Parintele Rafail Noica: “VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL!”. A existat posibilitatea intoarcerii lui IUDA sau a fost PREDESTINAT? (video)
Fragment din conferinta “Criza in Biserica“, sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003, pe care o puteti descarca si asculta de aici:
“… Trebuie sa luam foarte in serios realitatea libertatii noastre, pe care Dumnezeu nu o va sili nici pentru mantuirea omului! Omul este cel care isi hotaraste soarta. Dumnezeu cand ne va judeca nu cred ca va fi o judecatorie ca in lumea aceasta – suparat ca i-am facut niste boroboate o sa ne traga la raspundere… Judecata intr-un fel este a omului: va putea omul sa traiasca in prezenta Acestui Dumnezeu, el fiind sau devenind altfel? (…) Pana la urma… nu stiu, va spun un cuvant, nu este absolut, dar cred ca este o realitate: oare Dumnezeu judeca? Sau pur si simplu eu o sa ma judec pe mine insumi? O sa pot trai cu asa un Dumnezeu sau nu? In realitate, Biserica este o judecata reciproca. Dumnezeu ma judeca stiind ce a facut cu mine si Se lasa judecat de mine.
Cand Hristos dupa Inviere ii spune lui Petru: “Simone, fiul lui Iona, ma iubesti mai mult decat acestia?“, Atotputernicul se lasa judecat de faptura Lui. Si daca Simon, fiul lui Iona a zis: “Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc“, asta a fost “judecata” care s-a terminat in impacare si armonie. Nu ca avea Hristos nevoie de ceva! Petru, cu boroboata lui, avea nevoie sa fie impacat cu Dumnezeu si tot Dumnezeu a lucrat impacarea! Pe Petru nu-l vedem ca ar fi zis sau ca ar fi facut ceva, poate ca nici nu stia ce sa faca… Si inainte de Inaltare, Hristos gaseste un moment cand sa il puna pe Petru nu numai inapoi printre ucenici, dar sa il puna ca primul ucenic, zicand: “ma iubesti mai mult decat acestia?”. Ar fi putut, ar fi indraznit Petru, ar fi avut obraz el sa spuna: “Te iubesc mai mult decat acestia?” Doar spusese: “Daca toti Te vor lepada, dar nu eu!” (….) Era o realitate pe care o cunostea Hristos, numai ca Petru era inca naiv si nu stia niste legi duhovnicesti: ca nu trebuie prea mult sa te increzi in ce traiesti acum. Ca ne spun Sfintii Parinti filocalici: asteapta ispita pana in clipa mortii, fii treaz, vegheaza ca nu cumva sa te fure, asa cum l-a furat in noaptea aceea pe Petru! Dar Hristos, Dumnezeu fiind, stia si un alt adevar: acela ca desi Petru a cazut asa de rusinos, asa de cumplit, stia totusi si adevarul acela, ceea ce l-a facut pe Petru sa zica: “Daca toti acesti te vor lepada, dar nu eu!” Era un adevar acolo, de care Petru s-a rusinat, pe care nu-l mai putea pronunta acum. Dar Hristos, cunoscatorul inimilor l-a pronuntat pentru el: “Ma iubesti mai mult decat acestia?” Iarasi, ce putea sa zica Petru, poate nu cu prea mult curaj in cliupa aia? “Asa, Doamne, Tu stii (totusi) ca Te iubesc, desi am facut ce-am facut!” Si l-a luat Hristos de trei ori – asa cum de trei ori se lepadase de El – pana ce… l-a taiat la inima si prin aceasta taiere la inima s-a curatit Petru de ocara si de energiile intunecoase ale caderii lui.
Ce vreau sa subliniez este potentialul de diferenta dintre Dumnezeu si om care duce neaparat la o criza, la un tragic care se poate solda in tragedie, dar care este menit de Dumnezeu mai mult sa-l faca pe om sa constientizeze si, constientizat fiind, cu mai multa intelegere si cu mai multa putere, intelegand lucrurile cum trebuie, in toata libertatea sa se poata da Proniei lui Dumnezeu.
Asa cum, de exemplu, fiul risipitor a cerut mostenirea, tatal i-a dat-o, el s-a dus si a risipit-o, dar inteleptindu-se prin tragicul in care a intrat, a venit inapoi la tatal cu pocainta. Si tatal nici nu l-a lasat sa spuna pana la capat spovedania, ca l-a si imbratisat, ca a si poruncit sa i se aduca haina cea dintai s.a.m.d…. Nu stiu daca au existat multi ca acest Tata in istorie… Va inchipuiti ce s-ar zice despre acest Tata: “Mai, prostule, bine ti-a facut fiul tau! Nu stiai cine era ala micu’? Lui i-ai dat banii, lui i-ai dat mostenirea? Atatia ani l-ai crescut si nu stiai ce-avea sa faca?…” Acest Tata “prost” care nu stia cine era fiul, iertati-ma, … este Dumnezeu. Oare prostie este? Eu cred ca este dragostea unui Dumnezeu atotputernic, dragostea care isi interzice, fata de libertatea pe care El a pus-o in om, sa transgreseze aceasta libertate. Si aici este potentialul nostru de cadere, de iad si inca de iad vesnic! Pentru ca nu e gluma! Viata noastra nu e gluma, libertatea noastra nu e gluma, este o fapta dumnezeiasca.
Iar “criza“…. este cuvantul grecesc pentru judecata (“Krisis“). Am mai vorbit despre el. Pai Biserica este cu precadere locul de “criza”, de “judecata” reciproca. Si toata viata omeneasca pe pamant este o continua “criza”, “judecata” intre om si Dumnezeu, daca ne luam mantuirea in serios. Este o “judecata” in care trebuie sa ajungem – ideal si nu numai ideal, ci in mod firesc sa ajungem – sa “indreptatim” pe Dumnezeu, sa “justificam” pe Dumnezeu si sa spunem candva: “Da, ai dreptate, Doamne! Faca-se voia Ta!“.
Un alt aspect al judecatii de apoi va fi acesta: Vor fi la judecata doua tabere: cei care vor fi zis in viata lor lui Dumnezeu: “Faca-se voia Ta!” si cei carora Dumnezeu le va zice la judecata “Faca-se voia ta!” Si daca Dumnezeu imi spune mie “Faca-se voia ta!” si eu ma voi duce sa imi fac voia mea, asta este iadul! Cand vom intelege, frati si surori, ca singurul lucru de dorit, singurul Rai este sa putem trai “Faca-se voia Ta, Doamne!“? Cand vom intelege ca ceea ce numim noi “voia mea proprie” este Iadul? Iar pentru a intelege “voia proprie” – pentru o faptura libera – iarasi trebuie definitii… Este vorba de o voie patimasa. Ce-i o patima? Si aici e nevoie de definitii… Patima este o scalciere a realitatii pe care a creat-o Dumnezeu, nu este o realitate in sine, este ca un cancer, o buba peste un trup sanatos sau ceva sucit. Si voia patimasa este o voie nereala, este un irealism. Iar a intra in voia lui Dumnezeu este singura adevarata realitate pe care Dumnezeu a gandit-o si a facut-o si in care ne-a invitat. Si care este… tocmai ce vrea omul! (e vorba de “ce vrea omul” in adancul si in esenta sa, iar nu de voia sa patimasa, ci care este scopul ultim, adesea neconstientizat sau neinteles al aspiratiilor sale, nota noastra).
Va dau o pilda de acest “Faca-se Voia Ta!” (…) La slujba celor 12 Evanghelii din Joia Mare, fiti cu luare aminte la primul Antifon dupa prima lunga Evanghelie, sa vedeti in imnologia Bisericii cum ni se subliniaza prin cate miscari si cuvinte a vrut Hristos sa-l mantuiasca pe Iuda. Si fiecare tropar se termina: “Dar Iuda nelegiuitul nu a voit sa inteleaga“.
Multi gandesc ca este scris despre Iuda ca “asa este scris” si asa trebuia sa se intample… Nu era un program al lui Dumnezeu ca un om sa piara in iad pentru ca Dumnezeu sa-si faca mantuirea! Atunci Mielul junghiat ar fi fost Iuda, si nu Hristos! Iuda “era scris” despre el ca avea sa-L vanda, in sensul ca Dumnezeu stia mai dinainte libertatea omului pe care nu avea sa o transgreseze El cu atotputerea Lui! S-o transgreseze nu! Dar uitati-va si voi in Evanghelii si vedeti prin cate mijloace a incercat Hristos sa il salveze pe Iuda, sa-i arate raul pe care il facea. Si cititi si Sinaxarul din Triod din ziua aceea, o sa va arate niste lucruri foarte importante! “… dar Iuda nelegiuitul nu a voit sa inteleaga!” Ne poarta marturie Biserica ca este vorba de o vointa libera.
Apropo de cel pentru care “era scris” ca trebuia sa faca lucrul asta… Da, era scris pentru Iuda, dar Hristos este “Cel care rupe zapisul scris impotriva noastra” (asa cum cantam in Post, in Troparul de la ceasul al saselea). Deci rupatorul zapisului voia sa rupa zapisul lui Iuda. Hristos este Acelasi Care a rupt in zilele lui Iona zapisul ninivitenilor. A anuntat cetatea Ninive prin prorocul Iona ca daca nu se vor pocai, vor pieri in pacatele lor. Au primit ninivitenii, s-au pocait si Dumnezeu “S-a pocait” si El de “facerea” Lui, ca sa zicem asa, adica nu a mai distrus niciun suflet din Ninive! (Pana unde s-a smintit prorocul! Iona s-a smintit pentru ca inaintea paganilor nu putea sa se indreptateasca pentru ca nu s-a implinit cuvantul sau proorocesc! Dar stia ca Dumnezeu este milostiv si de aceea ar fi vrut sa fuga, pentru ca s-a gasit prins ca intre ciocan si nicovala si voia sa scape de toata “povestea” asta…) Deci Hristos voia sa faca la fel cu Iuda.
“Ce este scris pentru om” nu este o predestinare de care omul nu poate fugi. Asta este conceptul paganismului, ca omul nu poate sa scape de ce ii este predestinat. Cu noi nu exista predestinare, exista Pronie, care este o gandire libera a unui Dumnezeu liber fata de un om liber! Si cata libertate nu are omul! Daca nu avem putere sa facem ceea ce voim sa facem, Dumnezeu, pentru rugaciune, ne da acea putere. Si Hristos i-ar fi dat putere lui Iuda sa nu cada in fagasul acela care l-a dus pana la sinucidere. Deci Hristos vroia sa stearga zapisul lui Iuda. Printr-o libera vointa – poate incapatanare sau cine stie ce a fost in inima lui Iuda? – Iuda a ramas incarcat cu prestiinta aceasta a lui Dumnezeu, cu faptul pe care avea sa-l faca, refuza pe undeva pe Dumnezeu care voia sa-l scape de la lucrul acesta. Si Hristos, ca Dumnezeu atotputernic este nevoit, intr-un sfarsit, sa zica, intingand putina paine in vin: “Ce ai de facut, fa mai degraba!”. Dumnezeu cel atotputernic a zis lui Iuda: “Faca-se voia ta!“ Si daca n-ar fi zis-o Hristos (ca Iuda cauta prilej sa il vanda!), apoi sunt sigur ca pana astazi Iuda ar cauta prilej si n-ar gasi… Daca puterea cuvantului lui Dumnezeu nu ar fi dat ingaduinta, nu s-ar fi putut intampla asta! Dar uitati-va: un Dumnezeu care cauta prin toate mijloacele mantuirea omului, dar care nu transgreseaza libertatea pe care o are.
Mai este si cuvantul lui Hristos, din capitolul al cincilea din Evanghelia Sfantului Ioan, care zice: “Cei care asculta cuvantul Meu nu vor muri, nu vor trece prin Judecata, ci vor trece (direct) de la moarte la viata.” De ce vor trece de la moarte la viata? (Viata asta numindu-se moarte si cea in care trecem – ceea ce numim moartea noastra – va fi viata cu adevarat!) Fiindca toata viata noastra va fi fost o judecata cu Dumnezeu si daca in aceasta judecata ajungem candva deplin sa zicem lui Dumnezeu: “Faca-se voia Ta!“, Judecata de Apoi s-a facut acum.
Si poate ca in sensul asta putem intelege Apocalipsa care zice de prima Inviere si de cei care iau parte la prima Inviere nu vor mai fi necajiti de moartea cea de-a doua“.
Superbe cuvinte si in “duhul” Sfinţilor Părinţi.
Despre faptul că la înfricoşătoarea Judecată de apoi, De Obşte, orice păcătos va vedea el însuşi în care tagmă va fi în veşnicie, fie de-a dreapta, fie de-a stânga lui Dumnezeu, au mai vorbit şi alţi Sfinţi Părinţi.
Îmi pare atât de rău că nu am memorat nemele unui Sf. Părinte, care spune că Înfricoşătoarea Judecată va durea PUŢIN, şi chiar spune că doar atât cât durează citirea psalmilor de la utrenie (care citire se face pe întuneric (mai ales la Mânăstire) şi cu mâinile încrucişate pe piept şi fără să-şi facă rugătorii Semnul Crucii, ci doar gândindu-se la ce va fi cu ei la “judeţul lui HRISTOS cu oamenii”)).
Şi tot acest Sfânt Părinte lămureşte de ce va fi aşa de scurtă JUDECATA DE APOI, şi de ce fiecare om însuşi va ştii unde se va duce. Şi anume ne spune acest Sfânt Părinte, că toţi cei care vor fi murit spovediţi şi cumninecaţi şi ÎMPĂCAŢI de către preoţii lor duhovnici CU DUMNEZEU (cf.2 Corinteni, cap.5, vers.20), vor avea haina sufletului curată. Iar toţi cei care au murit nepregătiţi şi pentru care nu s-au făcut nici parastase pentru a fi scoşi din iad (sau era cu neputinţă să mai fie scoşi, ex. sinucigaşi, criminali morţi nespovediţi, etc), ACEIA VOR AVEA HAINA SUFLETULUI ASEMĂNĂTOARE CU O PIELE DE…LEOPARD. Şi va fi foarte uşor să fie aleşi şi separaţi şi deosebiţi şi DESPĂRŢIŢI, pentru că ÎNSĂŞI HAINA SUFLETULUI ÎI VA VĂDI (cf. MATEI, cap.22, ver.11-13) şi-l va face să fie trimis de-a stânga lui Hristos (cf. MATEI, cap.25, vers.33 şi 41).
Să ne păzească Domnul să avem în acel moment atât de ÎNFIORĂTOR ŞI ÎNFRICOŞĂTOR ŞI PLIN DE GROAZĂ, o haină a sufletului nostru asemănătoare cu PIELEA DE LEOPARD, căci nu vom mai avea nădejde de izbăvire…!
Dar să-L rugăm pe Domnul să ne mai lase timp de pocăinţă şi îndreptare şi curăţire, ca să ne spălăm şi ÎNĂLBIM HAINA NOASTRĂ ÎN SÂNGELE POTIRULUI LUI HRISTOS (cf.APOCALIPSĂ, cap.7, vers.14) şi prin lacrimi adevărate şi nu …”virtuale” şi închipuite (aşa cum se exprima atât de metaforic cineva în zilele trecute), ca să NE MÂNTUIM, AMIN!
SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!
Am uitat să spun că au asemănat Sfinţii Părinţi (şi acest Sf.Părinte a căui nume l-am uitat) hiana sufletului oamenilor păcătoşi cu pielea de leopard, DATORITĂ PETELOR PĂCATELOR CARE SUNT ADUNATE PE SUFLETELE LOR, şi pe care nu le spală decât lacrimile POCĂINŢEI (SPOVEDANIA) şi SÂNGELE MILEULUI, adică (SF. CUMINECARE DIN POTIRUL LUI HRISTOS)!
Ceva asemănător dar cu privire mai mult la păcatul desfrânării ne spune Părintele Arsenie Boca, în cărţile sale, editate mai de curând la Editura “Credinţa Strămoşţească” şi distribuite prin Ed. “Pelerinul”.
Cu deosebiere în două lucrări ale lui (“RIDICAREA CĂSĂTORIEI LA ÎNĂLŢIMEA (VREDNICIA) DE TAINĂ” şi “TINERII, FAMILIA ŞI COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI”), ne spune Părintele Arsenie că păcatul desfrânării LASĂ PETE ÎN CONSTITUŢIA ORGANICĂ A AMBILOR participanţi la păcat, respectiv şi în trupul femeii care păcătuieşte, dar şi al bărbatului care curveşte sau preacurveşte.
Doar o căinţă adevărată şi adâncă şi HOTĂRÂREA DE A TRĂI pt. Dumnezeu şi de a face fapte vrednicie de pocăinţă (cf.MATEI, cap.3, vers.8 şi LUCA, cap.3, vers.8) şi apoi DEZLEGAREA HARICĂ CANONICĂ, şterg aceste pete atât de pronunţate, ca în cazul Sfintei Maria Egipteanca şi a altora…
Altcineva al cărui nume i-ar nu-l mai reţin, spunea că PĂCATUL DE PE SUFLET ESTE O PATĂ…dar nu de orice fel, ci O RANĂ NEÎNCHISĂ, deci PATĂ-RANĂ, şi numai pocăinţa le VINDECĂ ŞI LE ÎNCHIDE …cu vremea, şi coaja lor pică de pe suflet şi el rămâne curat.
SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!
Apropos de Pr.Arsenie Boca ‘sfantul cu ochi de foc’ cum i se mai spune(a); i-am citit cartea ‘Sinteza gandirii in 800 de capete’ in care era si capitolul ‘copiii nascuti in lanturi’ si multe altele; eu – naiva de mine- credeam ca, daca omul se casatoreste in fata lui Dumnezeu, in Biserica, scapa de pacatul curviei; cand am citit ca, si in casatorie exista desfranare am ramas ‘tablou’; cum adica?! Dar, am stat si m-am gandit la ceea ce a spus acelasi ‘nici abuzul, nici refuzul’ – deci un echilibru just atat pentru sanatatea trupesca cat mai ales pentru cea sufleteasca ‘despartiti pana la o vreme’ pentru a se indeletnici cu cele duhonvicesti (post, pregatirea pt.Sf.Impartasanie); nu mai vorbesc de pacatele impotriva firii pe care le fac unii (casatoriti) nerealizand/nestiind ca sunt uraciune inaintea Domnului. Deci, chiar daca nu-si inseala partenerul/a facand precurvie, daca intre ei sunt ‘legaturi’ nefiresti, tot in iad sunt condamnati. Cat de greu este sa convingi pe cineva ca nu este bine ceea ce face…femeile – mai ales – invoca motivul adulterului din partea celuilalt daca nu-i satisface poftele intr-un anumit mod. In cazul in care iti este periclitata mantuirea devenind constient de grozavia pacatului, nu este mai bine – oare – sa te desparti de un asemnenea om? In ciuda, chiar impotriva a ceea ce a spus apostolul ca ‘barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa’ si invers…bine! se sfinteste dar cu ea/el cum ramane? Ascultarea de celalalt, a femeii in special trebuie sa fie ‘intru Domnul’ deci neabatandu-te de la lege doar pentru a-ti pastra partenerul, eventual de a-l ‘sfinti’. Nu vi se pare corect asa?
Alt lucru ce ma intriga: in predicile preotilor (marea majoritate) tot spun, recomanda, unii sunt categorici: sa ramana femeia alaturi de sotul adulter, betiv, rau…mai ales daca are copii cu el; DE CE? Dumnezeu ne-a lasat LIBERI – in constiinta, in vointa, ne-a dat ratiunea, afectele…pentru ce sa ma subjug de buna-voie si nesilita de nimeni a trai/convietui alaturi de un om care, prin comportament se aseamana dobitoacelor fara de minte, terorizeaza nu numai femeia cat si copiii?! Mi se pare injust, tinde spre masochism din partea celui/celei care rabda si hraneste sadismul celui/celei care chinuie…nici chiar in virtutea purtarii unei atare ‘cruci’ de care mi s-ar invoca de catre unii nu sta in picioare argumentul! Mucenicie? Da! Pentru Hristos si pentru credinta! Nu pentru o asa ‘casnicie’.
Alt aspect: citeam ca, potrivit canoanelor – in urma unui viol -spre exemplu- femeia care a fost agresata, daca a ramas insarcinata sa duca pana la sfarsit sarcina, sa-l nasca, eventual sa-l dea spre adoptie daca nu vrea sa-l creasca ea insasi. Stau si ma intreb: vi se pare corecta o asemenea abordare? Si o intrebare si mai mare si mai grea: De ce ingaduie Dumnezeu zamislirea unui copil in urma unei atari agresiuni/siluiri?! Mi se pare prea mult!
Multe si grele intrebari… De competenta unui bun parinte duhovnicesc.
Nu ma pronunt decat pentru una din ultimele probleme: avortul este ucidere in orice situatie si nu are cum sa fie scuzat in nicio situatie. Nu putem sti de ce Dumnezeu ingaduie… Dar acea persoana are nevoie de credinta in El si nu va fi lasata de izbeliste in privinta grijii pentru sanatatea si cresterea copilului.
care este menirea omului pe aceasta lume?
…”nu credeam sa-nvat a muri vreodata”…
Si nu e decat o moarte prin care se vine la viata…e omorarea mortii!
Caci ceea ce creste traind aduce rod numai in altoi pe vita cea adevarata.Iar ce este fara rod se taie si se arunca.In foc.
Adevarat ca nu vom putea trai langa asa un Dumnezeu.
Veniti dar si sezand sa plangem dupa ce era al nostru si-am risipit…si
“Dumnezeu, pentru rugaciune, ne da acea putere”, parinteste, asteptand demult intoarcerea noastra…