PARINTELE SOFIAN BOGHIU – SFATURI ESENTIALE PENTRU VIATA DUHOVNICEASCA: “Cauta sa fii sincer, mereu sa fii cinstit cu tine insuti. Lupta cu noi nu este simpla”

13-09-2011 Sublinieri

Mesaj catre tineri pentru pregatirea de vremurile apocaliptice:

“Sa se sfinteasca, sa se curateasca de patimi!”

***

RUGACIUNEA INIMII TREBUIE INSOTITA NEAPARAT DE LUPTA CU PATIMILE SI DE SMERENIA ADEVARATA, A INIMII

“(…) Apropierea de Dumne­zeu se face pe mai multe poteci, însă cea mai bătătorită cale către Dumne­zeu este calea rugăciunii, rugăciunea în sensul de convorbire cu Dumnezeu, dialog cu El. Această rugăciune isihastă este o rugăciune de chemare a numelui Domnului în viaţa noastră de creştini.

– Va rugăm să transmiteţi un mesaj pentru cei tineri care vor citi această revistă1.

– Să se străduiască şi ei să practice această rugăciune. Poate aveţi „Spove­dania unui pelerin rus”. Acolo este un mesaj foarte important, este experienţa acestei rugăciuni; acest om o trăieşte el însuşi şi dintr-un ţăran care nu-şi imagina aşa ceva despre rugăciune, a ajuns un om foarte luminat în privinţa aceasta. Toată această cultură, să zic aşa, despre rugăciunea lui Iisus, o dobândeşti prin rostirea Numelui Domnului. Tinerii care se apropie de această rugăciune e bine mai întâi să citească această carte, care cuprin­de învăţătura despre rugăciunea lui Iisus, rugăciunea inimii, şi s-o practice. Este calea cea mai simplă.

De obicei această rugăciune este rostită în două moduri sau după două metode: cu respiraţia prelungită (lipită de respiraţie), şi aşa cum se vor­beşte, simplu.

In această carte este o singură metodă, de vorbire simplă. Aşa se adresa şi el lui Dumnezeu şi până la urmă acest om dobândeşte această bucurie de a i se coborî mintea în inimă şi de a se ruga cu ea neîncetat. Acesta era dorul lui şi curiozitatea lui: Cum se poate ruga cineva neîncetat? Pentru că oamenii de obicei sunt activi, vorbesc, povestesc, mănâncă, dorm, se concentrează la anumite probleme. Prin această metodă descoperă că se poate totuşi ca mintea să trateze subiectul pe care şi l-a propus să-l trateze (să vorbească cu cineva, să dea explicaţii), şi în acelaşi timp inima să se roage cu această sfântă rugăciune de chemare a Domnului.

Aşa încât problema, simplu spus, aceasta este: să rostească cât mai mult timp această rugăciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Această rugăciune, pe lângă faptul că trebuie rostită de foarte multe ori şi atent, fiecare cuvânt să fie rostit cu atenţie. S-o rostească cu umilinţă şi smerenie şi tot timpul să fie cu această preocupare de despătimire. Toate năravurile pe care le-a avut până atunci, când porneşte rugăciunea, trebuie să le părăsească rând pe rând. Toate patimile: mânia, trufia, minciuna, vorbirea deşartă, vorbirea de rău, toate trebuie să le curme din viaţa lui. Această chemare a Numelui Domnului să fie făcută cu smerenie, cu această conştiinţă a omului care a greşit înaintea lui Dumnezeu.

In afară de această atitudine interioară de umilinţă, de smerenie şi de dorinţă de a se curăţi de toate patimile pe care le are, această rugăciune presupune şi o atmosferă duhovnicească în care trebuie să rostească ru­găciunea, adică în afară de rugăciunea chemării Numelui, trebuie să citească zilnic rugăciunile dimineţii, rugăciunile de seară, câte un acatist al Maicii Domnului, paraclisul Maicii Domnului, câte o catismă pe zi, alte rugăciuni: rugăciuni de mulţumire pentru lucrul pe care l-am făcut, rugă­ciuni la începerea lucrului, pentru că el nu stă numai să se roage, el lucrează obişnuit în cursul unei zile şi de aceea fiecare stare din viaţa lui de activi­tate s-o împletească cu rugăciunea, cu această rugăciune mai ales, fie cu alte rugăciuni, care sunt în cărţile de rugăciuni, în psalmi, în acatistiere, în ceaslov. Rugăciunile uzuale deseori se citesc cu mintea risipită în altă parte  – puţine cuvinte le rostesc conştienţi de ce spun – aşa fac tare mulţi oameni. Acestea nu mai sunt rugăciuni. Mântuitorul spune despre aceşti oameni: „poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu mintea este departe de Mine”. Aşa că omul să umble după această concentrare şi când simte că a spus cuvinte care au scăpat atenţiei sale, să se căiască în gând, sincer să se căiască, să-i pară rău că vorbeşte cu Dumnezeu, stăpânul universului întreg, iar mintea lui este absentă. Aceasta este o jignire mare adusă lui Dumnezeu, această absenţă a atenţiei în timpul rugăciunii.

Deci, să ţină seama de despătimire, să se căiască pentru orice apucătură rea a firii lui, să nu mai păcătuiască. De pildă, un mare păcat, o obişnuinţă, este vorbirea de rău despre cineva, mai ales în absenţa lui. Dacă este un grup şi cineva dintre ei pleacă, atunci toţi pe el: „păi ştiu cine-i ăsta, stai să-ţi spun”, toţi au ceva rău de spus despre el. Acest lucru este inadmisibil, nu se poate proceda aşa pentru că este frate de-al nostru şi pentru că toţi greşim, iar dacă greşeşte şi el este foarte firesc. Nu noi trebuie să-l judecăm, să-l osândim pentru greşelile sale. In cazul acesta noi intrăm în dreptul lui Dumnezeu care e Judecătorul tuturor. Se spune în Scriptură:

„Cine eşti tu care judeci slugă străină?; dacă fratele tău stă sau cade, aceasta se întâm­plă faţă de stăpânul său”.

Să nu judeci slugă străină! El pentru tine este un străin şi atunci Dumnezeu te lasă să-l judeci (în baza libertăţii pe care ne-o acordă), însă ne ridică harul Lui şi atunci suntem sărăciţi de Dumnezeu, judecăm mai departe şi facem fel de fel de greşeli, urmând după aceea fel de fel de pedepse pentru această îndrăzneală a noastră de a face noi pe judecătorul în locul lui Dumnezeu. Atunci când cineva vorbeşte de rău pe altcineva, în loc să te arăţi ca judecător al lui, mai bine te rogi pentru el: „Doamne, iartă-l pe el şi iartă-mă şi pe mine!” dacă nu-i poţi spune direct. Poţi să-i spui direct greşeala lui, rugându-l să renunţe, să se îndrepte pentru că unii o fac neştiind, nu-şi dau seama când greşesc. Dacă îi faci observaţie, el ţine seama şi se îndreaptă, iar dacă nu primeşte sfatul, îl laşi aşa, însă te rogi perjitru el, nu-l judeci tu. Dacă el este un subaltern al tău, atunci poţi să-i spui direct în faţă, să-i atragi atenţia să intre în ordine, că altfel va fi pe­depsit (asta ca funcţionar, ca un angajat în serviciu), însă dacă este un egal al tău, n-ai voie să-l judeci şi atunci trebuie să te rogi pentru el.

Şi aşa cu aceste metode să încerci să te dezbraci de orice apucătură rea pe care o ai. Altfel această rugăciune nu prinde: o spui şi rămâi tot cum ai fost pentru că inima ta, lăuntrul tău, este plin de răutăţile tale. Iisus stă şi bate la uşa inimii noastre căutând să intre, însă această uşă este încuiată pe dinăuntru, de noi înşine. Cheia e la noi: dacă-I deschidem şi-L rugăm să intre, El intră, dar dacă nu-I deschidem El nu intră, stă continuu şi bate la uşă, nu ne părăseşte Dumnezeu. Nu-I putem deschide, pentru că înăuntru este dezordine, suntem plini de noi înşine şi atunci nu are loc Iisus în noi. De aceea trebuie dusă această luptă de despătimire de toate relele din noi.

Această luptă să fie dusă cu smerenie, cu umilinţă şi cu dorinţa de a scăpa de toate aceste răutăţi. Pe măsură ce-I facem loc lui Iisus în noi şi rugăciu­nea aceasta are spor şi încet-încet o agonisim şi ne bucurăm cum se bucura pelerinul rus.

– Este neapărat nevoie să ai un părinte duhovnic?

Este nevoie pentru că sunt uneori probleme. Deşi se spune că rugă­ciunea aceasta ne învaţă pe noi cum s-o rostim, cum să ne descurcăm, din când în când suntem totuşi la strâmtoare. Deci e bine să ai un părinte du­hovnic, care să te cunoască cât de cât şi să-ţi dea nişte îndrumări. Aceasta e bună şi pentru smerenie, pentru că se întâmplă nişte fenomene pe parcur­sul acestei rugăciuni şi nu ştii cum să le tratezi. De aceea e bine să ai un om cât de cât încercat în această rugăciune, cu oarecare experienţă, ca atunci când te poticneşti, când te încurci, să-ţi spună calea cea bună şi corectă.

– Cum putem obţine Duhul Sfânt?

Prin rugăciune. Iată, în privinţa aceasta e bine să citeşti nişte pagini din Sfântul Serafim din Sarov.

– Cum să înţelegem concret când un păcat este împotriva Duhului Sfânt?

Este atunci când eşti conştient că ceea ce afirmi celuilalt este împotriva evidenţei şi totuşi rămâi aşa mai departe. De pildă în Evanghelie îl acuză duşmanii pe Iisus că scoate dracii cu ajutorul lui Beelzebut, şeful dracilor. Şi Iisus le răspunde cu bunăcuviinţa pe care o foloseşte întotdeauna:„Dacă eu scot dracii cu duhul dracilor, aşa cum spuneţi voi, atunci fiii voştri cu cine-i scot?” Recurge la bunul simţ. Ei ştiau, bănuiau că nu se poate: dacă luptă diavolul împotriva lui însuşi, împărăţia lui nu mai are spor, nu mai are nici un succes.

– Faţă de yoga e bine să iei o atitudine?

Yoga este o doctrină străină de neamul şi de sufletul românesc. Noi suntem creştini de aproape 2000 de ani. Părinţii şi strămoşii noştri s-au mântuit cu ajutorul Mântuitorului, Cel Răstignit şi înviat. Creştinismul ne este suficient pentru mântuire. El ne dă garanţia apropierii de Dumnezeu prin smerenie şi dragoste. De aceea, fiii neamului nostru n-au nevoie de practica yoga.

*

– Cum se pot întoarce tinerii la Dumnezeu?

Cu ajutorul lui Dumnezeu!

– Dar care sunt modalităţile de atragere a tinerilor?

Depinde de tineri. Sunt tineri care sunt atraşi de har, sau de produceri artistice, sau de nişte serbări, conferinţe, coruri alternate cu nişte Cuvinte de folos pentru tineri. Probabil că un fel de seminarii ar fi necesare în bi­serică şi pe la institute, facultăţi. Să pună întrebările care îi frământă pe ei, cei care au atracţie, deoarece sunt tineri care sfidează toate aceste lucruri.

Ei sunt pentru discotecă, plimbări prin parcuri cu fete, bucurii din acestea mai imediate. Eu nu-i condamn: asta socotesc ei mai atrăgător. Sunt şi unii care îşi pun probleme mai deosebite pentru viitor, căci acele bucurii ime­diate se termină cu ceartă sau chiar bătaie. Ar trebui un program anunţat undeva, ca să ia cunoştinţă de el şi să se înceapă cu o rugăciune, mai ales cu invocarea Duhului Sfânt (Duhul Sfânt este acela care inspiră acest in­teres pentru lucrurile sufleteşti). De exemplu cu „Impărate Ceresc”, care este o rugăciune închinată Duhului Sfânt. Şi după aceea un cor (cântare bisericească) şi o conferinţă. La conferinţă, tinerii să pună întrebări, aşa cum se întâmplă de pildă la facultăţi, seminarii, pentru că sunt lucruri pe care bieţii tineri de astăzi nu le cunosc. Au trăit sub zodia comunismului, în care era închisă orice uşă pentru învăţarea religiei şi ei nu sunt informaţi.

– Care este înţelesul profund al credinţei?

Încrederea să i-o acorzi cuiva de care eşti sigur. Ştim bine cine a fost Ii­sus Hristos, ce a făcut; a murit pe cruce, a înviat, s-a înălţat la ceruri, a apă­rut de multe ori, de-a lungul istoriei, în vedenii şi arătări. Dacă ai încredere în acest Iisus Hristos, care este uşa („Eu sunt uşa, prin Mine se ajunge la Tatăl”) să ai încredere în tot ce spune El. Ca să crezi în Hristos şi în Dum­nezeu, trebuie să-ţi schimbi viaţa sau să ai o viaţă cât de cât potrivită cu poruncile lui Dumnezeu, adică o viaţă de rugăciune conştientă, rugăciune simţită, şi o viaţă curată, că altfel patimile sunt un fel de blindaj, o carcasă, în care dacă intrăm n-avem nici un fel de portiţă prin care să respirăm ceva din ale duhului.

– Cum putem să ne despătimim?

Despătimindu-ne! Adică să luăm o hotărâre de a ne schimba. Aşa spu­ne Sfântul Apostol Pavel: „Cine a furat, să nu mai fure”. Pentru despătimire trebuie rugăciune. Roagă-te, căieşte-te, încearcă, repetă. Trebuie spoveda­nie şi după aceea un canon, adică să faci ceva ca să poţi răscumpăra sau să elimini acest rău. Canonul e pentru că ai colaborat cu răul până atunci, pentru a te hotărî să nu mai repeţi răul şi încet-încet, să te desprinzi de el şi să intri în această zonă, cu ozon duhovnicesc.

Diavolii sunt foarte geloşi când te apropii de rugăciune. Ai scăpat de ei, dar ei vor să te aibă al lor. Trebuie să fii însoţit de rugăciune întotdeauna, pentru a putea fi ferit de ispită. Ei lucrează în taină şi tot în taină este ci­neva care te apără, adică Dumnezeu prin mijloacele Lui. Despătimirea nu se poate face într-o zi. Adică după o spovedanie gata, m-am făcut sfânt. Despătimirea este un proces de curăţire, care nu este lipsit de durere.

De pildă, Sfânta Maria Egipteanca, care a fost o mare păcătoasă în Egipt, cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns în pustiul Palestinei şi acolo a intrat la o asceză foarte aspră. Când a ajuns în pustie, a început lupta cu ea însăşi şi cu mediul. În Egipt avea mâncăruri, muzică, tineri, banchete, fel de fel de păcate. În pustiu nu avea nimic: avea nisip, pietre, cerul albastru deasupra.

Noaptea era frig şi ziua era aerul fierbinte, nu avea de mâncare şi a pătimit aşa un timp egal cu timpul patimilor. 17 ani a trăit în patimi în Egipt şi 17 ani a trebuit să se despătimească. Când a venit cineva în pustiu, trimis de Dumnezeu, bătrânul Zosima, un preot călugăr, au început un dialog între ei, iar Sfânta Maria Egipteanca, când vorbea cu el se ridica de la pământ 2 coţi (1/2 m), aşa era de transfigurată. A durat această pătimire multă vreme, un timp egal cu cel al săvârşirii patimilor. Harul este mai grabnic, mai urgent, însă trebuie un timp de despătimiri, o luptă interioară, lupta cu tine, cu patimile, cu patimile de afară şi cu duhurile necurate.

– Părinte, vreţi să ne vorbiţi despre mistica creştină?

Un om care se despătimeşte intră în această zonă curată, duhovniceas­că, însă şi aici are unele ispite. La Măn ăstirea Suceviţa, pe peretele de nord este pictată scara Sfântului Ioan Scărarul. In partea dreaptă a scării, sunt nişte îngeri (52-54 de îngeri) cu coroane (cununi) în mână. În partea stân­gă, sunt diavoli cu tridente şi fel de fel de cârlige. Iar pe scar ă urcă asceţii; unii urcă şi ajung sus (este un grup de îngeri şi Iisus Hristos între ei, în gri albăstrui) şi acolo este o uşă, poarta cerului. Pe cei ce urcă, îngerii îi încununează şi sus sunt primiţ i în această încăpere cerească. Pe partea cealaltă (în partea stângă), diavolii îi trag cu cârligele în jos şi sunt unii care aproape ajung la poarta cerului şi se prăbuşesc în prăpastie, adică sunt fel de fel de ispite, aşa de viclene, încât te pot birui.

Am aici viaţa Sfântului Macarie cel Mare şi se povesteşte un caz: cineva care a fost foarte bine instruit în viaţa creştinească, mistică, a făcut o călă­torie, unde a fost şi Macarie şi altcineva; şi acest cetăţean, călătorind o dis­tanţă destul de mare, tot timpul acest creştin, (că a fost creştin), a redat din memorie texte lungi din Sfânta Scriptură, din Vechiul şi Noul Testament, din Faptele Apostolilor, din Vieţile Sfântului Pavel, a celorlalţi sfinţi, încât i-a uimit pe toţi cu memoria lui şi cu râvna lui. După aceea, au ajuns într-un oraş, acolo s-au despărţit şi acest cetăţean foarte bine informat a căzut în nişte patimi foarte urâte. Toate aceste cunoştinţe care erau în mintea lui nu i-au putut ajuta, pentru că viaţa creştină înseamnă foarte mult viaţa trăită, trăită nu numai intelectual, ci şi cu inima, cu toată fiinţa Ta. Era un om cu o memorie foarte bună, avea foarte multe cunoştinţe, şi a trebuit să trea­că prin patima trufiei, mândriei, că ştia foarte multe. Mândria l-a făcut să cadă. Aşa şi la scara aceasta a Sfântului Ioan Scărarul de la Suceviţa: merg aceşti oameni cu brio, cu o cale foarte luminoasă, dar din cauza trufiei se rup de Dumnezeu şi cad. Aşa că încă de la începutul vieţii duhovniceşti să pui accentul foarte serios pe smerenie. Mântuitorul spune aşa:

 

„Invăţaţi de la Mine că sunt drept cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”,

 

dacă ai smerenia asociată în munca ta, atunci biruieşti, iar dacă nu ai sme­renie, oricând eşti supus căderii. Asta este viaţa duhovnicească, mistică, trăită în Duhul Sfânt, o viaţă de luptă, de atenţie mărită, trăită într-o smerenie adevărată. Sunt şi oameni foarte plecăcioşi, ţi se pare că sunt foarte smeriţi, dar ei sunt plini de mândrie pe dinăuntru. Smerenia trebuie să fie smerenia inimii, interioară; aceasta înseamnă foarte mult în viaţa noastră spirituală: dacă o ai, ajungi la capătul scării de la Mănăstirea Suceviţa, dacă nu o ai, te prăbuşeşti.

 

– Cum se ajunge la inima curată, la pacea inimii?


Căutând să fii sincer, mereu să fii cinstit cu tine însuţi, cu inimă cu­rată, sinceră, fără impurităţi, să-ţi recunoşti păcatele tale, aşa cum spune Psalmistul David în psalmul 50: „păcatul meu este înaintea mea pururea”.


Când ai conştiinţa păcatului din tine şi nu-l uiţi (că dacă-l uiţi niţel, te şi mândreşti), dacă nu-l uiţi, te menţii în smerenie, iar smerenia te ajută să-ţi păstrezi inima curată. Să nu te ascunzi, să nu te aperi când eşti păcătos şi să te căieşti sincer, nu aşa în faţa lumii, dar în particular să fii altfel.


Sfântul Apostol Pavel era un mare prigonitor al Bisericii, dar după convertire a fost plin de daruri duhovniceşti, a fost ridicat până în al treilea cer, a vorbit cu Duhul Sfânt. A avut daruri foarte mari, şi totuşi de la el avem acest cuvânt: „dintre cei păcătoşi cel dintâi sunt eu”. Deşi a fost iertat, el nu uita aceasta. Dacă am păstra acest obicei şi noi am păstra şi acea smerenie şi curăţenie şi pace a inimii.

– Vă rugăm să ne vorbiţi de rugăciunea lui Iisus.

Rugăciunea lui Iisus e simplă privită din afară: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul [sau păcătoa­sa]” – o rugăciune scurtă, dar această rugăciune rostită multă vreme, cu multă atenţie şi în paralel cu această lucrare de despătimire, aduce nişte foloase extraordinare. Sfinţii Părinţi care au practicat-o şi care s-au bucurat de această rugăciune, ne spun că ea înseamnă chemarea Numelui Domnu­lui în noi.

Mântuitorul Hristos ne spune în Apocalipsă: „Eu stau la uşă şi bat, stau la uşa inimii”. Omul îşi are inima lui închisă pe dinăuntru. Celulele de la puşcărie sunt închise pe dinafară, cel dinăuntru nu poate face nimic, decât dacă deschide cineva din afară. Inima omului este însă închisă pe dinăun­tru, de om, şi atunci Iisus stă şi aşteaptă să-i deschidă cel care stă înăuntru (omul) şi dacă deschide, Iisus intră, dacă nu-i deschide, Iisus stă şi bate, dar nu intră. Această rugăciune a inimii este chemarea numelui Domnului, ca Domnul să intre în noi. El stă şi bate la uşă, dar inima noastră este plină de toate urâţeniile păcatului, de toate gândurile, toate imaginile şi prostiile. Toate acestea populează acest lăuntru duhovnicesc şi nu mai are loc Iisus. Oamenii sunt prinşi în aceste patimi, se simt foarte bine în ele, dar Iisus nu are loc în ele. Iisus va sta afară toată viaţa şi va bate la inima fiecăruia din noi. A i se deschide înseamnă a lepăda total răul din tine, a plânge cu lacrimi, a îndepărta toate aceste patimi, aceste dulceţuri pământeşti, şi a gusta din celelalte dulceţi duhovniceşti, care sunt extraordinare, dar nu le cunoaştem gustul pentru câ ne confruntăm cu aceste lucruri pământeşti.

Rugăciunea Lui Iisus asta are ca rost: să-l chemăm pe Iisus în noi, în inima noastră. Omul are nevoie de a se despătimi, de a goli tot acest balast rău, de a alunga toate aceste patimi, ca şi gospodarii care fac curat când vine musafirul în casă. Iisus este stăpânul universului prin care s-a făcut sfârşit. În Apocalipsa scrie „Vino, Doamne Iisuse“. Trebuie să te pregăteşti să-L primeşti pe Iisus în inima ta, ca pe un musafir, trebuie să punem tot ce este mai frumos, mai curat, mai sfânt, mai parfumat, pentru acest mare musafir, în inima noastră.

Poate că această chemare de-a lungul vieţii nu o să fie aşa de clară, căci e o luptă toată viaţa, dar este un dar deosebit şi un har din partea lui Dumne­zeu, ca să ai bucuria deplină. Pe parcursul acestei chemări, rugătorul simte din ce în ce mai mult nişte bucurii lăuntrice, creşte credinţa în Dumnezeu, simte că iubeşte pe Dumnezeu, Iisus vine mai aproape, mai adânc în fi­inţa ta, dar durează. Lupta cu noi nu-i chiar aşa de simplă. „Menajăm pe omul din noi”, este un cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul (cap. 15 – „Lupta cu noi înşine”). Menajăm omenescul din noi, buruienile, îl menajăm pe omul trupesc. Foarte greu ajungi să te urăşti pe tine însuţi. Durează, dar Dumnezeu ne ajută, pentru că ne iubeşte. Această chemare trebuie să fie paralelă cu despătimirea, cu lupta cu noi înşine şi atunci vei birui prin Ii­sus. Sunt în Filocalie, oameni care au ajuns la un grad înaintat cu această rugăciune. Oricare poate începe, în fiecare zi (măcar de 3 ori/zi), mergând sau stând pe un scaun.

Sunt două metode pentru a spune rugăciunea lui Iisus:

–  metoda simplă, când spunem rugăciunea aşa cum vorbim. Dar când chemi numele Domnului, trebuie să fii foarte atent la fiecare cuvânt al ru­găciunii;

–  metoda cu respiraţia prelungită, practicată de Sfântul Simeon Noul Teolog. Inspiri spunând rar „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumne­zeu”, faci o mică pauză (câteva secunde ţii aerul înăuntru) şi apoi expiri spunând rar: „Miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Este un părinte la Londra, părintele Sofronie, un bătrân de 96 ani, care se roagă public, se roagă cu poporul, în cor. Putem spune rugăciunea ori­când, oriunde (poţi să spui şi culcat, întins, nu este nici o necuviinţă). Poţi să o spui tare sau în taină. Dar să fie rostită cât mai des. Când rostim aceas­tă rugăciune, de obicei se ţine mâna dreaptă la piept (în partea stângă), ast­fel încât să fie atins centrul fiinţei omeneşti, locul inimii (undeva deasupra sânului stâng, cu 2 degete mai sus). Cuvântul rostit va coborî în acest loc, vibraţia va atinge acest loc. Sfântul Serafim de Sarov – ţinea mâna aici, la locul inimii.

(…)

– După semnele timpului, trăim semnele apocaliptice – ce transmiteţi tinerilor în această lume desacralizată?

– Să se sfinţească, să se curăţească de patimi. Nu cu ajutorul Yoga, ci cu chemarea Numelui Domnului, cu ajutorul rugăciunii inimii, căci spune Mântuitorul: „In ce te voi găsi, în aceea te voi judeca”. Nu ştii când mori (în accident de exemplu) şi eşti judecat cum eşti găsit atunci, ca la un examen extraordinar de greu. Trebuie să fii gata, aşa cum spune Mântuitorul; „Tre­buie să fiţi gata, căci nu ştiţi când vine nici ziua, nici ceasul”. Spune Sfântul Apostol Pavel într-o scrisoare: „In împărăţia lui Dumnezeu nimic necurat nu intră” – trebuie să ne curăţim, să ne sfinţim, să ne pregătim. Dumnezeu dacă va pune notă fiecăruia după măsura Lui, asta e altă socoteală”.

__________________________________________

1 Este vorba de revista Porunca Iubirii care apare neîntrerupt din anul 1998.

(in: George Căbaş, Pagini de Pateric Romanesc, Editura Anastasis, Sibiu, 2009)

***

Legaturi:


Categorii

2. Special, Ce este pacatul?, Mandria, trufia, Parintele Sofian Boghiu, Pentru tineri, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “PARINTELE SOFIAN BOGHIU – SFATURI ESENTIALE PENTRU VIATA DUHOVNICEASCA: “Cauta sa fii sincer, mereu sa fii cinstit cu tine insuti. Lupta cu noi nu este simpla”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: VEACUL ANTIHRISTIC AL MINCIUNII. Cand si cum ne mintim singuri? -
  2. Pingback: VIATA CA O MINCIUNA -
  3. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  4. Pingback: PARINTELE CLEOPA: Paza mintii si rugaciunea inimii. IMAGINATIA – “pod al dracilor” care impiedica rugaciunea curata – si ISPITA RATIUNII “TEOLOGHISITOARE”, de care “RADE DRACUL CU GURA PANA LA URECHI”: ̶
  5. Pingback: CUVIOSUL PARINTE SOFIAN – inedit: CONFERINTA VIDEO emotionanta despre RUGACIUNE si PRACTICA RUGACIUNII LUI IISUS (1996) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: MARTURII EMOTIONANTE DESPRE SFINTENIA PARINTELUI SOFIAN: IPS Teofan, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Gamaliel Sima, Parintele Mihai Aldea | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: SFATURI DUHOVNICESTI pentru surori si maici, dar nu numai, din SCRISORILE PARINTELUI SOFIAN: “Pe noi ne strica mandria. Rabda, ca n-o sa-ti cada galoanele!” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: CRUCEA NU E TALISMAN, NICI PODOABA! Ce inseamna, cum se poarta?/ Parintele Savatie despre DIAVOLUL ELITISM si CUM PUTEM SA NU NE DEOSEBIM DE CEI CARE NE VAND/ In Memoriam PARINTELE SOFIAN: Românul trebuie dezvăţat de MINCIUNA! Comunismul a vrut sa-L sc
  9. Pingback: POMENIREA PARINTELUI SOFIAN. Marturia Parintelui Mihail Stanciu despre SFINTENIA DISCRETA a marelui staret al Antimului | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: FERICITUL PARINTE SOFIAN, “batranul frumos” ca o icoana, “CHIPUL DULCETII SI DELICATETII”, isihastul cu inima plina de mila Duhului si MARELE DUHOVNIC ASCUNS SUB MANTIA TACERII: “La Antim lumea călca în vârful degetelor, a
  11. Pingback: Cuvantul ARHIM. MIHAIL la slujba de pomenire de la Caldarusani a PARINTELUI SOFIAN despre PRIGOANA FATISA SI CEA NEVAZUTA IMPOTRIVA CRESTINILOR si despre PUTEREA RUGACIUNII SFINTILOR: “Sa ne rugam mai mult unii pentru altii! Sa pastram credinta drea
  12. Pingback: CUGETARI si SFATURI DUHOVNICESTI ale PARINTELUI IACHINT: “Doamne, al Tau sunt, sa nu ma parasesti!” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) | Cuvântul Orto
  14. Pingback: ARHIMANDRITUL SOFIAN de la Mănăstirea Antim († 14 septembrie 2002), PARINTELE ECHILIBRULUI, MUNTELE DE BLANDETE IMBRACAT IN LUMINA: “Trecem printr-un moment foarte dificil din multe puncte de vedere și avem nevoie de un anumit echilibru, FĂRĂ
  15. Pingback: PARINTELE SOFIAN BOGHIU – EFIGIA SMERENIEI, MIREASMA SFINTENIEI, patimitorul si rugatorul linistit si neclintit, laudat pana si de prigonitorii sai: “El tot timpul era înveşmântat în discreţie, nu i-au plăcut gălăgia, zgomotele, reflec
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate