NOUL MATERIC (II). Alte “cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte”: SFÂNTA PELAGHIA, marea desfrânată pocăită, CUVIOASA ISIDORA CEA “NEBUNĂ” și VĂDUVA care se ruga cu lacrimi împotriva aprinderilor trupești

26-04-2018 Sublinieri

Vedeti si:

***

Despre Sfânta Pelaghia [prăznuită la 8 octombrie]

A fost odată un monah pe nume Nonnus, care pe vremea domniei împăratului Teodosie cel Mare [a domnit între anii 379 şi 395] a fost hirotonit de Patriarhul Flavian al Antiohiei episcop. Nu la multe zile după hirotonisire a venit în Antiohia spre a se înfăţişa Patri­arhului alături de alţi episcopi; şi în vremea ace­ea s-a întâmplat acolo ceva minunat. Intr-o zi de sâmbătă aşadar acest episcop a avut o vedenie:

Pe când mă aflam în capul Sfintei Mese [la dumnezeiasca Liturghie], o porumbiţă plină de noroi a venit zburând deasupra mea mult timp, până ce am încheiat rugăciunea pentru catehumeni. La ieşirea catehumenilor[în momentul când se spune „Cei chemaţi, ieşiţi…”] s-a făcut deîndată nevăzută. Totuşi, după rugăciunea credincioşilor şi după încheierea Aducerii-înainte, porumbiţa cea plină de noroi a venit iarăşi să zboare deasu­pra mea; atunci mi-am întins mâna, am prins-o şi am aruncat-o în vasul cu apă din curtea bise­ricii; după ce şi-a lepădat toată murdăria în apă, s-a ridicat albă ca zăpada şi, zburând de câteva ori în jurul meu, a plecat. Ridicându-mi privirea, am văzut cum se îndepărta în înaltul cerului, pâ­nă a dispărut din faţa ochilor mei.”

Episcopul a povestit vedenia avută diaconu­lui, zicând: „Domnul le va rândui pe toate spre folosul nostru.” Dimineaţa a venit la Patriarh îm­preună cu alţi episcopi, iar la vremea săvârşirii dumnezeieştii Liturghii au luat şi ei parte. Du­pă citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul a trimis după Nonnus – Episcopul de Heliopolis, despre care am amintit -, cerându-i să ţină un cuvânt de învăţătură în faţa poporului; şi deschizându-şi gura a predicat cu glasul său simplu, pentru că nu urmase nici o şcoală, nici măcar pe cea pri­mară; cuvântul său de învăţătură a fost despre Infricoşătoarea Judecată dinaintea Tronului lui Hristos din ştiinţa dobândită pe lângă Părinţii unde se nevoise[Conform Sinaxarului, s-a nevoit la mănăstirea tabenisioţilor, şi este sărbătorit la 10 noiembrie]. Iar toţi cei ce erau de fată au simţit zdrobirea inimii şi pocăinţă.

Printre toţi cei adunaţi acolo se afla si o femeie desfrânată din oraşul Antiohia, foarte bogată, care pentru avuţia şi mulţimea mărgăritarelor ei fusese numită Margarita. Cuprinsă şi ea de zdro­birea inimii şi de pocăinţă în urma cuvântului său de învăţătură, le-a poruncit la două dintre slugile sale să rămână la biserică până la sfârşitul Liturghiei, pentru a afla unde era găzduit Sfân­tul Nonnus.

După aflarea acestui lucru, i-a trimis Fericitu­lui o scrisoare cu următoarele cuvinte:

„Eu, păcătoasa, ucenica şi slujnica diavolu­lui, îţi trimit salutări ţie, Preasfântul ucenic al lui Hristos. Te-am auzit vorbind despre Dumnezeul tău, pe Care Îl cinsteşti, cum a pogorât Cerurile şi a venit pe Pământ ca să-i mântuiască nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi; cum S-a sălăşluit şi a petrecut cu vameşii şi cu păcătoşii; astfel că şi pe păcătoasa, care I-a spălat picioarele cu lacrimi şi apoi I le-a şters cu părul capului, n-a alungat-o, ci pentru râvna vădită în acea clipă a arătat-o mai curată chiar şi decât o fecioară. Aşijderea a făcut şi cu tâlharul, pe care l-a făcut părtaş Raiului. Iar acum, domnul meu, chiar dacă sfinţenia ta e ma­re, ia aminte şi caută spre mine, păcătoasa. Căci şi samarineanca a prins îndrăzneală şi s-a apropiat de Dumnezeul tău, cum am auzit de la creştini; dacă şi tu eşti ucenicul Lui, nu te scârbi de mine, care vreau să mă mântuiesc prin tine.”

