BUN VENIT IN “MINUNATA LUME NOUA” A LUI “1984”, unde copiii participa la parade Gay si unde… “dacă nu-i faci pe plac copilului tău, absolut oricând şi la orice vrea el, eşti un criminal iresponsabil, iar Statul Luminos este îndreptăţit să-ţi ia copiii”/ Exista RAPOARTE OFICIALE despre Barnevernet ca “INDUSTRIE A RAPIRII COPIILOR SI A DISTRUGERII FAMILIILOR”, iar Norvegia a fost condamnata in mod repetat la CEDO pentru ABUZURILE IMPOTRIVA PARINTILOR

“…In spatele acestei institutii sunt persoane private, care au tot scopul de a lua cat mai multi copii din familii. Toate familiile se tem in Norvegia de Barnevernet”.

• ActiveNews:

Norvegia, țara care răpește copii pentru “îndoctrinare religioasă” dar organizează paradă pentru “homosexualitatea infantilă“

În Norvegia, poliția copilului intervine și răpește copii sub acuzații ca “îndoctrinare religioasă și creștinism radical“. Aceeași instituție barbară nu are însă nimic împotriva paradelor gay pentru copii, manifestări de stradă care i-ar învăța de mici “toleranța” și “respectul între minori și adulți“.

Țara occidentală în care mii de copii sunt răpiți anual de lângă familii sub cele mai absurde acuzații, prevalându-se de “interesul superior al copilului” nu pare deloc deranjată când limitele depravării ating cote inimaginabile. Și când așa ziși părinți “toleranți” își aduc copii la manifestări destinate adulților, așa cum sunt paradele gay.

O dovedește un festival al homosexualilor din orașul norvegian Bergen, din 2014, organizat sub sloganul “Gay Pride Parents“, la care au luat parte copii.

Site-ul italian Imolaoggi.it, care a publicat informația în mai 2014, preciza că organizatorii paradei gay din Bergen au argumentat că festivalul are loc pentru a pune bazele “securității, toleranței și respectului între copii și adulți”. Slogan care sună bine pentru necunoscători. În realitate, copii care au luat parte la acea paradă au fost instruiți să fredoneze cântece despre cât de frumos e să trăiești cu doi părinți de același sex.

Intr-un anunț publicat pe site de organizatorii festivalului se preciza că parada are loc pentru susținerea unui studiu privind homosexualitatea infantilă. Studiu devenit carte, ale cărui idei principale au fost și ele prezentate amatorilor sub titlul “Copii homosexuali“. Cei care au decis să promoveze cartea susțin că adulții, în special părinții și profesorii, pot avea multe de învățat din ea. Pentru că aduce în prim plan experiențe acumulate în ani buni de cercetare în domeniul homosexualității din Norvegia.

În filmulețul postat pe Youtube, un copil cântă o melodie despre cei doi tați ai săi.

Cristian Dogaru: “Din secolul 19 noi nu ne mai batem nici câinii”

Despre cazul Bodnariu s-a tot scris și n-aș mai fi vrut să revin dacă nu mi-ar fi sărit în ochi un amănunt interesant. Fosta propagandă băsistă, actualii partizani ai Guvernului tehnocrat adus la putere de strada bine ghidonată, s-au plasat din start mai aproape de poziția autorităților norvegiene sub pretextul că violența trebuie descurajată…

Și evident, cu exemple din România, cu părinți băuți care își bat copii, cerșitul la vârste fragede, etc. De parcă discuția era dacă e bine sau nu să îți bați copii și nu despre modul exagerat și disproporționat în care autoritatea de protecție a copilului din Norvegia reacționează. Cel mai mult m-a indignat acest articol din republica.ro. “Din secolul 19 noi nu ne mai batem nici câinii” pare că declară un traducător din română în norvegiană dar dacă citești articolul vezi de că fapt omul spune ceva diferit.

“Vineri, o să vorbesc la Ambasada României la Oslo despre poetul național Mihai Eminescu și o să fac o comparație cu poetul nostru național, Henrik Wergeland, care s-a născut în 1813. Am găsit o poezie, „Câinele”, în care spune: Pe câine nu-l voi bate, nu, Ci-l voi mângâia tot lin/ Să miște coadă fericit, Să-mi fie prieten bun/ Astfel de prietenie vreau”. Deja în secolul al 19-lea, foarte devreme, nici nu mai băteau câinii. Bineînțeles că au existat și încă există etnici norvegieni, care bat câinii, bat copiii”.

Deci e vorba de o poezie. Că altfel nu îmi imaginam cu o națiune care nu își mai bate câinii din secolul 19 a putut în secolul 20 să interneze în spitale de psihiatrie copii rezultați din relațiile dintre femeile din Norvegia și soldații germani de ocupație, locuri în care aceștia au fost supuși unor violențe și abuzuri greu de scuzat.

De ce aceste poziții în presa românească? Pe de-o parte, sunt ziariști care se simt datori să descurajeze discursul anti-european, să nu contribuie la întinarea mărețelor idealuri ale noii ordini mondiale iar cazuri precum cel al soților Bodnariu cam zdruncină încrederea în modelul antiseptic, democratic, tolerant al Vestului. Vezi și observația incomodă că în grijulia societate norvegiană rata sinuciderilor este printre cele mai mari din Europa iar cea a natalității printre cele mai mici.

De altfel, confiscarea copiilor pentru protejarea lor a generat o adevărată industrie a părinților adoptivi care sunt plătiți cu salarii grase (nu muncesc în perioada când au copii în îngrijire), bașca psihologii și asistenții sociali care îi secondează. Cum în Norvegia sunt luați de la părinți cam 7000 de copii pe an (la o populație de 4 ori mai mică ca a României), ar trebui să existe cel puțin 50.000 de părinți adoptivi și personal specialziat care să trăiască în urma acestora, o cifra deloc mică. Legislația norvegiană încurajează de altfel manifestarea individualismului și pune drepturile copiilor înaintea drepturilor familliei.

Voința copiilor trebuie să fie determinantă în toate disputele cu părinții după vârsta de 12 ani a copiilor, vezi aici. Evident că în acest context puțini se grăbesc să fie părinți. Apoi, poziționarea pro-norvegiană s-ar explica prin antagonismele din presa locală: când ești anti-Antena 3 nu poți fi pro-Bodnariu, doar Antenele au făcut campanii în favoarea lor. Nu în ultiimul rând, poate exista și un motiv mai meschin, despre care am mai pomenit pe aici (vezi “Jurnalismul ca ciupeală”).

• Iulian Capsali:

Minunata Lume Nouă

Dacă nu-i faci pe plac copilului tău, absolut oricând şi la orice vrea el, nu mai zic dacă-l cerţi sau – vai! – îi dai o palmă la fund, eşti un criminal iresponsabil iar Statul Luminos este îndreptăţit să-ţi ia copiii.

Dacă-i pui filme porno – parte a unui program casnic de educaţie sexuală; dacă-i faci o operaţie de schimbare de sex fiului/fiicei ameţit(e); dacă e născut cu sindrom Down şi preferi să-l eutanasiezi decât să fie “inadaptat social“; dacă-l duci de la grădiniţă la paradele gay; dacă-l omori prin avort sau dacă-l păstrezi și accepţi ca să fie adoptat de părinţi homosexuali şi dacă-i pui în buzunar un joint, în adolescenţă, atunci eşti un părinte opănmaind, cool, modern, un cetăţean responsabil, un model parental pentru noua civilizaţie ce se deschide în faţa lumii.

[…]

• Eduard Dumitrache:

Copiii despărțiți definitiv de lângă părinții lor în urma unui denunț?
Barnevernet – o poliție cvasi-privată ce răpește copiii de lângă părinți, desparte frate de soră și îi plasează astfel încât părinții nu îi vor mai vedea niciodată?
O mamă care își vede bebelușul luat de poliție, o dată pe zi, [de 2 ori pe saptamana!] doar să îl alăpteze?
Nu este Orwell, nu este Coreea de Nord, este Norvegia 2015.

Dacă aveți un minut, trimiteți un mesaj „de salut” Ambasadei „Barnevernet” la București,
emb.bucharest@mfa.no
Telefon/fax +40 (0) 21 306 98 90

‪#‎stopnorvegia‬ ‪#‎stopbarnevernet‬

• Tudor Marincu/ RostOnline: Norvegia a „progresat”, a ajuns în 1984

Este vorba de lumea descrisă de George Orwell în romanul 1984 în care Partidul-Stat este atotputernic și face orice dorește avînd drept de viață și de moarte asupra supușilor, în care familia nu mai e familie, Partidul-Stat ocupîndu-se de „educația” copiilor pe care îi consideră proprietate a statului. Dacă cineva se abate de la linia trasată de Partidul-Stat este aspru pedepsit. Adulțiilor le e frică de propriii copii pentru că aceștia sînt țintele predilecte de recrutare pentru serviciile secrete responsabile cu spionarea propriilor cetățeni.

Cam la fel se întîmplă în Norvegia unde copiii imigranților și a celor săraci sînt răpiți din mijlocul familiilor fără nici o explicație sau judecată, doar pe baza unor rapoarte, de multe ori anonime, sau chiar pe baza spuselor copiilor. Victime au căzut familii românești, lituaniene, rusești, cehești, indiene, turcești etc.

Președintele Cehiei, Miloš Zeman, a acuzat autoritățile norvegiene de practici naziste pentru că, după ce au răpit doi băieți unei mame cehe, nu i-au permis acesteia să vorbească în cehă cu ei în timpul rarelor întîlniri supravegheate de autorități.

În Lituania au fost realizate emisiuni de televiziune pe tema răpirilor copiilor în Norvegia din cadrul familiilor mixte sau de imigranți. Lituanienii acuză autoritățile norvegiene că totul este premeditat din cauza ratei scăzute a natalității localnicilor și pentru că aceștia au nevoie de material genetic proaspăt avînd în vedere incidența ridicată a copiilor norvegieni care se nasc cu malformații genetice datorită consagvinității (căsătorii între rude). Ambasadorul Norvegiei în Lituania mărturisește că acestui lucru trebuie să-i dedice cel mai mult timp fiind nevoit să angajeze o firmă locală de relații publice pentru a combate ceea ce el consideră dezinformare.

În 2012 serviciile de protecție a copiilor din Norvegia au răpit copiii unui cuplu de indieni trăind în Norvegia. Atunci opinia publică și mass media din India s-au implicat și, după cîteva luni, copiii au fost returnați părinților, aceștia părăsind imediat Norvegia preferînd să se întoarcă acasă, în India. La aceea dată Marianne Haslev Skanland, profesoară din Norvegia, explica cum funcționează serviciul de protecție a copiilor nu doar din Norvegia ci din toate țările scandinave. Aceasta susține că serviciul similar din Suedia este chiar mai rău decît cel norvegian.

Conform profesoarei norvegiene aceste servicii au devenit o adevărată industrie, un stat în stat, care rulează sume de bani impresionante an de an și care, pentru a-și dovedi „utilitatea”, vizează familiile sărace norvegiene, cele ale imigranților și cele mixte. Toți cei implicați în această industrie de răpire a copiilor sînt bine remunerați. Lucrătorii sociali și birocrații din cadrul serviciului de protecție a copiilor au slujbe bine plătite, psihologii și psihiatrii primesc onorarii generoase pentru colaborare, la fel ca și familiile adoptive care preiau acești copii.

Marianne Haslev Skanland prezintă cazuri desprinse, parcă, din filme de groază. De exemplu, este prezentat cazul unui așa zis „tată” de împrumut care abuza sexual copiii dați în grijă. Cu toate acestea serviciul de protecție al copiilor i-a trimis in continuare copii de care să se ocupe. Ulterior s-a dovedit că acuzațiile erau întemeiate, „tatăl” respectiv fiind judecat pentru pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor.

Un alt caz, de data asta din Suedia, este al unei familii mixte, mama indiancă, tatăl suedez, care, de frica serviciilor de protecție a copiilor din Suedia au vrut să părăsească Suedia. Autoritățile i-au împiedicat la aeroport să se îmbarce în avion și le-au răpit copilul.

În cazul în care, în urma presiunii opiniei publice, deznodămîntul este fericit și copiii sînt returnați parinților, serviciile de protecție a copiilor din țările scandinave au pretenția ca părinții să semneze un act de confidențialitate prin care li se interzice să vorbească de cazul lor pentru a nu încuraja și alte familii aflate în situații similare să facă același lucru.

Dar iată că de ce le e frică nu scapă. Presiunile din partea comunitaților de români din întreaga lume încep să dea roade și, cu ajutorul lui Dumnezeu, copiii români vor fi reuniți cu familiile lor. În urmă cu cîteva zile guvernul norvegian a reacționat și a publicat pe site-ul oficial din SUA un comunicat al serviciilor de protecție a copiilor plin de platitudini și fraze șablon de genul: interesul pe care-l urmărim este interesul copiilor, copiii nu sînt rapiți din mijlocul familiilor doar în ultimă instanță, in cazul în care noi credem că ei sînt în primejdie etc.

Important este ca presiunile să nu înceteze și să cerem returnarea copiilor familiei Bodnariu, a celor ai familiei Nan și a tuturor celorlalte familii aflate în aceeași situație. Locul unui copil este în sînul familiei, doar în cazuri de abuz dovedit clar statul are dreptul de a se implica și a lua copiii. Din cazurile celor două familii românești nu rezultă că copiii ar fi fost abuzați.

Norvegia, dă copiii inapoi!

• Hotnews: Barnevernet si cazul Bodnariu. Mic studiu pentru a intelege ceva in plus despre “child centric perspective”

Revoltator in cazul Bodnariu este ca familiei i-au fost luati toti cei cinci copii pe baza unei decizii administrative, nu in urma unei decizii judecatoresti. Nu stim nimic precis despre acuzatiile aduse familiei, deoarece autoritatile nu comunica, invocand principiul confidentialitatii anchetei. Pe de alta parte, varianta familiei Bodnariu trebuie luata cu prudenta necesara. Ce parinte ar recunoaste ca-si bate copiii sau ca-i supune unor rele tratamente? Totusi, de unde stim ca nu suntem in fata unui abuz administrativ din moment ce decizia n-a trecut prin filtrul unui judecator? A lasa o masura atat de radicala, cum este luarea unor copii de langa parintii lor si plasarea lor in custodia altei familii, la mana unui asistent social, la mana unor functionari, pare cam mult. Cum s-a ajuns, totusi, aici?

Nu pretind a fi inteles sistemul de protectie a copilului dintr-o tara straina, cu o cultura diferita de a noastra si cu o intreaga istorie a modului cum statul s-a raportat la copii, o istorie presarata cu tragedii si cazuri dramatice. Exista insa o serie de studii si rapoarte publice pe tema sistemului legal de ingrijire a copilului in Norvegia si tarile nordice. Din cele cateva consultate, rezulta intai de toate ca Suedia, Finlanda, Norvegia si Danemarca fac obiectul unor critici severe in ce priveste functionarea sistemului de ingrijire a copilului.

Un grup de avocati, fosti judecatori si profesori de drept, profesori de psihologie si doctori din cadrul The Nordic Comitee for Human Rights a realizat in decembrie 2012 un raport intitulat “Child Removal Cases in Sweeden and the neighbouring nordic countries“. (1)

“Din experienta noastra profesionala, rezulta ca mai ales familiile tinere, monoparentale, cu o slaba educatie sau situatie materiala precara, familii cu probleme de sanatate sau parinti imigranti sunt tintele serviciilor sociale din Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda. De asemenea, parinti avand credinte filozofice sau religioase care nu par sa fie acceptate politic sunt deseori declarati drept parinti nepotriviti, care determina inevitabil serviciile sociale, actionand la sfatul asistentilor sociali, sa mute copiii din familiile lor si sa-i plaseze in familii surogat. Totusi, chiar si parinti cu o buna educatie si cu profesii bune au experimentat interferenta asistentilor sociali in viata lor privata si de familie. Inca din anii 80, un mare numar de familii au parasit Suedia pentru a-si proteja copiii de plasarea in custodie sau in case de copii. Numerosi critici se refera la aceste cazuri numindu-le “industria rapirii de copii” din cauza sumelor mari de bani care se platesc parintilor adoptivi, in timp ce altii folosesc termenii “the child abuse and family destruction industry” din cauza ca atat copiii, cat si parintii lor sunt invariabil traumatizati“,

se arata in raport.

De notat ca toti acesti specialisti insista asupra faptului ca decizia de a muta un copil din familia lui si de-l plasa in grija altei familii revine unui serviciu social, la nivel administrativ, iar acesta actioneaza la sfatul unor asistenti sociali. Pe scurt, NU este decizia unei instante judecatoresti. Acesti asistenti sociali au facut ei insisi subiectul unor dezbateri, fiind puse in discutie studiile pe care trebuie sa le aiba un functionar investit cu atata putere.

Faptul ca mutarea unor copii din familii se face prin simple decizii administrative rezulta si din comunicatul Ambasadei Norvegiei dat publicitatii in cazul Bodnariu:

“Parintii au dreptul la un proces echitabil, inclusiv un avocat platit de catre guvern, dreptul de a fi audiati si de a contesta decizia Consiliului la Tribunalul Districtual“.

Mai trebuie spus ca momentul in care institutia norvegiana de protectia copilului (Barnevernet, infiintata in 1992) poate interveni si lua copiii dintr-o familie nu este clar definit, lasand loc larg la arbitrar si abuz. O poate face aproape in orice situatie, nu doar in caz de violenta fizica sau verbala exercitata asupra minorului.

Pagina oficiala a institutiei anunta ca, potrivit legii norvegiene,

“parintii sunt responsabili in a asigura grija si protectie propriilor copii. Totusi, daca parintii nu pot face asta, institutiile pentru protectia copilului sunt obligate sa asigure orice ajutor este necesar pentru a asigura ca adolescentii si copiii primesc grija de care au nevoie”, inclusiv “relocarea copilului sau copiiilor din casele lor pentru o perioada mai lunga sau mai scurta“.

Problema este ca de la decizia administrativa pana la o sentinta definitiva in justitie pot trece doi-trei ani, timp in care copiii stau departe de parintii lor. In plus, decizia administrativa nu este predictibila, dupa cum rezulta dintr-o serie de cazuri. Parintilor le-a fost luat copilul din cauza ca era hranit cu mana sau din cauza ca dormea in acelasi pat cu unul dintre parinti. Apoi, acesti parinti nu dispun de nici o cale de atac impotriva deciziei administrative. Nu-si pot recupera copiii decat in cadrul unui proces. Aceasta procedura incalca orice norma de drept, iar de multe ori decizia administrativa pare profund disproportionata in raport cu situatia de fapt.

Potrivit unei cercetari realizate in 2011 (2), este important de subliniat ca in Norvegia s-au infruntat doua viziuni politice radical diferite in ce priveste modul in care trebuie reformat sistemul de ocrotire a copilului. Dreapta, care a guvernat din 1997 pana in 2005 (cu exceptia unei perioada din martie 2000 si octombrie 2001), pune mai mult accent pe dreptul parintilor, autonomia familiei si masuri care sa previna plasarea copiiilor in afara familiei (out-of-home placements).

Stanga, care a guvernat pana in 2013, este adepta asa numitei “child centric perspective“, potrivit careia copilul este vazut ca un individ cu optiuni, interese si puncte de vedere pe care nu doar ca are ocazia sa le exprime, dar de care trebuie sa se tina cont.

Norvegia incaseaza in 1996 o condamnare la CEDO, sentinta ce va declansa mai tarziu o serie de reforme in sistem. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat statul Norvegian pentru incalcarea articolului 8 (protectia vietii de familie) intr-un caz de adoptie fortata a unei fetite. Din cate se vede din statistica de mai jos, statul norvegian incepe din acel moment sa evite pe cat posibil adoptiile, dar creste in schimb vertiginos numarul cazurilor de copii plasati spre ingrijire temporara altor familii, chiar inainte de o decizie definitiva in justitie.

In acest foarte sumar tablou, mai trebuie precizat ca statul norvegian pastreaza in trecut istoria teribila a copiilor nascuti in timpul razboiului. A fost o adevarata tragedie nationala inceputa in anii postbelici care a reverberat pana in zilele noastre.

Statul norvegian a mai incasat o condamnare la CEDO, in urma careia a platit cateva zeci de milioane de euro catre victime, fiind acuzat de maltratarea copiilor care au stat in institutii (orfelinate) intre 1945 si 1980. Este foarte posibil ca, traumatizat de acest episod teribil, statul norvegian sa fi cazut in extrema cealalta, manifestand o grija excesiva fata de copii. Din pacate, in prea multe cazuri, statul norvegian pare sa fi trecut linia rosia care interzice oricarui stat sa intervina atat de brutal in viata intima si de familie, avand pretentia sa regleze tot ce misca in relatiile oricum fragile dintre parinti si copii.

Potrivit unui studiu publicat in 2010 (3), cazul Thiemann si altii vs Norvegia

“priveste copiii nascuti in timpul celui de-al doilea razboi monidal (din tata german si mama norvegiana) ca rezultat al proiectului nazist Lebensborn. Multi dintre acesti copii au fost, in prima instanta, victimele infractiunii internationale de stramutare fortata din Norvegia in Germania in mainile nazistilor (planul era imbunatatirea asa numitei puritati si robusteti genetice a populatiei Germane de catre regimul nazist).

Toti acesti copii nascuti in timpul razboiului parte a proiectului Lebensborn au fost victime ale inrobirii de catre regimul nazist in scopul atingerii obiectivului sau de a crea o asa numita super – rasa. Relatia copiiilor cu mamele lor a fost in sever afectata dat fiind faptul ca acesti copii erau, in esenta, produsul unul “sclavagism sexual” generat de proiectul Lebensborn.

Multe din mamele acestor copii chiar si dupa razboi au abandonat, in mod discutabil, acesti copii dati spre adoptie sau in orfelinate, desi este chestionabil cat de voluntare erau aceste abandonuri date fiind enormele presiuni economice si sociale pe care aceste femei le suportau in Norvegia postbelica. Acesti copii au fost subiectul unor tratament dur si discriminatoriu in Norvegia postbelica, asa cum guvernul norvegian a admis. (…) A existat o perioada de victimizare a copiiilor nascuti in timpul razboiului care a durat decenii si care a rezultat din “un sistem de apartheid” patronat de stat in ce priveste acesti copii (acest sistem de apartheid s-a nascut din cauza masurilor legislative inadecvate si discriminatorii adoptate de guvernele norvegiene).“

Exista, asadar, o serie de date de ordin istoric si politic care explica partial cum a ajuns o tara dezvoltata ca Norvegia, de regula in avangarda progresului mentalitatilor, sa fie acuzata din nou de “nazism” din cauza modului in care actioneaza institutiile sale.

Este de neinteles insa cum ajunge un stat sa-si distorsioneze atat de mult comportamentul, incat institutiile sale ajung sa invoce printre motivele pentru care cer indepartarea copiilor dintr-o familie faptul ca “parintii mamei au murit prea devreme”, ca “baiatului ii este sete si bea prea multa apa, deci este vina mamei pentru ca acasa promoveaza obiceiuri alimentare nesanatoase” sau absurditatea suprema: “Parintii vor sa tina copiii, ca sa nu ajunga in familii surogat, iar asta arata ca nu coopereaza cu CPS pentru interesul copilului“. (4)

Toate aceste excese nici macar nu pot fi puse in totalitate in carca unei stat care a ajuns cu corectitudinea politica la extrem. Acestea sunt cazuri robotizare totala, lipsa de empatie, dezumanizarea avansata a unor functionari pusi sa ridice copii din familii asa cum ridica municipalitatea masini de pe strada.

Referinte

(1). The Nordic Comitee for Human Rights, Report: Child Removal Cases in Sweeden and the neighbouring nordic countries, December 2012

(2) Child Protection Systems, International Trends and Orientations/ Edited by Neil Gilbert, Nigel Parton and Marit Skivenes, Oxford Univesity Press, 2011

3. The European Court Of Human Rights as a Patheway to Impunity for International Crimes/ Sonja C. Grover, Springer – Verlag Berlin Hidelberg 2010

4. Motive folosite de Protectia Copilului din Norvegia: Hainele curate nu sunt impachetate cum trebuie. Sursa: Politic Scan, care citeaza “An incomplete list of reasons given by the child protection services (CPS) of the Nordic countries for depriving children of their parents” (publicata in 2012)

• Gabriel Bintia:

Curios sa aflu pozitia autoritatilor suedeze fata de politica norvegiana in privinta tratamentului copiilor luati din familii, aflu ca Suedia este in disputa diplomatica cu Norvegia pe aceasta tema.

Anul trecut, ziarul Dagens Nyheter a facut un reportaj intr-un articol intitulat “Norvegia este acuzata de rapire de copii pentru motive neintemeiate”. Cateva idei:

– avocatul norvegian Dag Sverre Aamodt, care a aparat 50 de familii in procese impotriva statului, considera ca “legea intentioneaza binele copiilor, dar in cele mai multe cazuri duce la situatii traumatizante. Situatia s-a inrautatit in urma cu 30 de ani, de cand legea permite luarea copiilor, nu pe baza de dovezi, ci pentru simple banuieli. Barnevernet poate critica familiile pentru chestiuni absolut normale, precum a lua un copil de doi ani in pat cu parintii sambata dimineata sau a bea o bere duminica dupa-amiaza. In spatele acestei institutii sunt persoane private, care au tot scopul de a lua cat mai multi copii din familii. Toate familiile se tem in Norvegia de Barnevernet”.

– se stie ca exista copii de cetatenie suedeza luati din familii in Norvegia, dar statul norvegian refuza sa furnizeze o statistica;

– autoritatile suedeze s-au implicat in a gasi o solutie cu statul norvegian pentru a repatria copiii institutionalizati pentru a nu li se pierde cetatenia si identitatea, insa Norvegia refuza orice cooperare;

– Norvegia nu este stat membru al Conventiei de la Haga, conventie care prevede repatrierea copiilor institutionalizati in tara de origine a parintilor;

– Barnevernet refuza sa ofere informatii ziarului suedez Dagens Nyheter;

– Cazul Norvegiei a fost discutat in Parlamentul Europei, insa fara efecte asupra statului norvegian care nu este membru UE.

Asta e dedicatie pentru aia ‪#‎37lasuta‬ care pun poze cu minori pe facebook, laudand legea norvegiana imaculata si considerand ca romanii au o problema…

• Mirel Curea:

Clar, fb-ul este alcatuit in buna parte din adulti care, pe vremea cand erau copii, au fost dati prin masina de tocat carne de catre mame, basca arsi cu tigarea de catre tati.

Este si mai clar, un parinte normal, nu am in vedere cazurile deviant-patologice, face lucruri minunate pentru copilul sau, la fel cum face si mari erori in privinta aceluiasi copil. Nu cu parintele ala am eu probleme, ci cu adultul fost copil de parinte. Daca tu pana la varsta maturitatii atat ai retinut, doar ca parintele ala te-a altoit cand ai fost tampit sau nesimtit, si nu ai retinut esentialul, minunata si unica legatura parinte-copil, aceea care a facut sa se spuna “pentru un parinte esti copil toata viata”, “cand parintii iti mor, moare si copilul din tine” sau si mai grav “nu este pedeapsa mai mare pentru un parinte, decat aceea de a-si duce copilul la groapa”, vorbe care contin expresia adancii-absolute iubiri de parinte pentru copil la romani, la latini in general, inseama ca ai doua grave probleme, una la cap, alta la suflet. […]

• DCNews: Caz șocant care a dus la înființarea Barnevernet. Renate Weber: Sunt PRIVAȚI- EXCLUSIV

Bazele Barnevernet sunt șocante. Un scandal uriaș a izbucnit în Norvegia în urmă cu 25 de ani, când o fată și-a omorât tatăl, ajutată de prietenul ei. De mică, fata era jucată la cărți. Când pierdea, tatăl o dădea prietenilor săi. Scandalul a dus la înființarea aceste instituții care are ca scop bunăstarea copilului. Europarlamentara Renate Weber a vorbit despre acest subiect, pentru dcnews.ro. Ea a precizat un fapt foarte important: Barnevernet este un serviciu externalizat, privat, care primește un buget aferent pentru fiecare caz de copil luat din familie.

Scandalul care a dus la înființarea Barnevernet

“În 1991, în Norvegia, a fost un foarte mare scandal, când, anchetându-se o adolescentă și prietenul ei care îl omorâseră pe tatăl ei, s-a descoperit că această fată toată copilăria ei fusese abuzată de tatăl ei care, pur și simplu, o juca la cărți cu prietenii lui. De câte ori pierdea, fata era trofeul sexual al partenerilor lui de joc. Se întâmpla într-o zonă rurală, îndepărtată, de prin nord. În acel moment, scandalul a fost foarte mare în Norvegia. În 1992, a fost dată o lege privind bunăstarea copilului și pe baza acestei legi a fost înființată această instituție (n.r. Barnevernet), care așa se numește de fapt, instituția pentru bunăstarea copilului. De atunci, evident, normele s-au înăsprit, interpretarea regulilor a devenit tot mai strictă și așa se explică, cred eu, unele din lucrurile care sunt astăzi prevăzute de legislația norvegiană și care sunt foarte diferite de ce găsim în alte legislații ale unor state europene. Părerea mea este că s-a mers dintr-o extremă în cealaltă. Răspunsul la cazul extrem întâmplat- care nu era singurul, pentru că apoi au investigat și au descoperit că mai erau și altel e- a fost pe partea cealaltă o cerință extremă în raportul dintre părinți și copii“,

a spus Renate Weber, pentru dcnews.ro.

Barnevernet, serviciu privat, cu buget pentru fiecare copil extras din familie

Europarlamentara a subliniat că Barnevernet este un serviciu externalizat, unul privat.

“Eu sunt convinsă că există un buget care este cred că este pus la dispoziție pentru fiecare caz de copil în parte. Faptul că norvegienii și-au externalizat un serviciu e ok, este opțiunea lor, nu este o problemă, dar nicio organizație nu poate să fie absolut independentă în sensul în care oricum trebuie să existe un control“,

a subliniat eurodeputata.

Ce demersuri pot fi făcute pentru familia Bodnariu la nivel internațional

Renate Weber, care este la bază jurist, a precizat, cu privire la demersurile pe care ar trebui să le facă în continuare familia Bodnariu, că

“Norvegia, nefiind stat membru al UE, este foarte greu să pui UE prin Comisia Europeană să facă vreo anchetă, adică nu ai cum să faci o sesizare în sensul acesta. Altfel, cred că s-ar fi făcut demult, pentru că nu e vorba numai de copii ai unor cetățeni români, ci e vorba și de măsuri care au fost luate și împotriva unor copii polonezi, cehi, lituanieni, nu suntem noi primii, sunt mai multe situații la fel de dramatice și, până acum, la nivelul UE eu nu am auzit nicio discuție. E adevărat că parcă acum, mai mult decât înainte, există un fel de conștientizare la nivel european și chiar la nivel internațional cu privire la unele din măsurile pe care le ia această instituție și care sunt categoric abuzive.

Demersuri la nivelul Consiliului Europei

La nivelul Consiliului Europei, însă, cred că se pot face mult mai multe acțiuni, pentru că Norvegia este membră a Consiliului Europei, se pot face, cu siguranță, la nivel politic, în adunarea parlamentară a Consiliului Europei, eu cred că acolo ar trebui parlamentarii noștri, care sunt membri și acolo, să solicite rapid o comisie de anchetă cu privire la felul în care funcționează această instituție, să se uite pe toate plângerile din statele care sunt membre ale Consiliului Europei. Tot acolo, la Consiliul Europei funcționează un comisar pentru drepturile omului și eu i-aș adresa și acestuia o sesizare în acest sens. I-am recomandat fratelui domnului Bodnariu să meargă pe linia aceasta, a unei sesizări foarte complete. Bine ar fi să existe astfel de sesizări și din alte țări sau să se menționeze situațiile care s-au întâmplat altor cetățeni ai Europei. Pe de altă parte, au fost cazuri în care cetățeni ai altor state din afara Europei au trecut prin același lucru, India. Pentru asta sunt acțiuni care merg la nivelul ONU.

Ce se poate face în Norvegia

Nimeni nu poate să le spună judecătorilor din Norvegia cum să judece. Eu cred că o analiză cu privire la felul în care funcționează această instituție trebuie făcută. Poate n-o s-o facă o instituție de genul Consiliului Europei, dar măcar să ceară Guvernului Norvegiei să facă o astfel de analiză. În cazul familiei Bodnariu, de maximă importanță este că atunci când se va judeca cererea de decădere a lor din drepturile părintești sau când se va judeca acea contestație pe care au făcut-o și care va ajunge la un judecător, acolo trebuie să existe la [dosar] o anchetă socială sau o investigație socială completă, nu doar un raport al asistenților sociali și un interogatoriu al copiilor. Acolo trebuie să fie foarte multe date de la școală, de la profesori, de la medici, de la vecini, de la oamenii din satul în care trăiesc, asta înseamnă o anchetă socială completă ca să-ți dai seama dacă îndepărtarea din familie a unui copil este măsura firească“.

• ActiveNews: Un avocat norvegian demască abuzurile Barnevernet și spune adevărul despre cazul Bodnariu

Într-o emisiune a postului de televiziune Credo TV, Marius Reikerås, un avocat norvegian și apărător al drepturilor omului vorbește despre abuzurile Barnevernet în Norvegia și oferă o imagine reală a acestei instituții.

De asemenea, în cadrul interviului, Marius Reikerås explică amănunțit cazul Marius și Ruth Bodnariu și vorbește despre abuzurile comise împotriva lor de către Barnevernet.

Întrebat cum a luat naștere acest sistem și cum funcționează, Marius Reikerås răspunde:

“Guvernul nostru a creat acest sistem în 1992 și a admis ca această comisie ce coordonează sistemul nu e la nivelul unui tribunal. Acest lucru înseamnă că toată această structură nu se raportează și subordonează sistemului de drepturi ale omului din Uniunea Europeană sau din lume. Potrivit acestei legi norvegiene, aceste comisii regionale ce se ocupă de protecția copilului pot păstra secrete cu privire la cazurile lor și nu sunt obligate să dea socoteală nimănui. Membrii acestor comisii sunt numiți de politicieni, ceea ce înseamnă că nu sunt independenți cum ar trebui.

Sistemul a fost creat în 1992 și de atunci nicio familie afectată de Barnevernet nu și-a primit niciun drept fundamental al familiei pentru că guvernul norvegian a acceptat ca aceste comisii regionale ale Barnevernet să ignore valorile drepturilor omului. Așadar, în 95%-96% din toate aceste cazuri, decizia finală este în favorea comisiei regionale ce evaluează cazul. Durează luni de zile pentru apel la prima fază de tribunal reginonal iar între timp serviciile sociale vor susține că minorii s-au detașat de părinții lor și s-au atașat de noii lor părinți. Deci, istoria acestui sistem spune că, pe măsură ce trece timpul, odată ce copii au fost luați și duși în alte familii, este extrem de greu să-i mai iei înapoi.

Aici este o mare diferență și contradicție între ceea ce spune guvernul norvegian și ce spun actele de drepturi ale omului, așa cum sunt în lume și în Uniunea Europeană. Acestea spun că a lua copiii din familia lor este o acțiune temporară până lucrurile se corectează în familia aceea,în timp ce sistemul acesta de protecție al copilui spune că, odată ce s-au luat aceste măsuri, ele devin permanente“, a explicat avocatul norvegian.

Marius Reikerås a vorbit și despre experiența sa personală cu Barnevernet și aceste situații.

“Am fost implicat în asemenea cazuri mulți, mulți ani dar am început să-mi dau seama de problemele mari pe care le crează Barnevernet cam prin anul 2010. A fost anul în care am încercat să aduc drepturile omului în atenția presei Norvegiei și imediat mi-am dat seama că există niște tendințe. Oamenii veneau la mine să-mi spună problemele  iar eu nu înțelegeam de ce aceste familii normale și care erau familii foarte bune, ar putea avea probleme cu serviciile sociale. Așa că în 2010 am început să compar legile internaționale și comune, acceptate de drepturile omului cu legile Norvegiei. Așadar, am luat cam 100 de decizii ale comisiilor regionale, le-am studiat și am găsit un lucru foarte interesant. Toate aceste deczii arată intenția clară, încă de la început, de a lua copiii permanent. Atunci mi-am dat seama că, prin acest lucru, se violeaza drepturile omului pe care ne-am angajat să le respectăm. M-am adresat departamentului de protecție a copilului și am întrebat de ce guvernul Norvegiei nu respectă drepturile omului.

Am făcut acest lucru, deoarece, în 1996, s-a dat o decizie judecătorească în Tribunalul Drepturilor Omului împotriva Norvegiei pentru violarea articolul numărul 8 din Drepturile Omului care este exact același articol aplicabil familiei Bodnariu. În acea decizie s-a menționat că a lua copilul dintr-o familie trebuie să fie un act temporar, iar guvernul trebuia să dea înapoi copiii familiei imediat ce se rezolvă situația. De patru ori s-au luat aceste decizii în Curtea Internațională deoarece Norvegia ia dreptul omului de a fi considerat nevinovat până la terminarea procesului. Apoi, în 2007, s-a dat o decizie împotriva Barnevernet în Norvegia pentru că sistemul a fabricat acuzații împotriva familiei. Adunând aceste decizii, mi-a fost imposibil să înteleg cum guvernul norvegian poate să continue cu aceste încălcări. Am simțit că e o misiune pentru mine să fac tot ce pot pentru ca guvernul Norvegiei să se supună acestor drepturi internaționale”, a mai explicat avocatul norvegian.

[…]

VAL VALCU despre cazul Bodnariu si MASINARIA DE RAPIT COPII a Norvegiei

Legaturi: