Cotidianul patriarhal Lumina, rampa de lansare pentru MIHAIL NEAMTU si NOUA REPUBLICA a lui Traian Basescu
AGENDA “MODERNIZARII” SI A “REFORMISMULUI”, MODEL ISTORIC DE EXTORCARE A BANULUI SARACULUI IN FOLOSUL OLIGARHIEI CONDUCATOARE. ACUM SI IN VARIANTA “TEOLOGICA”...
- Ziarul Lumina:Dialog cu Mihail Neamţu, fondatorul proiectului „Noua Republică“ : Cu optimism, despre reforma morală a societăţii
Stimate domnule Mihail Neamţu, în ce fel vedeţi confluenţa dintre ideile despre societate ale Ortodoxiei şi tezele liberalismului din spatele economiei capitaliste? Până unde merge capitalismul când vorbim despre cultură, viaţă socială, familie?
Spre deosebire de romano-catolicism, creştinismul răsăritean n-a avut răgazul istoric de-a produce o foarte bogată reflecţie asupra condiţiei sociale a omului modern. Ortodoxia s-a confruntat cu faţa hidoasă a totalitarismului roşu. În plus, modernitatea a sosit mai târziu la graniţa geografică a Ortodoxiei. Biserica noastră practică (şi bine face) discursul sub specie aeternitatis, fiind atrasă în chip marianic de promisiunea veşniciei şi mai puţin interesată de complicaţiile istoriei terestre. Această trăsătură a fost observată chiar de Alfred Müller-Armack – important sociolog al religiilor şi doctrinar al ordoliberalismului german. Contemplativitatea şi “instinctul eschatologic” al Ortodoxiei furnizează garanţiile unei stabilităţi ferme pe terenul eticii, al esteticii liturgice şi al teologiei dogmatice, dar produc şi confuzii pe terenul disputelor ideologice din agora cetăţii.
Totuşi, e important ca şi creştinii ortodocşi să răspundă unor provocări precum piaţa liberă, proprietatea individuală, solidaritatea intracomunitară, politicile fiscale ale statului. Sunt unul dintre cei care cred că piaţa este o realitate naturală, nu o invenţie a unui timp istoric. Liberalismul, aplicat schimburilor economice, conduce la mult mai multă liberate şi prosperitate decât dirijismul atotştiutor al birocraţiei statale. Pe de altă parte, criterii aplicate ordinii materiale nu pot corespunde vieţii spirituale: nu totul este de cumpărat sau negociat în chestiuni care privesc sufletul nepieritor al omului. Capitalismul trebuie conectat la etică printr-un exerciţiu zilnic de înfrânare sau autolimitare, pentru a-şi atinge cu adevărat scopul. Totuşi marea criză economică se datorează iresponsabilităţii statelor care au consumat mai mult decât au produs.
Statul social a încurajat trândăvia
Şi România este un stat social. Care sunt limitele lui, în condiţiile în care, la noi, ideile liberale nu au mare tradiţie şi ne pot destabiliza?
Pentru mine capitalismul reflectă ordinea firii: cu toţii tranzacţionăm ceva, în fiecare minut al vieţii.
Acum, comerţul nostru se numeşte schimb de idei. Premisa de la care plecăm este că din această tranzacţie majoritatea a câştigat (eu, dumneavoastră, cititorii). Socialismul, în schimb, pleacă de la imperativul rectificării nedreptăţilor produse de schimburile naturale între cetăţeni. De la protecţionism se ajunge însă uşor la asistenţialism. Capitalismul încurajează oamenii autonomi, de sine stătători, cu iniţiativă şi putere de muncă, capabili să-şi protejeze şi să-şi înmulţească proprietatea privată. Statul social încurajează pasivitatea.
Ştim contextul istoric postbelic. După cel de-al Doilea Război Mondial, statul social a apărut pentru a sprijini (în Marea Britanie, Germania federală şi alte ţări) milioanele de familii pline cu orfani, răniţi sau văduve. După 1968, revoluţia culturală (şi sexuală) a spaţiului occidental a început să răstoarne – lent, dar sigur – piramida demografică pe care s-au construit proiecţiile bugetare: în loc de 2-3 copii născuţi în medie de fiecare familie, am ajuns la o medie europeană de 1.2-1.4. Acum Europa trece printr-o contracţie a natalităţii fără precedent, dublată de prelungirea speranţei de viaţă (prin îmbunătăţirea hranei şi sprijinul tehnologiilor medicale). Ca atare, statul social devine nesustenabil. Criza datoriilor suverane în ţări precum Statele Unite, Spania, Italia sau Portugalia spune deja foarte multe. Cazul Eladei contemporane este la fel de tulburător.
Ştiu că aţi lansat recent un proiect care a câştigat mii de aderenţi. Ce ne puteţi spune?
Proiectul “Noua Republică” pe care l-am fondat cu un grup de prieteni şi care a fost primit cu entuziasm de mii de cetăţeni susţine ideea reinventării statului pornind de la oameni şi comunităţi. Statul secular, altminteri, e o abstracţie impersonală care joacă un rol prea mare în vieţile noastre. Mai observăm un lucru: demnitarii, birocraţii şi funcţionarii sunt tentaţi de corupţie, indolenţă şi abuz. Nu condamnăm pe nimeni, dar constatăm (în cifre) o enormă risipă produsă în ultimele decenii prin decizii luate de la centru, fără consultarea cetăţeanului plătitor de taxe. Doar proasta administrare a sistemului de sănătate produce pagube de zeci milioane de euro pe an. Risipa trebuie să înceteze. Pentru asta, nu e suficient să vorbeşti despre o reformă punctuală. Trebuie imaginată o Nouă Republică – o construcţie constituţională care să ne scoată din ecuaţia politică gândită de Gh.-Dej, Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu.
Drumul către Noua Republică se face în şapte puncte. 1) Reforma constituţională – adică Parlament unicameral, anularea imunităţilor demnitarilor, asumarea răspunderii de magistraţi, reforma electorală (prin limitarea numărului de mandate pentru primarii-baroni etc). 2) Reforma economică trebuie continuată prin stimularea investiţiei şi a spiritului întreprinzător, reducerea de taxe şi acumularea de capital. Numai astfel oamenii pot spera să aibă locuri de muncă. 3) Reforma justiţiei, prin asumarea răspunderii de către magistraţii care dau sentinţe abuzive (contestate ulterior la Curtea Europeană); 4) Reforma morală a societăţii presupune o mult mai hotărâtă recunoaşte a valorilor tradiţiei iudeo-creştine, a comunităţilor locale, a Bisericii în ansamblu. 5) Salvarea demografică a României presupune redescoperirea familiei. 6) Cultura memoriei înseamnă respect pentru înaintaşi. 7) Recuperarea vocii românilor de pretutindeni. Într-un anumit sens, ierarhia acestui punctaj e aleatorie. Trebuie să începem cu toate în acelaşi timp.
O Nouă Republică înseamnă, aşadar, o redimensionare a statului social?
Cu siguranţă. Plecăm de la nevoile cetăţeanului: cu toţii ne simţim frustraţi de atotputernicia kafkiană a aparatului birocratic. Cu toţii ne mirăm de sistemele de asistenţă socială prin care, mai ales la sate, milioane de români au ajuns să nu-şi mai lucreze pământul pentru a primi doar subvenţii sau alocaţii de tot soiul. Statul social a distrus vechile datini. În plus, el subminează solidarităţile naturale din interiorul familiei (relaţia între bunici şi nepoţi, între părinţi şi copii etc.). Falimentul statului social postbelic indică nevoia ieşirii din logici asistenţialiste. Evanghelia condamnă risipa de bani (specialitatea economiei centralizate) şi îngroparea talanţilor. Între Sfinţii Părinţi, Ioan Casian spunea că omul care munceşte e luptat de un singur drac, în timp ce omul care nu munceşte e luptat de o legiune de patimi şi draci. Statul social a încurajat şi la noi trândăvia. Să citim nişte statistici despre poporul nostru: “Românii stau în faţa televizorului, în medie, 376 de minute, adică 6 ore şi 16 minute.” Mai ştim apoi că media de vârstă la care se pensionează românii este de 56 de ani şi o lună – avem, aşadar, cei mai tineri pensionari din Uniunea Europeană (fiind urmaţi de Luxemburg). Toate aceste lucruri pun o enormă povară pe umerii antreprenorilor, a plătitorilor de taxe şi impozite. E oare corect? O Nouă Republică va miza pe solidaritate, dar numai plecând de la firul ierbii. Va trebui să asumăm, pour une fois, cultura responsabilităţii. Noi, cei vii, scriem zilnic contractul dintre cei care au fost, cei care sunt şi cei care vor fi. Teologia ne învaţă că există o legătură invizibilă între membrii comunităţii de destin: atât mandatul istoric al eroilor din trecut, cât şi angajamentele faţă de copiii nenăscuţi încă sunt parte a Decalogului cetăţii.
Sunteţi un tânăr implicat în viaţa publică, aşadar. Aveţi cumva nişte modele de acţiune în acest sens – personalităţi care vă inspiră?
Cu toţii avem nevoie de modele. Sunt unul dintre cei marcaţi de întâlnirea cu cea mai veche democraţie modernă: Statele Unite. Ca atare, m-am familiarizat cu istoria republicanilor americani şi am redescoperit câteva portrete vintage care inspiră milioane de cetăţeni. Ronald Reagan m-a impresionat prin viziune, curaj, umor, credinţa în propriile sale valori, dar şi afecţiunea pentru Nancy Reagan sau cei apropiaţi. Stânga îi reproşa faptul că Reagan nu era decât un “actor de mâna a doua”, cu porniri belicoase necontrolate (spre groaza celor din Kremlin). Istoria a dovedit că politicile de dreapta ale lui Reagan au scos Statele Unite ale Americii dintr-o gravă criză economică, lovind totodată la picioarele colosului sovietic. Fără triunghiul providenţial Reagan-Ioan Paul al II-lea-Thatcher, popoarele est-europene ar fi putut rămâne câteva decenii sub plasa idelogică a comunismului. În spatele lui Reagan s-au aflat “visători pragmatici” precum William F. Buckley Jr. (inspirat la rândul său de un Whittaker Chambers).
Trecând oceanul spre Marea Britanie, nu poţi ocoli figura istorică a lui Winston Churchill. Mi se pare important să admirăm oamenii care – prin curaj, caracter, viziune şi determinare – au putut salva civilizaţia europeană de la dezastru. Churchill a fost unul dintre ei. Firmele de public relations & consulting nu i-ar fi dat prea multe şanse, astăzi: era butucănos, nu foarte chipeş, avea o dicţie deficitară, dar şi reputaţia unui om instabil (a părăsit şi a revenit apoi în Partidul Conservator). Cu toate acestea, verbul năprasnic, forţa interioară şi persuasiunea, virtutea personală, inteligenţa fulgurantă şi puterea de-a anticipa l-au propulsat pe Churchill la locul potrivit în chiar momentul potrivit: în contextul ascensiunii lui Hitler la putere.
Merită o anumită atenţie şi biografia lui Tony Blair (recent convertit la catolicism) – independent de crezul său laburist. Cine ar putea nega charisma fostului premier britanic, felul în care a ştiut să gereze momente dificile, precum moartea prinţesei Diana, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 sau 7 iulie 2004, dar şi propria lui retragere? La Westminster, Tony Blair a ţinut discursuri memorabile care merită studiate cu atenţie: replică rapidă, cunoaştere temeinică a dosarelor, impecabilă ştiinţă a vorbirii, witz, eleganţă şi decenţă.
Vorbind despre tradiţia europeană, există şi alte personalităţi demne de admirat: Charles de Gaulle, călit într-o carieră admirabilă de militar (dar marcat totuşi de-o neplăcută obsesie antiamericană); Konrad Adenauer, politicianul aflat împreună cu Ludwig Erhardt în spatele faimosului “miracol german”. Cât priveşte modelele româneşti, atunci când rosteşti numele unor Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu evoci o normă etică. Suferinţa prin care au trecut aceşti oameni pentru crezul lor de-o viaţă impune respectul şi stârneşte emoţia.
Cum lucrează compasiunea, ca sentiment esenţial al omului, cu adevărat, în lumea noastră românească, în actuala conjunctură socială?
Pentru a vorbi despre compasiune, trebuie să vorbim, în mod fundamental, despre sărăcie. Or, aceasta din urmă, nu se lasă a fi citită din unghiul strict al penuriei materiale. Cel sărac este cel căruia îi lipseşte ceva sau, mai exact, cel pentru care lipsa a devenit un mod de viaţă. Săracii pot fi de mai multe feluri. Cei care cerşesc cuminţi banul la intersecţii, cei care se răzbună pe soartă, semeni şi societate prin furt, lene sau alcoolism, cei care au depus votul monahal al sărăciei, cei pe care inteligenţa nu îi ajută prea mult sau cei care suspină neîncetat după cercetarea Duhului.
Iată motive pentru care săracii nu trebuie priviţi ca o masă indistinctă, ci mai degrabă tipologic, plecând de la relieful unic al fiecărei individualităţi. Săracii vor fi întotdeauna cu noi, fără să proiecteze în afară acelaşi tip de sărăcie. Pentru că fiecăruia îi va lipsi ceva personal. Creştin-democraţia doreşte să învingă penuria materială, dar mai ales sărăcia disperării, a resentimentului, a invidiei, a blestemului care retează aripi, care blochează imaginaţia şi care produce un lanţ de falimente sociale. Cum poate fi tratată această dimensiune negativă a sărăciei? Pentru creştin-democraţie, unul dintre leacuri este virtutea compasiunii, cea practicată de Bunul Samaritean. Democraţia creştină admite că unele forme de întrajutorare nu pot fi limitate exclusiv la domeniul filantropiei sau al carităţii private. Există aspecte negative implicate de lupta acerbă pentru resurse şi, în ultimă instanţă, de încleştarea specifică oricărui neo-darwinism social. Deşi virtutea creşte exclusiv pe solul libertăţii, o minimă redistribuire a veniturilor ar putea acoperi – în absenţa corupţiei guvernamentale – golurile create de accidente personale ori de neşansa din viaţa multor oameni.
Plecând de la aceste consideraţii (rezumate în Noul Testament de parabola înmulţirii talantului şi de pilda samariteanului milostiv), creştin-democraţia pledează simultan pentru îmbrăţişarea meritocraţiei şi pentru cultivarea solidarităţii.
Educaţia, virtuţile sufleteşti, bogăţia morală sau tăria de caracter sunt tot atât de importante “bunuri” pentru ieşirea noastră din criză
Cum ar fi posibilă o lărgire a solidarităţii comunitare?
Confruntaţi cu problema sărăciei materiale, nu trebuie să uităm (ca atâţia marxişti) dimensiunea spirituală a relaţiei cu aproapele. Dezvoltarea economică, stimularea investiţiilor şi recompensarea muncii, privatizarea, combaterea severă a corupţiei şi diminuarea birocraţiei, toate acestea ţin de sfera eficienţei economice. Nu este nimic romantic sau sentimental într-o asemenea atitudine. În acelaşi timp, virtutea numită caritas nu se traduce exclusiv în alocarea de bunuri materiale. Educaţia intelectuală sau artistică, virtuţile sufleteşti, bogăţia morală sau tăria de caracter sunt tot atât de importante “bunuri” pentru ieşirea omului din disperare, anomie sau marasm lăuntric.
Sărăcia nu se combate fără principiul speranţei. Solidaritatea socială nu trebuie să pericliteze stabilitatea materială şi spirituală a viitoarelor generaţii. În Rugăciunea Domnească se spune, literal, “şi ne iartă nouă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri” (în greacă: kai aphes hemin ta opheleimata hemon, hos kai hemeis aphekamen tois opheletais hemon). Românii de astăzi se împrumută (prin intermediul Ministerului Finanţelor) pentru a plăti pensii şi salarii, împovărând cu zeci de miliarde umerii tinerilor de mâine.
Teologic şi moral, vă întreb: ce spune Dumnezeu când, în loc de ştergerea datoriilor, noi ne ocupăm cu creşterea poverilor pentru viitoarele generaţii? Solidaritatea nu este doar punctuală sau ocazională, ci dinamică şi strategică. Nu ne putem permite să fim solidari doar cu cei din prezent, anulând şansele la fericire şi demnitate ale celor nenăscuţi încă. Este una din lecţiile aspre ale Mântuitorului Hristos – nesocotind-o, riscăm nu doar un parcurs istoric decent, ci mai ales Împărăţia cerească.
Nota noastra:
Mare rusine pentru ziarul patriarhal Lumina ca a devenit o trambulina de propaganda a unor experimente politice diversioniste. Nu ajungea relatia de complicitate intre Patriarhie si putere, acum trebuie sa mai si inghitim ancorarea teologiei ortodoxe la propaganda ieftina a doctrinei Basescu despre necesitatea unui nou regim republican, a reducerii statului asistential si a prea-maririi capitalismului!
Intr-adevar, visul faraonic al construirii catedralei costa mult prea mult Biserica, si nu ne referim aici la costuri financiare, ci la compromisurile care se fac fata de actuala putere, al caror simbol a devenit hahaitul grotesc al presedintelui Basescu aflat fix in mijlocul arhiereilor adunati pentru canonizarea Sfantului Mitropolit Andrei Saguna. Atunci au produs chiar si o icoana portocalie…
Sa asistam oare, deja, la o tendinta sistematica? Sa intelegem, oare, de aici, ca acesti ”teologi”, ca Mihail Neamtu, Teodor Baconschi, precum si ONG-urile lor rasuflate si butaforice, vor fi asumate ca atare de Patriarhie si promovate ca miscari apropiate Bisericii? Sa nu uitam ca Noua Republica a lui Neamtu a fost lansata de intrigantul Sebastian Lazaroiu (urmas in ale profetitului ca Silviu Brucan), cel care sustine legalizarea prostitutiei. Subiect ocolit cu grija, de altfel, in interviul din Lumina.
In interviul de mai sus “teologul” Mihail Neamtu face obisnuita varza propagandistic-sofistica amestecand franturi de liberalism clasic cu vagi referinte evanghelice, lozinci electorale cu fraze gaunoase si pretentioase, preferinte politice dubioase cu o pretinsa originalitate crestin-democrata. Sa ne referim insa la problema de fond: relatia dintre ortodoxie si capitalism si cauza crizei economice.
1. Ortodoxia si capitalismul: o relatie incompatibila
Zice dl Neamtu ca ordinea naturala a omului justifica, economic, capitalismul si ca ortodoxia nu ar fi avut o parere prea bine precizata asupra subiectului pentru ca modernitatea a venit tarziu pe meleagurile ei. Asa sa fie, oare?
In primul rand, este contradictoriu sa spui despre capitalism ca reflecta ordinea naturala si, in acelasi timp, ca tine de un timp al modernitatii recent. Ori este un fenomen recent, ori vechi de cand lumea! Daca este insa, asa cum spun libertarienii, o ordine naturala a omenirii, atunci capitalismul este prezent in toate societatile umane si in toate timpurile istorice. Daca intelegem capitalismul ca o relatie economica de acest gen, atunci ortodoxia s-a propuntat demult asupra sa: Sfintii Parinti au discutat deseori despre bogatie si saracie, despre economie si despre chivernisire, despre lacomie si zgarcenie, despre filantropie etc. Si ce au spus despre aceste fenomene ale vietii sociale constituie “doctrina” ortodoxa despre capitalism. Ce spun Sfintii Parinti despre acumularea de bogatie (capital)? Ce spun Sfintii Parinti despre dobanda si camatarie? Ce spun Sfintii Parinti despre asistenta sociala, adica grija de saraci, batrani, bolnavi, vaduve, orfani? Pai ce spun Sfintii Parinti despre acestea contrazic punctual si sistematic principiile capitalismului, cum ar fi valorizarea castigului de dragul castigului, practicarea dobanzii si camatariei sau imbogatirea ca scop in viata! Si desigur ca asistenta sociala – e drept, practicata de Biserica si de madularele sale – este un principiu valorizat si pus in practica in mod sistematic: a se vedea complexul infiintat de Sfantul Vasile cel Mare.
Dar daca, asa cum contradictoriu afirma Neamtu, capitalismului este un fenomen specific modernitatii, atunci el este cu totul si cu totul strain de ordinea naturala, fireasca, a omenirii! Este un fenomen specific unei anume culturi (cum ar fi cultura protestanta sau, inrudita cu ea, dupa unii economisti, cultura iudaica) si nu poate fi generalizat si nici transformat in norma a economiei sau ca tinta a evolutiei istorice. Ca sa nu mai spunem ca ceea ce este astazi inteles sub numele de capitalism nu are nicio legatura cu ce exista in secolul XIX sau sec. XVIII. Ortodoxia ar trebui, in fata acestui fenomen cultural paranoic si bailonic ce este capitalismul (nu folosim aceste cuvinte de la noi, citam) sa marturiseasca tocmai o ordine fireasca a lucrurilor, atat cat este ea posibila in aceasta istorie. Gasim respectiva ordine fireasca in modul de viata patriarhal, stramosesc, specific atat vechiului Israel cat si poporului nostru de tarani. Economia specifica modului de viata patriarhal nu este una orientata catre profit, catre acumularea de capital, ci catre productia celor necesare implinirii nevoilor firesti ale propriei familii. Asa cum stramosii nostri, taranii, nu produceau ca sa acumuleze si sa reinvesteasca, ci pentru a avea cele necesare unui trai obisnuit, normal. Stilul acesta de viata este intalnit si in Vechiul Testament, unde perioadele de bunastare ale poporului nu sunt legate de eficienta afacerilor, ci de bogatia roadelor pamantului si ale sporului avut in cresterea animalelor (si desigur ca explicatia bunastarii era una duhovniceasca, nu de eficienta a actiunilor economice ale indivizilor).
Viata patriarhala, cu continutul sau economic concret si specific, total diferit fata de viata capitalista, este ceea ce ortodoxia ar fi chemata sa marturiseasca astazi, in fata nebuniei totodata consumiste si acumulative ce a cuprins intreaga lume prin globalizare. Viata patriarhala a vechiului sat romanesc, ale carei ramasite pe cale de disparitie se mai gasesc in structura gospodariei de subzistenta, este ceea ce recomanda si economistul Mircea Vulcanescu, contrastand-o cu viata capitalista a oraselor, paranoica si babilonica. Apropo de Vulcanescu: iata ca exista o reflectie consistenta din punct de vedere ortodox pe care teologul scolit Neamtu o ignora cu superbie (nu cadreaza la CV si nici nu corespunde doctrinei basescu, deh!). Merita adus in discutie si acest fapt istoric: este deja documentat faptul ca Romania moderna s-a construit pe spatele taranului roman. Nu, nu este lozinca ideologica, nici romantism rural, ci pura statistica.
Romania moderna, creatia boierilor convertiti la liberalism, s-a hranit si construit pe banii care au provenit din productia agrara: atat inainte de primul razboi cat si dupa, cand banii luati prin imppozite de la tarani, in loc sa le fie returnati sub forma de servicii, erau drenati catre industrie si orase, pentru, ati ghicit!, modernizare! Prin urmare, economia taraneasca, asa patriarhala si invechita cum era (si inca este), a mai fost si vaca de muls a celor care au pretins ca vor sa introduca tara noastra pe orbita progresului…
Si, daca tot am ajuns la taxe, industrie, deturnare de bani pe motive de agende ideologice, sa trecem la…
2. Falimentul statului social si cauzele reale ale crizei
Zice dl Neamtu ca statul este cauza crizei pentru ca a devenit social intre timp si a facut datorii ca intretina saracii sau lenesii de pe la sate. Care-i adevarul?
Statul modern este de la bun inceput un stat indatorat. E o pura minciuna ca datoriile publice sunt fenomene specifice acestor ani din urma – ele acompaniaza toata istoria moderna, cu mult inainte ca aceste state sa fi devenit si sociale. De exemplu, Romania moderna a fost mai mereu indatorata. Initial, datoriile se faceau pentru crearea de infrastructura (institutii publice – cladirile impozante ale primariilor si prefecturilor, de exemplu, cai de comunicatie, etc.) si se plateau din exportul de cereale (deci din munca taranilor).
Agenda modernizatoare, reformatoare a elitelor boieresti este cea a produs indatorirea publica. Cat de utila a fost, in beneficiul cui s-a facut, este o alta discutie. Notam in treacat faptul ca mari economisti ca Virgil Madgearu au aratat ca aplicarea acestei agende modernizatoare a lucrat in beneficiul elitei boieresti – oligarhiei cum o numea si nicidecum in beneficiul taranimii sau al obstilor satesti, din ce in ce mai apasate fiscal si supuse dizolvarii datorita acestei presiuni. Principalii beneficiari ai acestei spolieri imbracate cu frac au fost marii industriasi si bancheri incurajati sau detinuti de oligarhie, pe principiul ca tara are nevoie de asemenea capitalism, fiind lasat, in acelasi timp, in paragina, satul romanesc.
Dar nu va suna cumva cam familar aceasta logica? Nu se spune si astazi ca ar trebui ca Romania sa se orienteze catre investitii, nu catre cheltuieli sociale? Si oare unde merg aceste investitii? Nu cumva in buzunarul oligarhilor de astazi, care justifica spolierea banului public catre propriile buzunare, pe acelasi principiu al modernizarii si capitalismului ca altii in perioada interbelica?
Dar daca statul, in loc sa dreneze banii preluati prin fiscalitate in numele unor agende reformatoare care, in realitate, aduc servicii doar guvernantilor, catre servicii menite slujirii celor multi? Cum ar fi scoli bune si bine platite, servicii sanitare, politici de incurajare si protectie a familiei, de asistenta sociala a saracilor, vaduvelor, orfanilor? In opinia noastra, o astfel de dimensionare a cheltuielilor publice s-ar numi NORMALA si nicidecum nu poate fi numita asistentiala sau stat social. Ar fi abia o utilizare legitima a banului public.
Si nu ar insemna nicidecum o incurajare a lenei. Observam cu cata fidelitate slugarnica a preluat Neamtu propaganda despre lenea taranului roman, care asteapta sa-i vina subventia lasand terenul nelucrat. Am demontat deja aceasta zicere absolut ticaloasa (aici si aici). Reluam aici doar argumentul, pe scurt: terenurile sunt nelucrate, acolo unde sunt, pentru ca tinerii au plecat sa culeaga capsuni in strainatate, lipsiti de orice perspectiva de viata sociala la ei in tara. Statul s-ar fi cuvenit sa incurajeze, asadar, viata patriarhala si sa sprijine mica familie taraneasca si exploatare agricola, lucru, evident, care nu s-a intamplat.
Statul supra-dimensionat, asa cum am precizat si altadata, nu este acest stat social care foloseste banii publici pentru a avea educatie, sanatate, pentru a plati salarii si pensii si pentru a incuraja familia, de pilda, ci este acea creatie occidentala numita welfare state care plateste somajul cu sume enorme, care plateste vacantele, pensiile si totalul serviciilor sociale ultra-sofisticate si multiple la care rasariteanul nostru in veac nu a avut acces si nici nu va avea! Da, acel stat care intretine o patura de ghiftuiti ca plebea romana pe spatele imigrantilor si al pietelor debuseu (cum suntem si noi), acela da, merita toate criticile, pentru ca a reiterat sclavagismul de lux al anticilor in vremurile noastre!
Dar la noi, acest stat NU EXISTA, deci critica la adresa sa este fara obiect. E pura propaganda, e linguseala disgratioasa de sluga a stapanilor, a oligarhiei postcomuniste care, facand apologia capitalismului si a muncii, vrea sa devina si el lipitoare de prestigiu peste banul vaduvei si al saracului in numele modernizarii! Iar culmea tupeului este atinsa in momentul in care Evanghelia este transformata in carticica de propaganda pentru Basescu, Neamtu afirmand fara sa clipeasca si fara sa se rusineze ca Evanghelia condamna risipa banului facuta de statul centralizator! Mai sa fie…
Dar, daca tot e invocata Evanghelia si ne sta inainte pilda alungarii – cu biciul – a schimbatorilor de bani, de ce nu spune nimic liberalul Neamtu despre problema bancilor, care este, de fapt, REALA problema a acestei crize de acum, si nicidecum cea a statului social? Pentru ca exista, iata, economisti libertarieni care arata ca practicile bancare – dobanda, rezerva fractionara – erau condamnate de parintii Bisericii (Bancherilor, fiti cinstiti!, era un indemn din Constitutiile Apostolice). Sau invocarea acestei probleme este prea incomoda, avand in vedere ca suntem presul FMI si ca bancile au facut ce-au vrut din tara noastra, facand doar un joc de scena penibil si fara efecte concrete? De ce nu spune nimic despre alianta perversa intre banca centrala, FMI si bancile straine (vezi si aici) care a dus la dezastrul de astazi, sau la alianta dintre putere si banci, mult mai nociva asa-zisul populism al statului social? De ce nu se spune nimic despre malthusianismul strigator la cer practicat astazi de mai marii lumii si de satrapii locali, malthusianism profund anti-crestin? Cum se poate jutifica cu Evanghelia in mana cinismul, dispretul fata de saraci, fata de tarani, bolnavi, profesori, cum se poate veni cu atat tupeu cand Romania sufera astazi unele din cele mai anti-nationale politici din istoria sa?
Este sugestiva si alegerea idolilor politici pentru noul teolog basescian. Completeaza tabloul acestui crestin-democrat cu referinte exlcusiv apusene, implicit anti-ortodoxe, total piezise fata de realitatea si valorile Rasaritului. Un exemplu este Tony Blair, unul din liderii cei mai compromisi posibil, care, chipurile, s-ar fi convertit la catolicism ca sa sustina, de acolo, drepturile homosexuale si avortul! Asta pentru a nu mentiona ideile sale legate de guvernanta globala si de cum ar trebui religia implicata in aceste jocuri de putere…
Foarte trist daca, pe langa interesele pecuniare care leaga Patriarhia de putere, exista si asociatii crestine care se lasa amagite de jocul de-a miscarea crestina pe care il practica Neamtu… Foarte prost daca asta ne livreaza ziarul Lumina drept consolare pentru vremurile grele pe care le traversam, interviuri ideologic-electorale de toata jena, umpland de penibil si rusinand Patriarhia daca o comparam cu reactia Bisericii din Grecia, cu pastoralele sale parintesti si marturisitoare.
Legaturi:
- PUTERE SI BISERICA: ‘legaturi primejdioase’ sau o apropiere care poate costa foarte mult…
- Martirul Mircea Vulcanescu despre criza Bisericii, Imparatia lui Dumnezeu si imparatia acestui veac
- UN SCUIPAT PE OBRAZUL UNUI POPOR. Despre ticaloasa propaganda a poporului betiv si nemuncitor si “efectul lucifer” la scara nationala
- Presedintele cinismului si al vorbelor proaste. Traian Basescu in dialog cu muncitorii: TRAIM DUPA CUM MUNCIM. Scurta dovedire despre FALSITATEA AFIRMATIEI (VIDEO)
- (video) “Profetism” al crizei si pe malul Dambovitei: Sebastian Lazaroiu despre NOUA ORDINE INSTITUTIONALA ce i se pregateste Romaniei
- DOCTRINA BASESCU sau invataturile orwelliene care ne ghideaza si ne vor ghida vietile
- Suveranitatea nationala, ca un cal batran ucis cu bestialitate. OBSERVATII DESPRE LEPADAREA DE ROMANIA, ALINIEREA TRANS-PARTINICA LA AGENDA EURO-MALTHUSIANA SI ATLANTISM
Extraordinar! Ceea ce este cu neputinta la Dumnezeu (apropo de Evanghelia de ieri) este cu putinta la oameni. Astia unesc “Lumina” cu intunericul.
Mulţumim ŞI pentru acest nou articol. Domnul Neamţu în sine este irelevant. Scopul “lor” este să bifeze o nişă minusculă de electorat iar pentru a-şi propaga mesajul apelează la instrumentele mediatice care-i permit să-şi atingă ţinta. Chiar nu găsesc nimic în plus de adăugat [PE UN TON CIVILIZAT] faţă de ce s-a scris deja. La nivel lumesc, tot ce ating aceşti indivizi se ÎMPUŢEŞTE. Nu cred să existe vreo idee în circulaţie, care încăpută pe mâna/mintea lor să nu iasă măcelărită şi maculată.
Duhovniceşte vorbind, cred că trebuie să fim asemeni soarelui, “că şi soarele, trecând locurile cele spurcate, nu se spurcă.” [şi nici nu se tulbură]
Iertaţi-mă! Doamne, ajută!
O sabie cu toua taisuri a fluturat in aer dl. Neamtu cu interviul acesta. Pentru ca, mai inainte de a reusi sa o ridice de jos, singur s-a ranit in taisul ei. Cred ca ar trebui sa multumim celor de la Lumina pentru o informare atat de amanuntita. Sub haina solidaritatii strategice intens propagate, de fapt se instiga oamenii unii impotriva altora. E si asta un punct de vedere care, in opinia mea nu va castiga atat de multi adepti pe cati si-ar dori dl. Neamtu.
Pai bai tovarasi.Cand Lumina a scris contra capitalismului nu v-a placut (probabil ca nu a zis exact cum ganditi voi).Acu,ca e cu ei(sa zic asa) iar nu e bine(si asta e evident logica normala).Deci,mai lasati si voi fariseismul
ia sa vad.pe asta il postati sau il setregti
@”Sorin”:
Parinte Tanasescu, ce legatura este intre modelul patriarhal de viata economica si socialismul globalist? Va spunem noi, dvs fiind prea grabit pentru astfel de detalii: NICIUNA. Amandoua variantele sunt opuse lumii evanghelice sau lumii vechi. Daca ati fi citit mai cu atentie, ati fi gasit singur motivul pentru care criticam ambele directii: atat capitalismul neoliberal gen FMI/UE (cu varianta basesciana pe plan local), cat si genul de socialdemocratism a la Vatican.
Ce neam UNIT am fi fost noi romanii daca am fi trait as cum traiau primii crestini, daca am fi trait PRECEPTELE EVANGHELIEI lui Hristos cu aceeasi hotarare si ardoare ca si primii crestini, care se intajutorau reciproc si purtau de grija in parohiile lor, cu multa atentie, de toti acei membrii nevoiasi material, dar si slabi si caldicei in credinta.
In antichitate obstiile de crestini erau ADEVARATE FAMILII Duhovnicestim chbiar daca erau compuse aproape in intregime din credinciosi aprtinand unui singur popor si semintii etnice.
In aceste FAMILII duhovnicesti nu existau nici HAPSANI, nici ZGARCITI, nici LACOMI, nici CAMATARI, nici BANCHERI, nici ASUPRITORI si SPOLIATORI de frati crestini si de credinta crestina.
Dar departarea de Cuvantul lui Hristos a dus si la departarea crestinilor a unora fata de altii si caldura inimilor lor s-a racit, pana la NESIMTIRE si NEPASARE, fata de durerea si necazul fratelui.
Apoi ideile ERETICE de dupa reforma si cu deosebire cele CALVINE, au contribuit si mai mult la racirea si departarea oamenilor “care se numeau crestini” intre ei, si au generat aparitia bancilor si a sistemului camataresc bancar.
Sociologul MAX WEBBER a facut un studiu asupra impicatiilor pe care le-au provocat in lumea occidentala si cu deosebire in viata economica a Occidentului, ideile doctrinelor PROTESTANTE de dupa Reforma lui Luther, si a ajuns la concluzia ca CALVINISMUl si alte idei PROTESTANTE au cosntituit GERMENII IDEOLOGICI ai relatiilor economice si camataresti care au aparut in Europa incepand cu epoca premoderna si mai ales moderna si care s-au perpetuat pana azi.
Daca romanii cu totii ne-am intoarce la CUVANTUL EVANGHELIEI si l-am IMPROPRIA cu toata grija si hotararea in mintea si intregul nostru suflet am deveni din nou ROMANII DE ALTA DATA, romanii cei omenosi si iubitori de semeni, romanii cei ospitalieri, romanii cei iubitori de fratiii din acelasi neam si romanii iubitori de pamantul tarii care ne-a dat-o Hristos, si atunci romanii nici nu si-ar mai vinde resursele strainilor si nici nu s-ar mai trada unii pe altii, ci S-AR APARA si OCROTI si INTARI unii pe altii si fiecare in parte, neamul lor si tara lor…
Hristos sa aiba mila de noi toti si sa ne intoarca la Dragostea de Cuvantul sau si de aproapele…AMIN!
Cred ca modelul social in sine nu poate sa fie sursa bunei intelegeri crestine intre oameni . Comunitatile crestine de la inceput la care face referire un comentariu de mai inainte au fost posibile tocmai pentru ca Duhul Sfant lucra si nimeni nu avea nimic al sau iar Duhul adauga Bisericii pe cei ce se mantuiau. Dar nu cred ca aceast lucru este posibil la scara unei intregi societati, altfel am cauta o societate ideala si asta nu va exista niciodata in lume. Deci nu proiectele gen “Noua Republica” vor schimba ceva caci buna intelegere in duh ortodox nu vine din perfectiunea modelului social ci din lucrarea Duhului.
Nu cred ca astfel de cugetatori ca dl. Neamtu pot fi impiedicati sa produca idei. Ceea ce ma deranjeaza este faptul ca ziarul Lumina adaposteste astfel de interviuri pentru ca ne prezinta ideile respective ca pe o alternativa (fiabila, eventual) la lucrarea Duhului Sfant.
@Mircea:
Increderea in sisteme/institutii/proceduri, in general, tradeaza o gandire care nu e crestina, pentru ca nu e personala. Insa Mihail Neamtu nu propune statul social, ci dimpotriva, un fel de guvernare minimala care s-ar traduce insa, mai degraba, prin minimala pentru cei multi (in ceea ce priveste serviciile) si maximala pentru oligarhie.
De cand ziarul Patriarhiei face lobby unei miscari politice?
Proiectul politic al Noii Republici e, defapt, acelasi cu cel al actualului regim, nu are nimic de-a face cu crestinismul, dimpotriva, politica este una anti-nationala si anti-sociala, de saracire si de infometare a populatiei. Patriarhia da un semnal foarte prost prin reclama care i-o face lui Basescu si servitorilor lui, niste tradatori pana la urma, dar probabil ca cine se aseamana se aduna. Eu gaseam oricum revoltatoare tacerea Patriarhiei fata de multe dintre masuri luate in ultimul timp de catre puterea politica. Dar pare ca nici tacerea nu e suficient de satisfacatoare pentru putere, acum vor sa li se faca si reclama… Icoana portocalie a fost pictata la indicatia si sugestia Patriarhului. In ritmul asta, la anul, n-am mai mira pe nimeni daca Patriarhia s-ar transforma in agent electoral pro “reforma” si pro “modernizarea” 😕
In crestinism nu se potriveste zicala “fa-te frate cu dracu pana ce treci puntea” (a se citi, “pana ce construiesti Catedrala”), caci pentru pactul cu “diavolul” cineva va trebui mai devreme sau mai tarziu sa dea socoteala. Domnul sa-i lumineze!
@ Vela Gheorghe
Max Weber a spus ca faza finala a capitalismului este “pietrificarea mecanizata” si ca tipul de capitalism calvinist ascetic (acumuleaza mult ca daca nu ai sa arzi in iad) reprezinta doar un fenomen istoric irepetabil, care a creat o noua ordine a lucrurilor: capitalismul de consum. Neoconii nostri il citesc in mod propagandistic si complet aiurea pe Weber. Daca etica protestanta ar reinvia in Occident, capitalismul s-ar face tandari. Pentru ca actualul capitalism nu este un capitalism al acumularii ci unul al abundentei. Insa neoconii nostri predica, la ordinele lui Merkel, un pseudo-weberianism ideologic la periferie, unde trebuie sa traga sclavii bine ca sa se poata mentine statul social la arieni. Ca atare, in bun spirit calvinist, Neamtu ne ameninta ca, daca nu scoatem bolnavii in strada, nu doar ca ne vor da stapanii afara din UE. Dar ne va da si Hristos afara din Imparatia Cerurilor!
Inteleg care e pozitia comentariului fata de Neamtu, Basescu sau Patriarh, dar nu e clar care e pozitia lui fata de teme cruciale pt o economie moderna ca piata, credit, bani, profit, antreprenoriat etc. Adica acuza modernizarea Romaniei (industrializare, urbanizare etc), care pare sa fie opera claselor privilegiate de la noi, dar nu are nicio probl. sa vorbeasca de economia taraneasca (nu am impresia ca ar fi vorba de economia de subzistenta/autoconsum, care e identificata cu un fel de supapa de siguranta), arhaica sau rudimentara (se lucreaza si azi rudimentar), dar pe fond capitalista: dependenta de piete si credit (taranul care nu producea doar pt el, se imprumuta -vezi Zeletin etc), profit etc. Astea trebuie clarificate. Deci ce vrea comentariul? O economie fara industrie dar cu tarani, piete, bani si credit?
O paranteza: l-am citit pe Madgearu. Nu era un anti-capitalist. Vroia o economie agricola sprijinita puternic; nu intamplator preia conceptul de neoiobagie al lui Gherea pentru a identifica probl unei reforme agrare (asta a lui Averescu parca), care reproduc vechile probl ale reformei lui Cuza: taranii primesc pamant, dar nu sunt sprijiniti mai departe. De unde faramitarea loturilor (o mare pacoste pt orice economie agricola) si insaracirea celor mai multi dintre tarani.
Apoi, cum ramane cu statul? Comentariul pare sa intretina o atitudine ambivalenta; sa fie din cauza lui Basescu? 🙂
Intr-adevar incredibil acest Neamtu. Dupa cum incredibili sunt toti cei din sleahta basesciana care vin sa le bage romanilor pe gat modernizarea, capitalismul, americanismul.
Iarasi si iarasi aceiasi tema a statului asistential, social. Adica statul asta, nu trebuie sa ne asigure cele strict necesare, cum ar fi educatia, sanatatea, protejarea categoriilor defavorizate, protectia publica, un climat sanatos pentru desfasurarea activitatii, a muncii, incurajarea familiei etc.
Nuuuu ! De astea trebuie sa ne ocupam singuri, ca altfel suntem niste lenesi, niste paraziti.
Si statul ce face ? Ei bine, el face “investitii”. Ca noi la asta nu ne-am pricepe, suntem prea prosti, inapoiati si batuti in cap.
Felicitari pentru replica !
Domnul Neamtu traieste pe alta planeta. Probabil ca nu vede decat cu un ochi, si cu acela banul. Sunt scarbit de ceea ce am citit aici. Ma mira faptul ca un ziar intitulat “crestin” publica asemenea anomalii. Se face politica, si nu numai, in sanul bisericii. Si atunci ma intreb: nu cumva avem de-a face cu o noua generatie de farisei? Nu cumva, cei pusi sa vegheze implinirea vorbelor Mantuitorului “Dati Cezarului ce este al Cezarului ,si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu” sunt cei ce incalca aceasta porunca? Dl. Neamtu a uitat de licenta in teologie din 2005? Este popa sau raspopit? Este filozof sau eseist? Este roman sau altceva? Vorba aia, “Tara arde si … popa face republica” Imi cer iertare / nu doresc sa jignesc pe nimeni/ dar ma intreb si eu care este adevarul?
Pe mine ma uimeste cum pot unii cu atata seninatate sa rastalmacesca Scripturile si sa faca slalomuri intelectuale prin invataturi, luand ce la convine din ele si facandu-se ca nu le vad pe cele care ii acuza. Oare nu asa faceau si fariseii si carturarii demult?
“Între Sfinţii Părinţi, Ioan Casian spunea că omul care munceşte e luptat de un singur drac, în timp ce omul care nu munceşte e luptat de o legiune de patimi şi draci”.
Noile lagare de munca vor schimba lozinca invechita “arbeit macht frei” cu un citat din Sfintii Parinti, tocmai bun de actualizat la cerintele “statului modern”, stat ce se confunda in delirul lor cu Imparatia Cerurilor.
Pana si “acumularea de capital” este atribuita parabolei inmultirii talantilor.
Halucinant!
Se ridica deacum la conducere “teologi de cafenea”, socialisto-capitalisto-mistici, pregatiti sa ne faca binele, la nevoie chiar cu forta.
@Constantin B.:
Nu, nu e ambivalent, daca te uiti si la trimiteri si la abordarea generala a lucrurilor (daca am inteles bine aluzia). Cu statul ramane cum am stabilit: functiile sale ”sociale” cum ar fi scoala, sanatatea si ordinea publica, ar trebui sa fie o prioritate; demontarea acestor dimensiuni sub acuza ”asistentei sociale” si cu pretextul austeritatii este atat o propaganda mincinoasa (pentru ca acele functii nu tin de asistenta sociala, asa cum a plati salariile si pensiile nu inseamna cheltuieli sociale) cat si o mentalitate anti-sociala cu care Biserica nu are cum sa fie in acord.
In ceea ce priveste economia taraneasca, argumentul era altul, si il gasesti la Madgearu: acolo el citeaza un economist rus care a aratat ca tipul de economie practicat de tarani NU era unul tipic capitalist, chiar si atunci cand taranii erau dependenti sau legati de piata. Gospodaria taraneasca NU este o intreprindere capitalista si nu poate fi echivalata cu una de acest gen. Printre trasaturile care diferentiaza gospodaria de intreprindere este si faptul ca (cel putin atunci) nu se producea pentru profit, ca scop in sine, ca un fel de perpetuum mobile (acumulare de capital – investitie – profit – acumulare – investitie etc, the sky is the limit, stii povestea) ci se producea pentru a acoperi nevoile familiale, nevoi care nu erau, pe atunci, definite de reclame sau de viata urbana, ci de viata obsteasca a satului. Daca vrei o ilustrare mai concreta, vezi in Morometii comportamentul lui Moromete senior, care facea comert cu mere dar nu se omora cu zile sa faca cine stie ce castig, lucru care i-a nemultumit pe fii sai, care voiau alt gen de viata, si care au si migrat la oras. Pe scurt, da, economia la care faceam referire este una mai degraba de tip subzistent. Creditele nu sunt necesare si daca exista, au si ele alta logica decat la intreprinderea capitalista; de aceea, economistii buni ai interbelicului au atras atentia ca in Romania acelei vremi trebuiau practicate alte produse bancare destinate taranimii decat cele de atunci – creditul agricol ar fi trebuit sa fie mai suplu, mai putin constrangator si adaptat specificului gospodariei (asa se si practica in tari vecine Romaniei si la fel de agrare, dar care au dus alte politici fata de taranime, mult mai bune, cum a fost cazul Bulgariei, mult peste noi la acest capitol, in interbelic). In schimb, la noi bancile au practicat credite pentru tarani ca pentru intreprinderile capitaliste sau marile exploatatii agricole care functionau in acelasi registru, lucru care a dus, evident, la falimentarea taranilor si la necesitatea solutiei conversiei datoriilor ca sa nu se iste cine stie ce rascoala. Cam lung raspunsul. 🙂 Insa, ca sa sintetizam, economia taraneasca are categorii diferite de economia capitalista, este pur si simplu alt registru de actiune umana. 🙂 Unul mai firesc, mai uman, desi, desigur, pentru neoliberali, ineficient, ne-capitalist si ne-productiv pentru tintele lor macro.
“Alti autori evrei progresisti sustin ca “este necesara implicarea (Bisericii) in politica sociala si in propaganda in ceea ce priveste legislatia. Daca dorim schimbari pe scara larga in viata saracilor si a celor persecutati este necesara activitatea politica.” Printr-o astfel de gandire se ajunge la teoria cum ca pentru “repararea lumi” Dumnezeu are nevoie si lucreaza printr-un sistem legal si economic bine pus la punct, inlocuindu-se mantuirea adusa de Domnul Iisus Hristos prin diverse “evanghelii” legislative, politice si economice care ar putea sa “mantuiasca”lumea. (…)ste de fapt dorinta de a elimina crestinismul din spatiul public pentru a pregati calea unui for conducator politico-religios bazat pe alte principii decat cele crestine.”
(ZEUL TOLERANTEI SI DESCRESTINAREA CRESTINISMULUI)
@vlad:
Da…
@ George:
Totusi diploma sa de teolog a fost doar o chestiune de titlu academic, nu credem ca s-a gandit sa faca teologie pastorala. Altfel, da, mult fariseism, oportunism cat incape, care lupta Biserica si din afara si dinlauntru…
@Racu:
Neo-weberianism foarte generalizat si la nivel academic, nu doar guvernamental. Exista un intreg curent care identifica prosperitatea, civismul si toate ”virtutile” noii lumi cu protestantismul, ca nivel inalt de realizare si ”propasire”. Prosperitatea materiala si aceste ”virtuti” se degradeaza, cf. acestui curent (influent, iar la noi in tara ”la putere”) pe masura ce traverseaza alte straturi religioase – catolicism, ortodoxie, islam (ordinea nu e aleatorie). Asadar, dispretul fata de estici nu este deloc intamplator, ci foarte ”coerent” ideologic si guvernamental. Ortodoxia este definita, astfel, ca sursa de inapoiere, de saracie si, bineinteles, de ”societate inchisa”.
“Ideea unui sistem legal de influenta iudaica a inceput sa fie promovata in randul crestinilor apuseni inca din sec XVII pin scrierile lui John Selden(…) el considerand ca o biserica ce ar fi condusa de parlament ar fi ma buna decat cea condusa de preoti. (…) Aceasta stare a lucrurilor a fost profetita de marele Sfant al Bisericii Atanasie cel Mare, care spune ca “unul dintre semnele care vor prevesti apropierea lui Antihrist este trecerea carmuirii Bisericii din mainile arhipastorilor in cele ale conducerii lumesti”.
Uitandu-ma astazi peste ceva stiri ale zilei, un titlu imi atrage atentia: Cum arată altoiul dintre comunism şi capitalism.
http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/5834
Pentru ca despre altoiul dintre socialism, crestinism si democratie ne-a vorbit mai sus onor domnia-sa, dl.Neamtu.
Cand teologia morala serveste ca trambulina pentru un viitor partid politic (care in primavara urmeaza a se constitui ca atare), de fapt o casa de vacanta pentru presedintele nostru si oameni apropiati dansului.
Nu ceea ce face viitorul partid revolta, ci faptul ca miscarea aceasta asa-zis spontana, de la firul ierbii pornita, primeste prin inconstienta celor de la ziarul Lumina, girul Bisericii noastre ortodoxe.
Reformele propuse de catre dl.Neamtu &comp. seamana izbitor cu reforma protestanta a lui Luther, cel care a deschis usa ereziilor catolice si care ulterior au devenit religii cu acte in regula.
Si ei au nutrit initial aspiratii nobile iar contextul social, politic, economic si cultural al vremii respective a fost un mediu propice implementarii si dezvoltarii reformei protestante.
Daca tot zic ca sint crestini-democrati,sa arate intii ca sint crestini.Sa stie rugaciunile de dimineata si seara pe de rost,macar 10-20 de psalmi,sa aduca adeverinte de la parintele Iustin Pirvu sau alti duhovnici buni ca se spovedesc macar lunar ( si spun pacate acolo,nu reusite ),sa nu fie lipsiti de la Sfinta Liturghie si citeva vecernii saptaminal,sa poarte haine decente,decenti in limbaj,sa lupte public impotriva practicilor homosexuale,prostitutiei,educatiei sexuale timpurii in scoli,violentei,in Biserica sa lupte impotriva ereziei ecumenismului,sa promoveze scrierile si modul de viata simplu dumnezeu-omenesc al Sfintilor Parinti,intrajutorarea oamenilor,milostenia,munca,etc…doar citeva sugestii.
Dupa care sa arate ca sint si democrati, ( daca chiar mai exista astazi democratie,probabil ca nu in fapt)
PS.Stinga acum ( cu pleiada de partide si doctrine ) este strul,dreapta (cu pleiada de partide si doctrine) este itzic ,( de aceea nimic nu mai functioneaza astazi,nici economic nici politic,nici social,nici moral,totul a fost deraiat,deturnat,acaparat,etc )fiecare voteaza cu cine crede ca este mai bine.
Pote stiti bancul:tatal si cu fiul pe o insula pustie si neospitaliera.Tatal – Fiule,ai crescut mare,este timpul sa-ti alegi si tu o meserie,sa-ti cistigi existenta.Ce zici,pescar ti-ar place ?
Unii care sunt sub influenta dracilor nu vad ce dezastru moral,in primul rand,a facut capitalismul excesiv in Romania,ca a distrus fratia intre oameni si apoi ca sunt unii foarte saraci.
Asa in medie,Romania arata tare bine,economic.
Dar practic nu e bine pentru toti.
Comunismul nu a mers bine,ca a facut nationalizare prea mare,cel mai bine a mers monarhia parlamentara din vremea lui Ferdinand.
Atunci nu era voie sa instrainezi bogatiile tari,ci sa le dai in concesiune (vedeti constitutia din 1927).
..”În conferinta din 7 ianuarie 1867, la propunerea lui Saguna se declară natiunea română ca natiune politică, liberă si independentă. Aici Saguna vorbeste memorabila anatemă: “afurisit să fie acel român care va încerca să strice legea frătească dintre fiii natiunii române”, căci “dacă românul îsi va păta caracterul său national nu mai este vrednic să se numească român”.”
http://biserica.org/Publicatii/2001/NoIV/07_index.html
“Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” [ 1Co – Cap. 6-2 ]
@ admin, vela:
Camata nu este ceva specific capitalismului bancar si nici capitalismul bancar nu este cel al eticii protestante. Weber vorbeste de a face ceea ce faci ca vocatie, vorbeste de acumularea capitalului in scopul folosirii sale rationale (a bunei chivernisiri, daca vreti) si nu pentru consum desantat ci pentru folosul comunitatii crestine (cum ar fi crearea de locuri de munca sau in scopuri filantropice). Capitalismul lui Weber n-are nici o legatura cu asistenta sociala sau cu ordoliberalismul lui Neamtu, este doar un modus vivendi, auster dar rational si metodic, al crestinului protestant.
Capitalismul acesta nu mai exista de mult, el a fost generat de doctrina protestanta a predestinarii si nu de doctrina nepasarii de astazi.
Acum, chiar si doctrina aceasta ar trebui inteleasa in contextul ei. Noi stim ca cine este in afara Bisericii nu se mantuieste. Fiind la origine parte din biserica catolica, protestantii oricum nu se mantuiau nefiind parte a Bisericii lui Hristos cea dreptmaritoare. Protestantismul lor este chiar constientizarea acestei stari in care se aflau. Si atunci s-au rupt de o biserica mincinoasa. Cum ar fi putut ei atunci sa isi raspunda la intrebarea din Evanghelie: si atunci cine se poate mantui? decat la fel ca in raspunsul Domnului Iisus Hristos: Ce e cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu. Iata deci doctrina predestinarii si silinta lor intr-o viata austera.
@Titus L:
Etica protestanta este cu totul diferita fata de oikos sau economia naturala de care vorbea Aristotel. E acumulare de dragul acumularii, pe cand economia naturala inseamna productie pentru nevoile familiale, gospodaresti. Consecinta acumularii pentru reinvestitie indeamna la un mod de a gandi si actiona individualist, ca doar de aceea s-a si aratat ca individualismul este tipic societatii protestante. Sigur ca pretextul acestei individualizari este un scop colectiv, generos, ca sunt rare religiile care indeamna la rau in mod fatis. Dar ceea ce e daunator in protestantism este tocmai aceasta ascetica pe dos: “ascetism” prin activitate economica, “ascetism” in slujba lui mamona…
@admin:
dar nici Aristotel nu era crestin si, intrucat ma pot gandi la timpul in care a trait, nu era nici iudeu…
Eu nu m-as lua dupa Aristotel, oikos inseamna gospodarie, deci o economie naturala, in acesta acceptiune, o reprezenta ea doar o economie a satisfacerii necesitatilor imediate si simple, dar este o economie atomizata, individualista, precum gospodaria. Vedeti si acum situatia de la noi de la tara, atat cat a mai ramas, nici astazi taranii nu se pot pune de acord ca sa faca ceva impreuna, hai sa le zicem asociatiile acelea capitaliste. Abia ca etica protestanta a introdus in economie ideea de celalat, chiar daca trairea lui Dumnezeu este atat de individuala in protestantism. Iata un exemplu de protestantism extrem: comunitatea amish.
Nu, nu este ascetism in slujba lui “mamona”, este in cel mai rau caz o intelegere ad literam (atat de specdifica celor care nu traiesc in Biserica) a pildei talantilor. Acei protestanti nu erau in slujba lui “mamoma” si poate ca nici cei de astazi nu sunt toti, daca veti incerca sa-i intelegeti veti gasi, probabil, o turma in cautare de repere dezamagita de pastori. Ca aceasta stare a lasat loc lupilor sa intre in turma, este altceva. Azi vedem ce au facut lupii, dar va rog, nu confundati, caci judecati.
@Titus L:
Tare ne e ca batem apa in piua de dragul contrazicerii si din cum scrieti pare ca nici macar nu ati citit articolul postat. Economia naturala e mai aproape de firescul omului si Aristotel e doar un autor – folosit oricum mai mult decat… Weber de Sfintii Parinti – si ale carei observatii sunt mult mai aproape de indemnurile parintilor. Nu am auzit indemnuri ale Bisericii pentru a acumula capital de dragul capitalului, ca sa facem companii gigantice, orase supradimensionate si zgarie nori. Am auzit doar de sfaturi de a trai si de a procura cele necesare vietii. Aceasta logica nu era traita la sat doar individual, ci in cadrul obstii ce functiona in baza traditiei, care avea reguli foarte precise si rationale de exploatare – atat in comun cat si individual – a terenurilor si resurselor naturale comune. Deci vorbim aici de doua moduri de viata sociala si economica total diferite, dintre care una e pur si simplu umana si crestina dar condamnata la disparitie, iar cealalta e cauza pentru starea actuala a lumii, fiind la originea globalizarii si a uniformizarii de astazi.
admin, n-am nici un drag al contrazicerii. dupa cum vedeti, nu comentez in fiecare zi, desi (si aici trebuie sa ma credeti pe cuvant) va citesc in fiecare zi. Pur si simplu nu poti sa le ceri Sfintilor Parinti sa-l fi citit pe Weber, dar macar noi il putem citi cum se cuvine, nu doar sa-l citam cum ne convine. Economia aia naturala, macar ca vine din ce a spus Aristotel despre ea si e clar ca nu-i crestina la fel cum nici traditiile taranilor din tara asta atatea cate nu mai sunt nu erau deloc restine, doar s-au crestinizat unele dintre ele. Intreb din nou, era Aristotel credincios? Eu zic ca era mai natural sa pasti turmele decat sa muncesti proprietatea individuala sau comuna, ca doar de asta Cuvantul Lui Dumnezeu ne spunde despre Cain si Abel in cartea Facerii. Aristotel auzise de acestia doi? ma intreb si eu…
@Titus L:
Serios, pierdem timpul. 🙂 Ori noi nu am scris clar, ori fratia ta nu ai inteles nimic. Ce spui n-are nicio legatura cu continutul discutiei de fata si nici cu ce raspunsesem anterior. Pe Weber l-am citat si aici, si cred ca destul de corect: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/23/cum-preamareste-ziarul-patriarhal-lumina-erezia-protestanta-a-cultului-bogatiei/
Si daca Aristotel nu-ti place (oricum, nu el, ca filosof pagan, era important, ci o anume idee, dar nu mai vedem padurea de copaci) atunci macar de Vulcanescu sa ascultam, cat de cat. Respingea si el tipul de economie orientat catre profit si acumulare.
Vai de mine! Nu pot sa cred ca faceti o asemenea confuzie intre scop si mijloc. Daca asa intelegeti sa il cititi si citati pe Max Weber, atunci chiar nu avem ce sa mai discutam ca pierdem vremea… Dar eu va cunosc din ceea ce scrieti, sunteti oameni cultivati. Va spun din nou, gresiti cand considerati ca spiritul capitalismului asa cum apare el la Max Weber inseamna sa faci bani pentru bani.
V-am aratat ca, fatalmente, cei credinciosi rupti de Biserica (protestantii) nu pot adopta alta doctrina (invatatura) decat cea a predestinarii. Caci ce a spus Mantuitorul tanarului bogat? Ca mai usor intra camila prin urechile acului decat bogatul in Imparatia Cerurilor. Dar nu ca nu va intra, ci doar ca ce e cu neputinta la oameni e cu putinta la Dumnezeu. De aici si doctrina predestinarii, repet, fatalmente reala si aplicabila celor care nu sunt in Biserica si deci nu participa la Taine.
Si atunci de unde dorinta de bani, cand tocmai acesta l-a aruncat in afara Bisericii pe tanarul bogat, caci nu a vrut sa-l urmeze pe Hristos, veti intreba? Cititi mai cu atentie pe Weber. Eu nu am cartea la indemana ca sa il citez, dar stiu ce am citit la vremea cand am facut-o. Banii sunt mijlocul prin care oamenii fac faptele bune in comunitate. Acte filantropice, sau dau de munca celorlalti care au nevoie. Cu cat mai multi bani, cu atat mai multe posibilitati de a face fapte bune si nu de a te arata bogat. De aici si viata austera a burghezului, de aici si preocuparea pentru metodele de a face bani: dorinta de a putea face fapte bune iar si iar si iar si cat mai multe se va putea. Caci ce se va judeca de Judecator cand va fi Judecata cea de pe urma? Faptele bune. Asa se cunoaste inca de pe acum ca daca reusesti sa ai bani vei fi mantuit, caci Dumnezeu iti da sansa sa faci fapte bune. Dar e obligatoriu pentru mantuire sa le faci.
Ce spune Petru Movila? Crestinul e dator sa aiba credinta dreapta si sa faca fapte bune ca sa se poata mantui. Nimic altceva nu gandesc protestantii credinciosi. Este evident ca in atari conditii sa vrei sa fii sarac echivaleaza cu a nu voi sa faci fapte bune din lipsa de mijloace, ascunzandu-te dupa o neputinta, adica un fel de fariseism.
Daca v-ati gandit la juramantul de saracie al monahilor, acesta este altceva cu totul. Ei nu mai traiesc in lume, faptele lor bune sunt de alta natura ca si bogatia lor. Dar noi nu traim ca monahii, noi traim in lume iar protestantii nu au monahism, ei traiesc numai in lume. De asta va si spun iar, nu-i mai priviti superiori, incercati sa-i intelegeti, poate ca e ceva de invatat si de la ei, sau nu asteptati atunci ca ei sa va priveasca altfel decat cu dispret, la fel cum ii privesc pe papistasi caci nu va veti deosebi de acestia in ochii lor.
Dar ce spuneti voi e total confuz si daca nu v-as vedea ravna as zice ca e rauvoitor. Au protestantii ereziile lor, dar sa ii judeci pentru ce nu au facut e la fel de rau, caci la fel veti fi judecati.
“Banii sunt mijlocul prin care oamenii fac faptele bune in comunitate. Acte filantropice, sau dau de munca celorlalti care au nevoie. Cu cat mai multi bani, cu atat mai multe posibilitati de a face fapte bune si nu de a te arata bogat. De aici si viata austera a burghezului, de aici si preocuparea pentru metodele de a face bani: dorinta de a putea face fapte bune iar si iar si iar si cat mai multe se va putea.”
In preocuparea lui de a gasi metode sa faca bani s-ar putea sa rateze mantuirea.
Tinta noastra este mantuirea noastra, iar fapta buna care poate marturisi in favoarea noastra nu este legata de propasirea materiala a aproapelui nostru, ci de… mantuirea sufletului aproapelui nostru. Daca lucrarea ta-o rugaciune pentru el, o vorba buna, o mana intinsa, un umar pe care sa planga la nevoie, o ureche care sa-i asculte pasul, un sacrificiu cat de mic, poate si o suma de bani cateodata-ii deschid acestuia perspectivele vesniciei, deabia atunci aceasta lucrare a ta devine rodnica. Altfel, o filantropie rece-zeciuiala, nu este decat acel bal de caritate la care “lumea buna” se aduna, mananca, bea, danseaza si doneaza hartii colorate pentru niste entitati aflate intr-un alt plan al existentei.
Cam asa ceva:”Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”.
@TitusL:
Frate, la tot ce am raspuns ai venit cu aceleasi idei, repetandu-le intr-un mod din ce in ce mai dezvoltat. Si, evident, fiind preocupat strict de unica idee atribuita lui Weber despre etica protestantismului. Am inteles de prima oara ideea… Problema e ca fratia ta ai ramas surd la subiectul postarii, cat si la ce am completat prin comentarii. Or, iarta-ne, subiectul nu e nicidecum exegeza lui Weber, ci tipurile diferite de economie si care anume este mai aproape de firesc, de a fi uman. Weber, asa cum am scris si in linkul acela, e pur si simplu un bun sociolg care a folosit – si chiar inaugurat, oarecum – o metoda a stiintelor sociale de a aborda capitalismul. El insusi stia de fenomenul economiei traditionale, naturale, in care omul actioneaza doar ca sa isi acopere nevoile – pentru ca a face tipologii inseamna sa distingi intre mai multe forme de viata sociala/economica. Hai mai bine sa il citam:
Bun, poate Weber insusi te va lamuri asupra a ceea ce am vrut sa atragem atentia. Deci noi preferam si valorizam economia pre-capitalista sau traditionala, ca activitate derulata in tihna, fara obsesia perfectionarii castigului. Ca aceasta dorinta de castig in sine prezinta, in sistemul protestant, drept vocatie si ca are radacini religioase, la Luther si Calvin, si ca de acolo se interpreta aceasta goana dupa profit in termeni biblici, este altceva. E doar inca o dovada, in ce ne priveste, ca protestantismul e erezie pentru ca da interpretari pamantesti Scripturii. Weber insusi precizeaza ca notiunea de vocatie, esentiala in etica protestantismului, nu isi gaseste suport in Biblie! Interesa aici insa cum e, inrealitate, acest capitalism, ce efecte are, dincolo de originile sale religioase, si ele semnificative.
Daca nici Weber nu ne lamureste, atunci e de rau… Sau o fi si el de rea-credinta?
Asta-i acum! Sa ne facem si griji pentru cum ne privesc protestantilor, ortodocsii. Nu putem dormi noaptea din cauza ca nu au o parere buna despre noi… Daca aveau o parere buna, nu se separau fata de ortodocsi in prima faza, si de catolici mai tarziu. Ei ne dispretuiesc oricum. Conteaza parerea lui Dumnezeu fata de noi si nu parerea lumii, cu atat mai putin a unor eretici.
Iar cei care au infiintat si promovat capitalismul (lui Weber sau oricare altul) si-au dorit acumularea de capital pentru… fapte bune, desiguuur. Si marmota invelea ciocolata in staniol. 😕
*protestantii
@vlad:
evident ca in preocuparea de a face bani poti rata mantuirea. si eu tot despre confuzia scopului cu mijlocul vorbesc.
@mirela: da, cred ca trebuie sa avem grija de tot. unui bolnav nu ii spui “du-te si te vindeca si pe urma vii si stam de vorba”. Pe bolnav il ingrijesti si incerci sa-i intelegi suferinta cautand sa-l faci bine. Din cauza febrei, bolnavul mai poate sa si delireze, nu-i nimic, suporti. Si ca sa nu se ia boala si la tine stai aproape de doctorul tau si ia-ti vitamine si intaritoare. Caci rugaciunea este paza mintii.
@admin:
va multumesc pentru raspuns, inseamna ca am meritat efortul… vocatia de a face bani este doar un caz particular al indemnului sa faci ceea ce faci ca vocatie. A fost cum spune si Weber ceea ce a facut posibil capitalismul, dar a fost locomotiva nu toate vagoanele. Capitalismul acela nu ar fi fost posibil doar cu vocatia de a face bani fara etica muncii si metoda. Si cred ca nu ma insel dar tot la Weber se gaseste doar ca in alt capitol. Deci prezentarea spiritului capitalismului in felul in care o faceti este putin trunchiata.
Eu nu faceam nici o exegeza, va reamintesc de la ce am plecat ca sa vedeti ca era legat de articol totusi: “Capitalismul lui Weber n-are nici o legatura cu asistenta sociala sau cu ordoliberalismul lui Neamtu, este doar un modus vivendi, auster dar rational si metodic, al crestinului protestant.
“; de asmenea am spus despre camata ca nu este specifica capitalismului si nici nu s-a nascut acolo, ca raspuns unui alt frate care a comentat. Prin sintagma “Capitalismul lui Weber” nu am vrut sa spun ca Weber nascut capitalismul, fiind vreun ideolog ca Marx – cum vad ca s-a inteles, era doar un fel (prescurtat) de a spune.
Tipul de economie este si el dupa locul in care te afli, una e la sat, alta e la oras, una e la munte, alta e in Delta Dunarii. Preamarirea economiei naturale (rurala prin excelenta) este nefireasca atat timp cat Ierusalimul a fost (si, desigur, mai este) un oras. Firesc este numai ceea ce este larg si de la sine acceptat. Zicea si Nea Ionescu.
De ce am ajuns sa-l discutam pe Weber, eu din amintiri, voi cu cartea in fata, nu stiu. Dar asta poate sa insemne ca Weber este important. Cred ca il voi reciti. De asemenea si pe Aristotel, caci eu nu stiu ca el sa fi argumentat in favoarea economiei domestice, doar facea o distinctie intre aceasta si economia de schimb, insistant asupra punerii in comun a proprietatilor(!).
Inca o data, admini, multumesc, este intotdeauna o ocazie placuta sa port o discutie cu voi.
@Titus L:
Nu e citat trunchiat, e citat din primul capitol. Nu e vorba doar de economia naturala rurala, ci pur si simplu despre un alt tip de economie, chiar si cand se face negot, chiar si cand se merge pe logica similara capitalismului. Sunt descrieri foarte pitoresti la Weber cu taranii care faceau negot (deci, cum ar veni, un fel de capitalism) in economia traditionala, luandu-si timpul, intr-un mod de viata tihnit, spre deosebire de tipul capitalist modern, metodic, rational, in spirit de concurenta deci in perpetua goana (time is money) care transforma productia in uzina si taranul in muncitor.
Cum spuneam, se vede acest lucru si in Morometii: batranul mergea cu carul in alte regiuni sa faca schimburi (deci, economie de schimb, nu?) insa nu se omora, ci o facea intr-un mod tihnit, mai contemplativ cum ar veni. Or fii lui vor altceva, si asa aleg sa mearga in oras, sa se angajeze muncitori.
@admin:
he-he, cand am ajuns la fraza cu taranii descrisi de Weber exact la Morometii m-am gandit si eu. Cred ca o sa mai vorbim, din ce imi aduc aminte capitolul doi e mai bine construit. In fond beruf (profesie, cu radacina rufen – chenmare) e doar un cuvant german, Luther a tradus Biblia in limba germana dar Jean Calvin era francez, ca sa nu mai pomenesc de quakerii englezi si alte denominatiuni de limba engleza a caror etica este protestanta. Am avut acesta neclaritate si acum 16-17 ani cand am citit “Etica protestanta si ….” dar poate o sa mi-o lamuresc acum ca am luat hotararea de a reciti.
Numai de bine,
Din nefericire, citatul pe care l-ati dat din celebra carte a lui Max Weber este mai mult un pot-puriu de fraze, de altfel exacte, dar aranjate intr-un mod in care li se acorda un inteles diferit. Sunt omisiuni de esenta in acest citat. Eu nu mai intru in amanunte, nu ma lupt cu morile de vant, stiti probabil prea bine si voi ce omisiuni ati facut in acel citat. Tehnica insa mi se pare desprinsa din obiceiurile lui Victor Roncea si imi pare rau sa le regasesc aici. Daca voi vreti sa cititi trunchiat si sa intelegeti lucrurile stramb, n-aveti decat, dar nu serviti si altora aceeasi masa, caci nu asa se castiga razboiul intru Cuvant.
Ce nu scrie Max Weber insa si cred ca trebuie sa stiti, este ca legalitatea aceea despre care vorbeste Benjamin Franklin este fundamental diferita de ceea ce regasim astazi in legi. Legile in vremea lui Benjamin Franklin erau eminamente morale, fundamentate religios si nu formal juridic, ba chiar erau bazate pe legea iudaica pe care o regasim in Vechiul Testament. De exemplu, erau pedepsiti cei care nu mergeau duminica la biserica, cei care se rugau altui dumnezeu si nu credeau in Dumnezeu Unul in Treime, cei care savarseau adulter sau faceau vraji. Pedepsele din acea vreme pentru astfel de fapte sunt absolut de neimaginat astazi. Au existat cazuri in care doi soti au fost condamnati la moarte pentru ca inainte de casatorie s-a aflat ca au trait impreuna in preacurvie. Asadar, vedeti ca intelesul vorbelor este altul astazi decat cel atribuit lor de cei care au “inventat” spiritul capitalist.
Dati va rog si citate din care sa reiasa ceea ce schimba acest spirit capitalist, si anume traditionalismul pe care il apreciati, vad, foarte mult. Adica acea atitudine a taranului caruia i-a rodit glia si multuimit de sine si de realizari se hotareste sa se bucure de viata numai pentru sine; acea atitudine a lucratorilor tocmiti pe un dinar nemultumiti ca au muncit mai mult decat cei tocmiti mai tarziu pe aceeasi suma.
Si ca sa nu fie doar vorbele mele, il citez si eu pe Max Weber ca poate asa il cititi:
“[…] Este greu ca cineva sa fie atat de naiv ca sa nu observe ca tocmai un asemenea intreprinzator de stil nou poate fi ferit de pierderea stapanirii de sine, a limpezimii gandirii si de esecul moral si economic numai printr-un caracter deosebit de puternic, ca pe langa claritatea gandirii si puterea actiunii mai sunt si anumite si foarte pronuntate calitati etice prin care, in cazul unor asemenea inovatii, isi castiga total indispensabila incredere a clientilor si a muncitorilor. Aceste calitati ii mentin forta necesara pentru depasirea nenumaratelor obstacole si mai cu seama il fac in stare de efortul mult mai mare in munca cerut de acum inainte de la intreprinzator si care este incompatibil cu vechiul confort si vechile placeri ale vietii. Aceste calitati etice sunt insa de alta natura decat cele adecvate traditionalismului din trecut.”
Max Weber – Etica protestanta si spiritul capitalismului, Editura Humanitas 1993, pag. 51-52.
“[…] Tipul ideal al intreprinzatorului capitalist, asa cum a fost el reprezentat si la noi prin cateva proeminente exemple, nu are nimic comun cu asemenea parveniti, mai grosolani sau mai stilati. El evita ostentatia si cheltuirea inutila, la fel ca si placerea constienta a puterii sale si pretuirea, mai degraba incomoda pentru el, a semnelor exterioare ale prestigiului social de care se bucura. Cu alte cuvinte, modul sau de viata poarta adeseori – si vom fi nevoiti sa insistam tocmai asupra semnificatiei istorice a acestui fenomen important pentru noi – o anumita aura ascetica, asa cum apare ea pregnant in predica lui Franklin citata mai inainte. Acest intreprinzator manifesta nu rar ci, dimpotriva, destul de frecvent o anumita doza de modestie rece, care este mult mai sincera decat acea rezerva pe care stie sa o recomande cu atat intelepciune Benjamin Franklin. Din bogatia sa el nu are nimic pentru propria persoana cu exceptia senzatiei nerationale a unei bune practicari a profesiei.”
Max Weber – Etica protestanta si spiritul capitalismului, Editura Humanitas 1993, pag. 53-54.
@Titus:
Pana la urma, credeti ce doriti. Inclusiv ca procedam ca Roncea, citand rupt din context, ca sa manipulam mintile oamenilor ca nu cumva sa aiba o parere buna despre capitalism. Dar asta ne spune noua cat de mult vreti sa intelegeti din ce s-a discutat si cum il cititi inclusiv pe Weber. Trebuia sa spuneti de la inceput, nu am facut altceva decat sa pierdem timpul degeaba si sa batem apa in piua.
PS: Weber descrie sociologic, rareori normativizeaza. Dvs il folositi ca sa aratati virtutile eticii capitalismului, ceea ce e gresit si nu corespunde intentiei sale. El voia doar sa le descrie, aratand ca erau doua tipuri de economie si de etici – traditionale si moderne. Noi am vrut sa aratam doar ca autorul respectiv stia si el, si a si descris, ca exista tipul de economie traditionala. Apoi, concluzia dvs, cum ca in economia traditionala fiecare tragea pentru sine, e de-a dreptul inepta: economia traditionala se caracterizeaza printr-un grad inalt de capital social. Cea moderna se bazeaza pe diviziunea muncii, pe puterea capitalului si autoritatea burghezului. Dar asta e alta discutie, compromisa din start, de vreme ce insistati, din rea credinta sau din obtuzitate, sa rastalmaciti comentariile noastre.
Mai bine sa terminam aici. Iertati-ne si sarbatori cu pace sa aveti!