“RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU INTREAGA LUME CRESTINA” – proiectul documentului pentru SINODUL PANORTODOX. Critica teologului Dimitrios Tselenghidis. AFIRMATII CONTROVERSATE SI CONTRADICTORII DESPRE UNITATEA BISERICII SI MISCAREA ECUMENISTA. STATUAREA “SISTEMULUI SINODAL” CA UNICA GARANTIE A PASTRARII ORTODOXIEI

• Roman Ortodox in Franta: Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină – Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox adoptat la Chambésy

Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină [ansamblul lumii creştine cf. tr. Basilica]

Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015

1. Biserica Ortodoxă fiind una, sfântă, sobornicească și apostolică, crede cu tărie în conștiință ei eclezială profundă că ocupă un loc important pentru promovarea unității creștinilor în lumea contemporană.

2. Biserica Ortodoxă își clădește unitatea pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, cât și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică, pe care Biserica o trăiește până în ziua de astăzi. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui întreg adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.

3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și misiunea ei ecumenică [“universală” cf. tr. Basilica] cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin Sfintele Taine [“sacramentală” cf. tr. Basilica].

4. Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat “pentru unirea tuturor“, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, fiind chiar în fruntea căutării [“a condus chiar cercetarea contemporană” cf. tr. Basilica]  căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale și a contribuit, ulterior, la formarea și dezvoltarea acesteia. În plus, datorită duhului [“spiritului” cf. tr. Basilica] ecumenic și filantropic care o caracterizează și a voinței divine  “Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat [“s-a străduit” cf. tr. Basilica] pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.

5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea[“refacerea” cf. tr. Basilica] unității creștinilor se bazează pe însăși conștiința Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare [“vechi” cf. tr. Basilica], a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor.

6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi ruptă [“distrusă” cf. tr. Basilica]. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că relațiile pe care le are cu acestea din urmă trebuie să se bazeze pe o clarificare cât mai rapidă și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice [“a întregii lor eclesiologii” cf. tr. Basilica] și, în special, a învățăturii generale pe care acestea o mărturisesc cu privire la Taine, har, preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să  ia parte la un dialog teologic cu diferite biserici și confesiuni creștine și, în general, să participe la Mișcarea Ecumenică contemporană, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății [“plenitudinii” cf. tr. Basilica] adevărului în Hristos și a comorilor sale duhovnicești [“spirituale” cf. tr. Basilica] înaintea celor care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate..

7. In acest duh, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ în dialogurile teologice oficiale și, majoritatea dintre ele, la diferite organizații intercreștine, bilaterale și multilaterale, și ia parte la diferite organisme naționale, regionale sau internaționale, în ciuda crizei profunde pe care o traversează Mișcarea Ecumenică. Această activitate ecumenică pluridimensională [“intercreştină multidimensională” cf. tr. Basilica] izvorăște din sentimentul de responsabilitate și convingerea că coexistența, înțelegerea reciprocă, colaborarea și eforturile comune spre o unitate creștină sunt esențiale ca să “nu punem piedică Evangheliei lui Hristos” (I Cor 9, 12).

8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu alți creștini, nu ignoră dificultățile unei asemenea acţiuni; în plus, ea cunoaşte obstacolele care apar în calea unei înțelegeri comune a tradiției Bisericii primare [+”nedespărţite” cf. tr. Basilica] și speră că Duhul Sfânt, Care toată rânduiala Bisericii o plinește [“Care pune întregul așezământ al Bisericii” cf. C.O.][“care constituie întreagă instituţia Bisericii” cf. tr. Basilica] (Stihiră din Vecernia Rusaliilor) va covârși toate slăbiciunile [“va împlini toate lipsurile” cf. C.O.][“va plini pe cele cu lipsă” cf. tr. Basilica] (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul dialogurilor teologice, precum și în cadrul participării sale la Mișcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă nu se bazează doar pe puterea omeneasca a celor care poartă aceste dialoguri, ci, de asemenea, pe adumbrirea [“cârmuirea” cf. C.O.][“protecţia” cf. tr. Basilica] Duhului Sfânt și harul Domnului, Care S-a rugat “ca toţi să fie una” (In 17, 21).

9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, sunt expresia deciziei unanime a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe locale care au datoria de a participa în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu Celui în Treime. În cazul în care o Biserică locală decide să nu desemneze delegați [“reprezentaţi” cf. tr. Basilica] – pentru unul dintre dialoguri sau pentru o întrunire anume – dacă aceasta decizie nu este luată la nivel panortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici locale trebuie, oricum ar fi, înaintea deschiderii dialogului sau a  întrunirii în cauză, să fie obiectul unei discuții în cadrul misiunii ortodoxe [“comisiei ortodoxe”cf. tr. Basilica] angajate în dialog; aceasta pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe.

10. Problemele care apar în cursul discuțiilor teologice din Comisiile teologice mixte nu constituie întotdeauna justificări suficiente în ele însele pentru retragerea [“revocarea” cf. tr. Basilica] unilaterală a delegaților ei sau chiar suspendarea definitivă a participării unei Biserici Ortodoxe locale[“întreruperea definitivă a participării ei la dialog” cf. tr. Basilica]. De regulă generală, trebuie să evitam ca o Biserică să se retragă de la dialog, făcând toate eforturile necesare la nivel interortodox pentru a restabili reprezentativitatea completă în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întrunirile Comisiei mixte teologice a unui dialog anume din motive ecleziologice, canonice, pastorale sau morale, aceasta sau acele Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu hotărârea [“ordinea”cf. tr. Basilica] panortodoxă stabilită. În timpul consultării panortodoxe [+”ulterioare” cf. tr. Basilica], Patriarhul Ecumenic urmărește să obțină consensul tuturor celorlalte Biserici, pentru a se putea întreprinde tot ceea ce este necesar, inclusiv posibilitatea reevaluări procesului unui dialog teologic concret [“inclusiv o nouă evaluare a procesului unui dialog teologic” cf. tr. Basilica ], în cazul în care acest lucru este considerat, în unanimitate, ca fiind indispensabil.

11. Metodologia de urmat în desfășurarea dialogurilor teologice vizează găsirea unei soluții la divergențele teologice [“are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice” cf. tr. Basilica] moștenite din trecut, sau la cele care au putut apărea recent, și căutarea elementelor comune ale credinței creștine. Ea presupune, de asemenea, punerea la curent a pleromei Bisericii [“informarea corespunzătoare a întregii Biserici” cf. tr. Basilica] cu privire la evoluția diferitelor dialoguri. În cazul în care nu se reușește depășirea vreunei diferenţe teologice precise, dialogul teologic poate să continue după ce s-a înregistrat dezacordul constatat în privinţa acelei probleme teologice punctuale și s-au informat despre acest dezacord toate Bisericile Ortodoxe Locale în vederea măsurilor care trebuie luate ulterior.

12. Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în credința adevărată și în iubire. Însă, diferențele teologice și ecleziologice existente permit o oarecare ierarhizare a dificultăților care apar pe calea [“în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea” cf. tr. Basilica] realizării acestui scop stabilit la nivel panortodox. Specificitatea problemelor fiecărui dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologia care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere în ceea ce privește scopul, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile.

13. Cu toate acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de coordonare a activităților [“sarcinii” cf. tr. Basilica] diferitelor Comisii teologice interortodoxe, cu atât mai mult cu cât unitatea ontologică indisolubilă a Bisericii Ortodoxe trebuie să fie revelată [“sa se descopere” cf. tr. Basilica] și, de asemenea, să se manifestate în cadrul acestor dialoguri.

14. Concluzia [“Finalizarea” cf. tr. Basilica] oricărui dialog teologic anunțat oficial corespunde încheierii sarcinii Comisiei Teologice Mixte desemnată în acest scop; Președintele Comisiei interortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, anunță închiderea dialogului. Nici un fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie panortodoxă.

15. Decizia [“Hotărârea” cf. tr. Basilica] panortodoxă de restabilire a comuniunii ecleziale, în cazul în care un dialog teologic [- cf. tr. Basilica] se încheie cu succes, trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu și, ulterior, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB, ca organism intercreștin structurat, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu reunesc toate bisericile și confesiunile creștine [+ “în cadrul său” cf. tr. Basilica], joacă un rol fundamental în promovarea unității lumii creștine. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile intercreștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații intercreștine.

17. Bisericile Ortodoxe Locale, membre ale CMB, participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie, prin toate mijloacele de care dispun, la mărturisirea adevărului și la promovarea unității creștinilor. Biserica Ortodoxă a primit favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa privind constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB, în conformitate cu mandatul Conferinței Interortodoxe de la Tesalonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au dus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și de consens, și au fost ratificate și încorporate în Statutul și Regulamentul interior ale CMB.

18. Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei sale, identității structurii sale lăuntrice și predaniei [“învăţăturii” cf. tr. Basilica] Bisericii primare, participând, în același timp la CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalității confesiunilor și nu poate concepe [+ “în nici un caz” cf. tr. Basilica] unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi doar produsul [“exclusiv al” cf. tr. Basilica]  acordurilor teologice, ci şi al unităţii credinţei Bisericii Ortodoxe, așa cum a fost trăită și păstrată tainic în Biserică.

19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră drept o condiție sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului-baza [“fundamental” cf. tr. Basilica] al Constituției acestuia, conform căruia numai bisericile și confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturii și cred în Sfânta Treime, Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolitan, pot fi membre. Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. Basilica] sunt în mod intim convinse că premizele ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliu. Este de la sine înțeles, așadar, că CMB nu are nimic dintr-o “super-Biserică” și nu trebuie, în nici un caz, să devină așa ceva. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea Bisericilor – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din propria lor inițiativă-; este vorba, mai degrabă, de crearea unui contact viu între Biserici și de a stimula studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină (Declarația Toronto, § 2).

20. Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte biserici și confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja existente (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic si 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).

21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze [“susțină” cf. tr. Basilica] activitatea Comisiei  pentru “Credință și Constituție” și urmărește cu viu interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, precum și contribuția valoroasă a teologilor ortodocși, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mișcarea Ecumenică pentru apropierea Bisericilor. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele fundamentale legate de credință și constituţie [+ “din aceste documente” cf. tr. Basilica].

22. Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice tentativă de a diviza unitatea Bisericii din partea unor persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure. După cum dă mărturie întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul desemnat și ultim în materie de credință. [“Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”. cf. tr. Basilica]

23. Biserica Ortodoxă are o conștiință comună a necesității dialogului teologic intercreștin, care trebuie să fie totdeauna însoțit de mărturie în lume și de acțiuni care exprimă “bucuria negrăită” a Evangheliei (1 Petru 1, 8), excluzând orice act de prozelitism sau altă acțiune de antagonism sectar [“confesional” cf. tr. Basilica] provocatoare. În acest sens [“spirit” cf. tr. Basilica], Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toți creștinii de bună credință, inspirați de principiile fundamentale comune ale credinței noastre, să încerce să dea un răspuns unanim și solidar, bazat pe modelul ideal al omului nou în Hristos, la problemele spinoase pe care le pune lumea de azi.

24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea pentru refacerea [“restaurarea” cf. tr. Basilica] unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor noi situații și că trebuie să facă față noilor provocări ale lumii de astăzi. Este esențial ca Biserica Ortodoxa să continue să aducă mărturia ei  în lumea creștină divizată, pe baza tradiției și credinței sale apostolice.

Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună, pentru că ziua este aproape când Domnul va copleși nădejdea Bisericilor Ortodoxe: “va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).[“Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe: „o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16) să fie mai aproape” cf. tr. Basilica].

Chambésy, 15 octombrie 2015

Traducere Roman Ortodox in Franta și revizuită de Cuvântul Ortodox

• Graiul Ortodox: Marele dogmatist și profesor contemporan, Dimitrios Tselenghidis, critică aspru textele adoptate de Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Autocefale Ortodoxe (Geneva, 21-28 ianuarie 2016)

[…]

Observațiile mele teologice vizează textul:

”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Textul acesta dă la iveală un lanț întreg de inconsecvențe sau chiar de contradicții teologice. Astfel, la articolul 1 proclamă conștiința de sine bisericească a Bisericii Ortodoxe, considerând-o – foarte corect – ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Însă, la articolul 6 prezintă o formulare care vine în contradicție cu articolul de mai sus (1). Se menționează în acest sens, că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine care nu se află în comuniune cu aceasta”.

Aici se pune următoarea întrebare teologică cât se poate de îndreptățită: Dacă Biserica este ”UNA”, potrivit Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe (Art. 1), atunci cum de se vorbește despre alte Biserici Creștine? Este evident că aceste alte Biserici sunt eterodoxe.

Însă ”Bisericile” eterodoxe nu pot fi numite sub nici o formă ”Biserici” de către ortodocși, pentru că, dacă abordăm lucrurile din punct de vedere dogmatic, nu se poate vorbi de un pluralism al unor ”Biserici” care au dogme diferite, și anume în multe aspecte dogmatice.În consecință, atât timp cât aceste ”Biserici” rămân neschimbate în ereziile din credința lor, nu este corect din punct de vedere teologic să le recunoaștem – și anume la nivel instituțional – caracterul de Biserică, fiind ele în afara ”Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

La același articol (6) există și o a doua contradicție teologică gravă. La începutul acestui articol se menționează următorul lucru: ”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea acesteia este cu neputință de zdruncinat”. Însă la sfârșitul aceluiași articol se scrie că Biserica Ortodoxă, prin participarea ei la Mișcarea Ecumenică, are ca ”scop cert pregătirea căii care duce către unitate”.

Aici se pune întrebarea: De vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate se mai caută în cadrul Mișcării Ecumenice?Oare se înțelege prin aceasta întoarcerea creștinilor occidentali la Biserica cea UNA și unică? Așa ceva însă nu reiese din litera și duhul textului în întregul său. Dimpotrivă, chiar se dă impresia că este o realitate sciziunea din interiorul Bisericii, iar perspectivele celor care participă la dialoguri vizează tocmai unitatea scindată a Bisericii

Prin neclaritatea sa, creează confuzie teologică și articolul 20, care spune: ”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt determinate întotdeauna pe baza criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja existente (canoanele: 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic)”.

Însă, canoanele 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic vorbesc despre recunoașterea Botezului anumitor eretici, care își exprimă interesul de a intra în Biserica Ortodoxă. Însă, din litera și duhul textului, dacă îl judecăm din punct de vedere teologic, înțelegem că nu se vorbește deloc despre întoarcerea eterodocșilor la Biserica Ortodoxă cea Una. Dimpotrivă, în text este considerat dintru bun început ca fiind de la sine înțeleasă validitatea Botezului[2] eterodocșilor – chiar și fără o hotărâre panortodoxă asupra acestei probleme. Cu alte cuvinte, textul adoptă ”teologia baptismală”. În același timp, este ignorat în mod intenționat faptul că eterodocșii contemporani din Apus (romano-catolici și protestanți) au nu doar o singură dogmă, ci o mulțime de dogme prin care se diferențiază de credința Bisericii Ortodoxe (în afară de Filioque, harul creat al Tainelor, primatul, infailibilitatea, tăgăduirea icoanelor și a deciziilor Sinoadelor Ecumenice și altele).

Semne de întrebare legitime ridică și articolul 21, în care se menționează că ”Biserica Ortodoxă… apreciază pozitiv textele teologice emise de aceasta (se referă la Comisia ”Credință și Ordine”)… cu privire la modul de abordare a Bisericilor”. Aici va trebui să atragem atenția că aceste texte nu au fost judecate de Sinoadele Bisericilor Ortodoxe Locale.

În sfârșit, la articolul 22 se dă impresia că Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni pornește de la premisa infailibilității hotărârilor sale, întrucât consideră că ”păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată doar de sistemul sinodal care în Biserică constituie întotdeauna judecătorul competent și ultim asupra subiectelor credinței”. În acest articol se trece cu vederea faptul istoric că în Biserica Ortodoxă criteriul ultim este conștiința dogmatică veghetoare a pliromei[3] Bisericii, care în trecut a validat sau a judecat a fi tâlhărești și sinoade considerate ca ecumenice. Sistemul sinodal prin el însuși nu asigură în mod mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Acest lucru se întâmplă doar atunci când episcopii sinodali au înlăuntrul lor lucrător pe Sfântul Duh și Calea Ipostatică, adică pe Hristos, așa încât sinodalii să fie în fapt”următori ai Sfinților Părinți”.

EVALUARE GENERALĂ A TEXTULUI

Prin cele ce s-au scris și se sugerează în mod limpede în textul de mai sus, este cât se poate de clar că inspiratorii și alcătuitorii lui operează o legalizare instituțională a sincretismului și ecumenismului creștin prin hotărârea[4] unui Sinod Panortodox. Acest lucru însă ar fi catastrofal pentru Biserica Ortodoxă. Din acest motiv propun cu smerenie retragerea lui în totalitate.

Și o observație teologică la textul ”TAINA CĂSĂTORIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA”. La articolul 5.i, se menționează: ”căsătoria dintre ortodocși și eterodocși este oprită potrivit acriviei canonice, neputând fi binecuvântată (canonul 72 al Sinodului 5-6 Trulan), dar poate fi binecuvântată prin pogorământ și din iubire de oameni, cu condiția clară ca pruncii ce rezultă din această căsătorie să se dorească (de către părinți) a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă”.

Aici, condiția clară ca „pruncii ce rezultă din această căsătorie să se dorească a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă” vine în contradicție cu validarea teologică a căsătoriei ca Taină a Bisericii Ortodoxe și acest lucru, pentru că apare nașterea de prunci – în legătură cu botezarea pruncilor în Biserica Ortodoxă – care ar consfinți sacralitatea căsătoriilor mixte, lucru interzis în mod clar de anumite canoane ale Sinoadelor Ecumenice (72 al Sinodului 5-6 Ecumenic). Cu alte cuvinte, un sinod neecumenic, așa cum este Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, relativizează o hotărâre clară a unui Sinod Ecumenic. Iar acest lucru este inadmisibil.

Și încă ceva. Și dacă din nunta săvârșită în Biserica Ortodoxă nu rezultă prunci, această căsătorie este validată teologic în virtutea intenției soțului eterodox de a-și fi integrat eventualii copii în Biserica Ortodoxă?

În consecință, din punct de vedere teologic, paragraful 5.i trebuie eliminat.

[1] Am scris acest răspuns la solicitarea Mișcării Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova, în calitate de organizatori ai Conferinței Teologice Internationale Ortodoxe „Sincretismul interreligios”, care a abordat problema Sfântului și Marelui Sinod și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în orașul Chișinău, pe 21-22 ianuarie 2016.

[2] Se instituționalizează transformarea iconomiei în dogmă, prin generalizarea excepțiilor și diluarea regulilor. Potrivit învățăturii ortodoxe, iconomia este abaterea temporară de la acrivie, de la canonul credinței, din cauza neputințelor omenești, în cazuri excepționale, având ca scop întoarcerea oamenilor la dreapta credință, în pofida piedicilor obiective.

[3] Pliroma Bisericii poate consta și într-un grup restrâns de credincioși care „priveghează și se roagă” în Duh și în Adevăr (păstrând unitatea și continuitatea cu Sfinții Părinți) în contextul manipulării în masă, ca în vremea Sfinților Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Teodor Studitul, Marcu Evghenicul, când majoritatea ierarhilor căzuseră în erezie.

[4] Acreditarea sinodală a unei învățături noi (venită din afara Sfintei Tradiții a Bisericii, a Duhului și Adevărului), nu reprezintă decât un gest de forță, de impunere autoritară a unor idei străine Ortodoxiei care are ca scop diluarea conștiinței dogmatico – ecleziale și relativizarea reperelor patristice.