Patriarhia Constantinopolului a acordat, așa cum pretinde, autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene, dar ea nu este recunoscută, nici de Moscova, nici de vreo altă Biserică Ortodoxă. Niciuna nu a sprijinit Patriarhia de Constantinopol.Acum, Patriarhia Moscovei a încetat comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol. Noi, de partea Patriarhiei din Constantinopol, nu am rupt comuniunea euharistică cu nimeni, dar situația este foarte gravă.
Articole cu eticheta (tag): schisma
Patriarhia Ecumenică a acţionat unilateral, profitând de dorinţa vremelnică a unor politicieni ucraineni. Consecinţele se vor vedea dar în orice caz nu există o bază solidă pentru crearea unei biserici „naţionale“. Ȋn niciun caz nu va fi instaurată pacea confesională în Ucraina. Transferurile de credincioşi de la o Biserică la alta nu vor fi numeroase. Este foarte posibil ca Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscova) să îşi păstreze acelaşi număr de credincioşi. O Biserică Ortodoxă ucraineană autocefală ar putea fi un avantaj pentru Ortodoxie în general, devenind un exemplu de implicare în social sau în domeniul liturgic pentru alte Biserici Ortodoxe. Este important însă cum se obţine această autocefalie. Obţinerea ei nu este un scop în sine. Alianţa cu puterea politică, acţiunea unilaterală din partea Patriarhiei Ecumenice, legi adoptate în Rada de la Kiev şi acţiuni pe teren în forţă nu reprezintă deloc cea mai indicată modalitate de acţiune.
Sinodul Bisericii Rusiei a decis intreruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Constantinopolului – atat cu ierarhii, cat si cu clerul si mirenii acesteia.Mai mult decat atat, Biserica Rusiei va intrerupe comuniunea euharistica cu cei care vor intra in comuniune cu ierarhii schismatici ucrainieni, o masura luata probabil pentru a preintampina exodul de clerici din BOU subordonata Moscovei la noile structuri girate de Constantinopol.
Tocmai pentru ca aveau un cuget ferm ortodox, patriarhii de la 1848 nu aveau nevoie de formule lingvistice complicate de acoperire, ci au intrebuintat de-a dreptul termenul de “biserica” aplicat Vaticanului pentru ca invitatia lor de revenire a Papei la ortodoxie era la fel de lipsita de echivoc. Asadar, rezulta de aici ca echivocul formulei din documentul Relatiilor este cauzat de echivocul textului in ansamblul sau, cauzat, la randu-i, de echivocul intentiilor autorilor acestuia. In mod limpede, nu toti participantii de la Creta, in frunte cu “ecumenicii” din Constantinopol, au dorinta de a intoarce in Biserica pe eterodocsi, cel mai probabil pentru ca nici macar nu cred ca Biserica Ortodoxa este cea Una.
Oare Patriarhia nu stie cate frustari sunt acumulate sub structura ierarhic-administrativa a BOR? Exista multe tensiuni atat in relatia ierarhie – preoti, ierarhie – monahi. Desigur, nu este ceva generalizat, sunt ierarhi si ierarhi, dar problema exista. Si, daca la preoti si la monahi mai exista instrumente “administrative” de presiune si de aducere la disciplina, dar a caror aplicare poate sa aiba efecte perverse (scandal, inclusiv mediatic), cu mirenii ce vor face? Ii vor afurisi? Ca sa isi puna apoi pe status, pe facebook decizia de afurisire sa isi rada de deciziile lor sau chiar sa o transforme in stampila de “ortodoxie prigonita”, deci adevarata?
Cred că nu a vătămat acest sinod, dar mai mult vatămă schisma în Biserică. Acesta este pericolul. Să nu ne înșelăm și să luăm hotărâri la repezeală, creând astfel schisme și certuri în Biserică. Asta ar fi tragic, pentru că ne-ar costa mântuirea noastră. Creștinii rămân creștini în Biserică, mergem înainte în mod normal, uniți cu episcopii noștri, cu preoții noștri, cu păstorii Bisericii.
Nu s-a făcut nimic pe linie de vânzare a ortodoxiei. Din contră, găsesc că au început… Bine, Sinodul (cretan) trebuie urmat de alte Sinoade care să precizeze unele lucruri, asta toți o spun, dar… Pe de o parte, una: cum …
De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur s-a luptat pentru slava Bisericii, pentru pacea și unitatea care trebuie să existe în Biserică. Așadar, chiar dacă a trăit în vremuri grele, el a vorbit despre unitatea Bisericii. Chiar și atunci când autoritatea politică și cea bisericească l-au exilat, el a vorbit mai cu seamă despre schismele care se pot produce în Biserică. Într-una dintre scrierile sale, vorbește de faptul că dacă cineva ar produce schisma este același lucru cu a cădea în erezie. Așadar aceste două realități ‒ dacă cineva iese din Biserică prin erezie, precum și dacă ar produce o schismă ‒ sunt un lucru rău pentru Biserică, dar și pentru cel care produce aceste fapte. Într-una dintre scrierile sale vorbește despre faptul că nu trebuie să rupem Biserica pe care Hristos a unit-o prin Însuși Trupul Său.
Care sunt scopurile acestor drenori de puroi zelotist “duhovnicesc”? – fiind deja cunoscute în context agresiunile filmate ale unor forțodocși de vreo 120 de kg./per bucată, ce-i cereau imperativ vlădicii Teofan – care a ieşit pentru ei din slujbă special ca să-i liniştească, neştiind că aceştia nu aveau nevoie decât ca să-şi ilustreze public netrebnicia – să se dezică de presupuse acte de “trădare” a ortodoxiei. Nimic altul decât SCINDAREA Bisericii Ortodoxe Române, una dintre puţinele Biserici Autocefale care au rezistat timpului fără ca facţiunile zelotiste să-şi fi indus duhul anarhist (cu mici excepţii lipsite de orice importanţă). Atacul împotriva unui ierarh extrem de important al BOR, are însă o bătaie ceva mai lungă: distrugerea oricărei autorități din Biserică.
Una dintre cele mai judicioase, oneste si lucide analize pe marginea celui mai controversat eveniment bisericesc al anului
Noi, desigur, cu cinstire fata de regimul ierarhic al Bisericii, cu smerenie si cuget bisericesc, avem de datoria sa venim cu pozitii teologice serioase si argumentate, care resping opiniile inselate, iar Hristos, Care este Capul Bisericii, va pastra curat Trupul Sau. De altfel, Biserica este sfintita de catre Capul ei, Hristos, iar nu de catre noi. Nu noi suntem mantuitorii Bisericii, de vreme ce Mantuitor al Bisericii este Hristos, Care s-a rastignit pentru ea, ci suntem madulare smerite ale Bisericii, care ramanem in ea ca sa ne mantuim.
Intreruperea comuniunii dintre noi trebuie sa fie ultimul lucru la care apelam, nu primul. Trebuie sa recurgem la aceasta doar dupa ce am epuizat toate caile prin care ne putem pastra unitatea. De asemenea, o astfel de masura trebuie luata printr-un Sinod al madularelor sanatoase ale Bisericilor, care sa fie recunoscut, apoi, de Trupul Bisericii.
Cu alte cuvinte, Basilica nu face altceva decat sa alimenteze toate teoriile agitatorilor anti-ierarhie de la noi, care invoca, deja, existenta unei prigoane in temeiul documentelor votate la Creta si al articolului 22 din sus-mentionatul document! Fie si din punctul de vedere al comunicarii publice, greseala Basilica e atat de grava incat s-ar impune sanctionarea urgenta a celor responsabili de asa ceva! A pune gaz pe foc, dupa ce oricum acesta a fost domolit cu mainile altora, este pur si simplu criminal de iresponsabil!
Considerăm ca exagerată și cu totul nepotrivită atitudinea de întrerupere a pomenirii unor ierarhi la sfintele slujbe și rugăciuni, atitudine care se poate constitui în prilej de sminteală sau de dezbinare, în contextul și așa fragil (duhovnicesc, social, economic și politic) în care ne aflăm. Îndemnăm pe pelerinii care vin în acest sfânt loc, pe fiii duhovnicești ai aceste mănăstiri, și pe toți credincioșii, să rămână fideli Bisericii Ortodoxe, să păstreze comuniunea cu ierarhii pe care Dumnezeu i-a rânduit să ne păstorească, și să ceară sfatul părinților duhovnicești care le poartă de grijă. Iar atunci când sunt derutați sau neliniștiți de anumite luări de poziție ale unor ierarhi, preoți, monahi, sau frați creștini, să ceară, cu smerenie și fierbinte rugăciune, și părerea altor părinți. Și așa, prin împreună-sfătuire, să aflăm voia lui Dumnezeu cea bineplăcută Lui.
În sensul celor de mai sus aducem mărturia poziției echilibrate și mature a unor părinți cu experiență și cu discernământ cu care mănăstirea noastră ține, periodic, legătura: Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedi și a altor părinți vatopedini, Arhimandritul Efrem Filoteitul, părintele duhovnicesc al Mănăstirii Sf. Antonie cel Mare din Arizona – SUA (singurul ucenic direct în viață al Cuviosului Iosif Isihastul) și a altor părinți îmbunătățiți din această mănăstire, sau a părintelui Ieroschimonah Simeon Zaharia de la Schitul Poiana lui Ioan a Mănăstirii Sihăstria (Neamț). Părerile lor conglăsuiesc spre a îndemna la ferirea de orice acțiune care ar putea pricinui o dezbinare, dinăuntru sau dinafară, a Bisericii.
Active News: Comunicat important privind tulburările aduse de Sinodul din Creta: Atanasie și iezuiții au recurs la aceeași viclenie la sfârșitul secolului al XVII-lea când au reușit să sfâșie trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania Sinodul din Creta a tulburat apele …
Stau si ma intreb, oare cati din cei care ne ataca azi ierarhii, inainte de a-i trata ca pe niste eretici (oare de unde usurinta aceasta de a-i judeca si de a cunoaste voia lui Dumnezeu) s-au smerit si s-au rugat pentru acestia? Odata infierbantati, de acest duh de razvratire, ei nu se multumesc insa cu aceasta. Te indeamna acum sa nu mai pui piciorul in Biserica pentru a nu mai participa la Sfintele Taine ale acesteia. Chiar asa? Am orbit cu totii? Halal crestini drept slavitori! Adesea uitam ca rolul dracilor e sa ne abata de la cele sfinte, de la faptele lucrarii credintei, umplandu-ne timpul cu tot felul de nimicuri, nimicuri ce insa ne primejduiesc sufletele noastre. Aceasta stare de psihoza generalizata, fanatica, extremista si dusa pana la lamentabil ce ne caracterizeaza in aceste zile vine in antiteza cu starea de bucurie euharistica si de isihie pe care viata Bisericii o propovaduieste.
Cat priveste decizia Patriarhiei Ecumenice de a tine, in continuare si in actualele conditii, Sinodul, este echivalenta, si ne cantarim cuvintele, cu o schisma de facto in ortodoxie. Prin acest lucru intelegem crearea unei falii, fara a se ajunge la ruperea legaturilor canonice sau la intreruperea pomenirii.
Sf. Părinţi ne-au spus despre vremurile când vor fi biserici mari, având cupole aurite şi strălucitoare, dar nu vom putea intra în ele să ne rugăm. Noi nu trebuie să acceptăm erezii în Biserică. Acum bisericile noastre au har şi indiferent dacă îl pomenesc pe Patriarh sau nu, voi nu trebuie să plecaţi din ele. Eu, ca şi ierarh, am dreptul, conform Canonului 15 Apostolic să întrerup pomenirea Patriarhului pentru a îngrădi turma de erezie. Să ştiţi că harul lui Dumnezeu se păstrează numai în adevăr. Pe mine nu mă interesează păcatele oamenilor, că este beţiv sau ucigaş, pentru că Dumnezeu a venit în lume ca să mântuiască şi să ierte toate păcatele oamenilor ce se pocăiesc. În Biserică avem lege, avem porunci şi dogme pe care nu eu le-am făcut. Însuşi Domnul nostru şi Sf. Apostoli au lăsat până azi şi aşa le vom păstra mai departe. Noi nu plecăm nicăieri, rămânem în Biserica noastră dreptslăvitoare cu cei care vor să meargă cu noi mai departe. Cred că Vlădica Onufrie este călăuza noastră şi nu ne va lăsa să pierim. Ştim că sfinţii au suferit pentru adevăr. Ereticul Arie a primit o palmă de la Sf. Nicolae chiar în timpul primului Sinod ecumenic. Apoi Sf. Nicolae a fost închis în noaptea aceea şi Mântuitorul a venit la el în temniţă şi l-a întrebat: „Ce faci aici, Nicolae?”. Şi sfântul i-a răspuns: „Sufăr pentru dragostea Ta”… Aşa în toate timpurile au fost sfinţi care au apărat dreapta credinţă. Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să lumineze şi să dea înţelepciune Patriarhului, pentru că este grea crucea de pe umerii lui. Eu ca om, nu pot să duc Biserica aşa după capul meu, pentru că este Biserica lui Hristos. El e capul. De ce să ducem turma în rătăcire? Dacă El a murit pe cruce pentru noi, cum să nu urmăm învăţătura Sfinţilor Apostoli? Credeţi că dacă plătiţi mai mult, Dumnezeu vă aude mai repede? Nu! Dumnezeu caută la inima omului în primul rând.
Remarcam faptul ca, daca la greci se discuta in Simpozioane asumate de mai multe mitropolii despre Sinodul Panortodox, daca la rusi exista tot felul de luari de pozitie si raspunruri, la noi pare ca e liniste si buna pace. Lucru care, in sine, nu ar fi rau, daca nu ar fi vorba despre trista “strategie” a batistei pe tambal sau a ignorarii cu superbie a riscurilor legate de consecintele deciziilor de la Sinodul Panortodox din iunie. Trebuie sa fie foarte clar ca, daca va exista o contra-reactie puternica la respectivele decizii, daca vor exista ruperi ale comuniunii ale unor diferite mitropolii si diferiti episcopi care nu vor accepta deciziile Sinodului Panortodox, cu siguranta acestea se vor repercuta si in BOR.
Nu numim Ecumenic urmatorul Sfant si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Spre deosebire de vechile Sinoade Ecumenice, nu este convocat pentru a lua decizii pe teme de doctrina, pentru ca acestea au fost luate cu mult timp in urma si ele nu sunt obiectul unor revizuiri. Nu este convocat nici pentru a introduce inovatii in viata liturgica a Bisericii si in ordinea sa canonica.
In comunicatul dat publicitatii dupa intalnirea de la Canterbury, reprezentantii celor 44 de organizatii episcopale ce alcatuiesc comunitatea afirma ca “doctrina traditionala a bisericii, in lumina invataturilor Sfintelor Scripturi, considera casatoria fiind uniunea pe viata si fidela intre femeie si barbat”.
Organizatia stilista de la Slatioara, ce isi are originile in perioada interbelica insa a capatat recunoastere juridica, formala, in timpul regimului comunist, este schismatica. Adica nu se afla in comuniune cu Biserica Ortodoxa Universala, cu niciuna din Patriarhii si, fireste, nici cu manastirile canonice ale Sfantului Munte Athos. De asemenea, e o organizatie care nu recunoaste validitatea Tainelor Bisericii Ortodoxe Romane. In cel mai “bun” caz, cei care adera la organizatia de la Slatioara sunt primiti printr-o asa-zisa mirungere, dar regula lor (chiar daca nerecunoscuta oficial) impune repetarea botezului.
Deschide.md: ”Patrioții Moldovei” REVENDICĂ TERITORII din Ucraina și România Partidul ”Patrioții Moldovei” a lansat o declarație prin care critică guvernanții de la Chișinău și îi acuză de politici iresponsabile. Declarația privind ”Retrocedarea teritoriilor Moldovei” a fost scrisă în limba rusă …
“Se va intampla atata rau, atata nenorocire, incat va rog pe toti cei care iubiti Patriarhia Ecumenica, sa va rugati pentru ceea ce va urma. Acesti oameni (ai Patriarhiei Ecumenice) vor avea multe de suferit. Totusi daca vor fi oameni …
PRESA VUIESTE DESPRE “RECONCILIEREA ISTORICA” BARTOLOMEU: NOUL PAPA VA DA UN IMPULS CATRE UNITATEA BISERICILOR Gandul: Întâlnire istorică între BISERICI. Patriarhul ortodox Bartolomeu merge la înscăunarea Papei Francisc Patriarhul Bartolomeu I, liderul Patriarhiei Ortodoxe de la Constantinopol, va lua parte la …
Graiul Ortodox: O SPOVEDANIE PUBLICĂ a Mitropolitului de Nafpaktos, Ierótheos Vlachos Devine din ce în ce mai acut şi mai mediatizat un vechi conflict dintre Mănăstirea Schimbării la Faţă şi Mitropolia de Nafpaktos, care durează dinaintea instalării Înaltpreasfinţitului Ierótheos Vlachos în Nafpaktos, …
27. Biserica Bulgariei primeste in randurile sale FACTIUNEA SCHISMATICA CONDUSA DE INOCHENTIE 16-12-2012
Doxologia: Episcopul schismatic Inocenţiu se întoarce în Biserica Ortodoxă Bulgară Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei a decis să reprimească în sânul Bisericii pe Episcopul Inocenţiu, preşedintele Sinodului alternative, o organizaţie schismatică bulgară.
Adevarul: Reforma calendarului a adus schisma în Biserica Ortodoxă După ce euforia victoriei nesperate în primul război mondial s-a risipit, au apărut dificultățile legate de integrarea noilor provincii, unde viața se desfășura după alte legi decât cele ale Bucureștiului. De …
In toamna anului 2010 parintele Nichita Pascan, alaturi de o parte a obstii de maici de la Man. Brancoveni, Slatina, s-a rupt de Biserica Ortodoxa Romana pentru a “migra” in cadrul unei “biserici” stiliste grecesti cunoscute si sub numele de …
SPC.RS: COMMUNIQUE of the Holy Assembly of Bishops of the Serbian Orthodox Church Held in Belgrade May 15-23, 2012 (…) Pacea si unitatea Bisericii Ortodoxe Sarbe este tulburata, in evaluarea facuta de Adunare, de monahul Artemie, episcopul depus de …
ORTODOCSII SUNT AMENINTATI DE ORTODOCSI Doxologia: COMUNICAT: Grija pentru Ortodoxie trebuie să primeze în faţa intereselor secular-politice În legătură cu declaraţiile protoiereului Andrei Novikov, secretarul de presă al eparhiei de Odesa a Bisericii Ortodoxe Ruse, făcute, în data de 23 …
… SI DESPRE IPOCRIZIA CERCURILOR POLITICE EUROPENE, UNDE REFERINTA EXPLICITA LA “CRESTINISM” ESTE INTERZISA!/ Si totusi mai sunt pastori…/ VREDNICIA CRESTINISMULUI SI NEVREDNICIA CRESTINILOR/ Din nou despre filmele “Demascarea” si “Portretul luptatorului…” Lifesitenews: Creştinismul – ultimul bastion împotriva ‘totalitarismului’ laic …
Despre noua tragedie ce a lovit familia preotilor Mihoc in ziua de Craciun (Stiri si recomandari pe teme religioase 7- 12 ianuarie 2011) Parintele Savatie Bastovoi: Semne bune anul are: Mitropolia Moldovei propune canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu Mitropolia Chişinăului şi …
Comentarii primite la: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea devreme si asta este in favoarea dusmanului” *** iepurasul zelos – pe 08 Sep 2010 la 10:00 Mi-am tot pus intrebarea: de …