PARINTELE JUSTIN: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca puterile sufletesti!

22-06-2009 Sublinieri

“Am constatat că avem nevoie mai mult ca oricând de smerenie ca să rezistăm în acest război. De aceea îndemn să mergem cu multă smerenie pe acest drum, cu multă dragoste, nu cu îngâmfare că, vai câte semnături am strâns noi, câtă misiune am făcut eu, pentru că acolo unde este îngâmfare, acolo este şi părăsirea lui Dumnezeu.

parintele-iustin-parvu21.jpg

– Părinte, v-aş ruga să daţi un sfat tuturor celor care au suferit fel şi fel de piedici dinafară sau dinlăuntru în această luptă acerbă împotriva însemnării electronice şi puterile lor sufleteşti au început să slăbească, nesimţind ajutor sau întărire duhovnicească de nicăieri.

– Dragii mei, să nu ne mire asprimea sau amărăciunea acestei lupte în care ne-am angajat, pentru că aceasta este soarta creştinismului – jertfa; chiar de la începuturile sale creştinismul se găsea în acelaşi stadiu, cam cum ne găsim noi la ora aceasta.Şi primii creştini au luat cu tot dinadinsul cutezanţa, îndrăzneala aceasta de a mărturisi, pentru că numai aşa se regăseau în cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Noi nu putem ceda în această luptă de mărturisire, pentru că aceasta ar fi o lepădare de Hristos. Noi trebuie să ne găsim pe baricade de mărturisire până în ultimul moment al vieţii, pentru că numai aşa dovedim că suntem lumină şi fii ai creştinismului de odinioară. Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimântătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi, ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru. Să nu mai aşteptăm de la noi mari progrese duhovniceşti, pentru că ne aflăm faţă în faţă cu o neputinţă a firii dusă la extrem, în care Dumnezeu a îngăduit să ne lase singuri şi neajutoraţi cumva. Neputinţa firii se vădeşte şi lucrarea lui Dumnezeu în lume abia se mai întrezăreşte, încât pare că ne-a părăsit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este aşa, dragii mei. Hristos spune, prin gura apostolului, că în slăbiciune se vădeşte puterea Sa, adică în asumarea smereniei şi vederea neputinţei firii în toată goliciunea ei. Dar mare este înţelegerea acestei neputinţe şi asumarea ei, după cum zice şi Sf. Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parcă „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, adică rezistă să vezi realitatea dură în care ne aflăm şi nu uita că Dumnezeu ne rabdă! E grea într-adevăr mărturisirea şi parcă suntem cu totul descoperiţi şi neînarmaţi. Dar să nu uităm că nici apostolii, când au plecat să propovăduiască adevărul Mântuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traistă, nici baston, nu au luat cu ei nimic fără numai convingerile, curajul şi moartea pentru adevăr. Iată că Dumnezeu ne dă prilejul să ne asemănăm primilor creştini, pentru că la fel suntem şi noi la ora actuală; ne confruntăm cu o lume cu totul potrivnică lui Hristos şi noi, care mai trăim aşa câtuşi de puţin, avem datoria să ducem mai departe adevărul acesta prin mărturisire, pentru a lăsa moştenire generaţiilor de după noi, un îndemn mărturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos.

Bineînţeles că nu mai vedem noi o perioadă de strălucire a creştinismului sau alţii, după noi. Dar noi suntem convinşi că biruinţa este a lui Hristos şi a Bisericii Sale, al cărei trup suntem, şi porţile iadului nu o vor birui. Acesta este îndemnul Mântuitorului la care trebuie să fim atenţi şi să ne găsim în poziţie de trezvie şi rezistenţă pe linia noastră, a Bisericii noastre străbune – „Fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică este sluga pe care o va afla lenevindu-se”. Să fugim de această lenevie şi comoditate modernă, care duce la indiferenţă şi ignoranţă. E o ispită mare modernismul acesta. Va trebui să recitim cum trăiau pustnicii odinioară, retraşi, departe de dulceaţa acestei lumi, încât nici măcar un obiect din lumea aceasta nu suportau să aibă cu ei acolo. Beau apă din pumn şi o cărau de la o distanţă considerabilă, într-un vas de lemn, care până la chilie ajungea pe jumătate. Dar nu s-au menajat să-şi pună instalaţie, apă curentă, să facă canalizări. Nu! S-au lepădat cu totul de lucrurile acestea, şi-au luat doi cartofi acolo şi traista de făină şi din rădăcinile ierburilor cu care îi binecuvânta Domnul trăiau.

– Şi credeţi că va fi o revenire la aceste vremuri?

– Păi, da, cred că revenirea este deja pentru noi foarte evidentă şi grăitoare… motivată de interdicţia aceasta de a nu putea cumpăra şi vinde, de a nu avea un adăpost la umbra unei legi, ba dimpotrivă, noi vom ieşi de sub orice ocrotire de lege, şi vom avea o soartă mai grea ca a unui animal, pe care tot îl mai protejezi cumva. Şi va veni vremea când o să se teamă să te primească cineva în casa lui. Iată am mai trăit vremurile acestea, cum au fost partizanii din munţii Făgăraşului care încercau să se ascundă de teroarea comunistă. Ei bine, unde să te mai duci tu la un cioban, la o stână, să-ţi dea o cupă de zer ca să bei sau să-ţi dea o bucăţică de brânză? Pentru că, după cum se ştie, au fost condamnaţi câte 10-15 ani pentru că au dat mâncare la un fugar. Pe vremea noastră aceşti fugari mai găseau încă pe ici pe colo adăpost şi alinare de la câte un om de bună credinţă dar acum, prin aceste cipuri şi sistem de supraveghere, se induce în sufletele oamenilor ura aceasta neţărmurită împotriva binelui şi a dragostei; acest cip este de fapt implantarea urii în sufletele noastre, manifestată prin urmărire, condamnare, neîncredere, bănuială, suspiciune – lucruri care pe parcurs vor şterge şi cea mai mică urmă de dragoste creştină.

– Cum să facem să scăpăm de deznădejde?

– Să cugetăm la câte am greşit şi multe nu le ştim şi că nu merităm atenţia Domnului. Domnul ştie şi frunza pe care o călcăm în picioare. Nu mie îmi aparţine viaţa, ci lui Dumnezeu. Oare i-am depăşit noi în nevoinţe pe mucenicii apropiaţi nouă, din închisorile comuniste – Gherla, Piteşti, Aiud, Canal, Baia Sprie şi toate lagărele de concentrare? Ca să nu mai zic de primii mucenici ai Bisericii lui Hristos, care nu numai că sufereau orice tortură fizică, ci îşi şi asumau suferinţa, astfel încât din inima lor izvora dragostea şi iertarea faţă de cei ce-i prigoneau, după cum avem modelul Sfântului Arhidiacon Ştefan. Să nu credeţi că Hristos nu poate să insufle în sufletele noastre tăria aceasta a primilor martiri. Nici eu nu mă gândeam că voi trece prin toate suferinţele prin care am trecut, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat să trec şi de această perioadă din viaţa mea. Dar de ce trebuie să transformăm acuma totul în dramă? Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posibilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu.

– Sunt credincioşi derutaţi de duhovnicii lor care, în loc să vădească această lucrare antihristică, nu văd niciun pericol în acceptarea acestor cipuri şi răspund şi ei precum cei de la Pro Tv, că nu se poate ascunde dracul într-un paşaport.

– Aceşti duhovnici sunt oameni care nu prea au curaj, se ascund şi ei pe ici pe colo, că dacă îi întrebi mâine despre o afirmaţie făcută alaltăieri, o să-şi găsească îndată refugiu şi răspunsuri. Din păcate aceştia produc sminteala şi au semănat neîncredere în sufletele credincioşilor faţă de Biserica lui Hristos. Aceştia au de dat un mare răspuns în faţa Judecăţii.

– Şi ce atitudine să aibă ucenicii faţă de astfel de duhovnici?

– Păi, să-i lase în pace! Ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze, dar nu mai putem da ascultare sfaturilor lor. Va veni vremea când într-adevăr nu vei avea unde să intri într-o biserică care să ţină predania Părinţilor şi rar vei găsi un epitrahil unde să-ţi pleci capul. Şi nu suntem departe de acele vremuri. Bineînţeles că nu vom mai putea intra într-o astfel de biserică. Ne vom duce la morminte şi vom striga după cum zice Scriptura: „Ieşiţi voi, morţilor, să intrăm noi”. Este o perioadă destul de grea. Deci nu va fi uşor deloc. Este nevoie de multă rugăciune, pentru că ferească Dumnezeu să te cuprindă slăbirea sufletească în aceste momente şi să-ţi pierzi sufletul. Asta e important pentru noi – să nu ne părăsească tăria sufletească, chiar pe noi, cei care ne-am angajat acum la această luptă. Pentru că puterea este a lui Dumnezeu şi nu a noastră.

– Credeţi că faţă de toată această mânie năpustită asupra noastră e mai potrivit cuvântul: „Ascunde-te puţine clipe până când mânia va fi trecut”?

– Tot timpul au fost mânii şi persecuţii. Nu este prima dată în istorie când creştinătatea suferă prigonire de pe urma păgânilor. Astfel de mânii au fost şi nu au cum să nu vină. Aceste sensuri scripturistice sunt greu de descifrat. Un singur lucru este cert pentru noi – că trebuie să ne găsim cu mărturisirea pe buze, că nu ştii când vine moartea. Că ştim noi că nu este acum şi vine poimâine. Nu se ştie ce se mai întâmplă cu poimâine ăsta în care, nemărturisind, poţi să îţi pierzi sufletul. Şi Domnul ne-a dat prilejul acesta şi dacă ai fugit, ai ratat toată mărturisirea. Să ne bucurăm că avem prilej de mărturisire, de mucenicie, nu să ne ascundem.

– Ce penitenţă credeţi că ar fi necesară celui ce primeşte aceste cipuri?

– Penitenţa aceasta rămâne la mila Domnului; sunt cam aspre canoanele pentru lepădare, pentru că acest păcat se încadrează la păcatul lepădării de Hristos. Dar depinde însă de pocăinţa fiecăruia, de profunzimea durerii fiecărui individ în parte.

– Dar dacă păcătuieşte din neştiinţă?

– Nu prea mai există acuma păcatul acesta în zilele noastre; ai toate mijloacele de informare la îndemână. Chiar la pustie de ai fi, nu ai justificare, pentru că nu ai căutat să te informezi, atâta timp cât au fost destule voci ale Sfinţilor Părinţi din ultimele veacuri şi care au atras neîncetat atenţia asupra vremurilor în care trăim. Să nu privim superficial aceste lucruri, pentru că este posibil ca să nu mai existe acel timp de pocăinţă. Dar se mai poate întâmpla ca tu, cu toată ştiinţa ta, aşa informat cum eşti, la vremuri grele şi de impas, să cazi tu şi să aluneci în neştiinţă. Pentru că nu este suficientă informarea, ci să ai în permanenţă o viaţă de pocăinţă. Sau dacă ne vor înfricoşa chinurile? Să ne rugăm pentru acele vremuri. Căci îmi aduc aminte de crematoriile de pe vremea comunismului, de la Bucureşti, Braşov, în care te puneau pe o targă şi te băgau puţin câte puţin în foc, la pârlit şi te mai scoteau să vadă dacă nu cumva cedezi… Fel şi fel de metode de tortură…

(…)

Am constatat că avem nevoie mai mult ca oricând de smerenie ca să rezistăm în acest război. De aceea îndemn să mergem cu multă smerenie pe acest drum, cu multă dragoste, nu cu îngâmfare că vai câte semnături am strâns noi, câtă misiune am făcut eu, pentru că acolo unde este îngâmfare, acolo este şi părăsirea lui Dumnezeu. Cu cât lucrarea noastră va fi mai în duhul creştin, cu atât se va apropia mai mult de adevăr. Cu cât viaţa noastră va fi mai potrivită cu ceea ce propovăduim, cu atât şi cuvântul va avea spor şi rod. Dar noi acum trebuie să ne pregătim foarte bine, să fim convinşi că adevărata noastră mărturisire este atunci când ne găsim în faţa primejdiei morţii şi rămânem cu adevărul acesta pe buze. Să nu cumva vrăjmaşul diavol să micşoreze această ardoare a noastră şi să pierdem tocmai pe ultima sută cununa mărturisirii. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să nu ne părăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic, urmaş apostolic sau iudă.

– De ce nu ies în faţă oameni cu trăire?

– Mai sunt, într-adevăr, oameni neştiuţi de nimeni, tainici, necunoscuţi, oameni de rugăciune ai neamului nostru şi poate mai mare este forţa lor, a acestor sihaştri, ascunşi prin crăpăturile pământului, rugători către Dumnezeu. Căci un astfel de rugător face cât şapte guverne, numai să se roage. Noi dacă am avea acum, cu adevărat, vreo câteva cete aşa de rugători şi asceţi, postitori, nevoitori, care să pătrundă în duhul lor puterile creşti, ar face mai mult decât orice conferinţă în parlament. Pentru că destinul omenirii nu e determinat de planurile noastre. Noi suntem poporul lui Dumnezeu. „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta”. Totuşi, la vreme de restrişte pentru Biserică, cei mai mari din sfinţii pustiei au ieşit să mărturisească. Nu este cu putinţă să dăinuiască Biserica fără mărturisitori, fără lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu. De aceea este bine să se îmbine lucrarea unora cu a altora, cu dragoste şi dăruire.

– Dar vedeţi că ies cei mai slăbuţi în faţă…

– Dar apoi Dumnezeu a vorbit prin cei slabi ca să îi ruşineze pe cei tari. Căci cine dădea vreun preţ pe Sf. Apostoli Pavel, Petru, Andrei şi ceilalţi, care erau nişte oameni fugari prin Ierusalim, singuri, fără stăpân şi iată că avem de pe urmele lor toată fundaţia Bisericii. Aşa slabi cum suntem, suntem şi noi nişte apostoli, dar cu smerenie, dragoste, umilinţă şi batjocură.

(…)

– Părintele Arsenie Boca zicea să nu plecăm din ţară că ţara noastră va da mulţime de mucenici.

– Ţara noastră dă mucenici şi acuma; la noi aici este cea mai înaltă fabrică de mucenici, pentru că au grijă conducătorii noştri să ne toarne în cuptorul cu mucenici. Ortodoxia noastră a fost şi este o mucenicie continuă. (…)

Nu a existat perioadă în era creştinismului, în care să nu curgă picătură de sânge. Dar să nu ne înfricoşeze aceste vremuri; ele trebuie să vină şi nu le putem schimba. Noi avem însă datoria să ne punem viaţa pentru Dumnezeul nostru. Cum nu încetează pe pământ cultura grâului pentru hrana omului, aşa nu încetează nici curgerea sângelui pentru menţinerea veşniciei cereşti. Harul şi puterea mucenicilor şi sfinţilor noştri mărturisitori să ne însoţească şi să ne întărească în această luptă grea ce ne stă înainte! Să avem nădejde că Maica Domnului, ocrotitoare a acestui pământ românesc, şi toţi sfinţii noştri mucenici din temniţele comuniste nu ne vor lăsa, şi aşa neamul nostru va învinge fiara antihristă”.

(fragment din interviul realizat de monahia Fotini, 6 iunie, 2009 si aparut in ultimul numar, 6/2009 al revistei Atitudini)

coperta-atitudini-6-corect.JPG

Legaturi:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Parintele Iustin Parvu, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “PARINTELE JUSTIN: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca puterile sufletesti!

  1. Nu exista moment in care sa nu vedem ca Cineva e lânga noi si ne sprijina la greu si se roaga pentru noi!
    Multumesc parintelui Iustin pentru marturisirea continua (atât prin vorbe cât si prin fapte) cât si a sfaturilor sfintiei sale!
    Citeam in “Parintele Arsenie. Omul imbracat in haina de in si ingerul cu cadelnita de aur” multe cuvinte de invatatura pentru aceste vremuri. Spunea parintele Arsenie ca nu trebuie sa fim suparati pe cei de lânga noi pentru ca ei sunt “slugile Domnului trimise ca să ne cheme la nuntă la fiul de imparat” . Poti oare sa te lasi prada tristetii si disperarii când citesti astfel de vorbe !? Vrem oare sa nu intram la nunta !? Trebuie insa sa facem “baie” si sa ne spalam “petele” sufletelor noastre ca sa putem participa la ospatul cel mare!
    Doamne, ajuta-ne si ne intareste!

  2. DUMNEZEU sa ajute pe toti care cred Lui,sa-i intareasca cu rabare, smerenie si cu multa luminare de minte. Si ne da ajutoare mari : pe Sfintul Arsenie Boca, pe Sfintii Inchisorilor si pe Sfinti nostri Parinti precum sint parintele Iustin si parintele Papacioc si alti.Sa cerem ajutor de la ei de cite ori vom avea nevoie,ca sa putem sa-l marturisim pe Hristos in veci.Amin!

  3. Multumim , parinte Iustin pentru cuvintele de mangaiere si de incurajare! Dumnezeu sa va dea putere sa va rugati si pentru noi , cei slabi in credinta!

  4. Multumesc administratorilor acestui site.E de mare folos sufletului meu zi de zi.Multumesc mult,mult Parintelui Iustin Parvu.Ii doresc sanatate si astept mereu sa vad ce ne mai sfatuie dansul.Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

  5. AMIN! la toate cuvintele Pr.Iustin Parvu

    Sa ne traiti Parinte si sa ne conduceti catre Imparatia lui Hristos!

  6. Buna ziua,

    Reprezint nou infiintata Fundatie Crestina Arsenie Boca, fundatie care isi doreste sa promoveze valori autentice si mari ale poporului roman, in special pe marii sai duhovnici.

    Parintele Iustin Parvu a fost coleg de celula cu fondatorul si initiatorul acestei fundatii, domnul Dan Lucinescu.

    Ca un prim material pe care il vom lansa, in curand, filmul documentar “Portret parintele Iustin Parvu”, urmat de “Dialog parintele Iustin Parvu si Dan Lucinescu.

    Urmariti site-ul nostru pentru detalii privind lansarea si distributia, precum si mai multe informatii despre activitatile organizate de fundatia noastra.

    Cu respect.Doamne ajuta!
    Maria Axente

  7. As vrea sa spun cateva cuvinte despre predica de astazi de la Manastirea Radu Voda. Parintele staret Nectarie a spus ca nu trebuie sa facem compromisuri, pentru a castiga o bunastare financiara, adaugand ca trebuie sa ramanem liberi si demni, acceptand sa fim supusi doar Domnului Nostru Iisus Hristos.
    Am apreciat curajul si indrazneala cu care a abordat acest subiect sensibil precum si faptul ca a amintit si de Iuda si de cei 30 de arginti, asemanand aceasta pilda cu compromisurile care se fac astazi, indemnand credinciosii sa lase grijile materiale si sa se preocupe doar de cele sufletesti.
    Sper ca asemenea predici sa se mai tina in continuare atat la Manastirea Radu Voda, cat si in alte locuri.

  8. Pingback: Război întru Cuvânt » OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » De ziua Sfantului sau ocrotitor, Iustin Martirul si Filosoful, cuvinte de mare gravitate pentru vremurile de acum de la PARINTELE IUSTIN PARVU
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate