ALIANTA INTUNECATA. Gary Webb vs CTP sau despre STAREA CRITICA A JURNALISMULUI ROMANESC. De la caine de paza al democratiei la dulau de asmutit al celor puternici

sursa foto: www.cartoonmovement.com

Acum cateva zile a fost Ziua Internationala a Libertatii Presei. Ocazie pentru Ambasada SUA de a reaminti, pe obisnuitul ton de superioritate morala, ca “libertatea presei se afla sub asediu”. Ce a uitat sa spuna Ambasada este faptul ca aceasta libertate nu se simte deloc bine nici in SUA: in indexul libertatii presei pe anul 2015 SUA este inregistrata abia pe locul 49, o scadere de trei locuri fata de anul anterior. Iar trendul este descendent, mai cu seama de la 11 septembrie incoace, dupa cum arata The Intercept: U.S. DROPS TO 49TH IN WORLD PRESS FREEDOM RANKINGS, WORST SINCE OBAMA BECAME PRESIDENT. In 2013, pentru prima oara, Comitetul pentru protejarea jurnalistilor a acuzat administratia SUA de practici de intimidare care pun in pericol tocmai aceasta libertate.

Persecutarea unor jurnalisti, indeosebi a celor care se ocupa de subiecte sensibile precum programele de supraveghere ale NSA, revoltele stradale cu conotatii rasiale din orasele americane, precum si intimidarea celor care dau in vileag abuzurile de putere (vezi cazul Snowden) au determinat pana si redactii din mass-media mainstream, ca NYT sau Washington Post, sa ia atitudine si sa protesteze fata de aceasta tendinta.

Asadar, treptat, SUA a ajuns vecina cu Nigeria si Burkina Faso in materie de libertate a presei (cu amendamentul ca acolo trendul e ascendent; pentru admiratorii lui Putin – Rusia trebuie cautata vreo suta de locuri mai jos). Romania, vrednic aliat, se afla si ea nu prea departe, pe locul 52. Fata de anul 2014, caderea e si mai abrupta: 7 locuri.

In raportul CJI despre starea jurnalismului romanesc accentul se pune pe “frica” pe care jurnalistii ar avea-o fata de situatia lor profesionala. O frica, insa, bazata mai degraba de precaritatea statutului social si economic, a sigurantei jobului, nu atat indusa de tactici de intimidare bruta. Cateva extrase ale raportului, conform hotnews.ro:

“Daca ar fi sa definim cu un singur cuvant starea sectorului mass-media in anul 2014, frica ar fi cuvantul cel mai potrivit”, potrivit unui nou raport referitor la starea presei romanesti in ultimul an, publicat, luni, de Centrul pentru Jurnalism Independent. Raportul, realizat pe baza a peste o suta de interviuri cu manageri de presa si jurnalisti din presa locala si centrala, in perioada octombrie 2014-aprilie 2015, enumera toate problemele media locale asa cum sunt identificate ele de cei care distribuie informatia catre publicul larg. Una dintre concluzii: “cainele de paza al democratiei pare mai timorat ca oricand”, iar cei care-si fac corect meseria “par a fi exceptiile care se pierd in multime”.

[…]

Care sunt principalele temeri ale jurnalistilor? Ca-si poate pierde locul de munca, nesiguranta ca-si va primi salariul, “frica de patron, de politicieni, de autoritati”. Si de ce se tem cel mai mult managerii? De posibilitatea sa nu “supravietuiasca pe o piata aflata in cadere libera si unde regulile jocului concurential sunt incalcate adeseori”, sa ramana fara publicitate, sa fie afectati de institutii ale statului care “ar putea sa vina in orice moment in controale prelungite abuziv”. Acestor temeri, potrivit raportului, li se adauga “frica celor care au incalcat legile, ca mecanismele de control ale statului incep sa functioneze”.

Principalele trasaturi ale anului 2014 in presa, potrivit raportului CJI:

• imputinarea banilor din piata pe masura ce bugetele de publicitate sunt atrase in special de catre televiziunile centrale
• scaderea vanzarilor si a audientelor
• distributia de presa scrisa
• publicitatea din bani publici alocata discretionar
• interpretarile diferite ale legislatiei in domeniul fiscalitatii si al dreptului muncii
• salariile tot mai mici ale jurnalistilor
• instabilitatea locului de munca in presa, suprapusa cu inmultirea sarcinilor si cresterea programului de lucru
• probleme identificate de catre public sau in relatia public-presa: lipsa continutului de calitate, derapajele media, indisponibilitatea de a plati pentru continut sau aceea de a sanctiona mediile pe care le critica prin schimbarea obiceiurilor de consum; faptul ca nici jurnalismul de calitate nu gaseste o audienta foarte mare.

Potrivit raportului CJI, 2014 a fost un an electoral in care “derapajele profesionale s-au inmultit, limbajul s-a deteriorat, agresivitatea a crescut” la nivel national si local. Autoritatile si factorii politici au incercat permanent, potrivit raportului, sa se erijeze “in adevaratii responsabili editoriali ai redactiilor”. Din acest punct de vedere, diferenta fata de anii anteriori a fost ca “daca in 2004 cenzura era brutala, agresiva si vizibila, mecanismele sunt acum mai subtile si generalizate”.

[…]

Raportul sintetizeaza criza presei si perspectivele ei, in conditiile in care tehnologia obliga media sa adopte noi modele de business, astfel:

• “Aceste elemente descriu o criza majora de sistem in mass-media. Sectorul este decapitalizat, vechile modele de business nu mai functioneaza, obisnuintele de consum mediatic s-au schimbat dramatic si continua sa se schimbe, in detrimentul “brandurilor de media”. La randul ei, comunitatea jurnalistica este in deruta. Abilitatile profesionale traditionale se schimba, devin mai complicate, accesul la informatia primara este mai simplu pentru consumator, “mijloacele de informare in masa” nu mai sunt doar apanajul jurnalistilor. Cu un telefon mobil si o conexiune la Internet, oricine poate deveni “furnizor de continut”, fara constrangeri profesionale legate de acuratete sau etica.”

• “Jocul pare a fi la final, mediile traditionale parand a pierde partida. Dar, ca in orice situatie de criza, exista posibilitatea innoirii. Intr-o paradigma atat de grav avariata, oricine va veni cu o idee generatoare de progres (si profit), va castiga piata si o va putea reforma dupa oferta sa. Nu asistam la o extinctie. Daca presa va avea un model economic viabil, investitiile se vor intoarce. Jurnalismul nu moare, se transforma.”

Poate ca se transforma, insa se transforma in ce? Mesajul optimist de la final suna discordant si fals in raport cu situatia reala. In plus, deja ne putem face o idee in ce se transforma acest jurnalism atunci cand, de bine, de rau, este “profitabil”. Apropo de profit, a se remarca singura preocupare a acestui ONG, absolut de neinteles avand in vedere subiectul: important e sa ai idei care aduc profit. Pai asa a functionat si pana acum presa, pe acelasi principiu, si nu i-a fost deloc mai bine. In goana dupa profit s-a tabloidizat, s-a lobotomizat, a scazut calitatea continutului si a mers catre can-can. Asadar, solutia data de CJI este, cel putin partial, identica cu cauza ce a dus la starea de “timorare” si la calitatea jalnica a actului jurnalistic romanesc.

Insa se pot observa cateva tendinte ale acestor transformari inca de pe acum, daca ne uitam la “brandurile” care rezista cat de cat pe piata (fie si sub forma insolventelor). Migrarea spre online este una din cele mai importante si cu consecinte dintre cele mai ample. Ziarul transformat in presa online devine, cu putine exceptii, un fel de site-blog ceva mai complex. Majoritatea covarsitoare a stirilor, a continutului acestor ziare, sunt produse prelucrate de la agentiile de stiri romanesti, unele sunt preluate de pe cateva agentii de stiri straine. Retelele sociale au devenit, mai nou, o sursa destul de folosita de produs continut/stiri. Ziarul online este, de fapt, un colportaj ieftin de mana a doua sau a treia dupa surse comode de stiri. Predomina, evident, stirile din categoria instant-news, irelevante pe plan social, economic si politic, din categoria celor menite sa te determine sa faci click pe titlu. Cand un ziar online vrea sa produca, totusi, continut ceva mai relevant, avem la dispozitie un fel de analiza pe teme de interes, in care sunt prezentate cateva puncte de vedere, ceva factualitati, un istoric al evolutiilor. De obicei, maximum calitativ produs de un astfel de ziar este un reportaj ale carui surse se reduc la interviuri cu ceva persoane, vreun document de la “surse” si puncte de vedere oficiale.

A disparut complet, in presa online (supravietuieste, izolat, in cateva emisiuni TV) ceea ce forma coloana vertebrala a jurnalismului si singura sa calitate care il face distinct fata de alte moduri de producere a stirilor: jurnalismul de investigatie. Investigatia care aduce la suprafata abuzurile puterii, care devoaleaza mecanisme si structuri mafiote, care merge in maruntaiele complicitatilor dintre diversele sfere ale puterilor in stat, care reuseste sa identifice retele si practici – asa ceva, in presa online sau scrisa, pur si simplu nu se mai practica.

In ciuda acestui aspect, presa online debordeaza de campanii mediatice cu tematici socio-politice, fie explicite, fie discrete, ne-asumate. Campanii pe tema justitiei (“revolutia catuselor” versus “reactionarismul” parlamentar), pe tema economiei (economia de stat e rea, cea privata e buna; romanii sunt lenesi si betivi ca nu vor sa lucreze pe salariu minim), pe teme etice (educatie sexuala, casatorii homosexuale, secularizare), pe teme sanitare (card electronic, vaccinari in masa). Campaniile mediatice, insa, sunt puternic politizate. Ele reflecta o orientare editoriala care este impusa, de obicei, de cei de care depinde respectiva redactie: patronatul si/sau cei din spatele patronatului. Dar, cel mai important lucru de retinut este ca o campanie mediatica NU este jurnalism, ci, in primul rand, comunicare publica, PR. 

Aceasta discrepanta intre continut si forma, intre starea jalnica de colportor de ne pet a jurnalistului si statura moralista pe care si-o aroga in calitate de pedagog al natiei ce izvodeste campanii mediatice este, poate, cel mai important proces al transformarii suferite de industrie. Si ne spune si viitorul: jurnalismul se transforma in PR al puterii reale. In cazul nostru, puterea reala e cea a institutiilor de forta. 

Pe toate temele de campanie mediatica se puteau face investigatii jurnalistice care sa demaste complicitati si abuzuri. “Revolutia catuselor” demarata de DNA este atat de dependenta de conjuncturi si influente interne sau straine, incat se poate face o harta a dependentelor acestei justitii doar din cronologia cazurilor anchetate. Subiectele economice sunt tratate, toate, doar din perspectiva a capitalului strain si a dogmei pietei. Rareori se merge pana la a arata, critic, comportamentul econommic de pradatori, de tip neocolonialist, al marilor companii straine si a legaturilor de putere pe care le au acestea cu FMI, Comisia Europeana, Ambasada SUA. Campaniile impotriva Bisericii sunt duse in evidenta complicitate cu ONG-uri de structura si inspiratie bolsevica (o analiza aici). Pe temele sanitare, vedem acelasi mecanism: sarcina jurnalistului e sa lumineze poporul prost, nu sa investigheze conflictele de interese si legaturile de complicitate intre “experti”, oficiali si companii farmaceutice.

Nici macar nu mai e nevoie sa mai amintim faptul ca SRI se mandrea oficial cu faptul ca exista acoperiti infiltrati in presa. Oricum, structural, presa e dependenta de increngaturile patronat-servicii secrete. Acest lucru e vizibil deoarece, de ani buni, aproape orice fel de material de presa cu titlul fals de “dezvaluire” este efectul unor informari pe “surse” din cadrul unor institutii de forta: cele mai vizibile sunt DNA si SRI. Stenogramele si extrasele din referate ale procurorilor constituie substanta acestor tipuri de materiale. Acest lucru arata ca presa nu mai e in stare sa seteze niciun fel de agenda, ci ca agenda presei este manipulata de aceste “surse”. 

Dovada cea mai izbitoare a acestei stari de fapt este ca nu am avut si nu avem niciun fel de caz “Snowden” si nicio ancheta jurnalistica ce poate sa zguduie realmente vreo structura de putere din aceasta tara. Nimeni, de fapt, nu sparge aceasta omerta a mafiei securiste. Ah, ca au fost scurgeri si fapte despre cutare sau cutare demnitar, ca mitele si traficul de influenta era documentat deseori, da, insa, de multe ori, si acestea sunt scurgeri pe “surse”, fara ca presa sa sape mai departe. Or, de cateva luni, asistam la un spectacol absolut stupefiant: un fost presedinte acuza vehement, nici mai mult, nici mai putin, atat SRI, cat si DNA. Nimeni nu face insa o investigatie pe acest fir, pe o posibila filiera a abuzurilor in serie, a complicitatilor, a mecanismelor ce se intuiesc in spatele acestei rafuieli post-alegeri. Or, (si) asta spune totul despre ce a ajuns jurnalismul romanesc. Oricine ar fi avut cel mai mic sentiment, fler de jurnalist, ar fi mirosit aici o poveste majora, un subiect care poate face istorie. In SUA, asa controlat cum e, jurnalismul tot mai produce investigatii, devoalari ale unor mecanisme nepermise de putere. Cazul Snowden nu a ramas fara urmari, ci au existat jurnalisti care au sapat in directia acelor abuzuri, pentru a descoperi ce mai ascund acele structuri de putere.

Lipsiti de caini de paza, avem, in schimb, jurnalisti angajati pe post de purtatori de cuvant neoficiali ai puterii reale si pe post de invatatori ai natiunii intru modernizare si secularizare. Un fel de dulai buni de asmutit impotriva cui se nimereste a sta piezis fata de puterea reala, dintr-un motiv sau altul. O pozitie comoda si fariseica, ce nu aduce absolut niciun risc. Caci a fi jurnalist este despre riscuri, uneori fatale, cum se intampla si in fosta tara a libertatii, SUA, chiar si inainte de caderea inregistrata in ultimii ani. In 2014 a fost realizat un film foarte interesant, Kill the Messenger, in care e relatata povestea unui jurnalist de investigatie, Gary Webb. La mijlocul anilor 90, angajat la un ziar de “provincie”, cum am spune noi, Gary Webb descopera si dezvaluire legaturile complice pe CIA le avea cu mari traficanti de droguri din lumea sud-americana ce pompau venele americanilor cu heroina.

Practic, banii obtinuti din traficul de droguri fusesera utilizati de americani pentru subventionarea armatelor rebele fata de guvernul din Nicaragua (guvern identificat drept ostil intereselor americane de catre administratia SUA). Seria de articole, intitulata, sugestiv, Dark Alliance, a provocat rumoare si a generat un adevarat razboi mediatic in America. Comportamentul presei mainstream nu a fost unul meritoriu: NYT si Washington Post au fost mult mai preocupate de demolarea calitatii jurnalistice a lui Webb (al carui talent fusese, deja, premiat) decat de investigarea tezelor expuse. Webb a fost, practic, exclus din lumea buna a jurnalismului american din cauza acestor dezvaluiri si supus unor presiuni teribile. A avut o moarte tragica: oficial, s-a impuscat in cap, sinucigandu-se. Dar a tras de doua ori, ca sa fie sigur (nu s-a facut autopsie, caci era prea “evidenta” sinuciderea). Peste cativa ani, in plin scandal sexgate (aventura lui Bill Clinton cu Monica Lewinski), CIA a dat publicitatii un raport (evident ignorat de mass-media mainstream) in care admitea, implicit, ca investigatia lui Webb nu a constat in simple alegatii, ca existasera acele legaturi intre CIA si traficantii de droguri. 

Povestea lui Webb, pe langa faptul ca ne spune ceva, in general, despre libertatea presei, ne este utila pentru a masura si compara cu cei care, astazi, ni se prezinta drept jurnalisti. Despre cat de jalnici sunt acesti auto-proclamati pedagogi ai natiei, ce gaunosenie morala de vreme ce isi aroga, atat de usuratic, postura de superioritate morala si de luminati care indruma opinia publica, desi niciodata, cu nimic, nu au stat cu adevarat impotriva puterii, impotriva curentului, impotriva abuzurilor!

Puneti-l pe Gary Webb, de pilda, langa Cristian Tudor Popescu, deja un veteran al presei romanesti, un crucisator, un deontolog al bransei si al poporului. Ce anchete si investigatii, in afara celor denigratoare despre Piata Universitatii din anii 90 (servind, astfel, puterii de atunci), cunoasteti ca a facut teologul de ocazie CTP?

Cu adevarat, traim deja, pe viu, vremurile 2.0 ale Scanteii, vajnic organ de presa al unei puteri represive si mincinoase! Vremurile unei aliante a intunericului intre puterea reala si presa.