PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU – biografia si invataturile unui sfant contemporan (VIDEO, AUDIO): “Sa facem ceea ce putem! Sa ne osarduim, sa nu fim nepasatori, ca nepasarea e cea mai mare primejdie”

11-05-2013 Sublinieri

dionisieignat

(desen de Nane Crasnean, “Lumea monahilor”)

Avva Dionisie de la Colciu:

biografie de sfant

Acest foarte smerit si cu dreapta so­coteala calugar, ce a ucenicit spiritual pe langa Antipa Dinescu, Dometie Trihenea, Macarie Untan, Elisei Filibiu si Ioan Gutu, a fost unul dintre cei mai mari povatuitori si duhovnici athoniti ai acestui veac, dupa cuvant de învatatura venind adesea la el chiar si printul Charles al Marii Britanii.

Avva Dionisie s-a nascut la anul 1909, în comuna Vorniceni, din Botosani, pe langa alti sapte frati si surori ai lui Ioan si Casandra Ignat. Dintre acestia, înta­iul nascut (la 1899) Gheorghe — viitorul parinte Ghimnazie — si cu ultimul nas­cut, Dimitrie — în timp, ieromonahul Dionisie — vor îmbraca straiul monahal. In 1911, pe cand Dimitrie avea doar doi ani, tatal lor a murit, iar Gheorghe a devenit capul familiei, trebuind astfel sa abandoneze scoala. Unsprezece ani mai tarziu, în 1922, dupa armata, Ghe­orghe s-a închinoviat la schitul Magura, fiind tuns monah un an mai tarziu, iar în 1924 hirotonit ierodiacon. Dimitrie a facut patru clase primare în sat, apoi, în 1923, la doar paisprezece ani, a plecat si el la acelasi schit de langa Targu Ocna. Staretul l-a primit, dar l-a trimis si la Scoala Profesionala din Tg. Ocna, unde Dimitrie a învatat doi ani.A venit însa anul 1926 cu haosul creat de schimbarea calendarului si cei doi frati au ales atunci sa plece pentru totdeauna în Athos. „S-au îmbarcat la Constanta pe un ele­gant vas romanesc si au ajuns in Pireu. Dupa multe aventuri si dupa ce au trecut prin multe insule, au ajuns la Muntele Sfant, la portul Dafni…”, povestea batra­nul Ioan Sova. Avva Dionisie îsi amintea ca

am venit în 1926, cu înca trei pa­rinti, inclusiv fratele meu mai în varsta, ierodiaconul Ghimnazie. In Romania nu auzisem despre Muntele Athos. Prima oara am mers la Chilia „Sfantul Gheor­ghe”, în Kapsala. Acolo erau optsprezece romani. Am ajuns în ajunul praznicului Nasterii Maicii Domnului si îndata am avut parte de o priveghere de toata noap­tea. Pe atunci era foarte liniste în mun­tele Athos“.

Staretul Prodromului le-a promis ca dupa ce vor fi ispravit de în­chinat pe la locurile sfinte athonite îi va primi în schit. N-avea sa se-ntample asta pentru ca, nu la mult timp dupa aceea, a fost ales un alt egumen si Dimitrie s-a dus pentru o vreme (noiembrie 1926-iulie 1927) la parintele Serafim — care avea o chilie langa Karyes, mai jos de Saray. In vremea asta, parintele Ghimnazie a lucrat la Iviru si, cu ce a castigat (mai împrumutand si 5.000 de drahme de la parintele Mihail din Karyes), a cumparat Chilia „Buneivestiri” de langa Pantocra­tor.

(asculta aici povestea vietii sale relatata chiar de parintele Dionisie)

„Cumparaseram Chilia Buneivestiri din Kapsala împrumutand niste bani si ne-a luat trei ani de munca pentru a-i returna. Pentru fiecare zi de lucru casti­gam douazeci de drahme. In acele vre­muri, cu atata se puteau cumpara doar doua paini. Era foarte greu de trait. Era extrem de dificil sa te tii de programul zilnic de slujbe si sa mai faci si altceva pe langa aceasta. Dar în acest timp m-am simtit mai aproape de Dumnezeu decat oricand altcandva, caci era atat de greu si trebuia sa ne încredintam atat de mult voii lui Dumnezeu. Am locuit în aceasta chilie timp de cinci ani. In 1927 am fost tuns monah, iar fratele meu (Ghimnazie) a fost hirotonit ieromonah. In 1931, am fost hirotonit ierodiacon. In 1933 am parasit Chilia Buneivestiri pentru o alta chilie în Kapsala, închinata sfantului Tihon de Zadonsk. Egumenul Chiliei Bunavestire tocmai murise, iar parintele Ghedeon (Chelaru), egumenul Chiliei Sfantul Tihon de Zadonsk, ne-a rugat sa mergem sa locuim cu el”

— marturisea avva Dionisie care, vreme de alti patru ani, aici s-a nevoit, sub obladuirea du­hovniceasca a parintelui Ghedeon si tot aici avea sa fie sfintit ieromonah de catre episcopul Sfantului Munte, Ierotei, în 1937.

Toti trei aveau sa vina, în 1937, sa reconstruiasca chilia „Sfantul Gheorghe”-Colciu, aflata pe mosia Vatopedului. Au muncit ani de zile acesti înduhovniciti asceti, dar în tot acest timp nu si-au lasat niciodata randuiala bisericeasca si cano­nul de la chilie, nescurtand cu nimic tipiconul athonit. Pentru aceea au si început a se strange calugari în jurul lor, atrasi de sfintenia vietii celor trei monahi. Pa­rintele Ghedeon avea sa lipseasca însa multi ani, pentru ca a plecat în 1940 în Romania dupa ajutoare si s-a întors abia în 1963, împiedicat fiind de razboi si comunisti sa se mai înapoieze. In acest rastimp parintele Ghimnazie devenise povatuitorul chiliei, iar fratele sau, Di­onisie, duhovnicul obstii. Schimonahi amandoi, stiau pe dinafara Psaltirea, Ceasurile, Paraclisul Maicii Domnului si cateva acatiste, iar de pravila si închina­ciuni nu s-au lasat niciodata. Pentru o vreme însa, avva Dionisie avea sa rama­na doar cu parintele Ghedeon (+1979) la chilie, ceilalti frati (începand cu cel dupa trup, Ghimnazie +1965) plecand la Domnul rand pe rand. In 1977 a mai venit si parintele Ioan Sova la Colciu, dar obste mai mare avea sa se închege abia dupa ce la Vatopedu a venit batra­nul Iosif (în 1987), cel care a revigorat viata de chinoviala în manastire si la chi­lii si care l-a avut la mare evlavie pe avva Dionisie — la care adesea se si spovedea.

Desi si-a pierdut vederea în ultimii ani, devenise atat de cautat batranul, încat calugarii de aici au fost nevoiti sa puna gard chiliei (ba chiar si sarma ghimpata, pentru cei care-l sareau!). Dupa o viata petrecuta în sfintenie, avva Dionisie Ig­nat a plecat sa-L întalneasca pe Domnul la 28 aprilie/11 mai 2004, la 95 de ani — dintre care 78 petrecuti neîntrerupt în Sfantul Munte.

George Crasnean, inLumea monahilor”, nr. 70 (aprilie 2013)

id204_lm70

***

“- Ca redactori ai unei reviste teologice, cum să vieţuim, că avem responsabilitate mare?

– Părintele Dionisie: Aveţi responsabilitate, desigur. Să ţineţi tot ceea ce ne sfătuieşte Ortodoxia, fiindcă dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Şi dacă ne-am depărtat de Dumnezeu, de-acuma trebuie (vei fi constrâns) să asculţi de Satana. Că atâta de meşter e vrăjmaşul, cu atâta iscusinţă te depărtează de harul lui Dumnezeu, şi atunci ce-ai făcut? Faci ce vrei tu, dar nu-ί după cum vrei tu.

Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic“, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia. (2002)

*

– Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele?gheron-dyonisie

– Părintele Dionisie: Trebuie luptă, trebuie osteneală. Ştii prea bine, ca şi creştin, lucrurile care te vatămă, nu-i aşa? Ei, să te osârduieşti să nu le faci. Ştii foarte bine şi faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le şi te mântuieşti cu ele. De aceea, să te consideri ca şi cum ai fi într-un război, ca şi cum ai fi un soldat care te lupţi şi în dreapta şi în stânga să-l omori pe duşmanul tău, să nu-l laşi să dea înainte. Aşa şi noi, creştinii, să ne luptăm cu patimile care ne vatămă, cu vrăjmaşul sufletelor, şi să ne osârduim să facem faptele cele bune. Şi chiar dacă ne osârduim, omul e totdeauna neputincios, nu şi-ar putea împlini dorinţa, dar este Dumnezeu care ne ajută. Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînţeles, Dumnezeu ajută. (1996)

*

(…)– Cum se poate duce o viaţă de sfinţenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? În lume e mult mai multă ispită, să zicem a văzului, a auzului. Ştim că în mănăstire ispitele sunt mai mari ca în lume, dar mă refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume. Cum putem să le depăşim?

– Părintele Dionisie: Eee!… Cu îndelungă răbdare, cu hotărâre duhovnicească în sufletul tău. Să-ţi zici aşa: „Eu ştiu ce este păcatul. De ce să mă uit cu poftă la fata aceea că-i aşa frumoasă, şi pe urmă să mă rănesc cu inima?“. Vezi că Sfânta Scriptură spune: „Când te-ai uitat cu patimă la parte femeiască, iată că ai preacurvit în inima ta cu ea.” De aceea, trebuie să ne osârduim să avem o bărbăţie duhovnicească în sufletul nostru. Să zicem aşa: „Frumoasă mai e fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e aşa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu cum or fi?” S-o admiri că-i frumoasă, dar fără patimă, că e zidirea lui Dumnezeu.

Dacă aici, pe lumea asta, omul este aşa, vai de capul lui cum este, şi are aşa frumuseţe, dar îngerii lui Dumnezeu? Să-ţi îndrepţi ideea şi mintea la îngerii lui Dumnezeu şi la frumuseţile pe care le are Dumnezeu în ceruri şi atunci nu pătimeşti. Dar trebuie, cum am zis, o bărbăţie duhovnicească, şi Dumnezeu ajută. În orice secundă şi în orice minut să spui „Doamne ajută!”, şi tot în momentul acela El ţi-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea şi veşnic. (2002)

*

image014– Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?

– Părintele Dionisie: Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută: „împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea”. Prima dată să scoatem din inima şi din cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese.

Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem, o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului.

– Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm: mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc…

– Părintele Dionisie: Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba, zice sfântul prooroc, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”. Nu putem zice, „las’ că voi face mai pe urmă”. Să punem înaintea noastră cuvântul acesta: Dacă vrea Dumnezeu, să-mi ajute să ajung mâine la biserică, să mă spovedesc şi să fiu atent ce-mi spune duhovnicul, căci el are harul Sfântului Duh şi ce mi-a spus el, aceea trebuie să mă osârduiesc să îndeplinesc ca să pot căpăta împărăţia Cerurilor“.

Fără spovedania păcatelor nu putem intra întru împărăţia Cerurilor. Vedeţi cât de mare este bunătatea cu schima si metanierlui Dumnezeu? A binecuvântat ca prin binecuvântarea arhiereului să-l facă pe preot să poată fi şi duhovnic, şi ce zice el, aceea face Dumnezeu. Vezi? N-a pus Dumnezeu îngeri ca duhovnici, ci un om, o persoană ca toţi oamenii, ca să poţi să te duci să-i spui tot, cu sinceritate. Că dacă nu te duci cu sinceritate, nu primeşti dezlegarea păcatelor; trebuie să fii sincer. Mila Domnului să fie cu noi!

– Dar dacă preotul e mai păcătos decât cel care se spovedeşte lui?

– Părintele Dionisie: Oricât de păcătos ar fi, nu lucrează el, preotul, ci lucrează harul Sfântului Duh. Chiar nevrednic să fie el, tu te mântuieşti şi te duci în rai şi el se duce în iad. De sute, de mii de ori se întâmplă lucrul acesta, pentru că şi preoţii sunt purtători de trup, iar dacă nu bagă de seamă, calcă pe cărarea cea de-a stânga, pe când noi trebuie să mergem pe cărarea adevărului, cea de-a dreapta. Şi oamenii, acuma, fiindcă au făcut legături cu felurite de feluri de neamuri şi dacă n-au sinceritatea aceea să fie mândri că sunt români şi creştin-ortodocşi, se lasă bătuţi de bântuielile vrăjmaşului, că el e pricinuitor a toată răutatea. Trebuie să ne osârduim, să ne silim.

– Noi, vedeţi, suntem majoritatea din oraşe. Spuneţi de „linişte”, dar cum putem noi în linişte să ne apropiem de Dumnezeu când la noi sunt atâtea probleme? Noi trăim în Bucureşti majoritatea: telefoane, griji de fiecare zi, e foarte greu să vorbim de linişte într-un oraş.

– Părintele Dionisie: Dacă n-o putem dobândi, să facem ceea ce putem. Să ne osârduim, să nu fim nepăsători, că nepăsarea e cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecăruia din noi. Zici: „Eh, nu-i nimica aceea, da’ aceea nu-i nimic. Eh, îi post, dar hai să mâncăm, nu-i nimic“, „uite, nu trebuie să fac fapta aceea ruşinoasă, dar ştie Dumnezeu“... Asta se cheamă nepăsare. Asta-i un fel de disperare, cum să spun, ş-atuncea ce-ai făcut? N-ai milă singur de sufletul tău ş-atuncea sigur că-i primejdie. Dar cât se poate, să ne osârduim. Sunt şi în mijlocul Bucureştilor, sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu, care-şi caută de mântuire. Mai greu, dar sunt. Dar dacă se împuţinează, şi pentru acei puţini ţine Dumnezeu toată omenirea… N-aţi văzut acolo, când cu Sodoma şi Gomora, zicea Avraam: „Doamne, da’ dacă or fi treizeci, pedepseşti?”– Nu.”Da’ dacă or fi 20, cutare?“, până s-o pogorât la cinci. Vine vorba că şi în mijlocul lumii sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu. Da. (1996)”.

(Din: Staretul Dionisie. Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos”, Editura Prodromos, 2009)

***

PARINTELE DIONISIE CANTAND AXIONUL (“Cuvine-se cu adevarat”):

PARINTELE DIONISIE – CONVORBIRE DESPRE MUZICA PSALTICA, UNIUNEA EUROPEANA SI VREMURILE DIN URMA (AUDIO)

***

Interviu realizat în Sfantul Munte – partea Apartea Bpartea C

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

408783_596755293669138_49909604_n

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Crestinul in lume, Egoismul, voia proprie, Muzica, Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, Parinti athoniti contemporani, Razboiul nevazut, RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU – biografia si invataturile unui sfant contemporan (VIDEO, AUDIO): “Sa facem ceea ce putem! Sa ne osarduim, sa nu fim nepasatori, ca nepasarea e cea mai mare primejdie”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Parintele Sofronie Saharov avea un sfat (care suna si ca un repros totodata) pentru aceia care se plangeau ca nu se pot ruga in valmaseala din orase: nu puteti pastra rugaciunea pentru ca nu va rugati pentru oameni.

  2. @cititor
    Unde ati citit?

  3. Hmmm…

    Si-atunci – cum de Pr.Arsenie Boca atunci cand vroia sa se roage, si ceasul de la mana si-l dadea jos fiindca il deranja ticaitul acestuia, dorind liniste deplina?!

    Si era in manastire, nu in afara ei…

    L-am dat de exemplu pe Pr.Arsenie Boca fiindca-i reprezentativ pentru toti!

    Eu asa si cred ca trebuie sa fie cand te rogi – liniste, ca sa te poti cufunda in rugaciune, altfel iti citesti gandurile ”ca la carte” ori, le amesteci, nesimtind nici-un folos duhonvicesc – pricepi un pic duhovniceste ciulind urechea involuntar la ceea ce se striga/spune afara, lumeste…

    Chiar daca nu faci rugaciune speciala pentru lume, in insesi rugaciunile incepatoare de la orice fel de rugaciune, indiferent ca-i vorba de Paraclise, Acatiste, Rugaciunile de seara, de dimineata, prin (Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Prea Sf.Treime, Imparate Ceresc…) de fapt, vorbesti/ceri sa fie miluita toata lumea!
    Nu mai vorbesc atunci cand, te doare de unul de-al casei sau de mai multi…iar prin mijlocirea Maicii Domnului, treci si dincolo de hotarele lumesti – rugandu-o sa mijloceasca pentru robii cei adormiti!

    Deci! Nu sta in picioare rationamentul Pr.Sofronie….

  4. Ce reportaj frumos! Ti se topeşte inima cand vezi asa ceva! Si icoana parca e vie iar întrebările sunt cele de care ne lovim mereu. Raspunsurile au un rol hotărâtor pentru formarea vietii duhovniceşti autentice.Ei, dornici sa păzească toate poruncile Lui Hristos, sunt asadar adevarate si autentice modele de creştini adevăraţi.Fuga de lume (desarta),rugăciunea, ascentismul, sărăcia, lepadarea de poveri materiale,lăsarea in voia Lui Dumnezeu, lupta cu patimile trupeşti sunt si datoriile noastre care duc la curăţirea chipului Lui Dumnezeu din noi pe care L-am intinat cu tot felul de pacate. Desigur ca numai privind si studiind la cum fac altii ,nu vom primi niciodata transfigurarea,care este de fapt un raspuns personal dat harului.
    Sfantul Ciprian spunea ca viata ingereasca inseamna”a trece prin aceasta lume fara a fi intinat de ea, iar faptul de a avea puterea de a ieşit din manastire si de a săvârşin lucrul apostolilor(Sf. Nectarie, Cuv. Pr. Paisie, Cuv.Pr. Porfirie si altii)fara vătămare duhovnicească, este o realizare a slujirii ingeresti.Cu atat mai multa sfinţenie la Parintele nostru Dionisie care nu a iesit si a stat cincizeci si ceva de ani in rugăciune si asceza.
    Acolo, din cetele sfinţilor si îngerilor,cunoscând neputintele noastre, Cuvioase Părinte,roagă te pentru noi păcătoşii!

  5. @magda

    Parintele Sofronie nu greseste,cand ai dragoste adevarata de Dumnezeu si de oameni,nu mai vezi “valmaseala orasului”….totul e frumos,curat,ai sufletul plin de bucurie.Ai o asezare interioara linistita,de bucurie!

    Cred ca ai fost si tu indragostita….iti inchipui cam cum este!

    Daca inca nu te-ai convins citeste si la Parintele Porfirie ce sfat a primit de la Dumnezeu cand facea Sfanta Liturghie intr-una din Bisericile Omoniei (cartier “aglomerat” al Atenei) si la poarta Bisericii vanzatorii de “manele”(sa zicem) nu vroiau cu nici un pret sa scada din sonorul cantecelor pe care doreau sa le vanda.A inteles atunci ca dragostea si daruirea pe care avea sa o puna in slujirea Sfintei Liturghii trebuia sa fie cu muuult mai mare decat zgomotul din afara….si de atunci nu a mai avut nici o problema cu nimic pana la sfarsit,…adica vreo 33 de ani cam !

    Cand se savarsea Sfanta Liturgie la Essex,Parintele Sofronie era absorbit cu mintea in cer.Desi nu se cunosteau Parintele Porfirie ,Parintele Iacov Tsalikis si Parintele Sofronie vorbeau adesea in Duh,dupa marturia lor.

    Sa nu ne grabim la a-i judeca pe Sfintii Parinti…….Cuviosul Sofronie de la Essex este unul din ei!De fapt nu avem voie sa judecam pe nimeni!Dragoste de oameni inseamna si atunci cand nu-i judecam pe cei din jur si atunci cand ne rugam pentru ei,si atunci cand ii ajutam,etc!

  6. @cristian

    Ce PACAT, MAAARE PACAT pentru asa mentalitate pusa in aplicare si de cei cu adevarat duhovnicesti (titanii pomeniti de tine) si de cei mai mici (noi, astialalti) atunci cand, se face confuzie in a pune la punct pe unii, de ”frica” de pacatului nejudecarii!

    Pai din ”frica” asta care naste toleranta si acord tacit suntem un de suntem – fara economie, cu o agricultura de subzistenta, cu cele mai mari preturi, cu cele mai multe taxe si impozite, cu o populatie imbatranita, cu o generatie tanara obeza si din ce in ce mai bolnava, cu o Rosie Montana, cu gazele pe sist cand nu vom mai avea litoral, cu padurile noastre despadurite (mentionate in cartile ori hartile care aratau unde erau odinioara), cu proprietatile noastre vandute strainilor, s.a. – oricum! Viitorul suna ”bine” pentru generatiile viitoare, faurit/fabricat de cei de-acum! De ce nu ne ducem cu flori la ei si sa-i intrebam: numai atat?! De ce nu ne luati si aerul pe care-l respiram?!

    In primul rand , ei – Cuv.Sofronie, Pr.Porfirie si altii – vorbeau de la inaltimea lor duhovniceasca si din experienta lor de monahi pentru o situatie izolata; nu poti sa pui pe acelasi palier titanii, cu unul harsait la oras, fiinca meseria calugarului este in aceea de a se ruga, iar cea a mireanului de a avea trevzia si a se ruga cand/cum poate – adica, unu-i ostasul, altu-i generalul!!

    Nu esti singurul care induci ideea unui crestinism lesinat confundand lasitaea cu smerenia, barbatia cu lasarea armelor jos, in virtutea crestinismului…iar pentru asta, ma furnica toti dracii (de nervi) ca si pe N.Steinhardt!
    Ti-am dat exemplu un titan de-al nostru ca sa-ti demonstrez cum, si pe monahul de la Rohia il enervau contrazicearea (d)in termeni si pierderea sau intelegerea gresita a crestinismului, a ceea ce inseamna el – in general!

  7. Sanzaiana,
    imi pare rau ca n-am vazut aseara intrebarea dvs. Momentan nu pot sa va raspund. Voi cauta in dupa-amiaza aceasta si voi da citatul exact, indicand si cartea.

    Magda,
    Parintele Sofronie a fost caracterizat asa:
    “Un om-rugaciune care daruieste primul sau gand lui Dumnezeu si primeste de la El raspunsul la o mie si una de intrebari ale vizitatorilor sai.”
    Deci! 🙂
    Parintele Sofronie nu vorbea dupa mintea sa, ci din experienta (mai bine spus din traire), asa ca “rationamentele” sale nu erau simple pareri personale. Vizitatorii erau mireni, oameni de oras, nu calugari.
    Evident, nici cei mai imbunatatiti oameni (nu zic duhovnici pt ca sunt cazuri in care staretii nu au fost duhovnici) nu vorbesc numai ce le spune Duhul, ci si de la ei, dar nu in problemele existentiale. La un om ca Parintele Sofronie pana si glumele erau sarate cu “sarea” Duhului Sfant.

    Cristian,
    aveti dreptate. Si despre Sfantul Ioan din Kronstadt se stie ca isi pastra linistea (ruraciunea) inconjurat de multimi, tot pentru ca iubea oamenii si se ruga pt ei.

  8. @cititor
    Nu am intrebat pentru ca nu cred ce ati spus ci pentru ca chiar vreau sa citesc si eu. Ce a tradus pr Rafail Noica am citit si nu-mi aduc aminte sa fi gasit asa ceva, dar poate mi-a scapat sau poate ati citit in alta parte.

  9. un articol exceptional !!!

    Dumnezeu sa va ajute in continuare !

    Hristos a inviat !

  10. Sanziana,
    Pana ajung eu la cartile mele, poate va sunt de folos acestea:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/07/15/sfantul-sofronie-saharov-nu-puteti-pastra-rugaciunea-pentru-ca-nu-va-rugati-pentru-oameni/

    In afara de ceea ce a tradus Pr Rafail, mai este si aceasta: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/05/06/carte-eveniment-cunosc-un-om-in-hristos-parintele-sofronie-de-la-essex-de-mitropolit-hierotheos-vlachos

    PS In primul rand, mii de scuze pt ca mai devreme am scris gresit numele dvs.
    Si apoi, n-am gandit nici o clipa ca nu credeti.

  11. Cititorule!

    Asa cum suntem alcatuiti din carne, sange, vene si oase (barbat si femeie), sufleteste, duhovniceste suntem diferiti (chiar daca in/duhovniciti – unii, mai putin, altii mai mult, si cu daruri diferite)! Unii -suntem cand de RAi, cand de Iad..pana ne vom definitiva si ne vom duce, care pe unde a lucrat!

    Doi = in functie de starea spirituala/duhovniceasca a fiecaruia, de proprii nervi, avem un prag de suportabilitate lumeasca mai scazut sau mai ridicat fata de tembelismele ‘aproapelui’ (vis-a-vis de manele, muzica data TARE);

    Mi-ai spus de Pr.Sofronie Saharov, nu mi-ai spus INSA parerea ta referitoare la obiceiul Pr.Arsenie Boca, care-si scotea si ceasul de la mana atunci cand se ruga, ca sa nu-l impiedice!
    Oare nu primise VERDE de la Dumnezeu ca sa suporte?!
    Nu era suficient de induhovnicit?!
    Nu-si iubea el, aproapele?!

  12. Magda,
    mai mult decat Parintele Arsenie Boca, Sfantul Siluan in Muntele Athos, punea ceasul desteptator in dulap ca sa nu-l mai auda si-si tragea fesul pe ochi ca sa aiba liniste. Desi facea asta noaptea, Sf. Siluan ziua se ruga chiar daca avea de-a face cu o multime de oameni la moara, unde-i era ascultarea. Deci, dvs nu gresiti in ceea ce ziceti.
    Parerea mea despre cum procedau unul sau altul, nu conteaza.
    Magda, in momentul in care suntem atinsi de har, “tembelismele” celuilalt ni se par mici nimicuri pe langa nevrednicia noastra. Sa nu intelegeti cumva ca eu am ajuns sa nu ma mai deranjez de altii. Vorbeam de cum ar trebui sa fim, nu de cum sunt eu.

  13. @Cititor
    Multumesc

  14. Magda

    Credeam ca am citit totul despre Parintele Arsenie Boca, caruia i port o evlavie neasemuita.. Vad ca scrie undeva ca si ceasul il dadea jos de pe mana.. Intr-adevar nu am citit totul.. Poti sa imi zici cine a scris/zis lucrul acesta, caci ma mir ca cineva sa stie cum se ruga el, fiind de o smerenie ascunsa..

  15. Frati si surori,

    Poate reusim totusi sa depasim subiectul asta si sa ne linistim si noi… launtric, pe cat se poate si pe cat ne putem sili :)… concentrandu-ne pe esentialul subiectului si nelsandu-ne ispititi de dispute pe chestiuni secundare 🙂 Orice ar fi zis cutare sau cutare sfant contemporan, noi sa facem ce tine de noi, in dreptul nostru… si sa nu ne certam 🙂

    Doamne, ajuta!

  16. @magda

    Magda te rog din suflet sa ma ierti!Este adevarat,sunt un las,inteleg foarte putine si pun in practica si mai putine din cele pe care cred eu ca le inteleg…dar asta e numai o mica parte din neajunsurile mele…daca mi le-ai descoperi pe toate,vai de mine, cate mi-ai mai avea de spus si asta pe buna dreptate.Dar sa stii ca mie drag Paritele Sofronie,si Parintele nostru Arsenie mie drag mult,si Parintele Nicolae ….si toti cei ai lui Hristos…si mi-e drag si de tine!Sincer!Hristos A Inviat!Si te rog din nou,iertare!

  17. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM SE DOBANDESTE HARUL TREZIRII DIN SOMNUL PACATULUI? (I) Boala de obste: AMANAREA -
  18. Pingback: NU TE DA BATUT IN LUPTA CU TINE INSUTI, NU ABANDONA DRUMUL LA JUMATATE! Prietenii paraliticului din Capernaum: conditia hotararii neabatute si a statorniciei in viata duhovniceasca: “Lucreaza dupa putere!” -
  19. Pingback: STARETUL DIONISIE DE LA COLCIU – 10 ani de la fericita sa adormire. “Tineretul, prin orase si prin sate, are niste mode desavarsit diavolesti” -
  20. Pingback: PARINTELE DIONISIE DE LA COLCIU despre vremurile de pe urma: “UNIUNEA EUROPEANA ESTE CASA FARADELEGILOR. Conducatorii lumii vor sa schimonoseasca firea omului. O SA FIE UN RAZBOI INFRICOSAT. Si acum o sa fie foarte multi mucenici. NU NE-A RAMAS ALTC
  21. Hristos a inviat !
    Am citit contradictiile voastre , care mi se pare ca vin din lipsa acelui lucru , care se numeste experiere. Imi aduc aminte ca Sofronie Saharov povesteste despre Sfantul Siluan ca a avut o convorbire cu un calugar . Acela sustinea ca nu te poti ruga in timpul unei slujiri , care necesita atentie , la care , Sfantul Siluan i-a replicat : ” La noi nu se intampla asa”, in sensul ca el putea sa tina permanent rugaciunea. Asta inseamna ca nu trebuia sa generalizam , adica daca unii nu pot sa se roage in orice conditii , sa nu spuna ca este imposibil, pentru ca , intradevar , nu este imposibil sa te rogi neincetat .Altfel , nu ar avea rost indemnul Apostolului : ” Rugati-va neincetat”.
    Am sa va spun , ca la inceput , cand am primit credinta de la Dumnezeu , am primit si un har foarte mare . Si , cand mergeam la biserica , la ectenia “cei chemati , iesiti ” , ieseam si stateam langa usa bisericii , dar trageam cu urechea sa aud in continuare slujba . Oamenii intrau si ieseau , vorbeau , era galagie , copiii faceau neoranduiala , insa eu eram , realmente, in al noulea cer . Inima mea era sus , plina de o bucurie de negrait . Insa aceasta stare nu era meritul meu. Era darul Duhului Sfant . Iar aceste “stari” nu sunt permanente , ele vin , pleaca , dupa cum vrea Duhul Sfant . Noi trebuie sa ne silim sa la pastram , dar este imposibil , aproape (cred), mai ales la inceput . Oricum , nu sta in puterea noastra sa ne asumam Duhul Sfant , iar daca nu avem smerenie , adica sa ne consideram nevrednici in orice clipa , nu prea avem sanse sa primim Duhul Sfant.
    Cum va spuneam , eu stateam la usa bisericii , in galagie si imi ardea efectiv inima , fara voia mea , de bucurie negraita , iar o alta persoana , statea in biserica , in fata , aproape de Sfantul Altar. Dupa slujba , eu plecam in pace acasa , iar persoana care statuse in fata , iesea plina de nervi , pentru ca unele persoane din jurul ei au vorbit in timpul slujbei si au deranjat-o.Realitatea insa era ca o interesa mai mult sa se gandeasca la faptul ca acele persoane faceau un pacat vorbind in biserica , decat sa fie motivata sa asculte cu dragoste Sfanta Liturghie. Cam asta este de fapt filozofia: dispozitia omului , starea launtrica , umplerea , sau golirea de iubire fata de semeni , judecarea , sau rugaciunea pentru ei . Caci , daca atunci cand ne rugam , cineva asculta manele la “maxim” , in loc sa avem ganduri rele , mai bine ne rugam pentru acela si vom observa ajutorul lui Dumnezeu in rugaciune.In final , cam tot noi ne facem vinovati , una ca nu suntem atenti la miscarile sufletului , al doilea ca nu ne silim ( chiar daca mai si cadem , cel putin nu abandonam) suficient si al treilea , ca am lasat sa patrunda ganduri rele in mintea noastra . Toate gandurile pacatoase , sau imagini , vor aparea la rugaciune . Ba , as putea spune , ca , daca analizam acele ganduri care apar la rugaciune , vom putea trage chiar o concluzie despre noi insine , in sensul ca putem cunoaste dispozitia starii noastre sufletesi , respectiv ce pacate ne domina.
    Concluzia : nu putem pastra rugaciunea , pentru ca nu ne rugam pentru oameni.

    In legatura cu amestecul nostru in diferite “domenii”, nu sta in firea omului creeat de Dumnezeu : impulsivitatea , impotrivirea , critica , tulburarea. Noi , crestinii , avem un prototip : pe Hristos . El este calea , adevarul si viata . Cei din lume se lupta intre ei cu “armele “lor . Noi , crestinii avem alte arme : rugaciunea , postul , smerenia , blandetea , cunoasterea de sine , lupta cu pacatul , nevointele , etc. Acestea sunt armele prin care putem ajuta : a ne feri noi insine de pacat , a ne indrepta , a ne curati , a ne sfinti . Daca vom face asa , vom fi de mare ajutor nu numai noua , ci si celor din jur . Dar , daca vom face ca oamenii , controverse , polemici si dispute interminabile , nu mai suntem atunci crestini.Asta nu inseamna ca nu trebuie sa luptam si cu cuvantul si cu convingerea , unde se poate , iar unde nu , cu rugaciunea . Crestinul nu voieste binele sau , ci pe al celorlalti . In acest sens rabda si primeste cu bucurie tot ce-i vine de la Dumnezeu.Ce ne sta in putere sa facem si nu am facut , este socotit pacat. Insa pe calea de mijloc.
    Doamne ajuta!

  22. @ Magda , dreptatea oamenilor nu este tot una cu dreptatea lui Dumnezeu . De ce crezi ca ingaduie Dumnezeu raul , cand i-ar fi prea usor sa-l starpeasca ?
    Hristos nu-i cere omului ( crestinului ) sa scimbe si sa indrepte lumea , ci El vrea ca omul sa se sfinteasca , sa devina dumnezeu prin har.Pentru asta a venit El in lume si s-a facut Om. Ca sa indumnezeiasca omul. Nu ca sa-l faca bogat , sau sanatos , sau destept , sau intelectual , ci a venit ca sa-l vindece de moarte.Caci moartea a intrat in om prin pacat.Este o mare sansa pe care ne-o ofera Dumnezeu , deci nu ar trebui s-o irosim in risipiri lipsite de Duhul Sfant .Pentru asta sunt neamurile , galcevile , frustrarile materiale , nervii si orgoliile , trufiile si lacomiile. Crestinul nu se preocupa de ziua de maine ( ajunge zilei necazul ei ) . Crestinul nu are griji , caci toata grija o arunca la Dumnezeu . Crestinul are alte griji : sa lupte cu pacatul , sa nu supere pe nimeni , sa se imparta tuturor la fel , cu aceeasi iubire . Raul nu se indreapta cu rau , ci cu pace . Sa nu ne amagim , nu avem in lume cetate statatoare , crestinii nu sunt din lume , casa lor este in cer si daca vor sa ajute cu ceva omenirea , atunci lupta trebuia sa o dam cu noi insine . Spun Sfintii Parinti , ca cel ce a castigat pacea , va fi de mare ajutor semenilor . Iar pacea , spunea Sfantu Petru Damaschinul , este atunci cand omul nu mai primeste nici un gand , nici bun , nici rau , ci are toata mintea adunata la Dumnezeu , in rugaciune.

  23. Pingback: CAUTATI MAI INTAI… RUGACIUNEA – Parintele Cleopa despre GANDUL LA HRISTOS, MUNCA si “dracul inaintemergator” - Recomandari
  24. Pingback: CUGETARI si SFATURI DUHOVNICESTI ale PARINTELUI IACHINT: “Doamne, al Tau sunt, sa nu ma parasesti!” -
  25. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII -
  26. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului -
  27. Pingback: PARINTELE DIONISIE IGNAT despre CRESTEREA COPIILOR IN VEACUL AL OPTULEA: “In timpurile noastre, atata s-o depravat omenirea ca ma mir cum ne mai tine Dumnezeu. Adevarul omenirii (de azi) este DESTRABALAREA. Pe copilul tau NU MAI AI DREPTUL SA-L CRES
  28. Pingback: STRIGATUL SALVATOR | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: RUGACIUNEA LUI IISUS versus YOGA si MEDITATIILE ORIENTALE. Deosebirile ireconciliabile intre budism si crestinism. TREZVIA, OSANDIREA DE SINE si DUREREA INIMII – esentiale in lucrarea personala a CHEMARII NUMELUI DOMNULUI | Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: SA ALERGAM CU GANDUL LA IISUS! Parintele Coman – problematizari si solutii pentru “razboiul nuclear al gandurilor” (II). IPOCRIZIA SI VICLENIA NOASTRA prin care preferam sa ramanem la nivelul exterior, iar nu sa ne cercetam motivatiile a
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate