De ce sunt enervate AGENTIILE DE PROPAGANDA NEOLIBERALE de portalul Doxologia? Romania Libera ataca site-ul Mitropoliei Iasilor din cauza ”RAZBOIULUI CU OCCIDENTUL”

5-11-2013 7 minute Sublinieri

doxologia

Prea coincid toate în ultima vreme: Occidentul anatemizat de Halloween, americanii ostracizaţi la Pungeşti de preoţi care conduc procesiuni săteşti de Ev Mediu, în fine, preoţi înfipţi în fruntea plutonului care ne îndeamnă să nu le mai cedăm străinilor nici o palmă de pământ, nici un pic de aur, nici o firmă falimentată de statul român.

Există în cadrul Bisericii Ortodoxe Române slujitori ai Domnului şi instituţii ale căror atitudini sunt mult – dar mult – mai de speriat decât costumaţiile macabre în care oamenii se dau în stambă de Halloween.

Organizaţi după toate regulile unei reţele, au la dispoziţie canale directe de comunicare cu oamenii (biserici, propria presă scrisă, platformele lor în mediul online), dispun de logistică şi ştiu cum să profite de două vulnerabilităţi majore ale României: un sistem naţional de învăţământ la pământ, respectiv o evoluţie caricaturală a satului, în condiţiile în care rurarul deţine în continuare o pondere semnificativă.

În partea de nord-est, aceste denivelări ale societăţii româneşti sunt chiar mai pronunţate decât în restul ţării. Ar putea fi una dintre explicaţiile pentru care Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, de pildă, este astăzi instituţia care contestă cel mai vehement şi, important de reţinut, la vedere, “occidentalizarea” României.

Satana care a înghiţit Vestul ne pângăreşte acum şi pământul strămoşesc apărat de Ştefan cel Mare şi Sfânt cu sânge de martir, spun, în esenţă, ideologii cuibăriţi în Mitropolia Moldovei.

Prin urmare, enoriaşilor le revine datoria frăţească să scape ţara de draci.

Goarna cu care satele Moldovei sunt mânate în luptă a răsunat săptămânile trecute la Pungeşti, unde preoţii din Mitropolia condusă de ÎPS Teofan au detonat eficient câteva bombe sociale de pe cuprinsul judeţului Vaslui.

Instalarea, acum aproape o săptămână, a troiţei anti-Chevron, în zona în care compania americană a primit verde pentru a căuta gaze de şist, trădează cât preţ mai pun şefii Mitropoliei Moldovei pe capacitatea enorişailor de a  discerne între absurd şi firesc, între mit şi realitate.“Pe timp de pace, inamicii, rău-voitorii vor să sugă sângele nostru, viaţa noastră, să ingurgiteze hrana noastră. Sug trupul ţării, vor să sugă trupul ţării, să sugă sângele nostru sfânt. Oare nu mai au ce mânca pe acolo?”, le spunea preotul de serviciu sătenilor strânşi la troiţa cu pricina, adusă de la mănăstirea Petru Vodă.

O mostră de discurs în care paleoliticul orbeşte ochii minţii, ca un far.

Am putea fi tentaţi să credem că răbufnirile preoţeşti de acest tip (şi au fost multe în cazul Pungeşti) sunt izolate, nicidecum parte a unui fenomen; am putea fi tentaţi să credem că, fiind vorba de gaze de şist şi, în ultima vreme, de o întreagă isterie pe marginea exploatării resurselor în care se lasă antrenaţi inclusiv “tinerii sofisticaţi” din Piaţa Universităţii, respingerea Vestului de către Mitropolia Moldovei ar fi un detaliu benign, de context.

Greşit! Crucificarea valorilor occidentale nu se limitează la povestea gazelor de şist.

În week-end-ul care s-a scurs, site-ul www.doxologia.ro a găzduit o serie de puncte de vedere care otrăvesc fântânile Europei apusene şi incendiază miriştile Americii mercantile. Atenţie, nu pe gazele de şist!

Potrivit propriei descrieri, doxologia.ro este “un proiect al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei – Arhiepiscopia Iaşilor, dezvoltat şi administrat de Doxologia Media, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei”.

Aşa, ca de Halloween, sub înaltul patronaj al Mitropoliei câţiva oameni ai Bisericii lansează o serie de atacuri care păstrează următoarea cadenţă: încep prin a glorifica, în mod grotesc, istoria naţională, continuă prin a acuza Occidentul de tot răul din lume şi, practic, sfârşesc prin a visa la ieşirea României de pe traiectoria euro-atlantică.

De exemplu, preotul Eugen Tănăsescu ridică piatra împotriva UNICEF pentru că reprezentanţii acestei organizaţii şi-au făcut un obicei din a colecta fonduri nu doar în sărbătorile legale, ci şi de Halloween.

Şi nu e doar atât, dar mai întâi citatul: “Deh, cică nu dă bine să te opui schimburilor interculturale, în vremurile astea de integrare euro-atlantică. Se supără <<Înalta Poartă>> şi pari anacronic. Dar oare de ce n-ar folosi UNICEF Paştele sau Crăciunul pentru astfel de acţiuni?! Dacă Europei nu prea îi mai place de creştinism, la fel trebuie să se întâmple cu ONU şi UNICEF?”

După cum bine vedeţi, distinsul purtător de sutană ar feri românaşul pur, cuibărit de mii de ani în fiecare dintre noi, de “schimburile interculturale” care ne murdăresc necontenit fiinţa virginală.

Pentru că are în vedere rezultate pe termen lung, domnul cu pricina ar scoate România şi de sub tutela “Înaltei Porţi”, trimiţând astfel ghiuleaua în zidurile Bruxelles-ulului şi plasând maşini-capcană pe bulevardele Washington-ului.

Dar să citez mai departe, din acelaşi autor: “(…) Occidentul a transformat un important eveniment creştin, prin plăcerile şi interesele mercantile ale contemporaneităţii, într-un carnaval grotesc al distracţiei şi al transformării sfinţilor şi creştinilor adormiţi în vârcolaci, vampiri şi alte arătări de groază. Sigur, e dreptul lui să o facă. Dar să nu ne mire atunci orbecăirea spirituală după Lumina cea cerească sau învârtirea în cerc în căutarea soluţiilor la problemele lumii contemporane. Căci, vorba aceea: cine seamănă vânt, culege furtună”.

Continuă, în aceeaşi notă, şi Vlad Botez, care în afară de doxologia.ro mai are preocupări jurnalistice şi de comentator pe Ziarul Lumina: “(…) În general, occidentalii, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să se asigure că n-au nevoie de Dumnezeu în viaţa lor. Un singur lucru însă le scapă. Sunt neputincioşi în faţa bolii şi în faţa morţii. Pe acestea nu le pot stăpâni, nu le pot domina (…)”.

În plus faţă de ghilimelele pe care le-am ales eu, autorul continuă să-i certe pe occidentali întrucât au introdus discreţia în ritualul de înmormântare şi au exilat azilul de bătrâni, trimiţându-l din centrul oraşului la periferie.

Probabil că autorului îi place cum se îmbină slovele pe care le-a scris, dar este de remarcat că o argumentaţie cu atâtea omisiuni s-a mai rostit numai la troiţa anti-Chevron din judeţul Vaslui.

În fine, voi da cuvântul unei tinere indignate care intră în bocănceii unui copil din zilele noastre pentru a călca cu ei “puterile străine”.

Iată un scurt, dar elocvant, pasaj semnat de Irina Nastasiu, pe doxologia.ro: “(…) Menirea dumneavoastră(a inspectorilor şcolari – n.r.) este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine (…)”.

Texte precum cele de mai sus abundăşi se înmulţesc pe zi ce trece. Ideile au trecut demult graniţa polemicilor şi dezbaterilor pe dogmă sau alte lucruri sfinte, fapt pentru care Biserica Ortodoxă Română, oricât de fecioară s-ar da prin târg, e obligată să vină cu precizări. Să se delimiteze sau să descurajeze şi să o facă pe faţă, la vedere, pentru ca toată lumea săştie în ce barcă vâsleşte această instituţie.

Recent, BOR a comunicat că nu are un punct de vedere definitiv pe tema exploatării gazelor de şist şi că se delimitează de preoţii care au făcut scandal la Pungeşti. A făcut-o însă, abia după ce BOR a fost acuzată într-un articol de presă că ar fi avut unele interese financiare în povestea de la Vaslui. Era, deci, un drept la replică.

Chiar şi aşa, unii preoţi din Moldova, cu girul Mitropoliei, îşi continuă procesiunile de Ev Mediu şi, crezându-se Ştefan cel Mare, se pun în fruntea sătenilor. Imaginile care rezultă arată cât de mult a eşuat învăţământul românesc şi cât de uşor este, chiar şi în 2013, să manipulezi sute şi mii de oameni cu fraze de la 1500.

În al doilea rând, evenimente precum cele de la Pungeşti şi aberaţii precum cele găzduite pe doxologia.ro, având ca pretext Halloween, ilustrează disensiunile majore din interiorul BOR, atitudinea Partiarhiei, pe de o parte, şi a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pe de alta lăsând impresia că fanaticii pot câştiga teren.

Dacă aş face aici pe Toma necredinciosul şi mai ales văzând tenta geopolitică pe care o au ieşirile publice ale unor feţe bisericeşti, mi-aş putea imagina uşor următoarea scenă: PF Danielşi ÎPS Teofan sunt chemaţi la ordin, cu o cursă Aeroflot; la desdtinaţie, Patriarhul Kiril îi cere primului să tacă, iar celuilalt să facă.

Închei cu o frază memorabilă, rostită de preotul care a sfinţit troiţa anti-Chevron în judeţul Vaslui: “Noi, din moşi-strămoşi, am învăţat să fim oameni simpli, să trăim în simplitatea noastră”.

Decât aşa să ne ajute Dumnezeu, mai bine fără.

P.S.: Nu sunt un fan al sărbătorilor de genul Halloween, Sf. Valentin sau altele, părându-mi banale, perfect inutile, ş.a.m.d. Dar să defilezi cu toţi voievozii pentru a te apăra de sărbătorile “de import” înseamnă să îţi asiguri singur un loc la periferia istoriei.

Nota noastra:

Evident, nu pentru Haloween s-au enervat propagandistii Rl/Hotnews si care or mai fi, ci pentru implicarea unor voci din Biserica in chestiunea gazelor de sist si, mai ales, pentru IMPACTUL pe care il are discursul lor. 

Editorialele ca cel de mai sus nu au nicio noima, nu respecta nici macar elementarele norme ale scrierilor polemice, in care, totusi, punctul de vedere al proepinentului este reflectat ca atare, chiar daca demolat. Nu, aici reactia este una tipic propagandistica, stilul infierarii, a punerii la stalp, a executiei mediatice. 

Mihu, de pilda, a preluat tema Bisericii anti-occident pentru a infiera faptul ca pe doxologia.ro se exprima puncte de vedere. Da, stimati cititori, un “gurnalist” e revoltat ca exista unii care isi dau cu parerea in mod critic fata de “Occident” (adica indraznesc sa aiba opinii despre Halloween) si ca exista preoti care se implica in rezistenta locala de la Pungesti. Nu mai conteaza CE anume spun respectivii, de fapt, ajunge ca s-au pronuntat ALTFEL decat e agenda RL. 

Ce deranjeaza, insa, si mai tare, este faptul ca respectivele opinii “antioccidentale” au loc pe un portal oficial al BOR, pe doxologia.ro. Aici e cuiul lui Pepelea. O Biserica cu voce, asta deranjeaza, scoate din minti. 

Sa explicam:

Doxologia.ro e un site care a inceput sa creasca tot mai mult. Are opinii diverse, multe din ele spontane, deci sincere (nu sunt scrise la comanda si nici pe baza de agenda redactionala) si o multime de postari. Este un online foarte dinamic si, deja, foarte prezent si pe retelele sociale. Are numeroase teme care devin virale. Departe de prostia cu “medievalismul”, mentionata de RL, doxologia.ro arata ca Biserica ar fi capabila, la o adica, sa fie foarte prezenta in noile tendinte si sa contribuie, astfel, la formarea unor curente, a unor atitudini. Este un site oficial insa, tocmai pentru ca are o diversitate de opinii si teme abordate, nu arata deloc a oficios, cum e cazul cu multe alte portale ale BOR.

In schimb, RL stie toata lumea ce este. Un organ de presa “de partid”. Adica un organ propagandistic. Functioneaza pe bazele rigide ale comandamentelor “strategice”, fie din zona politica la care sunt racordati, fie din zona corporatiilor. Cei care isi permit opinii libere sunt foarte putini – si nu se regasesc printre redactorii RL. Acest aspect rigid, obosit, rasuflat, natura propagandistica a RL o face sa fie inscrisa pe o traiectorie descendenta, de fapt, sa piarda “trendul”, sa nu mai reuseasca sa capteze sau sa genereze curente/teme, de pilda pe retelele sociale.

Dincolo de Halloween si de alte teme, asta deranjeaza, de fapt, cel mai mult. Voci ortodoxe, independente, dinamice, cu impact pe internet si nu numai. Existenta unui model structurat, organizat, de comunitate online ortodoxa care e vizibil mai “performanta”, mai vie (mai ce trebuie sa fie o astfel de comunitate online, indiferent de criteriul de apartenenta) decat modelele de tip RL. Prin comparatie, voci redundante, propaganda facuta cu satarul, minciuna de la obraz, lobby pe fata al unor interese corporatise. Pe doxologia vezi deseori opinii pe teme care preocupa si care sunt in raspar cu mainstreamul. Pe RL se repeta aceeasi mantra buna pentru secta lor care e din ce in ce mai mica – pana si cei din zona “occidentala” se scarbesc de unele lucruri, daca sunt mai “ecologisti” sau pur si simplu nu mai suporta fanatismul neoliberal.

Nota bene: nu ne pronuntam asupra profunzimii duhovnicesti a misiunii ortodoxe facute prin online si retele sociale. Ne referim strict la manifestari din zona editoriala si online. 

Da, asta deranjeaza, de fapt. Eventualitatea ca zona ortodoxa sa fie activa, dinamica, prezenta, cu impact. Basmele cu “Evul Mediu” sunt doar …basme. Stiu foarte bine si alde Mihu, si alde Pantazi, si alde Tapalaga sau alti aparatori de serviciu ai “Occidentului” ca dusmanul pe care ei il combat nu este nici obscurantismul, nici Rusia, ci …alternativa. O alternativa ortodoxa, in cazul doxologia. Oamenilor trebuie sa li se inculce doar un unic adevar, un unic tel, un unic drum. Acela este drumul “valorilor europene” si al “capitalismului”. Tradus: drumul aneantizarii gandirii proprii si a vietii sociale si economice locale.

Apropo de Occident. Occidentul se poate apara singur si in mod sigur-sigur nu se rezuma la ideile mici si fixe ale propagandei de tip RL. E indeajuns de vast ca sa gasesti compatibilitati sau punti de legatura. Nu cultura occidentala, nu un Blaise Pascal, nu un Montaigne sau un Kirkegaard, sau, in fine, nu literatura franceza sau filosofia germana ne scot din rabdari pe noi. Ci globalizarea neoliberala, care e un proces care afecteaza insusi Occidentul, eurocratia cinica, corporatismul fara scrupule. 

Halloweenul, de altfel, nu vine de la clasicii culturii occidentale, e un produs al industriei de sarbatori pre-fabricate a grobalizarii, cum zicea Ritzer (american, nu rus).

Tot acest cor de orăcăieli care pretinde ca moare de grija valorilor occidentale suna foarte fals. La mijloc sunt doar niste bieti angajati pe o mana de arginti ca sa reprezinte interesele cutarei corporatii si ale cutarui satrap local cu apucaturi de tip ”lukashenko” (altfel, nu-i asa, foarte european, occidental).


Categorii

1. DIVERSE, Gazele de sist, Opinii, analize, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “De ce sunt enervate AGENTIILE DE PROPAGANDA NEOLIBERALE de portalul Doxologia? Romania Libera ataca site-ul Mitropoliei Iasilor din cauza ”RAZBOIULUI CU OCCIDENTUL”

  1. Dincolo de Halloween si de alte teme, asta deranjeaza, de fapt, cel mai mult. Voci ortodoxe, independente, dinamice, cu impact pe internet si nu numai. Existenta unui model structurat, organizat, de comunitate online ortodoxa care e vizibil mai “performanta”, mai vie (mai ce trebuie sa fie o astfel de comunitate online, indiferet de criteriul de apartenenta) decat modelele de tip RL.

    Acesta este pasajul care explică toată efervescența europeniștilor deranjați de revirimentul spațiului intelectual ortodox care își asumă expres această trăsătură definitorie ortodoxă. Nu contează, pentru moment, calitatea formală a alternativelor pe care platformele ortodoxe le opun celor “mainstream” cât contează faptul că avem de-a face cu o comunitate vie, capabilă să crească şi să îşi apropie cititorii. Vrând nevrând, România majoritară este ortodoxă şi mult mai deschisă la astfel de modele comunitare (inclusiv în online) decât faţă de platforme elitist-intelectualiste de factură occidentală.

    Pe fond, în rândul publicului oficiile de propagandă gen RL şi alţii au fost individualizate ca atare şi, deşi beneficiază încă de notorietate, trendul este evident unul descendent. “europeniştii” de ocazie d ela noi riscă să devină irelevanţi şi să-şi ducă mesajul în desuetudine. Propaganda funcţionează optim în cazul publicului captiv, forţat să se identifice cu un set d evalori promovate în mod artificial. Este esenţial pentru aceştia să fie linişte din partea valorilor tradiţionale, să nu se prezinte o alternativă şi, mai ales, nu din zona noilor tehnologii sau al social media, unde şi-ar fi dorit să fi rămas exclusiv arealul lor de difuzare.

    Este evidentă şi ipocrizia mesajului lor care până nu demult se plângeau că ortodoxia este antitehnologică, că nu se implică în societate, că nu contribuie pe piaţa ideilor etc.

    Mai e ceva de subliniat: anume că aceşti propagandişti, în condiţiile perpetuării trendului actual vor fi forţaţi să se apropie cumva de ortodoxie, probabil din unghi identitar. În condiţiile în care mesajul lor integral antiortodox nu va fi diluat şi focalizat exclusiv asupra habotnicilor (ca noi.. probabil) şi nu vor recupera un “ortodoxism cool” la care să se poată raporta şi ei (“europeniştii”) vor agrava această ruptură şi vor pierde pe mulţi chiar dintre clienţii lor actuali, pentru care este evident că identitatea naţională nu poate fi disociată de ortodoxie.

    Urmează aşadar ca în perioada următoare să fim martorii unei reîntoarceri către ortodoxie, pe principiul “ortodox în formă, european în conţinut”, o tactică cumva diferită de a politicienilor de acum (a asumării fade şi necredibile a imaginii credinciosului prezent la procesiuni şi pelerinaje etc). Este probabil că această imagine perimată va fi înlocuită cu accese pasagere de ceea ce propaganda de genul RL, Hotnews şi alţii numesc.. bigotism. Politicienii, mai ales cei preocupaţi cu rebranduirea, vor deveni “ortodocşi, dar buni europeni” în loc să fie invers. Probabil că modelul “Corlăţean” cu a sa scurtă şi pasageră mărturisire, fără să fie continuată de nimic notabil în faptă, a fost un bun motiv de luat aminte. Nu că eu aş fi în stare d eceva mai bun de atât. Dar pentru asta este însă esenţială branduirea “ortodoxismului cool”.. care nu cred că va mai întârzia mult să apară în mainstream.

    Există în tabăra noastră a ortodocşilor o foame de persoane publice cu notorietate care să-şi asume opinii ortodoxe, chiar parţiale şi/sau tangenţiale şi suntem, ca şi comunitate, foarte vulnerabili la acest model de mesaj, uitând să-i căutăm de roade..

    Trendul este evident şi cred că nu sunt puţini cei ce au observat că anumite critici care acum 2-3 ani se găseau doar pe bloguri antisistem sau eurosceptice acum au penetrat complet conştiinţa publică, chiar în formulări tehnice (economice, fliosofie politică, juridică etc). Dacă vor continua drumul acesta, porpagandiştii riscă să rămână fără influenţă şi fără masă critică, cu o audienţă pur formală. Vor fi propagandişti fără a mai fi formatori de opinii dominante.

    Pericolul pentru ortodocşi este să rămânem neangajaţi (afectiv) faţă de comunităţile ortodoxe (chiar virtuale), mai ales a celor ce au în spate o legitimitate “oficială” (a se citi: binecuvântare), inerţie care să fie speculată în continuare de modelul mediatic mainstream (RL, gândul, protv, evz etc). Acesta ar fi motivul pentru care doxologia este astăzi ţinta unor astfel de articole.

  2. Intensificarea grobianismului in limbajul jurnalistic indica mai frustratie. Este imbucurator, cred, faptul ca presa este ingrijorata de cresterea angajamentului crestin.

  3. off-topic, dar interesant, se pare ca sursa este -kommersant.ru-
    si sincer sa fiu nu credeam ca voi vedea asa ceva publicat in Rusia. Si totusi se pare ca unii ursi mai mici au constinta.

    http://cubreacov.wordpress.com/2013/11/03/victor-erofeev-microbul-imperialismului/

  4. @utzu:

    Da, si se mai poate vedea de undeva ca “ortodoxismul” este “pe val”, dintr-o zona care, pana acum, specula ezotericul tabloid dar care se reprofileaza, “recuperand” din urma (cu daci cu tot) mai toate temele importante ortodoxe: sfintii inchisorilor, par. Arsenie Boca, par. Iustin Parvu etc. Un exemplu in acest sens este Oreste.

  5. http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-15958919-exclusiv-tom-holst-country-manager-chevron-operatiunile-pungesti-vor-reluate-cand-vom-decide-exista-conditii-siguranta-fracturarea-hidraulica-putea-utilizata-ultima-faza-lucrarilor-explorare-dar-are-n.htm

    La țanc pentru a ilustra transformarea jurnalismului in agentie de propaganda corporatista, un ”interviu in excusivitate” care, in mod normal, ar trebui sa fie marcat ca PUBLICITATE, caci asta si este!

    E de remarcat si insistenta lui Pantazi de a scoate ceva de la american despre preotii implicati in proteste.

  6. Domnule Laurentiu Mihu !

    daca nu ati stiut, Biserica are datoria morala sa se implice in problemele sociale ale epocii
    asta fac acum toti credinciosii impreuna cu Pastorii lor

    daca dvs cautati raspunsuri la unele intrebari pe care vi le puneti sau carora le dati raspunsuri (personale) ar fi bine ca mai inainte sa-i consultati pentru un sfat bun pe parintii, pe bunicii dumneavoastra …
    s-ar putea ca dumnealor sa nu va impartaseasca parerile

    Sfantul Arhidiacon Laurentiu sa va lumineze si sa va calauzeasca in tot lucrul bun pentru ca dumneavoastra, prin specificul muncii, aveti un rol insemnat in orientarea societatii dar.. si responsabilitate pe masura !

  7. Este de-a dreptul jenant un astfel de jurnalism care se declara in slujba progresului, se infatiseaza cu bratele deschise pentru straini si pentru nou, pentru schimbare, in timp ce da dovada de contrariu chiar prin faptul ca atunci cand aud de Biserica, scot pavlovian din sertarul ideologiilor politice, cuvinte precum Ev Mediu, Tanacu s.a.

  8. “Organizaţi după toate regulile unei reţele, au la dispoziţie canale directe de comunicare cu oamenii”…..se vede ca autorul are o matrice de gandire bine structurata.

  9. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi ”PUNE IN ALERTA SERVICIILE SECRETE” pentru ca a indraznit sa vorbeasca de rau UNIUNEA EUROPEANA! - Recomandari
  10. Dacă se grăbește, și își pune ceva cenușă în cap, Laurențiu Mihu ar putea prinde ”trendul”. Propaganda bolșevică e răsuflată, activiștii ar trebui să fie mai creativi… Va fi o iarnă grea și promisiunile făcute acum 10 ani s-au spart ca balonașele de săpun. Nu poți fi niciodată sigur cât ține o minciună repetată la nesfârșit dar foamea e mai tare decât orice propagandă. Țineți-vă bine domnilor! Când s-o duce Deveselu, s-o gătat și timpul vostru!

  11. @Liviu:

    Țineți-vă bine domnilor! Când s-o duce Deveselu, s-o gătat și timpul vostru!

    Timpul lor se gată mai tarziu, la sorocul Final. Pana atunci, mai bine noi sa fim pregatiti…

  12. Pingback: PE CINE DERANJEAZĂ BISERICA? - Recomandari
  13. Pingback: CHEVRON REIA OPERATIUNILE. MOARTEA DEMOCRATIEI LA PUNGESTI? Tabara de rezistenta declarata ”CAMP INFRACTIONAL”. O analiza critica a miscarii de rezistenta antifraking de la Pungesti - Recomandari
  14. Pingback: ”BINECUVANTARE SAU BLESTEM? PAMANT LUCRAT SAU PAMANT PUSTIIT?” Pastorala de Craciun a Patriarhului Daniel – receptata de mass-media neoliberala drept ”POZITIE OFICIALA” ECOLOGISTA SI ”ANTI-SIST” - Recomandari
  15. Pingback: Cum a ajuns Ponta promotorul “NATIONALISMULUI EXTREM”/ BOR somata sa nu sa nu faca “greseala fatala”/ ORTODOCSII – vinovatii de serviciu - Recomandari
  16. Pingback: Daniel Funeriu – atac delirant la ortodoxie din cauza de… Ponta: “BISERICA ORTODOXA E, IN PARTE, INFILTRATA DE OAMENI IN SOLDA SOVIETOIDA, CARE SE AFLA MAI ALES IN MOLDOVA SI OLTENIA” - Recomandari
  17. Pingback: Hotnews recidiveaza grav: IPS TEOFAN, “FILORUS CONVINS”, “PARTIDA ORTODOXA” O VULNERABILITATE A ROMANIEI FATA DE RUSIA! - Recomandari
  18. Pingback: Candidatii la presedintia României între STERGEREA IDENTITATII NATIONALE SI RELIGIOASE, circul diversionist de mahala si SFIDAREA NESIMTITA A ADEVARATELOR TEME SI PROBLEME ALE POPORULUI - Recomandari
  19. Pingback: “LOTUL DUGHIN”. Listele negre revin in actualitate. Potentiale “tinte” din Romania pe o lista atribuita ideologului rus DUGHIN - Recomandari
  20. Pingback: HOTNEWS considera ca PATRIARHUL DANIEL a primit o “LECTIE DURA” si ca trebuie sprijinit pe “NOUL DRUM”, cel “CORECT”. Care ar fi acesta si cum este incondeiat IPS TEOFAN de oficios? | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Revolutia neoliberala a ajuns la FAZA “LIBERTATE DE EXPRIMARE DOAR PENTRU NOI”. LISTE NEGRE CU SITEURI “DE EVITAT”. Printre ele: activenews.ro, doxologia.ro, chiar si criticatac.ro | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: STALINISMUL STRUCTURAL al americanofililor români si cum este negata o valoare fundamentala occidentala. Revolutia neoliberala a ajuns la FAZA “LIBERTATE DE EXPRIMARE DOAR PENTRU NOI”. LISTE NEGRE CU SITEURI “DE EVITAT”. Printre e
  23. Pingback: “AMENINTAREA RUSEASCA”. Horatiu Pepine despre MANIPULAREA IDEOLOGICA a “pericolului rusesc” de catre FRONTUL SECULARIST si GRUPURILE DE INTERESE/ Raspunsul unor lideri ai sustinatorilor familiei Bodnariu la acuzele Alinei Mungiu-Pi
  24. Pingback: “AMENINTAREA RUSEASCA”. Horatiu Pepine despre MANIPULAREA IDEOLOGICA a “pericolului rusesc” de catre FRONTUL SECULARIST si GRUPURILE DE INTERESE/ Alte reactii ale sustinatorilor familiei Bodnariu la aberatiile Alinei Mungiu-Pippidi
  25. Pingback: Pentru trompetele mediatice ale serviciilor, ORTODOXIA este vinovata de EPIDEMIA DE RUJEOLA si canal de propaganda al RUSIEI. Bonus: pentru ZIARE.COM, unirea cu Rep. Moldova ar “VULNERABILIZA” România in UE si NATO | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: Pentru trompetele mediatice ale serviciilor, ORTODOXIA este vinovata de toate relele. Tap ispasitor pentru EPIDEMIA DE RUJEOLA si canal de propaganda al RUSIEI. Bonus: pentru ZIARE.COM, unirea cu Rep. Moldova ar “VULNERABILIZA” România in UE
  27. Pingback: BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ - ȚAPUL ISPĂȘITOR AL ISTORIEI RECENTE. Tezele propagandistice ale istoricului elvețiano-austriac Oliver Schmitt și câteva răspunsuri. „Bolșevism pur, din acela al anilor 1930!"
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare