PREDICI AUDIO LA DUMINICA PILDEI CELOR POFTITI LA CINA. Pilda pretextelor. “Sa ne impartasim cu Dumnezeu, sa ne cuminecam unii de altii!”

15-12-2012 Sublinieri

Evanghelia Duminicii a XXVIII-a după Rusalii (Pilda celor poftiţi la cină)

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata! Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor şi trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci şi pe neputincioşi, şi pe orbi şi pe şchiopi adu-i aici. Şi slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 16-24)

***

Predica parintelui Damaschin de la Sihastria Putnei (2009)

Rezumat:

– Despre ce voia sa le vorbeasca, de fapt, Mantuitorul? Ce este de fapt aceasta Cina? Cine cheama la Cina, cine este slujitorul care cheama, si cine sunt cei chemati? Cina este Imparatia lui Dumnezeu. Cel care cheama la Cina, stapanul, omul acesta oarecare, este Insusi Dumnezeu care ne-a creat pe noi oamenii nu pentru o viata limitata, nu pentru un timp scurt, ci pentru viata vesnica si aceasta este Imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu. La aceasta viata vesnica Dumnezeu ne cheama pe toti.

– Deoarece poporul evreu nu L-a primit pe Hristos, Dumnezeu S-a indreptat catre neamuri, catre cei care nu L-au cunoscut, care nu aveau Vechiul Testament, si a facut acest lucru prin apostoli. Apostolii sunt slugile prin care Dumnezeu cheama. Acestia si-au inceput propovaduirea in duh, daca nu chiar in cuvant, cu aceleasi cuvinte cu care si Mantuitorul si-a inceput propovaduirea: “Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”. Aceasta este vestea cea buna pe care Dumnezeu a trimis-o dintr-un inceput omului si va continua ca adreseze aceasta chemare pana la sfarsitul veacului.

– Intalnim in Evanghelia de astazi trei categorii de oameni care fiind chemati, au refuzat. Aceste trei categorii ne reprezinta pe noi toti, pentru ca intr-una din ele fiecare ne regasim.

Ne ingrijim mai mult de cele exterioare decat de cele dinlauntrul nostru. Astfel, cuvantul semanat de Dumnezeu nu prinde radacina in inimile noastre si nu este lucrator din pricina prea multor griji lumesti care il acopera si nu-l fac sa rodeasca. Aceasta este tarina, si totdeauna la tarina avem de lucrat. Dumnezeu nu condamna munca in sine, dar sfintii parinti spun ca acest om care a refuzat sa mearga la cina pe motiv ca are sa-si vada tarina pe care a cumparat-o, reprezinta pe acei oameni care isi dedica cea mai mare parte a timpului lor grijilor celor lumesti, preocuparilor care nu tin de vesnicie si care trebuie lasate intr-un plan secund, pentru ca toate se risipesc si nimic din cele pamantesti nu luam cu noi. Cand oare vom intelege lucrul acesta? De cate ori ne intoarcem de la o inmormantare si tot asa ramanem! In fiecare minut moare cate un om, daca nu mai multi. Unii mor de tuberculoza, altii de SIDA, de cancer sau de alte boli incurabile. Auzim si vedem ca mor oamenii pe capete. Ce iau acesti oameni cu ei? Sunt pregatiti acesti oameni sa mearga la Cina Imparatiei lui Dumnezeu? De fiecare data cand mergem la o inmormantare sa ne gandim ca in locul acelui om puteam sa fim noi. Si daca inca nu suntem, e pentru ca Dumnezeu inca ne mai da timp de pocainta.

– Oamenii din cea de-a doua categorie sunt cei robiti de catre cele cinci simturi. Aceste simturi sunt ferestre ale sufletului prin care foarte usor putem cadea dar pe care le putem si folosi pentru slava lui Dumnezeu. Cel care prin aceste simturi lucreaza pacatul nu raspunde chemarii de a merge la Cina. Auzim cu urechile cuvinte ce nu se cuvine sa le auzim: injuraturi, cuvinte necurate, cantece pe care n-ar trebui sa le ascultam si multe altele. Vedem cu ochii lucruri care intineaza minte si spurca sufletul. Mirosim lucruri pe care n-ar trebui sa le mirosim. Mai ales atunci cand suntem in biserica sa incercam sa venim curati inaintea lui Dumnezeu, lasand deoparte parfumurile si spray-urile. In biserica avem mirosul de tamaie, care reprezinta rugaciunile noastre ce se ridica catre tronul lui Dumnezeu. Pe acesta trebuie sa-l mirosim.

– Cate pacate nu face omul cu gura? Parintele Teofil spunea ca „cel batran face cele mai multe pacate, cu ura si cu gura.Pacatuim cu gura nu doar atunci cand injuram sau spunem cuvinte spurcate, ci si atunci cand judecam, cand vorbim de rau pe altii, cand povestim numai lucruri negative, care nu ajuta. Sunt si pacate mai grele care se fac tot cu gura, ca de exemplu lepadarea de credinta: „Cine nu marturiseste cu gura sa ca Domnul este Iisus Hristos, acela nu poate fi vrednic de Imparatia lui Dumnezeu” (Sf. Apostol Pavel). Sa nu folosim cuvintele cu usurinta, incercand sa scapam de anumite situatii care ne incurca, mai ales atunci cand e vorba de dreapta credinta, pentru ca si atunci este lepadare si s-ar putea sa se departeze Harul lui Dumnezeu de la noi si sa ramanem secatuiti duhovniceste. Si prin pipait, cu ajutorul mainilor si picioarele se pot face multime de pacate.

– Cea de-a treia categorie este reprezentata de cei care sunt robiti de patimile trupesti, in primul rand de patima desfranarii dar si de toate celelalte care tin de trup: lacomia, betia, etc.

– Acesti oameni nu se pot apropia de Dumnezeu pentru ca diavolul robeste si patima leaga vointa.

Daca noi nu ne deschidem inima catre Dumnezeu, Dumnezeu nu forteaza usa. Dumnezeu nu ne ia cu de-a sila de-acasa sa ne aduca la biserica, pentru cane-ar restrange libertatea. Dar ce face Dumnezeu? Cum trebuie sa intelegem cuvantul acesta: „Sileste-i sa intre”? Cum „sileste” Dumnezeu? Ce face Dumnezeu atunci cand ramanem indiferenti la mijloacele normale de chemare? Trimite un taifun, ingaduie un cutremur, o epidemie, o boala, un necaz, ca doar doar sa ne intrebam: „De ce mi se intampla lucrurile acestea? Ce vrea Dumnezeu sa-mi spuna prin asta?” Asa suntem noi oamenii, de vorba buna mai putin intelegem si ne apropiem de El, ne aducem aminte ca mai trebuie sa ne rugam, sa postim, atunci cand avem vreun necaz, atunci cand ne e bolnav copilul, etc. Bine este si atunci sa raspundem chemarii de a veni la Cina si de a nu gasi pretexte.

Sa ne lumineze Dumnezeu mintile sa vedem care dintre acei oameni suntem noi si sa ne rugam ca sa avem raspuns bun la chemarea lui Dumnezeu.

***

Predica Parintelui Marcu Petcu de la Man. Putna (2009)

Rezumat:

– O pilda a pretextelor. Este ceea ce facem fiecare dintre noi: ne indreptatim, ne scuzam atunci cand Dumnezeu ne cheama.

– Tot astazi este duminica in care ii praznuim pe sfintii stramosi. Maica Domnului a fost cea care a incununat sirul stramosilor, sirul celor care au pregatit si asteptat venirea Mantuitorului Iisus Hristos.

– Cina aceasta este Cina care se savarseste in Imparatia lui Dumnezeu. Cina este momentul in care omul, dupa truda zilei, vine si se bucura de rodul pe care L-a dat Dumnezeu prin lucrul mainilor lui.

– In Vechiul Testament, pranzul era masa festiva, care era data in zi de sarbatoare si la care veneau toti prietenii, vecinii, toti cei care erau invitati. Cina, este masa care se lua la sfarsitul zilei, dupa terminarea lucrului. Toata familia se aduna la cina. Cina nu era atat un prilej de mancare, cat unul de comuniune, in care fiecare povestea celuilalt ce a facut in acea zi. Astfel, cand refuzam chemarea la cina a Mantuitorului Iisus Hristos, refuzam comunicarea cu El si cu semenii nostri. Refuzam sa fim in unitate, cu totii in Imparatia lui Dumnezeu. Aceasta cina este o pregustare a Imparatiei lui Dumnezeu care se afla inlauntrul nostru, permanent aici cu noi, astazi.

– Cei care au refuzat invitatia la cina nu aveau niciun temei sa o faca, pentru ca ei au fost chemati seara, cand lucrul mainilor inceteaza. Unde se mai ducea acela sa incerce boii sau celalalt sa vada pamantul? Se intampla cu fiecare dintre noi, ca atunci cand se asterne seara, noi in loc sa ne gandim la Dumnezeu, la ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi, noi ramanem tot in intunericul acestei lumi si ne gandim la cele pe care le avem de facut in lumea aceasta. Ii dam trupului hrana, dar uitam sa-i dam si sufletului. Uitam sa-i dam sufletului lumina de care are nevoie. Bucuram pantecele dar nu ne mai bucuram sufletul.

– Cina Domnului presupune despartirea de simturi. Pentru a putea sa ne apropiem de Dumnezeu trebuie sa iesim cumva din noi, sa gustam din Dumnezeu in primul rand prin rugaciune.

– Exista aceasta manie indreptatita a lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu a facut tot ceea ce era posibil si omeneste si dumnezeieste pentru a ne face fii ai Lui, pentru a ne deschide Imparatia. Si totusi noi refuzam, fiind orbiti de placerile acestei lumi de care ne agatam, si pe care le transformam in idoli. Astfel, omul se desparte de Creatorul sau. Nu-l mai are pe Dumnezeu ca Dumnezeu, ci isi face dumnezeu din lucruri trecatoare, create, care cad sub simturi.

Toate aceste bunuri materiale, tot ceea ce ne inconjoara trebuie sa ne ajute sa urcam spre Dumnezeu.

– Dumnezeu se manie si spune slugii: “Iesi indata in pietele si in ulitele cetatii, si pe saraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici”. Cine sunt acestia? Cei care vor, dar nu pot. Fiecare dintre noi are cate un dar, unii mai mult, altii mai putin.

– In Dumnezeu toate se pot. Daca noi vrem sa alergam pe calea mantuirii, vrem sa postim, sa ne rugam, dar nu putem, fiind schiopi, Dumnezeu ne poate indrepta. Important este sa avem vointa. Daca orbul vrea sa ajunga undeva dar nu poate fara a fi calauzit, Dumnezeu se face calauza lui. Aceasta este singura conditie: sa vrea.

Suntem chemati in fiecare moment sa implinim porunca lui Dumnezeu.

– Aceasta cina demonstreaza relatia personala si directa cu Dumnezeu, relatia directa a lui Dumnezeu cu omul, pe care o vrea Hristos in fiecare clipa.

– Sfantul Apostol Pavel spune: Cati am primit Duhul infierii strigam prin El: Avva Parinte!” Toti avem, indiferent de varsta, sentimentul de copil al lui Dumnezeu. Si acest sentiment apare cu precadere de Craciun. Bucuria Nasterii lui Hristos ne pune pe fiecare in starea de copil al lui Dumnezeu. Iar Hristos tocmai pe acestia ii cheama, pe copiii din noi.

– Este un mare act de pricepere, de daruire, sa stii sa primesti. Trebuie sa invatam nu doar sa daruim, ci si sa primim, si mai ales cum sa primim darul de la Dumnezeu. In primul rand cu multumire si cel mai important lucru, “cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”.

Miezul Evangheliei de astazi este iubirea. Cei care au refuzat sa vina la Cina Domnului, au refuzat iubirea lui Dumnezeu, au refuzat sa intre in iubirea lui Dumnezeu. Avem aceasta libertate, de a ne uni sau nu cu Dumnezeu in iubire.

– In Evanghelia de la Matei spune ca intrand imparatul sa vada pe oaspeti, a vazut acolo un om care “nu era imbracat in haina de nunta”. Aceasta haina de nunta este dragostea, bunatatea, blandetea, facerea de bine, credinciosia. De fiecare data cand implinim aceste lucruri ne imbracam in aceste haine stralucitoare date tot in dar.

***

Predica Parintelui Teofan de la Putna (2011)

Rezumat:

– Aceasta pilda poate fi inteleasa atat la nivel istoric cat si la nivel duhovnicesc. La nivel istoric, cei chemati, cei care nu au raspuns invitatiei la cina, sunt mai-marii poporului evreu care desi au fost chemati in mod special, nu L-au cunoscut pe Hristos ca fiind Dumnezeu: „Intru ale Sale a venit si ai Sai nu L-au primit”.

– Din punct de vedere duhovnicesc, aceasta cina reprezinta Cina Domnului, adica Sfanta Impartasanie. Dumnezeu cheama pe toti oamenii sa participe la aceasta cina. Din momentul in care Dumnezeu se face Om, Dumnezeu se adreseaza tuturor oamenilor sa se indrepte spre Fiul lui Dumnezeu intrupat, sa faca parte din Biserica.

– Cei care refuza viata in Biserica gasesc pretexte ca si cei din pilda de astazi: unii sunt mereu ocupati cu cele ale lumii si nu au timp de Dumnezeu si de biserica, de parca va veni o vreme cand omul va avea timp de toate. Nu, daca omul este hotarat pentru Dumnezeu atunci isi face timp pentru Dumnezeu.

Cele cinci perechi de boi reprezinta cele cinci simturi ale omului: gustul, auzul, vazul, mirosul, pipaitul. Prin metafora boilor, Mantuitorul a vrut sa arate omul coborat in animalitate, omul care nu-si mai da seama ca este chip al lui Dumnezeu, ci traieste la nivelul animalului, care nu doreste decat sa se desfateze. Astfel, el va gasi mereu pretexte sa nu se roage, sa nu citeasca scrierile sfintilor, sa nu mearga la biserica, fiindca el in realitate si-a supus simturile trupului, traind la un nivel animalic.

– Mantuirea inseamna faptul ca omul, prin Harul lui Dumnezeu, sa depaseasca firea aceasta lumeasca si sa se apropie de Sfintele Taine, de Cina Domnului.

– Cel de-al treilea care si-a luat femeie si din cauza asta nu poate veni la cina, simbolizeaza patima desfraului. Si in zilele noastre li se inoculeaza tinerilor cu multa perversitate patima desfraului pentru a-i indobitoci si astfel ei nu mai pot simti Harul lui Dumnezeu si nu vor intelege ce este cu biserica, cu invatatura sfintilor, nu vor putea sa raspunda la aceasta chemare pe care Dumnezeu ne-o adreseaza pentru a dobandi viata vesnica.

– Sa participam in primul rand la Cina, la comuniunea cu Dumnezeu, si dupa aceea se vor aranja si restul, ne vom putea ingriji si de cele ale lumii, de familiile noastre. Dar intai, trebuie sa raspundem la aceasta chemare, sa incercam sa ne apropiem de Dumnezeu, sa fim in comuniune cu Dumnezeu si cu aproapele intru Hristos.

– Biserica ii cheama pe toti la Spovedanie si la Sfanta Impartasanie: De nu veti manca trupul Fiul Omului si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi.”

– Cei care cauta pretexte si nu vor sa vina in biserica, sa se apropie de Dumnezeu cu adevarat, de fapt, nu vor sa se cunoasca asa cum sunt ei insisi. Le place sa traiasca cu o masca pe fata si sa nu se trezeasca niciodata la realitate, decat in momentul cand vor trece in cealalta viata, dar atunci va fi prea tarziu. Omul care raspunde chemarii lui Dumnezeu, incepe incetul cu incetul sa se cunoasca, stie ca trebuie sa se schimbe in anumite puncte, stie ca trebuie sa aiba mai multa rabdare si iubire pentru a fi in comuniune cu ceilalti si cu Dumnezeu.

– Orice indeletnicire pe care o are omul si care reprezinta un zid intre el si Dumnezeu, devine un idol care nu-l lasa pe om sa se apropie de Dumnezeul Cel Viu.

– Parintele Dumitru Staniloae, facand o comparatia intre ortodoxie si restul credintelor, spunea ca „ortodoxia este singura credinta adevarata, reprezinta Biserica in sensul deplin al cuvantului, iar aici credinciosii ravnitori care raspund la chemarea lui Dumnezeu, simt Harul lui Dumnezeu atunci cand se unesc cu Dumnezeu prin Sfintele Taine, in special prin dumnezeiasca Euharistie”. Nu este ceva care poate fi explicat rational, cum fac restul confesiunilor care tot explica si coboara la nivelul lumescului, dar nu au ceea ce este mai important, nu-L au pe Dumnezeu Cel Viu, prin Sfintele Taine si prin dumnezeiasca Euharistie.

***

Predica parintelui Gheorghe Holbea, Biserica Precupetii Noi, Bucuresti (2009)

Rezumat:

“Si a trimis la ceasul cinei pe sluga Sa ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca iata toate sunt gata”.

– Sf. Evanghelie de astazi se refera la vocatia  fiecaruia dintre noi. Chemarea fiecarui om este de a veni la Cina Domnului. Dumnezeu pregateste lumea aceasta si neamul omenesc mai intai prin aducerea sa la viata, prin creatia Sa: “Eu am venit ca lumea viata sa aiba si sa aiba din belsug”. Astfel, Dumnezeu nu ne cheama la tristete, la moarte sau la ceva dramatic, ci ne cheama la bucurie, la viata, dar viata inteleasa ca o cina.

Ne adunam la cina pentru a ne intalni si a ne cumineca unul de celalalt, a ne hrani in comuniune cu euharistieDumnezeu si intreolalta. A ne hrani si a ne bucura unul de celalalt, aceasta este chemarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu a pus in fiecare om pecetea comuniunii, acesta fiind cel mai profund lucru pe care trebuie sa-l intelegem, pentru ca intelegand comuniunea ne vom da seama cat de important este aproapele nostru pentru implinirea noastra. Aproapele nostru este important, dar nu din perspectiva materiala, pentru ca avem nevoie de el intr-un sens egocentric si egoist, ci pentru ca fara el persoana noastra nu se poate implini. Este chemarea pe care Dumnezeu o face fiecaruia dintre noi, din momentul in care venim la viata. Este chemarea pe care a facut-o si lui Adam, atunci cand l-a chemat sa denumeasca fiecare faptura. Asadar, omul este chemat sa transfigureze lumea aceasta, cosmosul, este chemat nu sa se impatimeasca in el, ci sa-l transforme in prilej de intalnire cu Dumnezeu si cu ceilalti. Dar, cazand in plasa celui viclean si vrand sa devina propriul sau dumnezeu, omul a crezut ca se poate hrani din cosmosul creat, ca se poate folosi de aproapele sau ca de un obiect al placerii sale, al egoismului sau.

In momentul in care Adam e chemat din nou sa-si vadeasca vocatia sa de om, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, acesta incearca sa se ascunda de la fata lui Dumnezeu si nu-si asuma pacatul, da vina pe Eva: “Femeia pe care Tu mi-ai dat-o, aceasta mi-a dat si am mancat”. Iar Eva la randul ei arunca vina pe sarpe: “Sarpele m-a indemnat”. Nimeni nu vrea sa alunge din sinea sa aceasta ratacire de la calea lui Dumnezeu. Nici Adam, nici Eva, si nici urmasii lor.

– Potopul trimis in vremea lui Noe sa spele toata nelugiuirea de pe fata pamantului, nu este altceva decat o anticipare a botezului. Toata nelegiuirea si ingamfarea omeneasca, toate aceste tentatii faraonice de a se invesnici omul in lumea aceasta, fie prin piramide, fie prin alte monumente considerate cele sapte minuni ale lumii, toate acestea s-au dovedit “vanare de vant” si bune pentru ca nisipul clepsidrei acestui timp sa le acopere in aceasta uitare din care din cand in cand, unii incearca sa descifreze sensuri vesnice.

– Vazand Dumnezeu ca n-am raspuns acestei chemari, a trimis din nemarginita-I iubire de oameni, pe slujitorii Sai. L-a trimis pe Avraam caruia i-a spus: “Intru neamul tau se vor binecuvanta toate neamurile pamantului.”

– Omul trebuie sa-si aduca aminte ca rostul sau nu este de a umbla bezmetic intr-o viata pamanteasca, de a se pierde in lucruri efemere, de a-si aduce aminte doar cand este bolnav sau pe moarte, ca, de fapt, scopul vietii este cu totul altul decat incercarea sa de a se pierde in aceasta lume.

– Chemarea la Cina Domnului este o chemare la viata. De aceea, toti Patriarhii Vechiului Testament: Avraam, Isaac, Iacov si toti profetii sunt slujitorii Domnului. Ei sunt trimisi in fiecare veac pentru a spune care este voia lui Dumnezeu.

Unii oameni in loc “sa fie”, doar “au”. Cei care cad in “a avea”, sunt cei care nu ajung “sa fie” nimic. Parintele Cleopa repeta de fiecare data: “Ce ai tu ca sa fie al tau?”. Atunci cand ne infatisam inaintea lui Dumnezeu, trebuie sa aratam ce suntem, nu ce avem.

– Chemarea la cina inseamna, de fapt, chemarea la asumarea vietii plenare, chemarea la vederea aceea care trece dincolo de aparentele acestei lumi.

Natura pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru a ne bucura de maretia slavei Sale, am transformat-o intr-un balci al desertaciunilor.

Dumnezeu ne cheama la Cina in calitatea Sa de Parinte. Ne cheama la aceasta Cina sa ne reaminteasca faptul ca intreaga natura, trebuie sa devina o Sfanta Liturghie, ca toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat prin aducerea noastra la viata, prin creatia lumii, trebuie sa devina “Ale Tale, dintru ale Tale”. Mai mult decat atat, trebuie sa transformam viata noastra intr-o Liturghie a vietii, sau cum spune parintele Staniloae, pentru ca Liturghia este o Cina, mai intai sa pregatim aceasta cina inlauntrul nostru, adica Liturghia launtrica, pentru ca dupa aceea sa facem loc intregului cosmos, dar mai ales, tuturor semenilor nostri in sufletul nostru, inlauntrul nostru, pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos sa vina sa cineze impreuna cu noi si noi sa cinam impreuna cu El.

“Sileste-i sa intre”, se refera la lucrarea pe care Dumnezeu a savarsit-o prin sfintii Sai apostoli. Prin cei 12 apostoli si prin puterea Duhului Sfant, Mantuitorul Iisus Hristos i-a silit dinlauntru sa accepte realitatea Imparatiei lui Dumnezeu. Insa nu este o siluire, este altceva. Dumnezeu se apropie de fiecare dintre noi prin Duhul Sfant, in mod discret, asa cum noi insine parinti fiind, ne apropiem de copiii nostri in virtutea dragostei parintesti, cu discretie, cu finete. Se apropie si ne cheama sa vedem realitatea profunda a vietii noastre launtrice.

Dumnezeu ne-a dat tuturor “haina de nunta”, si haina pe care ne-a dat-o dupa intruparea Mantuitorului Iisus Hristos, si dupa jertfa si Invierea Sa si pogorarea Duhului Sfant, este haina Sfantului Botez. Deci nu vom avea niciun cuvant de intreptatire atunci cand Dumnezeu ne va intreba unde ne este aceasta haina de nunta. Daca ne ia Dumnezeu orbi si schiopi si ne da haina luminoasa, haina Botezului, pecetluindu-ne cu pecetea darului Duhului Sfant, noi nu trebuie sa intinam aceasta haina. Cei care se vor apropia de Cina Domnului fara a fi constienti de aceasta haina, vor fi trimisi unde e “plangerea si scrasnirea dintilor si intunericul cel mai dinafara.

Dumnezeu ne cheama la Cina Sa in fiecare zi, in fiecare duminica si sarbatoare. Ne cheama si ne arata un lucru pe care trebuie sa-l invatam: lumea aceasta, oamenii, viata aceasta este o Sfanta Liturghie, este o lucrare a noastra impreuna cu Dumnezeu si cu ceilalti, este o lucrare a noastra spre impartasirea de viata, spre viata vesnica. De aceea este atat de importanta participarea noastra in fiecare duminica si de sarbatori la Sfanta Liturghie. In Sfanta Liturghie Dumnezeu ne arata ca trebuie sa venim la cina pentru a fi in armonie unii cu altii, si mai ales in Biserica. Dumnezeu nu ne cheama doar sa ne salutam, sa ne intalnim, ci sa ne cuminecam unii cu altii de la inima la inima si impreuna sa gustam din Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos si in aceasta gustare vom avea cu adevarat bucuria vietii.

Cei care pleaca de la Biserica imediat dupa Tatal nostru, inainte de cuminecare, se aseamana lui Iuda.

Rabdarea si dragostea noastra ne vor mantui. Fiecare dintre noi avem neputinte, dar daca (ne) rabdam, daca avem aceasta dragoste de a ne asculta, pornind de la cuminecarea dintre noi, atunci Dumnezeu ne va milui si va mantui sufletele noastre.

***

Predica parintelui Ciprian Negreanu – Biserica studentilor, Cluj-Napoca (2011)

Rezumat:

– Daca vreti sa faceti o jertfa pentru Dumnezeu, atunci cand chemati la masa, daca vreti sa faceti o fapta buna care sa va fie socotita voua la invierea dreptilor, sa-i chemati pe cei care nu pot sa va rasplateasca: pe saraci, pe surzi, pe orbi, pe schiopi.

– In Evanghelia de la Matei este vorba despre nunta Fiului de Imparat. Chemarea la nunta reprezinta chemarea tuturor in Biserica lui Dumnezeu, in Imparatia lui Dumnezeu. Aceasta chemare este facuta in special evreilor, care insa nevoind sa o implineasca, au pierdut binecuvintarea Tatalui.

– In Evanghelia de la Luca, insa, chemarea la cina se refera la noi toti, la sufletele tuturor. Cei chemati insa, folosesc pretexte si minciuni pentru a nu participa la aceasta cina. Acesti oameni se tem de Dumnezeu, stiu ca ar trebui sa mearga si ce ar trebui sa faca. Si noi suntem la felAceasta pilda ne este adresata in special noua, crestinilor.

Dumnezeu ne da timp sa ne facem toate treburile, nu ne cere tot timpul zilei, chemarea la cina este facuta seara. Are multa smerenie Dumnezeu si are multa ingaduinta cu omul. Dumnezeu ne cere doar o parte din osteneala noastra sufleteasca, zice Dumnezeu: Traieste si pentru Mine putin. Bucura-te si pentru Mine putin. Intristeaza-te  si cu Mine, si pentru pacatele tale, putin, cu Mine. Toata ziua o dam vietii acesteia, lumii acesteia si grijii pentru mancare, pentru haine, pentru odihna, slava desarta, etc. Dumnezeu in smerenia si dragostea Lui de oameni, nici macar nu cere ce e mai bun, nu ne cere diminetile, cand suntem odihniti, in putere, ci ne roaga ca seara, dupa ce am facut toate, sa ne amintim si de El [a nu se lua literal, in sensul cronologic, sa nu se inteleaga ca ar trebui sa ne rugam numai seara].

– Din toate zilele saptamanii, una singura cere Dumnezeu pentru El, si nici pe aceea nu I-o dam. Mintea si inima nostra nu se apropie mai mult in ziua aceea de Dumnezeu. Faptele noastre nu sunt in ziua aceea mai deosebite, pentru Dumnezeu. Sa dam macar putin din fiecare zi lui Dumnezeu, si din fiecare vorba si fapta a noastra sa-I dam si lui Dumnezeu. Atunci s-ar bucura sufletele noastre si parca toate s-ar sfinti. Sa spunem macar un “Doamne ajuta-ma”, “Doamne miluieste-ma”, inainte de a vorbi, de a ne intalni cu cineva, de face ceva, si astfel, chemandu-L pe Dumnezeu in ajutor si traind totul impreuna cu El, se curatesc toate lucrurile si faptele noastre si se inlatura puterea si lucrarea intunericului din noi. Si daca nu ne amintim de Dumnezeu la inceputul sau la mijlocul faptelor si vorbelor noastre, macar la sfarsit sa nu uitam sa-i aducem slava si multumire pentru toate.

Tarina, pamantul din aceasta pilda, simbolizeaza in primul rand mostenirea noastra sufleteasca, felul nostru de-a fi, si fiecare cultivam in pamantul pe care-l avem. Acest pamant preinchipuie inima fiecaruia dintre noi, cu capacitatile si posibilitatile ei. Si omul spune: “Doamne, ce sa fac? Stii ca pamantul inimii mele e sarac si neroditor. Nu pot sa vin. Am treaba cu pamantul asta, sunt necajit cu el, nu merge, nu se cultiva, nu-l pot lucra”. Dar Dumnezeu ne invata ca si daca poti si daca nu poti, si daca pamantul inimii tale se lucreaza usor si rodeste, si daca e plin de bolovani sau de spini, tu trebuie sa te intorci spre Dumnezeu asa cum esti: in tristete, in suparare, in lupta, in necazuri, sa-ti aduci aminte de Dumnezeu si sa mergi la cina Lui. Cina Lui fiind macar rugaciunea. Aminteste-ti de poruncile Lui si fa cat poti face, dar fa.

Orice fel de pamant al inimii si orice fel de ispite am avea, acestea nu ne vor putea indreptati inaintea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu ne cheama pe toti la El, asa cum suntem. Ne folosim de o asa-zisa smerenie si ii spunem lui Dumnezeu: “Doamne, Tu stii ce necajit sunt, boii mei sunt slabi , sunt patimas, pamantul meu e sarac, e neroditor, nu pot sa-ti dau Tie”. De-acuma ne gasim tot felul de indreptatiri si ne plangem inaintea lui Dumnezeu: “Atat pot eu, imi pare rau, n-am putut sa vin”. Dumnezeu insa, nu asculta de aceste iertaciuni, ci le priveste ca pe niste minciuni si viclenii. La masura noastra sa dam cat putem da. Asta cere Dumnezeu.

– Ultimul, care si el minte si spune ca si-a luat femeie si din pricina asta nu poate veni la cina, este asemanat cu unirea deplina dintre trup si suflet, ca si cand ar fi o casatorie intre trup si suflet. E ca si cum sufletele noastre ar spune: “Doamne, stii ce greu e sa fii in trup: am avut dureri, am avut neputinte, am avut si eu dorinte si lipsuri, a trebuit sa… Daca m-ai fi facut ca ingerii, atunci puteam. Dar asa…, numai cu trupul asta amarat, eu n-am putut”. Nu e vorba ca Dumnezeu nu intelege, ca nu vrea sa ierte, dar acestea sunt minciuni, sunt viclenii.

– Seara, dupa ce terminam cu toate treburile, sa ne amintim si de Dumnezeu si sa-I dam si Lui cat de putin, fiecare dupa posibilitatile noastre. In orice lucru am face, sa-I gasim putin loc si lui Dumnezeu.

– Orice lucru care nu-L contine pe Dumnezeu macar in perspectiva, in dorinta, in asteptare, in care nu-L chemam pe Dumnezeu, orice fapta, orice vorba, orice gand cat de mic si de neinsemnat ar parea, se poate transforma mai devreme sau mai tarziu in mormant duhovnicesc pentru noi, in patimi prin care vom pieri si din care nu se poate iesi fara Dumnezeu. Noi suntem deja demult in morminte, cu lespezi grele asezate peste noi, iar cantarea din noaptea Invierii: “Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”, nu se refera doar la cei adormiti, ci si la noi toti. De aceea toti Sfintii Parinti s-au nevoit sa-L cheme pe Dumnezeu clipa de clipa, neincetat: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. Unde nu este Dumnezeu, vine diavolul, si acesta nu se lasa chemat, vine repede. Singura cale de a iesi si de a scapa de aceasta plasa si de aceste nesfarsite curse pe care le intinde diavolul, este de ne gandi neincetat la Dumnezeu, de a-L avea permanent pe Dumnezeu cu noi, in inima si in mintea noastra.

Sa nu vedem viata numai in roz, pentru ca pe langa lucrarea noastra cu Dumnezeu este lucrarea diavolului si este foarte fina si foarte subtila. Singura care ne ajuta sa trecem peste toate ispitele si incercarile, este smerenia. Smerenia desavarsita nu e altceva decat sa stii ca esti neputincios, sa stii ca nu poti tu singur si sa zici: “Doamne, ajuta-ma!” Smerenia inseamna a te ruga ca Dumnezeu sa lupte, ca El sa biruiasca, pentru fara El nimic nu e cu putinta.

Pentru aceasta Duminica, va mai recomandam:


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Impartasania, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Damaschin Luchian, Parintele Gheorghe Holbea, Parintele Teofan Popescu, Parinti de la Putna, Pilda celor chemati la cina, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “PREDICI AUDIO LA DUMINICA PILDEI CELOR POFTITI LA CINA. Pilda pretextelor. “Sa ne impartasim cu Dumnezeu, sa ne cuminecam unii de altii!”

  1. “Singura care ne ajuta sa trecem peste toate ispitele si incercarile, este smerenia. Smerenia desavarsita nu e altceva decat sa stii ca esti neputincios, sa stii ca nu poti tu singur si sa zici: “Doamne, ajuta-ma!” Smerenia inseamna a te ruga ca Dumnezeu sa lupte, ca El sa biruiasca, pentru ca fara El nimic nu e cu putinta.” Cred ca acesta este un “secret” pe care unii dintre noi nu l-am descoperit inca, ori daca il stim, ne este teama sa-l folosim.
    Nimic, dar absolut nimic nu Ii este cu neputinta Dumnezeului care a putut sa se faca Cina pentru noi.

  2. Dumnezeu ne cheama si se bucura daca renuntam la pretexte si dam curs invitatiei Sale. Nu este insa de ajuns doar sa venim, caci desi suntem orbi, schiopi slabanogi sau cu oarece alte betesuguri, vrednici de mila Lui, haina sufletului trebuie sa fie curata. Da, preotul ne cheama cu cuvintele “cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”, dar inainte de a ne impartasi ne asteapta la Taina Spovedaniei.
    Nu sunt suficiente singure credinta si paruta noastra dragoste.
    Dumnezeu ne cheama la comuniune cu El si cu ceilalti, dar in curatie si sfintenie, nu oricum.

  3. Om nu-i om şi nici valoare
    De nu câştigă Duhul Sfânt,
    Căci fără Duhul Sfânt nu este
    Nici bun, nici bine, pe pământ.

    Fără de Duhul Sfânt, iubirea
    Este un fals, un surogat,
    O amăgire ucigaşă
    Ce tot ce-i sfânt, spurcă-(n păcat).

    Pe lume binele nu-i bine,
    (Chiar dacă pare), ci-i un rău
    Ce singe Duhul, însuşidu-şi
    Duhul vrăjmaş lui Dumnezeu.

    Fără da Duhul Sfânt pe lume,
    Tot ce’a fost sfânt este pietdut,
    Respins, de egoismul lacom
    Şi ” legea” duhului căzut.

    Mândria demonilor face
    O viaţă şi o lume-a ei,
    Unde iubirea-i posesivă
    Şi’asemenea celor mişei.

    Orgoliu izgoneşte pururi,
    Tot ce nu’i acceptat de “eu”,
    Şi de canoanele mândriei,
    Ce-l smulg pe om din Dumnezeu.

    Mândria şi’a facut o lume,
    Care’a schimbat binele sfânt,
    Cu binele iubirii false,
    Ce leagă totul de pământ

    Cu adevărul lumii moarte,
    Şi logica lui Lucifer,
    Ce-a răstignit pe Domnul slavei
    Si Adevărul de la cer.

    O lume’a duhului pierzării,
    A luptei cu semenul tău,
    A binelui stors de la ceilaţi,
    Şi-a vieţii fără Dumnezeu.

    O lume ce’a shimbat prin ego
    Iubirea transformând-o n ură,
    În posesiv, în lăcomia,
    Ce stinge viul (şi-n natură).

    Fără de Duhul Sfânt pe lume
    Omul nu-i om adevărat,
    E trup, e minte înselată,
    E viaţă stinsă de păcat.

    E adevăr fără lumină,
    Fără de viu, fără de sfãnt,
    Inteligenţa a trufiei,
    Şi adevăr de pe pământ.

    E ochi ce vede doar pământul,
    Şi duh căzut legat prin eu,
    De posesivul ce răpeşte
    Ceia cei a lui Dumnezeu.

    Omul e om numai prin cruce,
    Prin Iisus în Duhul Sfãnt,
    Prin lepădarea sa de sine,
    Când prin smerit devine sfânt.

    Bine lumii (chiar de pare)
    Nu este niciodată bine,
    Fără de Duhul Sfânt, de viul
    Di-n omul lepădat de sine.

  4. Imaculatul alb înalţă
    In cuget totul spre frumos,
    Spre puritate, spre lumină,
    Spre infinitul în Hristos.

    Că-n minunatele întinderi
    Ce se deschid pee dalba nea,
    Ni sa făcut covor, mesajul,
    Cel poartă fiecare “stea”.

    Cerul ne’aşterne (sub picioare)
    Belşug de hrană, de lumină,
    De milă, pace, de iertare
    De Har, (în…, apa cristalină).

    Dansul divin, din cer ne’aşterne
    Prin fugii dalbi purtaţi de vânt
    Covorul nevinovăţiei,
    Şi-a milei Tatălui cel sfânt.

    Dar nepăsarea noastră (cruntă),
    Se’nscrie adânc şi grav în urme
    Trufaşe, lacome, grăbite
    Şi grele de întinăciune.

    Arar privirea mai găseşte
    Divinu-n albul nesfârşit,
    Şi’arar vre-o inimă mai simte
    Dorul de sfânt şi de smerit.

    Cerul din milă iar ne’aşterne
    Covorul iernii minunat,
    Şi iar ne’acoperă sub albu’i
    Ce’am murdărit şi ce-am spurcat

    Neaua coboară din înalturi
    Uşor, în cânt tainic, de sus,
    Peste pământ şi peste suflet,
    Cu pacea Domnului Iisus.

  5. Pingback: SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora -
  6. Pingback: JOIA MARE. Cina cea de taina, instituirea Impartasaniei cu Trupul si Sangele lui Hristos, spalarea picioarelor. NESFARSITA DRAGOSTE SI COPLESITOARE SMERENIE A DOMNULUI! -
  7. Pingback: Puterea duhovniceasca pierduta si PATIMILE-IDOLI CARE INLOCUIESC PE DUMNEZEU IN VIATA NOASTRA. Cuv. Paisie: “Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare” -
  8. Pingback: “Cuvinte din taceri” – Amintiri si confesiuni duhovnicesti remarcabile ale PARINTELUI GHEORGHE HOLBEA si ale duhovnicilor IUSTIN MIRON si PANTELIMON DE LA OAȘA. Modele, pilde si sfaturi pentru TINERI (video) - Recomandari
  9. Pingback: Vindecarea femeii garbove in zi de sambata si schimbarea zilei Domnului. TIMPUL CINSTIRII LUI DUMNEZEU PRIN LUCRARILE DUHOVNICESTI. Ce facem Duminica, cum praznuim sarbatorile? -
  10. Pingback: INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse, cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR? Cum “astept Invierea mortilor si viata v
  11. Pingback: Intre NUNTIREA INIMII CU HRISTOS si IUBIRILE NOASTRE NELEGIUITE: Talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici la Evanghelia nuntii fiului de imparat -
  12. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului -
  13. Pingback: Parintele Ioan Buliga: CE-I OPRESTE PE OAMENI SA VINA LA BISERICA? | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: CEI POFTIȚI LA CINĂ: “Puţine pilde vorbesc mai categoric despre opţiunea care ne stă în faţă” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: CUM SA NE PREGATIM PENTRU SFANTA IMPARTASANIE? Cum sa traim si ce sa facem INAINTE SI DUPA PRIMIREA SFINTELOR TAINE, pentru a ne impartasi din harul lor? “Este o problema ca prea multi primesc Sfanta Impartasanie cu usuratate. Trebuie sa ne apropiem
  17. Pingback: “In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata? | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Chemarea la Cina IMPARATIEI CERURILOR, chemarea la A NE HRANI DIN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU si a incorpora toate aspectele vietii noastre in TRUPUL LUI HRISTOS. “Cum sa spargem hotarele individualismului nostru”? DE CE MERGEM LA BISERICA, de ce n
  19. Pingback: INVITATIA LA CINA/ Care este cel mai puternic cuvant?/ RUGACIUNEA LUI IISUS – SCUT VITAL SI LEAC DUMNEZEIESC/ De cate ori sa ne spovedim?/ INIMA DE MAMA SAU DUREREA DE A IUBI | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: CUI NE DĂM INIMA? Păcatul suficienței de sine | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: INDREPTATIRILE LENEI DUHOVNICESTI si REFUZULUI LUI DUMNEZEU. Importanta decisiva a mediului, familiei si prietenilor pentru viata duhovniceasca | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: “Atunci când ne pregătim să ne împărtăşim cu Sfintele Taine…”: Mitropolitul Antonie de Suroj DESPRE ÎMPĂRTĂŞIRE: “Să intrăm în viaţa cea nouă, oricât ne-ar costa aceasta” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: GAZDA SI MUSAFIRUL INCOMOD AL LUMII DINTOTDEAUNA: Nimeni nu are locul gata asigurat la Cina, daca nu duce RAZBOIUL DUHOVNICESC PERSONAL CU PATIMILE SALE: “Suntem – acum – aici cu trupul, dar in alta parte cu mintea, la afacerile noastre,
  24. Pingback: CEI CARE “ÎI DAU CU FLIT” LUI DUMNEZEU. Preasfințitul Sebastian: “Tu cât din timpul tău Îi dăruiești lui Dumnezeu?” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate