Parintele Proclu ne invata SMERENIA si MILA – interviu din revista “Glasul monahilor”, 2005

10-10-2007 Sublinieri

pproclu1.jpg

“Mi-a scris cineva intr-o scrisoare ca mai buni crestini sunt catolicii, ortodocsii-s mai iuti, mai natangi. Si i-am scris asa: Toate sectele care sunt pe fata pamantului nu sunt luptati asa de duhuri ca crestinii. Crestinii au o credinta sanatoasa, dar unii poarta nume de crestin, da’ viata-i de pagan. Si de asta-s ei prea buni, unii catolici, nu toti, ca nu sunt asa de luptati. Pentru ca diavolul este invidios ca el a cazut ca fulgerul si unde vede cativa crestini cauta sa-i tulbure, sa se dusmaneasca sa ajunga toti in patima lui. Adevarul este in Biserica Ortodoxa, si multi chiar din sectanti care s-o rugat cu multa smerenie, Duhul Sfant asa le-a descoperit: toate tainele lui Dumnezeu sunt in Biserica Ortodoxa. Si chiar de nu e in lucrare viata duhovniceasca, da’ adevarul ramane in Biserica noastra, Ortodoxa. Iar crestinii care cauta a capata aceste doua virtuti: smerenia si dragostea, cine capata aceste doua virtuti Duhul Sfant ii invata mila, pentru ca din dragoste izvoraste mila si daca are mila de toti, adica de aproapele, nu poate gresi, iar daca a capatat smerenia nu mai judeca pe altul, nu mai cantareste pe altul, el se vede pe el mic si pacatos.

Pentru ca, uite cum ii: bunul Dumnezeu asa randuieste, [astfel incat omul] care a ajuns si cunoaste adevarul, ca sa poata castiga mantuire, ca sa poata castiga aceste doua virtuti, Duhul Sfant nu-i ajuta in unele timpuri, ca sa nu-i insele diavolul. Cand ajunge calugarul, ori crestinul, ca se uita in jos la celalalt, Duhul Sfant se retrage pana ce se incurca in unele ispite si pe urma incepe a se trezi si se pazeste ca de foc sa nu se uite in jos la celalalt. Si, daca cauta sa-l cantareasca pe cel de jos, cu timpul, daca sta prea mult cu capul in jos il doare capul, trebuie compresa cu apa rece ca sa treaca. Si spune un Sfant Parinte ca e mai bun un pacatos smerit decat un drept mandru. Iaca asa-i treaba.

Si vrea bunul Dumnezeu sa ridice sufletele cu aceste doua virtuti – smerenia si dragostea. Ele nu se pot desparti, daca am smerenie am si dragoste, daca n-am dragoste, n-am nici smerenie. E o virtute intreaga, dar, ca sa se poata intelege, is doua virtuti. Cand se duce cineva in manastire, vrea sa se pocaiasca, sa se linisteasca, sa se roage. Dar, cand ajunge de da cu ochii de dusmanul lui, n-are ochi sa-l vada – atunci cade din lucrarea lui. Gata! Si de asta Sfintii Parinti ii indeamna pe toti care doresc pocainta si doresc sa sporeasca, intai aceste doua virtuti sa le castige. Si-am vazut in manastiri pe vremea mea cand venea un frate sau o sora, cautau parintii sa ii ajute cum sa poata capata aceste doua virtuti – smerenia si dragostea. Mi-aduc aminte, cand eram frate in manastire, eu eram mic si mi-au crescut niste mustati de parca eram, asa mi s-a parut mie, ca un pitic. Si fratii, cand gateau treaba la vite acolo, ma trageau unul de opinci, altul de mustati si ma tot necajeau si radeau de mine. M-am dus la parintele si m-am plans lui.

– Parintele Cleopa?

– Nu. Parintele Macarie, un pustic care a stat si cu parintele Cleopa la pustie. Da’ inainte de a veni comunistii. Era foarte sporit! M-a invatat asa: daca fratii rad de tine, razi si tu cu ei tot de tine, da’ nu cumva sa razi de ei ca pierzi. Si am facut asa cum m-a invatat, iar acei frati, cand au vazut asa, s-au intristat si nu mi-au mai zis nici „du-te-ncolo“, adica si-o cautat fiecare de nevointa lui. Si am banuit ca eu ma tulburam si ei mai tare se agitau ca sa vada cam ce pot, se jucau. Ca in manastire veneau multi si ramaneau putini. Care erau hotarati pentru pocainta, aceia se puteau deosebi de ceilalti. Acestia ajungeau oameni de mare valoare. Si atunci am vazut cu adevarat ca multi sunt chemati, dar putini alesi. Dar pe vremea aceea ii ajutau sa capete aceste doua virtuti si care ascultau, aceia ajungeau de mare valoare Bisericii. Caci parintele Cleopa asa ne-a zis o data: „Parintilor, aici in manastire au stat multi parinti, dar au ramas numai cei bolnavi si care au dus viata de pocainta, restul au strachiat. N-au fugit, au strachiat”*(*Nota: a strachia = a fugi ca turbat, ca bezmetic).

– Parinte, cum sa deosebim dragostea si mila duhovniceasca de cele din lume?

– Mila si dragostea sunt de mai multe feluri. Prima este mila duhovniceasca si dragostea duhovniceasca. Nu vezi ca si paganii se iubesc? Dar nu-i adevarata credinta. Dar, ca sa spun asa, cand Duhul Sfant se va atinge de inima cuiva, atunci simte dragostea si smerenia duhovniceasca. Si aceste lucruri numai daca le-a simtit cineva te intelege. Ca ele n-au culoare ori chip. Si cine le patimeste le poate intelege. Dar dragostea duhovniceasca si mila care izvoraste din ea si smerenia, acestea sunt daruri de la bunul Dumnezeu. Si asa le simte cineva: daca duce viata ca sa se poata pazi, pe cat se poate, si de cele mici; si care nu se poate pazi si de cele mici, nu poate spori nici la cele mari.

Si am vazut ca multi cauta pe Dumnezeu prin altul, printr-un parinte sau prin altcineva, care duce o viata cat se poate dupa Dumnezeu. Si el sporeste intr-o masura. Si cu timpul incepe a se sminti, ca-i si acela tot om si incet incepi sa te rogi direct la bunul Dumnezeu, dar nici de el [de parintele respectiv] n-ai voie sa te smintesti. Si atunci sa te gandesti cum te-o miluit Dumnezeu candva intr-un necaz mare. Si, gandindu-te la aceste bucurii, cum te-a ajutat bunul Dumnezeu, si te rogi cu toata inima, atunci simti direct de la Duhul Sfant. Cat timp cauti numai prin el, atata sporesti, ce poti capata de la el. Si, ca sa nu pierzi, trebuie a te bucura si a-i multumi ca te-o dus o bucata de drum si ti-o aratat calea.

– Dar un om nu poate sa te duca deplin…

– Se poate sa te duca si deplin, se poate sa te duca pana la un capat. „Mergi pe cararea asta“. Si-ti mai da un curaj ca nu cumva sa te uiti inapoi, ca, daca te-ai uitat inapoi, te doare capul, ametesti.

Smerenia noi o cautam asa: de cate ori ma lauda cineva, a nu primi acele laude. Si, daca un caz ca vine timpul si te-o laudat cineva, n-ai voie sa-l ocarasti, ca, daca-l ocarasti, dai in alta groapa si mai rau. Si stii ce? Trebuie sa spui asa: aceasta persoana ma lauda, dar el nu stie de lupta mea. Si pana la urma poti sa faci cum a zis parintele Cleopa: daca vezi ca te lauda, spui in gand: apoi cum stie sa ma laude, tot asa stie sa ma si oacarasca. Iar daca el ma lauda si constiinta ma mustra, nu mai am nevoie de lauda lui. El ma vede ca un ou ros si cand il spargi pe oul ros vezi ca-i plin de gunoi si-l zvarli cu tot cu coaja. Nu-ti mai trebuie; aista sunt eu.

Si ca sa capat mila lui Dumnezeu, trebuie sa caut ca nu cumva sa fi venit [cineva la mine si eu sa-l fi mahnit], ca daca el pleaca tot cum o venit, am pierdut, ci trebuie sa-i spun, chiar si putin, un adevar. Trebuie pastrat cuvantul acesta, adica faptul ca omul ma lauda, dar constiinta ma mustra si asa nu mai ai nevoie de lauda lui, ca constiinta stie toate ascunzisurile mele. Dar eu trebuie sa-i arat adevarul, ca este Dumnezeu si Dumnezeu este Dumnezeul crestinilor. Si cand te duci intr-o biserica, sa-i vezi pe toti mai buni si pe mine mai pacatos si nevrednic. Smerenia are multe trepte si la treapta cea mai presus, sufletul ajunge cand nu mai crede acelor ganduri care-i spun ca el e mai bun ca altul. Dispar. Atunci Duhul Sfant iti va lumina mintea si iti va desavarsi smerenia; si, cand iti va desavarsi smerenia, sunt aceste semne: cand te va lauda toata lumea, tu nu mai ai nevoie de lauda lor. Iar al doilea semn acesta este: nu mai trece prin fata mintii ca eu is mai bun ca altul.

De aceea crestinii care au smerenie si dragoste, Duhul Sfant ii ajuta sa poata scapa de aceste ispite de care sunt inconjurati. Pentru ca asa spune, ca celor smeriti cu inima Duhul Sfant le descopera tainele. Dar, ca sa spun asa, e foarte greu a capata aceste doua virtuti. Nu le poate capata cineva rapid (peste noapte). Si am socotit eu ca cel mai mult pot capata aceste doua virtuti cei care sunt in vietile de obste si au duhovnici buni care doresc mantuirea fratilor. Si daca le capata, se poate folosi Biserica intreaga. Iar care spun ca-s nevoitori si n-au ochi sa-i vada pe ceilalti, aceia sunt, saracii, de plans, pentru ca – asa zice un Sfant Parinte – trebuie a uri boala, dar nu pe bolnav.

Si atunci bunul Dumnezeu va randui ca sa putem birui acele duhuri; daca eu duc viata de pocainta, Duhul Sfant ne da putere prin semnul Sfintei Cruci. Prima data, cand incepe lupta duhovniceasca, Duhul Sfant ii da putere sa-i scoata din inima si, cu timpul, daca nu da inapoi, poate si din trupul lui sa departeze acele duhuri. Dar, de multe ori, se poate ca Duhul Sfant sa ne lase descoperiti cand vin acele duhuri asupra noastra si, pe masura ce face semnul sfintei cruci, pe acea masura ne ajuta si-i biciuieste pe duhuri. Dar cat timp eu visez ca sa ajung ceva mare, sunt inselat de diavol. Caci, daca din ascultarea unor parinti o sa ajungi ori Prea Sfintit, ori duhovnic, ori econom, atunci trebuie a dubla smerenia si pui asa in minte: „Doamne, intareste-ma sa pot face aceasta ascultare“. Iar daca simti ca nu poti duce, dublezi smerenia si astepti pana ce bunul Dumnezeu te va intari ca sa poti duce. Dar am observat: era un parinte foarte nevoitor si cam bolnav si parintele Cleopa a vrut sa-l faca preot, chiar si duhovnic si n-o vrut si o spus ca „eu peste un an de zile trebuie sa plec“. Si o ramas tot calugar. El asa m-a invatat sa fiu ca sa pot scapa de multe curse ale vrajmasului, sa traiesc nebagat in seama si de cei mari si de cei mici, dar sa nu-i urasc pe cei care ma ponegresc. Si vei scapa de multe curse. Iar dupa felul cum am inteles, aceasta lucrare corespunde numai daca duc o viata de pocainta. Dar e foarte greu sa traiesti nebagat in seama, insa Duhul Sfant va aprinde inima de dorul lui Dumnezeu si va disparea rautatea din suflet si nu mai vrei altceva decat sa fii numai si numai cu Dumnezeu. Si atunci diavolii care-l ispitesc pe om vor cauta sa dea lupta prin patimi trupesti. Si cand ar sa vada ca prin patimi trupesti nu-l mai poate darama, atuncia schimba. Dar cat timp esti biruit de patimi trupesti, el ii multumit, nu mai lupta ca la inceput, te are in mana. Omul care-i luptat de patimi trupesti se aseamana cu copiii care prind pasari si le leaga de un picior, cu sfoara mai lunga sau mai scurta si-i da drumul sa zboare. Dar el o trage cand vrea inapoi la el.

– La ce va referiti cand spuneti patimi trupesti?

– Patimi trupesti sunt tot ce cuprinde trupescul, mania, razbunarea, mancarea peste masura sunt tot trupesti si toate maruntisurile. Iar cand nu-l mai poate birui prin patimi trupesti si-l vede diavolul ca se smereste si nu mai judeca pe nimeni, se vede mai mic si are cugetarea la moarte si cauta cat poate ca ce nu-i place altuia nu-i face si celelalte, atunci e nevoit sa vina chiar el, pierzandu-si rabdarea. Vine prin vedenii, chiar ia trup de om si se baga si in unele persoane si vorbeste diavolul direct cu omul prin unele persoane. Si daca zice Doamne Iisuse, simte ca diavolul vorbeste prin acea persoana. Adica se baga in om, chiar daca are nume duhovnicesc si te lupta prin om. Si daca nu se poate nici asa, se poate sa apara chair el in persoana, dar nu ca diavol. Ca daca ar aparea ca diavol dintr-o data, iti iese sufletul. Asa, cat ai scapara din doua chibrituri, il vezi ca si prin vis si atunci faci o gura aproape de urechi. Strigi intr-una: Maica Domnului, nu ma lasa!

Dar daca eu ma duc cu mintea cand la deal, cand la vale, atunci nu-mi are grija vrajmasul. Dar, cand vad ca da navala printr-o ispita, chiar parintele Cleopa a spus cuvantul acesta: sunt vedenii diavolesti cu chipuri bune si atunci daca eu caut sa nu cuget ce mi-au spus acele persoane, atunci trebuie spus cat mai des rugaciunea lui Iisus si cat de scurta si cu multa smerenie. Atunci Duhul Sfant iti vine in ajutor, iar daca eu caut prin rugaciuni lungi, ma incurca, mai ales din lipsa de smerenie. Diavolul da navala prin multe feluri, la unii vine asupra lor o groaza de frica, de cutremur si el simte o particica din iad. Atunci el trebuie sa zica asa: Doamne Iisuse cu multa smerenie si cu mintea cat se poate adunata si a cere mila lui Dumnezeu prin aceasta rugaciune. Daca faci asa – in jur de 10-15 minute – simti ajutorul. Sau se poate si altfel. Ia calugarul bataie mai rea ca cu ciomagul. Si trebuie a nu cugeta acele chipuri. Iar dupa ce Duhul Sfant a izgonit acele duhuri, pe urma le pot cugeta. Dar acestea dau navala mai mult asupra celor ce cauta sa zica Doamne Iisuse. Ca au venit la mine niste maici pe care duhovnicul le-a invatat sa zica rugaciunea. Si unele s-au smintit ca s-au indracit. Dar ele n-au inteles lucrarea asta. La inceput este asa: cum e o fantanita ori o balta de apa si acolo sunt serpi si broaste si vietati uracioase. Si atunci daca dai cu o varga, s-o enervat, sar sa te intepe, sa te muste, sa te sperie. Dar nu! Trebuie asa: a nu te lasa de nevointa pana ce iese din apa aceea toate fiarele acelea. Dar daca te temi, atunci se indelunga ispitele.

Duhul Sfant atata ne ajuta, daca ne smerim si cat putem a nu da vina pe altul. Si daca se intampla sa-mi dea cineva o “cafea”, adica ocara, trebuie sa ma lupt asa cu mine si sa-i spui la gand: “uite, aceasta persoana mi-a dat ‘cafeaua’ asta, dar felul cum se afla e asa: ca aceasta persoana mi-a dat ‘cafeaua’, dar mi-a dat putin, pentru pacatele mele trebuia mai mult“. Adica spunea cineva asa: „Bate saua si-l va durea pe cal“, adica pe diavol il doare, cand ii spui asa.

Cand te pui la rugaciune, sa n-ai nimic asupra cuiva. Daca are altul asupra mea, treaba lui, nu-i treaba mea. Si eu am datoria sa ma rog si pentru el si sa-i doresc binele. Sunt multe incercari pentru smerenie, de aceea e foarte greu sa o dobandesti. Stie diavolul ca daca o capatat aceste doua virtuti – smerenia si dragostea – Duhul Sfant nu-i lasa in parasire.

– Parinte, dar cum sa facem, ca sunt unii care nu mai lupta vazand atatea greutati?

N-ai voie sa dai inapoi. Sa mearga inainte, chiar de s-ar indraci, si Dumnezeu ii va veni in ajutor, dar in cinstea smereniei, daca da vina numai pe el. Si mai este ceva. Parintele Cleopa sfatuia si el asa: cand vad ca sunt incoltit de atatea ganduri si patimi trupesti, orice, atunci trebuie sa caut sa adorm din Doamne Iisuse. Pe masura ce zic Doamne Iisuse in timpul zilei, pe acea masura ma ajuta Duhul Sfant in timpul noptii. Si daca eu caut sa adun mintea mereu in aceasta rugaciune si sa ma pazesc de pomenirea de rau, pentru ca din pomenirea de rau Duhul Sfant se retrage si nu ma mai ajuta.

Era un parinte, cand eram eu frate, si-mi zice sa ma duc si sa aduc o galeata de apa. Si am venit degraba. Si m-a intrebat asa: „Cand te-ai dus la apa, cate rugaciuni ai zis?” Dar eu ca sa vin repede cu apa, n-am zis nimic. Sa mai intrebam constiinta: Constiinta, spune drept, daca mor acum, ma mantuiesc? Ii place lui Dumnezeu cum traiesc? Si de atunci ma silesc cat pot sa-mi adun mintea ca sa adorm din Doamne Iisuse. Dar nu dintr-o data, ci pe parcurs. Si mi-a zis parintele acela: „Stiu de ce nu adormi din Doamne Iisuse, pentru ca mintea, cand esti la ascultare, se duce la deal, la vale“. Si cand ma sileam sa adorm din Doamne Iisuse, repede ma lua somnul si atunci repede faceam metanii. Si apoi citeam la psaltire. Si-ntr-o nopate mi s-a intamplat, pe cand ziceam Doamne Iisuse am adormit, dar cu mintea treaza. Ca asa face Duhul Sfant cand te ajuta la rugaciunea asta, mintea e treaza. Si, cand ma bucuram ca am adormit, dar mintea imi era treaza, dintr-o data un diavol mi-a aratat niste jucarii de-ale lui ca sa ma duc cu mintea la ele. Dar eu m-am tinut tare. Atunci diavolul imediat s-a facut mai urat decat era si s-a repezit asupra mea. Si atunci m-am trezit si rapid mi-o adus somn greu. Si i-am spus parintelui Cleopa, care m-a sfatuit asa: „Are mare insemnatate daca mintea adoarme din Doamne Iisuse. Esti ca un cioban care baga oile in staul, dar nu inchide usa si daca nu inchide usa, lupul le sfasie.”

Acestea sunt trepte. Dar pentru a ajunge la treapta asta sunt mai intai altele. Daca treci de una, ajungi la alta… Prima este rugaciunea gurii, pe urma a mintii si pe urma a inimii. In unele dati te ajuta Duhul Sfant sa o simti direct a inimii si nu ia mult timp; alte dat zic numai cu gura si mintea nu-i acasa. Dar cand Duhul Sfant vrea sa te umbreasca, atunci te ajuta sa o poti capata chiar in inima. Cineva mi-a zis asa: cum statea si a adormit cu Doamne Iisuse, a simtit cum i-o dus mintea in inima cu tot cu rugaciune, fara prea multa lupta. Era ajutat de o putere sfanta. Iar daca aceasta putere sfanta te ajuta in continuare, poti ajunge si la rapirea mintii, cand nu mai simti trupul. Apoi iar vii intrup si Duhul Sfant iti da inapoi rugaciunea. Sunt rapiri in timpul somnului si cand esti treaz. Adica se intampla in timpul somnului, zicand Doamne Iisuse... Dupa multe ispite de la diavoli, il intareste Duhul Sfant ca usor le poate birui ca sa poata scapa. Cu adunarea mintii si cu pocainta… Duhul Sfant ii aprinde inima de dorul lui Dumnezeu si incepe a spune rugaciunea cat de scurt, cat de des si cu multa smerenie. Oboseste mintea si atunci poate ajunge si la rapire. Si iar il aduce inapoi. Dar nu le poate spune cuiva. Se simte ca in fata lui Dumnezeu si in timpul acela, numai se bucura. Dar dupa aceea il da inapoi din rugaciunea din care a fost luat. Aiestea sunt un fel de bucurii duhovnicesti, dar trebuie sa fii cu frica. Pentru ca diavolul nu se teme de inceput, ci de sfarsit. Acestea sunt pentru intarirea credintei, dar nu sunt ele baza. Acestea sunt bucuriile nevointei. Totul e cum te prinde moartea.

A venit cineva la mine sa-mi scrie viata. Doamne fereste! Cine v-a trimis? Viata mea-i de la inceput si pana la sfarsit rea. Ce sa spun, minciuni? Dar i-am spus asa: viata mea este asa: un damb si o vale. Daca ma prinde moartea pe vale, ma ia diavolul la el si atunci am pierdut. Si daca bunul Dumnezeu ma judeca dupa fapte bune sau rele, iadul tot e al meu, ceilalti poate sa steie pe iarba verde, nu mai las pe niciunul. Dar daca bunul Dumnezeu ma va judeca cu mila, nu dupa faptele mele, atunci nadajduiesc ca voi capata mantuire, dar nu din faptele mele.

Si, ca sa pot capata mila lui Dumnezeu am datoria, cate zile oi mai avea, sa caut a nu jigni. Si, chiar daca se jigneste, sa am in minte ca toti sa se bucure de slava lui Dumnezeu. Unora le mai spun si glume: toti care au ajuns in rai au scapat de norme, dar daca sunt in afara, eu nu stiu ce sa le spun. Ori de cate ori am incercat sa ma ascund – asta este ispita mea – tot de mine am dat, si nu stiu unde sa mai fug.

Exista o stare in care sa simti o libertate a sufletului eliberat de patimi, in care sa nu mai simti povara, sa nu te mai incurce in timpul zilei…?

– Am observat, are mare importanta daca ma pot pazi si de judecata, de a osandi pe altii. Mi s-a intamplat o data ca niste parinti sa ma indemne ca sa ocarasc pe niste frati care i s-o parut ca nu pot pasi cum trebui. Si am zis: ‘Da’ de ce nu-i ocarasti Sfintia Ta, ca eu am venit aici pentru asta… Eu am venit sa-mi plang pacatele mele’. Si, fara sa vreau, [altadata] cred ca o intrat diavolul in mine, am zis o vorba, cea mai mare prostie, vai, Doamne fereste! Am zis vorba asta: „Da’ eu cum pot si dumneata nu poti?” M-am dus la chilie si am zis: „Doamne, da sa fie vis!” Ca numai prin vis pateam ispite din astea. Si mi-am zis asa: pot sa-i vad pe toti ducandu-se de-a dura, eu trebuie sa-mi vad de mortul meu. Daca o venit cineva la mine sa-i dau un sfat, eu de la mine n-am ce zice; eu am scos din traista altora si am dat la altii, nu-i de la mine. Au fost parinti sporiti datorita parintelui Cleopa, care a fost un parinte special. Oameni sfinti, cum a fost si parintele Paisie, pentru ca Duhul Sfant i-a pus la multe incercari. Si ei au inteles foarte bine smerenia.

Poti invata smerenia fara caderi si incercari?

– Fara incercari, fara ispite, n-o capeti. Si smerenia nu o capeti din fapte bune. Pe masura ce omul e lovit si de diavol si de oameni si din toate partile, atunci el cade intr-o deznadejde, ca nu mai are incredere in el, nici in oameni si are incredere numai in Dumnezeu. Atuncea vede ca adevarul e numai la Dumnezeu. Dar intai nu mai are incredere in el si vede atunci ca si oamenii sunt ca si el. Trebuie sa am mila pentru oameni, dar sa nu am incredere ca m-ar putea ajuta. Dar eu trebuie sa plang mortul meu“.

(aparut in “Glasul monahilor“, nr. 9/2005, “Smerenia si semnele smereniei“)

p-proclu1.jpg

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Proclu

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “Parintele Proclu ne invata SMERENIA si MILA – interviu din revista “Glasul monahilor”, 2005

  1. Cum sa mai fim in stare sa ne plangem”mortul” nostru ,cand peste tot, toata massmedia,ne povesteste despre “mortul altuia”? ce frumos ar fi sa renuntam cu totii la televizor ca sa ne cufundam in sufletul nostru pentru a-l cerceta si curati. I-am spus aceasta cuiva si mi-a zis:si cum vrei sa traim? asa in nesiguranta?in nestiinta?
    cum vom mai avansa?”.Pe verticala!”i_am zis.M-a privit tulbure. Nu cred ca nu a inteles ce am vrut sa ii spun .Atat stiu ca de atunci n-am reusit sa mai iau legatura cu el.

  2. “Trebuie sa am mila pentru oameni, dar sa nu am incredere ca m-ar putea ajuta. ”
    Treaba asta mi-i greu s-o inteleg.
    stiu ca nu-s in masura sa comentez nimic…insa nu pot pricepe!
    deznadejdea vine atunci cand simt ca fiecare ispita-mi devine cadere, si vad ca ma cufund fara sa mai am nadejde de scapare…insa niciodata n-am simtit nevoia sa-nvinovatesc pe nimeni din jurul meu ptr caderile mele….sau sa-mi pierd increderea in oameni. Doar eu sunt vinovata!
    Nu pricep, frate!

  3. Cred c-am priceput.
    Recitind textul, dintr-o data s-au limpezit toate, incat imi vine sa rad ca n-am putut sa vad din prima. Acum mi-i rusine. A fost ca o perdea. Iertati-ma….o sa-ncerc sa nu mai deschid “gura” fara sa ma stradui macar putin mai mult sa fiu atenta.

  4. Un frate ne-a rugat sa postam pe site urmatorul anunt: “In data de 09.11.2008 am fost la Parintele Proclu si m-a rugat sa transmit tuturor celor care vor sa-l viziteze, ca zilele in care-i poate primi sunt: martea, joia si sambata pana la ora 17.00. Parintele este bolnav si are nevoie de multa liniste. Este bine de respectat zilele (pana la ora 17.00) pentru a nu face un drum degeaba”.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » ORBIREA SUFLETULUI: PAREREA DE SINE
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie ne invata cum sa stam impotriva curviei, a mandriei si a vorbariei
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA ORBULUI
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Proclu: MANTUIREA SAU SFARSITUL LUMII STAU (SI) IN VOINTA NOASTRA!
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » “Oare si noi suntem orbi?” – DESPRE SMERENIE SI PARERE DE SINE LA DUMINICA ORBULUI
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Dusmania si ura de frati – semnul sfarsitului. PARINTELE PROCLU (2009): Daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire” (VIDEO)
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (I): “Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta”
  12. Pingback: Război întru CuvântPARINTELE PROCLU: Mandria e a oamenilor bolnavi
  13. Pingback: PS Siluan despre faptul ca ascultarea de duhovnic nu inseamna sclavie -
  14. Pingback: CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas, ca ne putem duce in prapastie!” -
  15. Pingback: PARINTELE PROCLU: “Este suficient un gând de osândire, de încântare de sine, cu care te-ai învoit și Duhul Sfânt se retrage. SĂ FOLOSIM MILA PENTRU A ÎNDREPTA PE ALȚII, SĂ NU OCĂRÂM PE NIMENI, SĂ NE PUNEM NOI ÎN LOCUL LOR” | Cuv
  16. Pingback: “CONȘTIINȚĂ, SPUNE-MI DREPT, DACĂ MOR ACUM, MĂ MÂNTUIESC? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” – Cuvinte de mare folos duhovnicesc de la PĂRINTELE PROCLU | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PARINTELE PROCLU A ADORMIT INTRU DOMNUL la varsta de 88 de ani. VIATA si SFATURILE de mantuire ale pustnicului nemtean (VIDEO). Inmormantarea va avea loc marti la manastirea SIHASTRIA PUTNEI | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: PARINTELE PROCLU: “Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă. DUHUL SFÂNT ÎL LASĂ ÎN PĂRĂSIRE PE CEL CE SE MÂNDREŞTE” | Cuvânt
  19. Pingback: PĂRINTELE PROCLU – ultimul cuvant de folos, despre tulburarile din Biserica, dupa “sinodul” din Creta si CONDITIILE MANTUIRII IN ACESTE VREMURI: “Sunt nişte duhuri care au tulburat lumea. Noi trebuie să căutăm să nu facem rup
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate