Nasterea unui sfant in imparatia vesnica: Fericitul Batran Selafiil din Siberia. “SUNT VREMURI DE MARTURISIRE. SA NU PRIMITI SA FITI AI ALTCUIVA!”

“Acum nu mai e timp… Nici de zidiri, nici de cupole, nici de iluzii. Iluzia cea mai mare e ca Biserica trăieşte un triumf, căci Evanghelia se propovăduieşte azi pretutindeni, pretutindeni. Acum e timpul călătoriei spre înlăuntru…”

“Fratele nostru drag!

Este un răstimp mult prea îndelungat de când nu ti-am dat – şi nu v-am mai dat – un semn de viaţă, pentru a mai nădăjdui intr-o grabnica iertare din partea voastră. Si totuşi… Nădăjduiesc ca ne vei ierta căci în cele de mai jos vei afla câte ceva despre vieţuirea noastră aici şi despre cele pe care Domnul, în nepătrunsa Lui iconomie ni le-a rânduit. In ziua prăznuirii pe stil vechi a Sfântului Ioan Botezătorul, 20 ianuarie deci pe noul calendar, Selafiil, Batiushka nostru cel scump, făclia vieţuirii noastre monahiceşti, mijlocitorul nostru înaintea tronului Dreptului Judecător, s-a născut în cer.

Cu o zi înainte am prăznuit toţi cu bucurie multa, veseli şi zburdalnici aşa cum, vai, am rămas de când ne ştim, Praznicul Bobotezei, pe 19 ianuarie, când este şi ziua de naştere a lui batiushka A. Batiushka V. a slujit, iar eu, cu doftoraşul cel iubit al nostru, am slujit strana, la cantare. Batiushka Selafiil, cu un chip îngeresc, luminat de o lumina cereasca, a şezut în strana stăreţească şi a ascultat slujba în toata vremea cu atenţie, rugându-se fierbinte. La sfârşit, Batiushka s-a împărtăşit iar mai apoi am purces cu toţii la săvârşirea slujbei Aghiazmei celei Mari. Aici a slujit şi Batiushka. Glasul sau era mai apăsat şi mai grav, figura sa luminoasă şi gânditoare. L-am întrebat de câteva ori ceva, dar nu ne-a răspuns, mintea să era în alt loc. Noi n-am spus nimic. Seara, ne-a chemat pe toţi la ceai, parca vrând să ne anunţe ceva. Mi-a spus să iau hârtie şi toc, să stenografiez, ca si-n alte dăţi, cele ce le va zice. Ne-a cerut să ne aşezăm pe scaunele şi să sorbim adânc câte o gura de ceai.

A ridicat ochii spre noi, ochii săi de un albastru adânc, curat şi senin ca cerul Sfintei Rusii. Şi ne-a spus:

“Dragii Bunelului, dragi, inima mea dulce, promiteţi-mi ca nu veţi plânge de cele ce va vi le voi spune”.

Si i-am promis.

Dar mai apoi a îngheţat sângele în noi când am auzit acestea:

“Preadulcele Iisus, Domnul nostru, mi-a dat, aşa, intr-un fel, un răvaş. Nu e un răvaş scris, ci unul pe care mintea intr-o clipita îl înţelege şi inima îl primeşte cu mulţumire multa. Pregătiţi-mi cele de îngropăciune, căci eu, mâine, în zorii zilei plec de la voi. Dar nu vă voi lasa orfani. Voi veţi mai sta aici tot Postul Sfintelor Paşti, veţi face Învierea şi apoi Domnul vă va trimite tot ceea ce va e de folos şi vă va călăuzi. Eu mă duc. Am… nu ştiu nici eu exact, adăugă cu un zâmbet delicat, cred ca am 97 de ani. E mult, mult prea mult. Sunt cu o mana paralizata şi de-abia mă mişc. Ochii mei sunt pe jumătate înceţoşaţi. Dar niciodată nu mi-a părut rău ca I-am slujit ca monah, apoi ca preot şi schimonah, Preadulcelui Domn, Iisus. Mă cheamă acum la El şi mi-e dor, tare mi-e dor de El aşa cum mi-a fost dor o viaţă întreagă şi a ars în piept biată mea inima de dorul Lui. Să-L vad, să-I ud cu lacrimi picioarele Sale, să-I mulţumesc ca m-a învrednicit să mă numesc fiu al Lui, adică monah. Nu este nume mai dulce, copii mei decât acest nume, “monah”. Să-I mulţumiţi Domnului ca v-a învrednicit să va numiţi aşa. Si oriunde veţi fi, în orişice ispite va veţi afla, căzuţi sau ridicaţi, încovoiaţi de greutatea Crucii sau călcând cu picioare vesele, săltând de bucurie, să nu uitaţi ca purtaţi pe umeri sfânta schima monahiceasca: paramanul, pecetea ca sunteţi din oastea Împăratului. Sfânta schima e înscrisă în voi, e semnul ca sunteţi ai Lui, din garda cea de aproape a Lui. Să nu-L trădaţi, să nu-L părăsiţi, căci vremurile sunt grele. Sunt vremuri de mărturisire şi abia au început, chiar daca voi nu cuprindeţi intru totul aceasta. Ţineti în minte numai aceasta: sunteţi ai Lui. Nu ai lui antihrist care cearcă deja să pregătească lumea pentru pecetluire… Sa nu primiţi să fiţi ai altcuiva. El, Domnul Iisus nu vă va lăsa şi vă va răsplăti după măsura credincioşiei voastre.

Atât acum. Toate cele ce vi le-am spus în cursul vremii, nădăjduiesc că vi le veţi reaminti, puţin câte puţin, şi vor lucra în voi. Sa nu plângeţi. Eu mi-am plinit alergarea cu prisosinţă, alergând în curţile Domnului, să-I slujesc, eu, nevrednicul. Dar ştiu eu daca Ii vor place Domnului toate cele ce le-am plinit în viaţă aceasta? Nu mă va judeca prea aspru ca am trăit atât şi am plinit puţin, aşa puţin?…

Mă duc la fraţii mei, la iubiţii mei fraţi… Mă aşteaptă şi Iura, şi Timotei… Iubiţii mei fraţi. Să le scrieţi când şi cum puteţi la nepoţeii mei scumpi. N-am apucat sa-i strâng în braţe ca pe voi. Dar inima mea îi îmbrăţişează şi din cer le voi urmări paşii.

Piotr, dragul bunelului, inima mea dulce, zboară, zboară ca un cocor, pe cerul pe care ai început, pe cărarea ce o ai luat.  Piotr, să nu plângi. Să nu plângi. Dacă ţi-e dor de bunelul tău, cheamă-mă în rugăciuni. Voi veni îndată. Bunelul, ştii, aşa ti-am spus odată, întotdeauna le răspunde când nepoţeii lui ii trimit o scrisoare. Te iubeşte bunelul, dar toţi ne ducem odată şi odată, copile. Toţi.

Batiushka A., Domnul vă va călăuzi ca şi până acum, nicicând să nu deznădăjduiţi. În ştiinţa doftoricească să învăţaţi bine, pentru ca şi Părintele nostru sfânt Luca a fost un doftor bun.

Dumnezeu să va binecuvânteze pe toţi”.

Si Batiushka a însemnat văzduhul în cele patru zări, ca în fiece seară. Ne-a cerut apoi tuturor să venim sa-i dam sărutul de pace şi si-a cerut iertare de la fiecare. Apoi s-a retras în chiliuţa lui…

Noi am rămas muţi de uimire, cu lacrimi curgând şuvoaie din ochi… Apoi Batiushka, obosit s-a întins în pat, si-a aprins candela, rugând îndată pe Batiushka V. să stea lângă el şi sa-i citească Canonul de ieşire al sufletului şi Paraclisul Maicii Domnului. Prin uşa crăpată priveam şi noi. Încet, Batiushka rotea şiragul de metanii intre mâinile sale sfinţite, ascultând totdată cu ochii închişi.

Era ora 2 dimineaţă…

Batiushka încă respira, şezând cu ochii închişi dar nu mai învârtea metaniile. Părea ca murmura ceva, dar nu înţelegeam decât “Gospodi”. Varsanufie l-a întrebat daca mai doreşte ceva, Batiushka Selafiil nerăspunzând nimic. Mâinile sale erau calde, am venit atunci toţi şi ne-am ghemuit la picioarele patului, nevrând parca sa-l lăsăm să plece. Batiushka V. a început să citească în rusa/slavona canonul Miezonopticii, simţind ca Batiushka nu vrea ca noi să ratam Miezonoptica.

La versetul “Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă…” am auzit un suspin uşor.

Sufletul Bunelului zburase la cer uşor, ca o pasăre, delicat, aşa cum trăise de fapt întreaga să viaţă pământească.

L-am prohodit a treia zi, după monahiceasca rânduială, într-un loc deschis în pădure, nu departe de schit, unde ii plăcea să se retragă cu noi şi unde ne-a spus odată c-ar vrea să fie îngropat, să aibă deasupra foşnetul brazilor siberieni… Durerea noastră e omeneşte, mare.

Am nădejde ca, după o vreme nu prea lunga, să îţi scriem.

Acum primeşte îmbrăţişările mele, şi ale noastre, ale celor 3, acum, părinţi siberieni rămaşi orfani.

Cu dragoste,

4 februarie 2007

P.S. Preasfinţitul a venit imediat a doua zi şi a pus metanie lui Batiuhska. Dar a crezut ca dorinţa Bătrânului n-ar fi fost să aibă parte de o înmormântare arhiereasca. Aşa ca n-a venit la înmormântare. Am aflat ca Patriarhul Alexei, când a auzit de la Stăpânul, la telefon, ca Părintele Selafiil s-a născut în cer, a început să plângă”.

***

Alte cuvinte ale parintelui Selafiil:

29 august 2005

“Părintele Selafiil, la rugămintea unui părinte stareţ din eparhie, a ţinut un cuvânt la obştile a trei mănăstiri de maici de aici, în total vreo doua sute de maici. Bătrânul a vorbit senin, limpede, cu multa nădejde, cu dăruire şi cu inima milosârdă. Despre linia dreapta în care am intrat, în alergarea noastră prin veşnicie. Despre perioada Parusiacă, Eshatologica în care Bătrânul spune ca trăim, suferim şi nădăjduim... Acum nu mai e timp… Nici de zidiri, nici de cupole, nici de iluzii. Iluzia cea mai mare e ca Biserica trăieşte un triumf, căci Evanghelia se propovăduieşte azi pretutindeni, pretutindeni. Acum e timpul călătoriei spre înlăuntru…

Iartă, frate iubite, dar ne-a impresionat şi pe noi cuvântul Bătrânului care a amintit mult de SF. LUCA, de SF. SERAFIM al Viriţei, de Sf. Kucsa din Odessa pe care i-a cunoscut cândva şi care au vorbit responsabil despre vremurile acestea. Când apostazia îmbracă haina de sărbătoare…

Cu multa dragoste, parintii din Siberia”.

***

31 august 2005

“Frăţioare!

(…) Mergând în Niva noastră spre schit, Bătrânul m-a rugat sa-ţi scriu ţie cele ce urmează:

“Scrie-i fratelui să nu se smintească, întrucât acum a venit vremea mărturisirii. Ce naivi pot fi chiar unii preoţi care cred ca totul este o veselie şi o glorie a Bisericii în societate. Acum e vremea ca vrăjmaşii omului să fie chiar casnicii lui... Cum adică excludere din monahism? Se poate aşa ceva? Numai singur insa nu poţi să fii ferit de ispite, mai cu seama de cele sufleteşti, care sunt cele mai pustiitoare. Am trecut şi eu prin asta.”

Aşa, cam atât, iubite frate, că suntem tulburaţi şi cam mâhniţi.

In rest…TOAMNA a venit, foşnind din frunzele-i roşcâte şi bătrânicioase.

Cu bucurie şi nădejde, totuşi, parintii din Siberia”.

(Nota: Ilustratiile nu il reprezinta pe parintele Selafiil, cu care nu detinem si nu am gasit nicio fotografie)

Partile anterioare (unde gasiti si despre cine a fost Batranul Selafiil din Siberia – diferit de Staretul Selafiil de la Noul Neamt):