CRUCEA NU E TALISMAN, NICI PODOABA! Ce inseamna, cum se poarta?/ In Memoriam PARINTELE SOFIAN: “Românul trebuie dezvăţat de MINCIUNA! Comunismul a vrut sa-L scoata pe Dumnezeu din constiinte. Acest Iisus izgonit trebuie ajutat sa Se intoarca inapoi…” (VIDEO)

14-09-2013 10 minute Sublinieri

Parintele Savatie despre DIAVOLUL ELITISM si CUM PUTEM SA NU NE DEOSEBIM DE CEI CARE NE VAND

crucea marturisirii

“Rugați-vă, ca să nu intre ura în inimile voastre, pentru că atunci nu veți mai vedea și nu vă veți deosebi cu nimic de cei care ne vînd. Păziți mintea ca să nu cadă în iscodiri deșarte și nu căutați tîlcuri acolo unde nu sînt, ca să nu vă facă diavolul proroci mincinoși”

***

  • Doxologia:

pr. Constantin Sturzu: Cu ce se poate asorta crucea

Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, fixat în calendar pe data de 14 septembrie, este încadrat de două duminici în care se citesc, în biserici, pericope evanghelice al căror subiect principal este Crucea. Dacă duminica trecută am meditat asupra tainei Crucii lui Hristos, înţelegând că Mântuitorul S-a răstignit pentru ca “oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”, duminica aceasta vom medita asupra crucii pe care fiecare dintre noi este dator a o purta dacă doreşte să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a răstignit şi a înviat pentru a ne smulge din moartea păcatului şi pentru a ne dărui viaţa veşnică. Acest mesaj evanghelic se adresează tuturor oamenilor, întrucât Mântuitorul, înainte de a îndemna pe fiecare să-şi ia crucea sa, rosteşte cuvintele:“oricine voieşte”. Indiferent de neamul din care face parte, de condiţia socială, de viaţa pe care a dus-o până la un anumit moment, oricine poate să urmeze lui Hristos, să-i devină ucenic şi să se înscrie, prin aceasta, pe drumul spre viaţa veşnică.

Deşi, ca Fiul al Dumnezeu, I S-a dat toată puterea “în cer şi pe pământ”, totuşi Hristos nu doreşte ca prin vreo constrângere oarecare să fie mântuit omul. Cuvintele“oricine voieşte să vină după Mine” înseamnă doar că este posibil ca toţi oameniisă urmeze lui Hristos, nu şi că este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple. Omul a avut, încă de la zidirea sa şi punerea în grădina Edenului, posibilitatea de a asculta sau nu de cuvântul lui Dumnezeu. Atunci i s-a dat poruncă“să nu mănânci” şi nu a ascultat, căzând în păcat. Acum, când este supus păcatului, omul este doar îndemnat“oricine voieşte”. Vedem aici dragostea dumnezeiască milostivindu-se de om şi arătându-i calea. Însă după cum nici pe Adam nu l-a împiedicat să mănânce din fructul oprit, nici pe noi Dumnezeu nu ne va obliga să alegem o cale care nu duce spre Împărăţie. Dumnezeu ne doreşte pe toţi alături de El, până la unul, dar alegerea noastră, voinţa noastră liberă, nici măcar de El (mai ales de El!) nu este încălcată. Pentru că poţi forţa pe cineva să facă multe lucruri, dar nu-l poţi forţa nicicum să te iubească. Iar Ziditorul nostru ştie cel mai bine aceasta.

Dacă dorim să urmăm, totuşi, lui Hristos, dacă alegem, de bunăvoie, să ne facem ucenicii Lui, iată paşii de parcurs: să ne lepădăm de sine, de noi înşine adică, să ne luăm crucea şi să-I urmăm Lui. Lepădarea de sine este condiţia absolut necesară pentru a dobândi statutul (nu doar numele) de creştin. Dacă mândria i-a pierdut pe îngerii pe care azi îi numim diavoli, smerenia sau lepădarea de sine ne deschide poarta cerului. În Patericul egiptean găsim un îndemn pe care cei ce se nevoiau în pustie îl adresau ucenicilor: “Ori în ce loc vei merge, nu te număra pre tine şi vei fi odihnindu-te…”. Acest îndemn, “nu te număra pre tine”, înseamnă să nu te iei în calcul, să nu te consideri pe tine ca fiind cineva, să nu te mai bagi în seamă nicicum, ba chiar să te consideri mai prejos de toţi ceilalţi pentru a gusta din odihna şi pacea pe care Hristos o dă sufletelor smerite. Lepădarea de sine înseamnă, în ultimă instanţă, a te goli de toate ale tale spre a pune pe Dumnezeu în centrul vieţii tale. Înseamnă a nu te mai încrede în gândurile tale, în stările tale sufleteşti, în simţurile tale, în nimic altceva decât în Dumnezeu. Aceasta este, în fapt, şi prima condiţie pentru a deveni, cu adevărat, ucenici ai lui Hristos.

Pe care cruce o alegi?

A doua condiţie este “să ne luăm crucea”. Sintagma aceasta a pătruns foarte mult în limbajul obişnuit. Cel mai adesea o folosim cu înţelesul de a ne purta cu stoicism greutăţile, necazurile, suferinţele pe care le întâmpinăm în lumea aceasta. Nu este greşit acest înţeles pe care îl acordăm în vorbirea curentă, dar nu este cel esenţial. Pentru că atunci când spunem că “trebuie să ne ducem crucea” şi nu-L avem ca model pe Hristos cel răstignit, pierdem din vedere tocmai ceea ce face din acest mod groaznic de a ucide pe cineva, folosit mai ales în vremea Imperiului roman, un simbol al mântuirii. Hristos Şi-a asumat crucea suferinţei şi a morţii în chinuri, dar nu a fost vorba aici de un supliciu îndurat cu mult curaj. Hristos a iubit crucea, Şi-a dorit şi S-a lăsat să fie înălţat pe cruce! Nu e vorba de masochism aici, evident, ci de o alegere conştientă pe care Domnul a făcut-o, deşi avea puterea de a nu se lăsa prins şi răstignit. Iubirea lui pentru oameni şi ascultarea lui desăvărşită de Dumnezeu Tatăl sunt motivaţiile gestului Său. A ales chiar să poarte rănile produse de cruce şi pe trupul înviat, deşi putea foarte bine să renunţe la stigmate, spre a ne arăta că nu se ruşinează cu pătimirile Sale, care devin parte din identitatea Sa. Domnul ştia că aceasta este singura cale prin care poate redeschide omului raiul, iar dragostea Sa pentru oameni s-a răsfrânt şi asupra acestui mijloc prin care a venit o moarte ce avea să învingă moartea, prin care noi aveam să fim scoşi de sub stăpânirea puterilor iadului. Nu întâmplător, diavolul se teme de cruce: pe el nu-l piroane rastignirea Mantuitoruluiimpresionează, desigur, geometria celor două braţe, perpendiculare una pe cealaltă, ci frica sa vine din aceea că îi aminteşte diavolului de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. În plus, Crucea îi mai aduce aminte şi de smerenia lui Iisus Hristos, de iubirea Sa jertfelnică, adică exact cele pe care demonul nu le suportă deloc.

Faptul că tocmai Crucea a ajuns să fie un simbol al creştinismului, chip al mântuirii omului, nu este chiar o întâmplare. Însuşi trupul nostru are forma crucii atunci când ridicăm braţele pentru a îmbrăţişa lumea, adică viaţa aceasta pământească, viaţă care pentru noi, ca urmaşi ai lui Adam, nu este scutită de suferinţă. Iar soluţia pe care creştinismul o aduce la această problemă capitală nu este aceea de a scăpa de suferinţă. Mântuitorul nu a promis, celor care-l ascultau, fericire şi plăceri nenumărate pe acest pământ. “În lume, necazuri veţi avea”, ne avertizează Fiul lui Dumnezeu, şi adaugă: “dar îndrăzniţi; Eu am biruit lumea”. Aşadar suferinţele nu ne împiedică a urma lui Hristos, ci ne întăresc în gândul că doar întru El şi cu El putem fi şi noi biruitori asupra lor. Avem în faţă două căi, două cruci: a tâlharului de-a dreapta, care s-a pocăit, sau a tâlharului de-a stânga, care a hulit. Viaţa noastră stă sub semnul alegerii uneia dintre cele două opţiuni posibile.

Prima este cea a purtării crucii suferinţelor întru Hristos, avându-L mereu ca model pe Mântuitorul, învăţând de la Acesta dragostea şi smerenia, transformând astfel orice durere într-o nouă bucurie. Cealaltă cale este tot una presărată de suferinţe, dar fără Hristos. Pentru că oricât de bogat, deştept, frumos ar fi cineva, nu poate evita suferinţa. Suferinţele vin oricum, însă noi avem şansa de a nu trăi oricum cu ele. Iar creştinismul nu este una dintre religiile care, prin diferite tehnici, promite să te izbăvească de suferinţă. El te învaţă cum să ajungi la bucurie asumându-ţi suferinţa. Creştinul cunoaşte că există un rost al suferinţei şi, nu în ultimul rând, are speranţa că există şi un sfârşit definitiv al acestor suferinţe vremelnice. “Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”, ne spune Mântuitorul.

Dacă ne vom concentra, aşadar, asupra modului în care putem să evităm suferinţele, să ne cruţăm de orice gest jertfelnic, de fapt ne vom pierde pe noi înşine. Singura cale mântuitoare este calea Crucii. Crucea, acest simbol al vieţii şi mântuirii noastre, este pus de creştini la loc de cinste în casă, purtat la piept, dar nu precum fac cei care o consideră o bijuterie asortată cu o anumită îmbrăcăminte sau ca pe un talisman purtător de noroc. Crucea nu se poate “asorta” decât cu o dragoste jertfelnică.

Arhim. Mihail Daniliuc: De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci?

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci ne prilejuiește abordarea unei probleme des întâlnite. Cuvântului „Cruce” îi acordăm, de obicei, multiple semnificații. Aș vrea să mă refer aici la simbolul cel mai profund al vieții noastre creștinești. Linia verticală, pe care se fixează cea orizontală, unește cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu umanitatea, iar, prin ea, cu întreaga făptură văzută. Pe baza aceluiași algoritm, am putea spune că linia orizontală unește om cu om și neam cu neam. Atunci când ne însemnăm chipul cu semnul de viață dătător, prin linia verticală unim mintea cu inima, arătând astfel că, în efemera existență umană, rațiunea fără inimă duce la mândrie, autosuficiență, iar inima fără rațiune, la trăiri emoționale, sentimentaliste, depărtându-l pe om de adevăratele valori și de scopul ultim al vieţii: dobândirea mântuirii. Linia orizontală a semnului purtător de biruință unește umăr cu umăr. În genere, umărul, partea corpului omenesc corespunzând articulației dintre brațe și trunchi, este asociat cu puterea. De aici zicala: „a pune umărul la greu”. Unind umerii cu orizontala Crucii, devenim mai puternici, căci, aşa cum ne spune dumnezeiescul Pavel, Sfânta Cruce reprezintă puterea lui Dumnezeu.

De aceea, bunii creștini din bătrâne veleaturi nu doar că s-au însemnat cu semnul biruinței și al iubirii mai tari decât moartea a lui Hristos, ci au început să poarte la gât o cruce, fie din lemn, fie din anumite metale, considerând că odată cu acesta Hristos îi însoțește. Și astăzi se păstrează obiceiul căci mulți semeni au preluat tradiția. Se pune întrebarea: este bine să purtăm o cruce la gât? Chestiunea devine și mai pertinentă dacă ne gândim că pretutindeni vedem cruci agățate: în mașini, pe birouri sau în locuri străine de viața și trăirea autentic ortodoxă. Pentru o bună înțelegere a lucrurilor, aș vrea să fac referire la rânduiala Călugăriei, când proaspătul monah primește în cadrul slujbei o cruce din lemn, de mici dimensiuni, pe care o sărută și i se așează pe grumaz. Așadar, în rânduiala tunderii în monahism se prevede în mod explicit purtarea crucii de către călugăr. După ce s-a îmbrăcat cu acea cămașă albă, numită haina veseliei, i se aşază pe piept crucea, semn al renunţării şi totodată al dorinţei sale de a se face părtaş pătimirilor Domnului, dar și Învierii Lui, arătând că adevărata credinţă în înviere dă sens suferinţei, o umple de speranţă şi de dorinţa de a trăi, iar dacă se răstigneşte cineva astfel, se răstigneşte spiritual în vederea învierii. „Armă împotriva diavolului crucea Ta ai dat-o nouă” cântăm în slujba Sfântului Maslu şi de aceea călugărul ia pe pieptul său Sfânta Cruce, ea fiind „tare apărătoare a celor ce bine călătoresc” spre Cer , dar şi Semnul Fiului Omului (Matei 24,30). Călugărul poartă cruce, căci dorește a se jertfi pe sine, mărturisind jertfa lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel zice în acest sens: „port în trupul meu semnele Domnului Iisus” (Galateni 6,17). Crucea dă slobozire de patimi şi tot ea ne aminteşte de Patimile Mântuitorului, prin care s-a arătat iubirea mai tare decât moartea.

Tot așa ar trebui să gândească și creștinii, când își pun pe grumaz semnul Crucii confecționat din lemn, aur, argint sau alte materiale. Doar că, din păcate, pentru mulți, semnul de viață dătător a devenit un simplu accesoriu oferit cu „generozitate” de mai toate centrele comerciale, întâlnit chiar la cei aflaţi în bejenie față de viața autentic ortodoxă.

crucifixAșadar, crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar dacă e confecționată din metale prețioase, nu e nici măcar un obiect decorativ, ci trebuie să fie semnul credinței noastre, să se transforme într-un prilej de mărturisire autentică a lui Hristos. Crucea nu reprezintă un talisman. Nu semnul în sine constituie o armă împotriva diavolului, ci credința noastră că Hristos, prin jertfa Sa, a dat putere crucii, transformând-o într-un semn de biruință prin învierea Lui din morți. De aceea noi ortodocșii nu despărțim Crucea de Înviere, ci stăruim pe sudura interioară dintre taina Crucii şi taina Învierii Mântuitorului Hristos. Aceasta pentru că rodul Crucii este Învierea şi în jertfa Crucii se închide deja bucuria Învierii, nedespărţită de amintirea jertfei Crucii. De aceea cântăm în ziua proslăvirii lemnului sfânt:  „Crucii Tale ne închinăm Hristoase și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim.”

Practic, atunci când dorim să purtăm o cruce la gât sau să o așezăm la birou, în casă, ori chiar în mașină, trebuie să ne adresăm preotului pentru a o sfinți. Numai prin sfințire vom simți că într-adevăr Crucea ne va fi călăuzitoare, izbăvitoare de cele rele. Redăm un fragment din rugăciunea de sfințire a semnului crucii tocmai pentru a întări cele spuse anterior: „Doamne, Dumnezeul slavei, … trimite harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii și-l binecuvintează, îl sfințește și-i dă lui ca să fie semn înfricoșător și tare asupra tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, spre izgonirea și înfrângerea tuturor curselor și ispitelor și asupririlor diavolești. Iar poporului Tău să fie acoperământ puternic, credinței întărire, nădejdii sprijinire, la războaie biruință și sporire în toate faptele cele bune”.

În ziua în care patriarhul Kiril a fost ales ca prim ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, eu mă aflam în România, cred că tocmai lansasem o carte. În acea zi am vizitat o mănăstire istorică și acolo, din pură întîmplare, m-am întîlnit cu un părinte, care m-a invitat cu el la masă. Ce am vorbit noi vreme de trei ore, doar în parte poate fi spus în auzul prostimii, căci anume despre prostime a fost vorba, frații mei.

Părintele acela e un om de mare influență în cercurile politice și diplomatice și face asta demult. Este, fără îndoială, cel mai inteligent și mai cult preot din cîți mi-a fost dat să discut cu ei. Inteligența lui e de așa natură încît îți încordează mintea și însăși această încordare sparge ca un ciocan gîndurile în mii de fărîme și apoi, rostogolindu-se, le adună la loc, pentru a nu da voie niciunui gînd să rămînă întreg. Toate gîndurile din mintea acestui om purtau semnele a mii de disecții, ca după o operație plastică încă netămăduită.

O să vă spun îndată care e legătură dintre întîlnirea mea cu acest preot și alegerea patriarhului Kiril la Moscova. Mai întîi vreau să vă spun că, îndată ce am coborît la masă, unde am băut ceai și am mîncat de post, m-am simțit ca Alice în țara minunilor. Mai întîi pentru că, așa cum am spus, întîlnirea era pur întîmplătoare, dar pe masă erau două cărți de-ale mele. Înainte de a ne ruga, părintele a deschis prima dintre cărți și, dînd cîteva pagini, care fiecare avea sublinierile ei, m-a întrebat: “Să-mi zici, părinte, de ce ai ținut să scrii aici “Freud, medicul evreu”? Și, deschizînd a doua carte, iarăși, mi-a pus o întrebare similară. “Eram tînăr, părinte, nu mi-am pus problema”, am răspuns eu. “Să mîncăm, dar”. “Da”.

În ziua aceea am auzit trei fraze pe care n-o să le uit niciodată. Prima: “Vă dați seama ce a zis Băsescu? A zis că România e o țară ortodoxă! Vă dați seama ce tîmpenie? Ce o să zică despre noi Europa?” A doua, cînd m-a întrebat cine a ieșit patriarh la Moscova și eu am zis: Kiril. Atunci preotul roman a sărit pe scaun și, strîngînd victorios pumnii, a zis: “Gata! A ieșit al nostru! Ce se va bucura Preafericitul Daniel!” Și a treia frază, în directă legătură cu celelalte două, cînd părintele a zis: “E timpul să terminăm cu parastasele și maslurile. Vreau puțini, da buni!”

Părintele a insistat atunci să mergem în aceeași zi la patriarhul Daniel cu care a fost coleg și de care îl leagă o prietenie de peste patruzeci de ani. Eu nu eram pregătit pentru o întîlnire atît de înaltă. Eram obosit și nu eram nici pieptănat.

Povestesc această întîmplare, fără a spune mai multe și fără a da nume, pentru a liniști inimile celor care, neînțelegînd în ce direcție se îndreaptă căpeteniile noastre, se mîhnesc.

Nu vă mîhniți, acestea toate trebuie să fie. Rugați-vă, ca să nu intre ura în inimile voastre, pentru că atunci nu veți mai vedea și nu vă veți deosebi cu nimic de cei care ne vînd. Păziți mintea ca să nu cadă în iscodiri deșarte și nu căutați tîlcuri acolo unde nu sînt, ca să nu vă facă diavolul proroci mincinoși. Căci de acum știți cum îl cheamă pe diavolul cel mare care vine peste noi: Elitism!

Dar voi să nu faceți deosebire între oameni, nici la mîncăruri, nici unde vi se așterne să dormiți, cum și Apostolul Iacov a zis:

“Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: tu stai acolo, în picioare, sau: șezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene? (Iacov 2,2-4). Să luați totul cu mulțumire, ca din mîna lui Hristos, care a făcut totul pentru noi și de nimic nu s-a îngrețoșat, nici măcar de multele și murdarele noastre păcate.

Tot ce se face fără bucurie, nu este de la Dumnezeu.

***

IN MEMORIAM PARINTELE SOFIAN:

Parintele Sofian – Un om pentru eternitate, Universul credintei, TVR, Televiziunea Romana

Inmormantarea Parintelui Sofian. Biografia. Cuvant video al Parintelui Sofian despre pictura bisericeasca

realizator Lucian Ciucu

***

Părintele Sofian, chip al blândeţii

Universul credintei, 16 septembrie 2012

***

Inedit: secventa video cu Parintele Sofian, intervievat de Silviu Despa despre comunism si minciuna:

Comunismul a incercat prin toate mijloacele pe care le-a avut la indemana sa scoata pe Dumnezeu din constiinta lumii romanesti – si batrani, si tineri. Si cred ca asta ar trebui acum: ca Dumnezeu, Cel izgonit din sufletele romanilor nostri, sa fie readus in acest locas sufletesc, in intimitatea si in caminul, si in familia, si in societatea romaneasca. Acest Iisus izgonit trebuie ajutat sa Se intoarca inapoi in tara aceasta crestina 2000 de ani… Pentru asta trebuie dezvatat de minciuna. Minciuna a fost la mare inaltime in aceasta perioada comunista…” 

sofian-boghiu-mormant-caldarusani-2008-1

Legaturi:


Categorii

"Reforma" in biserica/ aggiornamento, Arhimandritul Mihail Daniliuc, Pagini Ortodoxe, Parintele Constantin Sturzu, Parintele Savatie, Parintele Sofian, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “CRUCEA NU E TALISMAN, NICI PODOABA! Ce inseamna, cum se poarta?/ In Memoriam PARINTELE SOFIAN: “Românul trebuie dezvăţat de MINCIUNA! Comunismul a vrut sa-L scoata pe Dumnezeu din constiinte. Acest Iisus izgonit trebuie ajutat sa Se intoarca inapoi…” (VIDEO)

  1. Multumim pentru articolul Parintelui Savatie. UN cuvant de intarire in credinta.

  2. Am o nedumerire: eu stiam ca doar icoanele trebuie sfintite, nu si crucea, fiindca aceasta a fost sfintita de sangele Mantuitorului. Asta stiu de la preot. Acum citesc ca se face o slujba pentru sfitirea crucii. Sunt in ceata.. Ma puteti lamuri ?

  3. Astept cu nerabdare co-memorarea sau re-memorarea sau cum vreti a “delicatetii” Parintelui Adrian Fageteanu al Rugului aprins, al inchisorilor comuniste si al Antimului ce va avea loc in data de 28 septembrie, plecarea dintre noi.
    Astept cu mare interes.

  4. @Vranceanu
    Exista o slujba in Molitfelnic pentru sfintirea crucii sau troitei, de unde este preluat fragmentul de rugaciune. Si eu stiam ca nu se sfintesc crucile. Din randuiala slujbei reiese ca e vorba de cruce mare, la care sa te inchini pana la pamant. Se pune o masa in biserica, dar nu specifica sa fie pusa crucea pe masa, deci e mai mare. Dupa cum se mentioneaza si in textul rugaciunii, este spre acoperirea si ocrotirea poporului, chiar si spre biruinta in razboaie, ca un fel de prapur.
    Eu nu cunosc explicatia, dar am prins traditia ca crucile mici nu se sfintesc, ci doar cele mari si troitele. Desi nici slujba pentru sfintirea icoanelor nu este tocmai veche si veridica. Chipul este sfant, demn de inchinare, nu se consacra prin vreo slujba oarecare, ci se primeste ca fiind autentic si spre cinsitrea lui Dumnezeu.

  5. @ un ieromonah 1 – Multumesc pentru raspuns !

  6. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  7. Pingback: Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) -
  8. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi despre ORGOLIUL LUCIFERIC AL SOCIETATII DE CONSUM si despre PSIHOLOGIA DE PROPAGANDA A EMOTIILOR NEGATIVE: “Singura logica este castrarea discernamantului si cultivarea unei EXALTARI ISTERICE care impinge o generatie intre
  9. Pingback: PARINTELE SOFIAN BOGHIU – EFIGIA SMERENIEI, MIREASMA SFINTENIEI, patimitorul si rugatorul linistit si neclintit, laudat pana si de prigonitorii sai: “El tot timpul era înveşmântat în discreţie, nu i-au plăcut gălăgia, zgomotele, reflec
  10. Pingback: ARHIMANDRITUL SOFIAN de la Mănăstirea Antim († 14 septembrie 2002), PARINTELE ECHILIBRULUI, MUNTELE DE BLANDETE IMBRACAT IN LUMINA: “Trecem printr-un moment foarte dificil din multe puncte de vedere și avem nevoie de un anumit echilibru, FĂRĂ
  11. Pingback: DOR DE PARINTELE SOFIAN… Marturii si evocari de ucenici si cunoscuti (si VIDEO): “N-am văzut pe nimeni aşa de luminos ca el…” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: SFÂNTUL părinte SOFIAN de la Antim, puterea TĂCERII și a RĂBDĂRII până la sfârșit și MINUNILE DE LA ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PĂRINTELE SOFIAN – puterea vie a Duhului lui Hristos. MĂRTURIA protos. Teofan Popescu | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: "Întâlnirea cu Duhovnicul - PĂRINTELE SOFIAN BOGHIU" (Video - Iași, noiembrie 2018) - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare