UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video)

29-12-2014 17 minute Sublinieri

11 ECHTERNACH CODEX AUREUS MASSACRE OF INNOCENTS

Vedeti si:

abort

Crăciunul are ceva ce umple inima oricui, chiar şi, bănuiesc, a celui mai răutăcios ateu. Fie că este vorba despre zăpada care cade lin, despre vizitele în familie şi la prieteni, despre colinde sau despre publicul ridicat în picioare de crescendourile corului Hallelujah al lui Händel, această perioadă a anului are ceva care pare să ne înveselească. Indiferent cât de mult s-a extins militantismul secularist, povestea Crăciunului are o putere culturală incredibilă.

Găsesc că povestea Crăciunului are multe lecţii  a ne reaminti nouă, celor din mişcarea pro-vita, lucruri ce ar putea fi mai uşor de uitat pe parcursul anului. Tot ceea ce noi combatem este în conflict direct cu frumuseţea şi mesajul acestei poveşti. Şi la o analiză atentă, ne dăm seama că vrăjmaşul nu s-a schimbat atât de mult din timpurile când Irod şi-a trimis soldaţii în Betleem să ucidă toţi copiii mai mici de trei ani, hăcuind şi înjunghiind şi încercând cu disperare să Îl extermine pe Cel Promis odată cu sângele nevinovaţilor. Două mii de ani mai târziu, războiul împotriva nevinovăţiei şi promisiunii încă face ravagii – şi vrăjmaşul îşi lasă din când în când masca să cadă.

Screen Shot 2012-07-16 at 12.09.13 PM

Mi s-a părut interesant să observ, de exemplu, că susţinătoarele avortului, care ies în stradă să protesteze faţă de mesajul pro-vita, adeseori îl citează pe Domnul Iisus – chiar dacă accidental. „Este corpul meu!mâzgălesc ele pe pancarte de carton şi ţipă către cei care se opun vărsării sângelui băieţeilor şi fetiţelor încă nenăscuţi.

Iisus a spus acelaşi lucru: „Acesta este Trupul Meu” – dar a continuat cu una dintre cele mai frumoase fraze rostite vreodată: „Care Se frânge pentru voi”. Declaraţia susţinătoarelor avortului este una de război: corpul meu, şi voi ucide pe oricine care eu consider că mi-l încalcă. Cuvintele Domnului Iisus au un sens complet diferit: El Şi-a oferit Trupul Său pe cruce pentru Biserica Sa, jertfa ultimă şi mântuitoare. Avortul este, la urma urmelor, exact opusul Evangheliei, într-un contrast brutal şi sângeros cu povestea Crăciunului.

La fel şi diversele manifestări grosolane ale culturii promiscuităţii. Adevărata dragoste jertfelnică între un bărbat şi o femeie care îşi jură iubire la bine şi la greu este adeseori lepădată pentru simulacrul masturbator al întâlnirilor trupeşti la beţii, în care cel mai mare risc de a „strica petrecerea” este să te prefaci prea mult că-ţi pasă. Căsătoria, intenţionată a fi un simbol al relaţiei dintre Domnul Iisus şi Biserica Sa, este exact opusul: esenţa ei este sacrificarea binelui propriu pentru celălalt. Ereziile fizice ale culturii sexuale de astăzi sunt încă un exemplu al respingerii frumuseţii şi al tristei amalgamări a fericirii cu plăcerea în cultura noastră. Prin abandonarea şi distrugerea căsătoriei, încă o dată ne demonstrăm ostilitatea faţă de mesajul Evangheliei.

Cum căsătoria a fost creată ca instituţie frumoasă şi jertfelnică, poate nicio tendinţă nu o sfidează şi nu o distruge în aceeaşi măsură ca industria pornografică. Pornografia este, în multe privinţe, exemplul perfect al unui lucru demonic. Gândiţi-vă la asta: în loc ca soţul să se jertfească pentru soţie, reflectând povestea Evangheliei, avem milioane de bărbaţi în America de Nord (şi în întreaga lume – n.t.) care caută activ să se excite cu scene de distrugere fizică, ce reduc multe dintre femeile şi fetele de pe ecran la statutul de balast uman. În sacrificarea trupurilor altora pentru propria plăcere, ne afişăm dispreţul total faţă de mesajul Evangheliei.

„Războiul împotriva Crăciunului nu se referă doar la plângerile ateiştilor faţă de scenele care ilustrează Naşterea Domnului. Acesta se manifestă omniprezent, în rebeliunea culturii noastre faţă de jertfa de sine, adevăr şi frumuseţe. Diversele maşinaţiuni ale vrăjmaşului i-au asmuţit pe fiii lui Adam şi fiicele Evei să se războiască, cu rezultate terifiante. Câmpurile noastre de bătălie culturală sunt presărate cu cadavrele copiilor creaţi după chipul lui Dumnezeu, dar măcelăriţi cu zel irodian.

Istoria Crăciunului ne aminteşte, însă, că în toiul tuturor acestor lucruri, o Fiică a Evei L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu Însuşi, Care a venit pe pământ pentru a-i mântui pe oameni de păcat. Această poveste este plină de speranţă şi de bucuria mântuirii şi a promisiunii. Iar în ziua de Crăciun, mergem la biserică să mai auzim o dată această istorie.

Traducere: Iulia Matei

***

Venind în întâmpinarea datei de 10 decembrie 2014, declarată de ONU Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, Editura ProValori Media a organizat evenimentul „Primul Drept al Omului este Dreptul la Viaţă”. În cadrul acestuia a fost lansată traducerea românească a cărţii Avortul, ultima exploatare a femeilor”, de Brian E. Fisher (SUA).

Lansarea a avut loc pe 8 decembrie, la Librăria Bizantină din Bucureşti, în prezenţa unui public numeros şi le-a avut ca invitate pe Florica Cherecheş (foto, stânga), deputată în Parlamentul României, şi pe Roxana Puiu (foto, dreapta), psihoterapeut, specializată în consiliere pentru criza de sarcină și reprezentanta PRO VITA București.

florica-chereches-stefana-totorcea-roxana-puiuAcest volum, dintr-o perspectivă originală şi provocatoare, pune în discuţie tocmai drepturile femeii şi ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaţilor în impunerea şi răspândirea practicii avortului în cea mai puternică naţiune din lume şi apoi în alte ţări. Cartea mai explică în ce fel a contribuit această practică la inegalitatea dintre sexe şi la tratarea femeii ca obiect sexual, descurajând asumarea şi responsabilitatea bărbatului la nivel de familie şi societate.

„ProValori Media şi-a asumat îndrăzneala de a readuce în discuţie o temă despre care se vorbeşte prea puţin şi despre care se cunoaşte prea puţin. Se apropie şi Ajunul Crăciunului, când întreaga lume celebrează bucuria şi speranţa pe care o aduce naşterea unei noi vieţi umane, a spus în deschidere Ştefana Totorcea, director editorial al Editurii ProValori Media şi moderatoarea discuţiei (foto, centru).

Dezbaterea de la lansarea cărţii nu s-a centrat doar pe dreptul la viaţă al copilului nenăscut, ci şi pe efectele avortului asupra femeii şi familiei per ansamblu şi pe responsabilitatea bărbatului în crearea a ceea ce azi este îndeobşte denumit criza de sarcină prin care trece femeia.

Vorbind despre criza de sarcină, d-na Roxana Puiu a spus: „În această perioadă, în care emoţiile sunt foarte puternice, nu ai cum să iei o decizie raţională. E vorba de tine, de viitorul tău, de viaţa ta şi a altuia. De aceea, te ajută să vorbeşti cu cineva despre asta”.

afis-avortul-ultima-exploatare-webDupă cum îi spune şi titlul, cartea arată că femeia intră de bunăvoie în această formă de exploatare care este fenomenul avortului, crezând că se bucură de un drept, deşi documente juridice recunoscute pe plan internaţional nu certifică dreptul la avort ca drept universal al omului, a precizat Florica Cherecheş. Domnia sa a mai spus:

Pentru orice există o soluţie. Ai o aventură? Se soldează cu o sarcină? Nicio problemă! Se rezolvă. Asta înseamnă să promovăm o cultură a lipsei de responsabilitate. Din păcate, se întâmplă din ce în ce mai mult asta. Eu, ca mamă, vă daţi seama că mi-ar părea foarte rău şi m-aş simţi foarte prost să ştiu că fetele mele sunt tratate în acest fel de către băieţi – de către partenerii lor. (…) Este important să vorbim cu copiii noştri despre acest lucru şi să îi responsabilizăm cât mai devreme”.

[…] Cu privire la prezentarea, în spirit totalitar, a avortului ca soluţie unică la o problemă prea complexă, psihologul Roxana Puiu a comentat şi ea:

„Noi, în psihologie, învăţăm că pentru fiecare problemă există cel puţin o soluţie. De obicei, sunt mai multe. Dar suntem învăţaţi să abordăm adesea avortul ca pe unica soluţie. Soluţia aceasta societatea noastră o impune, deşi spune că suntem o societate solidară. Dar, în loc să ajutăm o femeie aflată poate în cel mai vulnerabil moment din viaţa ei, de cele mai multe ori o împingem către asta, uneori chiar fără să vrem”.

Andreea Ogăraru, prefaţatoarea cărţii, pe care îndatoririle familiale au ţinut-o departe de eveniment, a ţinut să le transmită şi ea un mesaj participanţilor, reamintindu-le de frumuseţea lucrurilor fireşti, peste care astăzi prea lesne trecem cu vederea, orbiţi de calcule şi teamă:

„Avortul este cumplit din pricina ravagiilor pe care le face în sufletele celor implicaţi, în familiile acestora prin efectele ce nu pot fi măsurate. (…) Lupta noastră nu se duce numai cu avortul în sine ca procedeu chirurgical, lupta noastră se duce cu detaşarea, cu scăderea sensibilităţii, cu lipsa iubirii, cu nenaşterea. (…) Un alt mod de a lupta contra avortului îl reprezintă naşterea de copii, ca exemplu personal în familiile noastre, în comunităţile ori grupurile din care facem parte. Scopul nostru final este ca femeia să fie valorificată la potenţialul ei adevărat, respectată ca fiinţă umană dotată cu capacitatea de a iubi total, de a se face pe sine cuib pentru noile vieţi, izvor de complexitate, de creare a unei noi fiinţe umane, unică şi irepetabilă. (…) Să educăm oamenii în iubire, să comunicăm cu ei în sensul iubirii, să le readucem aminte de valoarea vieţii şi de bucuria de a da o viaţă, de a participa prin ceva la viitor, singurul mod real prin care o fărâmă din noi va exista şi peste veacuri, după cum şi noi purtăm amprenta predecesorilor noştri.”

Inspirată de direcţia în care se îndrepta discuţia, doamna Claudia Şandru a luat cuvântul, dorind să atragă atenţia asupra unui alt fenomen actual: închiderea oamenilor faţă de viaţă. Ea a luat cuvântul din public, povestind cât de greu le este în ziua de azi să primească darul vieţii până şi cuplurilor creştine căsătorite şi cu o viaţă împlinită. Arătând cum a depăşit familia lor criza unei sarcini neaşteptate şi nedorite, ea a adus mărturie despre bucuria imensă pe care le-a adus-o al treilea lor copil.

Cu multe întrebări şi intervenţii din public, dezbaterea s-a prelungit mult, atingând toate problemele stringente cu care se confruntă familiile şi părinţii din ziua de azi, cum ar fi redefinirea familiei sub presiunea ideologiilor sau educaţia sexuală a copiilor. Primul astfel de eveniment organizat de ProValori Media şi-a dovedit astfel necesitatea. Oamenii sunt preocupaţi de problemele care au strânsă legătură cu viaţa lor şi vor să vorbească despre ele. Din câte aflăm de la experţii în psihologie şi sociologie, acesta este primul pas spre rezolvarea problemelor şi vindecarea traumelor.

Organizaţia ProValori Media îşi propune să transforme evenimentul „Primul drept al omului este dreptul la viaţă” într-o tradiţie anuală.

„În problema avortului, schimbarea legislaţiei nu ar fi o soluţie. După decenii de revoluţie sexuală, în care am fost, practic re-educaţi să punem în centrul vieţii noastre sexualitatea, plăcerea şi libertatea lipsită de responsabilitate, numai o schimbare majoră de paradigmă culturală, adică o schimbare a gândirii majorităţii, ar putea eventual determina balanţa să încline în acest sens. În acest moment, e important să vorbim despre acest subiect. Avortul a devenit un fel de experienţă iniţiatică obligatorie pentru femeile contemporane. Cu toate acestea, prea puţine se decid să vorbească despre ea, tocmai pentru că este traumatizantă din mai multe puncte de vedere. Şi tocmai de aceea un astfel de subiect nu trebuie ascuns sub preş. Trebuie scos la iveală şi discutat”, a mai declarat Ştefana Totorcea de la ProValori Media.

Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.ro.

(stiripentruviata.ro)

Luni, 8 decembrie 2014, a avut loc lansarea cartii “Avortul, ultima exploatare a femeii”, de Brian E. Fisher, fondatorul organizaţiei americane Online For Life, care, de la înfiiinţarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.

Abordarea acestei practici in acest volum este diferita si de aceea ne-am propus sa comentam acest eveniment cu doamna Roxana Puiu, psihoterapeut, care a participat din partea Asociației ProVita – filiala București la aceasta lansare de carte.

TVR, Universul Credintei, 14.12.2014
Dialogurile diminetii. Lansarea cartii “Avortul, ultima exploatare a femeii”
Invitat: Roxana Puiu, psihoterapeut, Asociatia ProVita
Moderator: Andrei-Victor Dochia
Redactor: Rafael Udriste

  • Vremuri vechi si noi:

VIDEO: Cartea „Avortul, ultima exploatare a femeilor”, discutată la Giurgiu într-o oră de dirigenţie atipică

Părintele Tudor Georgian de la Biserica Bunavestire din Giurgiu este profesor de religie şi diriginte la clasa a zecea la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” din aceeaşi localitate.

Părintele Georgian a acceptat provocarea lansată la Bucureşti pe 8 decembrie, odată cu evenimentul „Primul drept al omului este dreptul la viaţă”, care a prilejuit lansarea cărţii „Avortul, ultima exploatare a femeilor”. Astfel, joi, 10 decembrie 2014, chiar de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, la iniţiativa domniei sale, elevii de la clasa la care este diriginte s-au întâlnit la sediul Crucii Roşii – Filiala Giurgiu cu medici şi au vorbit despre avort, un subiect pe care în general lumea îl evită, dar care îi interesează direct pe tineri, în condiţiile în care tot mai mulţi îşi încep foarte devreme viaţa sexuală. La eveniment, alături de părintele Georgian şi clasa lui, au participat şi Marian Măcelaru, Directorul Crucii Roşii – Filiala Giurgiu, Diana Ionescu, Asistent-şef la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Giurgiu, şi Carol Mihai, Preşedintele Ligii Tinerilor Creştin Ortodocşi din Giurgiu.

A fost prezentată cartea şi înmânată tuturor celor 30 de elevi participanţi. De asemenea, s-a discutat despre efectele fiziologice şi psihologice ale avortului şi despre nevoia tinerilor de a căuta consiliere şi sprijin înainte de a lua o decizie care le poate afecta pe termen lung sănătatea fizică şi pe cea mentală. Astfel, comunitatea giurgiuveană a reuşit să îi conştientizeze pe tineri cu privire la toate aspectele avortului – o acţiune mai mult decât utilă în contextul în care statisticile din cartea menţionată arată că până la 79% din femeile care aleg avortul sunt dezinformate în mod activ sau prin omisiune cu privire la efectele acestuia.

Mesajul Andreei Ogăraru la lansarea cărţii „Avortul, ultima exploatare a femeilor”

Mesajul lui Brian Fisher, autorul cărţii „Avortul, ultima exploatare a femeilor”, pentru cititorii români

Avortul ucide pe cei vii

Articol preluat de la Alianţa Familiilor din România

Scriem astăzi despre avort dintr-o perspectivă inedită: avortul ucide şi pe cei vii, nu doar pe cei nenăscuţi. Celor vii, însă, nu le ucide trupul ci sufletul şi viitorul. Numărul de femei care îşi regretă avortul e mare, dar pentru presă subiectul acesta pare să fie taboo. E un subiect ignorat şi pare-se lipsit de interes pentru marile cotidiene ale României şi Occidentului. De aceea, rămâne publicaţiilor online, atât în România cât şi în afara ei, să îl prezinte. Răsfoind informaţiile lumii virtuale, depistam un număr în creştere de mărturii ale femeilor care şi-au avortat copiii şi îşi regretă faptele. Legea nu le condamnă, dar le condamnă conştiinţa. Presiunea şi neliniştea lăuntrică, constantă şi deseori incurabilă, cu care se confruntă aceste femei lasă cicatrice care dăinuie o viaţă întreagă. Dar nu numai femeile sunt afectate. Suntem afectaţi noi toţi: bărbaţii care aşteaptă să devină tati, părinţii care nădăjduiesc să devină bunici, copiii care îşi doresc fraţi şi surori. În final, avortul ne ucide pe noi toţi, pe cei vii.

Date statistice

România noastră îmbătrâneşte mai repede decât ne aşteptam iar ceasul ei biologic bate tot mai încet. Luna trecută Ziarul Financiar a publicat un articol alarmant care ar fi trebuit să facă la fel de mari valuri în România cât a făcut campania prezidenţială. Subiectului lui trebuia să i se acorde la fel de multă atenţie şi să fi fost dezbătut de pretendenţii la preşedinţia ţării. Dar nu au făcut-o. Articolul ne informează că în ultimele două decenii populaţia şcolară a României a scăzut cu un sfert. În 1995, 4.7 milioane de elevi şi studenţi erau înmatriculaţi în şcolile şi universităţile României. Anul acesta au mai rămas doar 3.6 milioane. [Detalii aici: Populaţia şcolară scade, iar tinerii îşi găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă. Ce sfaturi au angajatorii pentru ei | Ziarul Financiar | Ziarul Financiar] Unde sunt cei 1.1 milion care lipsesc?

Răspunsul nu e greu de aflat: majoritatea dintre ei au fost avortaţi. Românii din Italia au născut, anul trecut, 20.000 de copii, 20.000 de fiinţe umane care vor contribui la reabilitarea demografică a muribundei Italii, nu a Ţării Mama. [Detalii aici: http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/8752-20000-de-copii-romani-nscui-in-italia-anul-trecut.html] În contrast, luna trecută au fost emise ultimele date statistice privind rata avortului în America. În 2013 au fost avortaţi acolo 730.322 de copii nenăscuţi, cel mai mic număr din 1973 încoace când avortul a fost legalizat de Tribunalul Suprem. [Detalii aici: http://www.washingtonexaminer.com/cdc-18-of-all-pregnancies-end-in-abortion-730322-is-a-new-low/article/2556742] Vestea e încurajatoare. După 1973 numărul avorturilor în America se apropia ori trecea de 1 milion anual. Dar a scăzut cu 30% între 1973 şi 2013. Cifrele acestea sunt şi mai încurajatoare considerând că în aceeaşi perioada de timp populaţia Americii a crescut cu 30%.

Ce explică scăderea vertiginoasă a avortului în America? Răspunsul a fost dat de o publicaţie influenţă, seculară, americană, The Atlantic: seriozitatea şi perseverenţa mişcării proviaţă din America din 1973 încoace şi mai ales implicarea continuă a creştinilor în bătălia pentru dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi. [Detalii aici: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2014/12/why-is-the-abortion-rate-falling/383300/] Pentru a ajunge aici, însă, au fost făcute sacrificii mari. În rândurile din faţă au fost femeile creştine care au refuzat să îmbrăţişeze noul “drept” la avort conferit lor de Tribunalul Suprem şi au ales să asculte mai mult de Dumnezeu şi de instinctul maternal decât de propagandă feministă.

Despre o astfel de femeie scriem astăzi. E mărturia unei femei creştine care şi-a avortat doi copii, a dat viaţa la 2 copii, a rămas iarăşi însărcinată şi a vrut să avorteze din nou. Conştiinţa a cercetat-o şi s-a răzgândit. Pe parcurs, însă, avortul i-a distrus familia, căsătoria, relaţiile cu soţul, cu semenii, şi cu biserica ei. Dar ziua când a vrut să-şi avorteze ultimul copil i-a schimbat viaţa. A stat ore în şir în fata clinicii de avort cugetând la viaţa ei, trecutul ei, şi la ravagiile pe care avortul le-a făcut în viaţa familiei ei. În momentele acelea de cercetare şi-a revenit în fire. Rămâne să citiţi detaliile în mărturia de mai jos. Titlul în engleză al articolului este Navigating the Waters of a Broken Life: My Abortion Story, şi poate fi citit aici: http://thefederalist.com/2014/06/19/navigating-the-waters-of-a-broken-life-my-abortion-story/ El a fost abreviat şi tradus pentru cititorii noştri de Simona Preotu (AFR Sibiu), profesoara de engleză, soţie şi mama a doi copii cu care Dumnezeu a binecuvântat-o. Îi mulţumim.

Ultimă sarcină

M-am aşezat în maşină încălzită cu miros vechi de cartofi prăjiţi. Mereu existau câţiva sub scaunul unde copiii îi împrăştiau, dar ei erau plecaţi acum. Nu ştiam unde anume. Priveam prin parbrizul murdar la clădirea din faţa mea şi citeam cuvintele de pe uşă, din nou şi din nou: naşterea planificată. [Nota AFR: clinică de avort] Sudoarea-mi curgea în spatele gâtului, dar nu am pornit instalaţia de aer condiţionat. Am vrut să simt căldura. Am vrut să fiu distrasă de durere. Eram mai mult de două luni însărcinată. Era încă timp pentru a ucide copilul. Şi ucidere a fost ceea ce a fost. Nimeni nu putea să-mi spună altfel. Am fi avut doi copii. Pierdusem alte două sarcini. Ştiam cum era să simt un copil crescând în pântece. Micile zvâcniri ca semn al vieţii, lovirea unui cot sau a unui genunchi în stomacul meu, sughiţurile slabe.

Priveam cum o fată tânără şi prietena ei se grăbeau să intre în clădire. Ele s-au strecurat înăuntru închizând uşa în urma lor. Mă întrebam care dintre ele era însărcinată. M-am uitat în oglindă. Aveam 33 de ani. De-abia o adolescentă. Nu am recunoscut femeia din oglindă. Am văzut doar ruşine. Am vrut să ies din maşină, dar nu m-am putut opri să nu mă gândesc la spitalul din Florida cu 6 ani în urmă. Am fost dusă de urgenţă la spital. Sângeram şi medicii mă duceau în camera cu ultrasunete să fiu examinată. În cameră era foarte rece şi nu m-am putut opri din tremurat. Tehnicianul m-a uns cu ceva în zona din jurul stomacului şi a pornit aparatul. Mă aşteptam să-mi văd copilaşul mort, fără ca inima să-i mai bată, cu trupul nemişcat. Văzusem asta şi înainte şi eram pregătită. Dar Dumnezeu a avut alte planuri.

Durerea pe care am simţit-o în acel moment a fost una de aşteptare, dor şi bucurie inexprimabilă. Fiul meu era în viaţă, era bine, mişcându-şi picioruşele. Inima lui bătea. L-am fixat cu privirea, recunoscătoare că îl putem vedea acolo în burtă, îl ştiam în siguranţă şi îi auzeam bătăile. Niciodată nu am simţit dragostea cum am simţit-o în acel moment. Dragostea unei mame. Atât de pură. Atât de naturală. Trăsăturile sale nu erau complet dezvoltate. Degetele lui fragile, degetele de la picioare atât de mici. Dar el era fiul meu şi ştiam că va creşte pentru a aduce fericire în această lume. Foarte diferită de durerea pe care am simţit-o când mă aflam în maşină în afara clădirii unde se afla cabinetul naşterea planificată. Nu simţeam nicio bucurie, nicio dorinţă, nicio speranţă. Doar disperare şi o dorinţă disperată de a repara ceea ce am pierdut şi să îmi recapăt viaţa.

Divorţul şi destrămarea familiei

Mă despărţisem de soţul meu. O alegere egoistă. Oh, aş putea să vă dau o mie de motive, multe dintre ele de înţeles, poate chiar justificate, dar nu contează. Ideea esenţială a fost că m-am despărţit şi am început o viaţă nouă cu un alt bărbat. Nu a durat mult timp când am ştiut că nu pot trăi cu această alegere. Cei doi copii însemnau prea mult pentru mine. Copiii ar trebui să trăiască într-un cămin stabil unde să crească în încrederea şi siguranţa dragostei ambilor părinţi. Nu am putut trăi cu tristeţea pe care am văzut-o la ei încă din momentul despărţirii în acele săptămâni în care au stat cu mine înainte de a-l vizita pe tatăl lor. Confuzia şi teama lor au fost poveri pe care nu am vrut să le mai poarte. Aşa că am decis să mă împac cu soţul meu.

[…]

Însărcinată din nou

M-am întors la apartament pentru a-mi aduna lucrurile, dar în seara aceea am aflat că eram însărcinată. Mă îngrijorasem cu privire la asta şi amânăm testul dar nu puteam trăi în negare pentru totdeauna. M-am aşezat în baie pe podea, cu genunchii până la bărbie şi priveam cum linia roşie se transformă într-o cruce. Lumea mea s-a spulberat. Mă aflam la răscruce de drumuri. Nu puteam păstra copilul şi repara căsnicia. Nu puteam păstra bebeluşul şi copiii mei să se reîntoarcă la mine. Chiar şi atunci, nu ştiam unde sunt. Ei se aflau fie cu oamenii bisericii sau în afara oraşului. Nu ştiam. Soţul meu nu îmi spusese. El pur şi simplu i-a luat şi mi-a spus că nu mai eram mama lor, că am murit pentru ei. Mă întrebam dacă le spusese cu adevărat că am murit. O parte din mine ar fi dorit să fie aşa. Timp de două luni, m-am frământat ce să fac. Am stat în apartamentul meu încercând să mă hotărăsc cum să confrunt viitorul, cum să rezolv ceea ce era distrus. Dar ştiam că unele lucruri nu pot fi rezolvate. Eram dispusă să-mi pierd un copil, într-un fel. Indiferent de ceea ce alegeam, existau şi pierderi, şi nu numai pierderea mea dar şi pierderea copiilor mei. Ei pierdeau o mamă. Totul se schimbase pentru ei. Nimic nu era corect sau complet. Prin propriile mele alegeri creasem o lume care aducea durere – tuturor. Ruşinea, izolarea şi vina erau copleşitoare. Dar le merităm. Merităm durerea, pedeapsa, pierderea. Copiii mei nu le meritau. Nici unul dintre ei.

Am luat în calcul varianta de a da copilul spre adopţie, dar tatăl nici nu dorea să audă asta. El va creşte copilul. Singura alegere era de a da naştere copilului şi cineva să îl înfieze fără ca acest copil să mă mai vadă vreodată. Aş fi putut face asta pentru că, potrivit legii, tatăl nu avea nici un drept legal asupra copilului din moment ce noi nu eram căsătoriţi.

Mi-aş recăpăta căsnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Povestea încâlcită a sentimentelor şi consecinţelor era un lanţ din care nu reuşeam să scap. Asta până când m-am gândit la avort. Uciderea copilului. Aceasta ar rezolva totul. Cât de ironic – pe atât de bizar – nu puteam suporta gândul adopţiei, dar puteam medita la moarte. Cu toate acestea, în acel moment întunecat, mă gândeam că era cea mai bună alegere. Ar fi atât de uşor. Milioane de femei o făceau în fiecare an. Viaţa mea ar putea continua aşa cum era înainte. Mi-aş recăpăta căsnicia. Copiii mei m-ar avea din nou. Dumnezeu m-ar fi iertat. Biserica m-ar accepta înapoi. Familia mea ar fi împreună. Copiii mei ar fi fericiţi.

Dar copilul meu ar fi mort.

În cumpănă

Aş fi în stare să sacrific acest copil pe altarul egoismului meu? Acest copil care creştea în burta mea? Un copil pentru care eram responsabilă? Un copil pe care îl adusesem în lume prin dorinţa mea de a avea relaţii sexuale?

Doar să ies din maşină, să-mi păstrez hotărârea, să mă aşez pe masă, să închid ochii, să-mi îndoi picioarele şi să-i las să mă scape de greşeala mea. În maşină era cald ca într-un cuptor, şi mă uitam spre uşă cabinetului naştere planificată prin ceaţa de căldură de pe capotă. Mirosul de cartofi vechi au adus înapoi amintiri cu copiii mei râzând în zilele când totul era bine. Poate nu perfect. Dar bine. Putea fi din nou aşa. Trebuia doar să ies din maşină, să-mi păstrez hotărârea, să mă aşez pe masă, să închid ochii, să-mi îndoi picioarele şi să-i las să mă scape de greşeala mea.

Am deschis portiera şi am traversat parcarea până la uşa de la intrare. Cerul era atât de albastru, şi păsările cântau, dar tot ce auzeam era bătaia inimii mele. Tot ce puteam vedea era ceaţa neclară a clădirii din faţa mea. O femeie stând în spatele biroului ridică privirea. “Pot să vă ajut?” întrebă ea. Priveam în încăpere. Fetele care intraseră mai devreme şedeau într-o parte a încăperii. Una răsfoia o revistă. Cealaltă privea la mine. Ochii ei erau umpluţi de lacrimi. Ne uităm una la alta – împărtăşind un moment comun de vinovăţie, de compasiune, de durere – şi apoi şi-a întors spatele. Nu mă puteam mişca. “Domnişoară, vă pot ajuta?” a repetat femeia de la birou. Am clătinat din cap. “Nu. Îmi pare rău. Nu, nu poţi.”

Am plecat şi am fugit la maşină. Încă pot auzi clopoţelul de la uşa sunând. Am pornit motorul şi am scos maşina din parcare. Nu am putut să o fac. Nu am putut să-mi omor copilul din cauza greşelilor mele mizerabile. Nu ştiam ce am de gând să fac – nu ştiam ce puteam să fac – dar trebuia să accept consecinţele alegerilor mele. Nu puteam să ucid o viaţă pentru ca mie să-mi fie mai bine.

Trebuia să-mi înfrunt durerea. Durerea este rezultatul alegerilor greşite. Suferinţa este consecinţa păcatului. Dacă suntem dispuşi să păcătuim, trebuie să fim dispuşi să acceptăm şi suferinţa care vine odată cu păcatul. Fugind de suferinţă, săvârşind lucruri mai rele pentru a o evita, nu este un răspuns. Aceasta produce mai multă durere, mai multă suferinţă – poate nu pentru tine, dar cu siguranţă pentru copilul pe care l-ai omorât. Nu mi-am ucis fiica. Mi-e ruşine că am vrut să o fac – chiar şi pentru o clipă. În cele din urmă, nu am putut să o fac. Sângele ei nu trebuia vărsat pentru a-mi face mie viaţa mai uşoară, indiferent cât de corecte ar fi fost motivaţiile mele când ea a apărut în viaţa mea. Alegând viaţa, mi-a schimbat-o pe a mea pentru totdeauna. Aceasta nu a fost niciodată la fel şi fusese dificil pentru că mă luptam pentru a naviga în apele unei vieţi distruse.

Femeile care îşi avortează copiii o fac pentru că ele spun că îşi doresc o viaţă mai bună. Dar nu este o viaţă mai bună pe care şi-o doresc – este una mai uşoară. Este o viaţă lipsită de luptă, fără consecinţele alegerilor deja făcute. Este mai uşor. Dar nu e mai bine. Nu este niciodată mai bine. Moartea nu este niciodată mai bună. Dacă aş fi ales să-mi avortez copilul, aş fi ales moartea. Sânge vărsat să spele păcatele mele. O viaţă luată astfel încât să o câştig pe a mea, aşa încât să pot să fiu liberă de consecinţele alegerii mele de a concepe acest copil. Dar sângele unui copil nu poate repara niciodată ceea ce este distrus. Un asemenea sacrificiu este o minciună.

Icoana-Avort

Legaturi:

***

***

***

***

***

***


Categorii

anunturi, Avort, Cultura desfraului, Pornografie, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video)

  1. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN (si audio) despre TAINA DUHOVNICEASCA A NASTERII PRUNCULUI IISUS IN NOI si CATASTROFA AVORTURILOR: “Ori supravietuim urmand lui Hristos, ori suntem niste Irozi blestemati care ucidem si sufletele noastre, si pruncii cei nev
  2. Pingback: Predici audio la INTRAREA IN NOUL AN CIVIL, praznicul SFANTULUI VASILE si Punerea Numelui Mantuitorului. CU UN PAS MAI APROAPE DE VESNICIE -
  3. Pingback: Patriarhul Daniel a decorat 18 MEDICI TIMISORENI care REFUZA sa mai faca AVORTURI. Marturii de la medicii Dan Pascut si Ionel Cioata (VIDEO). “MA SIMTEAM CA UN KILLER PLATIT SA UCIDA“ | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare