TAINA MANTUIRII si TAINA FARADELEGII IN VIATA NOASTRA. “Dumnezeu, cand se apropie de om, nu apare la televizor, nu face tam-tam, ci intr-o mare taina. Nimic nu ni se vesteste spectacular din partea lui Dumnezeu…” – PREDICA AUDIO a Arhim. Nichifor Horia la BUNAVESTIRE (2015)

(icoana de Gabriel Toma Chituc)

Predică la BUNA VESTIRE a Arhimandritului NICHIFOR HORIA la Măn. Miclăuşeni (Iaşi) – 25 martie 2015:

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, Amin.

Preacuvioasa Maica Stareta, Preacuviosi si Preacernici Parinti, iubiti credinciosi,

Atat maicile intr-o manastire, sau calugarii intr-o manastire, cat si cei care vin la manastire, credinciosii, cauta in acest locas, in biserica, mantuirea, intalnirea cu Dumnezeu. Chiar si atunci cand, probabil, nu inteleg ca pasii lor sunt purtati spre biserica de catre ingerul Domnului si poate cauta la manastire, doar un pic mai multa liniste, un pic de odihna din toata multimea grijilor si a presiunilor din lumea aceasta, chiar si atunci omul cauta, de fapt, pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu, care pot ramane si in mijlocul grijilor si in mijlocul durerilor pe care le are un om de dus pe acest pamant. In mod deosebit in manastire, omul cauta cum sa se mantuiasca, nu doar in sensul unui raspuns bun la judecata de dincolo, ci, inca de aici sa-L cunoasca pe Dumnezeu, sa slujeasca lui Dumnezeu si sa implineasca in viata sa cuvantul rugaciunii pe care il spune in fiecare zi: “faca-se voia Ta, Doamne!“. Si “faca-se voia Ta, Doamne!” – nu numai sa fac un lucru care stiu ca mi-a fost incredintat. Bunaoara, imi fac datoria ca preot, sau ca paraclisier, sau ca cel ce lucrez la prescuri si fac voia lui Dumnezeu atunci cand imi pazesc gandul meu de orice amagire, de orice indulcire vicleana a acestei lumi si imi gasesc in Dumnezeu odihna si bucuria fara amagire. Si, incetul cu incetul, invata omul sa aiba un dialog cu Dumnezeu si sa simta cum lucreaza Dumnezeu.

detaliu icoana de Dana Toma sursa: http://corinanegreanu.blogspot.ro/2013/04/atelier-mural-ii.html

Praznicul de astazi, care este hramul acestei manastiri, din Tropar intelegem ca poarta pecetea aceasta a inceputului mantuirii noastre. Asa spunem in Tropar:

“Astăzi este începătura mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu al Fecioarei Se face și Gavriil harul îl binevestește“

Inceputul mantuirii pentru ca, desi Dumnezeu a avut gandul de a-l mantui pe om, de a se apropia de om din veac, abia in intalnirea cu Sfanta Fecioara gaseste Dumnezeu un om caruia ii poate face aceasta propunere, caruia ii poate vadi planul Lui, un om care sa aibe curatia gandului si a inimii in stare sa poata purta un asemenea har, un om care sa poata sa pastreze aceasta taina in inima. Pentru ca vedem ca in Maica Domnului nu a fost graba, nelinistea de a spune oamenilor ce se petrece.

Ne inchipuim, iubiti credinciosi, ce fel va fi intampinat privirile, poate intrebatoare, ale dreptului Iosif, daca nu cumva mai mult decat atat. Nu stim daca Iosif va fi indraznit si cu intrebarea sa spuna ce se intampla, atunci cand a vazut ca se descoperea in ea a fi insarcinata. In Iosif se dadea o lupta, si spune Evanghelia ca, drept fiind, nu stia ce sa faca. Pe de-o parte citea in chipul celei ce-i fusese logodita, tanara fecioara, si nevinovatie, si curatie si delicatete si gingasie si, pe de alta parte, ceea ce vedea cu ochii, era de neinteles: ori va fi pacatuit, ori era o taina pe care n-o pricepea. Si, ca om, sigur se gandea ca fusese vreo scapare, vreo poticneala, fara sa inteleaga ce si cum. Si intelegem ca Iosif, si din priviri o va fi intreba ce se intampla. Ce putea sa-i spuna Maica Domnului? Nimic. Ce poate sa-i spuna, intelegand, nu avea cum sa nu inteleaga tulburarea lui Iosif. Se va fi rugand ca Domnul Insusi sa rezolve ceea ce era de nerezolvat omeneste: cum sa-i fi spus lui Iosif taina care se intampla? Omul sensibil duhovniceste intelege imediat tulburarea celuilalt, sau bucuria celuilalt, sau nelinistea celuilalt si Maica Domnului sigur a inteles tulburarea lui Iosif; si Dumnezeu mai mult decat ea. Si vedem ca Dumnezeu ii descopera lui Iosif, in vis, taina cea mare care se va fi petrecut. Iata, iubiti credinciosi, cat de aproape este Dumnezeu de gandurile noastre. Daca Dumnezeu S-a apropiat de Sfanta Fecioara, S-a apropiat pentru ca gandurile si inima ei erau curate.

De multe ori, cunoscand aversiunile lumii acesteia si nedreptatile lumii acesteia, nu mai suntem atenti la ceea ce vorbim, nici macar cu cei dragi noua, sotul cu sotia si cu copiii. Cuvinte de batjocura, cuvinte dure, cuvinte agresive, aparandu-ne nevoile sau drepturile. Sigur ca este greu sa spui [sa se infraneze de la vorbele “grele”, n.n.] unui om care munceste mult, unei femei de la tara cu sase-sapte copii si, de multe ori, si munca campului. E greu sa mai pui si aceasta presiune, dar se poate, si, nu numai ca se poate, dar ne este si mai usor sufleteste, launtric. Pana la urma, nici Maicii Domnului si nimanui nu-i va fi fost usor sa-si pazeasca aceasta curatie a gandului. Dar, atunci cand omul se uneste cu Dumnezeu si are aceasta pornire, are aceasta ravna, de a sluji lui Dumnezeu si a se curati de toata badarania noastra, atunci, intr-adevar este o biruinta. Nimic din lumea acesta nu se face fara efort, nimic nu se culege spontan, nu rasare de la sine daca nu este o munca care precede. Si, aceasta munca este cea pe care Evanghelia de astazi ne indeamna sa o cultivam, ca si noi sa avem o curatie a gandului si a cuvantului, sa nu mai badaranim atat de usor cu cuvantul, adeseori mintind, adeseori cautand, in mod egoist, pentru noi, “felia cea mai grasa din mamaliga“.

Iata, dar, ca Maica Domnului nu se apara pe sine si nu se justifica pe sine. Si unui asemenea om Dumnezeu i-a vestit planul sau. Vedem ca nu i-a impus Dumnezeu: “Iata, Eu am de gand sa fac asta si asta. Punct! Te-am ales, fii fericita, n-ai incotro“. Ci, Dumnezeu, pana la capat, lucreaza mantuirea impreuna cu omul.

Ingerul Gavriil se apropie de Maica Domnului cu aceste cuvinte care aveau sa o si tulbure:

“Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”.

Si Maica Domnului s-a tulburat, nu atat de vederea ingerului. Intelegem ca va fi avut inca si alte aratari ale ingerilor si un dialog launtric cu Dumnezeu. Sa nu credem, si sa nu credeti, iubiti credinciosi, ca in timpul acela ingerii vorbeau cu toti oamenii, sau ca si altii aveau asemenea aratari de ingeri. Nici macar Sfintei Elisabeta nu ne spune Evanghelistul ca va fi vazut aratare de inger, ci doar dreptului Zaharia. Aceste intalniri erau cu totusi si cu totul de exceptie, mari minuni ale lui Dumnezeu. Ele s-au petrecut atunci, se petrec si in zilele noastre, dar nu le gasim pomenite nici in Ziarul de Iasi, nici in Libertatea, nici pe ProTV, nicaieri, ci in taina inimii omului. Dumnezeu, cand se apropie de om, nu apare la televizor, nu face tam-tam, ci intr-o mare taina.

Iata cine a cunoscut ce se intampla atunci cand S-a nascut Fiul lui Dumnezeu. Au cunoscut mai-marii oraselor si satelor? Au cunoscut bieti pastori, care erau pe camp, au cunoscut cei care-L cautau pe Dumnezeu, magii, cei care citeau in stele, cautand sa inteleaga intelepciunea acestei lumi, si lor le descopera Dumnezeu intelepciunea cea adevarata, si cei care se pregatisera intr-o anume masura sa-L descopere pe Dumnezeu. Iata ca, pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu inseamna sa fii in aceasta asteptare, si aceasta tensiune launtrica. Nimic nu ni se vesteste spectacular, si nimic in piese [de teatru] din partea lui Dumnezeu, ci doar din partea oamenilor, si doar din partea dracului, care nu sta la usa si bate, ci da buzna in casa omului.

Asadar, nici atunci, aratarile ingerilor nu erau ceva obisnuit, dar Maica Domnului, putem spune, ca era obisnuita cu asemenea aratari de ingeri. Neobisnuita era insa aceasta urare:

“Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine“.

Asta deja era o veste nemaiauzita pentru om. Si ingerul ii spune:

“Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu…“

cuvinte in masura sa tulbure si mai mult.

Atunci cand ingerul ii vesteste lui Zaharia ca va avea un prunc, Zaharia se indoieste de spusa ingerului, se indoieste ca poate fi asa ceva cu putinta pentru ca era batran, pentru ca nu credea ca intr-adevar se poate implini asa ceva. Si ingerul il cearta, si il leaga:

Pentru ca te-ai indoit de aceste cuvinte pe care eu ti le spun de la Dumnezeu, iata, vei fi mut.

In oglinda putem vedea ca si Maica Domnului intreaba:

 dar “cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?“

Dar Maica Domnului nu se indoieste – aceasta este diferenta -, in timp ce Zaharia s-a indoit atunci de cuvantul ingerului. Si la el era cu neputina omeneste sa ramana Elisabeta insarcinata. Pana la batranetea lor fusese legata sa nu aibe copii. Si ingerul ii vesteste ca vor avea copil la batranetea lor, cand omeneste era cu neputinta, si Zaharia nu mai crede. Putem spune ca era descurajat de o asemenea asteptare lunga. Se indoieste de cuvantul lui Dumnezeu, si ingerul il cearta, si il leaga sa fie mut, si a ramas mut pana in ziua nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Alta mare minune! Acum, Maica Domnului aude cuvantul ingerului dar nu se indoieste ca se poate intampla aceasta, ci intreaba: cum poate fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?; cum voi putea eu sa fiu insarcinata? Si atunci ingerul ii vesteste, n-o cearta, caci in ea n-a fost gand de indoiala:

“Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”

In zamislirea Mantuitorului, in aceasta taina a Buneivestiri, intreaga Sfanta Treime o vedem lucratoare: puterea Celui Preaînalt te va umbri, Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine. Si, Cine se naste? Fiul lui Dumnezeu.

Iata ca taina se descopera in intregime Maicii Domnului, desi omeneste ea este de neinteles. Si, dupa aceea, ingerul ii vesteste Cine avea sa fie Cel ce se naste din ea, ca Imparatia Lui nu va avea sfarsit si ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Dar, Maica Domnului stia aceasta, Il cunoscuse pe Dumnezeu din experienta rugaciunii sale, din intalnirea launtrica cu Dumnezeu in inima sa. Si, inca, in acest moment, n-am fi putut spune ca este inceputul mantuirii noastre, daca n-ar urma ce a urmat, iubiti credinciosi, cand Maica Domnului, intelegand acestea, spune:

“Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“

Primeste in intregime lucrarea lui Dumnezeu, fara indoiala, fara griji, mai presus decat ceea ce era pentru ea. Omeneste trebuia sa stie cum avea sa se intample aceasta, la ce avea sa se astepte, dar atat si nimic mai mult. Numai ceea ce era esential a intrebat si atat i s-a descoperit. In continuare totul ramane o taina, cum se va implini nasterea, cum va naste, unde va naste. Lucruri pe care Maica Domnului le-a trait cu rabdare, o rabdare dusa intr-o incredintare deplina in fata lui Dumnezeu. Dar, esential, cuvintele cu care se incheie Evanghelia de astazi:

“Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“

Putem sa spunem, iubiti credinciosi, ca inceputul mantuirii noastre inseamna intalnirea intre initiativa si cuvantul lui Dumnezeu si intalnirea cu darul Maicii  Domnului, cu acest dar al omului Iisus in Maica Domnului.

Iata, asadar ca Dumnezeu in fiecare din noi asteapta in momentele noastre de criza, in momente de indoiala, in momente de marturisire ca, asemenea Maicii Domnului sa fim pregatiti si noi sa spunem: “Iată robul, iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ Atunci cand, poate, as scapa mai usor dintr-o situatie daca as da spaga undeva, sau as minti, sau as face lucruri de compromis pe care le-ar justifica constiinta mea, “ca toata lumea face asa“, atunci, daca inteleg ca voia Domnului este alta, si pot spune si eu acest cuvant, atunci incepe sa se infiripe si cu mine o taina. Nu aceeasi taina ca la Maica Domnului – aceea a fost una, o data in istorie – dar Dumnezeu lucreaza cu fiecare dintre noi taina mantuirii sale.

Iata ca in fata unui asemenea eveniment, adanc, unic in istorie, ar fi putut sa se indoiasca Maica Domnului, sa se intrebe mai mult: “dar mai lasa-ma sa ma gandesc“, “dar poate nu sunt pregatita pentru asa ceva“, “dar poate voi fi ucisa cu pietre“, “dar oare va intelege Iosif sau nu?“, ” dar de unde stiu eu ca e chiar asa cum zici tu?“. Nimic din toate acestea! Nici o zabava! Nici o zabava, cand e vorba de voia lui Dumnezeu! Si, in aceasta intalnire incepe lucrarea de mantuire a lui Dumnezeu, nu doar a ei, nu doar a neamului, ci a lumii intregi.

Dar, iubiti credinciosi, si intre noi, orice biruinta pe care omul o are asupra pacatului se repercuteaza nu numai asupra lui, asupra neamului lui, ci si asupra omenirii intregi. Nu vedem noi ca ne bucuram de sfintii care au invins minciuna lumii acesteia, le sarutam moastele si ne incarcam cu putere?; se intampla minuni la moastele lor. Niciunul dintre noi, oricat de mincinosi si de pacatosi am fi, sa nu ne gandim ca vreun sfant va spune vr-o data: sa lipsesti de la mine, pleaca de aicea. Ci credem ca se vede inclinarea noastra spre adevar, spre bine, un pic, atat cat este, atunci cand ne inchinam la moastele Sfintei Parascheva sau in alta parte. De am putea sa ducem mai departe si sa marim acea graunta de credinta cu care ne ducem sa ne inchinam la ei!

Asadar, orice bine pe care il lucreaza omul in viata se repercuteaza asupra lumii intregi. De aceea judecata va fi nu doar ca eu m-am despartit de Dumnezeu, ci ca prin acea despartire au avut de suferit poate, si copilul, si vecinii, si multi altii impreuna cu mine. Pentru ca omul despartit de Dumnezeu este tulburat de pofte si de dorinte care-l stapanesc, si de multe naluciri ale lumii acesteia si, in aceasta tulburare ii chinuie pe cei din jur. Sa ne gandim, dus putin la extrem, cat de grea este viata intr-o famile cand unul dintre soti este betiv, este cuprins de patima aceasta, este o cruce de negandit, este aproape o farama de iad pe care acea familie o duce zi de zi, incercand sa ascunda acea rusine de oameni sau s-o duca cat mai decent, cat mai omeneste cu putinta; sau atunci, cand in familie sunt alte pacate de rusine. Invers, cand in acea familie toti traiesc intr-o armonie, intr-o dragoste adevarata, acei copii vor duce mai departe echilibrul si puterea pe care le-au dobandit.

De aceea, intelegem ca alegerea noastra inseamna nu numai vindecare launtrica pentru noi insine, ci si pentru toti cei ce intra in relatie cu noi, aici, in aceasta lume, dar si dupa pristavirea noastra, dupa trecerea noastra la Domnul. Gandul si rugaciunea noastra raman lucratoare. Daca eu in timpul vietii ma rog ca tot omul sa-L cunoasca pe Dumnezeu, ma rog pentru iertarea pacatelor intr-o familie, toate acestea vor fi lucratoare in continuare.

Asadar, iubiti credinciosi, ne aflam in fata acestei taine, pe care Dumnezeu a lucrat-o in lume, dar aceasta taina a mantuirii se lucreaza in continuare. Se lucreaza, din pacate, si o taina a faradelegii, o taina a minciunii, o taina in care desi, iata, dupa ani de comunism, cand ni s-a tesut o ideologie [ateista], cum ca nu este Dumnezeu, ca nu trebuie sa ne gandim la niciun fel de spiritualitate, acum, celelalte ne apar ca fiind, le acceptam, dar le traim diluate, le traim impartite cu pacatul. Il lasam si pe Dumnezeu la locul lui, dar spunem “da” si avortului si homosexualitatii, si furtului, si minciunii, atunci cand ele sunt tesute in asa fel incat sa para cosmetizate dincolo de slutenia lor. Si e normal ca tinerii si copiii ce cresc intr-un asemenea mediu sa fie bulversati, sa nu mai inteleaga nimic, sa nu mai stie sa deosebeasca adevarul de minciuna. Cine le mai poate spune astazi? Voi, parintii, si noi, cei pe care Dumnezeu ne-a numit la Sfintele Altare sa fim marturisitori ai tainei adevarului, ai tainei mantuirii pe pamant. Intelegem ca pana la sfarsitul veacurilor, taina mantuirii va lucra cu putere, dar si taina faradelegii isi tese planurile ei, si cursele ei.

Sa ne rugam Maicii Domnului sa ne dea si noua intelepciunea sa ne aflam lucratori ai tainei mantuirii si sa fim impreuna cu Dumnezeu lucratori pe cale, astfel incat si in lumea aceasta, si in cealalta, sa ne trezim aproape de Dumnezeu, intelegand planul lui Dumnezeu si spunand precum Maica Domnului: “Iata roaba Domnului“.

O numim pe Maica Domnului “cea pururea fericita“, desi nu a avut desfatarile acestei lumi, nu si-a facut vacante pe Coasta de Azur, nici la Acapulco, nici altceva din ceea ce-si doreste lumea de astazi, nu a avut bogatiile acestei lumi, dar fericirea omului unit cu Dumnezeu este mai presus de orice placere a lumii acesteia. Sufletul impacat, sufletul care si-a pus nadejdea pana la capat in Dumnezeu, este de nebiruit in aceasta lume. Nici o stihie a lumii, nici o putere vrajmasa a intunericului acestei lumi nu are putere aspura lui. Din contra, acel suflet este cel care ii va intari pe cei din jur.

De aceea, Maica Domnului ne este noua in Biserica putere, si ne rugam ei ca sa ne intareasca, si sa ne ajute cu mangaierea sa, si cu intelepciunea si intelegerea dreapta pe care o are. Astfel sa inaltam rugaciuni Maicii Domnului si sa ne rugam ca sa putem si noi, cu intelepciune, asemenea ei, sa evitam cursele acestei lumi, sa spunem “da” lui Dumnezeu, si noi, si cei dragi, si toti cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu, sa ne imbogatim in intalnirea cu El, si sa ne bucuram de tainele care le lucreaza Dumnezeu pe pamant. Amin!

Sa va ajute Dumnezeu, dragi credinciosi, sa pastram bucuria acestui praznic si sa o ducem la casele noastre. Amin!”

Legaturi: