Parintele Mihail Stanciu: PARINTELE SOFIAN – UN ICONAR DE SUFLETE

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912 – 2002) – ”Un iconar de suflete”

Părintele Sofian s-a prelins prin lumea aceasta luminându-o cu chipul, cu viața, cu statornicia și cu lucrarea lui. Din această lumină ne-am împărtășit și noi o vreme, o bucată ruptă parcă din veșnicia iubirii lui Dumnezeu pe care Sfinția sa o trăia deja. Te odihneai privindu-l, ascultându-l, împlinindu-i sfatul… Dar, de 8 ani, Părintele se odihnește în veșnicia lui Dumnezeu și ne odihnește și pe noi, cei neliniștiți de aici, care îl purtăm în sufletele noastre. Cu fiască dragoste să-l pomenim în rugăciunile noastre către Milostivul Dumnezeu ca să ne umplem și noi de linul și binecuvântarea lui. Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne pomenească pe toți în împărăția Sa!

*

Născut la 7 X 1912, în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, al treilea copil al unei familii de ţărani credincioşi, a primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de mănăstire. Doi ani mai târziu se înscrie la şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa, după absolvirea căreia, în toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, unde îi va avea printre colegi pe  Părintele Patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi pe Arhimandritul Grigorie Babuş.

La 25 XII 1937 va îmbrăca haina monahală la Mănăstirea Dobruşa, primind numele de Sofian. Doi ani mai tarziu, la 6 VIII 1939, este hirotonit diacon de către Episcopul Hotinului, Tit Simedrea, în Catedrala din Bălţi. Deşi în anul 1940, dupa absolvirea seminarului, se reîntoarce la Mănastirea Dobruşa, ocuparea Basarabiei de către ruşi îl poartă pe drumul refugiului, alături de stareţul său şi ceilalţi călugări din obşte, găsindu-şi loc de aşezare la Mănăstirea Caldaruşani. În toamna lui 1940 se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind la absolvirea ei, în 1945, pictor licenţiat. Între 1942-1946, urmează cursurile Facultăţii de Teologie, obţinând licenţa cu lucrarea “Chipul Mântuitorului în iconografie”.

La 15 XI 1945 este hirotonit preot la Mănastirea Antim. În vara lui 1958, este arestat şi închis, împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale “Rugul Aprins”. Parintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adanci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Ioan de Kronştadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mâna credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955).

Între 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. Despre acei ani declara mai apoi:

„Dacă pot zice aşa, mie mi-a placut în închisoare […] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra […] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”

Chiar daca istoria monahismului românesc va lega de-a pururi numele parintelui Sofian de cel al Mănăstirii Antim, multe alte lăcaşuri din ţară şi din străinatate poartă prin veac urma mâinilor sale, cu a căror smerită trudă le-a împodobit, căutand fără încetare Chipul de frumuseţe şi lumina Mantuitorului. Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă – Bucureşti (1973), Catedrala din Homs – Siria (1978), Biserica din Hama – Siria (1979) sunt doar câteva din locaşurile în care il putem afla pe părintele Sofian. La moartea sa, ca şi cu o jumatate de veac în urmă, când l-a adăpostit de tâlharii ce-i cotropiseră ţinutul, pământul Căldăruşanilor şi-a mai deschis încă o dată braţele, primind la sânul său trupul celui ce-a izvodit nu numai icoane, dar mai cu seamă  dragoste şi mângâiere în sufletele atâtor semeni. Bland şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înalţa la ceruri de ziua ei. Nu ştiu daca parintele Sofian a aflat până la urma Chipul Domnului. Dar ştiu că această neîncetată căutare ne-a lăsat pe noi sa zărim în fuga timpului, încă din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei.

În dimineaţa zilei de 14 IX 2002, ziua Inălţării Sfintei Cruci, stareţul Mănăstirii Antim, părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost chemat la Domnul. “Părintele Sofian a plecat la Cer” – scria pe atunci Mitropolitul Olteniei, Teofan.

“Împărăţia cea de sus se îmbogăţeşte cu un pământean. Pământul, în logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Dar, omenirea, în logica credinţei, devine mai bogată, căci, acolo sus, un rod al ei, găsindu-şi odihna, se osteneşte în rugăciune pentru oameni.”

I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor întelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii curate şi a căii îndumnezeirii omului.

*

Pe scurt, am contabilizat în câteva rânduri momentele mai importante din viața văzută a Părintelui Sofian. Dar viața lui cea nevăzută, viața lui duhovnicească, cine i-o poate măsura? Dar milioanele de rugăciuni, de sfaturi, de gânduri și de gesturi luminate de harul Duhului Sfânt cine i le poate spune? Înaintea lui Dumnezeu – Tatăl i le mărturisesc neîncetat Mîntuitorul Hristos, Maica Domnului, Sfinții și Îngerii pe care Îi iubea, cu care vorbea și pe care Îi zugrăvea. Înaintea Lui le mărturisim și noi, oamenii care am beneficiat de prezența și rugăciunea lui și care nădăjduim să beneficiem și acum…