PARINTELE PAISIE AGHIORITUL: “Este foarte obositor atunci cand nu exista SIMPLITATE SI INCREDERE! In vremea noastra insa, cu cat se raspandeste POLITETEA LUMEASCA, cu atata se pierde bucuria adevarata si zambetul firesc”

Simplitatea si curatia 

Simplitatea, primul vlastar al smereniei

Primul vlastar al smereniei este simplitatea. Iar cand in om exista simplitate, exista si dragoste, jertfa, bunatate, marinimie, evlavie. Omul sim­plu are curatie sufleteasca si o incredere neiscoditoare in Dumnezeu. Simplitatea a fost starea lui Adam di­nainte de cadere, cand le vedea pe toate curate, de­oarece era imbracat in Harul lui Dumnezeu.

–    Gheronda, atunci cand se spune: „Harul se afla in simplitate”, se refera la Harul dumnezeiesc?

–    Fireste. Omul simplu si fara de viclesug, deoa­rece are smerenie, primeste Harul de la Dumnezeu, Care este simplu si din fire bun.

–    Gheronda, se poate sa umble cineva cu simpli­tate si sa aiba mandrie?

– Asta nu se poate. Nu exista mandrie in omul care are simplitate adevarata.

– E posibil ca sa imite cineva unele manifestari ale omului simplu, fara ca sa aiba simplitate adevarata?

– Da, se poate ca prefacandu-se a fi simplu, sa re­useasca ceea ce urmareste. Inlauntrul simplitatii ce­lui care joaca rolul omului simplu pentru a-si atinge un scop exista cea mai grosolana viclenie. Este ca si cum un batran ar purta sosete de copil mic, ca sa i se faca si lui hatarurile ce i se fac unui copil mic. Pe cand cel care are adevarata simplitate are si onestitate si discernamant.

Una este simplitatea si alta este obraznicia

– Gheronda, uneori consider ca ma port cu sim­plitate, insa mi se spune ca m-am purtat cu obrazni­cie. Cum voi deosebi simplitatea de obraznicie?

– Una este simplitatea si alta este obraznicia. Obraznicia il satisface pe om lumeste. Adica te porti obraznic si-ti satisfaci egoismul. Iti spui: „L-am pus la punct pe celalalt”. Acest lucru iti aduce o satisfactie lumeasca, care-n realitate nu-l multumeste pe om. Pe cand simplitatea odihneste duhovniceste si lasa in inima o usurare.

– Gheronda, mi se spune ca ma port cu superficialitate insa eu cred ca ma port cu simplitate.

– Asculta: cand spunem „simplitate”, nu intelegem sa se poarte cineva cu neghiobie. Tu incurci lu­crurile. Vorbesti fara sa gandesti si crezi ca te porti cu simplitate. Ai putina simplitate din fire, dar iti lipseste intelepciunea. Si, desi nu esti copil la minte, te comporti ca un copil. Din fericire, maicile te cunosc si nu te interpreteaza gresit.

– Se poate ca un om sa fie cu adevarat simplu si totusi comportamentul lui sa-i deranjeze pe ceilalti?

– Daca cineva spune sau face ceva cu simplitate adevarata, chiar daca ar putea fi interpretat gresit, ce­lalalt nu-l interpreteaza gresit fiindca cel simplu are Harul lui Dumnezeu si nu pricinuieste sminteala. Pe cand cel care nu are simplitate si iti vorbeste cu o politete lumeasca te scoate din sarite.

„Faceti-va ca pruncii”^[1]

– Gheronda, ce este simplitatea fireasca?

– Simplitatea fireasca este cea pe care o are un copil mic. Pe copil, cand face o neoranduiala, il certi si el plange. Daca ii dai apoi o masinuta, uita totul. Nu cerceteaza sa vada de ce mai inainte l-ai certat, iar apoi i-ai dat masinuta, deoarece copilul lucreaza cu inima, pe cand cel mare lucreaza cu ratiunea.

– Exista si oameni mari care au in firea lor o oare­care simplitate. Este aceasta virtute?

– Da, dar simplitatea fireasca, ca de altfel toa­te virtutile firesti, are nevoie de curatire. Omul care este simplu din fire are nerautate, bunatate etc, dar are si viclesugurile copilaresti. Poate, de pilda, sa nu gandeasca ceva rau despre aproapele sau, dar daca trebuie sa aleaga intre doua lucruri, il va lua pe cel mai bun pentru sine si-l va lasa pe cel mai rau pentru celalalt. Este ca o bucata de aur care contine intr-un procent mai mic si alte aliaje si de aceea trebuie sa fie trecut prin topitoare, pentru a ramane aur curat. Adica trebuie ca inima sa se curateasca de orice viclesug, de orice interes personal si de multe alte patimi, pentru a ajunge la starea desavarsitei simplitati.

In dragostea cea adevarata a lui Hristos, in acea stare a simplitatii si a curatiei, se dezvolta nevinovatia copilariei, pe care Hristos o cere de la noi cand zice: „faceti-va ca pruncii”. In vremea noastra insa, cu cat se raspandeste politetea lumeasca, cu atata se pierde simplitatea, bucuria adevarata si zambetul firesc.

Imi amintesc de un batranel de la Schitul Ivironului, Parintele Pahomie. Oricat de mare ar fi fost supararea pe care o aveai, numai ce-l vedeai, si in­tristarea pleca de la sine. Iar daca te duceai cu scopul de a-i spune multe, le uitai pe toate, iti treceau toate. Avea niste obraji rosii si radea ca un copilas. Era un batran cu o fata de copil mic. Chiar de s-ar fi prapadit lumea, el radea. O adevarata bucurie! Nu stia nici car­te, nici muzica psaltica, in afara de „Hristos a inviat!”, pe care il canta la Pasti. Cand venea la biserica Schitului in sarbatori, niciodata nu se aseza in strana, ci intotdeauna statea in picioare, chiar si la privegherile de toata noaptea, si rostea Rugaciunea lui Iisus. Avea duh de nevointa si multa marinimie. Daca il intrebai:

„Parinte Pahomie, la ce moment se afla Slujba?”,

el iti raspundea:

„Psalmi, Parintii canta Psalmi”.

El le spu­nea la toate Psalmi.

Acest batranel era foarte simplu si plin de Har. Se slobozise de patimi si de aceea era ca un copil fara de rautate. Daca omul nu-si leapada de mic egoismul copilaresc, mandria copilareasca, incapatanarea copilareasca si ramane intr-o stare de prunc, ajunge ca la batranete sa aiba pretentiile unui copil mic. De aceea Apostolul Pavel spune:

„Nu fiti prunci cu mintea, ci fiti prunci cu rautatea“^[2].

Omul simplu are numai ganduri bune

Omul simplu este fara de rautate si fara de vicle­nie. El transforma in bine si raul si uratul. Are intotdeauna ganduri bune pentru ceilalti. Nu este prost, dar considera ca asa cum gandeste el, tot astfel gan­desc si ceilalti.

– Gheronda, dati-ne un exemplu!

– Nu v-am povestit despre acel Parinte Haralambie care a trait mai demult la Manastirea Cutlumus^[3]? Fusese bibliotecar, dar in cele din urma l-au scos din aceasta slujire, fiindca niciodata nu incuia usa la biblioteca.

„De ce aveti nevoie de chei la usi? spunea el. Lasati oamenii sa citeasca cartile!”.

Avea o asemenea simplitate si curatie, incat nu-i trecea prin minte ca exista si oameni care fura carti.

Omul simplu, fiindca are intotdeauna gandu­ri bune despre ceilalti, ii vede pe toti buni. Imi amin­tesc si de un alt batranel, de parintele Teoctist de la Manastirea Dionisiu. Cata simplitate avea! Intr-o seara ramasese impreuna cu un monah la Karyes, la conacul Manastirii. Noaptea tarziu cineva a batut la usa si batranul Teoctist a alergat sa deschida.

„Lasa-l, ii spune monahul, nu-i deschide la ora asta, ca sa ne putem linisti!”.

„Si de unde stii cine este? Poate sa fie chiar Hristos! Sa-i deschidem!”.

Si s-a dus de a des­chis usa. Vedeti, omul simplu pune gandul cel bun inainte si intotdeauna ceea ce este bun asteapta.

Simplitatea odihneste

– Gheronda, cred ca simplitatea inseamna sa se poarte cineva asa cum simte launtric. Asa este?

– Depinde de locul in care traieste. Pentru ca omul sa se poarte cu simplitate, trebuie sa gaseasca un me­diu potrivit. In lume, mai ales in cea de astazi, trebuie sa fii atent cum te porti. Insa intr-o manastire sau intr-o familie nu ai justificare sa nu te porti cu simpli­tate. Este foarte obositor atunci cand nu exista sim­plitate si incredere! In acest caz, ca sa-i spui o vorba celuilalt, ai nevoie de prolog, de epilog, de explicatii… In felul acesta viata devine o corvoada, o adevarata mucenicie. Pe cand, acolo unde exista simplitate, ii spui celuilalt „aseaza-te acum” si el se aseaza, „Acum nu este nevoie de tine, pleaca!” si pleaca, fara sa te temi ca te poate rastalmaci. Simplitatea odihneste, in timp ce lipsa simplitatii oboseste.

– Gheronda, ce inseamna: „Dobandeste libertate in petrecerea impreuna cu ceilalti, ca sa te slobozesti de tulburare“^[4]?

– Sa dobandesti simplitate in relatia ta cu ceilalti, ca sa nu te zapaceasca gandurile si sa te incurci. Cand exprimi cu simplitate ceea ce simti, si tu te eliberezi si pe ceilalti ii ajuti.

Odata coboram spre Atena cu masina unui cunos­cut de-al meu pentru a rezolva o problema, impreuna cu noi aflandu-se si un alt domn. Pentru ca mie mi se face rau in masina, soferul a deschis un geam, si inauntru incepea sa se racoreasca. „Nu cumva va este frig?” i-am intrebat. „Nu, nu”, mi-au raspuns ei. Peste putin insa l-am vazut pe unul dintre ei ca se strange de frig si isi ia sacoul pe el. Atunci le-am spus:

„sa spuneti cu simplitate daca va este frig, ca nu cumva sa se imbolnaveasca cineva dintre voi, iar eu va voi spune cand ma simt rau”.

Si astfel nimeni nu a simtit drumul ca pe o povara. Daca eu ma simteam rau si nu vorbeam, iar celuilalt ii era frig si nu spunea, poate ca unul dintre noi ajungea bolnav la Atena. De aceea si voi sa va purtati cu simplitate, caci altfel veti fi mereu nelinistite ca nu cumva celalalt sa se supere sau sa se sminteasca. De fapt in felul acesta se supara omul si nu-si gaseste linistea, iar purtarea sa devine nefi­reasca.

– Gheronda, eu inaintea altora nu pot face nici lu­crul cel mai simplu. Aceasta este sfiala sau mandrie?

– Uneori Dumnezeu ii da omului o sfiala exagerata care sa-l franeze si sa nu pateasca ceva rau. Caci, nu se stie cat de mult ar putea devia de la calea cea dreapta daca nu ar avea aceasta sfiala? Ceea ce trebuie sa faci tu acum este sa fii putin atenta si sa te incredintezi pe tine cu tarie in mainile lui Dumnezeu. Sa nu te inchizi in tine si sa te chinui in mod omenesc, caci inlauntrul acestei incatusari omenesti se ascunde egoismul. Nu ma vezi pe mine cum ma port de fireste, fara sa depun vreo stradanie, cand ca un bunic, cand ca un tata, cand ca un frate mai mare si cand ca un copil?

– Gheronda, eu ma gandesc la felul cum va inter­preta celalalt ceea ce ii voi spune si ma tem ca nu cumva sa ma rastalmaceasca.

– Tu te scurtcircuitezi, deoarece nu ai simplitate. Asculta: sa dobandesti simplitatea inimii, ca sa te dez­volti duhovniceste. Sa primesti cu simplitate obser­vatiile care ti se fac si sa te straduiesti sa te indrepti, cerand totodata si ajutorul lui Dumnezeu. Se poate sa ti se spuna ca in cutare situatie te-ai purtat fara intelepciune. Alta data, intr-o situatie asemanatoare, trebuie sa te gandesti:

„Atunci mi-au spus ca m-am purtat fara intelepciune. Acum trebuie sa iau amin­te sa ma port intelept”.

In felul acesta dobandesti incet-incet experienta, te indrepti, inaintezi si sporesti duhovniceste. La fel si celalalt invata din purtarea ta si Dumnezeu iti vede lucrarea, iar tu te incredintezi launtric si devii pasnica.

Simplitatea dimpreuna cu nevointa osarduitoare si cu increderea in Dumnezeu aduc pace si bucurie la­untrica si umplu sufletul de nadejde si mangaiere.

Prin sfanta simplitate omul cunoaste tainele lui Dumnezeu

– Gheronda, studiul cartilor si cunoasterea il ajuta pe om sa-L cunoasca pe Dumnezeu?

– Asculta la mine: atunci cand cineva lucreaza duhovniceste si ajunge la o stare duhovniceasca buna, vede foarte limpede anumite lucruri prin dumnezeiasca luminare, fara sa le fi cunoscut mai dinainte din carti. Si, mai ales, le vede mai limpede decat altii care au citit toate cartile de pe lume. Prin curatia lui launtrica vede limpede foarte departe si foarte adanc, fiindca a iesit de pe traiectoria lumeasca si se misca de acum pe cea duhovniceasca, in spatiul tainelor. Toti cei care au dobandit simplitatea si curatia launtrica vad lucrurile suprafiresti ca fiind foarte simple, ca fiind firesti, caci la Dumnezeu toate sunt simple, asa cum si El Insusi este foarte simplu si cum ne-a aratat-o si Fiul Sau pe pamant prin sfanta Lui simplitate. Si nu foloseste o putere mai mare pentru lucrurile mai presus de fire si alta mai mica pentru cele firesti, ci aceeasi putere pentru toate.

– Adica un om poate sa cunoasca tainele lui Dumnezeu chiar si fara mult studiu?

– Da, daca are sfanta simplitate, el poate nu nu­mai sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, ci si sa le traiasca. Va amintiti de acel monah foarte simplu care s-a invrednicit sa manance impreuna cu Hristos? Acesta, inainte de a deveni nonah, era cioban si singu­rul lucru care il preocupa era cum sa se mantuiasca. Odata, prin partile unde locuia, a trecut un pustnic si i-a spus:

„Daca vrei sa te mantuiesti, sa mergi pe calea cea dreapta”.

El insa a luat cuvantul asta dupa litera. A apucat, asadar, pe un drurn si a mers trei zile doar drept inainte, pana ce in cele din urma a ajuns la o manastire. Acolo egumenul, cand i-a vazut dorul lui de mantuire, l-a facut indata monah si l-a pus sa slujeasca in biserica. Intr-o zi, in timp ce facea curatenie in biserica, egumenul a trecut pe acolo si l-a sfatuit sa-si faca treaba bine. Acela, dupa ce a ascultat sfaturile, l-a intrebat pe egumen aratand spre Mantui­torul Rastignit:

„Gheronda, cine este Cel Care sta aco­lo atarnat? Sunt aici de atatea zile, dar nu L-am vazut sa coboare ca sa manance sau sa bea ceva”.

Cand a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui ii spune:

„Eu L-am pedepsit sa stea acolo sus, fiindca nu-Si facea bine treaba”.

Monahul l-a ascultat fara sa spuna nimic. Seara si-a luat portia de man­care si s-a incuiat in biserica. S-a oprit la picioarele Celui Rastignit si I-a spus cu durere:

„Coboara, frate,  ca sa mancam impreuna!”.

Atunci Hristos a coborat si a mancat impreuna cu monahul cel simplu, dupa care i-a fagaduit ca il va lua in Casa Tatalui Sau, ca sa se desfateze vesnic. Si intr-adevar, dupa cateva zile acest monah simplu a adormit in pace. Vedeti, avea o desavarsita nestiinta, dar ce s-a invrednicit sa traiasca, datorita multei simplitati si curatiei pe care le avea!

Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa se salasluiasca in om, trebuie sa existe inlauntrul sau aceasta lipsa de viclesug, aceasta curatie. Dumnezeu Se daruieste celor care au o simplitate curatita. Cand omul inainteaza in simplitate si curatie, impreunata cu credinta fierbinte si cu evlavie, ajunge mai apoi sa se invredni­ceasca de experiente dumnezeiesti si sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, fara sa aiba cunostinte. Caci atunci Se salasluieste intr-insul Sfanta Treime si, cu dumnezeiasca luminare pe care o are, gaseste cu usurinta cheile intelesurilor dumnezeiesti si talcuieste in Duhul lui Dumnezeu, in mod simplu si firesc, fara durerea de cap a intelectualului.

Atunci cand ne vom curati inima cea vicleana, „din­tru care ies toate rautatile”^[5], vom deveni vase curate si smerite ale Harului dumnezeiesc si Se va odihni inlauntrul nostru Sfanta Treime. Ma voi ruga si eu pentru voi, precum si voi sa va rugati pentru mine, ca Hristos si Maica Domnului sa curateasca inimile noas­tre, ca sa-L vedem pe Dumnezeu.

„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”^[6].

Amin.