INTOARCEREA MARIEI EGIPTEANCA si a FEMEII PACATOASE din Evanghelie, IN ADANCUL INIMII carora “Dumnezeu a vazut altceva”…

Va mai recomandam:

Predica Parintelui Damaschin Luchian (Man. Sihastria Putnei) la Duminica Mariei Egipteanca (2011):

PILDA INTOARCERII “IMPOSIBILE” A SFINTEI CUVIOASE MARIEI EGIPTEANCA si A FEMEII PACATOASE DIN EVANGHELIE

Ce a vazut Dumnezeu in adancul sufletelor lor, fara sa le desconsidere?

Transcriere partiala:

[…]

Şi de atunci, iubiţi credincioşi, şi până în zilele noastre, Sfânta Maria numită şi Egipteanca, pentru că era din Egipt, Maria, păcătoasa care s-a pocăit, a devenit pentru fiecare creştin pildă de întoarcere, model de răsturnare a vieţii, Maria a devenit icoană a ceea ce pare imposibil, dar care, la Dumnezeu, este posibil.

Multe s-ar putea spune din viaţa ei, însă două lucruri aş vrea să subliniez eu astăzi. Înainte de a-l spune pe primul dintre ele, aş vrea să ne readucem aminte de cea de-a doua Evanghelie care s-a citit astăzi la Sf. Liturghie, Evanghelie închinată Sfintei Maria Egipteanca. Mântuitorul Se afla la masă, în casa unui fariseu numit Simon. Vine o femeie desfrânată – păcătoasă spune Evanghelia, dar Părinţii tâlcuiesc că era tot desfrânată, din cetate (nici Ierusalimul nu era scutit de plaga aceasta, iubiţi credincioşi, nici atunci, şi cu siguranţă că nici astăzi, cum nici ţara noastră nu-i scutită). Şi vine acea femeie, şi ea străpunsă de pocăinţă, şi cade la picioarele Mântuitorului şi-I spală picioarele cu lacrimi. Gândiţi-vă câte lacrimi îţi trebuie ca să speli două picioare. Şi le şterge femeia aceea nu cu ştergarul, nu cu marginea hainei, ci cu însuşi părul ei, pe care poate până atunci şi-l împodobea, să placă oamenilor, care până atunci era plin de zorzoane care să atragă bărbaţii. Pe acel păr cu care voia să fie plăcută oamenilor, îl folosea acum ca să fie plăcută lui Dumnezeu. Şi I-a turnat pe capul Mântuitorului mir de mare preţ.

Şi Simon fariseul, nu cu voce auzită, ci cu voce lăuntrică, zice: Dacă Acesta – Iisus – prooroc ar fi, ar şti cine este aceasta, ar şti că este păcătoasă. Şi Dumnezeu, Care ştie inimile oamenilor, zice: Simone, am să-ţi spun ceva: Un cămătar avea doi datornici: unul cu cinci sute de dinari – sumă mare în vremea aceea; se plăteau 500 de zile cu 500 de dinari, deci un an şi jumătate plăteai cu 500 de dinari pe un muncitor – iar un altul cu cincizeci. Dar nu aveau niciunul cu ce să plătească. Şi i-a iertat cămătarul pe amândoi. Zi-mi acum, care dintre aceştia doi îl va iubi mai mult? Şi a răspuns bine Simon fariseul: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns. Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat – cum era obiceiul în Legea Veche – ea, însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.

Femeia aceea din Ierusalim, deşi trăise cu zeci, sute de bărbaţi, nu cunoscuse ce înseamnă iubirea. Şi Mântuitorul Iisus Hristos, iertându-i păcatele, i-a arătat că este, totuşi, un om care n-o desconsideră, că este cineva care nu-i întoarce spatele, că este cineva care n-o arată cu degetul, ci o primeşte.

Simon fariseul vedea ceea ce vedeau şi ceilalţi oameni. Adică vedea o femeie care se destrăbălează şi strică, nu de puţine ori, casele oamenilor. Asta vedea Simon; dar Hristos, Care era Dumnezeu, a văzut altceva în femeia cea păcătoasă. I-a văzut dincolo de norul păcatului, a văzut dincolo de ceaţa pe care a urzit-o vrăjmaşul împreună-lucrător cu patima din ea, a văzut ceea ce El, Dumnezeu, sădise în femeia cea păcătoasă: chipul Lui, de nimic posibil să fie desfiinţat, asta a văzut Hristos în sufletul ei. Şi în cazul cuvioasei Maria Egipteanca, dincolo de toate păcatele ei, Dumnezeu a văzut în adâncul sufletului ei, că <Acolo este ceea ce Eu am semănat, ceea ce Eu am pus într-însa, la ceea ce vrăjmaşul nu are acces, ci numai Eu, Dumnezeu, am acces, la lăuntrul din ea.>

Şi a mai fost Sfânta Maria Egipteanca întoarsă şi dintr-un alt motiv. Zice Apostolul Ioan în Apocalipsă către Biserica din Laodiceea: Pentru că nu eşti nici cald, nici rece, ci eşti căldicel, te voi arunca din gura Mea. Asta a spus Apostolul Ioan, redând cuvintele Mântuitorului către credincioşii din Laodiceea. Pentru că nu eşti nici alb, nici negru, ci eşti “jucăuş”, eşti mediocru, eşti şi aşa şi aşa, eşti şi cu dracul şi cu Domnul, de aceea te voi scuipa din faţa Mea, pentru că eşti om duplicitar, pentru că vrei să pari om bun, dar în sufletul tău eşti rău, pentru că vrei să pari că eşti cu cei credincioşi, dar viaţa ta nu este cu a celor credincioşi; pentru făţărnicia asta a ta, scuipa-te-voi din faţa Mea.

De aceea, deşi poate părea paradoxal, Dumnezeu apreciază pe acela care îşi trăieşte păcatul în toată plinătatea lui, este rece adică, nu e cald, nu e pătruns de iubirea lui Dumnezeu, nu lucrează dreptatea, nu lucrează virtutea, este rece, este păcătos până în măduva oaselor, dar nu este căldicel. Nu este din acela care jonglează. Şi, de multe ori, pildă cea dintâi având-o pe Maria Egipteanca, dar mai înainte, în paginile Scripturii, pildă având-o pe Maria Magdalena, din păcătoşii înrăiţi în partea cealaltă au ajuns oameni sfinţi.

Şi al doilea lucru asupra căruia aş vrea să luaţi aminte este şi acesta: Hristos Domnul, când a primit-o pe femeia cea păcătoasă, care i-a spălat picioarele cu lacrimi şi I le-a şters cu părul capului ei, a primit pocăinţa ei vrând s-o vindece, vrând s-o reabiliteze.

Şi în cazul Sfintei Maria Egipteanca, pocăinţa ei atât de adâncă şi atât de profundă n-a adus doar iertarea păcatelor, ci a adus mult mai mult decât atât. Maria Egipteanca nu doar şi-a ispăşit, s-a curăţit de păcat, ci a ajuns sfântă! Şi de aceea noi astăzi nu doar ne aducem aminte de dânsa ca de o istorisire minunată, frumoasă şi pilduitoare pentru noi, ci, mai mult decât atât, astăzi noi o “folosim” pe Sfânta Maria Egipteanca drept mijlocitoare pentru noi.

***

SFANTUL SILUAN ATHONITUL da marturie vie despre IUBIREA MILOSTIVA a lui Dumnezeu pentru CEI PACATOSI:

E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, so­cotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gân­duri vin de la vrăjmaşul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta. Cel al cărui suflet s-a umplut de iu­birea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela ştie cum iubeşte Domnul pe om. Dar când sufletul pierde această iubire, atunci se întristează şi tânjeşte şi mintea lui nu vrea să se oprească, ci caută un asemenea Dumnezeu.

***

[…]

Sufletul meu a învăţat de la Domnul smerenia. Dom­nul mi S-a arătat într-un chip neînţeles şi a îndulcit sufle­tul meu cu iubirea Lui, dar apoi S-a ascuns, şi acum sunt atras spre El ziua şi noaptea. Păstor bun şi milostiv, El m-a căutat pe mine, oaia Sa rănită de lupi, şi i-a alungat.

Sufletul meu cunoaşte mila Domnului faţă de omul pă­cătos şi scriu adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, că noi toţi păcătoşii ne vom mântui şi nici un suflet nu va pieri dacă se pocăieşte, pentru că nici un cuvânt nu poate des­crie cât de bun este după fire Domnul.

Întoarce-te, suflete, la Domnul şi spune: „Doamne, iartă-mă!” şi nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, şi El iartă şi sfinţeşte degrabă. Aşa învaţă Du­hul Sfânt în Biserica noastră.

Domnul este iubire. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Dom­nul”, zice Scriptura [Ps 33,9]. Sufletul meu a gustat această bunătate a Domnului, şi duhul meu se avântă spre Dumnezeu nesăturat ziua şi noaptea. Incep să scriu de­spre iubirea lui Dumnezeu şi nu mă pot sătura de aceasta, pentru că amintirea Dumnezeului Celui Atotputernic înro­beşte sufletul meu.

***

[…]

Domnul ne iubeşte nesfârşit de mult. Aceasta se vede din Sfânta Scriptură şi din experienţa personală. Sufletul meu păcătuieşte cu gândul ziua şi noaptea, dar de cum spun: „Iartă-mă, Doamne, căci sunt tare neputincios, şi dă-mi pacea Ta pe care o dai robilor Tăi!”, sufletul îşi gă­seşte numaidecât pacea.

[…]

***

Această iubire o înţelegem nu cu mintea noastră, ci prin milostivirea lui Dumnezeu de la harul Duhului Sfânt. Poa­te cineva va spune: „Aşa ceva se întâmplă numai cu sfin­ţii”, dar eu spun că Domnul iubeşte şi pe cel păcătos şi-i dă mila Sa; numai să se întoarcă sufletul de la păcat şi Domnul îl primeşte cu mare bucurie în braţele Sale şi-l duce la Tatăl, şi atunci se bucură de el tot cerul.

(din: Sfantul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001)

***

CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor”

[…]

Apostolul Ioan afirmă în Duhul Sfânt că Dumnezeu iubire este, nu doar are iubire, fie aceasta chiar nesfârşit de mare, iar iubirea, după cuvântul Apostolului Pavel, acoperă toate. Ea acoperă şi păcatele, neputinţele, nerăbdarea, cârtirea noastră şcl.

Îndată ce omul care crede în Hristos îşi recunoaşte neputinţele şi păcatele şi cere iertare pentru ele, iubirea lui Dumnezeu curăţă şi tămăduieşte toate rănile cele din păcate. Păcatele întregii lumi se îneacă în marea iubirii dumnezeieşti ca o piatră aruncată în apă.

Nu trebuie să lăsăm loc descurajării, deznădejdii! Domnul a unit cu Dumnezeirea firea omenească, a spălat cu sângele Său păcatele întregii omeniri credincioase, i‑a înfiat pe oamenii căzuţi, i‑a înălţat la cer, i‑a făcut părtaşi ai vieţii şi bucuriei dumnezeieşti, bucuriei veşnice.

[…]

***

[…]

Îmi pare foarte rău că sunteţi bolnavă duhovniceşte. Oricât de mari ar fi bolile fiecărui om în parte şi ale omenirii întregi, ele sunt mărginite, pe când milostivirea şi iubirea lui Dumnezeu sunt nemărginite. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor. Tâlharul cel înţelept nu mai putea decât să arate prin limbă strigătul inimii: Cele vrednice de faptele noastre primim; ­pomeneşte‑mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta! Şi ce răspuns a auzit? Vreun reproş, vreo pomenire a nelegiuirilor săvârşite? Avea mâinile şi picioarele pironite, nu mai putea să facă nimic bun, dar Iubirea primeşte suspinul inimii şi deschide porţile Edenului. Scriptura nu zice: Dumnezeu are iubire, ci: Dumnezeu ESTE Iubire. Pe cât este de nepătrunsă măreţia lui Dumnezeu, pe atât este de nepătrunsă şi smerirea Lui de Sine, Iubirea Lui, care L‑a pironit de Cruce. Nici un alt mijloc de mântuire a omenirii nu ar fi fost atât de convingător pentru inima omului căzut ca întruparea şi răstignirea. Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule!

Nu vă lăsaţi momită de insuflările şi gândurile vrăjmaşului, care vă spun că nu putem fi iertaţi, că suntem prea netrebnici şi aşa mai departe! De netrebnici suntem netrebnici, dar noi nici nu nădăjduim în „trebnicia” noastră, ci în milostivirea lui Dumnezeu. Domnul a venit ca să‑i mântuiască pe cei pierduţi, să‑i cheme pe păcătoşi la pocăinţă. Nu cei sănătoşi, ci cei bolnavi au făcut ca Doctorul să vină din cer.

[…]

(din: Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

Legaturi: