SEMNE, ASTEPTARI SI ACTIUNI “APOCALIPTICE”: Icoanele care plang din Ucraina, “luna insangerata” din Vinerea Mare, “profetiile” islamice despre “MARELE MACEL” din Siria si intoarcerea “IMAMULUI MAHDI”. Ce asteapta crestinii ortodocsi, spre deosebire de toti ceilalti?

14-04-2014 8 minute Sublinieri

După ce a început criza din Ucraina, preoţii mai multor biserici au observat că Sfintele Icoane ale Lui Hristos şi Maicii Domnului, dar şi ale altor Sfinţi au început să lacrimeze. Fenomenul i-a speriat pe unii credincioși care spun ca este un mesaj din cer care prevestește ceva rău. Pe de altă parte, alții se închină la icoane și cer ajutor divin în criza şi haosul creat, noteaza Observator.tv

Icoane care plâng au fost observate de curând în Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg și în alte orașe. Nu este prima data când se întâmplă astfel de fenomene. Un eveniment asemănător s-a întâmplat înainte de revoluția din 1917.

 

Marte, Soarele şi Pământul s-au aliniat marţi noaptea, formând o rară “opoziţie a planetelor” ce se produce o dată la 778 de zile.

Acest spectacol ceresc a fost cu atât mai remarcabil, cu cât, peste o săptămână, fiecare locuitor al planetei va avea ocazia să admire prima Lună de sânge (Lună însângerată sau Lună roşie) un eveniment extraordinar, despre care creştinii cred că ar reprezenta “Sfârşitul Lumii” şi a doua venire pe Pământ a lui Mesia, scrie express.co.uk. 

“Soarele se va întuneca, iar Luna se va transforma în sânge în ziua cea mare, când Domnul va veni”, scrie în Biblie.

Această “tetradă” cu patru eclipse succesive de “Lună de sânge”, fiecare dintre acestea fiind urmată de şase faze de Lună plină, va începe marţea viitoare şi se va sfârşi în data de 28 septembrie 2015. 

Tetradele aduc schimbări importante

O asemenea aliniere incredibilă s-a produs numai de câteva ori în ultimii 2000 de ani, iar de fiecare dată când s-a produs, a coincis cu evenimente religioase semnificative la nivel global, după cum a scris pastorul texan John Hagee, din Texas într-o carte destinată acestor evenimente.  Cercetătorii de la NASA au spus la rândul lor că Tetrada s-a produs doar de 3 ori în ultimi 500 de ani şi că de fiecare dată  coincis cu o tragedie a poporului evreu urmată de triumf.

Prima Tetradă despre care s-au cules date ştiiţifice s-a produs în Evul Mediu, în 1493. Atunci au fost expulzaţi evreii de către Inchiziţia din Spania.  Cea de-a doua Tetradă s-a produs în 1949 şi a conincis cu formarea statului Israel, după mii de ani de luptă, iar cea de-a treia, după o perioadă neobişnuit de scurtă, în 1967, când a coincis cu Războiul de Şase Zile arabo-israelian.

Se va sfârşi Lumea?

Pastorul Hagee spune că, “potrivit profeţiilor biblice, istoria lumii  se va schimba dramatic. Să se producă patru Tetrade, iar acestea să pice în date creştine fosrte impotnte, este ceva ce nu poate fi o simplă coincidenţă.” Clericul american a mai remarcat că între aceste Tetrade se va produce şi o eclipsă totală de Soare. De aceea, el a tras concluzia că aceste date vor împlini unele profeţii din Biblie, cum este aceea potrivit căreia “în ziua în care Dumnezeu va veni, Soarele nu va mai străluci”. Sau, aşa cum însuşi Iisus a spus, potrivit Evangheliei după Ioan, când “vor fi semne în Soare, în Lună şi în stele”. 

Pastorul a ţinut să precizeze că Biblia nu are date exacte pentru aceste profeţii, ci spune doar că se vor întâmpla “atunci când se vor vedea aceste semne”. Or, patru Luni de sânge sunt un eveniment foarte important, “sfârşitul acestei ere se apropie”, a mai spus pastorul.  (S. Stancu)

Conflictul din Siria omoara sute de mii de oameni si raspandeste nelinistea in Orientul Mijlociu. Fortele iraniene se lupta cu fortele anti-siite in Damasc, iar regiunea se pregateste pentru o batalie finala.

Daca scenariul suna cunoscut unei lumi nerabdatoare spectatoare a razboiului civil devastator din Siria, acesta rezoneaza si mai mult in cugetele luptatorilor siiti si sunniti din primele linii – care cred ca totul a fost prezis in unele profetii din secolul al 7-lea.

De la prima rabufnire a crizei in orasul sudic Deraa si pana la previziunile apocaliptice a unui Orient Mijlociu cufundat in sange, multi combatanti ai ambelor parti a conflictului cred ca aceasta cale a fost trasata cu 1400 de ani in urma in zicerile profetului Mohammed si ale adeptilor sai.

Printre cele cateva mii de ziceri, sau hadith, pot fi gasite unele care fac referire la confruntarea dintre cele doua mari armate islamice din Siria, o mare batalie langa Damasc, si interventii atat din nordul, cat si din vestul tarii.

Insemanarea cu putere a acelor profetii in cugetele multora dintre razboinici inseamna ca avem un conflict mult mai adanc inradacinat – si mai dificil de rezolvat – decat o simpla lupta pentru putere intre presedintele Bashar al-Assad si dusmanii sai rebeli.

Razboiul din Siria a ucis mai mult de 140.000 de oameni, a alungat milioane din casele lor si a lasat mult mai multi dependenti de ajutor umanitar. Eforturile diplomatice, concentrate mai mult asupra factorilor politici decat cei religiosi, nu au inregistrat niciun progres.

Daca sunteti de parere ca toti acesti mujahedini au venit din toata lumea pentru a se lupta cu Assad, va inselati”, a declarat un jihadist sunnit ce foloseste numele Abu Omar si lupta in cadrul uneia dintre multele brigade anti-Assad din Aleppo. “Toti se afla aici dupa cum a promis profetul. Acesta este razboiul pe care l-a promis – Marea Batalie”, a declarat acesta pentru Reuters, folosind un cuvant ce ar putea fi tradus si ca “macel”.

De cealalta parte, multi siiti din Liban, Irak si Iran sunt atrasi de razboi deoarece cred ca acesta deschide calea intoarcerii lui Imam Mahdi – a-mahdiun urmas al profetului care a disparut acum 1000 de ani si va reaparea intr-o perioada de razboi pentru a stabili o ordine islamica globala inainte de sfarsitul lumii.

Conform traditiei siite, un semn timpuriu al intoarcerii sale l-a reprezentat revolutia iraniana din 1979, ce a condus la crearea unui stat islamic ce va furniza luptatori pentru armata condusa de Mahdi in razboiul impotriva Siriei, dupa ce va matura Orientul Mijlociu.

“Aceasta Revolutie Islamica, bazata pe profetiile pe care le-am primit de la profet si de la imami, este preludiul aparitiei lui Mahdi”, a declarat anul trecut clericul si parlamentarul iranian Ruhollah Hosseinian.

Acesta a citat din epistolele unui imam siit din secolul al 8-lea, care spunea ca un alt semn al intoarcerii lui Mahdi va fi o batalie cu razboinici luptand sub un stindard galben – culoarea asociata cu politia Hezbollah pro-Assad libaneza. “Dupa cum a prevestit Imamul Sadeq, atunci cand fortele cu stindard galben vor lupta cu anti-siitii din Damasc si fortele iraniene li se vor alatura, acesta reprezinta preludiul si un semn al intoarcerii sfintiei sale”, a mai declarat Hosseinian.

Campuri de lupta medievale

Islamul s-a despartit in ramurile sale siita si sunnita in timpul unui razboi pe marginea succesiunii la conducerea credintei, in timpul generatiei ce a urmat mortii profetului din anul 632.

Hadith-ul, sau zicerile profetului si ale insotitorilor sai, au fost transmise oral de-a lungul secolelor si reprezinta cele mai importante surse de autoritate in islam, dupa Coran. Multe dintre acestea dateaza din perioada campurilor de lupta medievale de pe teritoriul actual al Siriei si Irakului, unde s-au format cele doua secte islamice principale.

Textele istorice au devenit o puternica unealta de recrutare, fiind citate de-a lungul regiunii, de la festivalele religioase din orasul siit Kerbala din Irak, pana la filmarile raspandite de predicatorii sunniti in Golf, si chiar si mai departe.

“Avem aici mujahedini din Rusia, America, Filipine, China, Germania, Belgia, Sudan, India, Yemen si alte locuri”, a declarat Sami, un luptator rebel sunnit din nordul Siriei. “Ei sunt aici deoarece aceasta a afirmat si promis profetul, iar Marea Batalie este in desfasurare.”

Ambele tabere subliniaza scopul final al infiintarii unui stat islamic, ce va conduce lumea inainte de haosul total.

Desi unii clerici sunniti si siiti sunt sceptici in sinea lor cu privire la justificarile religioase a razboiului, putini sunt cei din regiune care-si exprima public indoielile, din teama de a nu fi considerati necredinciosi ce se indoiesc de profetii.

“Da, unele dintre semne seamana, insa acestea ar putea fi aplicate oricarei alte perioade de dupa caderea statului islamic (de acum 1000 de ani)”, a declarat un carturar sunnit din Liban, sub protectia anonimatului. “Nu exista nicio cale de a confirma ca traim acele timpuri. Trebuie sa asteptam si vom vedea.”

Pentru credinciosi, hadith-urile traseaza directia conflictului sirian inca de la inceputul sau din martie 2011, cand au erupt protestele impotriva pretinselor torturi ale studentilor si scolarilor ce au desenat graffiti anti-Assad pe peretele unei scoli din Deraa.

“Va fi o vrajba in Sham (Siria) ce va incepe cu jocul unor copii, dupa care nimic nu va mai putea fi reparat”, zice un hadith. “Cand se calmeaza intr-o parte, se aprinde in partea cealalta.”

Hadith-urile ambelor parti mentioneaza Siria ca teren de lupta principal, numind orase si localitati unde se va varsa sange. Sute de mii de oameni vor fi ucisi. Intreaga regiune va fi scuturata, de la Peninsula Araba, pana la Irak, Iran si Ierusalim, conform unora dintre texte.

Arabia Saudita se va prabusi. Aproape toate tarile din Orientul Mijlociu se vor confrunta cu tulburari. Una dintre ziceri mentioneaza ca “sangele va ajunge pana la genunchi”.

Unul dintre hadith-urile cele mai raspandite atribuite lui Mohammed afirma ca Sham, sau Siria, este tinutul favorit al lui Dumnezeu. Intrebat unde va fi tinut urmatorul jihad, acesta raspunde: “Mergeti in Sham si, daca nu veti putea, in Yemen… (desi) Dumnezeu mi-a garantat Shamul si oamenii sai.”

Un altul se refera la strangerea musulmanilor “la timp de razboi in Ghouta, langa un oras numit Damasc”. Ghouta, la est de capitala Siriei, a fost o fortareata rebela in ultimii doi ani.

Un hadith sunnit vorbeste de lupta dintr-un oras numit Dabeq, in nordul Siriei in apropiere de granita cu Turcia, si interventia unei armate straine pentru divizarea luptatorilor musulmani – fapt interpretat de catre unii ca o referinta la o posibile incursiune turca.

Primavara araba face loc luptelor sectare

Razboiul civil sirian a fost zamislit de “primavara araba” a revoltelor pro-democratie din Orientul Mijlociu si Africa de Nord in 2011, dupa ce fortele lui Assad au inabusit cu putere protestele pasnice.

Syria_Turkey-300x231Insa, deoarece Assad este membru al sectei alawite, o ramura a siismului, iar majoritatea oponentilor sai sunt sunniti, lupta a capatat rapid un caracter sectar, care a depasit in mare masura factorii politici.

“Aceste hadith sunt motivul venirii mujahedinilor in Siria, pentru ele luptam. Cu fiecare zi ce trece stim ca traim vremurile prevestite de profet”, a declarat Mussab, un luptator din Frontul Nusra, grupare sunnita cu legaturi al Qaeda.

Murtada, un siit libanez in varsta de 27 de ani care merge regulat in Siria sa lupte impotriva rebelilor, declara ca el nu lupta pentru Assad, ci pentru Mahdi. “Chiar daca devin acum devin martir, cand va veni voi renaste pentru a lupta in armata lui, voi fi soldatul sau”, afirma acesta.

Murtada, care a luptat in Damasc si in batalia decisiva de anul trecut din orasul de frontiera Qusair, isi paraseste sotia si cei doi copii de fiecare data cand merge la lupta in Siria: “Nimic nu este mai pretios decat Imamul, nici macar familia mea. Este datoria noastra.”

Razboiul civil sirian a aprofundat si conflictele sectare din alte parti, mai ales in Irak si Liban, creand o impresie crescanda in regiune ca toate acele lupte pentru putere din diverse tari fac parte dintr-o batalie titanica pentru viitor.

Abbas, un luptator irakian siit in varsta de 24 de ani, afirma ca stia ca traieste acele timpuri ale intoarcerii lui Mahdi in momentul in care SUA si Marea Britanie au invadat Irakul in 2003. “Acela a fost primul semn, iar apoi au urmat toate celelalte“, a declarat pentru Reuters in Baghdad, unde se odihnea inainte de a merge in Siria pentru a patra oara. “Asteptam ziua in care voi lupta in Siria. Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ales sa fiu unul dintre soldatii Imamului.”

Abu Hsaasan, un pensionar de 65 de ani din sudul Libanului, afirma ca odata credea ca vor mai trece secole pana cand profetiile despre sfarsitul lumii se vor indeplini. “Lucrurile se misca repede. Nu as fi crezut niciodata ca voi trai zilele Imamului. Acum, cu fiecare zi ce trece, sunt tot mai convins ca e doar o chestiune de ani pana cand va aparea.”

traducere pentru razbointrucuvant de B.D.

Nota noastra:

Precizam foarte clar de la bun inceput: insiruirea icoanelor care plang din Ucraina alaturi de “luna insangerata” si “profetiile” islamice despre Siria NU inseamna ca punem pe acelasi plan un semn dumnezeiesc cu celelalte “semne” sau interpretari! Icoanele care plang sunt un semn bine stiut de ortodocsi si, in acest caz, e foarte posibil sa fie real, desi informatia ne-a parvenit pe calea TV-ului si a internetului, nu de la simplii credinciosi, de la pelerini sau parinti care circula in regiune.

Ceea ce observam, insa, si ce este comun, apropo de raspandirea “virala” a materialului despre icoane, inclusiv in medii deloc ortodoxe, este un sentiment apocaliptic, o stare de spirit apocaliptica tot mai pronuntata si mai generalizata. Acest sentiment al sfarsitului de lume este in sine un semn, fiind intalnit si in neamul evreiesc din perioada in care Ierusalimul a fost cucerit si distrus de armatele romane sau in Constantinopol, cand orasul, inaintea cuceririi sale de catre sultanul Mehmet al II-lea, si-a adus aminte de toate profetiile despre sfarsitul sau.

Apropo de caderea Constantinopolului, inaintea sfarsitului sau a existat si o eclipsa de luna petrecuta chiar in noaptea in care credinciosii iesisera cu Icoana Maicii Domnului in procesiune. Se spune, chiar, ca semiluna otomana a fost aleasa de sultan pentru a pastra acest semn (pentru turci al victoriei). De asemenea, trebuie mentionat ca si in populatia turca, pe atunci, circulau o serie de “profetii” islamice legate de cucerirea Marelui Oras.

Exista, asadar, multa tulburare in lume, multe “profetii”, iar acum, in zilele noastre, cu atat mai mult. Am mai amintit de “profetiile” neoprotestante care vad in conflictele din Orientul Mijlociu razboaiele care preced venirea lui Iisus si instaurarea imparatiei celei de o mie de ani. Evreii religiosi asteapta si ei pe “Mesia” care sa le instaureze regatul visat, iar islamicii pe “Imamul Mahdi”. Lumea fierbe si asteapta… Dar nu doar asteapta. Iata ca unele “profetii” se mai si autoimplinesc, cel putin in parte. O parte dintre sunniti si siiti actioneaza, inclusiv la nivel politic-militar, in functie de aceste asteptari. Unii evreii religiosi la fel, unele ramuri neoprotestante la fel. Iar actiunea este agresiva, caci fagaduinta este pe masura: stapanirea lumii acesteia. 

In toata aceasta fierbere, doar o turma mica a dreptcredinciosilor stie ca vremurile de acum nu sunt ale vreunui triumf, nu sunt vremuri de glorie si de instaurare a vreunui regat milenar, si, prin urmare, nici nu actioneaza, eventual cu arma sau cu teroarea, pentru a-si impune puterea asupra celorlalti.

O mica turma ce stie ca traim vremuri de durere asa cum nu a mai fost pe acest pamant pana acum. Sunt vremurile in care lumea se pregateste, ca o scena, de aparitia lui Antihrist… Intai acesta trebuie sa vina, dandu-se drept Mesia-Hristos al intregului pamant si abia dupa ce acela isi va duce la apogeu lucrarea satanica ultima, instaland o aparenta “imparatie” a intregii lumi, Fiul lui Dumnezeu, Unicul Mantuitor, Iisus Hristos, va veni pe norii cerului a doua oara, biruitor, zdrobindu-l pe marele Impostor.

Sunt vremuri in care, de asemenea, nu trebuie sa cadem nici in vreo panica, nici sa ne luam dupa orice zicere sau profetie apocrifa, in care sa nu ne lasam “contaminati” de aceasta tulburare a lumii, ci sa ne aducem aminte cuvantul: cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. (Matei 24, 13)

judecata de apoi a doua venire


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Irak, Opinii, analize, Profetii/ Vremurile de pe urma, Siria, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “SEMNE, ASTEPTARI SI ACTIUNI “APOCALIPTICE”: Icoanele care plang din Ucraina, “luna insangerata” din Vinerea Mare, “profetiile” islamice despre “MARELE MACEL” din Siria si intoarcerea “IMAMULUI MAHDI”. Ce asteapta crestinii ortodocsi, spre deosebire de toti ceilalti?

  1. Filmuletul cu icoanele din Rusia si din Ukraina care plang, este din septembrie 2013.

  2. Icoanele care plang sunt un semn bine stiut de ortodocsi si, in acest caz, e foarte posibil sa fie real, desi informatia ne-a parvenit pe calea TV-ului si a internetului, nu de la simplii credinciosi, de la pelerini sau parinti care circula in regiune“.

    Stirea despre aceste icoane care plang in Rusia si Ucraina a aparut mai intai in blogosfera ortodoxa si mai apoi a fost preluata de alte medii, precum Realitatea, in acest caz. A se vedea articolul:

    http://corortodox.blogspot.fr/2014/03/zeci-de-icoane-care-plang-cu-lacrimi-de.html

    As indrazni chiar sa spun ca si articolul din Realitatea a aparut in urma consultarii celui pe care vi l-am indicat. Acest lucru putand sa il constat din insiruirea oraselor in care au putut fi vazute icoane ce plang cu lacrimi de mir. Incercand sa ma documentez mai mult, Kiev si Sankt Petersburg le-am adaugat pe lista din alte surse decat a articolului initial de unde am preluat stirea (Dozens of Icons Weep in Russia and Ukraine).

    Reportajul in limba rusa dateaza de la sfarsitul lunii septembrie 2013 si este posibil sa fie pus in concordanta cu evenimentele care au avut loc in ultimul timp in Ucraina.

    In orice caz crestinul ortodox asteapta “invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina”. Altceva daca asteapta poate sa ajunga sa se insele, sa fie dezamagit sau sa nu-i fie neaparat de folos.

    Chiar daca sunt semne si minuni acestea trebuiesc vazute ca o intarire in credina (pentru incercarile ce vor urma). Interpretari sau alte speculatii nu isi au rostul.

  3. Vad ca ati spus-o deja in Nota, cum ca se actioneaza in sensul implinirii profetiilor si cred ca aici e o mare inselare, bazata tot pe mandrie si care ar putea face loc venirii Aluia, in final ( cand va fi sa fie). Fara sa doresc sa fiu ironica sau malitioasa, am senzatia ca lumea nu a fost mai decerebrata ca acum. Acea inteligenta sociala, care ne de capacitatea sa rationam in raport cu alti oameni si cu noi insine, ca parte integranta a omenirii, care ne ajuta sa comunicam si sa avem intelegere fata de altii, ca fiind “tot oameni ca si noi”, pare sa dispara de la o zi la alta. In loc sa vedem realitatea lui Dumnezeu, ne complacem in realitatea diabolica, pe care, cu concursul nostru, duhurile intunericului o fac, o construiesc tot mai complexa, dar si mai gogonata. Pentru ca e clar ca traim si suntem acum partasi la o mare Minciuna, facuta da tatal ei. Probabil ca la un singur “semn” ne-am putea reveni toti. Dar exact asta nu se va intampla pt. ca, revin, am devenit smintiti. Sunt sigura ca in timp ce mujahedinii sau cine or fi se lupta in Siria pt implinirea vreunui hadith apocaliptic, in vestul Europei se umbla dupa pantofi “in trend”, se lucreaza constiincios sau se pregatesc de un party cu ocazia..Pastelui! Iar in timp ce noi stam la tv , in Ucraina se ciocnesc la propriu trupe..si tot asa.

  4. off-topic
    Are careva vesti despre sanatatea PS Longhin Jar de la Banceni? Auzisem ca este grav bonav, si operat in Germania.

  5. Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub Jertfelnic sufletele celor înjunghiaţi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei pe care o aveau.
    Şi strigau cu glas mare şi ziceau: „Stăpâne sfinte şi adevărate, până când oare nu judeci şi nu răzbuni sângele nostru, [cerându-l] de la cei ce locuiesc pe pământ?“
    Şi fiecăruia din ei i s’a dat un veşmânt alb; şi li s’a spus să stea’n odihnă încă puţină vreme, până ce vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei, şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei.
    Şi când El a deschis pecetea a şasea, eu m’am uitat; şi iată, cutremur mare a fost; soarele s’a făcut negru ca un sac de pâslă şi luna’ntreagă s’a făcut ca sângele,
    şi stelele cerului au căzut pe pământ aşa cum smochinul îşi leapădă smochinele verzi când e zgâlţâit de vijelie; (Apocalipsă 6, 9-13)

  6. @ Gabriela:

    Am aflat doar ca s-a intors la Banceni, dupa ce a fost, intr-adevar, in spital. Nu stim insa care este gravitatea starii sale. Sa il pomenim, oricum.

  7. Pingback: Un important rabin din Israel considera ca “MESIA” se va arata in SEPTEMBRIE 2015 | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare