NOI CU CINE VOTAM? si CUM LUPTAM CU RAUL DIN LUME? Parintele Ciprian Gradinaru (Belgia) ne propune un “arsenal de razboi” pentru “vremurile care incep sa se asemene tot mai mult cu primele secole ale crestinismului”

11-11-2014 8 minute Sublinieri

IMGP5932

Familia ortodoxa: 

Noi alegem să-I urmăm lui Hristos, iar El va alege pentru noi

de Pr. Ciprian Grădinaru

Vin alegerile, şi românii se tot întreabă, ca pe vremea lui Caragiale: „Dar eu cu cine votez?. Tragicomedia poporului român surprins de modernitate este în plină desfăşurare. De fapt, nici nu ştim ce ne-a zăpăcit mai tare de cap: modernitatea sau democraţia, înnoirile fără de nici o rânduială sau dezbinările în numele nu-ştiu-căror cauze? Oricum, cert este că de la Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu şi până astăzi tot orfan a fost acest popor – orfan de conducători români, orfan de oameni care să-şi dea viaţa pentru el şi pentru Hristos, pentru neam şi credinţă.

Vor aduce alegerile de luna aceasta o schimbare în istoria ţării noastre? Cei care vor conduce începând de mâine destinele României vor fi români sau străini, vor fi creştini sau păgâni, vor fi în slujba neamului românesc sau în soldă străină, numiţi de cine ştie ce nouă „Mare Poartă” a istoriei contemporane? Întrebările vin pe buzele a tot mai mulţi români în aceste vremuri de cumpănă în istoria lumii, în care războiul pare să bată la porţile ţărilor mai mari sau mai mici pentru că puternicii zilei vor aceasta. Oare peste patru ani pământul românesc va mai fi românesc, iar România va mai fi suverană peste întregul teritoriu pe care îl deţine azi? La întoarcerea celor trei-patru milioane de români care lucrează în străinătate este din ce în ce mai greu să ne gândim. Iar despre naşterea mai multor copii decât bătrânii care se sting neştiuţi de nimeni în faţa televizorului, nici nu mai vorbim.

Spunem toate acestea căci, în ultimii douăzeci și patru de ani, cu fiecare mandat, poporul român a devenit tot mai sărac, tot mai înstrăinat în ţara lui, tot mai dus din pământurile sale natale spre a putea câştiga o pâine amară, argat la străini. Astfel că românul, tot mai mult apăsat de vremuri, se întreabă: oare se mai poate face ceva? Mai putem face ceva pentru a ne schimba soarta? Banii, puterea, ziarele şi televiziunile, serviciile secrete şi aparatele legislative şi judecătoreşti nu ne mai apără pe noi, românii – şi nici nu putem spune când s-a întâmplat aceasta ultima dată în istoria ţării noastre. Dar parcă acum sunt mai puternice şi mai eficiente ca oricând altcândva în istorie mijloacele de control şi manipulare a minţii oamenilor, a opiniei publice, a fenomenelor politice, sociale şi economice. Se pare că, pe orizontala istoriei, în războiul cu lumea, aproape că nu se mai poate face nimic.

Dar oare nu este pusă prost problema, vrând să biruim lumea cu armele ei? Oare nu am ajuns aici tocmai pentru că am fost convinşi să renunţăm la războiul din perspectiva verticalei, a relaţiei noastre cu Dumnezeu? Oare nu şi în abordarea aceasta păguboasă, lumească, a războiului pe orizontală se reflectă concepţia darwinistă istoric-evoluţionistă asupra lumii, şi nu înţelegerea faptului că toţi şi toate am fost făcuţi de Dumnezeu, Împăratul Cerurilor şi al Pământului?…

Să îmbrăcăm toate armele lui Dumnezeu Efeseni 6:10

IMGP7190Şi mai este un fapt care trebuie să ne dea de gândit. Vremurile noastre încep să se asemene tot mai mult cu primele secole ale creştinismului. Păgânismul se răspândeşte cu viteza Internetului. Ateismul antihristic cucereşte tot mai mult teren în mentalul colectiv, iar creştinii, ori cei ce se dovedesc a fi normali, sunt tot mai puternic marginalizaţi. După două mii de ani de civilizaţie creştină, lumea modernă se întoarce precum câinele la vărsătura lui. Din ce în ce mai mult dictatura corectitudinii politice asupreşte creştinii şi libertatea de conştiinţă îi persecută pe cei ce susţin că păcatul nu este virtute sau că cele împotriva firii nu de Dumnezeu au fost lăsate, ci de diavolul.

Aşadar, ce putem face, singuri, cu braţele goale, mici şi neputincioşi, în faţa tuturor stihiilor tehnologice ale lumii moderne? Nimic altceva decât ce au făcut creştinii din primele veacuri de după Înălțarea lui Hristos la Ceruri. Nu putem face altceva decât să ne poziţionăm într-o altă perspectivă, cea a veşniciei, intrând în oastea lui Hristos, Cel ce a biruit lumea. Căci cea mai mare păcăleală pe care a putut să o sufere creştinul în lumea aceasta a fost să creadă că războiul a încetat. Încă este război – un război care nu a încetat şi probabil că nu o să înceteze niciodată, până la sfârşitul veacurilor. Un război însă tot mai puţin evident astăzi pentru cei cuprinşi de spectacol şi divertisment, de griji şi de tot felul de planuri privind ziua de mâine, pentru un viitor fără de nici un viitor. Dar dacă ne uităm la mintea oamenilor cât de mult s-a stricat, dacă vom căuta la mulţimea familiilor destrămate şi la neliniştea care a pătruns în lume putem înţelege că suntem în plin război – un război continuu, de fiecare zi şi fiecare ceas, unul care face astăzi sute de milioane de victime. Iar dacă dobândim această conştiinţă, primul lucru, şi poate cel mai important din viaţa noastră, este să îmbrăcăm, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, toate armele lui Dumnezeu şi să ieşim cu curaj la luptă. Căci,

războiul este neîncetat și întotdeauna este nevoie ca ostașii lui Hristos să aibă armele asupra lor. Nu este zi sau noapte, nici măcar o clipă în care acest război să înceteze; fie că mâncăm, fie că dormim, fie că lucrăm, fie că ne rugăm, în toiul luptei suntem” (Sfântul Simeon Noul Teolog)

Dacă urmărim atent, vom remarca faptul că Sfântul Apostol Pavel nu face doar o referire metaforică la război şi la armele care trebuie folosite. Ci fiecare armă trebuie să aibă o funcţie specifică în acest război pe care îl ducem. Din arsenalul obişnuit al unui soldat roman al vremii lipseşte însă suliţa. De ce oare? Tocmai pentru că aceasta nu este o armă de apărare, ci este specifică atacului. Și înțelegem de aici că un creștin nu trebuie să ducă o luptă ofensivă după legile războaielor clasice, căci biruința unui creștin este să stea împotriva răului, să reziste în fața răului, să se delimiteze de rău – prin aceasta manifestându-şi dorinţa de a fi cu Hristos, Care va putea, astfel, să biruiască prin noi. Căci, de fapt, Hristos este Biruitorul.

Biruința este deja a lui Hristos. Creștinului îi rămâne „doar” să se îmbrace în Hristos și să-și asume – prin alegerile sale, prin asceza sa – această biruință. Oare nu asta ne-au arătat mărturisitorii din temnițele comuniste? Ei nu au făcut decât să stea împotriva Răului din afară şi din lăuntrul lor, luptând să se delimiteze categoric de el, nevoindu-se după puteri. Iar Hristos a strălucit biruitor în fiecare dintre ei.

„În război nimeni nu se luptă de unul singur”

IMGP0889Toate cele scrise aici le-am înţeles în ziua în care un prieten ne-a întrebat: „Care trebuie să fie implicarea creștinului în politică?”. Răspunsul nu poate fi altul decât cel pe care ni-l dă Sfântul Apostol Pavel: creștinul se implică în politică prin asceză! Desigur, aceasta neînsemnând să renunţe la rolul lui de cetăţean în viaţa cetăţii.

Sigur că sună banal. Însă această asceză (care începe și se încheie cu rugăciunea) trebuie trăită cât se poate de concret, în primul rând în lupta cu propriile patimi.

Altfel, chiar dacă vom fi mari doctrinari, mari scriitori, filosofi, ziariști sau oratori „ortodocși”, dacă viața noastră nu e una de nevoință, dacă trăim în imoralitate, călcând cu bună-ştiinţă şi indiferenţă poruncile lui Hristos, tot ce știm și nu facem va fi împotriva noastră: atât în viața aceasta, cât și în Ziua Judecății Luca 6:46-49. Până nu înțelegem ce e rugăciunea, ce e ascultarea de un duhovnic și de Biserică, vom fi mereu ușor de ispitit de către vrăjmaș, și vom stârni ușor tulburare între oamenii Bisericii. Un om care trăiește în patimi grele e limpede că are mintea întunecată, și mai toate „înțelegerile” lui vor fi viciate Luca 6:45. Așa se explică toate disputele și discordiile din lumea celor care au Botezul ortodox, mai cu seama a celor din „blogosfera ortodoxă”.

Asceţii sunt singurii misionari ai Ortodoxiei”, ne spune Sfântul Iustin Popovici. Nevoinţa este singura ei şcoală misionară. Ortodoxia înseamnă efort ascetic şi viaţă, şi doar prin acestea două misiunea ei este transmisă mai departe şi împlinită. Trăirea nevoinţei ar trebui să fie misiunea lăuntrică a Bisericii noastre printre oameni”.

Ce vrem să spunem cu toate acestea? Ce putem face concret?

În primul rând, să luptăm ca în fiecare zi să aducem cât mai mult gândul la Dumnezeu. Prin rugăciuni, dar şi prin lecturile din Evanghelie, din vieţile sau cuvintele Sfinţilor. Pe urmă, oriunde ne aflăm şi orice am face, să spunem şi o rugăciune scurtă, un „Doamne, miluieşte!” sau „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, ori altă rugăciune închinată Maicii Domnului sau Sfântului la care avem evlavie. Să ne păzim, de asemenea, conştiinţa, ca să ne putem împărtăşi cât de curat cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, spovedindu-ne cât mai des. Iar în privinţa grijilor, să le mai lăsăm şi Domnului, căci vom vedea că El poate mult mai repede să ne rezolve problemele, mai ales pentru că noi nu ne mai gândim obsesiv la ele.

Această pregătire, această asceză personală este esenţială, dar în război nimeni nu se luptă de unul singur. De când este lumea, oamenii s-au adunat pentru a se apăra împotriva duşmanului comun. Mai întâi în cete mai mici de câteva zeci de persoane, pentru a se ajunge la oşti de mii şi zeci de mii. Şi creştinii primelor veacuri procedau tot aşa. Peste tot, în grupuri mai mici sau mai mari, se adunau pentru a se ruga împreună Domnului.

Luând aminte la toate acestea, credem că a sosit vremea să ne asumăm condiţia de oșteni ai lui Hristos, într-un mod organizat, cu strategie, consecvenţă şi seriozitate. Astfel, atunci când va fi nevoie, la un sunet de corn, putem să strângem rândurile pentru o luptă organizată, bine condusă, cu sorți de izbândă.

„Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt și Eu” Matei 18:20

IMGP0943Cum se va putea împlini lucrul acesta într-o lume în care, deşi putem circula cu cea mai mare viteză, lipsa timpului şi aglomerările urbane ne împiedică să ne întâlnim şi să ne adunăm la rugăciune? Soluţia pe care am găsit-o, cu ajutorul lui Dumnezeu, inspirată după modelul mărturisitorilor din închisorile comuniste, este rugăciunea „candelei nestinse” de fiecare noapte, pe care am prezentat-o în interviul apărut în numărul 67 (august 2014) al revistei noastre.

Este vorba de constituirea unui grup de rugăciune format din douăzeci-douăzeci și cinci de oameni, mai mulţi sau mai puţini, care, adunaţi în jurul unui preot, întreţin rugăciunea continuă de fiecare noapte; fiecare câte două, trei sau mai multe ore pe săptămână, după timpul şi puterea de care dispune. Deja, din câte ştim noi, s-au organizat mai mult de cincisprezece astfel de „candele” în ţară şi străinătate, şi acestora li se adaugă continuu altele. Lucruri minunate ni s-a povestit că s-au petrecut cu cei implicaţi în aceste „candele”, şi mai ales cu cei ce au fost puşi la această rugăciune în comun. Acestea credem că pot fi socotite „unităţile de luptă duhovnicească” în zilele noastre. Această rugăciune, această legătură de rugăciune nu ne va putea fi luată de nimeni, decât dacă noi vom renunţa la ea.

Gândiţi-vă cum ar fi ca în fiecare oraş din ţară să se constituie astfel de „candele”, iar toţi aceşti adevăraţi oșteni ai lui Hristos să aibă o legătură între ei, prin conducătorii acestor grupuri. Oare nu ar putea fi socotită aceasta o adevărată armată a lui Hristos, care are câteva zeci sau sute de plutoane şi câteva zeci de mii de luptători? Astfel că în momentele critice pentru viaţa poporului nostru, cum sunt alegerile de luna aceasta, cum este alegerea unui episcop sau mitropolit, cum iarăşi va fi cazul cât de curând, cât de importantă este această rugăciune în comun, în care toţi cei implicaţi se roagă pentru acelaşi lucru? De asemenea, când cineva se va ridica împotriva noastră, a creştinilor, nu putem decât să-l pomenim în faţa lui Dumnezeu, ca şi pe cel care ne reprezintă, luptându-se pentru a ne apăra demnitatea şi conştiinţa creştină în societate.

Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la aceasta:

Grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” Matei 18:19-20.

Daca lucrul acesta e valabil pentru doi sau trei, atunci cu cât mai mult va fi auzită rugăciunea dacă douăzeci de mii de oameni vor pleca genunchiul pentru o anumită cerere? Sau dacă zece mii de preoţi vor pomeni la Proscomidie pe acelaşi om?

Credem, bunăoară, că aceasta este calea de aur prin care cu adevărat putem a ne apăra şi prin care putem susţine războiul care este şi care va veni cu putere din ce în ce mai mare asupra noastră. Pentru ca să constituim aceste „candele” de rugăciune continuă nu ne trebuie nici bani, nici presă, nici lobby la Parlamentul României sau la cel european. Ne trebuie doar credinţă în Dumnezeu, o credinţă lucrătoare, şi puţin duh de jertfă. Dacă acum nu vom putea face măcar această puţină jertfă, oare vom fi în stare să-L mărturisim pe Hristos renunţând la toate, şi chiar la libertate şi la viaţă, în vremurile care bat la uşă?…

Nădăjduim ca mesajul nostru să ajungă nu numai la ortodocşii români din ţara noastră, ci cât mai departe, oriunde Ortodoxia trăieşte prin câţiva dintre mărturisitorii ei. Când ortodocşii din întreaga lume se vor organiza ca să se roage împreună după această lucrare a „candelei”, când vom hotărî anumite zile de post negru şi rugăciune pentru oprirea prigoanei împotriva creştinilor din zone precum Siria şi Irak, altul va fi cursul istoriei.

Aceasta credem noi că trebuie să fie mărturia noastră creştină asupra timpurilor pe care le trăim, conştientizând că războiul acesta global care este dus împotriva omului, a normalităţii, nu este altceva decât lupta pe care cel rău o duce pentru a-şi supune lumea, pentru a o îndepărta de Hristos. Căci, întru El, stăpânitorii întunericului acestui veac ştiu că nu ne pot face nimic.

Articol publicat în numărul 70 (Noiembrie 2014) al revistei Familia Ortodoxă

fo70_1

Legaturi:


Categorii

Alegeri in Romania, Pagini Ortodoxe, Parintele Ciprian Gradinaru din Namur, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “NOI CU CINE VOTAM? si CUM LUPTAM CU RAUL DIN LUME? Parintele Ciprian Gradinaru (Belgia) ne propune un “arsenal de razboi” pentru “vremurile care incep sa se asemene tot mai mult cu primele secole ale crestinismului”

  1. Versuri “Vasile Militaru – Ploaia şi soarele”

    La ‘nceput, cand plugul inca nu ara ogoarele, –
    Pentr’un bob de linte fiarta,
    S’au luat, ma rog, la cearta
    Ploaia si cu Soarele…

    Fiecare, slab la minte,
    Sta, puterea sa’si masoare
    Si, -pazeste Doamne sfinte, –
    Pentr’un bob micut de linte,
    Cautau sa se omoare:
    Soarele, cu ochii ‘n flacari, dupa ploae prin tot locul;
    Ploaia, cu potop de ape, cautand sa’i stinga focul…

    Am uitat sa spun ca bobul cel de linte cu pricina,
    Pe care’l facuse Sfantul
    Pan’a nu fi fost Lumina, –
    Nu era decat Pamantul…

    Astfel, Imparatul Ploae, avand tunete ‘n cuvant
    Si-Imparatul Soare, -mandru si cu aur pe vestmant, –
    Fiecare sta sa spuna ca ‘n puterea lui mareata,
    Tot pamantul o sa fie plin de Floare si de Viata…

    Dupa lupte fara seaman, ce le-ar micsora, cuvantul,
    Soarele-a ramas puternic Imparat pe tot pamantul
    Si-a ‘nceput atunci, pe loc,
    Cu iubire sa’I trimita toata para lui de foc…

    Insa, vai, in scurta vreme, ars de jar, secat de ape,
    A ‘nceput intreg pamatul pretutindenea sa crape
    Si, ne mai putand sa ‘ndure atat foc si-atata sete,
    In grozav de grele chinuri, sufletul curand isi dete…

    Ploaia, care-atat dorise si era mereu pe-aproape
    Rasturnand pe mandrul Soare si pamantul vrand sa scape,
    A dat drumul, intr’o clipa stavilarelor de ape
    Si vre-o patruzeci de zile potopindu-l, fara voe, –
    Cand din toata omenirea a scapat doar Tata Noe, –
    Noul Imparat, in fine, pricepu ‘necandu-l plansul,
    Ca pamantul iar murise, innecat ffind sub dansul…

    Dumnezeu atunci le zise: Adevar imi e cuvantul,
    Ca ‘n asemeni desbinare, nu veti ferici pamantul…
    Deci uniti-va ca fratii… nu va mai priviti cu ura
    Si pamantul, de-a pururi dati-i apa si caldura,
    Totdeauna mana ‘n mana, intelept si cu masura…

    Ascultand porunca data, Ploaia si cu Soarele
    Se ‘nfratira ‘ntr’o clipita, astfel cum a zis Prea-Sfantul
    Si, punand la foc si apa, amandoi, zavoarele,
    S’a trezit din nou la viata, subt iubirea lor, pamantul:
    Inverzira pretutindeni, luncile, ogoarele
    Si, radea sub sfantul Soare
    Pururi, floare langa floare, –
    Fiecare mai vioae,
    Cu potop de curcubee ‘n picaturile de ploae…

    …………………………………………………………

    Incheind aci povestea, -cu-o iluzie amara,
    Dela cele talcuite, trec la biata noastra tara:

    Voi, alesii ei, cu minte, – de la cei doi imparati
    Luand pilda, – pe vecie prindeti-va astazi fratii
    Si, cu larga ‘ntelepciune si iubire-adevarata, –
    Daca ‘n aste doua haruri poate inima sa bata, –
    Dati Lumina si caldura pururi bietului pamant,
    In al carui san, strabunii si vitejii nostri sant, –
    Pentru ca, din harul vostru, sa rasara Soarele,
    Sa’i presare flori, pe toate luncile, ogoarele,
    Sa privim, cu plansu ‘n gene,
    Pe valcele si poene,
    Iar in lacramile noastre, fericite, – nu de dor-
    Curcubeu, sa urce ‘n slava mandrul tarii Trïcolor…

  2. Da. Minunat.
    Am ales (de la botez), şi realegem în orice clipă a vieții pe Cel ce alege pentru noi, ce ne este de folos, ce ne este spre curățire şi mântuire.
    Dacă nu ați fi pus asemenea cuvânt, ar fi fost cea mai mare lipsă, acum când patima (politică) se întinde peste tot şi motivează tot.
    Mulțumim.

  3. Pingback: Arhim. Nectarie Mulațiotis: “NOI CA POPOR NE-AM INDEPARTAT DE HRISTOS SI DE ACEEA DUMNEZEU A PERMIS SA NE CONDUCA TIRANII. Norii negri si marea ceață se apropie. Suntem in fata celui de-al treilea razboi mondial si nuclear“ -
  4. Doamne, ajuta! Minunat cuvant! Acesta este indemnul care trebuie dat, ACEASTA este solutia, ALTA NU ESTE! Ma intreb in cate din bisericile noastre se spun lucrurile astea si exista aceasta abordare? Mi-as dori ca in toate, sau macar in 99.99% dintre ele (i wish..), ramanand niste mici exceptii, cele despre care a scris si Pr. Arhim. Siluan Visan in scrisoarea deschisa… Din pacate, are dreptate, desi tonul este un pic cam dur pe alocuri. De ce sa transformi predica in campanie electorala, de ce s-o faci la acel mod si pentru un candidat care s-a vazut cat este de ortodox, pentru unul care foloseste Biserica si sfintii in campania sa electorala fara pic de rusine, de parca ar fi niste “bunuri” de care dispune? Cum sa indemni explicit oamenii sa voteze un fur de cele sfinte? O fi botezat ortodox, dar sa ne rugam pentru el, dar si pentru celalalt! El poate fi pomenit la Sf. Liturghie – sa fie pomenit.
    Suntem IN BISERICA si nu poate sa nu ne doara vazand ca, in timp ce Bisericii i se da cu ţârâita ce i se cuvine de drept (cladiri, terenuri, bani) mai ales acum, in prag de alegeri, unii dintre reprezentantii Ei fac (doar) din aceasta un scop pentru atingerea caruia se coboara parca prea mult de la “nivelul” si misiunea lor de pescari de oameni, facand Biserica sa piarda mult pe cealalta parte: OAMENII carora le scade increderea in Biserica (adevarat, mai slabi in credinta, dar carora li se ofera prilejuri, oameni pentru care acestea sunt mari ispite si pe care nu pot sa le duca din cauza pacatelor lor – atentia ar trebui indreptata mai mult catre ACESTE pacate, predicile adaptate la problemele actuale – sufletesti, nu electorale), OAMENI care ar trebui sa VINA la Biserica pentru ca aici gasesc linistea si pacea pe care nu o gasesc in rest pt ca mediul lumesc e fals si il vedem infestat/infectat cu fel si fel de mizerii si minciuni. Biserica este Scara catre cer si instrumentul prin care oamenii ajung sa o simta ca atare, cel prin care dobandesc nadejde in cele bune este doar RUGACIUNEA! La rugaciune trebuie indemnati, de foc duhovnicesc avem nevoie mare de tot, nu de ravna la vot pentru unul sau altul, care mai de care mai fals si mai mincinos. Sa dea Domnul sa fie citit acel cuvant al Arhim. Siluan de catre cine trebuie si sa fie inteles, sa se trezeasca!
    Cuvintele Pr. Ciprian Gradinaru sunt cuvinte vii si sunt mai bune decat orice discurs motivational (care “se poarta” si de care chiar e nevoie), pentru ca dau speranta, merg drept la inima si mi-as dori ca toti preotii din Biserica noastra draga (UNA), sa indemne la echilibru, la ne-judecare, la ne-catalogare in functie de optiunile politice sau de altele, sa indemne la dragoste in Hristos si in primul rand la rugaciune! Pentru ca aceasta ne lipseste cel mai mult si ea este lucrarea noastra, personala, care pune bazele tuturor celorlalte daruri!

    In final, o intrebare pt admini – se mai face grup pentru citirea Psaltirii, cu pomenirea numelor tuturor celor care citesc, in postul acesta? Cred ca ar fi minunat sa revenim la acea “traditie” din anii trecuti, multi vrem si nici nu stim cata nevoie si cat castig avem de pe urma acestei fapte.

  5. @ Florin M.:

    Nu avem blagoslovenia (sau nu deocamdata, vom mai vedea) sa coordonam noi un astfel de grup, insa avem, ca si in Postul Mare, sfatul si binecuvantarea parintilor duhovnicesti pentru a ne ruga fiecare cat putem mai bine si mai mult, inclusiv cu catismele de la Psaltire in Post. Pentru un grup gen “Candela” este nevoie de o comunitate, oricat de mica, in jurul unui duhovnic, si de o lucrare in orice caz foarte discreta.

  6. @FlorinM:

    Nu aici era locul, credem, pentru aceasta discutie, deschisa deja la celalalt topic despre alegeri. Mie unuia mi se pare ca reactia Arhim. Siluan este gresita pentru ca e prost plasata si denota faptul ca parintele respectiv s-a lasat dus de valul emotiv electoral cam ca cei pe care-i critica. Problema Catedralei nu e de ieri, de azi, iar Biserica putea fi criticata pentru multe taceri si compromisuri facute si INAINTE de ”epoca Ponta”. Dar deh, acum, cand lumea fierbe si poti sa-ti faci o imagine buna printre cei catre care aspiri, ”lumea buna”, intelectualitatea natiei, e, probabil, oportun sa faci eroisme neriscante.

    In alta ordine de idei, iata si parerea unui istoric despre aceasta chestiune:

    Filip-Lucian Iorga

    Atunci cand un pastor reformat, Laszlo Tokes, il sustine deschis pe unul dintre candidatii la presedintie, nimeni din “lumea buna”, din “intelectualitatea fina”, din tabara “anticomunista” nu pare deranjat. Atunci cand un episcop ortodox isi indeamna credinciosii sa voteze un crestin ortodox, toata lumea se da de ceasul mortii: Biserica Ortodoxa Romana ar fi implicata in campanie, ar afecta mersul democratiei etc.

    Nu mai spun ca Tokes cam miroase a Moscova si ca nedelimitarea transanta de el ridica mari semne de intrebare asupra pro-atlantismului candidatului “dreptei”. Dar nu e un pic cam mare ipocrizia? Adica un preot ortodox nu are voie sa aiba pozitii politice, dar un pastor reformat are dreptul nu numai sa aiba opinii politice, dar si sa faca politica activa (daca nu ma insel, Laszlo Tokes a fost, intre 2007 si 2009, concomitent, episcop al unei eparhii reformate si europarlamentar!). Mai incet cu campania anti-Biserica pe scari, tovarasi..

    Asta referitor la dubla masura. Pentru ca in maghiarime clericii sunt absolut necesari si implicati in mobilizarea POLITICA a comunitatii lor (asta daca ne mai aducem aminte de marile lor marsuri pentru autonomie) si Tokes NU e un exemplu singular, dimpotriva, este regula. Apoi, ar trebui sa ne inchipuim ca pastorii luterani nu vor chema lumea la vot pentru Iohannis? Greu de crezut.

    De la bun inceput a existat o reactie foarte agresiva fata de Biserica, avertizata sa nu faca ”greseala fatala” sa se implice cumva in politica. Or asta e ceva abominabil si mizerabil. Biserica TREBUIE sa fie ”politica”, daca vrea sa aiba influenta asupra vietii sociale si daca vrem sa traim totusi intr-o societate normala in care categorii largi si institutii majore nu sunt excluse din joc. Un exemplu pozitiv in acest sens e avertismentul categoric al IPS Laurentiu Streza: sa nu care cumva sa fie vreun candidat cu valori anti-crestine.

    Ceea ce e de criticat, insa, este o implicare de acest gen, ca a IPS Iustin si a acelui staret din Satu Mare sau de unde era. Asta nu e implicare politica in sensul descris mai sus, ci electorala. Este o mare diferenta si, intr-adevar, cea care sufera aici va fi intreaga Biserica. Se da munitie celor care deja o urasc si celor care nu au incredere in ea. Pe langa faptul ca, totusi, se incalca niste reguli pe care tot BOR si le-a dat singura – neimplicarea partizana. Deci da, asta trebuie criticat, denuntat, insa nu cu filipice generaliste despre tradare, Iude si farisei (nu intelegem, a murit cineva? i s-a luat vreunui sarac painea de la gura, a batut jandarmeria pe vreun protestatar? a scris ceva Arhim. Siluan despre Pungesti sau alte abuzuri si nu am auzit noi?), ci pus in context, pastrand nuantele (altfel se cheama ca te-a prins tocmai febra electorala)…

  7. Admin 2,
    Dacă tot ai deschis această discuție aici, îndrăznesc să te suțin şi cred că trbuie nuanțată acea ,,neimplicare” de care se face atât caz. Mai exact, cred că se cere precizat ce anume este canonic să facă clerul în campanie şi ce nu. E clar că nu trebuie să nu aspire la funcții politice, să nu-şi facă partide să nu inițieze acțiuni cu caracter politic, dar a fereca gura clerului, a nu-i permite o părere şi nici măcar o recomandare clerului ortoxox când pastorul protestant este mai degrabă politician agresiv şi exclusivist decâ cleric, ocupând funcții politice mult mai importante decât cea de pastor (contestat şi de propria-i consoartă).
    Nu cred că presa, sau politicul sunt cei care trebuie să stabilească ce şi cum. Clericii sunt tot cetățeni care au aceleaşi drepturi cu toți cetățenii iar statutul clerical nu-l fac nici nu-l aplică cei ce urlă acum.

  8. @Admin 2
    Discutia era despre diferenta dintre cele doua tipuri de predici. Cea electorala si cea din articolul de fata. Pentru aceasta am postat comentariul aici, pentru ca vad ca oamenii de rand cam sunt tratati ca oile, dar nu doar in sensul duhovnicesc, ci inclusiv peiorativ si chiar de unii pastori de-ai lor, care-ar trebui sa le cunoasca suferinta si nevoile. Este strigatul unui membru al Bisericii, pe care-l doare ce se intampla in sanul Acesteia. O parere personala.

  9. “Pe pomelnic nu se pot trece niciodata sectarii, caci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. Pe acestia in veac nu-i poti trece in pomelnic.”

    Parintele Cleopa

  10. “să luptăm ca în fiecare zi să aducem cât mai mult gândul la Dumnezeu.”
    „oriunde ne aflăm şi orice am face, să spunem şi o rugăciune scurtă,”
    „în privinţa grijilor, să le mai lăsăm şi Domnului,”

    Minunat. Multumesc.
    Doamne iarta, miluieste si mantuieste pe Pr. Ciprian Grădinaru.
    Amin.

  11. Doamne ajuta!

    Cuvantul cu putere multa al parintelui Ciprian mi-a intarit credinta ca acest popor inca mai are sanse, cata vreme avem astfel de pastori. Acum, mai mult ca niciodata, am dori ca spiritul gospodaresc, de coagulare, de infratire pe care acest parinte il are, sa fie present si in acei care se doresc a fi lideri, dar care nu au curajul marturisirii( am in vedere aici ortodocsii ultra rafinati si fini, care se vor votati, dar sunt atat de aroganti ca ei nici macar nu sesizeaza asta. Or, oricat de traditional si orhodox te crezi, nu minti plebea de rand, cu duhul arogant nu vei face nicio branza, afara de dezbinare).

    Imi amintesc ca un lucru similar am propus pe Facebook si chiar am afirmat ca pana nu va pleca romanul genunchiul la rugaciune lucrurile nu se vor schimba in bine.La vremea aceea mi s-a reprosat ca aceasta atitudine ar fi pasiva, ca din cauza asta am ajuns asa tocmai pentru ca I-am lasat pe altii sa ne cunduca, etc etc. Si acum affirm cu tarie si cred cu tarie ca daca poporul roman ar posti negru vinerea, fiecare dupa putere, pentru avorturile facute, pentru pacatele personale si pacatele neamului, altfel ar randui Hristos lucruile pentru noi.

    Il respect pe acest parinte, tocmai pentru ca, desi foarte inteligent si cu o cultura bine slefuita, are smerenie, are puterea sa se aplece asupra omului de rand, are marele dar de a nu face pe nimeni sa se simta prost, tocmai pentru ca vede in fiecare chipul lui Hristos, reusind astfel sa-si adune, precum closca, puii sub apripi!

  12. IMPORTANT PENTRU TOTI CEI INTERESATI SA PARTICIPE: http://www.candelar.ro/

  13. Pingback: Parintele Mihai-Andrei Aldea: “AM INTRAT INTR-O EPOCA DE PERSECUTIE DESCHISA ANTI-ORTODOXA! Si mi se pare mai mult decat evident ca ESTE DOAR INCEPUTUL!” - Recomandari
  14. Pingback: ALEGERI, POLITICA SI RELIGIE. Cateva opinii calme intr-o maree de spirite incinse electoral - Recomandari
  15. A primit cineva raspuns, dupa ce a trimis e-mail la adresa mentionata de fratele admin? Va multumesc. Doamne-ajuta!

  16. Pingback: Dupa victoria zdrobitoare in alegeri, “martorii lui Macovei” dau startul “REVOLUTIEI” NEO-IACOBINE SI NEO-BOLSEVICE, chemand “la arme” impotriva Bisericii: BOR este “TUMOARE PE CORPUL SOCIAL AL TARII”; se ce
  17. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
  18. Pingback: FURTUNA INFRICOSATOARE S-A RIDICAT… | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  20. Pingback: GANDURI LA PRAZNICUL SFANTULUI IOAN RUSUL. Parintele Ciprian Gradinaru de la Vedrin: “Este o oarecare asemanare intre ce traim si noi azi si ce traia Sfantul Ioan…” LECTII DUHOVNICESTI DESPRINSE DIN VIATA UNUI SFANT IUBIT | Cuvântul Ort
  21. Pingback: Interviu important cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Belgia despre FAMILIA DUHOVNICEASCA A PAROHIEI, NEVOINTA IN BISERICA, FRATIETATEA SI PRIETENIA DUHOVNICEASCA, SLUJIREA SI PURTAREA NEPUTINTELOR FRATILOR | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: EXERCIȚII DE DRAGOSTE… ÎN PAROHIE ȘI ÎN FAMILIE, cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot al Parohiei “Toți Sfinţii” din Belgia. CUM TREBUIE SĂ FIE UN PREOT ȘI UN DUHOVNIC? Riscul grav al derapajelor intelectualiste si psihologist
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare