Marturiile icoanei – BUNAVESTIRE

14-03-2010 Sublinieri

Astăzi este începutul mântuirii noastre

şi arătarea tainei celei din veac;

Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face

şi Gavriil harul îl binevesteşte;

pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul,

Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:

Bucură-te cea plină de har,

Domnul este cu tine !

Pe cel de o fiinţă cu Tatăl

şi cu dumnezeiescul Duh,

pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu,

l-ai zămislit Curată,

cu venirea Prea Sfântului Duh,

spre înnoirea neamului omenesc

cea fără prihană!

(Troparul şi Condacul Bunei Vestiri)


Introducere

„Pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile şi cele aflătoare în lăuntrul veacurilor începutul existenţei. Căci încă dinainte de veacuri a fost cugetată şi rânduită unirea mărginitului şi a nemărginitului, a măsuratului şi a nemăsuratului, a Creatorului şi a creaturii, a stabilităţii şi a mişcării. Iar această taină s-a arătat în Hristos, Care S-a arătat în zilele mai de pe urmă, aducând prin ea împlinirea hotărârii de mai înainte a lui Dumnezeu.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsul 60 către Talasie)

Venirea lui Dumnezeu în lume şi între oameni prin Întruparea Fiului Său este chipul cel mai înalt al iubirii Preasfintei Treimi faţă de neamul omenesc. Dar şi omenirea a înaintat spre această unire cu Dumnezeu printr-o îndelungată pregătire sfinţitoare.

Multe veacuri au trecut în această progresivă purificare de toate căderile în păcat pentru ca umanitatea să rodească o făptură, a cărei voinţă să se unească în chip desăvârşit cu voia dumnezeiască în vederea realizării mântuirii, o fiinţă vrednică de a fi sălaş al Celui Preaînalt. Lanţul generaţiilor prezentat în Evanghelia după Luca (3, 23-38) reprezintă şi continuitatea nădejdii mântuirii şi a apropierii succesive de Dumnezeu a omenirii prin strămoşii după trup ai lui Hristos.

Maria, prunca de trei ani, rodul rugăciunii şi răbdării părinţilor ei înaintaţi în vârstă şi în sfinţenie – Drepţii Ioachim şi Ana, a fost oferită lui Dumnezeu cu toată inima şi mulţumirea pentru a sluji la templul Lui din Ierusalim. Prin vieţuirea ei sfântă, prin frumuseţea virtuţilor care îi împodobeau sufletul şi trupul, Curata Fecioară a agonisit în chip deplin harul lui Dumnezeu. Iar după 12 ani, „la plinirea vremii” Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu să-i aducă închinăciunea şi cea mai binecuvântată, îmbucurătoare şi dorită vestire din câte a primit vreodată neamul omenesc – Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.” (Luca 1, 28).

Arhanghelul Gavriil îi vesteşte „taina cea din veac ascunsă”, şi necuprinsă de vreo cugetare omenească sau îngerească. Iar răspunsul Preasfintei Fecioarei Maria „Fie mie după cuvântul tău.” (Luca 1, 38) face roditoare Buna Vestire a îngerului Şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14). Preacurata Fecioară se oferă pe ea însăşi nu doar cu trupul ci şi cu mintea, voinţa şi toate cele care dau măsura omului întreg, deplin, astfel încât rolul ei în iconomia Întrupării este unul activ şi lucrător.

Aşadar, minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu este lucrarea comună a tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi şi a Fecioarei Maria, astfel că Tatăl o umbreşte cu puterea Sa, Duhul pogoară peste ea, iar Fiul vine în trup omenesc prin voinţa şi credinţa Preacuratei Fecioare.

BUNA VESTIRE

Buna Vestire – în limba greacă Evanghelismos, în limba slavonă Blagoveştenie – a Întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost sărbătorită la 25 martie încă din prima jumătate a secolului al V-lea, odată cu generalizarea prăznuirii Naşterii Domnului la 25 decembrie. Deşi această precizare calendaristică nu a fost iniţial respectată în unele comunităţi locale şi pentru că situează în perioada Postului Mare un praznic în care creştinii îşi manifestă bucuria venirii în lume a Mântuitorului, la Sinodul Quinisext (II Trullan) din anul 692, Biserica a clarificat toate problemele de ordin liturgic. De atunci, Buna Vestire este sărbatorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica a rânduit dezlegare la peşte, în orice zi ar cădea aceasta.

Reprezentarea iconografică a Bunei Vestiri

Temeiuri scripturistice şi liturgice

„Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.  Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.” (Luca 1, 26-38)

Iconografia Bunei Vestiri se sprijină atât pe relatarea evanghelică propriu-zisă, purtând şi influenţa unor scrieri apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob şi cea a lui Pseudo-Matei (redactate la sfârşitul secolului al III-lea), cât şi pe interpretarea ei imnografică.

Strofele Acatistului şi Cântările de la Vecernia şi de la Utrenia Praznicului Bunei Vestiri sunt organizate sub forma unui dialog între Înger şi Fecioară marcat de tensiunea spirituală a alegerii care avea să aducă mântuirea omenirii.

De obicei, în reprezentările iconografice ale Bunei Vestiri se pune accentul pe unul din cele trei momente ale evenimentului:

– închinarea şi vestirea îngerului,

– temerile, mirarea şi reticenţa iniţială a Fecioarei Maria,

– consimţământul ei final.

  • „Trimis a fost din cer Gavriil arhanghelul, să binevestească Fecioarei zămislirea şi cugeta întru sine, de minune spăimântându-se: Cum Cel ce este necuprins întru cele de sus, din Fecioară va să Se nască? Cel ce are scaun cerul şi aşternutul picioarelor pământul, în pântece de fecioară încape. Spre care cei cu câte şase aripi şi cei cu ochi mulţi a privi nu pot, Acela numai prin cuvânt a Se întrupa dintr-însa a binevoit! Al lui Dumnezeu este cuvântul acesta.” ( Stihiră la Vecernia mare a Bunei Vestiri, glas 6)
  • „În cetatea Nazaret venind Gavriil, ţie cetăţii Împăratului Hristos celei însufleţite s-a închinat, strigând către tine: Bucură-te, binecuvântată, de Dumnezeu dăruită!” (Stihira a III-a de la Vecernia mică)
  • „Ce este chipul tău cel de foc? Lui Gavriil cea curată cu mirare a zis. Care este a ta dregătorie şi putere a cuvintelor”
  • „Strămoaşa mea, primind povaţa şarpelui, a fost îndepărtată de la desfătarea dumnezeiască. Pentru aceasta şi eu mă tem de închinarea ta cea neobişnuită, fiindu-mi frică de alunecare.” (Utrenie, Cântarea 3, 4)
  • „Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar eu acum vestesc ţie bucurie. Rămâne-vei întreagă şi vei naşte pe Domnul, pe Fiul Celui Preaînalt, Preacurată.” („Şi acum…” de la Litie, glas 2)
  • „Fără bărbat sunt şi cum voi naşte Fiu? Naştere fără sămânţă cine a văzut?” (Utrenie, Sedealna a III-a după Polieleu)
  • „Cel ce de toate este necuprins şi de toate nevăzut, cum putea Acesta să Se sălăşluiască în pântecele unei Fecioare, pe care Însuşi l-a zidit.” (Utrenie, Cântarea 5, 4)
  • „Cuvintele pe care mi le grăieşti, curată, a strigat iarăşi îngerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel adevărat, Care Se va întrupa din tine mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie.” (Cântarea 8, 5)
  • „Cauţi să ştii de la mine Fecioară chipul zămislirii tale. Dar acesta este de nespus. Ci Duhul Sfânt cu putere Lucrătoare, umbrindu-te pe tine, îl va săvârşi.”(Cântarea 3, 3)
  • „Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate, ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără prihană.” (Vecernia mare, Stihira a III-a).
  • „Te arăţi mie grăitor de adevăr, zis-a Fecioara. Căci vestitor de bucurie de obşte ai venit; încă sufletul mi-am curăţat cu Duhul, după cuvântul tău să-mi fie mie, să se sălăşluiască în mine Dumnezeu(…).” (Stihira a IV-a)

Compoziţia icoanei

  • Bolta cerească
  • Raza
  • Clădiri
  • Templul din Ierusalim
  • Tronul cu baldachin
  • Vălul roşu
  • Sfântul Arhanghel Gavriil
  • Fecioara Maria
  • Cutiuţa de lucru a Fecioarei

Persoane, sensuri şi simboluri ziditoare în icoana Bunei Vestiri

  • Bolta cerească, Raza

În partea superioară a icoanei, la mijloc, se află un semicerc delimitat cromatic în tonuri de gri-albăstrui, în degradé, reprezentare iconografică tradi-ţională a bolţii cereşti şi, totodată, a Sfintei Treimi, de unde izvorăşte o rază de lumină, simbol discret al harului Duhului Sfânt, care se îndreaptă spre capul Maicii Domnului.

Uneori în cadrul acestei raze, este reprezentat un cerc în care este redată silueta unui porumbel, ca marcă generică a Duhului Sfânt. Însă Duhul Sfânt, nevăzut în Fiinţa şi în Ipostasul Său, Se arată numai prin lucrările Sale în diferite chipuri: la Botez sub chipul porumbelului, la Schimbarea la Faţă „ca un nor”, la Cincizecime sub forma limbilor de foc. Porumbelul este, aşadar, doar unul din chipurile sub care Duhul Sfânt S-a arătat, şi numai într-un anumit moment al iconomiei divine, anume Botezului Domnului. Nu este specificat în relatarea evanghelică, chipul sub care Duhul Sfânt Se manifestă în momentul Bunei Vestiri, de aceea includerea în compoziţie a porumbelului este nejustificată şi forţată din punct de vedere teologic.

  • Arhanghelul Gavriil

Numele de Gavriil provine din ebraică însemnând „Dumnezeu este puternic”. În Proloagele de la Ohrida mai este tâlcuit şi ca „Omul-Dumnezeu”, sugestie a naturilor divină şi umană ale Celui care avea să Se nască din Preacurata Fecioară. Arhanghelul poartă tunică şi himation. Veşmintele sale par uşoare, aeriene, potrivite firii sale netrupeşti.

El se reprezintă venind din partea stângă într-o mişcare dinamică, fiind reprezentat ca şi cum tocmai ar fi coborât din cer, nu s-ar fi oprit încă din zbor, deşi stă pe pământ.

Picioarele sale sunt redate într-o fandare, într-o păşire enormă, menită să sugereze spontaneitatea pătrunderii sale în încăperea în care se afla Fecioara şi natura intempestivă a mesajului divin. Uneori o aripă este ridicată se află încă în cer, tot un simbol al mesagerului netrupesc. Acesta s-a transmis şi în slujbă, când diaconul (corespondent pământesc al îngerului, după tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur) repetă simbolic acest gest, ridicându-şi orarul cu mâna dreaptă, de fiecare dată când îi cheamă pe credincioşi la rugăciune. Dar, în vreme ce la Buna Vestire, zborul îngerului este din cer spre pământ, în slujba dumnezeiască, diaconul îi invită pe credincioşi să se înalţe împreună cu el în rugăciune.

În mâna stângă ţine un toiag, simbol al autorităţii dumnezeieşti în timp ce mâna dreaptă, cu o mişcare puternică se întinde către Fecioara Maria, binecuvântându-o. Gestul este şi reprezentarea iconografică a mesajului transmis.

Înfăţişarea lui este aceea a unui slujitor plin de râvnă, credincios în împlinirea misiunii pe care i-a încredinţat-o Stăpânul său.

Privirea ochilor săi mari şi gestul mâinii, reţinut şi respectuos, sunt îndreptate către Fecioara Maria. Expresia chipului este solemnă, bărbătească, dar smerită.

Înclinarea capului îngerului, pe de o parte arată faptul că el nu vorbeşte de la sine, ci este vestitorul voii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte indică statutul celei care prin al său răspuns avea să devină mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”.

  • Maica Domnului

Este reprezentată, fie aşezată, evidenţiind superioritatea ei asupra îngerului, fie stând în picioare, „parcă aşteptând porunca împăratului”, în faţa unui tron cu baldachin.
Veşmintele sale lungi îi lasă doar faţa, gâtul şi mâinile descoperite. Maforionul de culoare roşie simbolizează natura umană, pământescul, materia, în timp ce tunica albastră trimite simbolic către natura divină a Celui pe Care-L va primi şi purta în pântece. Pe fruntea şi umerii veşmântului Fecioarei se găsesc cele trei stele cu opt colţuri, simbolizând pururea fecioria Maicii Domnului (înainte, în timpul şi după Naşterea Domnului).

Îşi pleacă uşor capul către arhanghel într-o mişcare plină de graţie şi smerenie, însă chipul şi atitudinea ei exprimă, totodată mirare şi prudenţă. Fecioara Maria este reticentă şi nu primeşte deîndată minunata vestire din lumea cerească, ci pomeneşte numaidecît legea naturală: „Cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” Icoana redă acest aspect prin gestul mâinii ei, pe care o ţine în dreapta pieptului, cu palma întoarsă înafară, semn al uimirii şi al neacceptării.

Ea îşi îndreaptă mâna spre arhanghel, cerându-i răspuns la îndoielile care o asaltează, dar în acelaşi timp, plecându-şi capul, îşi exprimă supunerea şi consimţirea.

Prin aceasta se indică faptul că acceptarea Preacuratei Fecioare Maria nu este o consimţire pasivă, o resemnare, ci o supunere activă a sa faţă de voia lui Dumnezeu, o participare voluntară şi liberă a Maicii Domnului şi, prin persoana ei, a tuturor făpturilor la lucrarea mântuirii.

În mâna stângă ţine un fus ori, mai rar, un sul sau o batistă. Potrivit Tradiţiei ea ţesea din lână stacojie perdeaua Templului.

  • Templul şi baldachinul

Planul secund al icoanei sugerează prin câteva clădiri, oraşul Ierusalim, însă principala arhitectură a reprezentării semnifică ori casa în care locuia Fecioara la vremea vestirii Arhanghelului, ori simbolul Templului sau al Cortului sfânt, pentru că Maica Domnului avea să devină „templu al Dumnezeului cel viu”, iar stâlpul atât de proeminent al baldachinului în care şade trimite simbolic către „stâlpul şi temelia adevărului” care este Biserica.

  • Vălul roşu

Raza Sfântului Duh străbate, înainte de a ajunge deasupra creştetului Fecioarei, un văl roşu, purpuriu, care atârnă peste baldachinul tronului în care şade Fecioara. Departe de a însemna doar un acoperământ de felul celor care protejau de căldură locuinţele în vremea aceea, rostul acestui văl primeşte un înţeles aparte în contextul acestui eveniment. Este, de fapt acoperământul, adăpostul trupesc, pe care Fecioara Maria îl oferă Fiului lui Dumnezeu, după cum spune Sfântului Andrei Criteanul în Canonul cel Mare: „Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare..

Astfel, ţeserea purpurii pentru perdeaua templului din Ierusalim prefigurează şi indică urzirea lăuntrică a trupului lui Hristos ce se săvârşea în pântecele Fecioarei, prin lucrarea Duhului Sfânt, din momentul consimţirii acesteia, ea însăşi devenind prin aceasta templul viu şi lăcaşul de sălăşluire a Domnului Întrupat. Purpura simbolizează carnea, trupul omenesc pe care îl va lua Hristos din Fecioara. De aceea, purpura deţine un simbolism aparte în lumea bizantină. Împărătesele dădeau naştere pruncilor în camera purpurie a palatului, motiv pentru care aceştia erau numiţi „porfirogeneţi”.

  • Cutiuţa de lucru

La poalele scenei, pe pragul icoanei este strecurată un fel de cutie care nu este altceva decât cutia de lucru a Maicii Domnului. Prezenţa acestui obiect modest al universului casnic sugerează hărnicia sau, mai bine zis, trezvia lucrătoare a Preacuratei prin care se explică atitudinea duhovnicească a sa, în momentul întâlnirii cu Arhanghelul.

În toată asceza creştină a Părinţilor pustiei, rucodelia sau lucrul mâinilor are o deosebită importanţă prin faptul că întreţine starea de veghe, sporind virtutea trezviei care ascute discernământul duhovnicesc.

Inovaţii apusene ale reprezentării Bunei Vestiri

Scena se petrece în interior, fie că este vorba de un templu somptuos, fie de o încăpere obişnuită. Spaţiul, atunci când nu este înecat de revărsarea norilor şi a luminii, abundă în detaliile elementelor care îl compun. Preocuparea pentru redarea spaţialităţii, prin efectele covârşitoare de perspectivă şi clarobscur, elaborarea excesivă a planului secund şi a accesoriilor nesemnificative, devin subiectul principal al reprezentării transformând evenimentul într-o banală întâmplare. Întreaga vestire se întâmplă în coordonatele acestei lumi în care personajele sunt captive ca şi cum imanentul absoarbe, înghite, transcendentul.

Nimbul circular, simbol iconografic al sfinţeniei persoanelor, devine în pictura occidentală un element aproape material care se supune legilor perspectivei sau devine din ce în ce mai transparent, până la dipariţie, supranaturalul fiind sugerat prin diverse efecte luminoase, dar supuse şi ele legilor fizice ale lumii pământeşti.

Registrul superior este marcat de imaginea cerurilor deschise din a cărei nori putem zări, uneori, figura unui bătrânel (închipuind pe Dumnezeu – Tatăl) slobozind din mâini un porumbel (simbol permanentizat al Duhului Sfânt) care, ghidat de o rază de lumină, se îndreaptă vertiginos către creştetul Mariei. În unele reprezentări el este însoţit de un prunc miniatural purtând o cruce în spate – sugestie bizară a Întrupării – ceea ce nu face decât să sporească confuzia.

Norii sunt, deasemenea, populaţi de prunci (sau capete de prunci) înaripaţi urmărind cu interes evenimentul terestru sau presărând flori peste Fecioara Maria. Lumea fiinţelor angelice este supusă aici determinărilor temporale ale unei creşteri, dezvoltări şi maturizări specific umane, prin introducerea diferenţei de vârstă între aceşti prunci şi tânărul arhanghel. Potrivit învăţăturii ortodoxe, îngerii lui Dumnezeu, fiinţe inteligibile înaintate în cunoaşterea tainelor dumnezeieşti, nu pot fi reprezentaţi ca făpturi imature. Să ne amintim că iconografia ortodoxă îl înfăţişează chiar pe pruncul Hristos sub chipul unui om matur, sugerând prin aceasta desăvîrşirea Sa duhovnicească.

Arhanghelul Gavriil este înfăţişat în majoritatea cazurilor în ipostaza unui tânăr arătos, adeseori cam feminizat, fie îmbrăcat în veşmintele somptuoase ale vremii (artistului), fie pe jumătate dezbrăcat şi având aripi cu înfăţişari dintre cele mai bizare, imitând aripile unor specii de fluturi sau penajul păsărilor (gâscă, păun sau papagal). El poartă în mână, cel mai adesea, în locul sceptrului, un crin alb, ce  se vrea un simbol al purităţii Fecioarei Maria. Însă, absenţa sceptrului, diminuează rolul său esenţial în cadrul acestui eveniment, cel de mesager divin. Atitudinea sa este adesea curtenitoare, îngenuncherea teatrală în faţa Mariei lăsând dubii în privinţa caracterului extramundan al mesajului transmis.

Fecioara Maria este reprezentată ca o tânără frumoasă (după moda vremii) având în general, capul descoperit, cu buclele blonde răsfirate pe umeri. Ea ţine în mână o carte cu care este surprinsă de înger în momentul lecturii (aluzie la o tradiţie conform căreia în momentul Bunei Vestiri ea tocmai citea proorocia lui Isaia despre Întruparea lui Hristos), ipostază, se pare, mai îndrăgită occidentalilor decât cea a rucodeliei exprimată în icoana ortodoxă.

Fecioria Mariei apare mai mult ca virtute firească, simbolul unei flori trecătoare neavând puterea de a  sugera virtutea în perspectiva eternităţii. Acest „model ideal” de feminitate în care se împletesc emanciparea intelectuală, frumuseţea şi curăţia sufletească şi trupească, nu reuşeşte, totuşi să surprindă în esenţă, măreţia şi nobleţea fără seamăn a Maicii lui Dumnezeu, cea Pururea Fecioară. Ea nu apare ca „Eva cea nouă” prin care piere blestemul păcatului strămoşesc, ci se arată ca o tânără Evă cu vădite calităţi fizice şi spirituale la vederea căreia putem nutri sentimente de admiraţie dar care nu ne angajează neapărat într-un act de închinare şi rugă smerită.

Frământarea şi temerile, atitudinea de discernământ duhovnicesc la vederea îngerului, sunt străine Fecioarei din tabloul religios apusean, ea primind arătarea parcă fără să-şi exprime întrebările consemnate de Evanghelii. De cele mai multe ori, flatată de gestul arhanghelului, ea nu pare a pune la îndoiala originea arătării îngereşti. Atitudinea ei sugerează la extrem, fie respingerea totală, fie supunerea pasivă la voinţa divină care ia mai mult chipul unei porunci, nu a unei propuneri ce implică acordul omului, respectându-i libertatea. În reprezentarea religioasă catolică, lipsa de hotărâre şi supuşenia Mariei nu exprimă puterea şi determinarea celei care, prin cuvântul ei, L-a adus pe Dumnezeu pe pământ.

*

Minunea Întrupării mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu reprezintă începutul restaurării creaţiei din blestemul şi din moartea păcatului. Ea este prima minune a Mântuitorului Hristos, şi izvorul de înţelegeri duhovniceşti ale Proniei lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii. Sensul fundamental al evenimentului Întrupării Mântuitorului este sinergia (conlucrarea) lui Dumnezeu şi a făpturii Sale pentru mântuire, convergenţa între voia lui Dumnezeu şi mişcarea curată (de orice păcat) a firii omeneşti. Din clipa lui „Fie mie după cuvântul tău.” firea divină şi firea umană s-au unit ipostatic în Persoana lui Iisus Hristos, iar Preacurata Fecioară Maria fost curăţită de păcatul strămoşesc şi personal, şi a devenit Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu.

Lumina înţelegătoare a Praznicului Bunei Vestiri ne arată că această zi s-ar cuveni a fi numită drept adevărata zi a Femeii, iar icoana ei s-ar cuveni să se impună conştiinţei creştine ca supremă reprezentare a fecioriei, a feminităţii şi a maternităţii împlinite deplin în Maica Domnului.

Bibliografie selectivă

Preot Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2005

Sorin Dumitrescu, Buna Vestire – Model al timpului intensiv din icoane, curs Master 2006

Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sophia,2004

Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sophia, 2000

Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseţii, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1993

Michel Quenot, Învierea şi Icoana, Editura Christiana, Bucureşti, 1999

Egon Sendler, Icoana, chipul nevăzutului, Editura Sophia, Bucureşti, 2005

Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura

Sophia, 2003

Coordonatorul colecţiei Mărturiile icoanei: Arhimandrit Mihail Stanciu

Text şi concepţie grafică: Gina-Maria Pintilie

© 2010 – Sfânta Mănăstire Antim – Bucureşti


Categorii

Bunavestire, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Parintele Mihail Stanciu, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Marturiile icoanei – BUNAVESTIRE

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » BUNAVESTIRE – INCEPUTUL MANTUIRII NOASTRE
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » BUNAVESTIRE. Sfantul Teofan Zavoratul si singura bucurie adevarata
  3. Pingback: SCHIMBAREA LA FATA. Talcuirea amanuntita a Praznicului, de Mitropolitul Hierotheos Vlachos -
  4. Pingback: PREDICI AUDIO LA BUNAVESTIRE si la DUMINICA SFANTULUI IOAN SCARARUL ale IPS Bartolomeu Anania si Ierom. Dosoftei (Putna) -
  5. Pingback: BUNA VESTIRE. Predica Parintelui Sofian Boghiu -
  6. Pingback: Mirarea îngerilor | Dan Ghenea
  7. O prezentare clara a fiecarui registru ce alcatuieste aceasta icoana.
    Multumim Parintelui Mihail.

  8. Pingback: TAINA MANTUIRII si TAINA FARADELEGII IN VIATA NOASTRA. “Dumnezeu, cand se apropie de om, nu apare la televizor, nu face tam-tam, ci intr-o mare taina. Nimic nu ni se vesteste spectacular din partea lui Dumnezeu…” – PREDICA AUDIO a
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate