O tema esentiala, ignorata “politic”: DEGRADAREA DELIBERATA A AUTORITATII SI STATUTULUI PROFESORULUI. Fenomenul agresiunilor asupra cadrelor didactice, reduse la conditia de “fiii ploii” si “GENERATIA REVENDICATIVA” a elevilor care trebuie sa stie numai de drepturi – ULTIMA LOVITURA DATA SCOLII ROMANESTI?

“Vremea când un profesor va fi asasinat de elevi e mai aproape decât credeți! Adevărul e că nu se dorește normalitate, nici în învățământ, nici în celelalte sectoare”

(Profesorul Manuel Valeriu, din Sibiu)

• Repubilca: Când AL TREILEA PĂRINTE devine victima elevilor. „Peste ani, mă întâlnesc cu ei pe stradă…”

Cazul învățătoarei de la Cluj, care a fost înregistrată umilind în fața clasei un băiețel de șapte ani, e tratat de toată lumea drept o excepție nefericită. Așa și este, din punct de vedere statistic: intră în acea „marjă de eroare”, o fâșie subțire în spatele căreia sistemul de învățământ ascunde neputințe enorme și defecte de structură uriașe. Ce eșuăm să vedem e însă agresivitatea subterană, venită din toate direcțiile, care duce în final la astfel de excepții.

Agresorii pot apărea din spatele catedrei, dar și din fața ei. Din bănci. De pe culoare. Vedem profesori care agresează elevi, elevi și părinți care agresează profesori, elevi care agresează alți elevi și care sunt agresați la rândul lor.

În final, victime sunt cu toții: cei care își petrec bună parte din viața lor într-un mediu plin de tensiune. Cei forțați să ducă povara loviturilor și a umilințelor. Cei lipsiți de putere și cei lipsiți de putere asupra propriilor impulsuri. Oamenii care nu învață niciodată lecția autocontrolului și care, fără ea, ajung să otrăvescă viețile pe care le ating în existența lor. În final propriile lor vieți.

Cazul învățătoarei de la Cluj și altele asemenea lui fac înconjurul presei. Dar când profesorii sunt cei înjurați, împinși, bătuți, știrile nasc o revoltă cât un foc de paie. Cei care îl sting sunt înșiși dascălii, care se simt rușinați să își spună povestea în public. Statutul de victimă este umilitor pentru cei a căror profesie are la bază, cel puțin în teorie, respectul celorlalți – copii, părinți, colegi. Profesorii agresați tac. În numele lor vorbesc, uneori, directorii de școli, care spun lumii că dascălul a trecut peste incident și că „își desfășoara în continuare activitatea” în condiții normale.

Profesorul, acel „al treilea părinte” al copiilor noștri, merge înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cel puțin în aparență. Trebuie s-o facă, să continue să fie disponibil intelectual și emoțional pentru elevii săi. La suprafață, așa stau lucrurile. În adâncuri nu știe nimeni cum e.

„Cel mai important e că lucrurile s-au liniștit”

Părinții unei fete de clasa a VI-a amenință o profesoară că o bagă în pământ, o apucă de haine și o izbesc de calorifer. Se întâmpla, acum câțiva ani, la școala „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Constanța, sub privirile elevilor aflați în clasă. Părinții erau nemulțumiți că fiica lor a luat o notă prea mică. Ce-a spus profesoara public despre incident? Nimic.

Nici astăzi, la ani buni după agresiune, nu vrea să vorbească.

„Cel mai important este că lucrurile s-au liniștit“,

spune directoarea Laura Popa.

„Doamna profesoară nu a dorit atunci să comenteze, nu a dorit să dea amploare celor întâmplate. Cu atât mai puțin acum vrea să redeschidă subiectul. De atunci nu au mai existat astfel de incidente la noi în școală”.

„Unii ar fi putut să iasă din clasă. Dar nu asta înseamnă să fii profesor”

Sunt extrem de puțini profesorii agresați de părinți sau chiar de elevi care vor să povestească ce li s-a întâmplat. La o căutare sumară pe YouTube găsești însă, în afară de înregistrări cu profesori care umilesc elevi, și filmulețe cu elevi care umilesc profesori. Uneori, elevii înșiși sunt cei care le postează. Un elev lovește cu pumnul în cap o profesoară. Doi elevi ascultă manele în ora de matematică și o înjură pe profesoara care încearcă să le explice ceva celor aflați în fața clasei. Un adolescent amenință un dascăl.

L-am găsit pe unul dintre profesorii din înregistrările postate pe YouTube. M-a rugat, previzibil, să nu îi fac public numele; nu vrea să tulbure din nou apele. A fost amenințat în oră de un elev. Elevul a venit aproape de el, la intimidare. I-a bătut cu pumnul în masă. Profesorul a rămas calm, iar la final adolescentul agresiv a cedat.

„Probabil că asta pleacă și de acasă, de la educația din familie. Unii dintre părinți au probleme cu alcoolul, alții chiar cu legea”

Profesor amenințat de elev

„Înțeleg că unii ar fi putut să iasă din clasă. Alții să plângă. Alții să îl lovească. Dar nu asta înseamnă să fii profesor. Un profesor trebuie să știe să își păstreze calmul”,

spune el. E lecția practică de pedagogie a unui dascăl care predă discipline tehnologice într-un oraș de provincie. La el în liceu, adaugă, sunt destul de rare cazurile în care elevii ajung să jignească profesorii, însă se întâmplă adesea ca aceștia să se jignească între ei în timpul orelor.

„Se ceartă între ei în oră, apar fel de fel de discuții în contradictoriu“,

explică profesorul.

„Probabil că asta pleacă și de acasă, de la educația din familie. Unii dintre părinți au probleme cu alcoolul, alții chiar cu legea, unii copii trebuie să muncească și la clasă nu se pot concentra. Important este să-mi păstrez calmul și, cu ajutorul celorlalți elevi, lucrurile se rezolvă”.

„Peste ani, mă întâlnesc cu ei pe stradă. Mă salută, se bucură că mă văd și îmi dau seama că regretă. Că s-au maturizat. Asta e cea mai mare satisfacție a mea”.

Profesor amenințat de elev

Orele nu se mai desfășoară ca atunci când era el însuși copil. Elevii s-au schimbat. Părinții la fel. Cursurile sunt întrerupte de te miri ce.

„În timpul orelor îmi cer voie să iasă din clasă ca să vorbească la telefon. De cele mai multe ori cei care îi sună sunt chiar părinții. Ei nu realizează că copilul lor este la școală”.

A fost mirat. Acum nu mai este.

E ceva, totuși, cu care nu a reușit însă să se obișnuiască până la capăt. Conflictele dintre elevi și agresivitatea unora dintre ei. Îl stresează? Da, îl stresează.

„Dacă nu ne-ar stresa înseamnă că am fi indiferenți și nu am avea ce căuta în meseria asta. Din fericire, nu se întâmplă în fiecare zi, nu se întâmplă în fiecare clasă. Totul este să rămâi calm și să nu îi jignești”,

spune profesorul. Nu îi judecă astăzi pe adolescenții care îi spun din când în când cuvinte la nervi. Are încredere că timpul este, cumva, de partea lui.

„Peste ani, mă întâlnesc cu ei pe stradă. Mă salută, se bucură că mă văd și îmi dau seama că regretă. Că s-au maturizat. Asta e cea mai mare satisfacție a mea”.

Amploarea fenomenului? 18.793 violențe raportate pe an

O statistică exactă despre violențele în care au fost implicați profesorii români, ca agresori sau ca victime, nu există – nu o au nici inspectoratele școlare, nici Ministerul Educației. O știm pentru că am cerut date de la toate inspectoratele județene din România și am primit răspunsuri, fie ele și parțiale, de la mai puțin de jumătate.

Amploarea fenomenului este prea puțin măsurată oficial. Chiar și atunci când este măsurată, sunt contabilizate doar plângerile formulate oficial. Majoritatea incidentelor se rezolvă discret, la nivelul fiecărei școli în parte. Doar cei din cale-afară de nemulțumiți de felul în care a fost tratată reclamația lor fac plângere mai departe la inspectorat. Inspectoratul școlar județean, care le înregistrează, nu trimite aceste date nicăieri. Ministerul Educației nu le cere. Nu măsoară proporțiile fenomenului – e un non-fenomen, în termeni statistici. Cazurile sunt rezolvate punctual. Punct. Și apoi de la capăt.

La Amara, de exemplu, un profesor de sport a bătut un elev de clasa a VI-a la începutul anului și a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă. Cazul este pe rolul Judecătoriei din Slobozia. În luna decembrie, este un nou termen. Însă în statisticile Inspectoratului Școlar Județean Ialomița acest incident nu există. La întrebarea referitoare la numărul profesorilor acuzați că au lovit elevi în perioada 2014-2015 răspunsul trimis de inspectorat a fost ZERO.

Dar dacă nu cunoști proporțiile agresiunii, fie de-o parte, fie de cealaltă, cum poți crea politici prin care îi poți pune capăt? Vorbim de “agresiuni“, de fapte care au impact pe termen lung în viața victimelor – fie că e vorba de elevi sau de profesori.

Ce arată, totuși, datele Ministerului Educației, atâtea câte sunt? Arată că într-un singur an școlar, 2014-2015, au fost contorizate 18.793 de cazuri de violență în școală, dintre care 13.103 au fost atacuri fizice și 3.397 verbale. Majoritatea uriașă a acestor cazuri sunt reprezentate de conflictele între elevi. Nu știm în câte dintre ele au fost implicați și profesori.

18.793: acesta e numărul oamenilor agresați în școală, într-un singur an, în România. Dacă i-am aduna într-un singur oraș, acel oraș ar fi unul de dimensiunile Blajului sau ale Moineștiului. Imaginați-vă un oraș întreg de victime, dublat de unul, de aceleași dimensiuni, de agresori

Iar datele sunt extrem de limitate: nu arată îmbrâncelile, șuturile și jignirile de pe culoare despre care nu află uneori nici măcar profesorii. Arată doar cazurile raportate, nu pe toate cele întâmplate.

Un studiu publicat în septembrie 2014 de UNICEF spune că 41% dintre elevii români sunt intimidați și hărțuiți de către colegi. În același timp, 59% dintre adolescenții români recunosc că și-au intimidat sau hărțuit cel puțin o dată colegii de școală. În tot acest timp, UNICEF și Ministerul Educației derulează campania „Fii erou în curtea școlii”; mesajul ei este „Ești erou în curtea școlii atunci când oprești violența verbală”, iar scopul lui e să îi încurajeze pe copii să raporteze jignirile pe care le aud și să devină, astfel,”supereroi”.

„Elevii își bagă și își scot, și ies plângând profesoarele din ore pentru că nu au ce să le facă”

Vorbim despre „un triunghi al violenței” în școala românească, din care fac parte elevi, profesori, părinți. Există soluții de ieșire din “triunghiul violenței“? Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, este îngrijorat de cazurile în care elevii și părinții agresează profesori.

„Soția mea este director adjunct la o școală onorabilă din Slobozia și sunt elevi de clasa a șasea sau a șaptea cărora dascălii nu au ce să le facă. Își bagă și își scot și ies plângând profesoarele pentru că nu au ce să le facă. Nu mă interesează! Lasă-mă repetent!”.

Sunt multe cazuri în care părinții vin la școală și îl iau la întrebări pe dascăl legat de nota pe care copilul lui o primește. Mulți părinți se comportă ca și cum copilul lor ar fi fost nedereptățit

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ

Hăncescu vorbește despre cum s-a degradat în România de astăzi statutul profesorilor, despre lipsa de respect cu care sunt tratați în societate. Are o voce sonoră – și, din când în când, atunci când rostește cuvintele, bate ușor cu mâinile în masă, ca o reminiscență a unui gest de forță în negocierile sindicale. Pare că ar vrea să câștige aici și acum autoritatea pierdută a dascălilor.

„Sunt multe cazuri în care părinții vin la școală și îl iau la întrebări pe dascăl legat de nota pe care copilul lui o primește. Mulți părinți se comportă ca și cum copilul lor ar fi fost nedereptățit și vin și îl iau la întrebări pe dascăl și asta se întâmplă de cele mai multe ori în afara cadrului legal care este ședința cu părinții. Dacă ne uităm pe internet o să găsim filmulețe cutremurătoare cu dascăli loviți de elevi, îmbrânciți, amenințați. Cred că s-a ajuns prea departe”.

„Profesorii sunt fiii ploii”

Mulți dintre dascălii bătuți sau înjurați de elevi sau părinți, admite Hăncescu, nu vorbesc niciodată despre ceea ce li se întâmplă – din cauza rușinii. Spune că există elevi de gimnaziu care rămân repetenți doi sau trei ani și sunt destul de impunători fizic încât să intimideze un adult. Că nota scăzută la purtare și, în clasele mai mari, chiar exmatricularea nu sunt măsuri coercitive suficient de puternice pentru a împiedica astfel de incidente. Că altele.

Atunci s-a gândit Simion Hăncescu să propună inițierea unui proiect de lege care să îi declare pe profesori autoritate publică, așa cum sunt polițiștii. O agresiune îndreptată împotriva lor, făcută de un elev sau un părinte, ar fi considerată ultraj, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la doi ani sau cu amendă. Un părinte agresiv ar ajunge atunci pe mâna Parchetului, un elev major, la fel. Modelul vine din Spania. Hăncescu e convins că ar asigura „un climat de ordine” la clasă.

„De când am lansat de ideea în mass media și pe rețelele de socializare, ecoul este extraordinar. Psihologii spun că trebuie găsite alte metode, dar nu ai ce face. Încerci să își pui toată măiestria didactică într-o lecție, dar ăla dacă este calat pe scandal…”

Nu este asta, totuși, o măsură extremă? Nu, crede Hăncescu, care vorbește despre disperare.

„Este o disperare a cadrelor didactice, pentru că nu au niciun sprijin. Ei sunt fiii ploii. Nimeni nu poate să-i protejeze, pentru că nu există temeiul legal. Este inadmisibil să iei catalogul să îi dai în cap unui profesor”.

Agresiunile: câteva județe și câteva date

O felie locală din acest fenomen al agresiunii: în județul Neamț, în anul școlar 2014-2015, 13 profesori au fost agresați de elevi și alți opt de părinți. Mai departe, opt profesori au fost acuzați că au lovit elevi, iar 26 au fost acuzați că i-au agresat verbal.

Altă felie: în Galați, la Inspectoratul Școlar Județean, s-au înregistrat în același interval plângeri pe numele a șapte profesori care ar fi lovit elevi și pe numele a 15 cadre didactice care ar fi agresat verbal copii. În trei situații, în care agresiunile fizice au fost dovedite, profesorilor li s-a desfăcut contractul de muncă.

Încă una: în București au fost înregistrate oficial, în aceeași perioadă, șase cazuri de profesori care au bătut copii. Au fost soluționate cu sancționarea acestora și cu demiterea unui director de școală. Au mai fost înregistrate, oficial, și două cazuri de violență verbală – într-unul dintre ele Consilul de Administrație al școlii a decis însă că nu este nevoie de nicio sancțiune pentru profesori.

În Capitală, potrivit cifrelor oficiale, un profesor a fost agresat fizic de un părinte, în Prahova, doi, în județul Hunedoara au fost trei cazuri de insulte grave aduse profesorilor de către elevi și două cazuri de insulte grave și amenințări aduse cadrelor didactice de către părinți.

Vorbim așadar despre un triunghi al violenței fizice sau verbale, din care fac parte profesori, elevi, părinți. Vorbim despre cazuri extreme, însă aceste cazuri își au rădăcinile în felul în care arată sistemul de învățământ astăzi. Sunt vârful ascuțit al unui iceberg de tensiune, nemulțumire, neputință.

[…]/ integral pe republica.ro

• StirileProTV: Elevii vor sa-si evalueze profesorii si sa isi poata contesta notele. Revendicarile inaintate catre Ministerul Educatiei

Elevii vor sa-si aleaga ei materiile optionale, sa aiba dreptul sa protesteze la scoala, sa-i poata evalua pe profesori si sa poata contesta notele primite.

Aceste propuneri se regasesc in statutul elevului, un document care trebuie analizat de Ministrul Educatiei.

Unele solicitari sunt bine vazute de autoritati, dar altele sunt criticate si nu pot fi aprobate, spun chiar si reprezentantii organizatiilor de parinti.

“O idee buna sa evaluam profesorii. Sunt lucruri de care suntem nemultumiti. Mi-ar placea sa fie pauza mai mare ca n-am timp nici sa mananc.”

Statutul, elaborat de Consiliul national al Elevilor, stabileste drepturile si obligatiile acestora. De patru ani e prevazut in legea educatiei insa pana acum nu a fost aprobat.

Pe lista cerintelor copiilor intra decontarea integrala a transportului, manuale gratuite si pentru elevii din ultimii 2 ani de liceu, dar si posibilitatea adolescentilor de a contesta notele primite. Elevilor li se pare inacceptabila si retinerea obiectelor personale.

Horia Onita, presedintele Consiliului National al Elevilor din Romania: “Vorbim aici cel mai concret de telefoanele mobile. Recunoastem faptul ca elevii nu ar trebui sa utilizeze telefoanele in timpul cursului, dar exista actiuni: mustrari, abaterea scrisa, scaderea mediei la purtare, dar in niciun caz confiscarea telefonului.”

Reprezentantii elevilor spun insa ca miza e mult mai mare. Si asa cum stiu sa ceara lucruri trebuie sa invete sa respecte multe altele.

Constantin Alexandru Manda, presedintele Asociatiei Elevilor din Constanta: “Elevii nu au voie sa distruga foile matricole, indatorirea de a respecta drepturile celorlalti colegi ai lor, sa respecte proprietatea intelectuala a materialelor. Suntem impotriva plagiatului, copierii tezelor si a altor acte si consideram ca tb sa apara si interdictia elevilor in statutul elevului de a plagia, copia din alte surse fara citare.”

Si parerile parintilor sunt impartite. Nimeni nu agreeaza intreaga lista de revendicari formulate de copii.

Iulian Cristache, presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti din Invatamantul Preuniversitar: “Nu sunt de acord cu protestele, dar sa ne cheme si pe noi la discutiile de la minister.”

Ultimul cuvant il vor avea specialistii din educatie.

Marian Banu, purtator de cuvant ISMB: “Multe dintre cerinte sunt si in reglament… Nu e corect ca la drepturi sa fie zeci de pagini, iar la indatoriri doar cateva. Evaluarea profesorilor s-ar putea sa fie subiectiva.”

Elevii au avut o prima runda de discutii cu reprezentantii Ministerului Educatiei, iar forma finala a Statutului Elevului ar putea fi aprobata pana in luna aprilie.

• Adevarul/ Adriana Saftoiu: Ce ne învaţă elevii

O familie de români, cu doi copii şcolari, stabiliţi în Finlanda, sunt solicitaţi de către profesorul băiatului de clasa a III-a să treacă pe la şcoală pentru o discuţie. Alertaţi, părinţii îşi întreabă copilul dacă s-a întâmplat ceva. Băiatul nu are nici o idee despre ce ar putea fi vorba, aşa că nu le rămâne decât să aştepte discuţia.

Mi-am amintit de această întâmplare, când am citit revendicările şcolarilor, care ar urma să fie analizate de ministerul de resort pentru a fi incluse în „Statutul elevului“.

Ce spun aceşti copii? Că vor să aibă „dreptul de a da feedback profesorilor sub formă de fişe anonime“. Adică, vor să le fie ascultată părerea, să aibă libertatea de a spune că uneori profesorul predă „prost“. Şi da, sunt profesori care fac şi asta.

Dar, de fapt, copiii spun mai mult decât atât. Putem să îi certăm că nu citesc destul, că nu au pus mâna pe clasici, că nu fac zilnic exerciţii din Gheba sau Mioara Avram, dar simt corect ceea ce simt. Revendicările lor sunt, de fapt, o reflexie a întregii societăţii şi, la nivelul lor, încearcă să reglementeze această relaţie, într-o paradigmă diferită de ceea ce le impunem noi ca model de conduită.

Elevii ne spun că ei nu vor să aibă o relaţie de supunere cu „autoritatea“ reprezentată, la vârsta şcolii, de către profesor. Nu doresc să preia modelul nostru, specific unei societăţi care funcţiona într-un regim de acceptare univocă a autorităţii. Elevii îşi doresc să poată pune întrebări, să aibă dreptul de a fi ascultaţi atunci când au o părere. Iar modul în care vor învăţa să respecte şi să fie respectaţi îi va forma ca adulţi care se vor confrunta, o viaţă întreagă, cu diverse forme de „autoritate“. 

Cazul companiei Korean Air de acum câţiva ani, care înregistra accident după accident, este ilustrativ pentru cât de nociv poate fi comportamentul care cultivă eronat respectul acordat superiorilor. Deşi piloţii coreeni treceau toate testele şi se dovedeau la fel de buni ca alţi colegi de pe alte linii aeriene, compania  înregistra cele mai multe accidente. Cauza s-a descoperit în momentul în care au fost ascultate dialogurile din cabină. Co-pilotul nu îndrăznea să îl confrunte pe comandantul navei şi accepta un punct de vedere greşit pentru că modelul relaţional aşeza respectul faţă de superior deasupra realităţii.

Modelele culturale nu sunt deloc de neglijat. Au viaţă îndelungată si rădăcini adânc înfipte. Rezistă generaţii la rând, practic intacte, chiar dacă între timp au dispărut condiţiile economice, sociale şi demografice care au determinat atitudini şi comportamente.

Şi totuşi, elevul ştie că autoritatea poate fi înfruntată greu. Varianta propusă de elevi pentru feedback, în loc să fie un dialog transparent cu dascălul, devine „o fişă anonimă“. E prea limpede de ce elevul preferă să se ascundă în spatele „anonimatului“. Şi e limpede că este o atitudine care se încadrează în modelul nostru cultural. 

Elevii cer ca profesorul să îi anunţe cu trei zile înainte de a da teste. Dincolo de păstrarea acestui mod vetust, irelevant de a evalua elevii, mi se pare ruşinos că profesorii încă mai au bucuria meschină, revanşardă de a-i „prinde”, de a-I „sancţiona”. Obiceiul „scoateţi o foaie de hârtie” e prea actual. Generaţia revendicativă a înţeles mai repede decât noi un principiu sănătos, democratic: că, înainte de a sancţiona, faci prevenţie. Statul român funcţionează pe contrasens cu revendicarea elevilor. E plăcerea orgasmică a autorităţilor de a te „prinde”.

Elevii mai spun că vor doar şapte ore pe zi, 30 de ore pe săptămână. Absolut justificată cererea lor, pentru că la cele şapte ore pe zi se mai adaugă şi orele de acasă pentru teme. Dar, dincolo de acest detaliu, elevul combate deja una dintre caracteristicile muncitorului român consemnat în studiile despre forţa de muncă: disponibilitatea de a sta peste program dacă trebuie, dacă i se cere, spre deosebire de muncitorul german, de exemplu, care lucrează exact opt ore, atât cât prevăd normele muncii, dar opt ore bune calitativ.

Printre alte revendicări ale elevilor se numără şi dreptul de a contesta notele primite. Aici, profesorii au devenit deja vocali: aşa ceva nu se poate, e prea mult şi prea obraznic. Eu nu ştiu dacă se poate, dar ştiu că revendicarea elevilor e mai mult decât bazată pe realitate. Să ne reamintim, împreună cu domnii profesori, câte destine sunt ciopârţite la examene, când, după contestaţii, nota se măreşte chiar şi cu două puncte. Aşa că, da, aceşti copiii au tot dreptul să se teamă de modul în care sunt evaluaţi.

Elevii cer să nu le mai fie confiscate bunurile la şcoală, invocând Constituţia României. Urâtă meteahnă! „Pe vremea noastră” – privită de prea mulţi colegi de generaţie cu o nostalgie suspectă – dacă nu eram cuminţi, eram tunşi. Mai ales băieţii o cam păţeau. Acum, în loc de tuns, se confiscă obiecte, pentru că aşa a decis „autoritatea”. Deşi există metode licite de a reglementa abaterile, autoritatea acţionează cum doreşte, că de aia e autoritate.

Aceste atitudini nu sunt excepţii, sunt reguli în relaţia şcoală-elev, profesor-elev. Dacă ar fi fost excepţii, nu deveneau revendicări. Iar revendicările arată o relaţie şcoală/profesor-elev profund viciată de tarele unui sistem educaţional unde în centrul atenţiei este „autoritatea”. „Pe vremea noastră” era firesc să creşti în această paradigmă. Raportul cu prima „autoritate” urma să fie matricea după care funcţiona viitorul cetăţean al statului. De mic, învăţai că trebuie să admiri necondiţionat „autoritatea”.

Elevii, în forma lor paşnică şi reformatoare, tocmai ne spun cum vor să se formeze, adică în alt tipar cultural, şi ne cer să le dăm libertatea de a construi atitudini şi comportamente compatibile cu o lume care are curajul să pună în discuţie autoritatea, sub orice formă de manifestare.

• Active News: Un profesor din Sibiu, revoltat de propunerile unor elevi, susține că vremea când un profesor va fi asasinat de elevi “e mai aproape decât credeți. Ce să mai facă școala, cînd ei sînt total dependenți de gadget-uri?”

O organizație a elevilor a făcut niște propuneri Ministerului Educației în ceea ce privește drepturile și obligațiile elevilor. Consiliul Național al Elevilor, una din organizațiile de elevi din România vrea să modifice Statutul elevului, care va face parte din noua lege a Educației și care ar urma să fie finalizat în primăvară.

Acest Consiliu cere, printre altele, dreptul de a nu fi supuși vreunei forme de discriminare din partea personalului didactic, dreptul de a fi informați cu cel putin trei zile înaintea unei lucrãri scrise, dreptul de a contesta notele profesorilor sau chiar dreptul de a avea la oră telefoanele mobile.

Profesorul Manuel Valeriu, din Sibiu, a redactat o scrisoare deschisă, adresată liderilor de sindicat, pe care îi îndeamnă “să protesteze vehement împotriva aberațiilor elevilor minori care vor să schimbe legea în învățămînt“.

Profesorul atrage atenția asupra a trei puncte cerute de elevii minorii, care în opinia sa, sunt foarte grave și pot afecta serios întregul sistem de învățământ.

Mai jos, redăm integral, scrisoarea profesorului Manuel Valeriu:

“Stimați domni lideri de sindicat,

Sper din tot sufletul că veți protesta vehement împotriva aberațiilor elevilor minori care vor să schimbe legea în învățămînt. Mai precis, e vorba de două aberații majore.

Contestarea notelor e prima. Pe ce bază unii care nu au răspundere în fața legii din cauza lipsei de maturitate pot contesta nota de la clasă? Care e pregătirea lor profesională? Care e știința lor pedagogică?

A doua problemă, la fel de gravă, cerută de elevi în noua lege, privește dreptul de a avea la oră telefoanele mobile. Și așa în școli sînt destule probleme cu elevi cărora le sună telefonul în timpul orei, primesc mesaje sau pur și simplu se joacă sau ascultă muzică, iar autoritățile refuză să ia orice fel de măsuri. Un paznic plătit ar putea confisca la intrare telefoanele, tabletele, cuțitele etc. Dar Ministerul refuză să accepte așa ceva. Adevărul e că nu se dorește normalitate, nici în învățământ, nici în celelalte sectoare.

O a treia problemă ar fi posibilitatea de a chema paznicul pentru a evacua din oră elementele perturbatoare, care s-au tot înmulțit în ultimii ani și se vor înmulți alarmant. Scandalurile, amenințările, chiar la adresa profesorilor, nu mai sunt sancționate, iar din școală ies tot mai multe elemente total iresponsabile, fiindcă nu se mai tem de nimic. Aceste lucruri trebuie discutate cu tovarășii care ne duc de rîpă de 25 de ani încoace. Banii nu rezolvă problemele de disciplină, iar lipsa de motivație nu e atît din partea profesorilor, ci din partea elevilor, din cauza imbecilizării în masă pe care mass-media o promovează 24 de ore din 24. Ce să mai facă școala, cînd ei sînt total dependenți de gadget-uri? Sînt tot mai mulți părinți care își retrag copiii din școlile de stat și îi educă acasă, prin sistemul home schooling, ca să îi salveze de jungla școlară tot mai accentuată.

Am scris deja două cărți unde abordez și aceste probleme, fiindcă toată literatura pedagogică antisistem e cenzurată la noi. De aceea îmi permit să atrag atenția asupra unor fenomene alarmante, care se agravează de la an la an. Unul dintre profesorii de excepție din tînăra generație, care a ieșit din sistem, mi-a mărturisit odată: „Pînă cînd un profesor nu va fi asasinat, în școală, de un elev, nimic nu se va schimba”. Vremea aceea e mai aproape decît credeți.

În speranța că nu v-am plictisit prea tare, vă doresc succes în activitate!”

• Antena3: Propunere șocantă a unui profesor din România. Elevii, în pericol maxim

[halal titlu, demn de brava presa romaneasca, bine aliniata la standardele “progresiste” si la tehnicile de starnire a unui scandal din nimic sau, pur si simplu, mult prea atinsa de tampire, ca sa mai perceapa subtilitatea unor ironii discursive pline de miez!]

Conducerea Liceului de Artă a deschis o anchetă după ce dascălul a scris pe Facebook, ca reacţie la sugestia Consiliului Elevilor privind folosirea telefoanelor mobile în şcoli, că propune “dreptul profesorului de a purta armă în şcoală” pentru a-i “împuşca” pe cei ce nu predau telefonul.

„Fără glumă! Sunt și eu unul din cei care se tem de „ziua de mâine” a școlii românești! Așa că îmi permit să vin cu o contra-propunere la presupusul „drept” al folosirii telefoanelor mobile în școală de către elevi – este vorba de dreptul profesorului de a purta armă în școală! De ce? veți întreba… Pentru a-l împușca pe „elevul” care refuză predarea gadget-ului, ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea! O să credeți că sunt nebun! Foarte bine! În acest caz, un consult psihiatric de specialitate este necesar – înaintea celui destinat profesorilor – pentru elevii de minim 16 ani, tocmai pentru ca profesorii să adopte un comportament corespunzător vizavi de anumite reacții!… Dar citiți și opiniile cu totul la obiect emise de (aproape) toți comentatorii acestui articol! Eu mai am 5-6 ani până la pensie și – credeți sau nu – vreau să ies din școală teafăr și nevătămat („cu toate țiglele pe acoperiș”)!… Domnule Ministru al Educației Naționale, aveți un nume predestinat! Încercați să nu-l faceți de rușine!… La mulți ani și multă minte cui trebuie!”,

a spus profesorul într-o postare pe Facebook.

„Noi vom analiza situația într-un consiliu profesoral și vom vedea în ce măsură mesajul postat de domnul profesor afectează imaginea școlii”,

a declarat în direct la Antena 3 Enea Niculai, directorul Liceului de Artă din Brăila.

• ActiveNews: CNCD a decis: Obligativitatea purtării uniformei școlare este discriminatorie

Regulamentul unei școli gimnaziale din București, care prevede obligativitatea purtării uniformei școlare și sancționează nerespectarea acestei norme cu scăderea notei la purtare și cu trecerea absenței nemotivate pentru ziua respectivă, reprezintă discriminare indirectă, a decis miercuri, în unanimitate, Consiliul Național pentru Combaterea Discrimănării (CNCD), după ce a analizat o petiție în acest.

Conform CNCD, scăderea notei la purtare duce la pierderea dreptului la bursă, iar trecerea absențelor nemotivate în catalog, la acumularea acestora și urmată de exmatricularea elevului. Deși a constatat că scopul acestei prevederi regulamentare este legitim, măsura este adecvată și necesară, Colegiul director al CNCD a apreciat că sancțiunile nu sunt proporționale cu scopul urmărit.

“Măsura prevăzută de regulamentul școlar trebuie să țină cont inclusiv de situația persoanelor care fac parte din grupuri defavorizate și nu au posibilitatea financiară de a achiziționa uniforma școlară. Prin tratamentul diferențiat se încalcă dreptul la educație al copiilor aparținând grupurilor vulnerabile“,

precizează CNCD într-un comunicat.

Școlii reclamate i s-a aplicat o amenda contravențională de 1000 lei. Totodată, Colegiul director recomandă modificarea regulamentului școlii prin eliminarea măsurilor discriminatorii. Hotărârea CNCD va fi comunicată, pentru informare, Inspectoratului Școlar al Municipiului București și Ministerului Educației.

Legaturi: