PARINTELE ARSENIE BOCA – ICONOMII TAINELOR (2)

28-11-2009 Sublinieri

“Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri”

arsenieboca

Vezi si:

89Extreme_humility

CRINUL DE PE CRUCE

Era ascuns în neamul acesta un mare destin: Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută. Trebuia, era scris în istoria nevăzută, ca la plinirea vremii, să răsară între oameni crinul neamului omenesc: Sfânta Fecioară, Maica Domnului.

Trebuia re-crearea acestei zidiri, povârnită iremediabil spre plata păcatului, spre neîndurata moarte. Prin poporul iudeu era prevăzută era creştină, cea din urmă strădanie a Iui Dumnezeu în persoană, cea din urmă dintre măsurile ce mai rămâneau. Singura rezolvare, care face viaţa neamurilor cu putinţă, nu află între iudei decât fapta cea mai ucigaşă a lor, cea din curtea lui Pilat şi de pe dealul Căpăţânii.

Crinul Bunei Vestiri, pe care dragostea L-a coborât din Cer între oameni, iudeii Îl răstigniră pe cruce. Cu fapta aceasta ucigaşă, ei ieşiră din destinul lor, pentru care ostenise Dumnezeu cu ei atâta amar de vreme, şi-şi băgară neamul sub roţile blestemului.

De aceea:

“Zile fără număr fiii lui Israil vor rămâne fără rege, fără căpetenie, fără jertfă, fără stâlp de aducere aminte, fără efod şi fără serafimi. După aceea fiii lui Israil se vor întoarce la credinţă, iar la sfârşitul zilelor celor de pe urmă se vor apropia cu înfricoşare de Domnul şi de bunătatea Lui.”

Până la plinirea vremii atârnă peste ei blestemul pe care şi l-au cerut în curtea lui Pilat:

“Sângele Lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri”.

De aceea sunt urâţi de toate neamurile – că ăsta e ponosul blestemului, pe care singuri şi l-au cerut peste urmaşi. Blestemul acesta îi zoreşte să ia în braţe pe toţi antihriştii vremurilor, până la cel mai de pe urmă, pe care şi-l vor pune rege. Le va sosi şi vremea aceea mult dorită, dar chiar pentru ei ivirea antihriştilor e un destin blestemat. Când se vor convinge de aceasta, vor veni înfricoşaţi la credinţa creştină.

Deci până la capătul zilelor, când se vor întoarce şi ei, moşte­nirea lor este a noastră, a noului Israil, a neamurilor creştine. Până atunci pentru ei, sângele lui Iisus e blestem şi mânie. Pentru noi sângele lui Hristos, dimpotrivă, e izbăvirea de mânie. Dovada celei mai mari iubiri de oameni – trecerea Mântuitorului pentru noi prin moarte – are putere de mântuire pentru cei ce-o primesc, şi are faţă de osândă pentru cei ce nu vor s-o primească. Unii stau sub dar, alţii sub sabie.

În toată lumea lui Dumnezeu, nu este altă predică mai puternică decât a Sfântului răstignit de ură şi Care-şi iartă ucigaşii. Asta dove­deşte ceva atotputernic şi fără de sfârşit: desăvârşirea.

Ei n-au înţeles, că de aceea petrec acele “zile fără număr“, zile de foamete:

“Nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvin­tele Domnului. Şi ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la Miază-noapte la Răsărit, şi vor cutreiera pământul, căutând cuvântul Domnului, dar nu-l vor afla”.

Asta-i foametea lor de mii de ani: Dumnezeu nu le mai vor­beşte!…

Toată tragedia acestui popor, ce se vrăjmăşeşte de moarte cu Iisus Hristos, e o mare lecţie a lui Dumnezeu pe care o arată neamurilor creştine până la sfârşitul zilelor. Istoria se va repeta cu oricare dintre neamurile care vor face ce-au făcut ei. Aceleaşi fapte aduc aceleaşi urmări, deci pricinuiesc aceeaşi istorie; pentru asta nu trebuie să fii prooroc deloc.

MockJesus631

RĂSPUNZĂTORII

Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa de pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine: centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută.

Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată, şi ca persoane văzute şi ca persoane nevăzute; căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte in adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr.

Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor sălbătăci întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului.

Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.

Regele David, înzestrat deodată cu darul stăpânirii şi cu darul proorociei, a căpătat o straşnică pedeapsă, numai fiindcă a îndrăznit să numere poporul. Darul proorociei i s-a luat o vreme, iar din popor i-au murit 70 de mii de oameni – şi doar el greşise, nu poporul.

Deci înaintestătătorii şi deţinătorii puterii au să dea seama, chiar de venirea sabiei după dreptate, după cum ni se destăinuie aceasta prin Iezechiil, văzătorul tainelor.

iezechielIezechiil 33:

1. Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:

2. “Fiul omului, rosteşte cuvânt către fiii popo­rului tău şi le zi: de voi aduce sabie asupra unei ţări şi poporul ţării aceleia va lua din mijlocul său un om şi-l va pune străjer,

3. Şi el, văzând sabia venind asupra ţării, va trâmbiţa din trâmbiţă şi va prevesti poporului;

4. De va auzi cineva sunetul trâmbiţei, dar nu se vă păzi, când va veni sabia şi-l va prinde, sân­gele aceluia va fi asupra capului său.

5. Pentru că a auzit glasul trâmbiţei şi nu s-a păzit, sângele lui asupra lui; iar cel ce se va păzi îşi va mântui viaţa sa.

6. Dacă însă străjerul a văzut sabia venind şi n-a sunat din trâmbiţă şi poporul n-a fost prevestit, atunci când va veni sabia şi va ridica viaţă cuiva, acela s-a răpit pentru păcatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului.

7. Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israil, şi tu vei auzi cuvântul din gura Mea, şi-i vei vesti din partea Mea.

8. Când Eu voi zice păcătosului: “Păcătosule, vei muri!”, şi tu nu vei grăi nimic, ca să preves­teşti pe păcătos, ca să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta.

9. Iar dacă tu ai prevestit pe păcătos să se abată de la calea lui, şi să se întoarcă de la ea şi el nu s-a întors din calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit sufletul tău”.

Slujba cea anevoioasă şi plină de primejdii o au însă drepţii, când trebuie să dea pe faţă păcatele poporului.

“Prin ştiinţa lui, dreptul, sluga Mea, va îndrepta pe mulţi”.

De aceea trebuie să fie deodată şi stâlp de fier şi zid de aramă şi faţă de cremene; şi, pe deasupra tuturora, trebuie să fie păstorul cel bun, care-şi pune viaţa pentru oile sale.

Într-adevăr, slujba aceasta n-o poate face decât un lepădat de viaţă şi un îndrăgostit de Dumnezeu. De aceea zice Petru, că şi dreptul abia se mântuieşte, socotind greutatea sarcinii. Căci nimeni nu e drept fără vreun rost de la Dumnezeu, fără vreo treabă de făcut. Mântuirea dreptului e condiţionată de împlinirea destinului său de la Dumnezeu, şi e primejduită de cruţarea vieţii proprii, când o face în dauna intenţiei divine.

Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvânt mai tare decât jertfa. Jertfa e maxima apropiere a voinţei şi iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. Ea e hotarul de atingere între voinţa divină şi libertatea omului. Iar în ucenicii Săi trimişi în fiecare veac de oameni, tot El e Cel ce-şi repetă cuvântul, şi aduce aminte preţul pe care-l are omul înaintea lui Dumnezeu. El, trăit din toată sinceritatea fiinţei, e singura cale care mai poate aduce pace între oameni şi bună învoire; toate celelalte rezolvări alăturea de trăirea creştinismului grăbesc apocalipsul. Ştiinţa fără Dumnezeu şi împotriva omului, s-a apucat să facă şi nebunia ei cea mai de pe urmă: desfacerea şi aprinderea stihiilor.

2 Petru 3:

10. Ziua Domnului va veni ca un fur. Atunci cerurile pieri-vor cu vuiet mare: stihiile, arzând se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el vor arde de istov.

DSC_0306

***

ICONOMUL NEDREPT

Deci rostul iconomilor e de-a întoarce marea turmă a oamenilor iarăşi la Dumnezeu în “Ţara de obârşie“. Au însă şi protivnici care zi şi noapte, îi pârăsc înaintea lui Dumnezeu, precum că i-ar fi risipind avuţiile. Căci de când protivnicul a fost aruncat pe pământ, se dă pe sine stăpân al pământului şi al tuturor împărăţiilor lumii. Nu se sfieşte protivnicul nici de obrazul lui Hristos, ci-I zice:

“Ţie îţi voi da toata puterea aceasta şi strălucirea ei, căci mie îmi este dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă Tu Te vei închina mie, toată ţi-o dau Ţie”.

Se înţelege dar că orice milostenie, orice binefacere, orice folo­sire a lumii după legea iubirii de oameni, e o pagubă, o mare daună în stăpânirea acestui înger nebun. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii, se cred pe sine stăpâni şi împăraţi, că aşa cere boala lor; cu atât mai vârtos o cere Lucifer, începătorul nebuniei. Deci orice iubire, în păruta lui împărăţie, e o risipire: şi orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. Dar împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu, care este lumea întreagă, chivernisită de oameni cu ură, nu cu iubire, îngrămădeşte pe chel­tuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. Orice ascultare de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia “stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu.

Deci, dacă de fapt şi de drept, proprietatea şi stăpânia lumii e a lui Dumnezeu, atunci omul e numai un fel de chiriaş, un fel de administrator şi nicidecum proprietarul absolut al lumii. Că, de se va crede stăpân absolut al lumii, seamănă cu credinţa îngerului nebun. Pentru ca să înfrâneze pe om de la o cădere ca aceasta, Dumnezeu l-a numit iconom nedrept, pe de o parte, pe motivul că n-are proprietatea absolută, ci numai proprietatea relativă; iar pe de altă parte, ca sa-l ferească de căderea în nebunia îngerului rău. Aşadar, de îndată ce se dă pe sine proprietar absolut al lumii, se ciocneşte cu Dumnezeu, Il tăgăduieşte, Il înlătură, Il expropriază, şi cu asta crede întocmai ca Lucifer. Nu-şi dă seama bietul om că primind ispita, va fi zdrobit sub dărâmăturile propriei sale iubiri nebune. Când omul se lipeşte de făptură, de avuţie, de slavă, acestea i se fac mamona, care însemnează bani sau bogăţii. Deci nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Cu toate acestea, Dumnezeu laudă pe iconomul pârât, care şi-a făcut prieteni din mamona nedreptăţii, şi-i făgăduieşte că-l va primi în împărăţie când o va isprăvi de risipit, după legea dumnezeiască a iubirii de oameni – se înţelege că e vorba de risipirea mamonei. De aci putem scoate înţele­sul bogăţiei: nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; şi, precum nici bogăţia nu te mântuieşte aşa nici sărăcia nu te osândeşte, ci precum ai sufletul, şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie.

Eşti sărac şi zorit cu gândul după avuţie, iată că nu te mântu­ieşte sărăcia. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Faptul cum stai cu sufletul: şi faţă de una şi faţă de alta, de asta atârnă mântuirea sau osânda ta.

10877.dMamona nedreptăţii are un mare apărător: viţelul de aur, care împunge pe toţi cei ce-ar încerca să o risipească la săracii lumii. Stăpânul viţelului face pâră la Dumnezeu asupra iconomilor nedrepţi, care însă, risipind viţelul prin iubirea de oameni, s-au făcut mai înţelepţi decât fiii luminii.

Bietul Dumnezeu, săracul, n-are unde să-şi plece capul, că bogaţii şi pana cea vicleană a cărturarilor lumii acesteia L-au expro­priat din dreptul de proprietate şi autor al lumii. Cine ştie, dacă nu cumva I-a rămas totuşi dreptul să se supere pe ei şi să le măture toate gândurile cu mamona lor cu tot. Căci dreptul de proprietate derivă din atributul de autor, mai mult ca din actul de proprietate. Deci, când clatină Dumnezeu mamona, e semn că n-a fost iconomisită bine de oameni, şi le cere socoteală; a zis doar: “Fii celor săraci ca un Tată!” Deci, fiind în drepturile absolute peste valoarea economică, poate să-şi pună iconomi pe cine vrea, chiar şi pe cei ce-L tăgăduiesc. Cu această orânduire atotputernică, prin care Dumnezeu îşi lucrează voia Sa, întrebuinţând chiar şi pe vrăjmaşii Săi, mai pălmuieşte din când în când pe mărturisitorii Săi, ca să-i trezească din împietrirea inimii cu care ţin Lazării la poartă.

lazar-1***

Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Căci, după ei, nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. Iar împlinind condiţia asta, din nimic Dumnezeu a făcut făptura, iar făptura a făcut păcatul.

Deci, de drept, omul nu e al lui însuşi, nici al altui om, ci al lui Dumnezeu. Pe de altă parte păcatul, al cărui autor este, îl reclamă pentru el şi i se ţine de urmă, ca proprietate de drept – balast de accident – care poate duce pe om până la starea să se lepede de Dumnezeu şi să-I stea împotrivă, ca un creator al unei teribile noutăţi – păcatul – fără să bage de seamă că printr-asta se întoarce, cu ispravă cu tot, sub amara tiranie a neantului, adică a haosului de tot felul şi în toate privinţele şi poate că pentru totdeauna.

Asta-i noutatea grozavă, că omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate, adică răul. Faptul că, după judecata tuturora, pe cei păcătoşi îi închide în chinurile haosului veşnic, nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu, ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului, pentru ca acesta să fie împreună cu creaţia sa iubită – păcatul – în infinitul eternităţii.

Păcatul, această mamonă cu adevărat nedreaptă a omului, trebuie risipit; trebuie să cerem iertare de la Dumnezeu pentru atare agoniseală, precum şi ajutorul ca s-o împrăştiem.

Preoţii sunt acei iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, care scad pentru semenii lor, această mamonică agonisire, iertându-le din datorie. De aceea Lucifer ridică pâră mare asupra lor înaintea lui Dumnezeu, zi şi noapte, şi le răscoală împotrivă toate urgiile împotrivirii.

“Ci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor, şi nu şi-au iubit viaţa lor, până la moarte”.

De aceea, avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând că:

„Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului, decât talazurile care bântuie marea”.

Iconomii tainelor, slujitorii Sfintei Liturghii, sunt şi ei în măsura iubirii, jertfă neîncetată, arsă în lumea aceasta, pentru mântuirea lumii.

(din: Parintele Arsenie Boca, “Cararea Imparatiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului 1995)

sf-arsenie-boca


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Arsenie Boca, Portile Iadului, Preotie (pentru preoti)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE BOCA – ICONOMII TAINELOR (2)

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Multumesc din suflet pentru toate materialele.Dumnezeu sa va rasplateasca.Ne imbunatatesc.

  2. ,,Deci, de drept, omul nu e al lui însuşi, nici al altui om, ci al lui Dumnezeu”Dar cati constintizam acest lucru?Ne temem de sefi, de soti ,de sotii, de noi insine, dar de Dumnezeu mai putin!Altfel nu am fi atat de ,,bogati” in pacate! Iarta-ne Doamne si ai ingaduinta pentru noi pacatosii.Amin.

  3. “Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa de pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine: centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută.” – are pret mare in ochii Lui omul – cununa creatiei Sale; nu de aceeasi parere este aproapele omului (tot om) judecand superficial dupa haine, marire, conditie materiala, cultura (lumeasca)…dovada cea mai simpla/clara – Lazarii din zilele noastre cat de bagati in seama sunt ei? Si ingerii lor pazitori vad pururi fata Tatalui Nostru cel din Ceruri si cu toate astea, le dam un banut sau o bucata de paine cautand ca nu cumva sa se atinga de noi; cati dintre noi ar avea curajul sa-i i-a acasa, sa le ingaduie sa se spele, sa-i despaducheze, sa le lege ranile, sa-i lase sa se odihneasca…si eu – cat de mila imi este de ei – parca nu i-as baga in casa; apoi, cand vedem unul nu asa inzestrat cu minte, cu pricepere mai greoaie, sau cu un handicap fizic in fata carora trebuie rabdare, ingaduinta…cati suntem dispusi sa punem in aplicare aceste atribute?

    Omul n-are constiinta valorii proprii in ochii lui Dumnezeu ca faptura apartinatoare lumii vazute (trupul sau) si-a lumii nevazute (sufletul sau) si de-aici si negrija pentru sufletul lui si/sau a aproapelui in care, de obicei se aplica legea junglei: scapa cine poate si supravietuieste cine-i mai puternic. Iar cantarul care masoara partea esentiala a fiintei sale nu este sufletul ci, buna-starea materiala, functia si marirea care i-o dau ceilalti (unii de frica, prea-putini din respect). Iar ca un paradox, multi tanjesc dupa un om cu suflet bun, dupa un om in fata caruia sa ramai uimit, fara sa te plictisesti, sa preferi sa-l asculti, sa tot asculti… si sa nu te mai saturi de intelepciunea sa, de mierea cunostintelor sale duhovnicesti, bine spuse la timpul si la locul potrivit.

    Si daca omul, ar realiza valoarea extraordinara pe care o are in fata lui Dumnezeu, nu s-ar mai simti stingher, s-ar simtii ca un copil mandru de asa un Tata si protejat totodata – ar aplica de la sine “iubeste pe Dumnezeu din tot sufletul tau, din toata puterea ta…iar pe aproapele tau ca pe tine insuti” iubind cu masura pe aproapele (daca nu pentru el insusi, pentru Dumnezeu care-i va da si puterea) iar nemarginit, pe Dumnezeu care merita sa fie iubit.

    “Când omul trăieşte in adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr.” – cati dintre noi, apropos de CNP si implicit prin cip-uirea care bate la use nu ne simtim ca obiecte in uz de folosinta dupa bunul plac al mai-marilor lumii care-au batut palma cu Lucifer ca sa-i arate lui Dumnezeu ca ei sunt stapanitorii lumii si-si pot baga nasul in creatie anuland valori, limite si mai ales, libertatea de care Insusi Dumnezeu nu se atinge – nobil si plin de delicatete cum este, nu forteaza creatura sa-i urmeze, chiar daca-L refuza, chiar daca-L neaga ‘Cine vrea, sa vina dupa mine’; ca mai intervine in istorie ca sa nu-si ridice intru faradelege dreptii mainile…este altceva!

  4. Sfantul ardealului – Pr. Arsenie Boca
    http://vimeo.com/11950085

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » 29 SEPTEMBRIE – CENTENARUL NASTERII PARINTELUI ARSENIE BOCA. Roadele iubirii de sine si ale ravnei fara sfatuire si fara ascultare. Cum iti poti “taia mintea” in Scripturi si pana unde se poate ajunge? Cum
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE BOCA. Sfantul si omul cavernelor – teatru radiofonic (AUDIO): “Dumnezeu trimite pe alesii Sai, mai inainte de a veni pedeapsa Lui”
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Ambrozie Iurasov – raspunsuri duhovnicesti fundamentale (II): “TOATE SE INTREPATRUND IN VIATA DUHOVNICEASCA… TOATE PUTERILE IADULUI SE RIDICA IMPOTRIVA PREOTIEI”
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Avva Arsenie Boca – rugaciunea, transfigurarea si minunea in firescul vietii. “DOAMNE, AI MILA DE NOI SI PUNE FOC TEMNITEI IN CARE TE TINEM!”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE BOCA, “OMUL DURERILOR” si CELE SAPTE SURLE PRIN CARE DUMNEZEU NE CHEAMA (II). Mila lui Dumnezeu ascunsa in necazuri si primejdii
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE BOCA si CELE SAPTE SURLE (III). Despre sfarsitul lumii, Antihrist si A Doua Venire: “SFANTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA”. “Bonus”: DOCUMENTAR VIDEO “SFANTUL ARDEALULUI”
  11. Pingback: PROFETIILE PARINTELUI ARSENIE BOCA DESPRE ROMANIA: "Romania va fi inconjurata de flacari... Imi pare rau ca sunteti cei de pe urma. Va vor cerne”
  12. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC
  13. Pingback: A inceput campania pentru canonizarea Parintelui Arsenie Boca : Pelerinul Roman
  14. Pingback: “PARINTELE ARSENIE BOCA – TAINA IUBIRII” (audio; documentar radiofonic): “Draga mea, nu te teme, asa incepe calea cea buna: recunoscandu-ti neputintele si mandria! Mandria da o placere mintii, dar o intuneca” -
  15. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre razboiul lui Hristos cu cel-rau: ispita prin placere si ispita prin durere: TRAIREA PORUNCILOR LUI DUMNEZEU ARDE PE DIAVOL -
  16. Pingback: Predici (audio si text) la Inmultirea painilor: INVATA SA MULTUMESTI LUI DUMNEZEU!/ De la Hristos-Painea vietii la politicianul manipulator care ne vinde iluzii de circ -
  17. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – ICONOMII TAINELOR (1) -
  18. Pingback: Critica Parintelui Mihail Pomazansky la “TEOLOGIA LITURGICA” A PR. ALEXANDER SCHMEMANN -
  19. Pingback: Marturia Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) despre SFINTENIA PARINTELUI ARSENIE BOCA (video si audio). MINUNEA COLOSALA A INVIERII A UNUI SUFLET RAZVRATIT SI ATEU -
  20. Pingback: DOCUMENTAR “PARINTELE ARSENIE BOCA, OMUL LUI DUMNEZEU” – produs de Fundatia Arsenie Boca. MARTURII DESPRE VIATA SI MINUNILE SALE (video) -
  21. Pingback: SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora -
  22. Pingback: IMPARTASANIA DEASA? DAR VIATA CUM NE ESTE? Parintii Ioan Buliga si Iustin Miron de la Oașa despre discernamantul impartasirii, rafinarea strategiilor celui-rau, lupta cu pacatul si ispitele duhovnicilor -
  23. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA, SFANTUL ARDEALULUI (film documentar) – 22 de ani de la mutarea la cele vesnice (†28 nov. 1989) -
  24. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA IN DUH SI ADEVAR – Straluciri de har din invataturile si minunile Cuviosului de la Prislop, in noi DOCUMENTARE AUDIO si VIDEO realizate de NICOLAE MARGINEANU. Marturiile Maicii Marina de la Manastirea Bic -
  25. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA continua sa faca MINUNI SI DE DINCOLO DE MOARTE… -
  26. Pingback: SFANTUL IOAN, INAINTEMERGATORUL SI BOTEZATORUL DOMNULUI. Predici audio ale Parintelui Ioanichie Balan, preablandul dojenitor al Sihastriei -
  27. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre POST, SPOVEDANIE, RUGACIUNEA MAICII DOMNULUI si LUPTA CU DIAVOLUL. Care este CEA MAI MARE MINUNE? -
  28. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – 25 de ani de la plecarea in Vesnicie a marelui mijlocitor si luminator al neamului. DARURILE si CRUCEA PARINTELUI ARSENIE. Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa! -
  29. Pingback: PARINTELE ARSENIE – LUMINA PENTRU NEAMUL SAU, IN INTUNERICUL VREMURILOR VITREGE. Misionar al dreptei-credinte in fata greco-catolicilor: “Intoarceti-va acasa, la ortodoxie, si asa tot neamul prinde putere pentru ziua ce vine” | Cuvântul
  30. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA despre PREOTIE: “Vreţi preoţi buni? Naşteţi-i! Toată decăderea e de la părinţi începătură”; “Iubiţi pe preoţi acum, până-i mai aveţi în mijlocul vostru, căci va veni o vreme când nu-i veţi mai a
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate