MARTURISIRI DESPRE RELATIA CU DUMNEZEU a unui mare pictor, a unui critic literar, a unui mare chirurg credincios si a unor fosti detinuti politic: “SINGURUL OM LIBER ESTE UN BUN CRESTIN”

23-12-2013 6 minute Sublinieri

biblia_romana_verset_67_rugaciune

OMUL FARA ROST

Dan C. Mihăilescu – critic literar

[…] Am să încep prin a vă spune şi dumneavoastră ce le-am replicat unor părinţi care nu erau de acord cu prezenţa icoanelor pe pereţii sălilor de clasă : „Ce rău vă face icoana? Nu-i un îndemn la narcomanie, la prostituţie, ori la fărădelege în general. E ca-n pariul lui Pascal : în cel mai rău caz, te lasă indiferent. Dar e posibil să-ţi şi deschidă o lume“.

danc-mAltminteri, orb să fii şi să nu accepţi că toată armonia firii, toată bucuria naturii, toată creaţia e-o dovadă (de slavă) a Creatorului. Cum se spune la Pateric: când vezi cum este tot ceea ce este, cum să crezi că aşa ceva poate să fie fără Stăpân?

În plus, în tradiţia dintru care ni s-a plămădit făptura, omul fără Dumnezeu este un om fără căpătâi. Fără identitate, fără substanţă, fără blazon, cu ADN-ul vid. Un om fără rost.

În fine, este aşa de mare ne-orânduiala, aşa de cumplit dezmăţul, aşa de copleşitoare dizarmonia, decerebrarea, animalizarea, încât a le adăuga decreştinarea şi deznădejdea, asta ar coincide pur şi simplu cu dezumanizarea. Şi de ce să optezi pentru animalitate, de vreme ce ţi s-au dăruit raţiunea, cuvîntul, plânsul, râsul, logosul bucuriei ?

Înţeleg şi accept reticenţele multora faţă de Biserică, de cutare sau cutare obiceiuri stânjenitoare în planul instituţionalizării credinţei. Dar mi se pare o răutate gratuită, de nu chiar o prostie sinucigaşă să mergi prin păduri, pe vârfuri de munte, prin livezi, podgorii, fâneţe, ori în largul mării, să iubeşti, să simţi, pe scurt: să exişti – şi să nu simţi la tot pasul adierea dumnezeirii.

„AŞA ÎL PORT MEREU ÎN SUFLET“

Cristinel Dumitrescu, fost deţinut politic

Am crescut într-o familie cu credinţă în Bunul Dumnezeu, cu respect pentru sărbători, cu sufletul plin de bucurie de Sfântul Niculae, de Crăciun şi de Paşte. La şcoală, din clasa I primară, şi în liceu, până în 30 decembrie 1947, am avut ca materie Religia, cu ore de predare săptămânale. După abolirea monarhiei, totul s-a schimbat. Lumea mea, cu excepţia familiei, s-a schimbat etalând alte obiective, alte reguli care-mi erau străine.

A urmat Liceul Militar, Academia Militară, o parte de viaţă în care îmi făceam destul de rar semnul crucii. Ei bine, Bunul fam-dumDumnezeu a avut milă de mine în momente grele ale existenţei mele. Eram în arestul Securităţii „Malmaison“, în anchetă, pentru „crimă de uneltire împotriva securităţii externe a statului“, încadrat la pedeapsa capitală. Mi-era foarte frică să nu mă prăbuşesc. Atunci, în colţul întunecat al celulei, a apărut, într-un cadru luminos, ICOANA de acasă a Maicii Domnului, făcută de bunica mea. Pot spune că Bunul Dumnezeu mi-a arătat că există şi că are milă de mine! Din acea clipă, nu am mai avut teamă de nimic, şi singura mea grijă a fost să nu fac rău şi să mulţumesc mereu Bunului Dumnezeu pentru mare mila Lui. Aşa Îl port mereu în suflet.

„SIMT ŞI ACUM ARIPA UNUI ÎNGER“

Aurora Dumitrescu, fost deţinut politic

Cum am început să cred? În camera copilăriei mele aveam un tablou: o apă învolburată, o punte şubredă şi doi copii – un băiat şi o fetiţă – mergeau pe punte ţinându-se de mână. În spatele lor, un înger cu aripile desfăcute îi conducea ocrotitor. De atunci, am crezut multă vreme că fiecare din noi are un înger care ne însoţeşte. Credinţa era întărită de rugăciunile copilăriei, de basmele în care întotdeauna binele învinge, de partea binelui fiind, cu siguranţă, Dumnezeu. Au trecut anii.

A venit adolescenţa şi odată cu ea tăvălugul comunist cu educaţia ateistă, cu scara de valori răsturnată. Adolescenţa este vârsta când ai nevoie de certitudini, când îţi pui întrebări existenţiale. Şi eu, ca fiecare tânăr din generaţia mea, am avut momente de căutări, de îndoieli. Dar la 19 ani, viaţa mea a luat o altă turnură. În beciurile Securităţii, în anchetele dure, am înălţat rugi către Dumnezeu. Poate că în condiţii de singurătate şi de spaimă te spiritualizezi. Poate dobândeşti capacitatea de a te apropia de Dumnezeu. Poate îţi defineşti locul în raport cu universul. Nu ştiu. Dar sigur simt şi acum aripa unui înger ocrotitor şi iertător.

[…]

DESTĂINUIRILE CARE VINDECĂ

Gheorghe Burnei, chirurg

Eu pot să spun că m-am născut creştin. Am fost educat în conştiinţa creştină, dar credinţa mea s-a întărit, pe parcurs, în special în activitatea mea medicală. Atunci când omul are respect şi iubire faţă de Dumnezeu, şi El se apropie de om.

drPrin revelaţie, Dumnezeu se destăinuie. În momentul în care, de multe ori, făceam rugăciuni pentru ca fiecare copil care venea la mine să poată beneficia de un tratament adecvat, am constatat că destăinuirile care-mi veneau duceau la vindecarea copiilor.

Suferinţa copiilor, atât de complexă, nu e prezentată în tratate. Este, dacă vreţi, acel segment cu afecţiuni care îi impun medicului să se concentreze, să ofere tot – în special copiilor, care n-au altceva de făcut decât să mângâie sufletul părinţilor lor. La medici se revarsă majoritatea suferinţelor îndelungate.

Am avut un caz pe care l-am tratat în urmă cu aproximativ un an şi jumătate. Un copil a venit cu o malformaţie gravă de torace şi de coloană vertebrală. Am studiat toată literatura de specialitate şi nu am găsit nimic consemnat care să dea o rază de speranţă familiei acestui copil. Toate datele consemnate în literatură arătau că tratamentele consacrate aduceau multe, multe complicaţii. Am analizat cazul împreună cu toţi colegii şi am găsit, de comun acord, patru variante de tratament.

În timpul operaţiei, nu s-a putut aplica niciuna dintre cele patru metode. Malformaţia era aşa de gravă încât prognozele noastre nu aveau şanse de reuşită. Am avut un moment de descumpănire. Era vorba despre un copil care nu avea coaste şi care avea o coloană deformată. Pentru aceşti copii, până la momentul respectiv, nu existau intervenţii operatorii de succes. Majoritatea intervenţiilor erau împrumutate din alte domenii, iar complicaţiile era mari.

O destăinuire divină a fost cea care m-a condus să iau o decizie aparte: a fost un procedeu inovativ, care a dus la descoperirea unei alte metode de tratament pe care noi am publicat-o într-o revistă de mare prestigiu din Statele Unite ale Americii. Nu poţi să faci asemenea intervenţii operatorii decât dacă revelaţia se revarsă asupra ta. Şi se revarsă. Atunci când concentrarea este maximă sau prin vise.

Nu o dată m-am trezit din somn, am consemnat informaţia pe care am primit-o, am analizat-o ulterior şi am constatat că e soluţia potrivită.

Am avut ocazia să cunosc o fetiţă în urmă cu 34 de ani, când a fost operată pentru o banală fractură de femur. Între timp, ea s-a complicat din cauza altor probleme. Au trecut aproape 25 de ani, ea a făcut aproape 27 de intervenţii operatorii, i-am mai făcut şi eu 2-3. Ca urmare a unei reacţii biochimice, nimic nu-i putea acorda şansa către o evoluţie normală. Într-o noapte, la ora 2.30 – 3.00, m-am trezit şi am consemnat tot ce visasem. Aşa a apărut un nou procedeu pentru tratamentul său. Am găsit soluţia ca acum, la vârsta de peste 30 de ani, să începem tratamentul fetiţei. Un asemenea caz este dovada relaţiei dintre pacient şi Dumnezeu, dar şi dintre medic şi divinitate. Atunci când pacientul imploră, El se apropie şi creează modul propice pentru a realiza vindecarea.

„SINGURUL OM LIBER ESTE UN BUN CREŞTIN“

Ştefan Câlţia, pictor

De ce cred în Dumnezeu…? Pentru că m-am născut cu El! Eu trăiesc cu Dumnezeu. Iar credinţa în Dumnezeu e ca şi cum ai respira, ca însăşi viaţa.

M-am născut într-o lume şi într-o familie care credea în Dumnezeu. Cumva, am fost îmbăiat în credinţa de Dumnezeu. Şi vorbesc despre o credinţă care, deşi aparent simplă, este foarte adâncă. Nu era ceva superficial. Dumnezeu nu era o persoană din copilăria mea la care eu mă duceam să-i cerşesc ceva sau ca să-mi dea o bucată de pâine. El era lucrul bun care se revărsa continuu peste mine şi, totodată, cel căruia îi aduceam laudă.

Atunci când spun Dumnezeu, dintr-o dată îmi vin în minte nişte imagini. Bunica mea de la ţară, din partea tatălui, care era o femeie simplă, citea o singură carte, zilnic, seara: „Psaltirea“. Şi bătrâna asta de la ţară, care mereu m-a impresionat că vorbea foarte frumos, avea un fond al ei de bunătate, prin felul în care-şi construia frazele, cum caltiarânduia cuvintele. Cred că bună parte se datora acestei lecturi unice, pe care o făcea zilnic. Ce-ar însemna ca, în fiecare zi, în răgazul tău, când te întorci de la o cratiţă, de la muncă, de la orice, tu să citeşti o poezie? Cât de mult construieşte în tine povestea asta? Or, ea citea psalmii şi, dintr-o dată, era într-o legătură puternică cu starea ei religioasă, iar cuvintele şi gândurile se rânduiau într-un anume fel.

Însă ea şi familia mea, în general, nu mă învăţau să fiu credincios, să fiu într-un fel, ei mă aduceau într-o stare – prin felul lor de-a fi. Pentru că, în jur, era mai multă dragoste, mai multă bucurie, mai multă atenţie faţă de celălalt – iar toate lucrurile acestea se înscriu în dogma creştină. Credinţa e ceva în care tu trăieşti. E ca un halou. Şi pe care eşti dator să-l reverşi asupra celor din jurul tău.

Familia în care eu am trăit şi cele din jurul meu erau cele care mergeau în fiecare duminică la Biserică, iar acest lucru intra într-un firesc al lucrurilor lor – nu era nimic habotnic. Nu alergau cu pomelnice la sute de biserici, se duceau la biserica lor şi ştiau că adevărata rugăciune se face împreună cu ceilalţi, cu comunitatea. Că relaţia dintre tine şi Dumnezeu nu e o relaţie de tipul „dă-mi, că-ţi dau o rugăciune“, ci era invers.

Cel mai mult îi auzeam spunând „Doamne, îţi mulţumesc!“. Şi erau oameni modeşti, cu probleme şi necazuri şi uneori se mai întrebau „De ce, Doamne?“. Din când în când, ei mai conversau cu Dumnezeu. Se sculau cu gândul ăsta „Doamne ajută!“ şi cu el plecau la muncă. Deci, bunicii mei stăteau la taifas cu Marele Creator.

Cred că o familie creştină revarsă asupra celorlalţi felul ei de-a fi, de a gândi, dar niciodată n-am simţit din partea părinţilor mei că trebuie să cred şi să gândesc ca ei. Din punctul meu de vedere, singurul om liber este un bun creştin. Atâta timp cât tu ai o religie în care Dumnezeu îţi dă chiar libertatea de a-l nega, de a nu crede în el – asta înseamnă că ai o libertate totală. Iar libertatea împreună cu Dumnezeu este una extrem de puternică şi de frumoasă. Eu nu pot să am sentimentul de libertate de unul singur.

Creştinul e un om care merge spre frumos. Pentru că modelul lui e frumos sau e bine. În ebraică, atunci când Dumnezeu spune că a făcut lumea, cerul şi a văzut că e bine, noţiunea de „bine“ şi noţiunea de „frumos“ sunt exprimate prin acelaşi semn grafic. Binele e totuna cu frumosul.

  • Articolul integral la SURSA




În premieră: Pictorul Ştefan Câlţia

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Medici crestini, Modele in societate, Pagini Ortodoxe, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “MARTURISIRI DESPRE RELATIA CU DUMNEZEU a unui mare pictor, a unui critic literar, a unui mare chirurg credincios si a unor fosti detinuti politic: “SINGURUL OM LIBER ESTE UN BUN CRESTIN”

  1. Toti emana bucurie. Usor este sa citesti despre oameni care cred in Dumnezeu.

    MI.era dor de pictorul Caltia, un om despre care foarte putin se stie in tara.

  2. Pingback: SATUL ROMANESC IN MOARTE CLINICA. Pictorul Stefan Caltia a evocat COLECTIVIZAREA SATELOR [Video] - Recomandari
  3. Pingback: UN ARTIST IN SLUJBA CRUCII SI A NEAMULUI ROMANESC: Naistul NICOLAE VOICULEȚ – concert-eveniment la CRUCEA CARAIMAN, de Inaltarea Sfintei Cruci, in cadrul unui “PROIECT MISIONAR” IDENTITAR: “România din inima ta” (video) - R
  4. Pingback: PAUL GHERASIM, “batranul frumos”, traitorul ortodox si pictorul Cuvantului, A PLECAT SA-L VADA PE CEL NEVAZUT. Restituiri video | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare