E oficial: DANION VASILE a parasit Biserica Una pentru SCHISMATICII PE STIL VECHI de la “SLATIOARA”, la 5 ani dupa ce propovaduise cauza stilista in conferinte

6-04-2015 5 minute Sublinieri

dv

  • Blogul lui Danion Vasile: Anunț

Cu ajutorul lui Dumnezeu, începând de azi, am decis să intru în Biserica Ortodoxă din România, cunoscută ca Biserica de stil vechi (http://www.mitropoliaslatioara.ro/eclesiologia.php). Am considerat necesar să fac acest anunț după ce, cu ani în urmă, eram acuzat că sunt „stilist”, fără să fiu. Fac acest pas nu din cauza schimbării calendarului, ci din cauza ereziei ecumeniste, pentru care schimbarea calendarului – care s-a făcut pentru prăznuirea comună cu celelalte confesiuni, cum arată Enciclica patriarhiei ecumenice din anul 1920, iar nu din motive astronomice, cum vă spun cei de stil nou – a fost doar o etapă.

Danion Vasile

Duminica Floriilor, 2015

Nota noastra:

Suntem la inceputul Saptamanii Mari. Simtim deja emotia si deruta ucenicilor lui Hristos, vazandu-L pe Acesta infruntand furia marilor arhierei ai lui Israel. Ne pregatim pentru Cina cea de Taina si ne tulburam sa descoperim in randul apostolilor un vanzator, sa vedem tradari, lasitati, parasiri. Cautam, dupa puteri, sa fim martori ai patimilor, dar si ai Invierii lui Hristos, strangandu-ne in biserici, fiind prezenti la Denii, ca mironositele la picioarele Crucii. Iata insa ca unii care pareau a fi dintre noi, de-ai nostri, rup randul si se despart de Apostolii lui Hristos. Se despart de Hristos Insusi, de Biserica pentru care Si-a varsat sangele. De aceasta Corabie a Vietii, singura noastra sansa de a traversa marea agitata a vietii si a lumii pentru a ajunge la liman – la Ierusalimul cel Ceresc, unde Hristos ne-a pregatit noua cale si locas. Cat de indurerat trebuie sa fie Acesta, vazand, din nou si nou, cum este parasit, vandut, lasat Singur inaintea patimilor si a Rastignirii! Sa vada cum Il parasesc unii tragand si pe altii dupa ei… Sa ne rugam si pentru acestia, pentru intoarcerea lor.

Decizia luata de Danion Vasile nu este o surpriza, ci, mai degraba, o trista confirmare, a unor mai vechi declaratii publice cat se poate de transante, dar nerecunoscute ulterior. Nimeni nu l-a acuzat gratuit pe Danion ca e “stilist fara sa fie”, daca e sincer si isi asuma parerile pe care le avea in momentul in care a inceput sa propovaduiasca, acum cativa ani (public si probat prin inregistrari) despre “ratacirea calendarului”, infierandu-l pe parintele Cleopa, trecand cu vederea cuvantul parintelui Iustin (cu care se asociaza inclusiv in prezent, desi acesta a dezavuat public in mod repetat pe stilisti) si marturiile atator sfinti si martiri ai Bisericii Ortodoxe Romane. Atitudinea sa de atunci a provocat, de altfel, trecerea unora din anturajul sau la diverse formatiuni stiliste schismatice si, probabil, a influentat si apostazia de acelasi fel a Parintelui Nichita Pascan, de la Man. Brancoveni. Atunci insa mai exista inca speranta ca “episodul stilist” ar fi putut sa ramana doar o ratacire trecatoare, insa Danion arata acum altceva, desi, intre timp, a beneficiat de expunere si de sprijin chiar din partea unor preoti si a unor manastiri ale BOR.

Mai mult decat atat, e perfect contradictoriu faptul ca Danion pretinde ca nu pentru calendar a trecut la BOSV, ci pentru “erezia ecumenismului”. Prea putin conteaza ceea ce sustine el, de vreme ce BOSV insasi, in chiar linkul pe care el l-a inserat in textul anuntului, arata clar ca motivul schismei a fost calendarul. Prin urmare, pentru BOSV, introducerea partiala a noului calendar a reprezentat motivul pentru care au decretat ca BOR e cazuta din har si pe aceasta consideratie au fundat propria lor organizatie eclesiala. 

Organizatia stilista de la Slatioara, ce isi are originile in perioada interbelica insa a capatat recunoastere juridica, formala, in timpul regimului comunist*, este schismatica. Adica nu se afla in comuniune cu Biserica Ortodoxa Universala, cu niciuna din Patriarhii si, fireste, nici cu manastirile canonice ale Sfantului Munte Athos. De asemenea, e o organizatie care nu recunoaste validitatea Tainelor Bisericii Ortodoxe Romane. In cel mai “bun” caz, cei care adera la organizatia de la Slatioara sunt primiti printr-o asa-zisa mirungere, dar regula lor (chiar daca nerecunoscuta oficial) impune repetarea botezului. Este o organizatie in care nu este Viata, nu este Har. Caci Viata si Harul nu sunt in despartire, ci in sobornicitatea celor care au ramas in Trupul lui Hristos, in Biserica cea UNA. 

Contextul in care Danion Vasile a luat aceasta decizie este, din nou, graitor. Niciodata in ultimii 20 de ani nu s-a aflat Biserica Ortodoxa Romana sub un asediu mai inversunat ca astazi din partea fortelor anticrestine. Niciodata ca in aceste zile ecumenismul nu apare, tot mai mult, ca fiind o chestiune formala, “politica”, in care nu mai cred nici macar agentii sai fideli. Asa cum aratam si in aceasta analiza, cand confesiunile occidentale incep sa hirotoneasca femei episcop sau sa “imbratiseze” homosexualii si homosexualitatea, rezultatul este o adancire a faliilor civilizationale, daca cele dogmatice sa zicem ca nu intereseaza pe unii oficiali ai Bisericii. De altfel, anume acesti reprezentanti oficiali, chiar si fara sa fie mari iubitori de Traditie si Predanie, sunt fortati de imprejurari sa ia atitudine, sa se replieze, sa se implice public in razboiul anticrestin prin care se cauta scoaterea religiei din viata publica.

Traim, intr-adevar, o vreme a cernerii. Acum se aleg ucenicii de vanzatori, credinciosii de tradatori, statornicii de sovaielnici.

* Faptul ca BOSV a fost recunoscuta formal si in timpul regimului comunist e o problema ce se cere a fi lamurita. In timp ce greco-catolicii erau eliminati (pe considerente geopolitice), stilistii erau tolerati. Stilistii nu au fost o organizatie ilegala si nici subversiva. De altfel, acest lucru este mentionat chiar in siteul oficial al BOSV:

[…] Preasfinţitul Galaction a acceptat să devină conducătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi şi, la 13 aprilie 1955, a făcut o mărturisire de credinţă publică, anunţând întoarcerea sa la calendarul iulian. Mărturisirea sa a fost adusă la cunoştinţa Patriarhiilor Rusiei şi Bulgariei şi, prin reprezentant legal, remisă Bisericii oficiale, care, sub conducerea patriarhului Iustinian Marina, l-a depus din treaptă în Joia Mare a anului 1955. […]

Către finalul regimului comunist, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România s-a bucurat de o libertate relativă, având statut de cult tolerat din partea autorităţilor civile, cu toate că n-a fost recunoscută de către Stat. Biserica a continuat să se dezvolte, iniţiind chiar construcţia unei mănăstiri în Bucureşti (1964), reconstrucţia mănăstirii Cucova (1967) şi a altora. De asemenea, în anul 1968, a fost hirotonit întru arhiereu episcopul Silvestru Onofrei († 1992), care a devenit şi mitropolit după moartea Preasfinţitului Glicherie, iar în anul 1977, episcopul Cozma Lostun († 2002).

În anul 1977, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a intrat în contact cu Biserica soră a Greciei, iar în 1979, episcopul Silvestru Onofrei a semnat declaraţia de intrare în comuniune euharistică, în timpul unei vizite în Grecia. Tot cu ocazia acestei vizite a fost confirmată de asemenea, validitatea hirotoniilor episcopale din ierarhia română. În anul 1980 a avut loc şi vizita de răspuns din partea Bisericii Ortodoxe de Stil vechi din Grecia, printr-o delegaţie condusă de Mitropolitul Kiprianos de Oropos şi Fili şi Mitropolitul Caliopios al Pentapolisului.

Astfel, in timp ce BOR suferea aplicarea unui regim dur, prin care practic i se desfiintau manastirile, Galaction facea declaratii publice, formale. In timp ce Securitatea controla totul, BOSV stabilea legaturi externe, cu tari din lagarul capitalist. Nu este exclus ca stilismul sa fi fost tolerat de regimul comunist, in anii ’50, din motive geopolitice si interne: organizatia schismatica putea fi folosita ca o parghie de presiune suplimentara asupra BOR.

Informatii interesante despre aceasta problematica se gasesc si aici:

Relatiile BOSV cu Regimul COMUNIST

 

Implicatiile geopolitice nu au lipsit nici in tulburarile recente: 

Diversiuni moscovite: “PATRIOTII MOLDOVEI” vor sa declare autoritatile de la Chisinau ilegale si revendica teritoriile “MOLDOVEI MARI”/ Se reactiveaza si vechiul amic al filo-stilistilor si zelotistilor romani, Viorel Ciubotaru, seful Asociatiei Sfanta Matrona

Scriam atunci:

[…]  Liderul asociatiei [Sfanta Matrona], Viorel Benedict Ciubotaru, implicat puternic mai multi ani la rand in structurile bancare internationale si in cele politice locale, la cel mai inalt nivel (Rep. Moldova) – asa cum el insusi o declara – a fost promovat si in Romania, foarte recent, chiar in aceasta vara, printr-o carte-interviu realizata de… Danion Vasile, carte care nu a mai primit binecuvantarea PS Galaction, precum celelalte de la Egumenita:

http://alleccssa.wordpress.com/2010/07/28/impotriva-curentului-botezul-unui-intelectual-in-rusia-sovetica-benedict-ciubotaru/ [n.n.: link nefunctional intre timp; se poate consulta insa in alta parte: http://trandafirescu.wordpress.com/2010/08/02/o-aparitie-editoriala-deosebita-benedict-ciubotaru-impotriva-curentului-botezul-unui-intelectual-in-rusia-sovietica/ ]

Cartea, care se pare ca plagiaza intens trama romanului “Audienta la un demon mut” al p. Savatie, contine si o afirmatie mincinoasa foarte grava menita sa sustina stilismul. Anume ca Parintele Iachint, fostul mare staret al Putnei, i-ar fi spus lui Benedict cum ca trebuie sa pastram vechiul calendar. Aceasta minciuna apare si pe site-ul lui Danion. Ucenici de zeci de ani ai parintelui Iachint au ramas stupefiati de acest lucru si, desigur, nu este in duhul parintelui Iachint, care a facut deplina ascultare de Biserica. […]

Intre timp, curentul filo-stilist din tara noastra “a intrat in adormire”, asteptand un prilej pentru reactivare (spunem acest lucru deoarece personalitatile implicate nu au facut nicio clipa pocainta publica pentru activitatea lor). Alte bloguri romanesti implicate in promovarea diversionistilor de tipul Cibric-Ciubotariu sunt, insa, foarte active, promovandu-se reciproc in retea si pastrand aceeasi linie zelotist-provocatoare ca si atunci. 

Unele bloguri si siteuri moldovenesti citate mai sus, ce faceau parte din reteaua Ciubotariu, sunt si astazi active (toaca.md, Popas Alternativ). Observam faptul ca Viorel Ciubotariu s-a aliniat agendei diversioniste a fortelor moscovite din Republica Moldova, dintre care unele sustin ideea refacerii “Moldovei Mari” care ar cuprinde teritorii din Ucraina si Romania si care, probabil, consuna si cu ideea mai veche a lui Dughin de integrare a Romaniei (sau, macar, a unei parti din ea, nu?) in proiectul eurasian al Rusiei.

Integral AICI.

Sarutul tradarii lui Iuda

O trecere in revista a smintelii stiliste din istoria recenta a BOR:

***

***


Categorii

1. DIVERSE, Cazul Danion Vasile (2010), Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Istorie, Opinii, analize, Stilism, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

57 Commentarii la “E oficial: DANION VASILE a parasit Biserica Una pentru SCHISMATICII PE STIL VECHI de la “SLATIOARA”, la 5 ani dupa ce propovaduise cauza stilista in conferinte

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @Dan,

    e ușor să decretăm despre un om că a căzut din mândrie sau neascultare, trimițându-i viața și drama în indiferență dar dincolo de argumentele reducționiste pe seama acestei decizii vă invit pe toți să înțelegem drama omului Danion Vasile.

    Nu stiu la ce argumente reductioniste te referi, si nici nu a fost vorba de a decreta din vreo indiferenta, ci doar de a spune lucrurilor pe nume.
    In afara de situatia cei slabi in credinta care din diverse motive si imprejurari se convertesc la alte religii (precum cununia cu cineva de alta credinta sau, sau pt. ca sunt atrasi de alte credinte care le ofera reguli mai simple, mai usoare pentru mantuire), stiu din ce am citit la Parinti (caci la invataturile lor trebuie sa apelam intotdeauna, chiar daca pe unii, cum am vazut, ii exaspereaza argumentele care se bazeaza pe aceste invataturi), ca in cazul celor care aleg sa iasa din Biserica si sa mearga la eretici sau la schismatici, dintr-o falsa acrivie, intrucat ierarhii Bisericii nu ar fi suficient de corecti sau intransigenti, sau nu gasesc suficient de bune invataturile Bisericii (precum la pocaiti, unde regulile sunt mult mai ‘dure’), deci in acest caz in care decizia lor este motivata de un duh al hipercorectitudinii, al zelotismului exagerat, la baza sta in intotdeauna patima MANDRIEI, din care cauza au impresia ca ei sunt mai corecti, mai drepti, mai ravnitori, mai buni credinciosi decat altii. Aceasta este un lucru arhicunosut si o evidenta, nici o noutate.

  2. Trebuie sa remarc calitatea intelectuala a admin-ilor și a multor comentatori de pe acest site. Și chiar echilibrul, chiar dacă uneori e mai “dezechilibrat”. Din punct de vedere teologic și crestin-ortodox nu mă pot pronunța, fiind mult prea puțin înaintat ( sincer și fără falsa modestie). Mi-a plăcut mult comentariul lui Dan și nu numai. Foarte la obiect! Mă bucur sa am contemporani și concetățeni ca dvs.. Am de la cine învața!
    În privința lui Danion Vasile, săracul sigur nu si-a revenit din înșelare. Doar ca acum nu mai sunt yoghinii, ci alții. Ca tot ce este excesiv de băgat în fata și mie mi s-a părut persoana sa destul de dubioasa. Dacă nu ești Justin Parvu sau Eminescu nu ai prea multe de spus la 30 de ani. Păcat de el!

  3. ”Dacă nu ești Justin Parvu sau Eminescu nu ai prea multe de spus la 30 de ani. Păcat de el!”

    Poate am lasat sa se-nteleaga gresit ca D.V. ar avea in prezent 30 de ani, el are in jur de 41 acum dar a inceput sa publice, sa scrie carti si sa predice cam devreme,de pe la 25-30 de ani.
    Nu e vorba atat de capacitatea intelectuala care sa-ti permita sa publici cat despre asezarea in duh si maturitatea duhovniceasca care nu se pot obtine usor, mai ales cand vorbesti cu autoritate teologica.

    Oamenii cu istoric bogat in rataciri sunt supusi mai usor caderii pt ca ei au o ruptura care ramane in subconstientul lor toata viata si care poate ceda din nou in alt punct.
    E clar ca anii de yoga plus ceilalti ani de rataciri cand vedea aure si-au pus amprenta pe el, dupa cum marturisea si el a trebuit sa invete sa scrie si sa citeasca din nou dupa episodul yoga pentru ca-si diminuase capacitatea de concentrare si chiar el marturisea ca se lupta cu mandria.

    Alt aspect criticabil este viteza cu care a sarit de la predici impotriva ispitelor moderne la teologie polemica, pe niste aspecte semnalate de oameni mult mai bine instruiti ca el, care tin calendarul indreptat, fara ca originialii sa aiba duh schismatic sau zelotist.
    Nimic din aspectele criticabile ale B.O.R. nu au impiedicat harul sa lucreze in revenirea lui D.V. din ratacire, de aceea motivarea lui de trecere la BOSV e exagerata, pripita si chiar nerecunoscatoare.

    D.V. ar fi trebuit sa-si fi citit inca odata scrierile ca sa vada respectul cu care vorbea atunci de parintele Ioan Iovan care îi stia gandurile de cand a pus piciorul la Recea, intelegerea cu care l-a primit pr Cleopa si multe alte aspecte legate de relatia cu duhovnici si ierarhi din B.O.R.

    Nu multi credinciosi au fost onorati precum a fost el, probabil din mila duhovnicilor si rafinamentul lor duhovnicesc si de aceea D.V. ar trebui sa fie printre ultimii care bate cu pumnul in masa la adresa B.O.R., la cata rabdare s-a facut cu el.
    Adesea am auzit de la oameni care au trecut la secte neoprotestante ca au avut parohi sau indrumatori demotivati si s-au simtit abandonati.
    Sa fi fost primiti altii, cazuti din ortodoxie cum a fost primit Danion si sa fi fost martorii atator intamplari minunate in sanul B.O.R. precum a fost D.V., ei nu s-ar fi grabit sa iasa din Biserica.

    In rest fiecare om are momente de poticniri in viata, ramane de vazut daca D.V. isi va radicaliza mesajul si va ignora trecutul.
    Eu din partea lui Danion raman cu scrierile lui de la-nceput care m-au ajutat si sper in revenirea lui candva, tot ce-am scris vine din gustul amar izvorat si din faptul ca am crezut candva ca D.V. este misionarul capabil sa transmita invataturile ortodoxiei pe limbaj accesibil incepatorilor.
    De la comentariile lui din 2010 m-am lecuit de convertiri spectaculoase si lucruri neincercate de timp.

  4. Principalul criteriu de stabilire a valorii oricarui predicator, duvovnic, preot, etc este smerenia autentica. Insasi diavolul poate imitata toate celelate virtuti, insa smerenia nu!… El (necuratul), o poate imita, insa nu o poate realiza niciodata… In cazul lui D.V. el nici macar nu incearca sa imite smerenia , ceea ce il face si mi usor de depistat ca fiind fals: adica … invatatura lui este construita pe temelia mandriei si a slavei desarte… asadar este falsa..

  5. Danion Vasile si-a croit o ortodoxie pe care a adaptat-o mestesugit dorintelor si nevoilor sale.
    A stiut cum sa faca ca sa ajunga la duhovnici vestiti din Romania si din Muntele Athos, la ierarhi, la persoane importante. A vrut sa se faca vazut, auzit, remarcat, laudat, acceptat, iubit, ca pe copilul minune al ortodoxiei, ca pe fiul risipitor care s-a intors Acasa. A vrut sa stea in „lumina reflectoarelor”, sa fie in centrul atentiei, iar cuvantul lui sa conteze, sa ajunga la cat mai multi oameni.
    Numeroasele carti publicate contin pe langa adevaruri de credinta si multe pareri personale, care desi par a fi in conformitate cu invatatura ortodoxa, sunt pure rataciri. De aici pericolul ascuns pentru cei neavizati care citesc acest original amestec de invataturi, care pe unii ii poate chiar primejdui. Fiind scrise intr-un stil foarte accesibil si colocvial, ca de la prieten la prieten, aceste carti sunt asimilate cu usurinta de oamenii care nu au avut prea mare tangenta cu Biserica. De aici si succesul scrierilor lui, dar si entuziasmul cu care a fost primit de unii de altii. Sa nu uitam insa si de reusita lucrativa a acestor carti, aducatoare de mari castiguri fianciare.
    Intoarcerea lui la Biserica nu s-a facut doar dupa o perioada de indepartare de Dumnezeu asa cum se intampla multora, ci dupa o experienta profunda, dramatica si indelungata de inchinare la fortele raului. Ori asa ceva se vindeca in foarte mult timp, poate chiar intr-o viata. In niciun caz o astfel de persoana nu trebuie sa-si doreasca sa ajunga sa predice, sa scrie, sau sa-i invete pe altii, oricat de mare ar fi zelul si entuziasmul noului convertit, si in niciun caz in baza unui vis in care „cineva” i-a spus ca menirea lui este sa-i invete pe altii. Bucuria intoarcerii unui suflet la Dumnezeu este mare, dar trebuie sa fie si bine temperata. Toti suntem luptati de cel rau, mai ales prin slabiciunile noastre, dar cu atat mai abitir este incercat un om care poate din nestiinta a lasat celui rau atatea drepturi asupra sa.
    De aceea cele spuse de pr. Serafim Rose, un convertit care si-a trait viata intr-o adevarata smerenie, sunt mai actuale ca niciodata:
    „Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia.”

  6. Mai oameni buni, Danion e si el doar un om. Si inca unul luptator pentru Ortodoxie; tot el a aparat si memoria lui Valeriu Gafencu, Sfantul inchisorilor, si alte fapte de vitejie. Faptul ca are o cadere nu inseamna ca incepem sa-i legam si noi bolovani de gat. Doamne ajuta sa se vindece grabnic si sa iasa invingator din aceste framantari, iar noi sa fim cu luare aminte si ajutatori.

  7. cam ciudat anuntul… Dar sa-i ajute Dumnezeu!

    http://www.danionvasile.ro/blog/anunt-m-am-intors/

  8. @ E:

    Bine ar fi sa fie asa si-i dorim adevarata intoarcere la Dumnezeul cel Viu, dar de-acuma cine il mai poate crede? Si oare cu o postare seaca pe blog se rezolva tot raul facut?! Arata undeva ca s-a inselat, retracteaza undeva hulele pe care le-a adus Bisericii si Parintilor nostri sfinti? Daca e sincer macar acum, ar trebui sa faca o pocainta publica si sa arate ca este cu adevarat fidel invataturii Bisericii Ortodoxe si sa se abtina de la acte de “marturisire” care nu aduc altceva decat sminteli peste sminteli.

  9. De ce credeti ca am afirmat ca e ciudat anuntul? – M-am intors in Biserica “de stil nou”-. “Stilul” sa faca diferenta? Biserica de “stil” nu stiu care? Stilurile astea sunt precum cele artistice?
    Doamne, iarta-ma!
    Dumnezeu sa aibe mila de noi toti!

  10. Nu stiu cat de grea o fi lupta pe care o duce Danion. De aia nu imi permit sa-l judec. Insa, nu imi amintesc sa-l fi impins cineva in afara Bisericii UNA.
    “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
    Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
    Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii”

  11. @Mirela:

    Da, ramane cum am stabilit, cum ar veni. Niciun cuvant de retractare a conceptiilor schismatice si agresive fata de parinti cu viata sfanta. Sau va face asta cu ocazia primei conferinte? Nu prea ne vine a crede, avand in vedere ca, daca l-ar fi impins duhul, ar fi facut-o, intr-o forma explicita, si pana acum. Din aceasta lamurire intelegem ca Danion e mai curat ca lacrima. De vina sunt BOR pentru ecumenism si stilistii pentru problemele de canonicitate. Si toti aia care isi permit sa puna la indoiala, sa intrebe, sa nu marseze.

  12. Daca ar fi fost sincer sau daca ar fi inteles ceva din aceste groaznice caderi publice in care nu s-a antrenat doar pe sine, s-ar fi retras de la orice actiune publica, si s-ar fi ocupat exclusiv de propria pocainta. Macar si numai pentru o asemenea grava instabilitate, orice cuvant al sau de acum incolo nu mai este credibil. Foarte bine, sa stea in Biserica, spasit si smerit pentru ditamai boacanele, pentru care are o multime de suflete pe constiinta (plecate la stilisti si neintoarse). Asa cer legile duhovnicesti, daca ar avea vreo treaba cu ele. Nemaivorbind ca orice om cu bun-simt, cu simtul rusinii, s-ar jena sa mai ridice capul si sa mai deschida gura, sa mai iasa in public, nicidecum sa se mai pretinda invatator prin conferinte si carti (!) dupa asemenea rataciri. Dar cu siguranta unul ca el nu poate fara luminile rampei, fara pretentia de a fi lider, de a trage mase mari (de tineri mai ales) dupa el oriunde s-ar duce si de acum inainte. Deci nu se schimba nimic, nici macar credulitatea unei marti parti a “publicului”… De altfel, nu e singurul care nu are rusine absolut deloc dintre “liderii de opinie” ortodocsi, sa dea lectii unui neam intreg, desi ei (altii) au o viata morala/de familie (nici macar ascunsa!) absolut scandaloasa.

  13. Sunt socat ! Dar poate ca acest om intelligent este un carierist, care se foloseste de Biserica pentru a iesi in fata ! Mandria ! Nu are dreptate, dar chiar daca ceva ar fi adevarat, trebuia sa ramana sa se roage pentru fratii sai din BOR. Frunza rupta de butuc se ofileste !

  14. Vad de pe site-ul lui si de pe facebook ca s-a intors la BOR. Am pus link-ul de pe wayback machine intrucat acum da eroare 403.

    https://www.facebook.com/danionvasile74/posts/838084809595552
    https://web.archive.org/web/20150812163031/http://www.danionvasile.ro/blog/anunt-m-am-intors/

  15. Buna seara;tocmai ce am citit o carte publicata in 2003 de acest om,o carte impresionanta prin adevarurile ce le contine;doresc sa stiu daca mai stie cineva ceva de dumnealui
    @@@Dan,in comentariul din 8 Aprilie 2015 sustineati ca domnul Vasile Vieru are obsesie pentru cipuri,masonerie,ecumenism;vin si va intreb:de ce va deranjeaza Adevarul?asa zisele obsesii sunt mai actuale ca oricand;in anul urmator comentariului postat de dumneata a avut loc Sinodul din Creta,sinod prin care s a legitimizat ecumenismul de care spuneati ca il obsedeaza pe domnul Vieru.2 cipurile:Ianuarie 2020-tulburare mare in randurile ortodocsilor privind noile carti de identitate,cele biometrice;deci inca o ,,obsesie”bifata,inca o dovada ca timpul dovedeste cine nu se inseala,cine doreste binele oamenilor.3 masoneria:cine conduce Biserica si institutiile statului?a ti ghicit–masonii;de aceea se infaptuieste si ecumenismul,cipuirea,LGBT,vaccinarea obligatorie ce bate la usa si alte spurcaciuni ce pleaca de la liderul masonilor…
    Sper sa mi fie postat mesajul integral;bine,daca in spatele acestui site sunt masoni,nu ma va surprinde nepublicarea lui;cenzurarea Adevarului e dintotdeauna,insa acum,cand sfarsitul lumii este foarte aproape,masonii lucreaza cu frenezie pentru ascunderea Adevarului.

  16. Dumnezeu este.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare