STRIGĂTUL DISPERAT AL UNUI ARHIEREU CARE PLÂNGE DISPARIȚIA IMINENTĂ A NEAMULUI ROMÂNESC. România înlăcrimată își strigă fiii rătăcitori prin Pastorala dureroasă de Paști a Episcopului Maramureșului, PS IUSTIN: “Oare cum să ne rugăm și cât să stăm în genunchi în fața Mântuitorului Iisus Hristos ca SĂ ÎNVIEZE NEAMUL NOSTRU CARE SE STINGE PE ZI CE TRECE?!”

4-05-2019 Sublinieri

Doxologia:

PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului: Învierea lui Hristos – restaurarea, înnoirea și luminarea lumii (Scrisoare pastorală, 2019)

„Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric” (Ioan 12, 46). „Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii” (Ioan 12, 36).

Cu bucurie sfântă, cu pace în inimi și lumină în suflete, prăznuim din nou Învierea lui Hristos, minune mai presus de fire și pe care nu o putem pătrunde cu mintea, decât dacă urmăm îndemnul alcătuitorului (imnografului) slujbei Învierii: „să ne curățim simțirile și să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii” (Slujba Învierii). A ne curăți simțirile înseamnă a avea credință puternică și dreaptă, rugăciune neîncetată și curată și viață smerită și adevărată, conformă cu demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu.

Toate aceste veșminte ale sufletului le-am îngrijit, cultivat și sporit în inima și ființa noastră pe parcursul perioadei Sfântului și Marelui Post al Paștilor, înmulțind lumina și alungând întunericul din viața, familia și comunitatea noastră creștină, prin lucrarea harului dumnezeiesc, prin participarea la viața și rânduiala Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoșești și prin apropiere de „Lumina lui Hristos (care) luminează tuturor” (Liturghia Darurilor înainte sfințite) în Liturghie, spovedanie și împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului.

Învierea Domnului este, prin excelență, Sărbătoarea Luminii, a Luminii Preasfintei Treimi, a luminii necreate, neapuse și neapropiate, adusă în lume de Hristos – „Lumina lumii” (Ioan 8, 12) și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, care „luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 9).

Biserica Ortodoxă din care facem parte ca fii duhovnicești ai ei, botezați în numele Preasfintei Treimi (al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh), în care credem și mărturisim Dreapta Credință, mai este numită și Biserica Răsăritului, nu doar pentru că se găsește în Răsărit din punct de vedere geografic, ci, mai ales, pentru că are drept cap pe Hristos – Răsăritul Cel de Sus (Troparul Nașterii Domnului), iar lumina care învăluie, binecuvintează și sfințește întreaga existență a creștinilor ortodocși nu vine de la soarele natural, ci de la Hristos – Soarele dreptății, Care este în centrul vieții noastre. Întreaga viață a creștinilor se desfășoară în jurul lui Hristos, este hristocentrică. După cum toate planetele se învârt în jurul soarelui, care este centrul sistemului solar și care le luminează, tot așa este luminată viața creștinului de lumina lui Hristos (…)

Învierea Domnului a fost mai strălucitoare ca fulgerul, iar lumina dumnezeirii Sale a orbit întunericul iadului, pe diavolul și locul cel întunecat, unde erau ținute sufletele celor din veac adormiți, luminându-le calea spre Rai, ale cărui porți le-a redeschis cu puterea și autoritatea Sa dumnezeiască, rostind cuvintele: „ridicați, puteri, voi, porțile voastre cele veșnice și vă ridicați porțile veșnice și va intra Împăratul Slavei” (Slujba Învierii).

Pentru a parcurge întreg calvarul Mântuitorului, noi retrăim în Săptămâna Sfintelor Pătimiri toate momentele dramatice pe care le-a trăit Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Apoi, în noaptea de Paști, când totul este cuprins de întuneric, care simbolizează pe deoparte întunericul lumii căzute în păcat, iar pe de altă parte întunericul iadului, preotul, luând lumină din candela de pe Sfânta Masă a altarului și purtând lumânarea, având lipită de ea Sfânta Cruce, iese în fața Sfântului Altar și cheamă credincioșii, zicând: „Veniți de luați (primiți) lumină” (Slujba Învierii), după care împreună cu tot poporul, în dangăt de clopote, pornesc în procesiune de înconjurare a bisericii, cântând: „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te mărim” (Slujba Învierii).

Lumina care luminează în întunericul nopții tăcute și tainice simbolizează pe Hristos Cel înviat din morți și lumina Învierii Sale, care luminează toată făptura, cerul, pământul și cele de sub pământ. Alcătuitorul slujbei Învierii a surprins atât de inspirat acest adevăr: „acum toate s-au umplut de lumină și cerul și pământul și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru Care s-a întărit” (Canonul Paștilor).

Adevărul că Hristos a înviat este eliberator și mântuitor, de aceea creștinii îl mărturisesc de 2000 de ani, când se salută cu „Hristos a înviat!” și răspund „Adevărat a înviat!”. Despre acest adevăr vorbește Mântuitorul atunci când zice: „și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).

După Învierea Sa, Mântuitorul S-a arătat Sfinților Apostoli și mironosițelor femei, aducându-le pacea, bucuria și liniștea și dăruindu-le putere și curaj spre a deveni „martori (ai Învierii Sale) în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului!” (Fapte 1, 8). Acest adevăr a ajuns până la noi prin Evanghelia adusă de Sfântul Apostol Andrei, încreș­tinătorul românilor și Ocrotitorul României.

Sfinții Apostoli au devenit martori ai Învierii și luminători ai lumii, luminând popoarele cu lumina Evangheliei și „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, învățându-le să păzească toate câte a poruncit Domnul (Matei 28, 19).

Viața oamenilor care petreceau în întunericul păcatelor s-a luminat și din deznădejdea stră­moșilor, suferința și rugăciunea lor s-au născut frumu­sețea și lumina lumii, întreaga creație a fost restaurată, înfru­musețată și luminată de Hristos Cel Înviat din morți.

De la Învierea lui Hristos încoace, calea spre Rai este luminată, iar omenirea are libertatea de a alege Lumina sau întunericul, pe Hristos sau pe potrivnicul Său – urâtorul luminii și domn al întunericului.

Viața noastră creștină este un dar mare și sfânt pe care ni l-a făcut Hristos-Mântuitorul prin întreaga Sa lucrare de mântuire a lumii.

Odată cu Învierea lui Hristos, a dispărut teama și frica morții, care a ținut în robie omenirea până la Hristos. Mesajul adresat de Mântuitorul femeilor miro­nosițe a fost plin de speranță: „bucurați-vă!”, „nu vă temeți!” (Matei 28, 9-10), „am biruit!” (Ioan 16, 33).

Curajul, bucuria, lipsa de frică și puterea biruinței i-au însoțit pe ucenicii lui Hristos (apostolii, mărturisitorii, cuvioșii, slujitorii sfintelor altare și milioanele de creștini) în toată istoria, fiind încredințați că dincolo de viața aceasta, dincolo de cele văzute, sunt cele nevăzute cu ochii trupești, că dincolo nu mai este întunericul morții, ci lumina Învierii lui Hristos, lumina și viața veșnică în Împărăția cea plină de lumină a Preasfintei Treimi.

Dragi credincioși plecați în lume

Anul 2019 este proclamat „Anul omagial al Satului românesc în Patriarhia Română”. Cu lacrimi în ochi și cu nostalgie ne aducem aminte de satul și biserica copilăriei noastre, care rămân ca o icoană sfântă întipărită în inima noastră de buni creștini și români.

Acum aproape 30 de ani, când trăiam în robia unui regim fără Dumnezeu, întunecat și ateu, satele noastre erau totuși pline de lumina credinței, pline de viața și frumusețea tinereții, pline de binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiilor care aduceau pe lume mulți copii, asigurând viitorul comunităților, al Bisericii și Neamului românesc.

Ne întrebăm noi, păstorii de suflete: oare cum să ne rugăm și cât să stăm în genunchi în fața Mântuitorului Iisus Hristos – Cel înviat din morți a treia zi – ca să învieze neamul nostru care se stinge pe zi ce trece?! Ați plecat de pe glia strămoșească atât de mulți (4 milioane), încât sunt satele pustii, școlile nu mai au copii, bisericile sunt goale și cimitirele părăsite. O mare parte din floarea tinereții Maramureșului, Oașului și Sătmarului, bărbați și femei care aduc pe lume prunci binecuvântați și susțin viața în satele noastre sunt plecați în toată Europa și în toată lumea. Pentru prima dată, în anul 2018, s-au născut mai mulți copii români în diaspora decât în țară, copii care nu știm dacă se vor întoarce vreodată în România.

Satele îmbătrânesc și se pustiesc, bătrânii pleacă la Domnul și nu este cine să le ia locul. Dacă ritmul depopulării va fi în continuare la fel, în câteva decenii populația României se va înju­mătăți (…)

România este, încă, „Grădina Maicii Domnului”, o țară frumoasă, binecuvântată, bogată și creștină, cu oameni credincioși, harnici și darnici, dar este înlăcrimată, îndurerată și profund îngrijorată. Plânge pământul sfânt al țării noastre, plâng dealurile neumblate, plâng izvoarele însingurate, plâng cărările nebătătorite, plâng casele părăsite, plâng satele de jalea bătrânilor rămași doar cu Dumnezeu și Biserica lor strămoșească, plâng cimitirele neîngrijite și lipsite de lumină. Cine să le mai spună bătrânilor „Hristos a Înviat!”? Cine să mai aducă lumina lui Hristos la mormintele celor plecați în veșnicie? „Voi sunteți lumina lumii!”, a spus Mântuitorul, iar noi spunem: voi sunteți lumina părinților, a viilor, a morților, voi sunteți lumina satelor românești.

Cercetați-vă inima și veți găsi acolo multă durere și dor după părinții dragi. Nu-i lăsați singuri în bătrânețea lor, nici în ultimele zile ale vieții lor. Când pleacă din lumea aceasta, suntem datori să-i ținem pe brațe, așa cum ne-au purtat ei când eram copii, să plece din brațele noastre, ale fiilor lor, spre a ne dărui ultima binecuvântare părintească, ca dar ce ne va însoți toată viața. Noi, toți cei rămași acasă și care vă purtăm în inimi și în rugăciuni, ne vom ruga mereu să facem din nou Sfintele Paști și toate sărbătorile noastre împreună. Să fim ce am fost odată într-o țară frumoasă, bogată, binecuvântată și creștină – România.

Dragi tineri, vă îndemnăm să puneți la inimă cele ce le-am adresat celor plecați departe și să nu vă gândiți și voi să plecați, ci să rămâneți în dragostea noastră, a părinților și a bunicilor, în frumusețea portului, a graiului, a credinței noastre străbune, salvând viața satului și asigurând dăinuirea lui și, odată cu el, a Bisericii și Neamului nostru românesc.

În lumina cea sfântă și mântuitoare a Învierii Domnului, vă dorim tuturor celor de acasă și celor plecați departe sfinte sărbători pascale, pline de pace sfântă, de bucurii alese și duhovnicești, rugând pe Hristos – Domnul Cel Înviat din morți a treia zi – să vă dăruiască bucuria de a fi mărturisitori ai adevărului învierii și să vă facă parte de lumina și pacea pe care le-au primit Maica Domnului, Apostolii și mironosițele femei, văzându-L pe Hristos înviat din morți. Hristos a înviat!

† PS Iustin,
Episcopul Maramureșului și Sătmarului

 

Legaturi:

“Împreună-moștenitori cu Hristos”. PASTORALA PS MACARIE LA ÎNVIEREA DOMNULUI (2019), DUREROASĂ CHEMARE PĂRINTEASCĂ DE ÎNTOARCERE “de la iluziile și de la căile cele largi și pierzătoare ale lumii” LA RĂDĂCINILE IDENTITĂȚII CREȘTINE ȘI ROMÂNEȘTI: “În aceste vremuri atât de învârtoșate, să nu uitați drumul de întoarcere spre casa părintească și pământul strămoșesc, spre izvoarele neamului nostru”

SATUL ROMÂNESC – RĂDĂCINA SUFLETULUI NOSTRU. Pastorala de Nașterea Domnului a ÎPS SERAFIM: “Să încercăm să facem ceva pentru satul nostru și pentru țara în care ne-am născut. Cei care se pot întoarce acasă, s-o facă cu toată încrederea că fac un lucru plăcut lui Dumnezeu… Știm cu toții că lucrurile bune se fac cu multă jertfă”

Alte PASTORALE impresionante și importante ale Crăciunului 2017, mărturisind IUBIREA, STRĂPUNSĂ DE DURERE, DE NEAM ȘI DE FAMILIE: “Credința, Familia, Biserica și Neamul nu se trădează ori negociază, ele se păzesc și se apără cu sfințenie și dârzenie”. “În ultimul sfert de secol A MAI MURIT O ROMÂNIE…”; “ŢARA ARE NEVOIE DE NOI! Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise…”/ MAI AVEM TIMP PENTRU DUMNEZEU? Câtă credință mai curge prin sângele nostru?

Cuvinte strapungatoare de inima despre IUBIREA CARE NE UNESTE, PLECAREA IN MASA IN STRAINATATE si primejdia CADERII SI PIERII NEAMULUI. “Ne bucuram ca Sfantul Andrei este ocrotitorul nostru, al românilor, insa ce inseamna aceasta protectie pentru noi?” TRISTETEA CEA MARE A SFANTULUI APOSTOL ANDREI

“Românie, țara mea, dar au plecat prea mulți din ea… Dacă românii tăi pleacă, dacă ei mai pleacă, rămâne țara săracă, rămâne săracă”. CÂNTECUL CU UN MESAJ SFÂȘIETOR DE PROFETIC făcut cunoscut de interpretaretarea minunată a CORULUI PAROHIEI IREȘTI (Vrancea), condus de părintele IONEL MIRON (video, text)

REFLECTII POST-REFERENDUM ale Parintelui Constantin Sturzu in conferinta de la Cluj (nov. 2018): CRIZA NEAMULUI AFLAT IN PERICOL DE STINGERE, CRIZA OAMENILOR BISERICII. “Nu suntem prezenti in propria noastra viata si nu ne intalnim cu Dumnezeu… E clar ca vine din ce in ce mai mult vremea marturisirii”. Nevoia de a cultiva CONSTIINTA ESHATOLOGICA, de a ne ASUMA NEPUTINTELE si de a ne intoarce la LUCRAREA DUHOVNICEASCA, VIE (video, text)

GALINA RĂDULEANU despre PERVERTIREA și REEDUCAREA POPORULUI ROMÂN, plecarea în masă din țară, PRIVILEGIUL SUFERINȚEI și pilda minunată a tatălui ei, PREOTUL BORIS. “În epoca actuală, suntem nişte roboţi perfect adaptaţi, dar goliţi de suflet. CEL MAI ÎNGROZITOR LUCRU ESTE CĂ NU NE MAI PASĂ… Rămânem un ţinut deşert, bun de luat în stăpânire. Poate asta se şi urmăreşte”

MITROPOLITUL ANDREI, la sarbatoarea de la Nicula, despre PLANSUL MAICII DOMNULUI PENTRU TRAGEDIA DISOLUTIEI FAMILIEI CRESTINE SI SUFERINTELE COPIILOR TRAUMATIZATI: “Oamenii divorteaza usor pentru ca nu mai au credinta si viata de rugaciune… Ne doare sufletul ca tara se imputineaza din cauza plecarilor masive in strainatate”

ALTE PASTORALE VII DE ÎNVIERE, CARE ÎNDEAMNĂ LA CINSTIREA FAMILIEI și a UNITĂȚII NAȚIONALE (2018). ÎPS IRINEU POPA: “Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei”/ ÎPS SERAFIM: “Asupra poporului nostru apasă cea mai mare cruce din istoria lui, care-l amenință cu pieirea!”/ ÎPS IOAN: “Doamne, șterge lacrima de pe obrazul iubitei noastre surori Basarabia!”/ PS GURIE: “Unde nu e unitate, acolo e egoism, e păcat. Păcatul e dezbinare, despărțire adusă de mândrie”

PASTORALA UNITĂȚII DE NEAM PRIN ÎNTOARCEREA LA HRISTOS. Mitropolitul Moldovei, ÎPS TEOFAN, la Învierea Domnului: “Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existenţei dacă este absent Dumnezeu, dacă nu există stare de pocăinţă şi focul rugăciunii nu arde” (și VIDEO)

“Exact ca la razboi, cand toţi erau plecati, asa am ajuns si noi acum…”. Omilia Protos. Ioan despre RAZBOIUL CARE NE DECIMEAZA DEJA, camataria celor care conduc lumea si INTOARCEREA LA SIMPLITATE. MAMONA sau DUMNEZEU? “Timpul este bani” sau TIMPUL E SANSA DE POCAINTA? (audio + text)

ROMÂNIA DISPARE! “Depopularea ţării intră într-o fază şi mai avansată, mai dramatică”. “Arhitecții dezastrului și haosului” ne-au găsit si soluția: PRIMITI MIGRANTII CA SA AIBA CINE SA VA PLATEASCA PENSIILE!/ Zeci de mii de migranti africani se revarsa DILUVIAL spre ITALIA, in timp ce Merkel si Renzi fac jocuri de glezne declarative

“Pierim ca neam”. ROMÂNIA, PE LOCUL DOI MONDIAL LA EMIGRATIE, DUPA SIRIA. Se pregateste, deja, terenul pentru folosirea ”imigratiei” ca solutie pentru criza fortei de munca si imbatranirea populatiei/ CAZ DE AGRESIUNE SEXUALA IMPOTRIVA UNEI MINORE LA SUCEAVA. Autorul: un pakistanez imigrat…

ROMÂNIA FĂRĂ ROMÂNI: suntem a doua tara a lumii ca nivel de scadere a populatiei!/ PESTE 200 DE PRUNCI NENASCUTI UCISI IN FIECARE ZI IN 2014/ O alta TRAGEDIE sau CRIMA: Zeci de mii de copii români sunt abandonati in anii formarii lor de parintii lor plecati in strainatate: BANII NU INLOCUIESC PREZENTA! – (video) Scurtmetrajul “Calea Dunarii” de Sabin Dorohoi/ JOACA PE CALCULATOR NU E JOACA

DE LA MAREA UNIRE LA MAREA PLECARE. Peste 500 de mii de copii, elevi și studenți au EMIGRAT din România între 2007 și 2017. MIGRAȚIA SOCIO-ECONOMICA – un RISC la adresa siguranței naționale!

DEPOPULAREA ROMÂNIEI AVANSEAZA ACCELERAT. ”Defrisarea” demografica se manifesta prin imbatranirea populatiei, emigratia masiva si natalitatea tot mai mica/ TRAGEDIA COPIIILOR DIN FAMILIILE EMIGRANTILOR/

TRAGEDIA URIASA A COPIILOR PARASITI DE PARINTI – un flagel national prea putin constientizat, cu consecinte incalificabile

PĂRINTELE CIPRIAN GRĂDINARU – Cu dragoste, dor şi durere pentru poporul român: “Atât la nivel de popor, cât şi de persoană, NU MAI ȘTIM CINE SUNTEM”

Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati-va de superficialitate!

IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad”

ORBUL DIN IERIHON. Predici audio si video la Duminica a 31-a dupa Rusalii: “DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, MILUIEȘTE-MĂ!”. Ne lasam GASITI DE DUMNEZEU, fara sa ne predam MOLICIUNII si sa dam inapoi din calea spre Lumina? “Când ţi-ai întors faţa de la lumină, atunci întunericul te cuprinde”

 

***

PASTORALA DE PASTI (2019) a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei despre caile de a ne impartasi de COBORAREA LUI HRISTOS IN VIATA NOASTRA: “Cum putem oare iesi din acest IAD care ne cuprinde tot mai mult? Cum se poate depasi STAREA DE MOARTE infiltrata pana in cele mai adanci unghere ale vietii noastre?” (si VIDEO)

PRIN CRUCE NE-A VENIT INVIEREA, PRIN NECAZURI SI DURERE NE VINE ADEVARATA BUCURIE MANTUITOARE. Pastorala Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit SERAFIM la Sfintele Paști, 2019

“Iubite frate, tu să fii icoana învierii tale!”– PASTORALA ÎPS IOAN, Mitropolitul Banatului, la ÎNVIEREA DOMNULUI (2019): “Noi I-am dat piroane, El ne-a dat sângele iubirii Sale. Noi I-am dat moarte, El ne-a dat viață”. TAINA BOBULUI DE GRÂU CARE MOARE, TAINA IUBIRII CARE SE JERTFEȘTE

Pastorala de Paști (2019) a PS IGNATIE, Episcopul Hușilor despre CINA DE LA EMAUS, VEDEREA NEVĂZUTULUI și vremurile TOTALITARISMULUI PROGRESIST: “Totalitarismul actual este mai cumplit şi mai groaznic pe termen lung decât totalitarismele secolului al XX-lea… Uneori nici nu ne dăm seama cum NE DISTRUGE „GRAȚIOS” ȘI „TOLERANT”, ca şarpele care îşi calculează cu precizie muşcătura fatală”

PS SILUAN ȘPAN, Episcopul românilor din Italia – mesaj video și Pastorala de Învierea Domnului (2019) CU GÂNDUL ÎMPREUNA-PĂTIMITOR LA CEI AFLAȚI ÎN FELURITE SUFERINȚE și cu îndemnul apăsat la TREZVIE și la RĂSCUMPĂRAREA VREMII: “Să luăm, cu toții, aminte, că vine ceasul – și acum este – când NU SE MAI POATE TRĂI ȘI CU LUMEA ACEASTA, ȘI CU DUMNEZEU…. Că, iată, am ajuns să vedem împlinindu-se cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre zilele din urmă…”


Categorii

Cuvantul ierarhilor, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Pastorale, PS Iustin, România, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “STRIGĂTUL DISPERAT AL UNUI ARHIEREU CARE PLÂNGE DISPARIȚIA IMINENTĂ A NEAMULUI ROMÂNESC. România înlăcrimată își strigă fiii rătăcitori prin Pastorala dureroasă de Paști a Episcopului Maramureșului, PS IUSTIN: “Oare cum să ne rugăm și cât să stăm în genunchi în fața Mântuitorului Iisus Hristos ca SĂ ÎNVIEZE NEAMUL NOSTRU CARE SE STINGE PE ZI CE TRECE?!”

  1. “Cine să mai aducă lumina lui Hristos la mormintele celor plecați în veșnicie?”
    “Cercetați-vă inima și veți găsi acolo multă durere și dor după părinții dragi. Nu-i lăsați singuri în bătrânețea lor, nici în ultimele zile ale vieții lor.”

    Oare ce asteptari pot avea de la copii lor cei care nu-si iubesc parintii? Sa ne mai miram ca multi prefera sa aibe caini in loc de copii?

  2. tarziu, tarziu… nu stiu cum se face, dar, parca arhiereii si preotii nostri tot mereu sunt defazati… cand se hotarasc ei sa spuna ceva, e prea tarziu…

  3. @ m:

    In ordine duhovniceasca, niciodata nu e PREA tarziu, cat inca mai suntem vii. Dar si noi zicem ca e foarte tarziu, aproape al doisprezecelea ceas. Si ca ar trebui sa se strige mai des si mai tare. De catre mai multi.

  4. Pingback: IPS Andreicut la Nicula: „PLÂNGE MAICA DOMNULUI PENTRU CĂ AȘA DE MULȚI DINTRE ROMÂNII NOȘTRI AU EMIGRAT"... / In aceeasi zi, România este enumerata printre putinele state europene dispuse sa preia IMIGRANTII de pe o nava care are interzis in
  5. Pingback: ROMÂNIA, ULTIMUL BAL. “În loc să fim o ţară numai fraţi, simţim, în noua epocă barbară, c-am fost în viaţa noastră blestemaţi s-ajungem chiriaşi la noi în ţară”/ RUGĂCIUNE ÎNDURERATĂ PENTRU NEAMUL ROMÂNESC: “Sloboze
  6. Pingback: PARINTELE ILARION DAN la conferința de la Cluj (decembrie 2019) – AVERTISMENTE DUHOVNICEȘTI GRAVE DESPRE LUMEA ÎN CARE TRĂIM ȘI CĂDEREA POPORULUI NOSTRU: “Ce se prefigurează este un REGIM TOTALITAR TERIFIANT, care va nega tot ce ţine d
  7. Pingback: UN ARHIEREU CURAJOS depre un EROU DISCRET: Preasfințitul IUSTIN HODEA, Episcopul Maramureșului, îl omagiază pe fostul ministru DECEBAL TRAIAN REMEȘ la plecarea la Domnul, în calitate de BUN ROMÂN ȘI PATRIOT, fiind victimă a „SINDROMULUI UCIGAȘ
  8. Pingback: PS IUSTIN HODEA: “Ce s-a dorit din partea Bisericii lui Hristos? SA TACA. SA NU VADA. SA NU AUDA. SI SA NU VORBEASCA. Satana a dorit SA O INCHIDA INTRE ZIDURI, SA-I INCHIDA GURA, sa nu mai transmita mesajul lui Dumnezeu” (VIDEO, TEXT) | Cuvân
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate