Parintele Arsenie ne invata cum sa stam IMPOTRIVA CURVIEI, A MANDRIEI SI A VORBARIEI
“- Cum se putem birui mai usor razboiul desfranarii si al gandurilor trupesti?
– Pentru biruirea acestui razboi al curviei, in orice stadiu s-ar afla, trebuie mai intai cerut harul bunului Dumnezeu. Nu este o batalie de scurta durata, pentru ca trebuie neaparat ajuns la o biruinta totala. La inceput fiecare se vede neputincios sa se impotriveasca, dar la Dumnezeu totul este cu putinta.
Inceputul acestei lupte este:
a) Sa vrea neaparat sa scape de acest razboi.
b) Sa se roage cu toata inima, la Dumnezeu si la Maica Domnului, sa-l ajute.
c) Sa ocoleasca, atat cat se poate, imprejurarile care ar putea trezi patimile.
d) Sa nu primeasca in minte momelile care vin si care pot parea a fi nevinovate si incep sa se concretizeze cu imagini; toate aceste ganduri sa le alunge, schimbandu-si mintea in rugaciune, dar o rugaciune a lui, nu recomandata de cineva, oricine ar fi acela; o rugaciune cu suspinele proprii, chiar daca n-au cuvinte.
Daca atacul este iute, indulcitor, coplesitor, sa suspine la Maica Domnului si sa nu cedeze atacului. In faze avansate, sa se marturiseasca rupt si curat, fara menajamente si fara invinuirea momentului, imprejurarii, sau a persoanelor. Marturisindu-se mai des, il va ajuta foarte mult.
Duhovnicul il va intelege, il va iubi, il va asigura ca nu e singur, dar nici nu-l va lasa in motivarile lui, “ca ar fi necesar si prea firesc”. Duhovnicul sa aiba ravna si bunatate, sa-l poata dezlipi de patima aceasta ascunsa si cu multe capete. Se recomanda lectura, carti si orice cu subiecte pregatitoare la moarte. Va fi iertat, oricare ar fi greseala, prin pocainta, si aceasta ar fi o mare cucerire, dar sa nu se amageasca cineva sa creada ca fara de pocainta s-ar cunoaste vreo iertare. Pacatul acesta face sa nu puteti vedea nici ce e Raiul, nici ce e iadul cu adevarat, si la aceasta ar trebui gandit si meditat mai mult.
Pentru cei ce au pozitie duhovniceasca si totusi sunt raniti mai mult sau mai putin, si trec prin baia pocaintei, li se considera drept accidente si vor avea motive serioase sa intre cu adevarat intr-o smerita smerenie, si aceasta aduce o mare bucurie lui Dumnezeu fata de cel care are parerea de sine ca nu e cazut.
Nu e un paradox, este si o dreptate si o mare milostenie divina. El, Stapanul si Pastorul cel bun, a lasat stana de oi si a mers sa caute oaia ratacita si a purtat-o pe umeri fericit, ducand-o la staulul imparatiei slavei. Citeam ceea ce va spun acum: “Sunt, frate crestine, crede-ma, doua feluri de bucurii care nu se pot uni: tu nu vei putea a te bucura aici pe pamant cu placeri trecatoare si vinovate, si in cer a imparati cu Iisus Hristos”. Atunci faradelegea isi va astupa gura sa (Ps. 106, 42) “Nebunule, acel timp de care abuzezi iti sapa groapa, si ziua de maine va fi vesnicia!” Spunand acestea, gandesc ca ar putea incuraja pe cei ce lupta cu atacurile din afara si cu firea dinauntru.
– Cum putem birui si alunga de la noi slava desarta si cugetul mandriei?
– Urata si necurata patima! Toate relele pescuiesc in balta aceasta. Sa nu auda Dumnezeu de omul mandru! Ii ia darul intreg ca sa se poticneasca, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura.
Il paraseste, devine o mare uraciune; ii ia gustul frumosului; il lasa ratacit si haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, nu mai are asemanare si nici discernamantul constiintei. E adevarat cum spun un Sfintii Parinti: “Unde caderea a apucat, acolo mai inainte mandria a lucrat“. Nici o patima nu te apropie mai mult intr-o asemanare cu diavolul ca mandria.
Toate patimile se mai pot, sa zicem, apara cu firea si cu grozavele imprejurari ale vietii, dar mandria nu se poate apara cu nimic. Ea are nesuferita cutezanta sa stea langa orice virtute, si chiar – la cine poate – se ascunde in smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des intalnit si intarind cuvantul, este ce ea ce spune un parinte: “E smerit mandruletul!”
Fiind atat de primejdioasa si atat de prezenta la toate varstele si rangurile, este bine ca nimeni sa nu desconsidere pe nimeni, oricat ar fi de neinsemnat (caci si in el se ascunde Hristos), si chiar sa-l intrebe, pentru a-i cere o parere, macar si conventional, si acesta ar fi un prim pas, adica un semn pe drumul Evangheliei.
E bine sa intrebi, sa ceri pareri sau sfaturi de la oricine, oricine ai fi tu, ca – cine stie? – harul lui Dumnezeu se salasluieste mai mult in cei simpli si nebagati in seama. Pleaca-te (macar pentru smerenie trupeasca, cum se zice) ca tot este un sunet placut, si vei vedea cata nevoie ai de semenii cu care a randuit Dumnezeu sa traiesti si sa te vezi, si te vei convinge, in drumul vietii, ca intelepciunea sta sigur mai mult unde este smerenie pentru ca acolo este Dumnezeu.
Iata, Lucifer a cazut iremediabil, cadere mareata numai prin doua cuvinte: “Eu sunt…”, si cazand, a ajuns impotrivitor pe veci, uraciunea pustiirii. Sa nu se amageasca cineva ca fara o adevarata purificare in singura apa smereniei, va putea intra in imparatia, de unde au cazut ingerii. Iata la repezeala gandurile si indemnurile mele ca sa poata cineva delibera ca Dumnezeu ne-a facut frumosi singur numai pentru El.
– Ce sa facem sa ne putem stapani limba si sa dobandim darul tacerii?
– Cu adevarat mare este nestapanirea limbii – cum spun sfintii: “Mare este caderea de la limba”. Vorba multa este mai mult desertaciune decat folos, iar vorbirea de rau este o mare primejdie pe lumea aceasta si adica, si pe lumea cealalta. Se zice ca cei mai multi din osanditii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rau.
Trebuie sa-l iubesti, frate, pe fratele tau. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mantuitorului? El a dat aceasta porunca ca o incununare a tuturor invataturilor sale, ca singura cale spre mantuire -IUBIREA- si a urmat neuitata si sfasietoarea Golgota.
Trebuie facuta educatie de amanunt a raspunderii ce avem pentru viata noastra, singurul timp ce il avem sa ne punem paza limbii si sa ne curatim inima de rautate. Sfantul Grigorie Teologul spune: “De orice cuvant in plus vom da raspuns, cu atat mai mult de orice cuvant rusinos” si, cu atat mai grozav de orice cuvant ucigator. Patericul va fi de mare folos la capitolul “Folosul tacerii” (pag. 242). Sfantul Isidor Pelusiotul spune (pag. 108): “Vorbirea cu folos este o binecuvantare, iar daca este intarita cu lucrare, este incununata”. “Ca viata fara cuvant mai mult foloseste, iar cuvantul si strigand supara. Iar daca si cuvantul si viata se vor intalni, face o icoana a toata filosofia”.
Inchide pe Domnul in inima si ai luare aminte acolo (in inima), si sa stai acolo inaintea Domnului fara sa iesi: atunci iti vei da seama de orice fir de praf. Asa incepe invatatura tainica; ea inseamna o oglinda pentru minte si o faclie pentru constiinta. Ea usuca desfraul, inabusa furia, alunga mania si ridica mahnirea, inlatura cutezanta, nimiceste deznadejdea, lumineaza mintea, alunga lenea, te smereste cu adevarat, si ai cugetare fara lingusire; raneste pe demoni, curata trupul si nu este partasa, ci straina de orice lucru spurcat.
Cugeta mereu: “La cine ma voi duce? Sunt vierme…” Aceasta si altele care tin de gandul mortii si al vesnicelor asezari, apartin de invatatura tainica”.
(Din: Ne vorbeste Parintele Arsenie Papacioc – vol. 1)
Legaturi:
- CUM SA LUPTAM IMPOTRIVA PATIMILOR TRUPESTI
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- Boala si nebunia slavei desarte
- Scara Sfantului Ioan – oglinda care nu ne minte (1)
- Scara Sfantului Ioan – oglinda care nu ne minte (2)
- Vladica Antonie Marturisitorul despre veacul rabdarii si veacul prigoanei
- P. Proclu: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”
- Cat iubeste Dumnezeu smerenia…
- Parintele Proclu ne invata smerenia si mila
- Povatuiri de mare folos ale Parintelui Serghie: “Cand sufletul ti-e tulburat, alearga la cainta; de n-ai cainta, caieste-te de necainta ta!”
- ORBIREA SUFLETULUI: PAREREA DE SINE
- Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: PAREREA DE SINE
- Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui
- Aforisme duhovnicesti de la Staretii sfinti ai Optinei (I)
- Sfantul Ioan Casian – o pilda despre dreapta socoteala in alegerea sfatuitorilor, despre deznadejde si despre compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi
Doneaza pentru filmul "Scrum"
http://ramurainflorita.blogspot.com/2009/08/satisfactia-de-vorbi-de-rau-pe-altii.html
Un scurt cuvant foarte actual de la Sf. Ioan de Kronstadt, gasit pe blogul surorii Ramona si care, care ne duce cu gandul si la cei care, firitisindu-l la aratare pe Batranul Arsenie, au gasit aceeasi satisfactie (interesata) de a scormoni dupa “bubele” din trecut ierarhului celui mai iubit de acesta, pe care il si spovedeste, pe care il lauda cu fiecare ocazie, si il sustine fatis si categoric.
Detractorii Inaltului Bartolomeu, care se dau mari iubitori de adevar, ar face bine sa fie cinstiti si sa se duca sa-i spuna si Batranului Arsenie isprava lor, precum si care le sunt convingerile legate de BOR si de stilisti si sa auda cuvantul parintelui, ca sa se vadeasca toate lucrurile:
“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.
Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dimpotrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă „văd paiul din ochiul fratelui” şi îl judecă, dar „bârna din ochiul lor – da, o ditamai bârnă – nu o iau în seamă” (cf. Matei 7, 3). Zice: acest părinte sau acesta s-a făcut vinovat de cutare sau cutare păcat. Ei, şi ce? E om, şi nu este om care să nu greşească. „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (1 Ioan 1, 8). Eşti tu, oare, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii?
Dacă aş începe să-ţi caut viaţa, „la bani mărunţi”, raportând-o la cuvântul lui Dumnezeu, ţi-aş putea condamna şi eu păcatele, multe şi grele, cu propriile tale cuvinte. Aş putea să te învinuiesc de trufie, de îngâmfare, de necredinţă, de iubire de agonisire, de desfrânare, de tâlcuire anapoda a cuvântului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, de răceală în credinţă şi de câte altele. Ţi-aş găsi, poate, nu o singură „pată”, ci întreg trupul tău devenit o imensă pată neagră, fiindcă ochiul minţii tale este viclean.
Cât de mult mă scârbeşte această drăcească satisfacţie de păcatul altuia, această infernală strădanie de a demonstra păcatele, adevărate sau închipuite, ale omului! Şi când te gândeşti că cei cărora le place să se ocupe de aşa ceva îndrăznesc să susţină că o fac din respect şi că încearcă, prin toate mijloacele să îndeplinească porunca lui Dumnezeu despre iubirea aproapelui! Despre ce iubire poate fi vorba când cauţi cu orice preţ să vezi şi să găseşti chiar şi la oamenii de seamă şi la sfinţi pete negre şi când, pentru un singur păcat, cauţi să le ponegreşti toată viaţa, refuzând să li-l treci cu vederea, chiar şi atunci când ar fi cazul.
Uitat-aţi oare că dragostea „toate le rabdă” (1 Corinteni 13, 7)? Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moralizatori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşile, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui. Frate! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă, să stea” (Romani 14, 4). “
Fratii nostri dragi, nu stiu cum sa va multumesc iara si iara si iara pentru munca voastra. Tare folositoare imi este.
Maica Domnului sa va tina sanatosi duhovniceste si trupeste, sa va sporeasca rabdarea si indelunga-rabdarea, dreapta socoteala si dragostea de frati cu care ne invaluiti zilnic!
Doamne, slava Tie, Doamne!