Botezul Cuvioasei Pelaghia de mana Elenei MurariuImediat ce Fericitul Nonnus a citit scrisoarea, a chemat-o la sine pe ea; şi, văzându-i pocăinţa şi mărturisirea fierbinte, a botezat-o în prezenţa celorlalţi episcopi. Aceea, după botez, şi-a încredinţat averea în mâinile episcopilor, spre a fi împărţită săracilor; apoi, cinstindu-i pe ro­bii săi, bărbaţi şi femei, cu dreptul de a fi liberi, în cea de-a opta zi s-a spălat [După ce a împlinit ritualul băii din ziua a opta, cu care se încheie săvârşirea Tainei Botezului] şi a părăsit cetatea Antiohiei fără ştirea nimănui.

După ce Fericitul Nonnus a părăsit şi el ora­şul acesta, întorcându-se la biserica rânduită lui, [După mărturia textului de faţă (cf. supra), dar şi a Sinaxarului din 8 octombrie, a fost episcop de Heliopolis] ucenicul său [diaconul Episcopului Nonnus] a dorit după trei ani să mear­gă să se închine la Locurile Sfinte. După ce a ajuns acolo şi s-a închinat, a mers să-l caute pe Pelaghie, un [vestit] monah eunuc, despre care a aflat că se nevoia pe Muntele Măslinilor. Chi­lia acestuia iată că era pecetluită de jur-împrejur cu o singură ferestruică într-un perete, prin ca­re primea cele de trebuinţă; cum a bătut în ea, i-a deschis Sfânta, care imediat ce l-a văzut, l-a recunoscut, dar el nu. Cum ar fi fost cu putinţă s-o recunoască de vreme ce frumuseţea trupeas­că pălise, iar ochii i se adânciseră în orbite, şi oasele i se uscaseră în urma unei nevoințe atât de aspre? Şi întreg Ierusalimul credea despre ea că e bărbat. Binecuvântându-l, ea l-a întrebat: „Oa­re nu eşti cumva în slujba Episcopului Nonnus?” Când acela i-a răspuns că da, îi zise: „Nădăjdu­iesc că se va ruga pentru mine, întrucât este sfânt şi rob [adevărat] al lui Dumnezeu.” La dorinţa lui de a se împărtăşi de folos duhovnicesc, Sfân­ta nu i-a îngăduit, spunându-i: „Pomeneşte-mă, rogu-te, în rugăciunile tale!” şi, închizând uşa chiliei, a început să citească Ceasul al III-lea, în timp ce el s-a retras.

După opt zile s-a răspândit pretutindeni ves­tea că Pelaghie, făcătorul de minuni, a adormit; şi s-au adunat [monahii de la] toate mănăstiri­le din Ierusalim, Nicopolis şi Ierihon să-l înmor­mânteze. Au forţat aşadar uşa şi au scos afară rămăşiţele sale sfinte; şi în timp ce-l pregăteau să-l îmbrace cu veşmintele cuvenite îngropă­rii, au văzut că după fire era femeie. Atunci cu glas înalt au spus: „Slavă Ţie, Dumnezeule, Ca­re ai atâţia Sfinţi ascunşi pe pământ, nu numai bărbaţi, ci şi femei!” La început au dorit să as­cundă de popor taina aceasta, dar n-a fost cu putinţă; căci, de îndată ce s-a aflat, s-au strâns mulţimi de oameni, cărora li s-au adăugat fe­cioarele şi monahiile sporite în nevoinţe – dând şi acestea slavă lui Dumnezeu -, ca să-i îngroape sfintele rămăşiţe.

Despre această Sfântă şi despre întoarcerea şi pocăinţa ei neaşteptată aminteşte şi Sfântul Ioan Gură de Aur într-un cuvânt al său.[1]

[1] In Omilia a LXVII-a a Comentariului la Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur face encomionul acestei Sfin­te, spunând:

„Oare nu aţi auzit cum acea desfrânată, care i-a întrecut pe toţi prin libertinaj, totodată i-a şi umbrit pe toţi prin evlavia ei? Nu, nu mă refer la desfrânata din Evanghe­lii, ci la aceea din vremurile noastre, care se trăgea din oraşul acesta cel mai plin de fărădelegi al Feniciei [scil. Antiohia]. Iar ea, care n-a fost decât o desfrânată, ajunsese să fie cea mai vestită pentru [apariţiile ei pe] scenele [obscene] de teatru ale oraşului şi să se bucure de o celebritate ce se întindea din­colo de marginile ţinutului nostru, până în Cilicia şi Capadocia. Pentru că această desfrânată a risipit oarecând multe averi şi pe mulţi i-a lăsat orfani; şi nu puţini au fost cei care-au acuzat-o de magie şi de faptul că-i prindea pe ceilalţi în mrejele ei nu doar cu ajutorul frumuseţii trupului, ci şi al poţiunilor magice. Această desfrânată l-a prins odată în mre­jele sale chiar pe fratele împărătesei, astfel [că vă daţi sea­ma] cât de mare era puterea ei. Dar pe neaşteptate – eu unul nu mi-am dat seama cum, sau, ca să fiu sincer, am înţeles de fapt foarte bine -, mulţumită faptului că a râvnit aceasta şi că s-a pocăit, a reuşit să atragă asupra ei Harul lui Dumnezeu. Dispreţuindu-le pe toate celelalte şi lepădându-se de vrăjile satanice, s-a înălţat în grabă spre ceruri. Dacă atunci când urca pe scenele teatrului de destrăbălare nu exista ceva mai neruşinat decât ea, mai târziu avea să le depăşească pe multe [alte femei şi fecioare] prin înfrânarea şi nevoinţa deosebit de aspră; căci, îmbrăcându-se în sac, s-a supus pentru tot restul vieţii unei asemenea asceze. Din pricina ei şi eparhul păgân şi-a pierdut liniştea; din pricina ei şi soldaţii au pus mâna pe arme şi mergând la sălaşul ei n-au putut nici s-o readucă pe scenă, dar nici să o îndepărteze de tovărăşia fecioarelor, care au primit-o între ele. Aceasta s-a învrednicit de tainele cereşti cele negrăite şi, după ce a dat dovadă de o râvnă vrednică de harul primit, şi-a aflat sfârşitul spălându-şi prin har toate [pă­catele] şi arătând după Botezul ei o vieţuire pământească în evlavie şi iubire de înţelepciune foarte înalte. Căci n-a vrut să-şi mai arate vechilor ei ibovnici chipul, petrecând mulţi ani ca şi cum ar fi fost încarcerată. Că numai în felul acesta se va putea ca cei din urmă să ajungă cei dintâi şi cei dintâi, cei din urmă [cf. Mt. 19,30]; aşa de înflăcărat se cuvine să se arate su­fletul creştin, şi atunci nici o piedică, oricare ar fi ea, nu se va arăta prea mare sau prea grea(PG 58, 636).

(Adormirea cuvioasei Pelaghia – de mana Elenei Murariu)

***

Despre femeia care se ruga lui Dumnezeu, spunând „Doamne, bate-mă!”

Ne-a povestit un creştin iubitor de Hristos că o femeie, tânără si foarte frumoasă la înfăţişare, cum a intrat într-o biserică a început să se roa­ge cu lacrimi şi să strige cu glas tare: „Doamne, bate-mă! Şi a rămas acolo destulă vreme, spu­nând aceasta de multe ori. Unul dintre mai-marii locului, întâmplându-se să se afle acolo în acelaşi timp pentru rugăciune, se întreba care e pricina rugilor ei aşa de stăruitoare. După ce s-a oprit din plâns, s-a dus la ea şi a întrebat-o: „Spune-mi, pentru dragostea lui Dumnezeu, din ce pricină ceri asemenea lucruri în rugăciu­nea ta? Dacă-mi vei spune adevărul, nădăjduiesc în Dumnezeu că te voi ajuta cu orice-mi stă în putinţă.” Căci îşi închipuia că era doborâtă de lipsuri sau de munca istovitoare. Iar ea, văzându-i sârguinţa de a afla pricina mâhnirii ei, l-a luat deoparte şi i-a spus: „Eu, stăpâne, am avut un singur soţ căruia i-am dăruit fecioria mea, dar care a murit înainte de vreme, lăsându-mă văduvă; şi acum, fiindcă trupul meu se ridică împotriva mea, din dorinţa de a fi cu un bărbat, mă rog lui Dumnezeu să mă smerească, ca să nu ajung să cunosc un alt bărbat.” Cu aceste cuvinte femeia a plecat la casa ei.

Luând el aminte, s-a minunat, dar voind să afle în amănunt cele petrecute, a trimis un copil după ea, ca să vadă unde locuieşte; iar copilul i-a arătat casa ei. Când mai apoi a trimis pe cineva, la întoarcere acela i-a vestit Stăpânului că era cu­prinsă de febră puternică, zăcând la pat şi suspi­nând, iar el s-a minunat de o aşa femeie plină de cumpătare şi a dat slavă lui Dumnezeu.

***

Despre Sfânta care se prefăcea nebună

La Mănăstirea de femei din Tabene[1], aflată peste râu[2], faţă în faţă cu cea a bărbaţilor, se nevoiau în jur de patru sute de [monahii]; aici se afla şi o fecioară pe nume Isidora care, mânată de dragostea pentru Hristos, se prefăcea a fi ne­bună[3], smerindu-se şi umilindu-se [în faţa tuturor]. Într-atât o dispreţuiau surorile, încât nici măcar nu mâncau împreună cu ea, dar ea îndu­ra cu bucurie orice. Iar virtutea sa aducea foarte mult folos mănăstirii, fiindcă nu se dădea în lă­turi din faţa nici unei munci pentru oricare din­tre surori, făcea ascultare ca o roabă, orice i s-ar fi cerut, şi le slujea pe toate cu multă blândeţe. Era asemenea unei lumini pentru obşte, după cum şi Domnul a spus: Cel care va vrea să fie mare să fie slujitorul tuturor şi „Dacă cineva va voi să fie înţelept în veacul acesta, să se facă nebun“.

Veşmintele tuturor erau [îngrijite şi] după rânduiala chipului monahal; toate îşi purtau [mân­dre] culionul pe cap, numai ea îşi făcea treburile cu capul înfăşurat în nişte zdrenţe. Nici una dintre cele patru sute de monahii n-a văzut-o stând vre­odată la masă si mâncând, ci multumindu-se cu firimiturile şi cu resturile de pe fundul oalelor de lut în care se gătea. Niciodată n-a purtat încălţări, n-a ocărât pe nimeni, nici nu s-a plâns; [despre nimeni] n-a spus nici o vorbă – nici uşoară, nici grea[4] -, chiar dacă a fost batjocorită şi lovită, chi­nuită şi urâtă de foarte multe surori.

Pentru această preacuvioasă [femeie] s-a ară­tat îngerul preasfântului Pitirun, pustnic foarte încercat şi virtuos, şi i-a spus: „De ce socoteşti că izbânzile şi evlavia ta sunt deosebite nevoindu-te în acest loc? Vrei să vezi o femeie mai evlavioa­să decât tine? Mergi la mănăstirea de femei din Tabene şi vei afla acolo pe una purtând cunună pe cap; ea este deasupra ta. Căci, deşi se luptă de atâta vreme cu lumea şi slujeşte în fel şi chip tuturor, deşi celelalte surori nu simt decât dez­gust pentru ea, nu şi-a dezlipit mintea nici o cli­pă de Dumnezeu. Iar tu, şezând aici, hoinăreşti cu mintea prin cetăţi, chiar dacă n-ai văzut nicio­dată cum arată lumea cu adevărat.”

Şi pornind marele Pitirun la drum, a venit la Tabene şi s-a rugat de [Părinţi] şi dascăli să-l la­se să treacă de cealaltă parte a râului, la mănăs­tirea femeilor; iar aceia, plini de încredere, l-au ajutat să treacă râul, fiindcă îl aveau la mare cin­ste ca pe unul ce era bătrân şi ducea o viaţă de nevoinţă.

Acolo, după rugăciune, [Pitirun cel] Mare a dorit să le vadă la chip pe toate fecioarele; şi au trecut toate prin faţa lui, aceea însă nu s-a arătat. Atunci Bătrânul le zise: „Să le aduceţi pe toate!” Şi când acelea i-au răspuns: „Am trecut prin faţa [Cuvioşiei tale] toate câte suntem”, le-a spus: „Ba nu, lipseşte una, cea pe care mi-a arătat-o mie Îngerul.” „Avem una la bucătărie”, îi răspunseră, „dar e cu minţile rătăcite.” „Aduceţi-o”, le spuse, „vreau s-o văd şi pe ea!” Însă ea n-a vrut să asculte, poate simţind sau fiindu-i descoperit de Sus de ce o chemau. Atunci au luat-o cu forţa, târând-o şi zicându-i: „Sfântul Pitirun doreşte să te vadă!” – căci Cuviosul era foarte vestit. Adu­să cu sila, i-a văzut Marele [nevoitor] chipul şi zdreanţa de pe creştet[5] şi, aruncându-i-se la pi­cioare, i-a spus: „Amma, binecuvântează-mă!”. Îndată a căzut şi ea la picioarele lui, zicându-i: „Ba nu, tu, Părintele şi Domnul meu, să mă binecuvântezi!” Văzând ele cele petrecute, uluite îi spuneau: „Avva, nu te lăsa amăgit, e smintită!” Atunci le spuse Sfântul: „[Smintită?] Voi sunteţi smintite; aceasta e mai sporită duhovniceşte şi decât voi, şi decât mine; este cu adevărat Amma, şi nu-mi doresc [nimic altceva] decât ca la Ziua Judecăţii să fiu dimpreună ea!”

La auzul acestora, i-au căzut la picioare, cerându-i iertare şi mărturisindu-şi greşelile nenu­mărate cu care o supăraseră [necontenit] pe Sfân­ta aceasta. Una spunea: „Eu am batjocorit-o”, al­ta: „Eu am râs de înfăţişarea ei smerită”, iar alta: „Eu am aruncat pe ea zoaiele din farfuria mea când mi-o clăteam“, iar alta: „Eu am învineţit-o”, alta: „Eu mi-am suflat nasul asupra ei”, alta: „Eu i-am băgat seminţe de muştar în nas” şi fiecare în parte îşi dădea pe faţă ocările cumplite cu ca­re a năpăstuit-o.

După ce le-a primit mărturisirea şi s-a rugat pentru ele, stăruind îndelung înaintea cinstitei roabe a lui Hristos să se roage pentru el, Sfântul Pitirun a plecat. Iar ea, după câteva zile, întrucât nu a suportat să primească slava şi cinstea suro­rilor şi fiindcă s-a simţit împovărată de laude în chip deosebit, a plecat pe ascuns din mănăstire. Şi nici unde a plecat, nici unde s-a ascuns, nici unde şi-a aflat sfârşitul nimeni n-a ajuns să afle vreodată.

NOTE:

[1] După cum ne informează istoricul Socrate, în Tabene au existat alături de mănăstirea de monahi, înfiinţată de Pahomie, şi de mănăstirea de femei, înfiinţată de Maria, sora lui Pahomie, o a treia mănăstire de monahi, înfiinţată de Teodor (Socrate, Istoria bisericească 1).

[2] Scil. râul Nil.

[3] Episodul narat aici a fost analizat amănunţit, fiindcă Isi­dora e cel mai vechi personaj de acest fel descris în literatu­ra religioasă, fiind socotită modelul clasic al femeii/fecioarei „nebune în Hristos” (…)

[4] Nici mică, adică superficială, nici mare, adică gravă sau pli­nă de infatuare.

[5] Mimând nebunia, Isidora şi-a aşezat o zdreanţă în jurul capului în chip de diademă; la ea făcuse referire anterior în­gerul, şi atât pentru Pitirun, cât şi pentru cititor, în plan spi­ritual aceasta reprezintă simbolul adevăratei biruinţe şi încu­nunări duhovniceşti.

(din: Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte, Editura Sophia, 2016)

SFANTA TAISIA SAU “MISIONARISMUL” DURERII INIMII: “Vad ca satana joaca in fata ta si nu voi plange?”

INTOARCEREA MARIEI EGIPTEANCA si a FEMEII PACATOASE din Evanghelie, IN ADANCUL INIMII carora “Dumnezeu a vazut altceva”…

SFANTUL EFREM SIRUL: Cuvant catre cei ce in fiecare zi pacatuiesc si in fiecare zi se pocaiesc

AVVA MOISE ETIOPIANUL CATRE AVVA PIMEN: “Putina vreme este osteneala, si de-a pururea odihna”. CUM DEVIN TALHARII SFINTI?

Sfantul Ioan Casian – o pilda de la avva Moise despre DREAPTA SOCOTEALA IN ALEGEREA SFATUITORILOR, despre DEZNADEJDE si despre COMPATIMIREA cu cei raniti de ispite si de patimi

SFÂNTA MUCENIŢĂ KIRANNA, luptătoarea pentru curăţie (+28 februarie)

O alternativa crestina la “ziua indragostitilor”: SFANTA AGATA – model si ajutor pentru tinerii care duc LUPTA CU DUHUL CURVIEI si cu tentatiile lumii de azi. CURAJUL PAZIRII CURATIEI si PUTEREA MUCENICIEI: “Daca omul se va lipi de cele pamantesti, el nu va dori, nu va avea barbatia de a lupta pentru credinta”


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Maici duhovnicesti, Pateric, Pocainta, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “NOUL MATERIC (II). Alte “cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte”: SFÂNTA PELAGHIA, marea desfrânată pocăită, CUVIOASA ISIDORA CEA “NEBUNĂ” și VĂDUVA care se ruga cu lacrimi împotriva aprinderilor trupești

  1. BOGDAPROSTE FRAŢILOR PENTRU ACEST BELȘUG DE MERINDE DUHOVNICEȘTI !!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate