PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU – biografia si invataturile unui sfant contemporan (VIDEO, AUDIO): “Sa facem ceea ce putem! Sa ne osarduim, sa nu fim nepasatori, ca nepasarea e cea mai mare primejdie”

(desen de Nane Crasnean, “Lumea monahilor”)

Avva Dionisie de la Colciu:

biografie de sfant

Acest foarte smerit si cu dreapta so­coteala calugar, ce a ucenicit spiritual pe langa Antipa Dinescu, Dometie Trihenea, Macarie Untan, Elisei Filibiu si Ioan Gutu, a fost unul dintre cei mai mari povatuitori si duhovnici athoniti ai acestui veac, dupa cuvant de învatatura venind adesea la el chiar si printul Charles al Marii Britanii.

Avva Dionisie s-a nascut la anul 1909, în comuna Vorniceni, din Botosani, pe langa alti sapte frati si surori ai lui Ioan si Casandra Ignat. Dintre acestia, înta­iul nascut (la 1899) Gheorghe — viitorul parinte Ghimnazie — si cu ultimul nas­cut, Dimitrie — în timp, ieromonahul Dionisie — vor îmbraca straiul monahal. In 1911, pe cand Dimitrie avea doar doi ani, tatal lor a murit, iar Gheorghe a devenit capul familiei, trebuind astfel sa abandoneze scoala. Unsprezece ani mai tarziu, în 1922, dupa armata, Ghe­orghe s-a închinoviat la schitul Magura, fiind tuns monah un an mai tarziu, iar în 1924 hirotonit ierodiacon. Dimitrie a facut patru clase primare în sat, apoi, în 1923, la doar paisprezece ani, a plecat si el la acelasi schit de langa Targu Ocna. Staretul l-a primit, dar l-a trimis si la Scoala Profesionala din Tg. Ocna, unde Dimitrie a învatat doi ani.A venit însa anul 1926 cu haosul creat de schimbarea calendarului si cei doi frati au ales atunci sa plece pentru totdeauna în Athos. „S-au îmbarcat la Constanta pe un ele­gant vas romanesc si au ajuns in Pireu. Dupa multe aventuri si dupa ce au trecut prin multe insule, au ajuns la Muntele Sfant, la portul Dafni…”, povestea batra­nul Ioan Sova. Avva Dionisie îsi amintea ca

„am venit în 1926, cu înca trei pa­rinti, inclusiv fratele meu mai în varsta, ierodiaconul Ghimnazie. In Romania nu auzisem despre Muntele Athos. Prima oara am mers la Chilia „Sfantul Gheor­ghe”, în Kapsala. Acolo erau optsprezece romani. Am ajuns în ajunul praznicului Nasterii Maicii Domnului si îndata am avut parte de o priveghere de toata noap­tea. Pe atunci era foarte liniste în mun­tele Athos“.

Staretul Prodromului le-a promis ca dupa ce vor fi ispravit de în­chinat pe la locurile sfinte athonite îi va primi în schit. N-avea sa se-ntample asta pentru ca, nu la mult timp dupa aceea, a fost ales un alt egumen si Dimitrie s-a dus pentru o vreme (noiembrie 1926-iulie 1927) la parintele Serafim — care avea o chilie langa Karyes, mai jos de Saray. In vremea asta, parintele Ghimnazie a lucrat la Iviru si, cu ce a castigat (mai împrumutand si 5.000 de drahme de la parintele Mihail din Karyes), a cumparat Chilia „Buneivestiri” de langa Pantocra­tor.

(asculta aici povestea vietii sale relatata chiar de parintele Dionisie)

„Cumparaseram Chilia Buneivestiri din Kapsala împrumutand niste bani si ne-a luat trei ani de munca pentru a-i returna. Pentru fiecare zi de lucru casti­gam douazeci de drahme. In acele vre­muri, cu atata se puteau cumpara doar doua paini. Era foarte greu de trait. Era extrem de dificil sa te tii de programul zilnic de slujbe si sa mai faci si altceva pe langa aceasta. Dar în acest timp m-am simtit mai aproape de Dumnezeu decat oricand altcandva, caci era atat de greu si trebuia sa ne încredintam atat de mult voii lui Dumnezeu. Am locuit în aceasta chilie timp de cinci ani. In 1927 am fost tuns monah, iar fratele meu (Ghimnazie) a fost hirotonit ieromonah. In 1931, am fost hirotonit ierodiacon. In 1933 am parasit Chilia Buneivestiri pentru o alta chilie în Kapsala, închinata sfantului Tihon de Zadonsk. Egumenul Chiliei Bunavestire tocmai murise, iar parintele Ghedeon (Chelaru), egumenul Chiliei Sfantul Tihon de Zadonsk, ne-a rugat sa mergem sa locuim cu el”

— marturisea avva Dionisie care, vreme de alti patru ani, aici s-a nevoit, sub obladuirea du­hovniceasca a parintelui Ghedeon si tot aici avea sa fie sfintit ieromonah de catre episcopul Sfantului Munte, Ierotei, în 1937.

Toti trei aveau sa vina, în 1937, sa reconstruiasca chilia „Sfantul Gheorghe”-Colciu, aflata pe mosia Vatopedului. Au muncit ani de zile acesti înduhovniciti asceti, dar în tot acest timp nu si-au lasat niciodata randuiala bisericeasca si cano­nul de la chilie, nescurtand cu nimic tipiconul athonit. Pentru aceea au si început a se strange calugari în jurul lor, atrasi de sfintenia vietii celor trei monahi. Pa­rintele Ghedeon avea sa lipseasca însa multi ani, pentru ca a plecat în 1940 în Romania dupa ajutoare si s-a întors abia în 1963, împiedicat fiind de razboi si comunisti sa se mai înapoieze. In acest rastimp parintele Ghimnazie devenise povatuitorul chiliei, iar fratele sau, Di­onisie, duhovnicul obstii. Schimonahi amandoi, stiau pe dinafara Psaltirea, Ceasurile, Paraclisul Maicii Domnului si cateva acatiste, iar de pravila si închina­ciuni nu s-au lasat niciodata. Pentru o vreme însa, avva Dionisie avea sa rama­na doar cu parintele Ghedeon (+1979) la chilie, ceilalti frati (începand cu cel dupa trup, Ghimnazie +1965) plecand la Domnul rand pe rand. In 1977 a mai venit si parintele Ioan Sova la Colciu, dar obste mai mare avea sa se închege abia dupa ce la Vatopedu a venit batra­nul Iosif (în 1987), cel care a revigorat viata de chinoviala în manastire si la chi­lii si care l-a avut la mare evlavie pe avva Dionisie — la care adesea se si spovedea.

Desi si-a pierdut vederea în ultimii ani, devenise atat de cautat batranul, încat calugarii de aici au fost nevoiti sa puna gard chiliei (ba chiar si sarma ghimpata, pentru cei care-l sareau!). Dupa o viata petrecuta în sfintenie, avva Dionisie Ig­nat a plecat sa-L întalneasca pe Domnul la 28 aprilie/11 mai 2004, la 95 de ani — dintre care 78 petrecuti neîntrerupt în Sfantul Munte.

George Crasnean, in “Lumea monahilor”, nr. 70 (aprilie 2013)

***

“- Ca redactori ai unei reviste teologice, cum să vieţuim, că avem responsabilitate mare?

– Părintele Dionisie: Aveţi responsabilitate, desigur. Să ţineţi tot ceea ce ne sfătuieşte Ortodoxia, fiindcă dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Şi dacă ne-am depărtat de Dumnezeu, de-acuma trebuie (vei fi constrâns) să asculţi de Satana. Că atâta de meşter e vrăjmaşul, cu atâta iscusinţă te depărtează de harul lui Dumnezeu, şi atunci ce-ai făcut? Faci ce vrei tu, dar nu-ί după cum vrei tu.

Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic“, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia. (2002)

*

– Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele?

– Părintele Dionisie: Trebuie luptă, trebuie osteneală. Ştii prea bine, ca şi creştin, lucrurile care te vatămă, nu-i aşa? Ei, să te osârduieşti să nu le faci. Ştii foarte bine şi faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le şi te mântuieşti cu ele. De aceea, să te consideri ca şi cum ai fi într-un război, ca şi cum ai fi un soldat care te lupţi şi în dreapta şi în stânga să-l omori pe duşmanul tău, să nu-l laşi să dea înainte. Aşa şi noi, creştinii, să ne luptăm cu patimile care ne vatămă, cu vrăjmaşul sufletelor, şi să ne osârduim să facem faptele cele bune. Şi chiar dacă ne osârduim, omul e totdeauna neputincios, nu şi-ar putea împlini dorinţa, dar este Dumnezeu care ne ajută. Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînţeles, Dumnezeu ajută. (1996)

*

(…)– Cum se poate duce o viaţă de sfinţenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? În lume e mult mai multă ispită, să zicem a văzului, a auzului. Ştim că în mănăstire ispitele sunt mai mari ca în lume, dar mă refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume. Cum putem să le depăşim?

– Părintele Dionisie: Eee!… Cu îndelungă răbdare, cu hotărâre duhovnicească în sufletul tău. Să-ţi zici aşa: „Eu ştiu ce este păcatul. De ce să mă uit cu poftă la fata aceea că-i aşa frumoasă, şi pe urmă să mă rănesc cu inima?“. Vezi că Sfânta Scriptură spune: „Când te-ai uitat cu patimă la parte femeiască, iată că ai preacurvit în inima ta cu ea.” De aceea, trebuie să ne osârduim să avem o bărbăţie duhovnicească în sufletul nostru. Să zicem aşa: „Frumoasă mai e fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e aşa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu cum or fi?” S-o admiri că-i frumoasă, dar fără patimă, că e zidirea lui Dumnezeu.

Dacă aici, pe lumea asta, omul este aşa, vai de capul lui cum este, şi are aşa frumuseţe, dar îngerii lui Dumnezeu? Să-ţi îndrepţi ideea şi mintea la îngerii lui Dumnezeu şi la frumuseţile pe care le are Dumnezeu în ceruri şi atunci nu pătimeşti. Dar trebuie, cum am zis, o bărbăţie duhovnicească, şi Dumnezeu ajută. În orice secundă şi în orice minut să spui „Doamne ajută!”, şi tot în momentul acela El ţi-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea şi veşnic. (2002)

*

– Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?

– Părintele Dionisie: Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută: „împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea”. Prima dată să scoatem din inima şi din cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese.

Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem, o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului.

– Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm: mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc…

– Părintele Dionisie: Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba, zice sfântul prooroc, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”. Nu putem zice, „las’ că voi face mai pe urmă”. Să punem înaintea noastră cuvântul acesta: „Dacă vrea Dumnezeu, să-mi ajute să ajung mâine la biserică, să mă spovedesc şi să fiu atent ce-mi spune duhovnicul, căci el are harul Sfântului Duh şi ce mi-a spus el, aceea trebuie să mă osârduiesc să îndeplinesc ca să pot căpăta împărăţia Cerurilor“.

Fără spovedania păcatelor nu putem intra întru împărăţia Cerurilor. Vedeţi cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu? A binecuvântat ca prin binecuvântarea arhiereului să-l facă pe preot să poată fi şi duhovnic, şi ce zice el, aceea face Dumnezeu. Vezi? N-a pus Dumnezeu îngeri ca duhovnici, ci un om, o persoană ca toţi oamenii, ca să poţi să te duci să-i spui tot, cu sinceritate. Că dacă nu te duci cu sinceritate, nu primeşti dezlegarea păcatelor; trebuie să fii sincer. Mila Domnului să fie cu noi!

– Dar dacă preotul e mai păcătos decât cel care se spovedeşte lui?

– Părintele Dionisie: Oricât de păcătos ar fi, nu lucrează el, preotul, ci lucrează harul Sfântului Duh. Chiar nevrednic să fie el, tu te mântuieşti şi te duci în rai şi el se duce în iad. De sute, de mii de ori se întâmplă lucrul acesta, pentru că şi preoţii sunt purtători de trup, iar dacă nu bagă de seamă, calcă pe cărarea cea de-a stânga, pe când noi trebuie să mergem pe cărarea adevărului, cea de-a dreapta. Şi oamenii, acuma, fiindcă au făcut legături cu felurite de feluri de neamuri şi dacă n-au sinceritatea aceea să fie mândri că sunt români şi creştin-ortodocşi, se lasă bătuţi de bântuielile vrăjmaşului, că el e pricinuitor a toată răutatea. Trebuie să ne osârduim, să ne silim.

– Noi, vedeţi, suntem majoritatea din oraşe. Spuneţi de „linişte”, dar cum putem noi în linişte să ne apropiem de Dumnezeu când la noi sunt atâtea probleme? Noi trăim în Bucureşti majoritatea: telefoane, griji de fiecare zi, e foarte greu să vorbim de linişte într-un oraş.

– Părintele Dionisie: Dacă n-o putem dobândi, să facem ceea ce putem. Să ne osârduim, să nu fim nepăsători, că nepăsarea e cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecăruia din noi. Zici: „Eh, nu-i nimica aceea, da’ aceea nu-i nimic. Eh, îi post, dar hai să mâncăm, nu-i nimic“, „uite, nu trebuie să fac fapta aceea ruşinoasă, dar ştie Dumnezeu“... Asta se cheamă nepăsare. Asta-i un fel de disperare, cum să spun, ş-atuncea ce-ai făcut? N-ai milă singur de sufletul tău ş-atuncea sigur că-i primejdie. Dar cât se poate, să ne osârduim. Sunt şi în mijlocul Bucureştilor, sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu, care-şi caută de mântuire. Mai greu, dar sunt. Dar dacă se împuţinează, şi pentru acei puţini ţine Dumnezeu toată omenirea… N-aţi văzut acolo, când cu Sodoma şi Gomora, zicea Avraam: „Doamne, da’ dacă or fi treizeci, pedepseşti?” „– Nu.” „Da’ dacă or fi 20, cutare?“, până s-o pogorât la cinci. Vine vorba că şi în mijlocul lumii sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu. Da. (1996)”.

(Din: “Staretul Dionisie. Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos”, Editura Prodromos, 2009)

***

PARINTELE DIONISIE CANTAND AXIONUL (“Cuvine-se cu adevarat”):

PARINTELE DIONISIE – CONVORBIRE DESPRE MUZICA PSALTICA, UNIUNEA EUROPEANA SI VREMURILE DIN URMA (AUDIO)

***

Legaturi: