumire ce a stârnit-o reverenţa făcută de preşedintele ţării către Varlaam şi Dosoftei („ctititori ai limbii şi literaturii române moderne”) cu prilejul instalării la Iaşi a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Teofan, nesocotindu-se astfel meritele „continuatoare” în domeniu ale Şcolii Ardelene, în favoarea slavofililor kaghebişti B.O.R. Slavă Domnului, bieţii moldoveni recuperează astăzi eroic, dragii de ei, cu vârf şi îndesat, prin reprezentanţii lor cu studii la Sorbona, nemerniciile de ieri şi de azi ale „drept-credincioşilor-ortodocşi, vajnici apărători ai unei TTTTTradiţii clăpăuge” cum ţine să ne atragă atenţia un astfel de gălăgios truditor. Surprinzător însă, „greco-catolica org.” nu manifestă aceeaşi vigilenţă faţă de limba română atunci când d-l Paul Costin bunăoară, preşedintele Comunităţii Evreilor din Timişoara, susţinătoare a Mitropolitului Corneanu la mitingul din Piaţa Operei, declară despre acesta că „de mulţi ani a practicat ecumenismul în Banat, nu doar pe hârtie, ci şi în practică”… În sfârşit, să trecem. În general, modalităţile de interpretare ale limbii reprezintă o preocupare, ce-i drept nu mereu încununată de succes, pentru „greco.catolica org.”, care postează ambiţios pe prima pagină a site-ul său faimosul pasaj de la Matei 16, 18-19: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ legat va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ dezlegat va fi şi în ceruri”. În temeiul acestui fragment îşi întemeiază, desigur, pretenţia de a fi „Biserica lui Petru”, scăpând din vedere „minorul detaliu lingvistic” că Mântuitorul în pasajul de mai sus a spus, totuşi, Biserica mea şi nu Biserica ta!
    Din legitime convingeri Biserica Greco-Catolică devine foarte locvace atunci când are prilejul să amintească despre istoria ei de la anul 1948, sărind graţios peste începuturi. Deşi este evident o Biserică tânără, onestitatea te îndeamnă să începi istoria ei cu anul 1701 şi perioada premergătoare. Atunci, aproape fără voie istoria Transilvaniei te obligă să rememorezi abuzuri, şantaj, umilinţe, fals în documente, crime, prigoană, Bukow, peste 100 de locaşuri dărâmate cu tunul şi aşa mai departe. Desigur, acele vremuri nu se mai pot întoarce şi n-ar trebui să ne lăsăm copleşiţi astăzi de tristeţea lor. Dar, când în cazul Mitropolitului Nicolae Corneanu eşti nevoit să constaţi nu numai spiritul juvenil legitim ci şi ipocrizia şi locvacitatea greco-catolică a Vaticanului tăcut, îţi dai seama că spiritul de acum 300 de ani a rămas, din păcate, intact. Este şi motivul pentru care am „retrocedat” site-ului „greco-catolica org.” mesajul trimis deunăzi, cu rugămintea de a face uitată, cel puţin deocamdată, adresa electronică a subsemnatului.

    Răzvan Ionescu
    Gazeta de Transilvania (www.gtbv.ro)
    21-22 iunie 2008

  17. Da, probabil chiar ar merita preluat articolul ca postare de sine statatoare.

  18. Sunt licenţiată în teologie ortodoxă şi mă bucur că am putut urma această facultate, m-a ajutat f mult căci a fost din dorinţă sinceră, am văzut multe şi de multe ori m-am smintit dar ştiu că orice s-ar întâmpla şi oricât s-ar îndepărta ierarhii de adevăr, totuşi nu suntem singuri, mai există sfinţi care vor mărturisi cu viaţa lor adevărata credină ORTODOXIA.
    Am ascultat conferinta telefonica cu ips nicolae si sincer am impresia ca arhiereul lui Hristos nu realizeaza ca i s-a incredintat de catre Domnul şi Biserică misiunea de a fi ortodox oriunde şi în orice fel de condiţii. Emoţiile de care pomenea IPS sunt inerente in asemenea conditii, pt faptul că oamenii vor să se apropie, vor să comnunice, dar hai să îi ajutăm să le arătam comorile ortodoxiei, să le arătam calea propice pentru a ne apropia dar SĂ NU LE ARĂTĂM ASTA CUMINECÂNDU-NE CU EI, CU CEI CE AU PĂRĂSIT TRADIŢIA SF APOSTOLI,NU NE PUTEM ÎMPĂRTĂŞI CU CEI CE ASCULTĂ DE LOCŢIITORUL LUI HRISTOS. hai sa va relatez o întâmplare la care a fost prezent părintele Stăniloae, este vorba de o întrunire la care participau mai multe culte, şi părintele a fost întrebat ceva de genul: dacă Hristos este prezent sau ceva asemănător iar părintele parcă profetic a spus că nu este, din moment ce altcineva îi ţine locul, locţiitorul lui Hristos, papa. cand cineva ii ţine locul altcuiva este logic că acea persoană nu se află prezentă. Realizez acum că trebuie sa îi iubim pe toţi, să îi ajutăm pe cei rătăciţi să se întoarcă acasă……..cum?dacă arhiereii noştri se împărtăşesc cu ereticii, slujesc cu eretici, îi cheamă în sfintele noastre altare. să îi ajutăm, dar nu aşa…Trebuie ca şi noi, mirenii, cei ce alcătuim Sf Biserică a lui Hristos, să avem un cuvânt de spus, hai să ne adunăm şi să întrebăm pe mai marii noştri de care trebuie să ascultăm, ce trebuie să facem, hai să mergem la păstorul nostru, la patriarh să ne lămurească şi pe noi, dacă într-adevăr Sfinţii de demult şi hotărârile dogmatice sunt învechite, eu una cred şi ştiu că pe trupurile lor s-a ridicat frumuseţea ortodoxiei, dar hai să încercăm………..SE POATE SĂ ÎNTREBĂM SAU SUNTEM IAR ÎN EPOCA PERSECUŢIILOR?DE DATA ASTA MODERNE? TREBUIE SĂ ASCULTĂM DE MAI MARII NOŞTRI DAR NU ORICUM.aştept răspuns

  19. Pingback: Război întru Cuvânt » PACALEALA TRAGICA
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » PROBA INSELATORIEI!
  21. ce mai urmeaza acum?F multi ierrhi si preoti sunt cumenisti.ce ne facem? Unde ne vom duce?

  22. Sa asteptam cu rabdare si nadejde, Ada, ni se va arata curand si ce sa facem, credem si speram noi. Asteptam sa se mai limpezeasca putin apele.

  23. ma bucur mult cand vad ca mai sunt crestini care cauta ADEVARUL

  24. Pateric:” Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala.Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui: tu esti Agathon? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru.Iar el a zis: ei bine asa este. Si i-au zis lui: tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul? Iar el a zis :eu sunt. Au zis iarasi: tu esti Agathon ereticul ? Iar el a raspuns: nu sunt eretic. Si l-au rugat pe el, zicand: spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor:cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu.Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi”.Cu adevarat suntem rai si nu avem dragostea lui Hristos in noi, dar cum putem crede ca facandu-ne frate cu minciuna vom deveni mai iubitori de Dumnezeu .Sa urmam sfintilor care au rabdat batjocoriri si umilinte pentru Hristos ,insa cand a fost atacata dreapta credinta s-au facut sabie.

  25. Ce as putea sa mai adaug eu la cele scrise pana acum?!…nimic si nici nu vreau…Vreau,doar,sa stiti ca va sustin criticile la adresa IPS-lui,critici care apara,in acelasi timp Ortodoxia,mai bine spus,ADEVARUL… Ar fi bine sa le citeasca toti clericii Bisericii Ortodoxe,ca vazand aceste reactii din partea credinciosilor,sa nu-i mai arda nimanui sa cineze impreuna cu ereticii si cu cei “…ce ratacesc pe afara…”(cum bine a spus un frate mai sus).D-zeu sa va ajute in drumul vostru spre mantuire si sa nu uitati sa va si rugati pentru aproapele vostru…

  26. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Sinodul BOR retrage dreptul de semnatura IPS Nicolae Corneanu pe motiv de boala. CE DECLARA MITROPOLITUL CORNEANU: Starea de sanatate a mea este multumitoare
  27. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SCANDALUL SEMNATURII RETRASE A MITROPOLITULUI NICOLAE CORNEANU: 70 de intelectuali au semnat un protest fata de decizia Sinodului BOR si sustinatorii lui organizeaza mitinguri in fata Catedralei
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate